Fondul Monetar Internațional

Ordin de la FMI: Nu adoptați "Legea lui Zamfir"!

1755
Reprezentanții FMI, prezenți la București, au adresat legiuitorilor români "recomandarea" de a nu adopta Legea privind plafonarea dobânzilor.

BUCUREȘTI, 16 mart — Sputnik, Daniel George Nistor. Jaewoo Lee, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, şi Alejandro Hajdenberg, reprezentantul permanent al FMI în România, au organizat vineri o conferinţă de presă, prilejuită de finalul vizitei la Bucureşti a experţilor instituţiei financiare internaţionale.

FMI a recomandat luni evitarea iniţiativelor legislative care vizează plafonarea dobânzilor la credite şi a preţurilor la care persoanele fizice pot răscumpăra datoriile achiziţionate de terţe părţi, potrivit documentului publicat vineri, la sfârşitul consultărilor cu România în baza Articolului IV.

"Iniţiativele legislative care afectează sistemul financiar ar trebui evitate. Mai multe iniţiative recente, dacă ar fi adoptate, ar reduce creditul oferit economiei reale şi ar încetini rezolvarea problemei creditelor neperformante, afectând în mod negativ stabilitatea financiară. Printre aceste iniţative se numără propunerile privind limitarea dobânzilor la creditele pentru gospodării şi a preţurilor la care persoanele fizice pot răscumpăra datoriile achiziţionate de terţe părţi", subliniază FMI, potrivit Agerpres

La finele lunii trecute, Senatul a adoptat propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, stabilind ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească de 2,5 ori dobânda de referinţă a BNR. Senatorul PNL, Daniel Zamfir, iniţiator al proiectului, a susţinut amendamentele din raportul comisiilor de buget şi economică, menţionând că dobânzile la depozite sunt la nivelul cel mai scăzut, în schimb creditele pe care le iau românii au cele mai scumpe preţuri.

Senatul este primă Cameră sesizată cu acest proiect, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Tot Senatul a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care prevede că cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite de acesta pentru a cumpăra creanţa de la cedent. Senatorul liberal Daniel Zamfir, iniţiator al proiectului, a precizat că prin această iniţiativă legislativă se introduce "dreptul celui care a fost executat să poată să răscumpere bunul de care a fost deposedat plătindu-i societăţii de recuperare a cesiunii de creanţe dublul sumei cu care acesta, cesionarul, a cumpărat respectivul bun de la bancă".

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

1755
Tagurile:
Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, legea zamfir, plafonarea dobânzilor la credite, BNR, Acord, Fondul Monetar Internațional, PNL, Jaewoo Lee, Daniel Zamfir, România
Tematic
Aveți dovada! "Legea lui Zamfir" nu distruge țara
"Legile împotriva cămătăriei", criticate: "Marx trăiește prin acești habarniști!"
Expert Big 4: "Legea lui Zamfir" va lovi puternic băncile
FMI anunță Paradoxul 2017 – China a devenit pro-globalizare, SUA "anti"
Bugetul pentru 2018, machetat ”la sugestia” FMI
Ucraina nu mai vrea să depindă de FMI
Christine Lagarde: FMI ar putea în curând să se mute în China
FMI despre majorarea salariilor: În România NU, în Germania DA
Olguța Vasilescu a trimis FMI la plimbare
(VIDEO) Explozie la sediul FMI din Paris
Cum Moldova a plecat capul sub jugul FMI
Acordul cu FMI din 2009, "act de subminare a economiei naţionale"
În România, DNA deschide dosar penal pentru împrumutul luat de la FMI în 2009
Platforma DA șochează: FMI finanțează teroriști
Șefa FMI, Christine Lagarde, riscă închisoare și amendă
Împrumutul de la FMI în vizorul DNA. Plângere penală pentru Isărescu și Băsescu

Загрузка...