SU-30SM

Armele Armatei Belarusului: De ce se teme Occidentul?

937
(reînnoit 15:22 01.06.2021)
În situația politică dificilă, doar Moscova a rămas un aliat loial al Minskului. Acest lucru a fost confirmat de negocierile de la sfârșitul lunii mai dintre președinții Aleksandr Lukașenko și Vladimir Putin, consideră editorialistul militar Aleksandr Hrolenko.

Publicația analitică Military Watch a realizat un studiu despre "cele mai puternice mijloace aeriene și de atac ale Forțelor Armate belaruse care, după cum se așteaptă, vor avea o importanță decisivă în cazul unui potențial conflict". Studiul despre arsenalul Belarusului care amenință Alianța și rezistența directă opusă de republica "neascultătoare" țărilor NATO reflectă abordările comune și deriva "partenerilor" în direcția corectării forțate a unui "regim" indezirabil (prin analogie cu Iugoslavia, Irak, Libia, Siria).

Dispunând de capacități și resurse militare limitate, Belarusul nu dorește conflicte cu vecinii săi, în același timp are toate motivele să ia în serios amenințările la adresa securității naționale din partea NATO.

Cinci coșmaruri ale Alianței
Саммит НАТО в Брюсселе
© Sputnik / Алексей Витвицкий

În ratingul analiștilor Military Watch, primul loc este ocupat de avioanele de vânătoare grele Su-30SM, cu un complex dezvoltat de arme și război electronic, un radar sensibil și capacități universale de distrugere a țintelor aeriene și terestre. Su-30SM demonstrează o eficiență ridicată și o gamă largă de rachete, inclusiv rachetele Kh-31, care sunt destinate suprimării apărării antiaeriane a inamicului și efectuării loviturilor de înaltă precizie departe în spate frontului. Fără îndoială, avioanele belaruse Su-30SM sunt superioare avioanelor de vânătoare F-16 și F-18, care constituie baza subunităților de atac ale Forțelor Aeriene NATO. Capacitățile F-15 sunt "aproximativ egale", dar acest lucru nu reprezintă o mare consolare pentru "parteneri".

Military Watch menționează de asemenea capacitățile sistemului de apărare antiaeriană S-400. În ianuarie 2021, Ministerul Apărării al Belarusului a anunțat despre lucrările precontractuale pentru achiziționarea acestor complexe. Însă analiștii occidentali cred că această armă se află deja la dispoziția armatei bieloruse. Sistemul de apărare antiaeriană S-400 este conceput pentru a neutraliza avioanele stealth moderne de înaltă performanță, inclusiv avioanele americanele F-22 și F-35. Având o putere de foc semnificativă, sistemul este capabil să distrugă simultan până la 80 de avioane. Mobilitatea ridicată, timpul scurt de desfășurare și de pregătire pentru lansarea rachetelor reprezintă factorii cheie a supraviețuirii sistemului. Perspectivele belaruse ale S-400 sunt susținute de mijloacele de apărare antiaeriană cu rază de acțiune mai scurtă – trei regimente de S-300PS, precum și de sistemul Tor-M2E și de sistemele locale Buk-MB3K.

În al treilea rând, NATO este "amenințată" de sistemul de rachete operativo-tactic "Tocika". Lansatorul mobil și racheta balistică cu combustibil solid asigură un timp foarte scurt de desfășurare și de lansare. Raza de acțiune estimată a rachetei balistice cu un focos de aproximativ 490 kg este de până la 190 km. Racheta are o viteză hipersonică (mai mare de 5 Mach), fapt ce complică interceptarea acesteia. "Tocika" este eficientă pentru distrugerea aerodromurilor și a obiectelor de apărare antiaeriană ale inamicului.

Avionul de luptă multirol MiG-29 de a patra generație stă la baza parcului de avioanelor de vânătoare ale Forțelor Aeriene și a apărării antiaeriene a Republicii Belarus. Aeronava dispune de caracteristici excelente, a primit o nouă avionică, noi sisteme de arme și de război electronic. Una dintre cele mai notabile actualizări este integrarea rachetei universale din clasa "aer-aer" R-77, cu o rază de acțiune de până la 100 km.

Lista "coșmarurilor" NATO este închisă de o duzină de elicoptere de atac Mi-24. Bine înarmate, blindate și rapide, aeronavele și-au dovedit eficiența și vivacitatea ridicată în multe teatre de război – începând de la Afganistan până la Siria. Occidentul presupune că, într-o situație de conflict armat, avioanele Mi-24 bieloruse vor fi desfășurate împreună cu elicoptere de transport militar Mi-8 și o brigadă de forțe speciale de aproximativ 12 mii, care dispune de un potențial semnificativ de luptă pentru operațiuni în spatele inamicului – "standardele lor de instruire sunt considerate unele dintre cele mai înalte în Europa".

Măsurile compensatorii ale Republicii Belarus și Federației Ruse

Cea mai optimă și probabilă pentru NATO este tactica "cer închis" și bombardarea masivă a obiectelor strategice ale Republicii Belarus cu rachete de croazieră de la o distanță sigură, așa cum a fost cazul anterior în Iugoslavia și Libia.

Explozie
© Sputnik / Михаил Воскресенский

Răspunzând în mod adecvat la provocări și amenințări, Minskul intenționează să investească, în următorul deceniu, mijloace semnificative în armele fabricate în Rusia (în principal de apărare antiaeriană). Potențialul de luptă al Forțelor Armate ale Republicii Belarus reprezintă astăzi un factor semnificativ în descurajarea posibilelor ostilități din partea țărilor vecine extrem de militarizate – țările Baltice și Polonia. Dar faptul că Moscova se află în spatele Minskul ”răcorește” cel mai mult ʺcapetele înfierbântateʺ de la Bruxelles și Washington.

Incidentul cu aterizarea unui avion minat al companiei Ryanair pe aeroportul din Minsk a arătat cât de mult Occidentul este pregătit pentru o confruntare dură cu Republica Belarus sub orice pretext. Anterior, Aleksandr Lukașenko a declarat: "Uitați-vă, ce presiune fără precedent se exercită astăzi asupra țării, cum vor să ne dea agresiv o lecție, să ne pună la punct, să ne provoace folosind cele mai murdare metode și tehnologii. Toată escaladarea din partea Occidentului – este invidia, neputința și furia lor din cauza faptului că nu au reușit să realizeze în Belarus o rebeliune armată și o lovitură de stat".

Este adevărat, dar nu este tot adevărul. Prăbușirea planurilor de "integrare europeană" a Republicii Belarus conform scenariului ucrainean a fost, în mare măsură, facilitată de poziția calmă, fermă și fără echivoc a Rusiei. Moscova și Minskul conștientizează faptul că Occidentul folosește Belarusul pentru a dezvolta tehnologii pentru o "revoluție culorată" în Rusia și nu se va opri după eșecul din 2020. "Partenerii" occidentali distrug cu imprudență sistemul de securitate din Europa și forțează astfel Moscova și Minskul să se opună activ și asimetric. Pe fondul turbulențelor nord-atlantice, apropierea militar-politică dintre Republica Belarus și Federația Rusă continuă cu atât mai eficient, cu cât presiunea externă este mai dură.

Forțele Armate ale Rusiei și Belarusului au început pregătirile pentru exercițiile strategice comune "Zapad-2021", care vor avea loc în perioada 10-16 septembrie pe zeci de poligoane ale Uniunii Statale Rusia-Belarus. Trupele și forțele exersează redislocarea în zonele de antrenament. Ca parte a manevrelor "Zapad-2021", și polițiștii de Frontieră din cele două țări vor executa acțiuni de contra-diversiune. Până la sfârșitul anului 2021, în Districtul miliar Vest vor fi formate aproximativ 20 de noi formațiuni și unități ale Ministerului Apărării al Federației Ruse. Evident, și în cadrul Forțelor Armate ale Republicii Belarus au loc mari schimbări.

937
Tagurile:
Occident, Belarus

Coșmarul Occidentului: Vor forma Rusia și China o alianță militară?

289
(reînnoit 14:42 23.06.2021)
Rusia și China vor desfășura în curând exerciții militare comune “Vest/Interacțiune 2021”. În ce măsură cooperarea militară între cele două țări poate duce la cristalizarea unei alianțe.

Experiența îndelungată a exercițiilor militare comune ale Rusiei și Chinei trece într-un plan strategic. Manevrele operativ-strategice ruso-chineze “Vest/Interacțiune 2021”, care urmează să aibă loc în nordul Chinei, vor fi integrate cu exercițiile strategice de comandă „Vest 2021” din Federația Rusă și Republica Belarus. Acest lucru arată ca o continuarea formării a unei alianței politico-militare ruso-chineze.

Vladimir Putin și Xi Jinping
© Sputnik / Михаил Климентьев

Din 22 iunie, la Habarovsk, au loc negocieri pentru organizarea unor exerciții operativ-tactice comune “Vest/Interacțiune 2021”, cu participarea trupelor rusești și chineze în districtul autonom Ningxia Hui, China. Până la finele acestei săptămâni, părțile vor conveni asupra organizării sosirii contingentului militar al Rusiei pe teritoriul Republicii Populare Chineze, componența forțelor și mijloacelor, planul de desfășurare a exercițiilor, organizarea aprovizionării material și tehnice. Deocamdată, s-a decis că din partea Districtului Militar Est al Rusiei vor participa în manevre personalul formațiunii infanteriei motorizate, inclusiv până la un batalion, unitățile aviației operativ-tactice, detașamentul combinat al aviației militare.

A se observa că pentru exersarea acțiunilor comune de către trupele diverselor țări, nu e nevoie de un număr mare de militari, sunt suficiente legăturile de comandă, implicate în controlul asupra unităților și care adoptă decizii operative.

Manevrele “Vest/Interacțiune 2021” va avea loc în a doua jumătate a anului 2021, iar denumirea vorbește despre o probabilă îmbinare a cooperării ruso-chineze în Est cu exercițiile strategice de comandă ale forțele armate ale Rusiei și Belarusului “Vest 2021”, planificate pentru prima jumătate a lunii septembrie. De la poligoanele belaruse și rusești (Districtul Militar Vest), până la poligoanele Armata Populară de Eliberare din China din nordul Chinei e o distanță de peste 5000 de kilometri, cu atât mai mult este interesantă tematica integrării militare și perspectivele de interacțiune.

Cel mai teribil coșmar al Occidentului: Rusia și China semnează un acord de cooperare militară, coaliția ruso-chineză obține o supremație în fața Pentagonului și NATO într-un ipotetic conflict militar, Washingtonul și Bruxelles vor fi nevoite să-și rescrie strategia și tactica de “descurajare” a “regimurilor” indezirabile, de asigurare a “libertății navigației” în Marea Neagră, Azov și mările chineze. Între timp, președintele rus Vladimir Putin admite posibilitatea unei alianței militare între Rusia și China. Și Beijingul este gata să atingă un nou nivel al cooperării strategice în sfera militară – cu o astfel de declarație a venit Ministerul Apărării al Chinei în luna martie. Un document formalizat nu va schimba situația.

Scenarii probabile

Pe teritoriul districtului autonom Ningxia Hui al Chinei, în zona lanțului muntos Helanshan, cu o lungime de peste 250 de kilometri, este amplasat unul din cele mai mari poligoane a armatei chineze (la o altitudine de peste 2000 metri deasupra nivelului mării), care permite exersarea celor mai dificile scenarii a manevrelor ale diverselor grupări militare.

Ideea exercițiilor operativ-strategice ruso-chineze “Vest/Interacțiune 2021” nu e clară, deocamdată, cu toate acestea putem prognoza o coincidență semnificativă cu scenariile manevrelor “Vest 2021”, în cadrul cărora urmează să fie verificate sistemele de control și toate tipurile de aprovizionare, desfășurarea sub acoperire a unor grupuri de trupe, exersarea de către grupurile tactice ale batalioanelor a unor metode non-standard de distrugere a țintelor aeriene la altitudini mici (dronele de asalt) și lupta împotriva vehiculelor blindate de o mare viteză. În cadrul exercițiilor ruso-belaruse, exclusiv defensive, va fi utilizată masiv aviația de luptă și tancurile. Similitudinea scenariilor manevrelor este determinată de existența unor amenințări comune.

Siguranța Rusiei și Belarusului este amenințată de infrastructura și prezența trupelor străine ale NATO pe teritoriul statelor vecine din regiunea Baltică și Polonia. Ar părea că regiunea Atlantică este departe geografic de mările chineze, cu toate acestea, recentul summit NATO a alocat o atenție deosebită “pericolului chinez”. Alianța consideră: “Ambițiile declarate și comportamentul agresiv al Chinei reprezintă niște provocări sistemice în adresa ordinii internaționale, bazat pe reguli”. Desigur, e vorba de niște “reguli” comode pentru NATO, inventate de statele blocului, populația cărora reprezintă doar 10 la sută din populația globului (și cedează semnificativ Chinei).

Pe lângă ambițiile declarate, vina Chinei constă de asemenea și în “cooperarea cu Rusia în sfera militară” (punctul 55 a comunicatului din 14 iunie). Statele NATO se pregătesc să susțină Statele Unite în lupta cu China în zona mărilor chineze.

Intensificarea cooperării militare ruso-chineze în acest context este destul de firească și include nu doar manevre comune, achiziții de arme, dar și schimb de tehnologii. În perioada 2014-2018 Rusia a vândut armatei Chinei avioane de luptă Su-27 și Su-35, sistemele de rachetă S-300 și S-400, cele mai noi rachete antinavă.

Achizițiile de arme din Rusia au ajuns în China la aproximativ 70 la sută din volumul total. În consecință, China a contrabalansat supremația forțelor armate ale SUA în domeniul apărării antiaeriene în Strâmtoarea Taiwan și Marea Chinei de Sud.

Operațiunea ruso-chineză

Primele exerciții din istoria contemporană a trupelor Rusiei și Chinei – “Misiunea pașnică 2005” au fost dedicate lichidării unor teroriști convenționali pe pensinsula Peninsula Shandong. Exercițiile militare navale în Marea Galbenă se desfășoară anual, începând cu 2012. Aceste manevre cuprind de asemenea diverse zone ale Oceanului Planetar: de la Marea Chinei de Sud și Japonia până la Marea Mediterană și Marea Baltică.

Desigur, seria exercițiilor “Interacțiunea Maritimă” nu reprezintă o amenințare în adresa cuiva, însă demonstrează un potențial semnificativ de cooperare a părților în apărarea antiaeriană și antibarcă, în operațiunile de căutare și salvare, alte sfere. Subiectul rachetelor în manevrele defensive nu lasă urme de îndoială că detaliile “Interacțiunii Maritime” sunt adresate forțelor navale ale SUA și NATO și vor răcori cu siguranță mințile înfierbântate de la Washington și Bruxelles.

Pe uscat comandamentul ruso-chinez a elaborate în anul 2016 o modelare computerizată a operațiunilor de consolidare a apărării antirachetă. Conducerea armatei chineze a participat la exercițiile ale comandamentului strategic ale Forțelor Armate ale Rusiei în 2018 și 2019 – în această etapă China a obținut din partea Rusiei informații prețioase despre sistemul de avertizare asupra atacului cu rachete. Manevrele rusești de amplare “Centrul 2019” s-au desfășurat cu participarea a 3500 de militari (brigada de infanterie motorizată), 30 de avioane, 900 de unități ale tehnicii grele chineze.

În august 2019, bombardierele strategice ale celor două țări, în premieră (de după ani 50) au participa la o patrulare aeriană comună deasupra mării Chinei de Est și Mării Japoniei.

Astfel de evenimente demonstrează că Rusia și China tind să contrabalanseze strategic influența SUA și NATO, nu “au grijă” unul de altul (precum interpretează neprietenii occidentali).

Cooperarea militară “informală” între Moscova și Beijing s-a dezvoltat, practice, până la nivelul unei alianței militare. Cele două țări într-o măsură diferită sunt interesate de stabilitate și predictibilitatea spațiului geopolitic din jurul lor. Declarațiile comune ale Rusiei și Chinei din 5 iunie 2019, cu privire la consolidarea stabilității strategice globale și cu privire la dezvoltarea relațiilor în cadrul parteneriatului atotcuprinzător și de interacțiune strategică, determină vectorul politico-militar al celor două state decenii înainte.

Administrația SUA caută breșe în relațiile ruso-chineze, încercând să provoace disensiuni între Rusia și China, în primul rând, în domeniul cooperării militare. Toate aceste eforturi sunt în zadar. Președintele rus, Vladimir Putin, observă: “În ultimii ani am dezvoltat cu China niște relații de parteneriat strategic, pe care nu le-am mai avut niciodată în istoria statelor noastre. Un nivel înalt de încredere și cooperare în toate direcțiile: în politică, economie, tehnologii și cooperare tehnico-militară. China nu reprezintă pentru noi o amenințare. E o țară prietenoasă. Nici ea nu se declară dușmani, așa cum au făcut Statele Unite”.

289
Tagurile:
Rusia, China

Загрузка...

Acum 80 de ani, țara noastră a intrat în război, știind va învinge

162
(reînnoit 07:31 23.06.2021)
…A răsunat numele de cod “Dortmund” și lovitura grea de înfricoșare, ca un oțel fulgerător, a agresorului german a căzut pe satele, orașele, câmpiile și pădurile care dormeau liniștit.

Editorial de Elena Karaeva

A căzut pe casele în care dormeau oamenii noștri dragi, bunicele noastre, mamele noastre, tații noștri, buneii noștri.

Ei au fost cei loviți.

Adică, noi. Noi toți.

Noi toți, acum 80 de ani, am fost copleșiți de lovitura “Europei unite” de atunci.

URSS a fost atacat de armata wermachtului, susținută și de industria constructoare de mașini ai Franței și de industria de oțel a Norvegiei, fiind aduși sub arme batalioanele belgiene SS, în aer a fost ridicată aviația românească, iar ordinile erau dat de ofițerii hitleriști inclusiv unităților militare croate.

Trupelor a fost atașată și presa. Mașinăria propagandistică hitleristă era asamblată cu aceeași meticulozitate cum erau asamblate tancurile și avioanele.

Joseph Goebbels, citându-și adresarea la radio, sublinia că “pe 22 iunie 1941 Europa a decis să dea o ripostă Rusiei Sovietice bolșevice”.

Berlinul nu avea nicio îndoială că wermachtul și nazismul vor învinge.

Însă “răspunsul rusesc” nu s-a lăsat așteptat.

Acesta a sunat într-o articol expediat de Constantin Simonov, nu acel scriitor-militar cărunt, pe care îl ținem minte, ci tânărul de 25 de ani, reporterul publicației “Steaua Roșie”.

Simonov a sosit pe Frontul de Vest peste cinci zile de la începutul Marelui Război pentru Aprăarea Patriei, iar mai târziu în memoriile sale va menționa un citat dintr-o discuție cu un ofițer din trupele de grăniceri. Acela va spune: “Am informații că toți din avanposturile mele au decedat. Au luptat până la ultimul om și au murit cu toții, toți din câți au fost. Familia mea este acolo, lângă Graev. Soția, doi copii, mama și surioara. Tot ce am pe lume este acolo”.

Practic, în aceeași zi, pe 29 iunie, unul din autorii planului „Barbarossa”, generalul Franz Halder va nota în agenda lui: “Veștile de pe front confirmă că rușii luptă peste tot până la ultimul om”.

Cu toate acestea, desigur, Halder expedia șefilor săi niște relatări victorioase.

Ulterior Simonov observase: “Orice ar scrie unii din ei după război, nimeni din ei nu admitea, firește, nici în gând, că această armată sovietică, “înfrântă în totalitate” pe Frontul de Est, va intra într-o bună zi pe teritoriul Germaniei”.

Aprecierile marilor generali ai Reichului erau întemeiate pe comportamentul autorităților și popoarelor europene în mai 1940, când în decurs de cinci săptămâni la picioarele naziștilor au căzut Regatul Olandei (capitularea a fost semnată pe 14 mai), Regatul Belgiei (capitularea a fost semnată pe 28 mai) și, în cele din urmă, Franța (capitulate pe 17 iunie).

Corpul expediționar britanic se salva din Dunkerque, iar soldații wermachtului intrau în capitalele europene. Europenii nu le-au opus nicio rezistență.

O plimbare relaxată prin împrejurările frumoase, mâncare delicioasă, vinurile de calitate și o primire bună din partea celor învinși – așa în ochii wermachtului arăta războiul în Europa de Vest.

Astăzi susținătorii “pacifismului” și “niciodată să nu mai fie” spun că “această experiență sângeroasă” (sic!) a ajutat Europa să se unească, depășind “ostilitatea din trecut” între state, transformând continentul în unul „pașnic”.

Dacă experiența sângeroasă, fără ghilimele, a existat, atunci deținătorul și păstrătorul ei este URSS.

Cetățenii lui au plătit cel mai mare preț pentru eliberarea fiecărui metru pătrat atât a propriei țări, cât și a statelor europene.

Ostașii sovietici duceau flori la mormântul lui Strauss în Viena, iar militarii wermachtului plantau mine în mormântul lui Pușkin.

Am așteptat trei ani deschiderea celui de-al doilea front, iar când ofensiva aliaților în Ardeni a început să eșueze și Churchill îl implora pe Stalin să vină în ajutor, termenii desfășurării operațiunii Visla-Oder au fost mutate de Comandamentul Suprem cu opt zile mai devreme (o adevărată eternitate, după criteriile planificării militare), iar decizia grăbirii ofensivei Armatei Roșii în Polonia a fost luată în câteva ore.

Naziștii țineau asediul Leningradului, locuitorii orașului-erou își duceau cu săniile copiii morți la cimitir, iar comandantul Berlinului, generalul Berzarin a vaccinat după Victorie copii mici din Berlin și semna dispoziții prin care copiii germani trebuiau să primească la timp lapte.

1418 zile de război, declanșat acum 80 de ani – e o distanță pe care a parcurs-o poporul nostru, aducând libertate, nu doar oprind cuptoarele crematoriilor din Majdanek și Auschwitz, nu doar salvând Cracovia de distrugere, iar comorile galeriilor din Dresda - de inundare, dar și consolidând valorile omeniei și umanismului.

Pe care Europa pragmatic le-a expropriate imediat, numindu-le “valorile lor comune”.

Lăsându-se eliberată, Europa a promis cu tărie urbi et orbi “Să nu se mai întâmple niciodată!”, imediat s-a implicat în alte războaie.

A luptat cu susținătorii independenței în Africa de Nord și de Vest. A purtat acțiuni militare în Indochina.

Apoi a venit rândul Iugoslaviei (în cadrul luptei cu “dictatura lui Milosevic și tiraniei sârbilor”, ținem minte cu toții aceste formulări).

Peste alte zece ani a venit rândul Ucrainei.

Acolo, în conturile absolut clar trasate, inclusiv de UE, inițial a existat prima tentativă de a provoca un război, iar peste alți zece ani, a doua. În prima și a doua tentativă, atât în 2004, cât și în 2013-2014, a existat, desigur, și o atmosferă de ură față de “alții”.

Precum și în perioada conflictului iugoslav, și-au ițit imediat capetele simpatizanții naziștilor, iar colaboratorii hitleriștilor și criminalii de război au devenit “luptători pentru libertate și independență” și “salvatori de influența rusească”.

© Sputnik / Kazimir Lishko

Revenind la război, să ne amintim că apărarea casei Pavlov din Stalingrad, doar a unei singure case, și doar prin rezistența unui singur pluton, a durat 58 de zile. E mai mult decât a durat plimbarea trupelor wermachtului prin Europa continental, astăzi unită și “pacifistă”.

Să ne mărturisim nouă înșine, mai întâi de toate, că tentativele de a devaloriza izbânzile predecesorilor noștri, apropiaților noștri, concetățenilor noștri, compromiterea lor cu istorii despre “milioane de femei germane violate”, despre “eșaloane de trofee” și despre “colecții de obiecte de artă furate” sunt doar un mijloc de anihilare a codului nostru genetic comun, mutațiile căreia ar putea să provoace cancer în tot organismul.

Haideți să înțelegem că toate aceste țipete despre “militarismul Rusiei” reprezintă doar o invidie față de țara care a săvârșit ceea ce părea imposibil – a înfrânt coloana vertebrală a nazismului, distrugând aproximativ trei sferturi din forța lui militară, în țara cărei s-a aplecat toată Europa continentală.

Și amintindu-ne de cei căzuți în luptă, cei răniți, uciși, duși în sclavie, trimiși în lagărele de concentrare, maltratați, chinuiți, împușcați și spânzurați, să repetăm că sacrificiile aduse în numele Victoriei nu au fost în zadar.

Trăim datorită sacrificiilor lor, sacrificii care astăzi sunt inimaginabile.

Iar memoria și durerea noastră au devenit obeliscurile noastre comune.

162
Tagurile:
Cel de-al doilea război mondial

Загрузка...