Card bancar

Modificări importante din 2017 pentru românii care folosesc carduri

113
(reînnoit 12:23 15.11.2016)
De anul viitor operatorii economici pot să acorde avansuri în numerar, în sumă de până la 200 lei, dacă semnează acorduri de acest fel cu instituții financiare, iar magazinele pot solicita un comision din valoarea avansului acordat, de maxim 1%.

BUCUREȘTI — 15 nov, Sputnik.  Începând cu 1 ianuarie 2017 toate persoanele juridice care efectuează activități de comerț cu amănuntul si au o cifră de afaceri anuală de peste 10.000 euro, au obligația să accepte încasări cu cardurile de debit sau de credit.

Operatorii ce acordă avansuri de până la 200 de lei vor afișa vizibil semnul de acordare a acestui avans, respectiv comisionul solicitat.

Băncile acceptante de carduri au obligația de a instala terminalele de plată în maxim 30 de zile de la data solicitării. Terminalele vor fi instalate în locurile indicate de operatorii economici, conform contractelor încheiate cu instituțiile financiare.

Neimplementarea sistemului de încasare prin card de către operatorii care au această obligație reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 7.500 lei.

Refuzul băncilor de a amplasa terminalele privind încasarea cu cardul este considerată contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, scrie realitatea.net.

113
Tagurile:
Carduri bancare, Bani, România

Загрузка...