Tudorel Toader și Hans Klemm

Lupta nu este între Codruţa şi Tudorel, ci între SUA şi ministrul Justiției?

1050
(reînnoit 12:26 04.03.2018)
Ambasadorul SUA la Bucureşti laudă bunul leadership care există în rândul procurorilor români. Legătura dintre americani şi Kovesi

BUCUREŞTI, 4 mar — Sputnik, Georgiana Arsene. Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm a devenit „umbra" Laurei Codruţa Kovesi. Ce interese au americanii în România şi de ce se implică atât de mult în treburile interne ale statului nostru?

Ieri, cu prilejul evenimentului „Women of Romania 2018", ambasadorul SUA, Hans Klemm, şi-a exprimat totala susţinere pentru Direcţia Naţională Anticorupţie şi pentru conducerea instituţiei, adică Laura Codruţa Kovesi.

Acesta a afirmat că o zonă specifică „în care desfăşurăm o activitate foarte bună este în domeniul autorităţilor pentru aplicarea legilor" şi că procurorii români şi americani, precum şi agenţiile pentru aplicarea legilor, în general, „s-au bucurat de o colaborare foarte, foarte bună". După care, Hans Klemm şi-a exprimat totala încredere „în, de exemplu, Direcţia Naţională Anticorupţie", după ce declarase că s-a putut realiza această bună colaborare datorită „unui foarte bun leadership" existent în instituţiile româneşti care se ocupă cu repectarea legilor, dar şi în rândul procurorilor noştri.

Trebuie remarcat faptul că ambasadorul american la Bucureşti nu dă decât un singur exemplu: Direcţia Naţională Anticorupţie şi pe şeful acestei instituţii, Laura Codruţa Kovesi.

Cu alte cuvinte, susţinerea este făţişă, nu se lucrează cu aluzii mai mult sau mai puţin transparente. Se creează clar discrepanţa între cei care susţin parteneriatul strategic şi pentru care prezenţa lui Klemm la evenimente la care participă Kovesi reprezintă un semnal clar, fără echivoc, şi „ceilalţi", tabăra reprezentată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a declanşat procedura de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA.

„Astfel că noi avem încredere deplină în, de exemplu, Direcţia Naţională Anticorupţie şi conducerea sa", a declarat Klemm, potrivit Revista 22.

Tudorel Toader, „luat la ochi" de anul trecut

Trebuie remarcat acel „noi". Nu „eu, Hans Klemm, am încredere în Laura Codruţa Kovesi", ci „noi". Adică noi, americanii.

În data de 20.09.2017, ambasadorul SUA la Bucureşti preciza că ultimul comunicat al Ambasadei, prin care se exprimau îngrijorările referitoare la propunerile ministrului Tudorel Toader pentru reforma justiţiei nu era dat în numele său, ci al instituţiei.

„Credem cu tărie că România este în acest moment pe drumul cel bun şi va rămâne pe acest drum în următorul deceniu, Desigur, va reuşi să facă acest lucru prin cooperarea cu firmele americane şi în cadrul alianţei NATO. Suntem foarte încântaţi", declarase atunci ambasadorul, potrivit Digi 24, referindu-se la achiziţiile militare ale României şi la consolidarea apărării.

În comunicatul Ambasadei din data de 29 august 2017 se precizează că Statele Unite „au luat cunoştinţă de propunerile Ministerului Justiţiei din 23 august cu îngrijorare pentru independenţa şi sistemul judiciar". Adică exact lozincile „livrate" de vreo lună încoace, de către tabăra pro Kovesi. Deci semnalul fusese transmis încă din vară.

În septembrie, Klemm a dat o declaraţie comună cu ministrul Justiţiei.

„Împreunuă cu ministrul Toader am avut o discuţie foarte complexă şi fructuoasă în această dimineaţă, într-un spirit pozitiv, cum trebuie să se întâmple în cadrul Parteneriatului Strategic", a declarat Klemm, potrivit stiripesurse.ro.

Ce spunea jurnalistul Dan Andronic despre relaţia Klemm-Kovesi

În data de întâi septembrie a anului trecut, jurnalistul Dan Andronic scria un editorial interesant în „Evenimentul Zilei", intitulat „De ce o susţine Americanu' pe Kovesi".

Realitatea prezentată de Andronic în toamna anului trecut se potriveşte „mănuşă" cu ceea ce se întâmplă de la începutul acestui an. Şi anume, jurnalistul susţinea atunci că tot asistăm la dezvăluiri despre fapte, întâmplări, supoziţii sau acuzaţii legate de Laura Codruţa Kovesi.

„De o gravitate extremă, acestea s-ar fi soldat în cazul unui funcţionar obişnuit cu stoparea oricărei cariere profesionale. Numai că în cazul Laurei Codruţa Kovesi nu s-a întâmplat acest lucru", nota Andronic.

Acesta reia inclusiv zvonul potrivit căruia Kovesi, împreună cu Florian Coldea, ar fi primit cetăţenia americană la Bucureşti în cadrul unei ceremonii secrete.

„Adevărat sau nu, şi-a produs efectele. Regele şi Regina adevăraţi ai României au fost pentru mulţi ani Coldea şi Kovesi", a precizat jurnalistul.

Mai importat este, însă, că jurnalistul spune un lucru cu certitudine. Şi anume, că au existat consultanţi FBI la DNA, că s-a oferit sprijin logistic, activitatea a fost susţinută constant, iar acum „DNA din România este prezentată ţărilor din jur — Ungaria, Polonia, Moldova, Bulgaria — ca un model de succes. Se încearcă implemetarea în celelalte ţări, care însă dau semne de rezistenţă".

În timp ce în România implicarea americanilor în procesul de justiţie — şi nu numai — era şi este făţişă, tot americanii acuzau Rusia de implicare în procesul electoral.

În data de 4 aprilie 2017, potrivit Agerpres, ambasadorarea americană la ONU declarase că nu există nici o îndoială că Rusia a fost implicată în alegeri şi că ar trebui să se ia măsuri.

Pe baza a ce? A unor acuzaţii fără dovezi?

„Nu vrem ca alte ţări să se implice în procesul electoral american", a declarat Nikki Haley, potrivit sursei citate.

1050
Tagurile:
atac la justiție, sprijin, DNA, Toader Tudorel, Laura Codruţa Kovesi, Hans Klemm, România
Тема:
Scandalul în jurul Laurei Kodruța Kovesi (48)
Tematic
Scriitor notoriu, gafă de Mărțișor: Kovesi, asimilată glandelor sexuale!
Roșca Stănescu își întărește informația: "Iohannis o revocă pe Kovesi"
Spectacol: din pușcărie, Vântu dă note "meciului" Kovesi și Toader
Lovitură de teatru, soarta Laurei Kovesi e decisă - Iohannis e obligat!
Dăncilă a vorbit la Chișinău despre revocarea lui Kovesi și raportul lui Toader
Știrea zilei: Iohannis o va înlocui pe Kovesi cu o procuroare controversată
Scenariu interesant: Kovesi, singură
Declarație bizară: „Laura Codruţa Kovesi a murit şi nu ştie"
Laura Codruța Kovesi

Se întoarce roata pentru Kovesi - 18 dosare penale pe rol

1289
Informaţia a fost făcută publică de procurorul şef secţie Gheorghe Stan de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

BUCUREŞTI, 12 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a răspuns, ca urmare a unei solicitări făcute în baza Legii 544/2011 privind accesul la informaţiile de interes public privind accesul liber la informaţiile de interes public.

Solicitarea a fost formulată de Romanian Community Coalition pe data de 6 februarie 2019. În respectiva cerere din 6 februarie 2019, Romanian Community Coalition a solicitat Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie să comunice, în primul rând, câte dosare există în lucru pe rolul Secţiei privind fapte presupus a fi săvârşite de Laura Codruţa Kovesi în calitate de procuror.

„Care este încadrarea juridică a acestor fapte şi câte dosare sunt în lucru pentru fiecare presupusă infracţiune în parte”, se mai arată în solicitare, potrivit stiripesurse.ro

În răspunsul primit din partea Secţiei, semnat de procurorul şef Gheorghe Stan au fost enumerate 18 dosare aflate în curs de instrumentare privind fapte potenţial comise de procurorul Laura Codruţa Kovesi.

1289
Tagurile:
dosare penale, Laura Kovesi

Загрузка...
DNA

Sumele uriașe cheltuite de DNA pentru filajele unor politicieni celebri 

696
În cazul celei mai controversate instituții a procurorilor, DNA, bugetele sunt cu adevărat impresionante, relevă o anchetă prezentată de aseară de presă

BUCUREȘTI, 18 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Așa cum s-a anunțat de ieri în presă, Curtea de Conturi are programată o verificare complexă la Parchetul General, dar și la cele două direcții importante – DNA și DIICOT.

Din informațiile publicate de presă este vorba de sume uriașe, iar investigatorii Antena 3 au prezentat câteva date cutremurătoare.

Astfel, în cazul celei mai controversate instituții a procurorilor, DNA, bugetele sunt cu adevărat impresionante, relevă o anchetă prezentată de sursa citată.

O listă completă, prezentată în capturile de mai jos, arată o creștere constantă, începând cu anul 2009, totalul de anul trecut fiind… de trei ori mai mare decât în anul de referință, 2009. Acesta în condițiile acuzaților aduse majorității parlamentare de ”renunțare la lupta anticorupție”. 

 

Sumele cheltuite de DNA pentru filaje, captură ecran
© Photo : Antena3
Sumele cheltuite de DNA pentru filaje, captură ecran
Sumele cheltuite de DNA pentru filaje, captură ecran
© Photo : Antena3
Sumele cheltuite de DNA pentru filaje, captură ecran

”Boom-ul a fost în 2012, după ce Laura Codruța Kovesi a preluat conducerea DNA”, a declarat jurnalista Berta Popescu, autoarea anchetei.

Tot în emisiunea sinteza zilei au fost prezentate calcule – sau estimări – vizând ”filajele țintelor lui Kovesi”, dându-se câteva exemple celebre de politicieni care au intrat în colimatorul DNA.

Iată o listă scurtă – precizând că e vorba de filaje derulate pe mai mulți ani.

”Costul total al acțiunii de urmărire audio-video a judecătorului CCR Toni Greblă (fost senator și actual secretar general al Guvernului, n.n.) a fost de 3.000.000 de euro”, a apreciat Mihai Gâdea.

În cazul Olguței Vasilescu, DNA ar fi cheltuit tot circa 3.000.000 de euro pentru filajul complex al fostei primărițe a Craiovei, fost ministru și actual senator PSD.

Cea mai mare sumă – datorită perioadei extrem de lungi (circa 7 ani) apare în dreptul președintelui Senatului, Călin Tăriceanu - circa 7.000.000 de euro.

Conform specialiștilor familiarizați cu metodologia SRI, ziua de filaj complex costă circa 3000 de euro.

696
Tematic
Lovitură de teatru la DNA!
Manevră majoră la DNA – chiar când lumea urmărea ce se petrece la Bruxelles!
Lovitură de teatru la DNA – ”Mită de 1 milion de euro”! Fosta șefă, răspuns năucitor!

Загрузка...
Государственный визит президента РФ В. Путина в Китай

"America este departe!"Japonezii s-au speriat de alianța Rusiei și Chinei în caz de război

113
(reînnoit 10:04 08.05.2021)
Japonezii au comentat rezultatele reuniunii miniștrilor de externe G7 de la Londra și și-au exprimat îngrijorarea cu privire la apropierea dintre Moscova și Beijing.

BUCUREȘTI, 8 mai - Sputnik. Cititorii portalului japonez Yahoo News Japan au comentat rezultatele reuniunii miniștrilor de externe G7 de la Londra și și-au exprimat îngrijorarea cu privire la apropierea dintre Moscova și Beijing.

Portalul a atras atenția asupra comunicatului final, în care Rusia și China au fost numite printre „cele mai mari amenințări la adresa lumii”. Cu toate acestea, potrivit unui număr de utilizatori, în scenariul unui conflict armat din regiunea Asia-Pacific, izolarea celor două țări poate juca o glumă crudă cu Tokyo.

"Japonia este strânsă între ele, ca între ciocan și nicovală! America și Occidentul sunt departe, dar Japonia este chiar aici! În cazul un conflict militar, Japonia se va afla într-o situație extrem de periculoasă și este puțin probabil să iasă din el! Trebuie să ne gândim la asta! "- crede unul dintre comentatori.

"Cu astfel de declarații, aruncăm Rusia și China, una în brațele celeilalte!Iar situația din Japonia nu devine mai sigură și mai stabilă, ci, dimpotrivă, mai tensionată și periculoasă! "- a comentat un alt utilizator.

În timp ce alți comentatori s-au plâns că astfel de declarații rămân doar pe hârtie și nu duc la acțiuni concrete.

„Toate aceste reuniuni și întâlniri ale Grupului celor Șapte se încheie în același mod - cu careva declarații ”, a reacționat un alt cititor.

"Până acum, toate aceste declarații formidabile împotriva Chinei și Rusiei sunt mai mult pe hârtie. Acțiunile concrete nu sunt deosebit de vizibile!" - a subliniat utilizatorul.

Printre cititori au fost și cei care au cerut stabilirea unor relații bilaterale între Rusia și Japonia.

"În loc să transforme Rusia într-un dușman și să o trateze ca atare, este mai bine ar încerca să o atragă de partea occidentală!" - este sigur un alt utilizator.

"Ne concentrăm pe prieteni îndepărtați și neglijăm țările apropiate. Avem relații teribile cu vecinii noștri - China, Rusia, Coreea de Sud și RPDC", se arată indignat comentatorul.

Un utilizator a ajuns la concluzia că, după ce Joe Biden a ajuns la putere, Statele Unite au început să revendice din ce în ce mai mult hegemonia globală. În opinia sa, liderul american „creează dușmani pentru Washington, pe care el însuși îl atacă”.

"Avem legături economice uriașe cu China și acestea pot deveni mai active cu Rusia. A urma o cale oarbă în urma politicii SUA se poate termina cu o înfrângere pentru Japonia!" - a conchis el.

113
Tagurile:
China, Rusia, Japonezi

Загрузка...