Business

Cum puteţi primi 44.000 de euro de la stat

38
În acest an, 10.000 de mici antreprenori pot primi granturi de circa 44.000 euro pentru lansarea unui start-up, finanţarea acoperind integral investiţia în proiect, în baza noului program "Start-up Nation - Romania".

BUCUREŞTI, 15 feb — Sputnik. Ordonanţa de urgenţă pentru lansarea finantării a fost aprobată de Guvern la sfârşitul lunii ianuarie, iar programul urmează să devină operaţional de la 1 mai, scrie Money.ro

Accesul la finanţare este deschis oricărui tip de start-up şi acoperă integral investiţia. Singura condiţie este să fie înfiinţate minim două locuri de muncă cu contract de muncă pe durată nedeterminată. Bugetul programului este de 1,7 miliarde lei, din care 500 milioane de lei provin din fonduri europene.
Pentru a accesa finanţarea, antreprenorii trebuie să completeze pe siteul www.antreprenoriat.gov.ro sau pe www.aippimm.ro un plan de afaceri pentru care va primi un punctaj şi sunt admişi sau nu.

"Chiar dacă sunt domenii care vor beneficia de punctaje mai mari, gen IT&C sau design, pro-gramul nu este gandit să limiteze accesul la finanţare al altor tipuri de firme, avand în vedere că zona rurală presupune altfel de afaceri", a spus Florin Jianu, iniţiatorul programului şi fost ministru pentru IMM.

Fiecare întreprinzător este monitorizat pentru o perioadă de trei ani. În acest timp, pentru a primi în continuare banii, trebuie să se menţină activitatea prevă¬zută în planul de afaceri şi locurile de muncă.
Cu banii accesaţi se pot achiziţiona echipamente tehnologice, maşini, utilaje; Aparate şi instalaţii de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale; Autoutilitare, mărci de produse şi servicii — francize, etichetare ecologică, licenţe-, software; Echipamente IT; Achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ; Realizarea unei pagini web pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor; Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie.

 

38
Tagurile:
Bugetul programului, afaceri, Guvernul României, Florin Jianu
Tematic
Măsurile concrete pentru susținerea afacerilor mici și medii

Загрузка...