Renault

Cel mai mare investitor străin din România are probleme

112
(reînnoit 10:57 14.01.2017)
Grupul industrial care asigură echilibrul bugetar românesc ar putea pierde o sumă uriașă în instanță.

BUCUREȘTI, 14 ian — Sputnik. Grupul Renault, cel mai important investitor strategic din România, este subiectul unei investigații a procurorilor francezi, care anchetează nereguli la monitorizarea emisiilor de gaze de eșapament la motoarele Diesel. Cazul pare a fi similar cu scandalul în care a fost implicat concernul Volkswagen, acuzat de același tip de nereguli.

Presa occidentală este în alertă, The Guardian amintește că VW a pledat "vinovat" și a plătit peste patru miliarde de euro despăgubiri și amenzi. Agenția Reuters precizează că imediat după aflarea informației despre ancheta de la Renault, acțiunile concernului francez au scăzut cu peste 4%.

Renault este un investitor care asigură echilibrul bugetar în România, iar dacă grupul francez ar avea probleme, efectele asupra economiei românești ar fi majore. Renault și-a exprimat nemulțumiri față de condițiile oferite de România, mai ales calitatea șoselelor, existând chiar temeri că grupul și-ar putea muta activitatea în Maroc.

112
Tagurile:
acțiuni, presa occidentală, Piața de acțiuni, Investigații, Volkswagen, Renault, The Guardian, Maroc, România
Tematic
Directorul general al Renault România este noul șef al AvtoVaz din FR

Загрузка...