RONI, bani

Cine câștigă de fapt în urma majorărilor de salarii din Sănătate și Educație

133
(reînnoit 13:12 15.11.2016)
Măsura, constând în majorarea unor salarii din Educatie și Sănătate, a stârnit dezbateri intense în ultima perioadă, dar a generat și probleme legate de echitate. Cine sunt adevărații câștigători în urma acestor majorări.

BUCUREȘTI, 15 nov — Sputnik. Problema legată de echitate este că unele lefuri mari vor ajunge să crească cu 60%, iar salariile mici vor fi mărite doar cu câteva procente, potrivit cifrelor furnizate de Ministerul Muncii la solicitarea Ziare.com

Ministerul Muncii a explicat ce amendament a fost adoptat în legătură cu majorările de salarii din Educaţie. 

„Începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de baza ale personalului din învăţământ, aferente lunii decembrie 2016, care se regăsesc în anexă nr. 21 la prezenta ordonanţă de urgenţă, se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi aprobate prin hotărâre a Guvernului", potrivit reprezentanţilor instituţiei. 

De această majorare vor beneficia atât cei încadraţi în funcţia de director, cât şi cei încadraţi în funcţia de învăţător. 

Însă, dacă acelaşi procent de majorare este acordat atât la un salariu mai mic cât şi la un salariu mai mare, persoana cu salariul mai mic (învăţător) va beneficia de o majorare mai mică a sumei absolute, faţă de persoana cu salariul mai mare, care va primi mai mulţi bani (director). Prin urmare, diferenţa de salarizare între cele două funcţii se va mari. 

Bugetari cu salarii mari din alte domenii vor beneficia de majorări de peste 60%. Astfel, directorul unei unităţi de asistenţă socială va avea o creştere de 50% (grad I), respectiv de 54% (grad II), un şef de centru — 64% (grad I), respectiv 60% (grad II), contabilul — 62% (grad I) şi 55% (grad II), în timp ce pentru un educator debutant este prevăzută o majorare de 10%, iar un asistent social debutant va primi doar 6%. 

De asemenea, un farmacist primar din serviciul de ambulanţă va avea o creştere de 62%, în timp ce un farmacist debutant primeşte doar 10%, iar în cazul farmaciştilor din unităţi clinice majorările sunt de 53%, respectiv 11%. Asistentele medicale cu studii superioare ar urmă să beneficieze de o mărire a salariilor de doar 4%.

133

Загрузка...