Specialist Meric Greenbaum works at his post on the floor of the New York Stock Exchange, Friday, June 24, 2016. U.S. stocks are plunging in early trading after Britons voted to leave the European Union.

Cota unica - un eșec recunoscut la nivel înalt

90
(reînnoit 10:57 22.12.2017)
Efectele cotei unice sunt palpabile - polarizare socială - dar e aproape imposibil de generat voința politică necesară schimbării filosofiei fiscale

BUCUREȘTI, 22 dec — Sputnik, Alexandru Aldea. Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a declarat miercuri, la Sinaia, că introducerea cotei unice în 2005 a mărit corupţia şi evaziunea prin eliminarea globalizării veniturilor, iar impozitarea cu cote "moderat progresive" ar contribui la o reconciliere ("due dilligence") la nivel naţional, transmite Mediafax

Georgescu e de părere că în România capitalul, profiturile şi avuţia s-au format, în mare măsură, după 1989, ca urmare a acordării către diferite grupuri de interese, prin legi, a unor libertăţi nelimitate în condiţii de răspunderi limitate. Aceasta, din graba de a crea condiţii pentru acumularea cât mai rapidă de capital de către cei creativi şi inventivi. Dar, din nefericire, pe lângă persoanele creative şi inventive au acumulat mult capital, în mod ilegal şi imoral, numeroşi specialişti în „inginerii" economico-financiare", a spus prim-viceguvernatorul BNR în cadrul seminarului EU-COFILE, organizat la Sinaia de BNR, Asociaţia Română a Băncilor şi Alpha Bank.

„În condiţiile unui produs intern brut limitat an de an, această asimetrie libertate/răspundere a generat o repartiţie total inechitabilă a PIB concretizată într-o polarizare socială accentuată. În topul societăţii se regăsesc grupuri restrânse de cetăţeni care au acumulat avuţii foarte importante, iar la polul celălalt, foarte mulţi oameni au adunat numai sărăcia şi lipsa de speranţă", a subliniat Florin Georgescu.

Să ne amintim care au fost justificările introducerii cotei unice, principala realizare fiscală a dreptei la venirea sa la putere în 2004: apariția și consolidarea unei clase mijlocii puternice și stimularea investițiilor străine. 


De ce nu avem o clasă mijlocie puternică în prezent? În primul rând, pentru că reducerea semnificativă a impozitului pe venit s-a realizat plecând de la venituri de bază modeste în comparație cu puterea de cumpărare din Vestul Europei. În acest fel decalajele nu puteau fi recuperate rapid în ciuda impozitului redus.

Ar fi fost mult mai nimerită o politică de creștere mai agresivă a salariilor minime (cum se încearcă în prezent) care să antreneze o majorare a veniturilor pe toate palierele, dar atunci au avut câștig de cauză cei ce clamau ca un asemenea proces se poate face doar gradual, odată cu creșterea productivității.

Abia mai târziu s-a înțeles ca plusul de productivitate din Vest nu vine dintr-o calitate mai mare a muncii, ci ca urmare a aportului tehnologic superior — iar azi ne întrebăm de ce casiera dintr-un hipermarket românesc poate câștiga de 3-4 ori mai puțin decât una din același lanț de hipermarketuri din Germania, având în vedere productivitatea lor aproximativ egală.

În al doilea rând, pentru că am „beneficiat" de o criza financiară care a afectat veniturile viitoare ale incipientei clase mijlocii ca urmare a bulei creditului în care mulți au căzut (vezi debitorii în valută — mai ales cei în franci elvețieni — după corecțiile pe curs survenite între 2008 — 2010).

În al treilea rând, pentru că vorbim de două Românii, una urbana și mai dezvoltată și una rurală, unde singura șansă pentru depășirea veniturilor de subzistență este emigrarea. Nu prea se poate vorbi de o clasa mijlocie la sat.

De ce nu avem investiții străine semnificative în ciuda unei politici fiscale superstimulative? Pentru că multe companii străine prefera să nu plătească deloc impozit pe profit, nici măcar cei 16% stabiliți de autorități iar grosul impozitului pe profit colectat în România vine tot de la companiile cu capital românesc deși ponderea cea mai mare în cifra de afaceri totală o au firmele străine.

Practicând optimizările fiscale pe scară largă, având politici inteligente de transfer între sucursale și firmele-mamă, companiile multinaționale sunt menținute mereu la limita pierderilor pentru a nu plăti impozit pe profit astfel încât acest stimulent fiscal (reducerea impozitului pe profit) nu mai reprezintă un avantaj competitiv pentru acestea.

În acest moment însă, deși observațiile oficialului BNR sunt corecte iar efectele cotei unice sunt palpabile (polarizare socială), e aproape imposibil de generat voința politică necesară schimbării filosofiei fiscale având în vedere că media românească este în mare parte ostilă, fiind arondată preponderent unor interese de afaceri care au de câștigat din păstrarea status quo-ului, iar coaliția actuală de guvernare ce reprezintă un melanj stânga-dreapta e greu de pus de acord pe o asemenea chestiune sensibilă. 

90
Tagurile:
Cota unică, BNR, Florin Georgescu, România
Parlamentul României

Acum: premieră rușinoasă în Parlament la Buget!

476
(reînnoit 15:34 27.02.2021)
Acum: premieră rușinoasă în Parlament la Buget! Parlamentul a lucrat în Comisii la Legea Bugetului – înregistrând una dintre cele mai rușinoase situații de după 1990

BUCUREȘTI, 27 feb – Sputnik. După ce au întârziat nepermis și neconstituțional trimiterea proiectului Legii Bugetului de stat și BASS către partenerii sociali (CES) și către Parlament, PNL și USR au accelerat activitatea în Comisiile parlamentare.

De fapt, această trecere prin Parlament a fost doar un simulacru, pentru că nu a fost vorba decât de intervenții pentru a… crea știri, nu pentru a rezolva ceva!

Mai mult, Parlamentul a înregistrat o premieră rușinoasă, în dezbaterile din comisii nefiind  adoptat niciun amendament din cele peste 4000 ale Opoziției și independenților.

Acum puțin timp, Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat raport favorabil la proiectul Legii bugetului de stat pe 2021. S-au înregistrat 25 de voturi ”pentru” şi 16 voturi ”împotrivă”.

Astfel, proiectul de lege a trecut în forma Guvernului, așa cum a impus Puterea. Este o dovadă că în România NU este democrație, iar principala instituție a statului, Parlamentul, există doar formal și pentru recompense financiare!

Dictatura Puterii politice este cu atât mai evidentă cu cât nu au ținut seama nici de avizul CES, partenerul social, multe dintre amendamentele respinse fiind preluate din propunerile CES.

Urmează votul în plenul reunit, marți, iar luni, Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni în şedinţă comună pentru dezbateri în plen.

476
Tagurile:
Parlament, 2021, Buget

Загрузка...
Claudiu Târziu și George Simion, AUR

VIDEO - Claudiu Târziu, AUR: „Olandezii nu se vor lăsa până nu cumpără Portul Constanța”

786
(reînnoit 17:09 27.02.2021)
Sâmbătă are loc o acțiune de protest în Constanța, organizată de AUR, împotriva înstrăinării Portului Constanța.

BUCUREȘTI, 27 feb - Sputnik. Sputnik transmite imagini LIVE de la protestul organizat în Constanța, sâmbătă, împotriva înstrăinării Portului.

Într-o primă declarație, copreședintele AUR Claudiu Târziu a punctat că România nu este lăsată în spațiul Schengen de către Olanda și că această țară se va opune până când va obține Portul Constanța.

“Mă gândesc la valoarea lui strategică, în primul rând. Și în al doilea rând, la valoarea lui care ține de demnitatea națională, care ne asigură o parte a suveranității naționale, care ne poate asigura un venit național extraordinar de bun, dacă este gestionat așa cum se cade”, a declarat Târziu.

În opinia lui, portul este obiect de șantaj, de mulți ani România este ținută în afara spațiului Schengen din acest motiv.

“Prietenii noștri olandezi se opun aderării noastre la spațiul Schengen sub diverse pretexte. Până mai an pretextul principal a fost că nu avem o justiție liberă cu adevărat și o justiție care să termine corupția din România. Tot prietenii noștri olandezi au furnizat consilieri în acest domeniu și cred că au putut urmări îndeaproape progresele importante care s-au făcut, poate și abuzurile care s-au făcut, le-au notat pe undeva”.

“Acum n-ar mai fi un motiv pe care să-l invoce, dar sunt convins că tot se vor opune aderării noastre la spațiul Schengen până când nu vom ceda acest port, prin care ar putea să intre foarte multe mărfuri în Uniunea Europeană și prin care ar putea ieși foarte multe mărfuri”, a mai adăugat el.

“Un port care este mai mare și mai important decât principalul lor port Rotterdam. Un port, pentru care noi, românii, înseamnă nu doar un obiectiv economic, înseamnă și o jertfă a acestui popor. Totul s-a construit aici cu foarte multe sacrificii, inclusiv de vieți omenești”.

“Nu putem ceda acest port, nu putem lăsa un oraș, precum Constanța, la îndemâna străinilor. Nu putem lăsa o poartă principal de intrare și de ieșire nu doar în România, dar și în Uniunea Europeană, sub paza străinilor”, a conchis senatorul.

786
Tagurile:
live, Portul Constanța, AUR

Загрузка...
Horea, Cloşca şi Crişan

Scurt metraj superb despre Horea ”Focul viu al muntelui”

114
(reînnoit 20:41 28.02.2021)
Un omagiu adus martirului libertății și conștiinței românești din Transilvania, Vasile Nicola Ursu - Horea, o realizare de excepție! Și o cercetare care scoate la iveală locul unde eroul a fost martirizat

BUCUREȘTI, 28 feb – Sputnik. Ziua de azi a fost marcată în toată țara, dar mai ales în Transilvania, ca dată de cinstire a martiriului eroilor naționali Horea și Cloșca.

Am selectat două realizări care marchează această dată – evocând memoria uneia dintre cele mai complexe personalități ale istoriei noastre, Vasile Nicola Ursu – zis Horea.

Constructor de biserici, inițiat în taine străvechi, om cu o pregătire mult mai vastă decât ar reieși din istoria învățată în scoală, Horea reprezintă un moment de răscruce al conștiinței naționale – dar mai ales al recunoașterii națiunii în epoca luminilor, creând premisele reprezentării românilor ca entitate națională cu drepturi politice de prim rang.

De fapt, de la Horea pornesc Avram Iancu, Bărnuțiu, Barițiu, Rațiu și Memorandumul, culminând cu Iuliu Hossu și Iuliu Maniu. Gândirea politică transilvană îl are la origini pe Horea! 

De fapt, cum ar putea fi definit Horea? În opinia mea, cea mai potrivită definiție este, deocamdată, ”Misteriosul Rex Daciae”. Misteriosul Rege al Daciei, cu nume de împărat bizantin! 

Prima realizare selectată este a unui cineast talentat, Cosmin Pleșa, care a pus într-un scurt metraj – eseu o idee a unui fiu al locurilor lui Horea, colonelul de vânători de munte Ioan Uțiu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, unul dintre cei mai consecvenți ecologiști și apărători ai Munților Apuseni. 

”Horea – Focul viu al muntelui” este un scurt metraj care folosește muzica marelui Grigore Leșe și e realizat la Andonexstudio. Merită urmărite cele câteva minute ale înălțătorului film-eseu!

A doua realizare omagială aparține cercetătorului Alexandru Moldoveanu, care a reușit să identifice cu exactitate locul martiriului lui Horea și Cloșca. Locul unde, în urmă cu 236 de ani, pe 28 februarie 1785, Vasile Ursu Nicola, zis Horea, și Ion Oargă, zis Cloșca, au fost martirizați – uciși în chinuri cumplite de autoritățile ungurești.

Alexandru Moldoveanu a identificat locul martirajului de pe ”Dealul Furcilor”, comparând terenul cu prezentarea acestuia de pe gravura cunoscută, în care Johann Andreas Brinhauser, redă execuția.

Într-un articol publicat de Active News, cunoscutul ziarist Victor Roncea arată că Alexandru Moldoveanu a transmis locația (fotografia de mai jos) cu un scop important: avertizarea ca terenul pe care a fost vărsat sângele martirilor Horea și Cloșca să nu ia vreo destinație nepotrivită.

”Autoritățile locale nu intervin pentru a ridica un cuvenit monument pe locul martiriului. În prezent nici măcar o troiță de lemn la stradă nu amintește de această oribilă crimă anti-românească. O inițiativă creștinească a fost sabotată de autoritățile locale”, scrie Victor Roncea.

 

Locul execuției lui Horea și Cloșca - pe Dealul Furcilor, Alba Iulia
© Photo : Activ News
Locul execuției lui Horea și Cloșca - pe Dealul Furcilor, Alba Iulia

 

114
Tagurile:
Horea

Загрузка...