Brexit: May ia în calcul protejarea drepturilor lucrătorilor după normele UE. „Planul B”

1094
Theresa May ia în considerare să sprijine propunerile deputaților laburiști privind protejarea drepturilor lucrătorilor după Brexit. Premierul speră că astfel controversatul acord de retragere din UE va trece de Camera Comunelor.

BUCUREŞTI, 10 ian – Sputnik, Doina Crainic. În contextul în care pentru Theresa May devine tot mai scurt timpul necesar pentru a obţine sprijinul pentru controversatul său plan de ieșire din UE, surse guvernamentale au declarat pentru Press Association că este luată în considerare propunerea Opoziţiei de a fi menţinute standardele UE privind preotejarea drepturilor lucrătorilor.

Amendamentul prevede menţinerea normelor UE privind salarizarea și condițiile de muncă, aspectele legate de sănătate și siguranță, precum și referitoare la normele privind mediul, potrivit Daily Mail. 

Măsura vine după ce May a suferit o altă înfrângere din partea Camerei Comunelor în legătură cu agenda sa privind retragerea din UE.

Deputații au insistat că, în cazul în care acordul premierului va fi respins prin vot marțea viitoare, atunci May va trebui să propună un „plan B” în Parlament în trei zile de ședință.

Un membru al Partidului Laburist, John Mann, unul dintre cei care au elaborat amendamentul privind drepturile lucrătorilor, a declarat pentru Daily Mirror că susținerea din partea guvernului a acestui amendament ar putea face planul premierului „mai atractiv”.

Anterior, secretarul pentru Brexit al Opoziţiei, Sir Keir Starmer, a declarat în Camera Comunelor că extinderea articolului 50 – ceea ce ar însemna menținerea Marii Britanii în UE după data de 29 martie programată pentru ieșire – „ar putea fi inevitabilă acum”.

1094
Tagurile:
Drepturi, Români în UK, Brexit
Тема:
Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (528)
Tematic
Brexit, noi reguli: cât vor trebui să câştige cetăţenii din UE pentru a putea lucra în UK
Cartea albă privind sistemul de imigraţie după Brexit. Ce modificări aduce noul sistem
Situaţia românilor din Marea Britanie post-Brexit. Vor fi forţaţi românii să plece?
Compania aeriană irlandeză Ryanair obține licența britanică pentru zborurile Post-Brexit
Brexit: Majoritatea votanților britanici doresc să mai decidă o dată dacă părăsesc UE

Загрузка...