tricolor

Veşti bune pentru românii de pretutindeni: finanţare nerambursabilă ce trebuie faceţi

226
(reînnoit 20:44 23.07.2020)
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a anunţat că a dat startul celei de-a doua sesiuni de finanţare nerambursabilă pentru anul 2020, pentru românii de pretutindeni. Documente şi cerinţe pentru a beneficia de finanţare.

BUCUREŞTI, 23 iul – Sputnik. Proiectele celor care vor să participe la sesiunea de finanţare pot fi trimise la adresa de e-mail proiecte@dprp.gov.ro, în perioada 20 iulie - 02 august 2020.

„Ne dorim ca finanțările obținute să vină în sprijinul românilor de pretutindeni prin intermediul unor proiecte adaptate la contextul actual, ale căror beneficii să aibă un efect considerabil pe termen lung”, se precizează pe pagina de Facebook a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Cererea de finanțare se completează în limba română și se semnează de reprezentantul legal al solicitantului sau de persoana împuternicită. Aceasta trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

- copii ale actelor de identitate (în funcţie de ţara de domiciliu sau de reşedinţă) ale reprezentantului legal al solicitantului sau al persoanei împuternicite de acesta şi al coordonatorului de proiect, cu mențiunea „conform cu originalul”;

- actul constitutiv, statutul, actul de numire al persoanelor din conducere, împreună cu ultima modificare a acestora, hotărârea judecătorească sau actul de înregistrare, certificatul de înregistrare fiscală, precum și orice alte documente care atestă statutul juridic al solicitantului, conform legislației statului de reședință (în copie şi traduse în limba română), cu mențiunea „conform cu originalul”.

Cererea de finanțare și documentele menționate pot fi trimise doar în format electronic (pdf), la adresa de e-mail proiecte@dprp.gov.ro, începând cu prima zi a sesiunii.

Ulterior, solicitantului i se va transmite pe mail numărul de înregistrare al cererii. Responsabilul de proiect va solicita, tot prin e-mail, documente suplimentare sau clarificări, în funcție de specificul proiectului, iar solicitantul are obligația de a răspunde în cel mult 5 zile lucrătoare.

Dacă proiectul și solicitantul întrunesc condițiile de eligibilitate, responsabilul de proiect va solicita completarea dosarului de finanțare cu următoarele documente care vor fi transmise pe e-mail în format electronic (pdf), la adresa proiecte@dprp.gov.ro:

- CV-ul reprezentantului legal al solicitantului sau al persoanei împuternicite de acesta şi al coordonatorului de proiect;

- declaraţia de eligibilitate completată și semnată de către reprezentantul legal al solicitantului sau de persoana împuternicită de acesta;

- în cazul în care reprezentantul legal al solicitantului sau persoana împuternicită de acesta nu este cetăţean român, solicitantul va depune Declaraţia privind apartenenţa la identitatea culturală română, completată și semnată de către reprezentantul legal al solicitantului sau de persoana împuternicită de acesta;

- Declaraţia cu privire la prelucrarea şi transmiterea datelor cu caracter personal;

- extras de cont;

- documente specifice, în funcție de natura activităților derulate în proiect, conform (13. Documente necesare pentru proiecte specifice);

- dovada contribuţiei financiare proprii, care poate fi reprezentată și de aport în natură cuantificabil.

226
Tematic
Important pentru românii din Diaspora: iată unde pot cere asistenţă în contextul pandemiei
Ultimele date oficiale ale pandemiei pe teritoriul României și în diaspora
Ministrul Muncii a rezolvat situația muncitorilor români din diaspora: le dă pliante!
Ajutor din partea MAI pentru românii din Diaspora: bani pentru chirie şi alimente
Tăriceanu: Iohannis nu mai are nevoie de voturi din diaspora așa că nu-i mai pasă de ea

Hotărâre: Românii veniți din Spania nu vor mai sta în carantină sau izolare

68
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat hotărârea prin care se aprobă eliminarea Regatului Spaniei de pe lista țărilor pentru care se instituie măsura carantinei ori izolării pentru persoanele care vin în România.

BUCUREȘTI, 11 aug – Sputnik. Vești bune pentru români: potrivit unei decizii a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, s-a aprobat eliminarea Regatului Spaniei de pe lista țărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat.

Autoritățile române informează că, pentru adoptarea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență se analizează toate implicațiile socio-economice generate de instituirea măsurii carantinei, formulate de autoritățile administrației publice centrale, potrivit domeniului de competență.

De asemenea, propunerea de instituire a carantinei poate fi adoptată doar pentru zone / regiuni administrative ale țărilor cu risc epidemiologic ridicat.

Potrivit unei decizii anterioare a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Spania figura pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, iar persoanele care veneau de acolo intrau în carantină/izolare.
România actualizase lista statelor cu risc epidemiologic ridicat, conform Hotărârii nr. 36 din 21.07.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și care intră în vigoare începând cu data de 11 august 2020, ora 00.00. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

68
Tagurile:
Izolare, Români, Spania

Загрузка...
Protestul de la București din 10 august 2018

Nucleara: DENUNȚUL cheie - ”Lovitura de stat din 2018” - e ignorat sau… ASCUNS?

1304
(reînnoit 17:32 10.08.2020)
În urmă cu un an a fost denunțat un plan terorist și o tentativă de lovitură de stat, dar procurorii par să ignore complet acel denunț făcut de un cunoscut politician

BUCUREȘTI, 10 aug - Sputnik. Închiderea dosarului 10 august a generat multe reacții din partea celor care au participat la manifestația din 2018 – unii considerându-se victime.

Și, desigur, mulți dintre cei care acum protestează o fac cu bună credință, convinși că au dreptate. Că sunt manipulați, că au luat parte la un act condamnabil, asta face parte din scenariul oricărei manipulări în masă: atragerea oamenilor de bună credință și folosirea lor drept ”paravan” pentru acțiuni… de multe ori grave.

Un aspect în cazul ”10 august” uimește însă – ignorarea celei mai grave acuzații, formulată chiar de un fost senator, un personaj care nu numai că s-a bucurat de acces în cele mai înalte sfere ale jocurilor din România, dar a și făcut, în timp, dezvăluiri care s-au dovedit reale – cel puțin în parte!

O ”lovitură de stat” denunțată și ignorată

Este vorba de cunoscutul și controversatul politician și politolog Gelu Vișan, fost senator și om de încredere al Elenei Udrea și al grupării lui Băsescu, cel care a dat în vileag o ”tentativă de lovitură de stat”, dejucată de Carmen Dan în urma unor informații pe care el i le-ar fi transmis!

Informațiile ar fi venit din zona serviciilor – și concordă cu declarații făcute de Liviu Dragnea pe 10 august 2018 și în perioada imediat următoare.

Mai mult, în iulie anul trecut, Vișan a dat publicității o ”Declarație”, despre care afirma că ”poate fi folosită ca probă în orice Proces al unei Instanțe Militare, sau în orice Instanță Națională și Internațională” și pentru care își asumă întreaga responsabilitate, fiind gata să o susțină cu ”probe, amănunte și nume de persoane, altele decât cele pomenite în declarație”.

Concret, Gelu Vișan Gelu denunța un plan terorist și o tentativă de lovitură de stat, care i-ar fi fost aduse expuse de un om din servicii și pe care el, fost senator, i le-ar fi adus la cunoștință ministrului Carmen Dan.

”Peste aproximativ 24 de ore, în București va avea loc un miting de protest în Piața Victoriei, fapt de notorietate publică, iar peste aproximativ opt ore, chiar în seara aceea, într-o locație pe care mi-a prezentat-o într-o fotografie, a aflat că va fi amplasat un dispozitiv, a spus că din informațiile sale se pare că este vorba de un dispozitiv exploziv artizanal, ce urma să fie detonat în seara Manifestației, in jurul orelor 22:00, când piața era plină de manifestanți”, i-ar fi spus lui Vișan „omul din servicii” pe 9 august 2018 – deci cu o zi înainte de evenimentele violente din Piața Victoriei.  

Mai mult, Vișan afirma – de fapt, ”omul” său din servicii afirma – că  ”la nivel de conducere a SRI se știe, inclusiv Directorul General știe, dar că nu s-a luat nici o măsură, motiv pentru care m-a sunat”.

Carmen Dan ar fi fost informată, pe linie… indirectă a serviciilor

Gelu Vișan susține că a sunat-o pe Carmen Dan și ”după ce m-am prezentat și am informat-o că sunt într-o locație la aproximativ două ore de București, i-am solicitat o audiență urgentă într-o “ problemă extrem de gravă”, de interes public care nu solicită amânare”.

”Eram foarte tensionat, chiar speriat de ceea ce auzisem, doamna Ministru m-a întrebat dacă nu putem să ne vedem a doua zi de dimineață la Minister, am insistat să ne vedem în seara aceea în jurul orelor 19:30, iar domnia sa mi-a răspuns că mă așteaptă la minister începând cu orele 19:15”, descrie Vișan momentul.

 În jurul orei 19:15–19:30 Vișan ar fi intrat în Ministerul Afacerilor Interne și ”am fost condus imediat în Biroul Doamnei Ministru Carmen Dan, care mă aștepta”.

”Am informat-o pe Doamna Ministru Carmen Dan despre posibilitatea unui act terorist pe teritoriul României, în Piața Universității, la un Miting cu zeci de mii de oameni, prezentându-i și punându-i la dispoziție fotografiile și planul care cuprindea și amănunte pe care nu le fac publice în această Declarație”, scria Vișan anul trecut pe Facebook, menționând că a ”informat-o asupra identității și calității persoanei care mi-a dat informația”.

Am stat în biroul doamnei Ministru aproximativ 20 - 25 de minute, scrie Vișan, și, ”după ce am asigurat-o că voi fi la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne pentru orice clarificare, am plecat”.

Povestea expusă de Vișan este complexă, include date, fapte care s-au și petrecut – o găsiți în link-ul alăturat, către la articolul scris atunci.

Tot acolo găsiți și posibila motivație a gestului, precum și coincidența cu declarații făcute de Liviu Dragnea, în acea perioadă.

În finalul tumultoasei sale dezvăluiri, Vișan solicita Președintelui României ”analizarea acestei situații în CSAT și demiterea ”Directorului General” SRI.

Carmen Dan tace… sau confimă?

Trec peste alte comentarii și mă opresc la reacția fostului ministru Carmen Dan după aceste dezvăluiri.  

Contactată tot în iulie anul trecut de cunoscutul jurnalist Bogdan Tiberiu Iacob (”Inpolitics”) pentru a CONFIRMA sau infirma întrevederea evocată de Gelu Vișan, fostul ministru Carmen Dan a declarat, sec: ”Nu vreau să confirm și să infirm nimic. Vă mulțumesc pentru telefon”.

”O formulare tradițională și aparent neutră, dacă nu am ști că ea e acoperirea, de fapt, la fel de tradițională, a unei confirmări neoficiale care scutește de alte amănunte”, a comentat BT Iacob, făcând o remarcă de bun simț: ”În fond, dacă Vișan minte era cât se poate de firească dezmințirea ei”.

Mai multe detalii în articolul scris atunci – găsiți în link-ul alăturat.

Dar, un aspect trebuie subliniat: ministrul Carmen Dan, în discuția cu parlamentarii Comisiei care a anchetat evenimentele din august 2018 a spus că ”raportul nu poate fi prezentat membrilor comisiei întrucât conține elemente sensibile pentru statul român”.

”Ce elemente puteau fi atât de ”sensibile” într-un raport despre un miting scăpat de sub control încât să nu poată fi prezentate nici măcar membrilor comisiei de Apărare a parlamentului României?”, se întreba atunci Bogdan Tiberiu Iacob – ”și ce știe Carmen Dan despre dedesubturile evenimentelor dramatic din august 2018, dar, din varii motive, încă nu spune?”

O întrebare la care nici actualul Parchet General pare că nu vrea să afle răspunsul. Sau să afle lumea răspunsul.

”Omul din umbră” și tentativa de mușamalizare

Să mai adaug că un personaj controversat, ”omul din umbră” al lui Dragnea în bătălia online, George Harabagiu, confirma spusele lui Vișan în privința întâlnirii cu Carmen Dan și adăuga alte câteva detalii interesante.

”Acest DOSAR - al tentativei de lovitură de stat - reprezintă DOVADA UNEI CONSPIRAȚII cu bătaie lungă“, considera Harabagiu, aruncând Nucleara: ”Eu doar mă întreb - Președintele KWI a fost informat? Știa ? Cât știa? Cât voiau unii să-i spună?”.

Atenție și la următoarea ipoteză de lucru a ”Omului din umbră”: ”Pe această logică, apropo de Nixon - întreaga dezvăluire capătă valențele „Afacerii Watergate”.

”Am peste 25 de ani de experiență în investigații - și CONSTAT existența unui INTERES MAJOR AL MUȘAMALIZĂRII (sau contaminării ) DOSARULUI”, declară Harabagiu. ”️S- a încercat asta. Prin solicitarea expresa a lui KWI de demitere a ministrului Carmen Dan!”

Mai multe detalii în articolul de atunci, referitor la declarațiile ”omului din umbră”.

În loc de concluzie, câteva constatări și întrebări esențiale

Întrebare: imediat după ce ”Dosarul 10 august” a fost închis au apărut semne de întrebare – cum de procurorii nu au luat, ca de obicei, apărarea ”rezistenților”?

S-a speculat că, acum, noua putere are nevoie de susținerea/fidelitatea jandarmilor, deci nu e cazul să-i pedepsească, fie și prin târârea prin instanțe. Posibil.

Dar să nu uităm – 10 august 2018 a fost ceva cu totul special, ca organizare a ”protestului”, cu radicalizarea participanților luni de-a rândul, cu scheme de organizare, cu acele atacuri violente, copiate întrucâtva după ”maidanul” de la Kiev. Pe scurt, sunt multe elemente care ne arată că atunci a fost… altceva!

Iar de partea cealaltă avem dezvăluirea unui fost senator, tăcerea unui ministru, acuzațiile lui Dragnea, dar și o comisie parlamentară fără nici un răspuns. Plus alte mărturii și date colaterale.

Întrebarea se impune: în cazul 10 august, s-a anchetat denunțul lui Gelu Vișan? Sau s-a rezumat la ”modificarea ADN-ului” și alte plângeri ale celor supărați că s-a răspuns cu lacrimogene la violență? O violență la care au asistat, fără să înțeleagă mare lucru, după cum s-a văzut – și în care au fost folosiți ca paravan, dacă e să mergem pe strategia de manual a unor asemenea acțiuni. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1304
Tagurile:
Eduard Hellvig, acuzații, servicii, Carmen Dan, Dosar, diasporă, proteste, 10 august 2018
Тема:
Acțiunea de protest pe 10 august la București

Загрузка...
Gigi Becali

Scandal monstru în Fotbal Gigi Becali preia inițiativa! Va avea Gino soarta lui Mitică?

0
De data asta Becali nu ar mai avea în față un președinte puternic și neșantajabil ca Dragomir, ci unul cu probleme, ajuns acolo politic, prin intervenția lui Ponta și Dragnea.

BUCUREȘTI, 13 aug – Sputnik. Cel mai cunoscut patron și finanțator din istoria fotbalului românesc, George Becali, este revoltat de faptul că eAD, firma care deține drepturile TV de transmitere Ligii ar dori reeșalonarea plăților către cluburi în noul sezon.

”Astfel, echipele nu vor mai încasa o sumă consistentă la începutul sezonului, ci vor primi banii lunar”, transmite GSP. https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/gigi-becali-a-venit-de-urgenta-la-sediul-lpf-nu-accept-sa-fiu-luat-de-prost-607192.html

Finanțatorul FCSB i-a cerut azi socoteală lui Gino Iorgulescu, amenințându-l că îl va da în judecată.

”Nu credeam că se poate întâmpla așa ceva. E o situație urâtă”, a declarat Becali la sediul Ligii, conform GSP. ”N-am făcut conferința la mine la palat, am venit aici și am vrut să fie un fel de strigăt. Sunt asociat cu 13-14 oameni, care sunt fricoși și nu au apărare. Când am făcut contractul de cesiune de drepturi, l-am făcut pe spatele marilor coloși, Digi, Telekom”.

Becali spune că modificarea se bazează pe un act adițional – ”I-am zis lui Gino Iorgulescu: «Eu citesc actul adițional, nu pe cel de cesiune». Am încredere în avocați, dar ultimul cuvânt e tot al meu”.

”Sunt și eu în oală și nu accept să fiu luat de prost”, a declarat ferm Becali, care consideră că ”se încearcă batjocorirea noastră”.

Nu s-au mai dat șapte meciuri – ”să plătească Federația, că ea a înghețat campionatul!”, a izbucnit miliardarul.

”Acum, televiziunile vor act de cesiune! I-am spus lui Gino că îl dau în judecată!... Televizunile trebuie să respecte cu sfințenie!”, a declarat Becali, cerând ”Cei slabi să aibă încredere în mine!”.

Becali s-a referit și la FRF: ”Noi vorbim de România, de ce se întâmplă în România, nu de ce se întâmplă în Bulgaria”.

”Vreau să atrag atenția Federației - se fac 16 echipe, s-a spus că a mai atractiv”, a spus Becali. ”Înainte să votezi, cheamă televiziunile și negociază cu ei! Întreabă-i câți bani dau în plus! Îl îndrum pe Burleanu să ia legătura cu televiziunile să vorbească despre ce e atractiv la noul campionat”.

Întrebarea este, odată ce Becali s-a supărat – mai ales că ar putea fi atins la bani – va avea Gino Iorgulescu soarta lui Dumitru Dragomir? Va încerca Becali să-l dea jos de la Ligă? Tot ce se poate, pentru că soarta lui Iorgulescu oricum pare pecetluită odată cu problemele grave din fotbal, dar și cu cele din propria familie.

Deci, de data asta Becali nu ar mai avea în față un președinte puternic și neșantajabil ca Dragomir, ci unul cu probleme, ajuns acolo politic, prin intervenția lui Ponta și Dragnea. O afacere demnă de DNA, dar pe care procurorii au ignorat-o, împotriva mărturiilor scrise în acest sens.

În plus, George Becali a învățat și știe mult mai multe decât în 2009.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Gigi Becali, Fotbal
Tematic
Gigi Becali vrea bani de la stat. Suma uriașă pe care trebuie să o primească
Bomba serii: Gigi Becali, nou dosar penal, acuzații grave, sume uriașe!
Medicament COVID-19, blocat în vamă! Becali a cumpărat din Rusia și a donat spitalului
Politolog: ”Zuckerman e un băcan parvenit, ceva între Becali și un ziarist de la Scânteia”
Gigi Becali intervine în forță: a cumpărat ”pastile ANTIDOT din Rusia” și le oferă gratis!

Загрузка...