Romgaz

A început scandalul redevențelor: "Lipsă de suveranitate!"

178
(reînnoit 12:33 12.02.2018)
Situație comică pe piața gazelor: producătorii invocă principiul suveranității pentru că redevența (aliniată la Austria) li se pare prea mare

BUCUREȘTI, 12 feb — Sputnik, Daniel Nistor. Statul aliniază la preț de Viena taxa preluată de la exploratorii și producătorii de gaze, dar aceștia acuză procedura, pe motiv că nu ține cont de realitate.

"Propunerea de a raporta redevența pentru gazele produse în România la o cifră virtuală din străinătate, cifră mult mai ridicată decât prețurile autohtone, arată lipsă de suveranitate și o totală indiferență cu privire la modul de funcționare a pieței de gaze naturale din România", se arată într-un comunicat transmis de Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA).

Potrivit unui Ordin emis de Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM), preţul de referinţă pentru gazele naturale extrase în România se va calcula în funcţie de preţurile de tranzacţionare de pe hubul de la CEGH Viena, pe baza unei formule de calcul realizată împreună cu Universitatea de Petrol Gaze Ploieşti.

"Prețul de referință trebuie să fie prețul de piață din România. Suntem de părere că o piață externă nu reprezintă piața din România. Nu avem nicio legătură cu hub-ul Baumgarten din Austria. Acolo gazele sunt vândute de mai multe ori și nu este corect pentru plata redevențelor din România", a declarat Harald Kraft, președintele ROPEPCA.

În opinia acestuia, o abordare corectă ar fi plata redevențelor la prețul de piață realizat de producător în țară.

În susținerea punctului lor de vedere, reprezentanții asociației patronale arată că în prezent România nu exportă gaze, deci nu este legată în realitate la piața europeană. Totodată, în comparație cu alte piețe, piața din România nu este suficient de lichidă, astfel că nu poate să se raporteze momentan la HUB-urile externe de tranzacționare a gazelor naturale, inclusiv CEGH.

De asemenea, prețurile de la HUB-urile din afara României nu reflectă valoarea realizată efectiv de producătorii locali de gaze naturale, care este semnificativ mai mică din cauza costurilor de livrare a gazelor naturale de la punctele de referință la HUB-urile externe. Ca un exemplu, fluctuațiile temporare de pe piața românească raportate la HUB —urile europene pot fi de 4-5 euro/Mwh sau chiar mai mari.

Oficialii ROPEPCA mai arată că Legea Petrolului nr. 238/2004 prevede la art. 49 alin. (2), că "redevența petrolieră se stabilește că o cota procentuală din valoarea producției brute extrase". Astfel, "determinarea prețului de referință pe baza unui indice de piață care nu reflectă prețurile realizate pentru gazele naturale extrase din România cum este prețul de la hub-ul CEGH, este în contradicție" cu actul normativ, menționează comunicatul.

Redevența este suma ce trebuie plătită pentru dreptul de folosință asupra unui teren destinat explorării de petrol sau gaz.

178
Tagurile:
Redevența, Prețul la gaz, Suveranitate, Romgaz, România
Tematic
Vor crește importurile de gaze și iarna aceasta cu 300%?
România va cumpăra mai mult gaz din Rusia
Gazul lichefiat rusesc trece Atlanticul și ajunge, în sfârșit, în Statele Unite
Șantier de construcție

PSD - lege binevenită pentru banii românilor

243
Social democrații propun o lege care va ajuta mulți români - cu adevărat nedreptățiți salarial față de pregătirea lor

BUCUREȘTI, 14 mai – Sputnik. Social democrații propun o lege cu adevărat demnă de linia politică tradițională – vizând protecția drepturilor salariale. 

”Astăzi am decis să depunem în Parlament un proiect de lege pentru a proteja drepturile salariaților plătiți cu salariul minim pe economie”, a anunțat prim vicepreședintele Sorin Grindeanu.

Fostul premier consideră că este inadmisibil ca într-o țară europeană ”să avem medici, ingineri, maiștri, constructori, șoferi profesioniști, directori în sistemul privat, plătiți cu salariul minim”. 

”Practic, o TREIME din numărul total de angajați din România (1,7 milioane de persoane) sunt angajate pe salariul minim, deși peste 80% dintre acestea au cel puțin o calificare”, arată Grindeanu.

În aceste condiții, PSD consideră că salariul minim trebuie să ”redevină un instrument de protecție socială, valabil DOAR pentru persoanele apte de muncă care nu au nicio calificare”.

În acest sens, prin proiectul legislativ, PSD propune două modificări ale Codului Muncii, după cum urmează:

- salariul minim se acordă doar pentru persoanele și posturile care nu necesită/nu au vreo calificare;

- salariul minim se acordă pe o perioadă determinată de până la 12-24 de luni.

Așteptăm acum să vedem cum arată, concret, propunerea, dar și reacțiile mediului economic și care sunt sursele bugetare pentru aceste modificări. 

Oricum, este un proiect care ține de etica și echitatea retribuirii muncii și mai ales a muncii bazate pe pregătire.

Desigur, un proiect pe care PSD l-ar fi putut aplica și atunci când avea majoritate și guverna, având și ministerul Muncii, dar și cel al Finanțelor.

Ori, în contextul actual, ne întrebăm dacă e doar o propunere cu sens politic – sau face parte dintr-un pachet de propuneri pentru care PSD ar putea condiționa votul pentru PNRR, atât de necesar guvernului – și poate României?

243
Tagurile:
PSD
Tematic
Un vechi membru salvează onoarea PSD! Un NU hotărât servilismului față de străini!
În fine, PSD are curaj să arunce Europei în față un adevăr deranjant!
Cîțu recunoaște că a ajuns la mâna PSD – ”Voi discuta cu PSD”
Ponta deschide ușa alianței PSD-Pro România-AUR

Загрузка...
Hidroelectrica SA

Nou caz scandalos - americanii seacă de bani Hidroelectrica!

376
Ministerul Energiei a aprobat o solicitare a Fondului Proprietatea de a se distribui o sumă uriașă ca dividende în loc să se capitalizeze sau se investească în dezvoltare

BUCUREȘTI, 14 mai – Sputnik. Un nou caz scandalos inculpă guvernarea PNL - Ministerul Energiei, condus de ”liberalul” Virgil Popescu, a acceptat solicitarea Fondului Proprietatea de dividende suplimentare de la Hidroelectrica!

Informația este dată de ”Ziarul financiar”, care (Ministerul Energiei că ”pune umărul la secarea de bani a Hidroelectrica” prin acceptarea solicitării Fondului Proprietatea de a se retrage dividende suplimentare.

Concret, în urma dividendelor suplimentare aprobate ieri, 13 mai, statul român ”ia 1,84 mld. lei sub formă de dividende, iar 460 mil. lei merg la Fond”, arată sursa citată.

”De asemenea, undă verde ar fi primit şi propunerea de dividende înaintă de Hidroelectrica, respectiv de 1,3 miliarde de lei din profitul pe 2020, ceea ce înseamnă că cea mai profitabilă companie de stat din România urmează să distribuie anul acesta 2,3 miliarde de lei sub formă de dividende către cei doi acţionari”, scrie ”Ziarul Financiar”.

Sursa citată arată că la finalul lui 2020, Hidroelectrica avea 1,7 mld. lei in depozite si 2,084 mld. lei rezultat reportat.

Deci, o extragere de bani importantă, în locul unei reinvestiri sau a unei capitalizări în vederea dezvoltării.

​Hidroelectrica este actualmente cel mai mare producător de energie electrică din România, Ministerul Energiei deține 80% iar Fondul Proprietatea are 20%.

Administratorul Fondului este firma americană Franklin Templeton Investments, cu sediul în  California, SUA. Acțiunile sunt deținute, în proporție covârșitoare, de străini, majoritari fiind americani.

Conform Actului Constitutiv al Fondului, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor numeşte cinci membri în Comitetul Reprezentanţilor. Aceștia sunt: Sorin — Mihai Sorin Mîndruţescu (preşedinte) fost șef al Oracle România, demisionar în urma unui uriaș scandal, iar membrii sunt Julian Healy, Piotr Rymaszewski, Steven van Groningen — susținător al manifestațiilor antiguvernamentale —  și Mark H. Gitenstein, fostul ambasador al SUA în România (între 2009 și 2012).

376
Tematic
Zamfir: Cîțu a pus ochii pe Hidroelectrica încă din 2019

Загрузка...
 Дождь

Avertizări meteo: se schimbă vremea furtuni, grindină şi temperaturi scăzute

0
Meteorologii avertizează că din această noapte vor fi averse însoţite de descărcări electrice în mai multe zone din ţară. Cum va fi vremea în următoarele zile.

BUCUREŞTI, 16 mai – Sputnik. Potrivit meteorologilor, la noapte, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice, la începutul nopţii, local, îndeosebi în Maramureş, Transilvania, Muntenia şi în Dobrogea, iar spre dimineaţã în regiunile vestice, informează România TV https://www.romaniatv.net/prognoza-meteo-17-mai-alerta-de-furtuni-pentru-mai-multe-zone-ploi-si-descarcari-electrice-si-in-bucuresti_5488593.html. Cu totul izolat în zona Deltei Dunării vor fi posibile cantităţi de apă de peste 15…20 l/mp. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 7 şi 13 grade.

Prognoza meteo pentru luni

Luni, vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, în cursul zilei în jumătatea de vest şi local în rest, iar noaptea, pe arii mai extinse în nord-vestul şi nordul ţãrii, precum şi în zonele de munte. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi pe arii restrânse, cu precădere în zona Carpaţilor Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, 25…30 l/mp. Izolat va cădea grindină. Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari pe parcursul nopţii, când la rafală se vor depãşi 70…80 km/h în zona montană înaltă, 50…60 km/h local în nord-vest şi în centru, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor situa sub mediile multianuale în regiunile vestice şi sud-vestice şi se vor încadra între 16 şi 25 de grade, cu cele mai scăzute valori în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 15 grade.

Prognoza meteo pentru marți

Marţi, vremea va fi vântoasã, iar în nordul şi în centrul ţării va fi rece pentru această dată. Cu precădere pe parcursul zilei, în majoritatea zonelor, vântul va prezenta intensificări susţinute şi cu viteze mai mari la munte, în special în zona înaltă, unde rafalele vor depãşi 70…90 km/h, dar şi în sudul, centrul şi estul teritoriului, în general, cu viteze de 50…60 km/h. Înnorările vor fi persistente şi, îndeosebi în prima parte a intervalului, va ploua mai ales sub formă de aversă şi izolat se vor semnala descărcări electrice, în Maramureş, Crişana, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi în jumătatea de nord a Moldovei, precum şi în zonele de munte. Sunt posibile căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp. La munte, la peste 1800 m altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade în Maramureş şi 25 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade.

Prognoza meteo pentru miercuri

Miercuri, vremea va fi rãcoroasă în cea mai mare parte a ţării, exceptând sud-estul, unde valorile termice vor fi în continuare apropiate de cele normale ale perioadei. În special după orele amiezii, temporar înnorările vor fi accentuate în regiunile sud-vestice, precum şi în zonele montane şi submontane, unde pe arii extinse vor fi averse şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cu precădere în sud-vest, se vor înregistra cantităţi de apă însemnate şi izolat va cădea grindină. În zona montanã, la altitudini foarte mari, izolat şi trecător, vor fi şi averse de lapoviţă, ninsoare sau măzăriche. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, dar cu viteze mai mari la munte, în nordul Moldovei şi sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade.

Joi, vremea va fi în general instabilă şi va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată în cea mai mare parte a ţării. În special pe parcursul zilei, în majoritatea regiunilor, temporar înnorările vor fi accentuate, pe arii extinse vor fi averse şi local descărcări electrice. Pe alocuri cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În zona montană, la altitudini mari, vor fi şi averse de lapoviţă, ninsoare sau măzăriche. În estul teritoriului, cerul va fi variabil şi va ploua doar izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, în sud-vest, centru şi nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 şi 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade.

0
Tagurile:
Prognoza meteo, Meteo
Тема:
Prognoza meteo

Загрузка...