Gazprom

Frank Hajdinjak: Prețul gazului din România depinde de Gazprom

73
(reînnoit 12:52 15.11.2017)
Prețul gazului de pe piața românească depinde de prețul gazului importat de Rusia, a declarat directorul general al E.ON, Frank Hajdinjak

BUCUREȘTI, 15 nov — Sputnik. Prețul gazului produs în România depinde de prețul gazului rusesc din cauza competiției reduse pe piață, iar trendul este de majorare a prețului, a declarat Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România pentru Agerpres.

Acesta a precizat că după liberalizarea piețe energetice internet, prețul la gazele de import reprezintă o referință pentru producătorii interni de gaze, iar pe piața românească principala sursă de import al gazului este Rusia.

„Bariera pentru preţul gazelor de producţie internă este preţul gazelor din import, pentru că sunt singurele surse de aprovizionare aflate în competiţie. Există o problemă legată de faptul că nu există o competiţie prea mare pe piaţă. Sunt doi producători interni, plus alţii mult mai mici, apoi avem importul în principal din Rusia, deci singurul preţ de referinţă este cel de import. Dacă producătorii interni cresc preţul, mergem şi cumpărăm mai mult gaz din Rusia. Asta am făcut şi anul trecut, când preţul de import era sub cel din piaţa internă", a explicat Hajdinjak.

Gazul rusesc este mai ieftin decât cel românesc depozitat

Potrivit acestuia, preţul gazelor ruseşti pentru la iarnă este de 90-95 lei/MWh, fiind mai ieftin decât gazul românesc din depozite.

„Tendinţa este de creştere, pentru că, pentru România, preţul gazelor este legat în continuare de cotaţiile petroliere, iar ţiţeiul s-a scumpit în ultima vreme, deci potenţialul este de creştere, dar tot este mai mic decât ultimele licitaţii pe care le-am văzut pentru gazele înmagazinate, care au fost la 105-108 lei. Deci gazul rusesc este mai ieftin decât cel românesc din depozite", a adăugat el.

73
Tagurile:
Prețul la energie, Gaze naturale, E.ON, Frank Hajdinjak, Rusia, România
Tematic
Gazprom începe construcția conductei Turkish Stream
OMV mai aproape de Gazprom

Загрузка...