Avion ”TAROM”

Trei mari firme de stat vor intra în insolvență

324
(reînnoit 13:14 28.02.2018)
Tarom, Poşta Română şi Complexul Energetic Oltenia se apropie de nedorita procedură, avertizează un specialist.

BUCUREȘTI, 28 feb — Sputnik, Daniel Nistor. Companii foarte mari, de interes strategic, vor intra în insolvenţă, în perioada următoare, anticipează Nicoleta Munteanu, partener la compania de specialitate Euro Insol.

"Cu toate că în ultima perioadă numărul procedurilor de insolvenţă în rândul companiilor foarte mici a fost în scădere, am observat că la polul opus, a crescut numărul insolvenţelor companiilor mari, care sunt foarte importante pentru economia naţională, unele dintre ele fiind de interes strategic naţional — Hidroelectrica, Elcen, Radet, CET Govora, Hidroserv", a spus Nicoleta Munteanu, potrivit Bursa.ro.

"Sunt companii importante din punct de vedere al intereselor de securitate ale unui stat. Astfel de companii mari sunt în insolvenţă întrucât trăim într-o perioadă în care lucrurile se întâmplă cu o repeziciune fantastică şi ne confruntăm din ce în ce mai mult cu provocări noi, cu grade de dificultate din ce în ce mai mari. Vrem, nu vrem, în perioada următoare vom vedea şi companii foarte mari, de interes strategic chiar, care vor intra în insolvenţă. Este vorba despre Tarom, Poşta Română şi Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), potrivit situaţiilor financiare depuse de acestea la Ministerul Finanţelor", a completat Munteanu.

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) nu a publicat încă rezultatele financiare ale TAROM pe 2017. Compania naţională de transport aerian estima că va înregistra pierderi în valoare de 41,2 milioane lei, în scădere cu 12,3% faţă de nivelul din 2016, la venituri totale de 1,32 miliarde lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli pus în dezbatare în luna iulie de acţionarul majoritar, Ministerul Transporturilor.

Bugetul companiei Tarom arăta că 2017 urma să fie al zecelea an de pierderi, având în vedere că societatea nu a mai înregistrat profit din 2007.

La Compania Naţională 'Poşta Română' (CNPR) lucrurile nu par să stea foarte rău, dar nici foarte bine, potrivit datelor de până acum. Societatea a raportat la MFP, în 2016, un profit brut de 17,2 milioane de lei şi venituri de 1,135 miliarde de lei. Datoriile însumau, îngrijorător, 675 milioane de lei la creanţe mai mici, de 143 milioane de lei. Ministerul Finanțelor nu a publicat rezultatele financiare pe 2017 pentru Poșta Română.

La CE Oltenia, companie aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2017, publicat în luna mai, prevedea un profit brut de 2 milioane de lei, la venituri totale de 3,7 miliarde de lei.

Plățile restante în prețuri curente prevăzute erau de circa 4 milioane de lei, iar creanțele de aproape 780 milioane de lei. Deci complexul energetic acuză probleme în recuperarea banilor pe care îi are de încasat.

324
Tagurile:
Insolvență, Tarom, România
Tematic
România e pe primul loc în UE după numărul de insolvențe la 1.000 de companii
CE Hunedoara se află în insolvență și va intra în faliment

Загрузка...