Imagine simbol

Drepturile românilor din Italia: șase din zece lucrătoare casnice muncesc ilegal soluţia

447
(reînnoit 18:28 28.01.2020)
Potrivit datelor unui studiu realizat de organizaţia Assindatcolf, în Italia, șase din zece lucrători casnici muncesc ilegal, fără un contract de muncă, astfel că nu beneficiază de nicio protecţie din partea statului.

BUCUREŞTI, 28 ian – Sputnik, Doina Crainic. Şase din zece lucrători casnici din Italia muncesc ilegal, fără un contract de muncă, pentru un total de 1,2 milioane de persoane, „fără contracte și fără nicio protecție din partea statului, inclusiv fără asigurare în cazul unui accident la locul de muncă”, potrivit organizaţiei Assindatcolf

Datele au fost prezentate de delegația asociației angajatorilor autohtoni în cadrul unei audieri la Comisia de Muncă a Camerei Deputaților.

Președinta asociației APS MAYA ETS din Italia, Ana Maria Ivan, a transmis portalului rotalianul.com un comunicat în care prezintă soluția în ce privește eradicarea muncii la negru în sectorul asistenței persoanelor vârstnice sau/și cu dizabilități din Italia.

„Unica soluție posibilă este ca Statul să intervină și să ia măsuri prin care să ajute munca legală în detrimentul muncii la negru, spre exemplu deducând din baza de impozitare a veniturilor angajatorilor persoane fizice, costurile susținute pentru plata salariilor «badantei» și în același timp generând un credit de impozit (proporțional cu contribuțiile sociale vărsate 5%-10%) care să poată fi utilizat în momentul plății impozitelor”, se precizează în comunicat.

Astfel, în loc de a plăti sume de bani la negru, sume care nu vor fi niciodată recuperate din partea contribuabilului, și având în vedere și riscul de a fi supuși sancțiunilor prevăzute de lege în aceste cazuri, adoptarea unui contract de muncă regulamentar devine preferabil.

Statul, în fapt, sub aspect material, nu plătește nimic: „am vorbit de nesupunerea la baza impozabilă/deducerea din baza impozabilă și de creditul derivat din impozit.”

„Principiul este unul foarte simplu și anume, eu contribuabil, mă susbstitui ție, Statului, în erogarea unui serviciu pe care nu ești în gradul de a mi-l furniza, merit să fiu premiat, și nu pedepsit și am dreptul de a-mi vedea furnizate instrumentele necesare pentru a putea înfrunta situația”, se explică în comunicat.
447
Tagurile:
Italia, Români
Tematic
Românii din Italia: nevoie disperată de lucrători români în acest sector! Angajări urgente
Muncitorii români din Italia, mai protejați de exploatare. Ce trebuie să știi
Români - la negru în agricultura din Italia, românce - exploatate sexual
Trei cetățeni români sunt prinşi în avalanşa din Italia
Fetiţa unor români din Italia a înghiţit monede. Riscă să moară sufocată
Şoferii români din Italia, important: trebuie să faceţi asta pentru a evita amenzi uriaşe
Românii din Italia: Cursuri gratuite în sectorul unde lucrează cei mai mulţi români

Загрузка...