Berlin

Românii din Germania: tot ce se schimbă în iulie în această ţară

13294
(reînnoit 02:02 07.07.2019)
De la taxe la alocaţia pentru copii, multe lucruri importante se schimbă în Germania în luna iulie. Ce trebuie să ştie românii care locuiesc şi muncesc în această ţară.

BUCUREŞTI, 7 iul – Sputnik, Doina Crainic. Portalul thelocal.de prezintă o listă cu tot ceea ce se schimbă în Germania din iulie 2019. Sunt mai multe veşti bune.

Alocaţiile pentru copii cresc

Veste bună pentru toți părinții din Germania: alocaţiile pentru copii cresc cu 10 euro pe lună și este acordată pentru toţi copii minori. Astfel, pentru primul și al doilea copil, părinții vor primi 204 de euro pe lună, faţă de suma precedentă de 194 de euro.

Pentru al treilea copil, părinții vor primi 210 euro, o creştere de la 200 de euro. Iar de la al patrulea copil în sus, părinții vor beneficia de 235 de euro, faţă de 225 de euro, suma precedentă.

De asemenea, începând din ianuarie 2021, această sumă va crește cu încă 15 euro.

Veste bună pentru lucrătorii “midi”

Începând de la 1 iulie, toți așa-numiţii „midijobbers” (sau angajații care câștigă în mod regulat peste 450 de euro) au parte de reducerea contribuțiilor la asigurările sociale.

Până acum, un „midijobber” a fost considerat un angajat care câștiga între 450 și 850 de euro pe lună. Din iulie, această limită se ridică de la 850 la 1300 de euro brut pe lună. Aceasta înseamnă că angajaţii din această categorie care primesc până la 1300 de euro brut pe lună vor plăti mai puţine contribuţii sociale.

O altă veste bună pentru aceştia este că, începând din luna iulie, nu vor mai primi prestații reduse de pensie, în ciuda contribuțiilor reduse la pensie. Prin urmare, aceşti lucrători nu vor mai trebui să suplimenteze contribuţiile din resurse proprii.

Timp mai mult pentru depunerea declaraţiilor fiscale

Dacă sunteți îngrijorat că ați depăşit termenul pentru depunerea declaraţiilor - 31 mai, puteți respira uşuraţi. Acum, termenul limită pentru depunerea acestora în Germania este 30 iulie pentru anii 2019, 2020 și 2021. Pentru cei care apelează la ajutorul unui „Steuerberater” sau consilier fiscal, termenul-limită este data de 28 februarie a anului următor.

Cresc pensiile

Potrivit datelor Biroului Federal de Statistică privind evoluția salariilor, pensiile cresc semnificativ începând din iulie. În Germania de est, creșterea pensiei va fi de 3,91%, iar în vestul Germaniei, va fi o creştere de 3,18%. Astfel, valoarea pensiei în est va atinge 96,5% din valoarea celei din vestul Germaniei.

Cresc taxele poştale

Începând cu 1 iulie, prețurile pentru trimiterea de scrisori și cărți poștale vor crește în Germania: o scrisoare standard trimisă prin Deutsche Post va costa 80 de cenți, în timp ce prețul unei cărți poștale interne va crește la 60 de cenți.

Vor fi timbre suplimentare în valoare de cinci, zece, 15 și 20 de cenți pentru timbrele sub noua valoare care nu au fost utilizate. Prin urmare, nu va fi necesar să schimbaţi timbrele vechi.

Noi oportunități de angajare în Berlin

Începând din iulie, Berlinul testează un nou program de ocupare a forței de muncă. Numit „das solidarische Grundeinkommen” (venit de bază de solidaritate), programul urmărește să găsească locuri de muncă pentru șomeri în sectoarele publice care se confruntă cu deficit de personal, de exemplu, asistenții mobili sau îngrijitoarele.

Oricine este șomer de un an, dar nu are şansa de a-şi găsi un loc de muncă pe piața muncii în viitorul apropiat, va putea participa la program.

Sume din contribuţii, returnate în Bavaria

Proprietarii de terenuri din Bavaria pot solicita returnări parțiale ale sumelor din contribuțiile la construcția drumurilor plătite între 2014 și 2017. Pentru a primi restituirea sumelor, solicitanții trebuie să demonstreze că au suferit dificultăţi financiare în urma plătirii contribuțiilor. Se aplică o deducere de 2000 de euro și o limită superioară a venitului de 100.000 de euro, sau dublarea sumei pentru partenerii de viață sau pentru cuplurile căsătorite.

Proprietarii trebuie să depună cererile până la sfârșitul anului fie online, fie în scris la biroul Härtefallkommission.

13294
Tagurile:
Germania
Aproximativ 160 de lucrători sezonieri români pe Aeroportul din Hahn, Germania

Scandalul Sparanghelul lovește și în Austria: spații de cazare imunde pentru români

378
Austria a luat-o pe urmele Germaniei și este lovită de un scandal al condițiilor precare oferite muncitorilor români care lucrează la o fermă de sparanghel

BRUXELLES, 4 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Ministerul Afacerilor de Externe a anunțat că autorităţile austriece au închis spaţiile de cazare de la ferma de sparanghel vizată de sesizările Ambasadei României la Viena, privind neîndeplinirea standardelor şi a condiţiilor de igienă.

„Cu privire la situaţia unor cetăţeni români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei ferme agricole din landul Austriei Inferioare, MAE precizează că, în urma evaluărilor efectuate de către autorităţile austriece la ferma Spargel Sulzmann – Marchfeldspargel und erntefrische Erdbeeren, ca urmare a sesizărilor transmise de către Ambasada României la Viena, prin intermediul consulului şi ataşatului pe probleme de muncă din cadrul misiunii diplomatice, Camera de Muncă a landului Austria Inferioară a dispus închiderea spaţiilor de cazare de la ferma de sparanghel, pe fondul neîndeplinirii condiţiilor de igienă şi a standardelor de cazare” – arată un comunicat al instituției.

Cazul a apărut în atenția publică din luna iunie. Pe 19 iunie, MAE anunţa că, în urma apariţiei în mass-media a unor informaţii cu privire la situaţia unor cetăţeni români care îşi desfăşoară activitatea la o fermă agricolă din landul Austriei Inferioare şi care semnalau condiţii dificile de muncă şi nerespectarea de către angajator a clauzelor contractuale, Ambasada României la Viena s-a autosesizat şi a întreprins demersuri, în regim de urgenţă, atât pe lângă autorităţile locale, cât şi pe lângă sindicatele specifice, solicitând verificarea aspectelor semnalate şi remedierea acestora.

Acestea sunt însă cazurile care au norocul să apară în mass-media și astfel să fie pusă presiune pe oficialitățile române să intervină. Câte alte situații similare nu există peste tot în Europa?

Bogdan Aurescu declara însă ieri că abia din această criză a aflat că există muncitori care au nevoie de protecție: ”Am descoperit că există categorii vulnerabile de muncitori care au nevoie de protecţie atât la nivel naţional cât şi european”, a declarat ministrul de Externe, când, de fapt, problema muncitorilor români tratați oribil în Occident există chiar dinainte de aderarea României la UE.

378
Tagurile:
Români, Austria
Tematic
Ministru al Sănătății se revoltă: ”Se ascunde adevărul despre morții și dramele nonCOVID!”
Probleme pentru Orban: comisia de anchetă ”Sparanghelul” a trecut de Birourile Permanente
Vești proaste pentru Guvernul Orban: Parlamentul a votat două comisii de anchetă
Germania: românii de la abatorul Tönnies sparg tăcerea – detalii revoltătoare
Comisia ”Sparanghelul” îl va verifica și pe Iohannis!
Muncitorii români și bulgari din Germania, acuzați că au adus coronavirusul

Загрузка...

Prognoza meteo pentru Marea Britanie: cum va fi luna iulie caniculă sau ploi abudente?

202
Portalul meteo britanic The Weather Outlook a publicat prognoza pentru întreaga lună iulie în Marea Britanie. Românii care locuiesc în această ţară pot afla cât de mult vor creşte acolo temperaturile în luna lui cuptor şi în ce zone va ploua mai mult.

BUCUREŞTI, 3 iul – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit portalului meteo britanic theweatheroutlook.com, vremea în iulie va fi destul de schimbătoare în Marea Britanie, iar temperaturile vor fi apropiate sau uşor peste medie. De asemenea, precipitaţiile se anunţă a fi uşor peste medie.

Iată cum va fi vremea în Marea Britanie în luna iulie:

Intervalul 1/7 până la 7/7 – vreme schimbătoare şi destul de răcoroasă în majoritatea regiunilor

Se aşteaptă o vreme schimbătoare pe parcursul primei săptămâni. La începutul intervalului, în toate regiunile vor fi averse sau ploi de mai lungă durată și vânt pe alocuri. Totuşi, vor fi și perioade uscate și însorite. Treptat, riscul de ploaie va fi mai accentuat în zonele de nord și vest. Temperaturile se vor situa frecvent sub medie în mare parte a țării, dar va fi mai cald în sud și est.

Intervalul 8/7 – 14/7 – vreme mai stabilă în sud

În jumătatea sudică a Marii Britanii va fi în mare parte vreme uscată. În nord și în special în nord-vest, vremea rămâne mai instabilă, cu averse sau ploi de mai lungă durată. Uneori, riscul de ploaie s-ar putea răspândi spre sud şi apoi în toate regiunile. În regiunile sudice și centrale vor fi câteva zile călduroase, dar în general temperaturile vor fi mai scăzute în nord, menţinându-se apropiate de media sezonieră.

Intervalul 15/7 – 31/7 – perioade de instabilitate

Vremea va fi predominant instabilă, cu probabilitatea de ploi abundente și furtuni. Totuşi, sunt posibile și perioade mai uscate și foarte calde, în special în sud și est. Temperaturile vor fi ușor peste media sezonieră în general, dar se aşteaptă variații semnificative, pe măsură ce aerul continental cald și umed va pătrunde în Marea Britanie.

202
Tagurile:
Meteo, Londra, Marea Britanie
Тема:
Prognoza meteo
Tematic
Nouă avertizare meteo: cod portocaliu – unde va fi caniculă
Avertizare meteo: caniculă şi cod galben de vreme severă – cele mai afectate zone
Avertizări meteo: vijelii, grindină, caniculă – cod portocaliu în jumătate din ţară

Загрузка...
János Áder

România și Ucraina, criticate la unison de Ungaria pentru poluează râurile

0
(reînnoit 19:37 07.07.2020)
Preşedintele Ungariei János Áder a criticat, printr-o scrisoare adresată preşedintelui României, Klaus Iohannis și preşedintelui Ucrainei Vladimir Zelenski, volumul mare de deşeuri care sosesc în Ungaria pe apele Tisei şi ale Someşului.

BUCUREȘTI, 7 iul - Sputnik, Marius Holdean. Potrivit agenției MTI, președintele Ungariei János Áder a cerut preşedinţilor celor două ţări vecine estice să-şi pună în valoare influenţa în vederea opririi poluării.

Scrisorile au fost publicate astăzi pe site-ul Oficiului Preşedintelui Republicii și precizează că inundaţiile din ultima vreme au adus, contrar promisiunilor, o nouă cantitate imensă de PET-uri şi alte deşeuri pe teritoriul Ungariei, ceea ce reprezintă un pericol din punct de vedere epidemiologic, ceea ce împiedică pescuitul şi turismul și are un efect dăunător grav asupra naturii.

Preşedintele Ungariei s-a adresat cu același mesaj ambilor președinți ai României și Ucrainei amintind că guvernul ungar a cerut deja de mai multe ori ajutorul autorităţilor din cele două ţări vecine, însă reacţia acestora s-a manifestat în prea puţine măsuri eficiente, care au dus la şi mai puţine îmbunătăţiri.

Potrivit lui János Áder, cauza principală a poluării este faptul că populaţia îşi depune deşeurile în zona de inundaţie a râurilor.

Scrisorile arată că Tisa a transportat anul acesta circa 2258 metri cubi de deşeuri solide, iar din 13 iunie încoace au fost scoase din râu 938 metri cubi de aluviuni mixte, în timp ce din Someş au fost scoase 846 metri cubi de aluviuni mixte.

“Consider o mare decepţie faptul că poluarea cu deşeuri a râului Tisa nu a scăzut în pofida promisiunilor repetate şi a devenit în prezent o ameninţare permanentă pentru ecosistemul fragil al acestui râu”, a scris János Áder, precizând totodată că acest fenomen nu este demn de normele europene.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Ucraina, Ungaria, România
Tematic
Iohannis contrează PSD pe relația cu Ungaria și cere intervenția CCR
Ludovic Orban recunoaște efectele benefice ale normalizării relației cu Ungaria
Diplomație la nivel înalt: Ungaria solicită un nou acord UE-Turcia pe tema migranților
După Bulgaria, și Ungaria a semnat cu Gazprom pentru gaz ieftin
Orban: Sistemul de sănătate din Ungaria a gestionat mai bine epidemia decât cele din Vest

Загрузка...