Roni

Semnal de alarmă: Situație "complet aberantă" la salarii

66
(reînnoit 13:21 23.04.2018)
Mostră de fair-play profesional: un medic ia apărarea farmaciștilor, considerând că aceștia câștigă prea puțin, conform legislației.

BUCUREȘTI, 23 apr — Sputnik, Daniel George Nistor. Medicul Răzvan Constantinescu din Iași aduce unele critici referitoare la câteva discrepanţe ale Legii 153/2017 în privinţa salarizării din sistemul sanitar, de data aceasta referitoare la colegii farmacişti.

"În legea veche (250/2016), între salariul de bază al medicilor şi farmaciştilor cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi vechime exista un raport de 1:1. După noua grilă unică de salarizare, acest raport devine 1:0,44 pentru primari şi 1:0,54 pentru specialişti, în medie dublu în favoarea medicilor", scrie Constantinescu, pe rețeaua de socializare Facebook.

Deși le ia apărarea farmaciștilor, el arată că în actualul context social și politic, medicii au foarte mult de suferit.

"Sigur că niciun farmacist nu a apărut la ProTV la ştirile de la ora 5, niciunul n-a fost plimbat în cătuşe prin curtea spitalului, pe niciunul nu l-au ameninţat naţionalităţile conlocuitoare că-l taie, la niciunul nu vine familia plângând, niciunul nu se trezeşte în toiul nopţii speriat că a greşit ceva în schema terapeutică a vreunui pacient, iar exodul farmaciştilor este nesemnificativ comparativ cu cel al medicilor, însă diferenţele de salarizare sunt exagerat disproporţionate", spune doctorul.

În opinia acestuia, legislația generează o situație "complet aberantă": nivelul de salarizare al farmacistului cu cel mai înalt grad profesional se situează sub cel al medicului rezident de anul I.

De menţionat că în România activează doar 800 de farmacişti în sistemul bugetar (angajaţi ai celor 450 de spitale), iar efortul bugetar anual ar fi de 5,3 milioane de lei pentru restabilirea raportului 1:1 şi de 2,6 milioane de lei pentru un raport intermediar de 1:0,75, precizează Răzvan Constantinescu.

Mediul din Iași are o prezența activă în spațiul public, exprimându-și deseori punctul de vedere în mod franc. Recent, Constantinescu a purtat un dialog de la distanță contradictoriu, dar în termeni eleganți, cu ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu, pe problema sporurilor din domeniul sănătății. 

66
Tagurile:
Salarii

Загрузка...