pistol

Tragedie! Un student român, împuşcat în SUA - detalii incredibile

202
Martor la întreaga scenă a fost prietenul său care a alertat autorităţile.

BUCUREŞTI, 7 iun — Sputnik, Georgiana Arsene. La vârsta de un an, Sorin Cătălin Farcaş a plecat, împreună cu părinţii săi, din oraşul Dej, în Statele Unite ale Americii.

În dimineaţa zilei de 28 mai, în jurul orei 3, prietenul său a sunat la numărul unic de urgenţă 911 şi a anunţat tragedia: Cătălin fusese împuşcat în cap.

Sergentul Brad Reaman, de la Poliţia din Huber Heights, a declarat că băiatul şi amicul său se aflau în garaj în momentul în care au văzut un bărbat apropiindu-se. Cătălin a fost executat, apoi atacatorul a urcat într-o maşină şi a fugit, informează dejeanul.ro.

Până la această oră, nu a fost identificat suspectul.

Zona în care a avut loc atentatul este una liniştită. Omul legii a precizat, însă, că, în ultimele zece zile, în cartier au fost raportate patru incidente violente.

Sorin Farcaş s-a înscris în această primăvară la Colegiul Sinclair. Înainte, el a colaborat cu Institutul Tehnologic al unei şcoli din Miami. Studenţii care au această colaborare câştigă credite pentru a obţine bursa Colegiului Sinclair.

202

Загрузка...