В цехе ЭТЕРНО ПАО Челябинский трубопрокатный завод

"Stream-ul" pe mai târziu. La întâlnirea cu Putin, Biden are nevoie de Germania

273
Pe măsura apropierii summitul dintre Putin și Biden, Washingtonul încearcă să-și consolideze pozițiile în negociere, renunțând la mizele evident eșuate.

Editorial realizat de Piotr Akopov

Încă în ajunul primului contact al noii administrații americane cu Rusia – negocierile care au avut loc ieri la Reykjavík între Serghei Lavrov și secretarul de stat Anthony Blinken – s-a produs o ʺscurgereʺ de informații privind renunțarea americanilor la impunerea unor noi sancțiuni împotriva participanților germani la "Nord Stream – 2".

A fost o coincidență întâmplătoare: era așteptat raportul Departamentului de Stat către Congres și în el trebuia să se facă o dare de seamă despre modul în care este respectată decizia, luată în decembrie, cu privire la necesitatea pedepsirii tuturor celor implicați în construcția și utilizarea conductei de gaz, inclusiv a operatorului ʺNord Stream – 2ʺ – compania germană Nord Stream 2 AG. Și brusc se află că nu vor exista sancțiuni împotriva ei. Chiar și ʺscurgerileʺ neoficiale de informații despre acest lucru au provocat o ʺfurtunăʺ de indignare în rândul oponenților lui Biden în Statele Unite: cum așa, doar au promis că vor lupta cu rușii și cu complicii acestora mereu și peste tot, iar acum...

"Deci, o grămăjoară de ruși ne pot închide conductele, iar noi nu putem opri construcția conductelor lor", scrie National Review, referindu-se la atacul cibernetic recent asupra conductei americane Colonial Pipeline, unde imediat s-a găsit o "urmă rusească". Iar senatorul Ted Cruz a declarat chiar că, "în mod obiectiv, administrația Biden devine cea mai pro-rusă din întreaga epocă contemporană":

"Minunat. Contrar legislației SUA, Biden îl ajută în mod activ pe Putin să construiască conducta".
Evident, "rușii" sunt necesari aici doar ca un instrument al luptei politice intra-americane – republicanul Cruz se răzbună pur și simplu pe administrația democrată pentru cei patru ani de persecutare a lui Trump drept ʺlacheu al Kremlinuluiʺ. Dar considerentele politice interne nu sunt acum prea semnificative pentru democrați – mai este un an și jumătate până la următoarele alegeri majore și își pot permite să nu fie distrași de acuzațiile precum că lucrează pentru Kremlin. Mai ales că toți, inclusiv republicanii, înțeleg că Biden nu vrea să impună noi sancțiuni, nu pentru că vrea să-l îmbuneze pe Putin, ci pentru că nu vrea să complice relațiile cu Germania.

Ce ar fi dat noile sancțiuni în relațiile SUA cu Rusia? Nimic. Americanii și așa, deja de mult timp, exercită presiune asupra tuturor pârghiilor posibile pentru a opri "Nord Stream – 2". Dar tot ce au reușit să facă a fost să întârzie construcția acestuia, nu să-i oblige pe germani să renunțe la planurile de utilizare a acestuia. Dacă Biden ar și fi introdus noi sancțiuni în ajunul întâlnirii sale cu Putin, președintele rus nu ar fi fost surprins. Dar iată Germania ar fi obținut încă o dovadă a nedorinței americane de a lua în calcul interesele și poziția acesteia. Și doar anume despre asta vorbește în permanență Vladimir Putin.

Totodată, noile sancțiuni nu ar schimba poziția Berlinului, dimpotrivă, ele doar ar întări pozițiile celor care indică asupra necesității de a răspunde dur la dictatul american și a nu se supune cerințelor Washingtonului. Iar având în vedere că în Germania a început deja, de fapt, campania electorală, sancțiunile americane, în esență, ar juca împotriva favoriților americani – acelorași ʺVerziʺ, cărora și așa li se reproșează că au neglijat interesele naționale (sau europene – așa este mai bine de spus în Germania).

ʺVerziiʺ nu ar fi fost în stare să sprijine sancțiunile americane împotriva companiilor germane – cu toată atitudinea lor negativă față de "Nord Stream – 2". Acest lucru ar fi părut complet antinațional și antieuropean. Astfel că, cu noile sancțiuni, Washingtonul i-ar fi ”împins” de fapt pe susținătorii lor ʺverziʺ să condamnare a amestecul american – și de ce ar avea nevoie SUA de așa ceva? Mai ales în situația preelectorală într-o țară unde și așa două treimi din populație militează deja pentru relații normale cu Rusia, iar numărul celor care văd o amenințare din partea Statelor Unite a depășit de mult timp numărul celora care se tem de "Rusia vicleană".

De aceea, Biden nu vrea să tensioneze relațiile cu Germania într-o perioadă atât de dificilă – dimpotrivă, în timpul vizitei sale din iunie în Europa el vrea să demonstreze tuturor (și americanilor, și europenilor, și Rusiei) că solidaritatea atlantică a fost restabilită, că America și Europa sunt din nou împreună... Inclusiv în confruntarea cu Moscova – atât în ceea ce privește problemele globale, cât și în ceea ce privește subiectele importante precum este Ucraina.

Renunțarea la noi sancțiuni împotriva "Nord Stream – 2" în situația în care America oricum nu îl poate opri este un pas complet rezonabil din punctul de vedere al intereselor sale. Statele Unite au depus și așa multe eforturi pentru a lupta împotriva "Nord Stream – 2", deși din start era clar că, practic, nu exista nicio șansă să ʺîndoaieʺ germanii, precum și ceilalți participanți europeni (italienii, francezii, austriecii).

Dar politica externă americană în epoca crizei superputerii se remarcă în general prin lipsa ei de logică, iar "lupta cu Stream-ul" este doar o manifestare a acestui fapt. Biden încearcă să corecteze greșelile, să ʺîndrepteʺ relațiile cu UE – desigur, nu pentru a recunoaște dreptul Europei la propria cale. Nu, SUA au nevoie doar să își regrupeze forțele, să-i liniștească pe europeni, să le arate respect și înțelegere (iată că și șeful Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, Heiko Maas, a numit refuzul americanilor de a introduce noi sancțiuni "un pas în întâmpinarea noastră", "o expresie a faptului că Germania reprezintă un partener important pentru Statele Unite, pe care se bazează în viitor") – pentru a încerca să-i înscrie în noile forme a politicii de stăvilire nu doar a Rusiei, ci și a Chinei. Trebuie să contracareze nemulțumirea europenilor față de America, să reducă sentimentele anti-americane – și să-i conducă în "alianța democrațiilor" pentru confruntarea cu "regimurile autocratice" ale Moscovei și Beijingului.

Planul, la drept vorbind, este cam slăbuț – dar cine a spus că partea globalistă a elitei atlantice are opțiuni bune și câștigătoare? Nu, Occidentul este în criză – însă atlanticii au încă posibilități enorme de a influența elita germană. Prin urmare, jocurile cu "Nord Stream – 2" vor continua după formarea unei noi coaliții în Germania la toamnă. Vor încerca să pună bețe în roate conductei, deja construite până atunci, cu ajutorul politicienilor germani – "Verzilor" și nu numai. Dar acesta va fi deja un nou capitol în istoria Germaniei, în care germanii vor trebui să apere nu "Nord Stream – 2" și nici relațiile cu Rusia în ansamblu, ci propria lor suveranitate, precum și suveranitatea paneuropeană.

273
Tagurile:
Nord Stream-2
Ziua Rusiei

Ziua Națională a Rusiei prilej pentru conducerea României de a ne face de râs

945
(reînnoit 11:25 13.06.2021)
Vina este a conducătorilor vremelnici care își fac de rușine țara! Sau o trădează, așa cum acuză una dintre cele mai apreciate voci ale ”poporului online”. Este și prostie în atitudinea autorităților române? Da, enormă – e imbecilitate acută în formă agravantă!...

„Trebuie să fim prieteni cu Rusia.
În faţa amiciţiei nu poate exista neînţelegere.
La focul ei să topim tot ce ar putea stânjeni interesele româneşti”
Nicolae Titulescu, 1932

Mi se pare greu de imaginat o atitudine mai stupidă, mai penibilă decât a conducerii României față de China și Rusia, cele două superputeri ale Estului  - dar și parteneri tradiționali ai țării noastre, în perioade sale de dezvoltare.

© Sputnik / Алексей Никольский

De fapt, oricât aș încerca să îl contrazic pe Dan Diaconu în privința faptului că asemenea atitudine se numește ”trădare națională” – ei bine, recunosc: nu reușesc să găsesc o sintagmă mai potrivită.

Da, a distruge ce s-a construit în decenii în folosul națiunii se numește trădare națională. Acuzația trebuie coroborată și cu alte aspecte: China a devenit cea mai mare putere economică a lumii și cel mai mare investitor mondial, Rusia este o mare și avantajoasă sursă de energie, tehnologie înaltă, de produse de tot felul, iar parteneriatele economice și piața rusă sunt căutate întreaga lume. Numai de România… nu! Și, atenție – o Românie datoare, fără investiții – și acaparată de speculanții și exploatatorii Occidentului!

Ori, în aceste condiții autoritățile române își permit să distrugă relațiile cu cele două țări, mergând până la gesturi insultătoare față de cele două superputeri.

Despre ceea ce s-a petrecut la marea reuniune China – statele central și est europene am scris, arătând că răbdarea Chinei față de comportamentul incalificabil ale autorităților române s-a terminat. Spre rușinea noastră, chinezii au îndepărtat de la marele eveniment toate însemnele României, țară ale cărei autorități consideră că bătaia de joc este tolerată.

Ceea ce m-a revoltat în ultimele zile a fost atitudinea conducerii și diplomației române față de Ziua Națională a Rusiei – 12 Iunie. Nici măcar un mesaj de felicitare oficial! Nici de la Președinție, nici de la Guvern, MAE… Pur și simplu uluitor!

La frumoasa recepție de la Ambasada Rusiei la București nu a fost prezent nici un reprezentat al diplomației românești! O insultă - un gest de totală lipsă de respect față de Rusia, dar și față de nobila profesie de diplomat, care nu poate fi nici măcar catalogat!

Cum poate fi catalogată o astfel de atitudine a diplomației românești, care îl are, chipurile, ca mentor pe Nicolae Titulescu? De altfel, la intrarea în Ambasada Rusiei treci printre două statui – una fiind a lui Titulescu, cealaltă a lui Maxim Litvinov, prietenul și colaboratorul marelui român în fundamentarea unor capitole importante din legislația internațională modernă. Așa respectă Rusia România! Pe când România?...

Nu, de fapt România nu are nicio vină – iar rușii știu asta. Vina este a conducătorilor vremelnici care își fac de rușine țara! Sau, o trădează, așa cum acuza Dan Diaconu, una dintre  cele mai apreciate voci ale ”poporului online„.

Este și prostie în atitudinea autorităților române? Da multă, enormă, este imbecilitate acută în formă agravantă!...  Conducerea și reprezentanții României sacrifică interesul național de suveranitate, dezvoltare și pace în regiune fie din imbecilitate, fie parcă pentru a îndeplini niște comenzi, niște misiuni care ne vor rupți de istorie, dar și de realitățile de azi.

Aceste misiuni par a fi ștergerea din memorie a celor care au fost alături de noi întru credință, sau la marile bătălii ale națiunii – la Independență, la războiul Marii Unirii, la eliberarea de sub demența criminală nazistă.

”Comunismul, al cărui dușman declarat sunt, este un lucru. Prietenia cu Rusia Sovietică, care ne e folositoare din toate punctele de vedere, este cu totul altceva”, declara Titulescu în 1937, completând: ”Iată de ce vă spun: aveți grijă de sovietici. Dacă nu îi aveți cu voi, înseamnă că îi veți avea împotrivă”.

De asemenea, trebuie uitat că marea dezvoltare a României, ca și realizările diplomatice excepționale de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu au fost realizate în cadrul avantajos al tratatelor propuse/tutelate de URSS: CAER și Pactul de la Varșovia.

Sub azi-renegata URSS ne-am dezvoltat economic uluitor, am rămas fără datorii, am putut face afaceri cu oricine am dorit, nimeni nu ne-a spus ”nu intra pe zona mea de influență”, am putut face manevre diplomatice cu oricine, și chiar ne-am permis să promovăm teorii și valori naționale care ne descriau ca o țară glorioasă în fața istoriei și a lumii!

Azi, cu „parteneriatele” tutelate de SUA și UE suntem o colonie, vinovată de genocid, cu mai toate episoadele și figurile glorioase ale istoriei contestate (ba chiar blamul se extinde și în  cultură!) – pe scurt, suntem pe cale să ne fie rușine de noi! Și chiar să fim condamnați dacă spunem că Nicolae Ceaușescu sau alte figuri ale istoriei au fost mărețe – sau că măcar pot fi apărate!

Suntem datori ca țară și ca populație, nu avem economie reală, doar virtuală, dacă românii încearcă să facă afaceri în anumite domenii pot fi și arestați – în condițiile în care serviciile, justiția sunt infiltrate sau chiar comandate de afară… și nu din Rusia, ci de către ”parteneri”! Despre politică și diplomație… ce să mai vorbim? Am spus mai devreme – dau dovadă fie de imbecilitate, fie parcă pentru a îndeplini niște comenzi, în sensul trădării (intereselor) naționale.

Așa încât, ce să mi spun decât că Ziua Națională a Rusiei m-a făcut să îmi fie rușine de atitudinea reprezentanților țării mele?! Și, vai, nu numai a lor…

Onoarea politicienilor a fost salvată de senatoarea Diana Șoșoacă – și, din câte am reținut, de un deputat USR. Dezinvoltă și cu replici inteligente, dovedind o perfectă cunoaștere a uzanțelor politico-diplomatice, Diana Șoșoacă a câștigat admirația tuturor, însuși ambasadorul Rusiei stând mult timp de vorbă cu ea.

Ei bine, singurul aspect care o parte a presei române l-a observat a fost că a stat de vorbă cu… subsemnatul! Uluitor – a stat de vorbă cu ”omul Sputnik”, a titrat presa, gafând și cu unele ilustrații în care crede că eu și senatoarea ne-am fotografiat. Ori, acolo apare o altă persoană! Deci, ne-am făcut de râs și prin unii așa zis ”ziariști”, umblători după ”scandaluri”, dar care nu știu nici pe ce lume sunt…

Sigur, un incident minor, dar care întregește penibilul spectacolului României de azi, în care capul de afiș îl deține, din păcate, noua diplomație ”pro-vest”. 

Închei cu câteva impresii plăcute: prezența la recepția de Ziua Națională a Rusiei a fost mai numeroasă și mai calitativă ca la ultimele ediții.

Am avut plăcerea unor schimburi de opinii cu Diana și Silvestru Șoșoacă, Bogdan Duca, Marius Marinescu, cu Adrian Severin – felicitându-l pentru excepționalele dialoguri cu Cozmin Gușă, dar și pentru analizele sale – dar și cu jurnaliști de top precum Cora Muntean, Nikolai Moruzov, Vyaceslav Samoșkin sau Corneliu Vlad, cu al cărui gând închei acest articol. Sunt rânduri la care mulți ar trebui să reflecteze:

”Excesele iresponsabile ale celor care croiesc proiecții imaginare ale unei lumi… fără Rusia își au originea în teza pe cât de eronată, pe atât de periculoasă că Moscova ar fi pierdut războiul rece” – un fragment din editorialul ”Proiecții iresponsabile: o lume, fără… Rusia” publicat de ”Vești din Rusia”.

945
Tagurile:
ziua națională a FR
Тема:
Relațiile româno-ruse
Tematic
Colaborare de succes în justiție între România și Rusia
Ce efect asupra României va avea Summit-ul Putin-Biden - ambasadorul rus la București
Ambasada Rusiei sprijină schimburile culturale cu România
Românii, invitați de Casa Rusă la Noaptea de geografie

Загрузка...
Cazas polivalentes rusos Su-57 (archivo)

O chestiune de timp: Su-57 va face concurență avioanelor americane pe piața armelor

372
Avionul de vânătoare rusesc de-a cincea generație Su-57 a întrecut de mult timp concurenții străini și continuă să se perfecționeze – devine mai rapid, mai inteligent și mai puternic.

Multifuncționalul Su-57 a fost adoptat de Forțele Aerospațiale Ruse destul de recent – în decembrie 2020. Primul avion de vânătoare produs în serie de a cincea generație a fost transmis Districtului militar Sud la începutul anului 2021. Și începe deja modernizarea, în timpul căreia mașina va fi dotată cu motoare mai perfecționate de a doua etapă, cu inteligență artificială și cu posibilitatea de a controla în rețea (automat) secțiunile de drone controlabile grele "Ohotnik", rachete hipersonice și arma revoluționară a energiei direcționate – tunul electromagnetic.

Avionul de vânătoare de-a cincea generație Su-57 a fost conceput pentru a distruge toate tipurile de ținte aeriene, terestre și de suprafață, are o viteză de croazieră supersonică, armament intra-fuzelaj, acoperire radioabsorbantă și cel mai recent complex de echipamente de bord. Se distinge grație înaltelor caracteristici de manevrabilitate și luptă. Forțele Aerospațiale Ruse vor primi 22 de avioane de vânătoare Su-57 până la sfârșitul anului 2024, iar până în 2028 numărul lor în cadrul trupelor va ajunge până la 76 de unități. După aceea, avioanele Su-57E (versiunea de export) vor putea fi furnizate aliaților străini și partenerilor strategici ai Rusiei.

Experții occidentali au numărat peste zece țări la ”coada virtuală” pentru avioanele rusești Su-57, inclusiv Kazahstan. Pe fondul eșecurilor cronice ale proiectului american F-35 și al recentului refuz al Forțelor Aeriene ale SUA de a achiziționa acest avion în 2022, pe avionul de vânătoare rusesc de-a cincea generație Su-57 îl așteaptă un viitor prosper pe piața mondială a armelor. Potrivit experților, în condițiile unei curse constante a tehnologiilor militare, parametrii și caracteristicile avionului modernizat Su-57 vor fi complet inaccesibile pentru țările NATO.

Creșterea eficienței în luptă și a producției

Programul avioanelor de vânătoare prevăzut pentru zeci de ani se distinge prin perfecționarea continuă a aeronavelor și a metodelor de producție a acestora. Ministrul Industriei și Comerțului al Rusiei, Denis Manturov, a declarat recent că, în 2021, în conformitate cu programul aprobat, va crește ritmul de construcție a aeronavelor Su-57. Se așteaptă că avioanele vor fi echipate cu noile motoare ʺSaturn 30ʺ (ale celor mai puternice din lumea avioanelor de vânătoare), cu care vor începe să fie livrate trupelor deja în 2022. Cu motoarele de primă etapă (AL-41F1) nu vor fi echipate mai mult de cinci avioane. O altă accelerare a producției avioanelor de vânătoare Su-57 va avea loc în 2024. Alături de noile arme și noua avionică, se observă schimbări fundamentale în construcția planorului Su-57. Metodele de producție mai moderne ale aeronavelor de serie au îmbunătățit stealth-ul acestora.

Denis Manturov a vorbit totodată și despre sistemele rusești de luptă fără pilot, care corespund nivelului mondial și continuă să se dezvolte. Alături de dronele grele, Su-57 se va transforma într-un centru de comandă și control aerian. O sursă din industria rusă de construcție a aeronavelor a informat pe 1 iunie: ʺAcum sunt examinate posibilitățile de control din cabina Su-57 a mai multor drone de atac... Avionul de vânătoare va controla de la două până la patru drone ʺOhotnikʺ.

Inteligența artificială a avionului de vânătoare Su-57 și a UAV-ului ʺOhotnikʺ este imposibil de analizat obiectiv până în momentul utilizării în luptă și totuși, prin anumiți indicatori indirecți, publicații și ʺscurgeriʺ se poate înțelege cât de mult au progresat specialiștii ruși. Inteligența artificială a Su-57 este integrată în sistemul de control al luptei și chiar și un avion de vânătoare cu echipaj este capabil să îndeplinească 90% din sarcini fără intervenția umană, conform unui program prestabilit. Dacă pilotul este rănit sau ucis în timpul luptei, ʺcreierulʺ electronic al Su-57 va permite distrugerea cu succes a țintelor și revenirea la bază în mod automat.

Este probabilă paritatea intelectuală a liderului Su-57 și a subordonatului ʺOhotnikʺ, dat fiind faptul că ei au fost dezvoltați în același birou de proiectare ʺSuhoiʺ. Drona cu inteligență artificială ʺOhotnikʺ însușește la poligon, deja de mai multe luni, algoritmi pentru interceptarea și distrugerea țintelor cu rachete – în mod autonom, iar pe viitor – și în cadrul interacțiunii bazate pe rețea cu avionul de vânătoare Su-57. Atunci când vor fi utilizate împreună, dronele stealth ʺOhotnikʺ de 20 de tone vor rezolva o gamă completă de sarcini, distrugând ținte aeriene și terestre în coordonare cu avionul Su-57. Livrările în serie ale dronelor ʺOhotnikʺ sunt planificate începând cu anul 2024.

Avionul de vânătoare de-a cincea generație Su-57 dispune de un sistem de protecție avansat – radare și lasere, echipamente de război electronic, precum și cele mai noi rachete ʺaer – aerʺ K-77 și R-37M cu o rază de acțiune de până la 195 km și 400 km, respectiv. Prioritățile și armamentul avionului Su-57 fac posibilă detectarea și lichidarea amenințărilor (țintelor) la distanțe semnificativ mai mari față de avioanele americane F-22 și F-35. Și totuși, arma principală a lui ʺSuhoiʺ sunt rachetele hipersonice destinate distrugerii țintelor terestre, subacvatice și de suprafață. Testările la poligon se desfășoară cu succes.

Cucerirea pieței mondiale

Su-57 a fost conceput pentru a câștiga superioritatea în aer și este inaccesibil din punct de vedere tehnologic pentru avionul de vânătoare de-a cincea generație american F-22 Raptor, nemaivorbind de ʺratatulʺ F-35 (în plus, ambele au o specializare îngustă). În luptă, Su-57 poate servi drept avion de vânătoare, avion de atac la sol sau post aerian de comandă pentru dronele grele. Principalele avantaje ale lui ʺSuhoiʺ sunt super-manevrabilitatea și vizibilitatea redusă pentru radarele inamice, posibilitatea de a zbura la viteză supersonică pentru o perioadă lungă de timp, un arsenal semnificativ la bord – rachete cu rază scurtă, medie și lungă de acțiune din diferite familii, inclusiv rachete anti-navă cu o rază de acțiune de până la 250 km.

Avionul de vânătoare este dotat cu echipamente care au un nivel ridicat în ceea ce privește protecția împotriva bruiajului și a sistemelor de arme multi-canal. Aeronava este capabilă să atingă viteze de până la 2600 km/h. Raza de acțiune practică la viteză subsonică – 5500 km. Pentru decolare și aterizare, cu un scurt procedeu de testare a aeronavei, avionul nu are nevoie de aerodromuri speciale.

Su-57 este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai perfecte și mai puternice avioane de vânătoare din lume. Caracteristicile unice permit avionului de vânătoare să atingă succesul pe piața internațională a armelor. Su-57 prezintă un interes considerabil pentru clienții străini. Pe 1 iunie, directorul general al ʺRosoboronexportʺ, Aleksandr Miheev, a informat că patru-cinci țări se gândesc să achiziționeze cel mai nou avion de vânătoare rusesc. Publicația americană a Military Watch a numărat mult mai multe.

Algeria a fost prima care a plasat o comandă în Rusia pentru 14 avioane de vânătoare Su-57E pe fondul consolidării forțelor aeriene ale vecinilor regionali, prețul contractului fiind de 2 miliarde de dolari. Cel mai mare client potențial pentru Su-57 este India, care intenționează să achiziționeze unități gata făcute și să dezvolte un proiect de producție licențiată pe teritoriul său. Pe lângă India și Algeria, China, Myanmar, Vietnam, Malaysia, Iran și Turcia manifestă un interes semnificativ pentru avionul de vânătoare Su-57. Conform celor mai recente date, și Kazahstanul, Etiopia și Egiptul se află la coada virtuală.

Avionul de vânătoare de-a cincea generație rusesc Su-57 ne va uimi nu o dată prin caracteristicile sale tactice și tehnice unice, prin integrarea tehnologiilor de-a șasea generație, prin perspectivele de producție optimiste și prin potențialul ridicat de export. Se așteaptă că numărul clienților străini va crește constant, întrucât avioanele de vânătoare de generația a patra se epuizează treptat, iar Su-57 nu are niciun concurent demn pe piața mondială, de astăzi și din viitorul apropiat. Dacă nu considerăm drept concurent interceptorul promițător rusesc MiG-41, care se dezvoltă din 2018.

372
Tagurile:
Concurență, Avion

Загрузка...
Alegeri europarlamentare 2019

Localitățile unde vor avea loc alegeri locale parțiale

0
(reînnoit 17:58 13.06.2021)
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat care sunt localitățile unde vor avea loc alegeri locale parțiale în 27 iunie.

BUCUREȘTI, 13 iun – Sputnik. Campania pentru alegeri locale parțiale a început sâmbătă și se va încheia pe data de 26 iunie, la ora 7,00, a anunțat AEP care a transmis detalii legate de desfășurarea acestora.

Conform AEP, pe 27 iunie se desfășoară alegeri locale parțiale pentru primari și un consiliu local.

Circumscripțiile electorale în care se organizează alegeri locale parțiale pentru primari sunt:

* Alba - comunele Ciuruleasa și Meteș

* Arad - comuna Zăbrani

* Argeș - comunele Aninoasa și Rociu

* Bacău - comuna Tamași

* Brașov - comuna Șinca Nouă

* Brăila - comuna Viziru

* Caraș-Severin - orașul Bocșa

* Călărași - comunele Cuza Vodă și Frumușani

* Covasna - comuna Ozun

* Dâmbovița - comuna Braniștea

* Dolj - orașul Filiași și comunele Cătane, Sadova, Terpezița și Ostroveni

* Galați - orașul Târgu Bujor

* Gorj - comuna Bumbești-Pițic

* Hunedoara - comunele Burjuc, Romos și Sarmizegetusa

* Ialomița - comunele Gura Ialomiței și Ion Roată

* Ilfov - orașul Bragadiru și comuna Găneasa

* Mehedinți - comuna Obârșia de Câmp

* Olt - comuna Deveselu

* Prahova - comuna Șotrile

* Sălaj - orașul Șimleu Silvaniei

* Suceava - orașul Vicovul de Sus

* Timiș - comuna Voiteg

* Vâlcea - comunele Scundu și Slătioara

De asemenea, se vor organiza alegeri locale parțiale pentru consiliul local în comuna Cojasca din județul Dâmbovița.

0
Tagurile:
alegeri locale

Загрузка...