Colosseum

Români din Italia, important: cum puteţi beneficia de cardul pentru familie 2018

1172
(reînnoit 15:28 29.01.2018)
Informaţii importante pentru românii care locuiesc şi muncesc în Italia: cum puteţi beneficia de cardul pentru familie, ce avantaje vă aduce şi cum îl puteţi solicita

BUCUREŞTI, 29 ian — Sputnik, Doina Crainic. Cardul pentru familie, valabil din februarie, oferă reduceri și alte beneficii familiilor cu cel puțin 3 copii minori. Acest card implementat în 2018 diferită de cardul social şi vă dă dreptul la reduceri și facilități la achiziționarea de bunuri și servicii, potrivit studiocolucci.info.

Adoptat prin legea nr. 208/2015 (Legea privind stabilitatea, 2016), cardul pentru familie este valabil doi ani, este un card pe suport de hârtie și se eliberează de municipalitatea de reședință.

La acest card au dreptul familiile de italieni sau de cetățeni străini cu rezidenţă permanentă în Italia, cu cel puțin trei copii minori și în cazul cărora indicatorul de venituri ISEE nu depășește 30 de mii de euro.

Magazinele care participă la acest program vor expune două semne asociate logo-ului cardului, în care vor apărea mesajele: „Prietenul familiei" sau „Sprijinul familiei", indicând reduceri egale sau mai mari de 5%, respectiv reduceri egale sau mai mari de 20%, la diverse produse sau servicii, potrivit informazionefiscale.it.

Mai exact, reducerile se vor aplica în cazul următoarelor produse și servicii: produse alimentare, băuturi nealcoolice, produse pentru curăţenie, produse de igienă personală, articole de papetărie, cărți și materiale didactice, medicamente, produse farmaceutice și sanitare, instrumente și echipamente medicale, încălțăminte, furnizarea de apă, electricitate şi gaze, colectarea și eliminarea deșeurilor urbane solide, servicii de transport, servicii de agrement și culturale, spectacole şi evenimente sportive, săli de sport și centre sportive, servicii turistice, hoteluri şi alte servicii de cazare, servicii educaționale și de susținere a părinților, formare profesională etc.

În privinţa modului cum poate fi solicitat, solicitarea pentru obţinerea cardului de familie este prezentată de către unul dintre părinții minorilor, care va deveni proprietarul cardului și va fi responsabil de folosirea acestuia.

Solicitantul și beneficiarii cardului trebuie să îndeplinească cerinţa de a avea reşedinţa în Italia la momentul solicitării. Cererea pentru eliberare cardului trebuie precedată de prezentarea Declarației ISEE. Cardul este eliberat de primăria din localitatea în care familia îşi are reședința.

1172
Tagurile:
Rezidență, Card de familie, Români din Italia, Italia
Tematic
Un tren a deraiat în Italia, lângă Milano. Sunt morți (FOTO)
Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (II). Italia 1934 (FOTO, VIDEO)
Românii din Italia: salariul minim 2018 creşte pentru îngrijitoare şi menajere
Lovitură pentru românii din Italia: creşteri mari de taxe şi preţuri în 2018
Explozie în Italia: patru persoane rănite
Alegeri

Diaspora ar putea vota prin corespondență: țări europene, solicitare către România

124
(reînnoit 11:02 12.09.2020)
Guvernul României a primit solicitări din partea mai multor state europene care doresc o procedură de vot prin corespondență pentru următorul scrutin. Răspunsul Ministerului Afacerilor Externe Român.

BUCUREȘTI, 12 sept – Sputnik. Votul prin corespondență devine o procedură tot mai luată în calcul de statele europene, în contextul pandemiei de coronavirus.

Astfel, mai multe state europene au solicitat Guvernului României, pentru următorul scrutin, o procedură de vot prin corespondență, deoarece nu vor putea fi deschise secții de votare în țările respective din pricina coronavirusului.

Vorbim despre Marea Britanie, acolo unde există o comunitate importantă de români, Canada, Olanda, Malta, Nigeria, Noua Zeelandă. Acestea au făcut deja notificări către instituțiile guvernamentale din România.

Numărul statelor care vor recurge la această solicitare ar putea fi mult mai mare. La ultimele alegeri, aproape un milion de romani au votat în diaspora, informează dcnews.ro

MAE recomandă votul prin corespondență

Ministerul de Externe Român a explicat modalitatea în care românii din diaspora vor vota la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, în contextul în care multe țări au luat o serie de măsuri pentru prevenirea infecției cu coronavirus.

Reprezentanții MAE spune că, la acest moment, nimeni nu poate să furnizeze previziuni clare despre cum va evolua pandemia și ce măsuri urmează să fie adoptate de alte state, uneori cu aplicare imediată.

De aceea, luând în considerare riscurile sanitare și obstacolele practice care decurg din măsurile adoptate de diverse țări, recomandarea pe care MAE o adresează cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate este să opteze pentru votul prin corespondență, informează antena3.ro.

Votul prin corespondență, mai subliniază reprezentanții MAE român, reprezintă o modalitate simplă și sigură care permite exercitarea în siguranță sanitară a acestui drept constituțional, în contextul special generat de pandemie.

Conform informațiilor primite de la misiunile diplomatice, cele mai multe state permit organizarea de secții de votare, cu respectarea unor măsuri stricte: purtarea măștilor de protecție de către participanții la procesul electoral - alegători și membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, dezinfectarea periodică a mâinilor, păstrarea distanței fizice recomandate sau instalarea unor panouri de protecție, amplasarea în localul de vot a recipientelor cu dezinfectant, dezinfectarea periodică a suprafețelor din localul de vot.

Aceste recomandări sunt în vigoare la această dată și, potrivit informărilor transmise de cele mai multe autorități străine, nu poate fi exclusă situația ca, în funcție de evoluția pandemiei, ele să fie revizuite, inclusiv înăsprite. Există țări în care, potrivit reglementărilor în vigoare, trebuie limitat și numărul de persoane care pot participa la un eveniment public, cum este deja cazul în Marea Britanie, Luxemburg sau Belgia, ceea ce ar putea crea dificultăți în desfășurarea în parametri optimi a procesului de votare. De altfel, în acest context, sunt state - Regatul Unit, Olanda - care au ”recomandat ferm” utilizarea exclusivă a votului prin corespondență.

Autoritățile din Malta și Nigeria au informat că nu vor permite organizarea de secții de votare pe teritoriul lor, nici la sediile misiunilor diplomatice, nici în alte locații. În alte state există în vigoare, la această dată, restricții de circulație în ziua de duminică -Peru, ceea ce poate afecta organizarea votului la secție într-o astfel de zi. De asemenea, există state unde, în mod tradițional, autoritățile nu permit organizarea de secții de votare decât în sediile misiunilor -ambasade sau consulate, spre exemplu, Canada. 

Nu poate fi exclusă varianta ca unele state, dacă se vor confrunta cu o creștere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2, să adopte măsuri restrictive care vor afecta organizarea secțiilor de votare.

De aceea, pentru a evita situația în care, din cauza restricțiilor impuse de autoritățile altor state cu privire la organizarea de secții de votare, cetățenii români s-ar putea confrunta cu dificultăți importante în a-și exercita dreptul de vot la secție, MAE reiterează recomandarea ca alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate să se înregistreze pentru a vota prin corespondență, pe platforma https://www.votstrainatate.ro/

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

124
Tagurile:
Corespondență, diasporă, vot

Загрузка...
Bundespolizei

Românii din Germania: 5 greşeli aparent inocente care pot aduce mari probleme

1618
Germanilor le place să respecte regulile. Portalul The Local prezintă cinci greşeli aparent nevinovate care i-ar putea pune pe străini în încurcătură în Germania. Ce trebuie să ştie românii care locuiesc în această ţară.

BUCUREŞTI, 10 sept – Sputnik. Străinii nou-veniţi în Germania, care încă nu cunosc complexitatea legilor de acolo, se pot pomeni că au probleme cu autoritățile sau, în cazul cel mai fericit, cu trecători care asistă la anumite infracţiuni culturale, potrivit portalului thelocal.de. Portalul prezintă cinci greşeli care ar trebui evitate de către străini:

1. Trecerea străzii când lumina semaforului indică roşu

Aceasta este o infracțiune penală în Germania și l-ar putea costa pe străinul care o comite o amendă și mustrare din partea trecătorilor, care vor dezaproba gestul. Chiar și în zonele suburbane liniștite, unde sunt mai puţine maşini, germanii așteaptă cu răbdare ca lumina semaforului să devină verde înainte de a traversa strada.

De asemenea, străinii trebuie să aibă grijă să nu confunde calea pietonală cu banda pentru biciclete, altfel vor trebui să se ferească de bicicliștii care trec claxonând agresiv.

2. Mersul cu bicicleta în stare de ebrietate

Cele două moduri plăcute de a petrece timpul în Germania - ciclismul și consumul berii - nu ar trebui combinate niciodată. Străinii pasionaţi de ciclism ar trebui să evite mersul cu bicicleta după un chef unde au consumat alcool sau vor risca să îşi petreacă noaptea într-o secție de poliție. Dacă nivelul de alcool din sânge depășește 1,6 la mie, amenda este de 1.000 de euro și vi se poate confisca sau chiar anula permisul de conducere.

Autoritățile germane consideră bicicliștii beți drept un pericol pentru siguranța publicului. În 2013, un studiu realizat de Auto Club Europe (ACE) a dezvăluit că 3.400 de accidente de bicicletă care au provocat rănirea altor oameni au implicat un biciclist în stare de ebrietate. Recent, asociațiile de transport au intensificat presiunile asupra parlamentului pentru a lua măsuri mai dure împotriva acestei infracțiuni în Germania.

3. Perturbarea liniştii publice

Străinii care tund gazonul, dau cu aspiratorul sau fac petreceri la anumite ore ale zilei riscă să aibă probleme cu vecinii și chiar să primească amendă de la ofițerul de poliție local. Pentru a păstra pacea cu vecinii, străinii trebuie să nu le tulbure liniştea.

„Ruhezeit” - intervalele când nu trebuie tulburată liniştea - diferă în fiecare land, dar, cel mai frecvent, acestea sunt de la 13:00 la 15:00, 22:00 la 07:00 și toată ziua de duminică.

De asemenea, străinii care vor să îşi testeze tobele în aceste intervale nu ar trebui să fie surprinși dacă proprietarul decide să-i dea afară, deoarece legislația civilă germană stabileşte că tulburarea liniştii domestice constituie un motiv întemeiat pentru rezilierea unui contract de închiriere fără notificare prealabilă.

4. A uita să cumperi biletul de metrou

Spre deosebire de metroul din New York, din Londra și din Paris, nu există turnichete sau puncte de control la metroul din Berlin. Folosirea transportului public, precum şi alte servicii în acest stat liberal se bazează pe încrederea că cetățenii acţionează în spiritul binelui comun.

Străinii care merg la serviciu şi intră în tren fără bilet se pot confrunta cu o amendă serioasă dacă sunt prinși de controlori, care sunt deghizați în haine obişnuite.

5. Încălcarea unui contract

Germanii iau contractele în serios. Proprietarii de aici, în special, aşteaptă de la chiriași să respecte contractul în mod deplin. Un motiv comun pentru încălcarea unui contract este rezilierea contractului fără o notificare prealabilă. Majoritatea proprietarilor cer transmiterea unei notificări prealabile, cu trei luni înainte, altfel, chiriaşii care intenționează să se mute dintr-un apartament în altul s-ar putea afla la mila unui proprietar pedant care amenință cu acțiune în justiție și solicită chirie până la sfârșitul contractului. De asemenea, proprietarii cer notificări de reziliere în scris pentru contractele de închiriere, adesea pe hârtie pergament și securizate cu un sigiliu de ceară.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1618
Tagurile:
Germania, Români

Загрузка...

Simptom neobișnuit al cancerului

0
(reînnoit 18:28 23.09.2020)
Simptomele de cancer pancreatic, de obicei, apar atunci când cancerul este în faza avansată, iar durerile de spate pot indica acest lucru.

BUCUREȘTI, 23 sep -Sputnik. Durerile de spate pot indica dezvoltarea cancerului pancreatic, relatează Express, făcând trimitere la specialiștii de la Cancer Research UK.

Medicii menționează că cancerul pancreatic este ușor confundat cu bolile discurilor intervertebrale datorită particularităților localizării acestui organ. În acest caz, durerea poate începe în abdomen și apoi se poate răspândi în spate.

"Disconfortul crește atunci când luați o poziție orizontală și scade dacă vă așezați. Starea se poate agrava după ce mâncați. Acest lucru se datorează particularităților deteriorării anumitor nervi", - explică medicii.

Potrivit experților, durerile de spate persistente ar trebui să provoace vigilență dacă o persoană nu are leziuni adecvate și efort fizic periculos.

0
Tagurile:
Simptome, Cancer
Tematic
Ce gen de oameni sunt cei mai supuşi riscului de a face cancer? Răspunsul unui oncolog rus
Opt produse care te feresc de cancer - detalii
Metodă simplă de a reduce riscul de accident vascular cerebral și cancer

Загрузка...