Locuri de muncă

Mai mulți la muncă! Numărul șomerilor a scăzut cu 36.000 într-un an

46
Rata şomajului în luna ianuarie 2018 a avut acelaşi nivel cu cel înregistrat în luna precedentă (4,6%).

BUCUREȘTI, 1 mart — Sputnik, Daniel Nistor. Numărul şomerilor (în vârstă de 15‐74 ani), estimat pentru luna ianuarie a anului 2018, a fost de 424.000 persoane, în creștere față de luna precedentă (419.000 persoane), informează un comunicat publicat joi de Institutul Național de Statistică (INS).

În aceeaşi lună a anului anterior, numărul șomerilor se ridica la 460.000 persoane. Observăm o diminuare cu 36.000 de persoane într-o perioadă de 12 luni.

Conform datelor INS, anul trecut, numărul șomerilor a crescut în lunile februarie și martie, a înregistrat o creștere în aprilie și apoi o nouă majorare în mai, după care trendul a fost constant descendent până în ianuarie 2018.

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit‐o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,0% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,1% în cazul celor de sex feminin), potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).

Pentru persoanele adulte (25‐74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,5% pentru luna ianuarie 2018 (3,9% în cazul bărbaţilor şi 2,9% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25‐74 ani reprezenta 69,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna ianuarie 2018.

Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă.

Şomerii, conform definiţiei internaţionale (BIM), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele 3 condiţii: nu au un loc de muncă; sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni; s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

Numărul de șomeri în România
© Photo : INS
Numărul de șomeri în România

BIM este Biroul Internațional al Muncii.

46
Tagurile:
Locuri de muncă, România
Tematic
Noi locuri de muncă în Slatina, mulţumită ruşilor de la TMK
S-au săturat! Profesorii vor picheta Ministerul Muncii!
Munciţi, români! Asistaţii sociali au adeverinţe că nu pot lucra!
Directorii cheamă lumea la muncă
Locurile de muncă, în pericol! Românii, înlocuiţi cu roboţi!
Muncă remunerată doar cu... adeverinţe. Fără valoare pecuniară
Declarații de presă susținute de ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu

Leul s-a prăbușit după o nouă declarație BOMBĂ a lui Cîțu!

207
Florin Cîțu recidivează, de data asta însoțit de premier și de alți miniștri – declarațiile lor iresponsabile ar putea fi cauza noii căderi record a leului de azi.

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Veste gravă de la BNR - leul a căzut din nou, Euro atingând azi un nou maxim istoric, al treilea din luna septembrie.

Astfel, în cotația BNR, moneda europeană a ajuns la 4,8641 lei, după ce 17 septembrie fusese înregistrat un alt record, 4,8595 lei.

Remarcabil este că pe plan internațional euro a atins un minim al ultimelor șapte săptămâni, în scădere cu 0,12% la 1,1693 dolari, motivație fiind temerile legate al doilea val al pandemiei și, implicit, efectele asupra economiei.

În aceste condiții, surprinde maximul de azi, care vine după câteva zile în care a fost raportat un număr mai mic de infectări.

O explicație ar putea fi reacția premierului și a unor miniștri după ce ieri Parlamentul a reconfirmat, prin amendamente la rectificarea bugetară, creșterea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, conform legii. De exemplu, premierul a acuzat un veritabil ”asasinat economic” comis de PSD, iar Violeta Alexandru a vorbit de un conflict între generații.

Un caz special este ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, cel care a făcut ieri o declarație periculoasă:  ”în momentul în care această lege ar trece, imediat cursul s-ar deprecia”, a spus Cîțu despre legea rectificării bugetare, cu amendamentele PSD și UDMR.

”Deprecierea monedei naţionale a început în momentul în care (PSD, n.n.) au anunţat moţiunea de cenzură şi au anunţat că vor să revină asupra rectificării bugetare”, a spus Cîțu la Realitatea Plus. ”Există acest risc: în momentul în care această lege ar trece, imediat cursul s-ar deprecia şi ar exista acest risc pentru România să avem o depreciere a cursului, care înseamnă şi inflaţie”.

Cîțu a completat că ”ar cere lui Ciolacu şi găştii lui să îşi asume deprecierea monedei naţionale”.

Deci, ministrul Finanțelor, reper important pentru economie și lumea afacerilor, a anunțat deprecierea imediată în cazul în care trece rectificarea cu amendamentele creșterii punctului de pensie.

Se poate spune deci că el poate fi o cauză a căderii leului de azi. Și, atenție, nu ar fi prima dată.

La sfârșitul lui noiembrie anul trecut, pe fondul unor declarații iresponsabile ale lui Cîțu, a avut loc o altă cădere mare a leului, iar PSD a depus moțiunea simplă contra ministrului de Finanțe. Iată că acum pare a se repeta situația – tot bazată pe atitudini iresponsabile ale miniștrilor.

Să mai menționăm că, tot azi, dolarul american a fost cotat la 4.1528 lei, francul elvețian la 4,5153 lei, iar lira sterlină la 5,2908 lei.

207
Tagurile:
leu, Florin Cîţu
Tematic
Piperea critică băncile care au făcut profituri cu ajutorul lui Cîțu în perioada pandemiei
Viorica Dăncilă, îl ia de urechi și îl provoacă pe Cîțu!
Gafă majoră a lui Florin Cîțu, Eugen Teodorovici îl face de rușine!

Загрузка...
Moscow Stock Exchange

România, promovată la statutul de Piața Emergentă

42
Bursa de Valori București informează că România va fi promovată oficial, astăzi, la statutul de piață emergentă, ca urmare a unei decizii luate de agenția de evaluare financiară FTSE Russell.

BUCUREȘTI, 21 sept – Sputnik. Moment istoric pentru România, care face pași înainte în domeniul economic și devine piață emergentă după ce, anterior, avusese statut de Piață de Frontieră.

Începând cu data de 21 septembrie 2020, piața de capital din România va fi inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Piețele Emergente.

Bursa de Valori București va marca momentul printr-o deschidere oficială a ședinței de tranzacționare la care vor participa toți partenerii BVB, instituții ale statului, autorități de reglementare și parteneri instituționali. La eveniment va veni li Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice.

În urmă cu un an, în data de 26 septembrie 2019, furnizorul global de indici FTSE Russell a anunțat că România a fost promovată de la Statutul de Piață de Frontieră la cel de Piață Emergentă Secundară, iar decizia va deveni efectivă începând cu septembrie 2020.

FTSE Russell a confirmat, în luna aprilie 2020, că România este pe cale să fie inclusă în indicii FTSE de piețe emergente în cadrul revizuirii din septembrie 2020.

Verificarea eligibilităţii pentru includerea în indici se bazează pe datele de tranzacţionare de la 30 iunie 2020.

Astfel, pentru ca o companie să îndeplinească criteriul de lichiditate, aceasta trebuie să aibă o lichiditate mediană lunară de cel puţin 0,05% pentru minim 10 din 12 luni.

Conform metodologiei FTSE Russell, măsurarea lichidității se realizează pentru fiecare companie ca raport dintre mediana lunară a volumelor tranzacţionate zilnic şi numărul de acţiuni free float.

În luna septembrie a anului trecut, Lucian Anghel, președinte al Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București spunea că promovarea României la statutul de Piață Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piața de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană.

Noul statut al României – acela de Piață Emergentă – înseamnă noi posibilități de investiții. Și aceasta fiindcă administratorii care gestionează fonduri de miliarde de euro erau restricționați să investească în piețele de frontieră.

42
Tagurile:
România, Piață

Загрузка...
Secția terapie intensivă a unui spital din București

Infecții neraportate la Spitalul Elias. Explicația, șocantă

0
(reînnoit 18:26 23.09.2020)
Situație cel puțin interesantă la Spitalul Elias din capitală, acolo unde au apărut mai multe cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Reprezentanții spitalului spun că nu sunt informații de interes public.

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Spitalul Elias din București este în centrul atenției, după ce în secția de Obstetrică Ginecologie au apărut două cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Este cazul a doi medici rezidenți care s-au infectat din surse separate și care au făcut testele la laboratoare din afara spitalului.

Ancheta epidemiologică și testele efectuate ulterior au scos la iveală faptul că mai există un caz de infectare cu COVID-19.

Autoritățile ar putea decide, la finalul anchetei, măsuri de izolare și carantină.

Activitatea secției Obstetrică-Ginecologie se desfășoară normal la această oră.

În ceea ce privește cazurilor pacienților testați ca urmare a definițiilor de caz sau a indicațiilor de screening, reprezentanții Spitalului Elias spun că acestea nu sunt informații de interes public, ele fiind cuprinse în informările profesionale dintre unitățile sanitare și autoritățile de sănătate publică, precizează digi24.ro.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, spune că a solicitat o anchetă în cazul Spitalului Elias. Demnitarul a explicat că în intervalul 16-22 septembrie au fost trei cazuri confirmate pozitiv la rezidenți de la o secție de ginecologie și că au fost investigați.

”Astăzi am solicitat, ei neanunţând DSP-ul, să înceapă acea anchetă. Sunt în curs de desfăşurare anchetele, sunt şi şapte contacţi care sunt negativi la testare şi sunt în carantină”, a punctat Tătaru.
0
Tagurile:
infectat, Spital
Tematic
23 septembrie - Un nou record de cazuri COVID-19 în România
Germania: măsuri speciale împotriva COVID-19 şi a gripei
Remdesivir anti-COVID: când se va produce în România

Загрузка...