Daniel-Cătălin Zamfir

Cârdăşie cu băncile? Daniel Zamfir atacă oameni-cheie din structurile de stat

926
Iniţiatorul "legii împotriva cămătăriei" semnalează faptul că "băncile care i-au înşelat pe români" nu sunt controlate.

BUCUREȘTI, 3 mai — Sputnik, Daniel George Nistor. Senatorul PNL Daniel Zamfir, iniţiatorul legii privind plafonarea dobânzilor la credite, atacă dur opinia Consiliului Concurenţei (condus de Bogdan Chiriţoiu) pe această temă.

"Nici nu putea fi altfel! Un personaj propus și susținut de președintele Raiffeisen Bank nu putea avea altă părere", scrie Zamfir, pe reţeaua de socializare Facebook.

"Pe de altă parte, nu știu dacă i-a cerut cineva părerea și vad că sub oblăduirea președintelui Comisiei Economice din Senat, Consiliul Concurenței refuză să controleze băncile care i-au înşelat pe români. Maine, la ședința Comisiei Economice a Senatului, avem treabă…", încheie, ameninţător, parlamentarul.

El a deţinut până nu demult şefia Comisiei Economice din Senat, dar în urma conflictului cu liderul PNL Ludovic Orban, a fost înlocuit cu cu colegul său de partid Florin Cîţu.

Zamfir linkuieşte un articol din site-ul bancherul.ro, care prezintă punctul de vedere al instituţiei conduse de Chiriţoiu.

Potrivit articolului, opinia Consiliului Concurenței este în concordanță cu cea a Băncii Naționale a României (BNR), care a trimis Parlamentului o propunere privind modul de calcul al plafoanelor pentru diferite tipuri de credite acordate de bănci, mai puțîn pentru IFN-uri, inspirate din practică europeană.

BNR propune un plafon de 1,8 ori peste dobânda anuală efectivă (DAE) medie în cazul creditelor pentru locuințe în lei, de 1,65 ori peste DAE medie la creditele de consum negarantate în lei și de 4 ori peste DAE medie la cardurile de credit.

Astfel, în cazul creditelor pentru locuințe, care au avut în decembrie 2017 o DAE medie de 2,83%, plafonul ar fi de maxim 1,8 ori peste acest nivel, adică 5,1%.

La creditele pentru consum negarantate în lei, care au avut o DAE de 10,24% în decembrie 2017, plafonul ar fi de maxim 1,65 ori peste acest nivel, adică 16,90%.

Potrivit proiectului de lege iniţiat de Daniel Zamfir, dobânda la creditele de consum se limitează la un prag maxim de 18%, iar dobânda la creditele ipotecare este de 2,5 ori dobânda de politică monetară a BNR, în prezent de 2,25%, astfel că nivelul maxim atinge 5,625%.

926
Tagurile:
atac dur, opinie, legea anti-cămătărie, Consiliul Concurenţei, Daniel Zamfir, România
Tematic
Cazul Zamfir: PNL joacă pe cartea băncilor
Zamfir triumfă iar. "Am declanșat Apocalipsa!"
Avertisment: "Legea lui Zamfir ne întoarce la economia lui Ceaușescu"
Ordin de la FMI: Nu adoptați "Legea lui Zamfir"!
Aveți dovada! "Legea lui Zamfir" nu distruge țara

Загрузка...