Proteste la București împotriva restricțiilor COVID

Ce se întâmplă în România Cât vom mai accepta toate aceste umilinţe?

726
(reînnoit 17:06 21.04.2021)
Ne vom referi la un număr de situaţii care au supus acest popor, timp de peste un an, unor umilinţe de neimaginat, în secolul XXI, în ţările civilizate pe care le luăm drept model. Multe dintre cele întâmplate la noi nu s-au mai întâmplat în nicio altă ţară europeană.

În ţările europene dezvoltate şi civilizate au ieşit în stradă milioane de oameni pentru a-şi apăra drepturile şi libertăţile, deşi aceşti oameni, în mare parte, primesc compensaţii, iar sistemele lor social şi sanitar funcţionează la standarde înalte. La noi, sistemele sunt blocate sau nu sunt lăsate să funcţioneze, se distrug spitale, iar dacă poporul îndrăzneşte să protesteze i se aplică etichete stigmatizante.

Ne vom referi la un număr de situaţii care au supus acest popor, timp de peste un an, unor umilinţe de neimaginat, în secolul XXI, în ţările civilizate pe care le luăm drept model. Multe dintre cele întâmplate la noi nu s-au mai întâmplat în nicio altă ţară europeană.

1. Pe primul loc într-un top al cazurilor revoltătoare putem situa rechiziţionarea spitalului Foişor (se spune că ar urma spitalul Fundeni). Un spital de top al României, unul dintre cele mai moderne din Europa, ba chiar se spune că este cel mai important spital de ortopedie și transplant de țesut osos din Estul Europei. Acum nu mai poate fi folosit. Bolnavi abia ieşiţi din operaţii, cu perfuzii, au fost scoşi în miez de noapte în stradă. E o imagine emblematică a stării în care se află România. Imagine care nu va putea fi văzută niciodată în nicio altă ţară civilizată! O Românie întreagă a fost revoltată de această imagine. Cum a fost posibil aşa ceva? Care spitale urmează să mai fie distruse?

2. În România au fost construite mai multe spitale modulare (potrivit medicului Monica Pop, ar fi vorba de 13 spitale modulare), care au costat zeci de milioane de euro. Însă majoritatea acestora sunt goale. „În timp ce spitale ca Foișor sunt evacuate pentru a face loc bolnavilor de COVID, altele construite special pentru cei infectați cu noul coronavirus stau închise. Unul dintre ele este spitalul modular din Pipera care, deși a costat două milioane de euro, stă cu lacătul pe ușă”; „Spitalul de la Lețcani, care a costat 13 milioane de euro, stă închis. După problemele de încălzire, acum a fost și inundat” - citim în presă. La Leţcani existau peste 100 de paturi ATI, unde puteau fi tratate şi cazurile grave. De asemenea, un spital nou, modern, construit în Botoşani, stă de un an de zile închis fiindcă nu a fost … racordat la utilităţi!

Timp de mai bine de un an nu s-a făcut absolut nimic pentru a se pune la punct aceste spitale modulare, pentru a se crea circuite în spitalele mari importante de stat, aşa cum s-a întâmplat în toate ţările civilizate (în afară de România, nu există nicăieri „spital suport covid”), fiindcă toţi bolnavii, indiferent că au sau nu covid, au dreptul la îngrijire medicală, au dreptul să fie trataţi în mod demn, fără discriminare! Dimpotrivă, în ţări europene s-au rechiziţionat doar spitale private, în care s-au creat circuite, însă niciunul dintre aceste spitale nu a fost blocat pentru a fi transformat exclusiv în „suport covid”. Cum se poate să fie închise spitale moderne specializate, foarte funcţionale (Colentina, Foişor etc., plus altele din ţară), şi să blochezi unui număr uriaş de bolnavi accesul la îngrijiri medicale esenţiale, pentru care au contribuit o viaţă întreagă? Oare mai este vorba aici de o adevărată preocupare pentru sănătate sau pur şi simplu de un plan diabolic de distrugere a spitalelor şi a sistemului sanitar de stat din România?

De asemenea, nu s-a făcut nimic, în peste un an de zile, pentru a se suplimenta personalul şi numărul de paturi ATI. Mai mult, zilele trecute a ieşit la iveală o informaţie halucinantă: deputatul PSD Alexandru Rafila a dezvăluit că Ministerul Sănătății, sub conducerea lui Vlad Voiculescu, a tăiat cu 65% finanțarea pentru locurile de ATI la începutul anului, informaţie confirmată de Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă.

3. Mai sus am menţionat despre blocarea accesului bolnavilor non-covid la îngrijiri medicale. Mai exact, „accesul pacienților români la servicii medicale și medicamente a înregistrat scăderi dramatice, între 30% și 80% în timpul pandemiei, după transformarea spitalelor în centre COVID-19”, după cum arată Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, potrivit Hotnews. De asemenea, directorul Centrului Național de Cercetare Demografică, Vasile Ghețău, arăta , în decembrie 2020, că „mortalitatea neobișnuit de mare din luna octombrie nu a fost cauzată de pandemie. Restricțiile au împiedicat tratamentul bolnavilor cu alte boli în afară de covid”.

„Recapitulăm, în două luni [octombrie şi noiembrie] avem 6.080 morți covid (deși cred că numărul este la jumătate, dar să concedem), și aproape 40.000 decese din alte cauze. Sunt de peste 6,5 ori mai multe decese din alte cauze decât Covid”, scria atunci Iulian Capsali, pornind de la datele INS.

Un alt semnal de alarmă l-au dat reprezentanții Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cea mai mare asociație care reprezintă bolnavii de cancer din România, într-o scrisoare deschisă, în iunie 2020, în care susţin că numărul deceselor zilnice cauzate de cancer s-ar fi dublat sau chiar triplat în timpul pandemiei, ajungând la 300-400 pe zi în România!

Nici în statele africane nu se blochează accesul pacienţilor în spitale. Dar iată că se întâmplă în România.

4. Pentru a împiedica oamenii să ajungă în ATI, nu s-a pus accent pe întărirea imunităţii şi pe accesul la medicamente ieftine şi eficiente (unele care şi-au dovedit eficienţa în alte ţări fiind scoase cu totul de pe piaţă) – fiind esenţială administrarea de antivirale eficiente de la primul simptom, astfel mai puţini oameni s-ar fi confruntat cu agravarea bolii –, ci pe propagarea panicii, restricţii şi izolare, ceea ce nu face decât să scadă şi mai tare sistemul imunitar. Medici care au vindecat mii de pacienţi cu anumite scheme de tratament bazate pe astfel de antivirale au fost discreditaţi (v. cazul Flaviei Groşan) şi cenzuraţi, în schimb, s-au impus şi aplicat cu sfinţenie nişte protocoale care, nu în puţine cazuri, chiar au omorât oameni (potrivit mai multor relatări despre diferite cazuri îngrozitoare, care au circulat în presă) – a se vedea şi cazul medicului Benedek Istvan.

5. În primele luni ale pandemiei, toţi românii care aveau rezultat pozitiv la test (inclusiv cei asimptomatici!) erau internaţi cu forţa în spitale, cu alte cuvinte, privaţi de libertate. În niciuna dintre ţările din lumea considerată civilizată nu s-a mai întâmplat acest lucru! Pentru aceasta s-a închis un întreg spital, Colentina, care a stat şi încă stă, în mare parte, pur şi simplu gol, în timp ce oameni cu boli cronice şi alte probleme grave de sănătate nu au mai putut merge la tratamente sau operaţii.

Cităm din presă: „Nemulțumiri uriașe la Spitalul Colentina din Capitală. Managerul instituției spune că unele cadre medicale iau în calcul să plece, pentru că nu mai pot profesa, din cauza faptului că spitalul tratează doar bolnavi de COVID. Ei se plâng că pacienții cu boli cronice nu mai au acces în acest spital”, relatează Digi. „Nu am avut niciun pacient cronic și au fost probabil zeci de mii de pacienți cu boli cronice care n-au avut acces la noi. Avem aproape 30 de secții, unele sunt chiar de mare performanță, unele chiar unice, cum ar fi dermatologie, boli parazitare, cardiologie, care sunt mai utile în zona mixtă de funcționare. Am avut rezidenți care au făcut rezidențiatul aici și s-au reorientat. Oamenii nu pot fi constrânși să stea în Colentina. După un an în care specialiștii de mare anvergură nu și-au putut face profesia, sunt mai mulți specialiști care probabil se vor reorienta. Pentru noi, ca spital, va fi o mare dramă să îți pierzi specialiștii, pentru că cel mai important e tratamentul pacientului, iar pacientul îl putem trata cu un specialist”, a precizat managerul.

„Spitalul Colentina merge în gol aproape fără pacienți, aproape în faliment, rechiziționat pentru Covid. Între timp «am avut nenumărate cazuri de pacienți care s-au prăpădit pentru că nu au avut tratament și supraveghere. Am pacienți care sunt la limită»”, spunea, în februarie 2021, prof. univ. dr. Gheorghe Andrei Dan, șeful Secției clinice de cardiologie și al Clinicii Medicale Colentina.

6. În perioada de pandemie, premierul Cîțu a îndatorat România cu peste 140 de miliarde de lei, „o sumă foarte aproape de totalul încasărilor anuale la buget”, potrivit cunoscutului avocat Gheorghe Piperea. De asemenea, potrivit avocatului Piperea, „suma depășeste cu peste 10 miliarde de euro împrumutul cumulat, de 20 de miliarde de euro, contractat de Băsescu-Isărescu-Boc în 2009, pentru depășirea crizei globale declanșate de falimentul Lehman Brothers din 2008 și de restul băncilor «sistemice»”. Ce a făcut Cîțu cu aceşti bani nu se ştie. Paturi suplimentare la ATI nu sunt, nici spitale noi funcţionale, mai mult, se pregătesc reduceri ale salariilor din sectoarele publice. Între timp, în toată această perioadă pandemică, preţurile la alimente au crescut şi tot cresc accelerat.

La această datorie publică uriaşă avem de plătit dobânzile cele mai mari din UE – 2,5% pe an – însemnând aproximativ 500 milioane de euro pe an doar dobânzile.

De asemenea, tot potrivit avocatului Piperea, în România, în perioada pandemică, „băncile au câștigat de cel puțin 3 ori mai mult decât ar fi fost normal, ajungând să declare un profit de peste 5,2 miliarde de lei pe 2020. Ironic, acest profit excepțional se impozitează puțin sau deloc în România, «grație» optimizării fiscale, externalizării plusvalorii și facilităților acordate de inteligentul și dezinteresatul de Cîțu”.

Între timp, la „adăpostul” pandemiei, se pune la cale înstrăinarea bogăţiilor naţionale (atâtea câte au mai rămas) - NuclearElectrica, Hidroelectrica, Transgaz, portul Constanța etc.

7. După mai bine de un an de zile în care au închis şcolile, HoReCa, în care am fost ţinuţi ca nişte prizonieri în case, guvernul nu a fost în stare nici măcar să organizeze un call-center la DSP care să funcţioneze normal, pe Internet fiind nenumărate relatări din partea unor oameni care au sunat ore sau zile în şir fără să le răspundă nimeni. Este un lucru elementar care nici măcar nu presupunea multe costuri sau un mare efort!

Dacă poporul român vrea să protesteze pentru toate aceste lucruri grave, este blamat şi insultat prin cele mai stigmatizante etichete („extremist”, „terorist” etc.). Oare tot poporul român este de vină pentru tragediile de la ATI Piatra Neamț (14 de oameni arşi de vii) sau de la ATI Matei Balș (20 de oameni arşi de vii), pentru pacienţii decedaţi în TIR-ul ATI de la Victor Babeș, pentru toate ororile pe care le-am auzit în ultimele luni? Pentru toate aceste orori nimeni nu este tras la răspundere. Cât vom mai accepta toate aceste tragedii şi toate aceste umilinţe?

726
Tagurile:
România
Nicolae Ceaușescu

Luminile și umbrele unui veac de Partid Comunist Român

456
(reînnoit 07:33 09.05.2021)
Știu că voi stârni criticii cu acest text, dar sper ca românii să nu devină într-atât de semidocți încât să considere comunismul răul absolut - sau, mai grav, să-l șteargă complet din memorie, așa cum vor energumenii ”democrației” și ai capitalismului ”victorios”.

S-au împlinit 100 de ani de la înființarea PCR – o dată nu foarte importantă pentru istoria României – dar care, formal, marchează apariția celui mai puternic partid din istoria României, care a scris pagini ce au schimbat, cel puțin pentru un timp, destinul național.

Încep cu una dintre ideile care însoțesc actualmente orice discuție din spațiul public despre PCR: cum că ”rușii” au impus, cu forța armată, comunismul în România. Desigur, acuzația este absurdă, fiindcă nu ”rușii”, ci URSS a fost exportatorul de revoluție – un URSS care NU a fost creat de ruși – și nici condus la început de etnicii majoritari din marea țară.

La fel nici majoritatea celor din conducerea PCR-ului din 1921 nu erau etnici români. Dar... destinul a vrut ca în cele două țări partidul comunist să devină motorul dezvoltării naționale – dând un nou sens naționalismului – departe de accentele etniciste.

Am scris un prolog destul de lung, pentru a explica modul în care un personaj complex a schimbat cel mai nou sistem social politic și economic aplicat până acum, creând unul care a produs miracole economice și de dezvoltare socială, de educație și chiar de conștiință, dar și victime cumplit de multe.  

Stalin și transformarea comunismului

Stalin era gruzin – osetin – și, ca o picanterie, există o îndepărtată legătură de sânge între osetini și români, mai ales cu cei din zona Moldovei; lui Stalin i se datorează schimbările esențiale ale comunismului. El transformă comunismul leninist – troțkist, pe care l-am numi azi progresist, într-un comunism al dezvoltării naționale forțate, pe toate planurile!

Stalin a înțeles că visele lui Buharin despre agricultură și meșteșuguri nu vor fi capabile să asigure nici măcar subzistența uriașei țări - ci rolul acesta revenea industriei. Așa că a început dezvoltând energetica, înțelegând importanța sectorului, iar prima sa mare lucrare a fost barajul - hidrocentrala Niprului, Dneproges, urmat de sute de hidrocentrale și termocentrale, bazate pe cărbunele din ”inima energetica a Uniunii, Donbass. A urmat apoi industria grea, siderurgia, construcția de mașini – supunând poporul unui efort extraordinar, dar realizând un miracol al dezvoltării economice.

Un aspect important – Stalin NU a făcut asta din ”inspirație” – ci după ce s-a consultat cu cei mai buni economiști, ingineri și alți specialiști de marcă. Vă aduce asta aminte de ceva? Cu siguranță… dar nu e tot!

Stalin a înțeles că agricultura individuală nu asigură hrana numeroasei populații, o populație întinsă pe zone diferite, care necesita o redistribuire a unei producții controlate, nu pe modelul face fiecare ce și cum dorește. Da, a folosit metode dure, au fost crime,  dar foametea din 1932-33, inclusiv episodul ”holodomorului”, nu a existat după colectivizarea începută în 1928-29 și terminată în 1937. 

Stalin a declanșat cea mai mare campanie de alfabetizare - peste 100 de milioane de sovietici au învățat să citească și să scrie. În artă, URSS a devenit un promotor de prim rang al curentelor moderniste și postmoderniste – inclusiv un artist genial precum Brâncuși a fost promovat în URSS.

Așa cum spuneam, una dintre marile schimbări aduse de Stalin a fost transformarea comunismului inițial, renunțarea la ideile pe care acum le numim ”progresiste” - de libertinaj sexual, de internaționalism și anti-naționalism, de atacuri violente la biserică și credință. 

Naționalismul este văzut de Stalin ca un pericol doar în cazul în care este folosit pentru crearea de conflicte în societate. Despre Biserică, Stalin, fost elev de seminar, a înțeles importanța ei în conștiința rușilor și a slavilor, în general. Așa că i-a lăsat pe ruși să se roage, iar Biserica nu mai este atacată, ci tolerată. Nu este dărâmată nici catedrala Vasili Blajenîi din Piața Roșie – așa cum doriseră troțkiștii în anii 20, atunci opunându-se comisarul pentru cultură, Lunacearski. În spațiul românesc, ei nu au dărâmat biserica Mazarache, simbol al Chișinăului, care domina orașul de pe colină – și care a fost ascunsă după blocuri… după ”căderea” comunismului, nu în perioada aceea! 

Stalin a creat un naționalism sovietic, bazat pe mândria dezvoltării, a puterii statului și Armatei Roșii, dar s-a ferit de promovarea etniei dominante, deci de dezvoltarea naționalismului rușilor. Poate acesta este și motivul pentru care a existat partid comunist în toate republicile URSS, cu excepția celui al… RSFS Rusă! Da, nu a existat Partidul Comunist al RSFS Rusă, ci se considera că PCUS – al URSS este reprezentativ pentru Rusia!  

În fine, serviciile secrete… Deși Stalin este învinovățit de ”milioane de crime” comise de NKVD, iar Beria este văzut ca mâna cu care a comis crimele, adevărul este mult diferit. În primul rând, situația era de așa natură, încât duritatea era văzută ca singura soluție; nu numai în URSS, ci în întreaga lume. În al doilea rând, NKVD scăpase de sub control, iar sub Nikolai Ejov are loc ”marea epurare” (1936-1938), ba chiar și o tentativă de a lua puterea supremă. Teroarea NKVD este stopată de Stalin prin numirea lui Beria și executarea lui Ejov. Asta nu înseamnă că nu au mai fost victime ale uriașei transformări în mișcarea-i neînduplecată…

Pe scurt, Stalin și Partidul Comunist de sub comanda sa au creat marea URSS, o forță de nivel mondial, cu o dezvoltare economică impresionantă – inclusiv cu realizări de cel mai înalt nivel științific. De asemenea, ca medie per locuitor, populația URSS a atins un nivel al educației mult peste orice țară din lume. Și, să nu uităm, Stalin, cu toate greșelile și nenorocirile care i se pun în seamă – pe bună dreptate sau nu – a fost sufletul și mintea necruțătoare a rezistenței și apoi a victoriei asupra nazismului.

PCR – un parcurs cu etape complet distincte

De ce am scris atât despre Stalin la centenarul Partidului Comunist Român? Pentru că sistemul comunist în varianta lui Stalin a fost modelul dezvoltării statelor comuniste,  în primul rând economic și educațional – dar și ca atitudine națională. Din păcate, de multe și ca atitudine necruțătoare, generatoare de victime… Și, tot din păcate, apărarea spune că nu a fost singurul sistem care a produs victime. Toate, chiar toate au produs!

Așa se explică și diferențierea dintre etapele existenței și transformării PCR – aspect care înțeles și promovat de orice român de bună credință. Și un aspect pe care cei ce apar în spațiul public încearcă să îl omită. 

1921 – 1944: o apariție reprimată brutal

Prima etapă, care a influențat prea puțin societatea românească, este cea dintre 1921 și 1944. Aici pot fi făcute câteva remarci: PCR apare pe fondul unei perioade de mare deschidere ideatică din România anilor 1919 – 1922; înființarea PCR este reprimată brutal de autorități, fapt care duce la o adevărată revoltă a unor figuri importante ale intelectualității vremii.

Din presa vremii rezultă că mulți membri ai organizațiile lucrătorilor erau simpatizați ai comuniștilor – deci nu se poate spune că, la vremea înființării, nu existau decât puțini comuniști în România.

Primul secretar general al PCR, Gheorghe Cristescu zis ”Plăpumarul”, era o figură cunoscută în lumea Bucureștilor. Era proprietarul unui atelier de plăpumi și al unei cârciumi frecventată de persoane din toate mediile sociale, chiar și cele înalte. De asemenea, fiica sa, Tita Cristescu, a câștigat titlul de Miss România în 1926, fiind una dintre frumusețile epocii.

Comuniștii se implică în grevele din perioada Marii Crize, 1929 – 1933, reprimate sângeros de autoritățile țărăniste și liberale. În anii 20, mulți activiști PCR se refugiază în URSS, unde sunt pregătiți pe mai multe planuri, nu numai ideologic – de la acțiuni subversive, la conducerea unor colective, aceștia sunt pregătiți de școala sovietică.

1944 – 1945: sub semnul Armatei Roșii

A doua etapă începe cu anul 1944, când datorită victoriilor Armatei Roșii apropierea de URSS devine o necesitate pentru cei care urmăreau dărâmarea regimului Antonescu. În primul rând cercul Palatului, dar și oameni din Siguranță și din Armată iau legătura cu agenți comuniști – așa cum spuneam excelent pregătiți de URSS pentru activități subversive.

Rolul acestora, în frunte cu Emil Bodnăraș, este important în perioada lui august 1944 – și în săptămânile următoare, împotriva represaliilor germane și pentru preluarea puterii. Ulterior, odată cu intrarea trupelor sovietice, rolul comuniștilor devine decisiv, iar odată cu Guvernul Groza începe, practic, instalarea puterii comuniste – dar nu și a celei naționale.

1947 – 1954: Epoca marii prigoane

Acum, în 1945, începe a treia etapă din viața PCR, care se va întinde până la jumătatea deceniul 6 – în 1953-54, deci imediat după decesul lui Stalin.

Pentru a menține un control asupra României, Stalin trimite în fruntea instituțiilor persoane de origine evreiască – știind că aceștia vor introduce un regim dur, chiar de teroare, ca represalii după crimele comise de români contra evreilor în Transnistria și în URSS. Sunt prezenți și trimiși ai puterii de la Moscova, iar în România sunt trupe sovietice.

Atunci au loc marile condamnări – inclusiv ale unor fondatori ai PCR! – mutări domiciliare obligatorii și o adevărată prigoană contra partidelor istorice, contra românilor cu stare, dar și a unei mari părți a intelectualității.

Colectivizarea începe în 1949 și se încheie în 1962, dar cele mai dure momente se întâmplă în perioada 1950 – 1954. Practic, această perioadă, dominată de personaje fără legătură cu spiritul național, multe (re)venite din afară, este cea mai acuzabilă din istoria PCR. Totuși, acum are loc votarea planului de electrificare a României (de 10 ani, 1951-1960) și începe construirea hidrocentralei de la Bicaz (1950) și alte obiective importante pentru o Românie subdezvoltată și devastată de război.  

1954 – 1958 și 1958 – 1964: revenirea națională

Etapa a patra, 1954 – 1964 - sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, începe o politică de revenire națională. Sunt eliminați cei impuși în funcții de conducere în perioada stalinistă, totul sub privirile oamenilor Moscovei, care nu au obiectat. Mai mult, ca și în etapa trecută, URSS a ajutat România cu tehnologie și diverse facilitați.

De altfel, marea realizare a lui Dej este câștigarea încrederii depline a Moscovei (oricum, Dej se bucura de stima lui Stalin) iar ca urmare trupele sovietice părăsesc România în 1958 – fapt care nu s-a întâmplat în celelalte state din noul Pact de la Varșovia (1955).

Urmează o perioadă de dezvoltare - este finalizată hidrocentrala de la Bicaz și se construiește Vidraru, apoi se construiesc întreprinderi, căi ferate, cartiere de locuințe etc. De asemenea, începe deschiderea internațională a României.

De menționat că în 1964 sunt eliberați din pușcării ultimii deținuți politici. În concluzie, această a patra etapă este de transformare a comunismului într-unul de orientare națională, schimbare care va fi definitivată sub Nicolae Ceaușescu. 

1965 – 1980: inegalabilă epocă Nicolae Ceaușescu

În fine, etapa a cincea, care începe cu venirea lui Nicolae Ceaușescu la putere, ca secretar general al PCR, și se va întinde pe aproape 15 ani, până în 1980 – se caracterizează printr-o dezvoltarea fără precedent a României, pe toate planurile: economie, rol internațional, cultură, știință, educație, sănătate, sport, investiții în turism, nivel și condiții de trai, siguranța vieții etc.  

Sunt reintegrați în societate pe poziții demne de pregătirea lor marea majoritate a foștilor deținuți politici, iar scriitorii interziși sunt repuși în drepturi (cu câteva excepții).

Pe plan extern, Nicolae Ceaușescu și PCR scriu o pagină unică în istoria României, cu performanțe greu egalate de puține țări ale lumii: opoziția la intervenția din Cehoslovacia, intermedierea cu succes a relației Israel cu OEP și lumea arabă, relaționarea China – URSS, China – SUA, susținerea luptelor de eliberare din Africa și a dezvoltării statelor africane, implicarea în revenirea monarhiei spaniole, susținerea activă a mișcării de nealiniere, susținerea revoluțiilor populare din America latină etc.

Chiar dacă România dezvoltă relații excelente cu SUA și Europa occidentală, relațiile cu URSS rămân bune, dar nu apare niciun fel de subordonare – participările în CAER și Pactul de Varșovia fiind avantajos valorificate pentru economia românescă.

România a devenit vector de prim rang al luptei pentru pace și dezarmare. Absolut remarcabil și imposibil de egalat este recordul de vizite de stat, vizite oficiale și relaționări diplomatice de toate nivelurile realizat de Nicolae Ceaușescu și diplomații epocii sale.

Sub Nicolae Ceaușescu, PCR devine promotorul naționalismului luminat, fără tendințe etniciste, promovând prin educație, cultură, turism dat și prin economie tot ce era făcut în România de ”români, maghiari, germani și de alte naționalități”, cum menționa șeful statului în toate discursurile.

Același naționalism se manifestă prin promovarea studiilor și cercetărilor istorice, insistând pe aprofundarea unor figuri marcante – Burebista, Mircea cel Mare, Cantemir, Bălcescu, Cuza – și chiar s-a revenit asupra figurii Mareșalului Ion Antonescu.

Se acordă o importanță cu totul specială studiului literar, dar și publicării unor serii de opere ale clasicilor români, plus cercetări de excepție ale creației folclorice.

Nicolae Ceaușescu aprobă manifestări naționale - festivalul ”Cântarea Românei”, în Cultură, și ”Daciada”, în Sport. De asemenea, manifestările inegalabile de cântec și poezie realizate genialul Adrian Păunescu au generat creații superbe, rămase în tezaurul patriotismului românesc.

Realizările și investițiile acestei perioade sunt colosale – ar trebui pagini întregi pentru a fi enumerate – și ele cuprind TOATE domeniile și în TOATE zonele țării.

În concluzie, se poate spune că acești 15 ani ai ”Epocii Nicolae Ceaușescu” formează perioada de glorie a PCR – fiind  perioada de maximă dezvoltarea a României.

Și, da, Ceaușescu preia mult din comunismul național al lui Stalin – fără a introduce duritatea acestuia. Nici nu era nevoie… În plus, Ceaușescu a beneficiat de terenul pregătit de Gheorghiu Dej și de intelectualii care l-au ajutat, în primul rând Gheorghe Maurer și Alexandru Bârlădeanu, principalul opozant la planul Valev.  

1981 – 1989: singur împotriva tuturor

A șasea și ultima etapă a PCR, anii 80 – 1981-1989 – sunt dominați de dorința lui Ceaușescu de a se împotrivi deciziei Occidentului de a opri dezvoltarea statelor estice, prin tăierea creditărilor internaționale. Președintele României a încercat să își ducă la bun sfârșit planurile de investiții și dezvoltare, suplinind finanțările externe cu un efort uriaș intern.

Astfel, construirea unor mari obiective – tronsoane de metrou, ansamblul Casa poporului și arterele centrale ale Bucureștilor, Canalul Dunăre – București, mare parte din Combinatul Petrochimic Midia, spitale și policlinici, sute de întreprinderi, sute de mii de locuințe etc. etc, s-au făcut prin ”strângerea curelei” la nivelul populației. Acest fenomen s-a agravat după 1985, când Ceaușescu a decis, inexplicabil, rambursarea datoriei externe.

Printr-un efort uluitor, marcat de lipsuri în alimentație și condiții de trai, România lui Ceaușescu reușește această performanță unică pe plan mondial și în istorie – o țară fără nici o datorie externă!

Și tot ca un vis al lui Ceaușescu, poate utopic, dar care subliniază buna sa credință, a fost acea idee: ”omul de tip nou”. Inițial, era vorba de  ”omul de tip nou, comunist”. Apoi acesta s-a transformat în omul educat și profesionist, devotat patriei. Un om care, ca eroii din filmele epocii, renunța la orice avantaj pentru a-și face datoria și a-și păstra conștiința curată. O stare care se atinge prin ceea ce se numea ”înaltă conștiință civică, patriotică și revoluționară”. Da, un vis utopic, poate… Dar oare de ce acele filme rulează și acum, cu mare succes de public?!

Revin… Din păcate, această ultimă perioadă este caracterizată prin transformarea PCR într-o suprastructură dominată total de conducător. Un conducător care, chiar dacă era patriot și avea idei excepționale, devenise o țintă a propagandei și serviciilor externe – dar și un obstacol pentru liderul sovietic, Mihail Gorbaciov.

Practic, PCR devenise un partid fără personalitate, total supus conducătorului – nu pentru că acesta ar fi impus voința sa cu forța, ci pentru că liderii PCR știau că așa își vor face viața comodă, în condițiile în care Ceaușescu ducea tot greul țării.

Așa încât, odată cu căderea și executarea lui Ceaușescu, nici unul dintre foștii săi apropiați NU a fost în stare să ridice steagul PCR, să se expună.

De altfel, puterea ”democratică” venită la putere a avut grijă să îi arunce în pușcărie pe cei din familia lui Ceaușescu și pe membrii Comitetului Politic Executiv al PCR, dar și pe alte personalități din partid.

1990 – 1991: Comunismul – ”pericol” pentru Siguranța Națională
Nicolae Ceaușescu
© AP Photo / Dieter Endlicher

În 1990, PCR este aparent desființat, deși formal situația nu era clară. Apoi, prin Legea Siguranței Naționale din 1991 se pune o barieră apariției unor partide cu denumirea de ”comuniste”.

Astfel, în Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, la Art. 3. se arată:

Constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României următoarele:

h) inițierea, organizarea, săvârșirea sau sprijinirea în orice mod a acțiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă (…) care pot pune în pericol sub orice formă unitatea și integritatea teritorială a României, precum și incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;

l) inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfășurării vreuneia din activitățile enumerate la lit. a)-k), precum și desfășurarea în secret de asemenea activități de către organizații sau grupări constituite potrivit legii.

În Parlamentul României a existat de altfel aproape unanimitate când s-a propus scoaterea în afara legii a PCR – fiind remarcabilă o singură voce care s-a opus: Ion Rațiu! Venerabilul țărănist, revenit din exilul anglo-american, a susținut că NU este democratic ca un partid să fie interzis prin lege, ci trebuie să rămână la latitudinea cetățenilor dacă vor sau nu să voteze un astfel de partid.

1992 – prezent: marginalizații urmași ai PCR

O primă încercare de revenire a unui partid continuator al PCR este făcută de fostul premier comunist Ilie Verdeț, care înființează, în noiembrie 1990, Partidul Socialist al Muncii, avându-i alături pe poetul Adrian Păunescu și pe fostul lider ale tinerilor comuniști, Tudor Mohora.

În 1992 intră în Parlament, la limită, pentru ca la alegerile următoare să nu mai prindă ”pragul”… în mod suspect. În 2003, la doi ani după moartea lui Verdeț, PSM este absorbit de PCR.

Tot atunci, o grupare formată în jurul fostului deputat Constantin Rotaru spune nu dispariției PSM – și reface partidul. Ulterior, se votează la Congres transformarea în PCR… dar Tribunalul respinge denumirea. La ora actuală, partidul se numește Partidul Socialist Român – și se așteaptă o decizie CEDO privind interzicerea denumirii PCR.  

Între timp, Tribunalul a aprobat înființarea Partidului Comunist Român Secolul XXI, condus de Constantin Crețu.

Onoare lor!…

Revenind la anii 90 se cuvine să amintim că o încercare de refacere a PCR a fost întreprinsă de un tânărul cercetător de la Institutul de Cercetări Tipografice, Virgil Zbăganu, secretarul sindicatului tipografilor. Zbăganu înființează Comitetul de Reorganizare a PCR, presa reacționează dur. În 1992, tânărul intelectual marxist… este găsit decapitat pe șină de cale ferată! O moarte rămasă misterioasă…

Tot în primii ani după 1990, presa nou apărută dar și ziariști care slujiseră fostei propagande de partid au susținut o intensă prigonire a PCR și a tot ce era legat de ”comunism”.

Cu mici excepții – ziariștii și diverse personalități grupați în jurul lui Corneliu Vadim Tudor și Eugen Barbu (Revista România Mare), Ilie Neacșu (revista ”Europa”) și Dan Claudiu Tănăsescu (revista ”Săptămâna”) nimeni nu a luat apărarea PCR.

Concluzie: să NU uităm!

De fapt, blamarea PCR se bazează pe o mistificare – amestecul perioadelor, nediferențierea perioadelor ”impuse” față de cele în care comuniștii români au preluat puterea, ridicând România la cele mai înalte cote din istorie, la multe capitole.

Nediferențierea perioadei de 24 de ani sub Nicolae Ceaușescu de cea a anilor 50 este o uriașă nedreptate nu numai față de comuniștii români, dar și față de România.

Subliniez aici stupiditatea antinațională actuală, care face să existe mai multe instituții bugetivore care studiază ”crimele comunismului” – dar NU există nici măcar unul care să studieze ce a făcut bine comunismul! Altfel spus, suntem gata să ne blamăm propria istorie – dar și să aruncăm la gunoi toate realizările și modul în care s-a reușit.

Până la urmă, povestea PCR nu este o rușine pentru România – ci rușinea este a acelora care nu o spun corect: cu petele negre corect puse, dar și cu zonele luminoase evidențiate.

Din partea mea, sper să văd cum acest curent, comunismul național luminat, extrem de important pentru evoluția socială a lumii, să revină în prim plan în România.

Închei aici această prezentare, fără nici cea mai mică intenție de a fi trecut prin toate capitolele istoriei acestui extrem de important partid, care a marcat enorm istoria României. Sper ca românii să nu devină într-atât de semidocți încât să considere PCR, așa cum vor ”partenerii” de azi, răul absolut - sau, mai grav, să-l șteargă complet din memorie.

Pe lângă crime și orori mereu extrase din contextul epocii și scoase strident în evidență, PCR sub Nicolae Ceaușescu a demonstrat că România POATE și e capabilă de realizări mărețe. Ori, dacă alții vor să uităm asta, noi nu trebuie să o facem.

456
Tagurile:
Nicolae Ceaușescu, PCR

Загрузка...
Maia Sandu și Angela Merkel

Maia Sandu s-a vaccinat… cu un mesaj politic

388
(reînnoit 17:00 07.05.2021)
Tânăra și frumoasa președintă a Republicii Moldova a făcut mai curând o declarație politică, decât o vaccinare. A transmis acest mesaj politic într-un context ambiguu, atât intern, cât și internațional.

Motto: ”Și sărutul e politic”

Emil Jurcă

Președinta Republicii Moldova s-a conformat azi gestului făcut de toți liderii statelor europene – de la Regina Elisabeta a Marii Britanii, la președintele Rusiei, Vladimir Putin, și al Turciei, Recep Tayyp Erdogan.

De fapt, președinta Moldovei este ultimul lider european sau printre ultimii care fac acest demers. Și, evident, vaccinarea celui mai important om din stat a fost transformat într-un eveniment mediatic.

Spre deosebire de Vladimir Putin, care a păstrat discreția asupra serului pe care l-a folosit – deși, este clar pentru toată lumea despre ce vaccin a fost vorba – Maia Sandu a spus că este vorba de serul celor de la AstraZeneca.

Alegerea pare ciudată, pentru că, în baza datelor statistice dar și a informațiilor din mass media, vaccinul anglo-suedez pare a fi cel mai riscant, inclusiv prin efectele secundare, unele fatale.

Maia Sandu nu ales nici vaccinul american ”vedetă” Pfizer, precum Iohannis sau Ursula von der Leyen, nici vaccinul rusesc de top, Sputnik V, nici vaccinul chinezesc Sinovac, precum președintele turc Erdogan sau premierul maghiar Orban Viktor.

De aceea, cred că tânăra și frumoasa președintă a Republicii Moldova a făcut mai curând o declarație politică, decât o vaccinare.

Ce a dorit să transmită Maia Sandu? În opinia mea, e un mesaj de neutralitate față de  SUA (NATO) și Rusia, dar și de apropiere de UE a Germaniei Angelei Merkel. Ar fi o decizie înțeleaptă, o a treia cale, mult mai recomandabilă și responsabilă decât aventurismul american sau francez, în contextul internațional ambiguu și tensionat. 

De asemenea, este o mână întinsă României – nu foarte meritată, de altfel. Asta pentru că România a ales să revândă Moldovei vaccinul AstraZeneca – nedorit de români, din cauza dezvăluirilor din mass media.

De altfel, România nu e la primul caz de trimitere în Moldova a unor ajutoare controversate – ba chiar pentru care s-a făcut și reclamație la DNA. Deocamdată, nu sunt vești de la anchetatori.

Revenind la mesajul președintei Maia Sandu, cred este de apreciat că ales serul considerat de mulți drept cel mai riscant pentru a da un semnal de poziționare echilibrată. Pot spune că azi, prin această opțiune, Maia Sandu s-a vaccinat… cu un mesaj politic împotriva tendințelor de a fi împinsă într-o parte sau alta.

Și, aș vrea să nu uităm un adevăr al zilelor noastre: ”Și sărutul e politic”, după cum scria regretatul mare jurnalist de politică externă Emil Jurcă – deci cu atât mai mult e valabilă parafraza de actualitate: ”Și vaccinul e politic” – ca și vaccinarea.

Editorial de Dragoș Dumitriu, jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

Opinia autorului ar putea să noi coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.

388
Tagurile:
Maia Sandu

Загрузка...
Берлин

Germania relaxează azi restricţiile pentru persoanele vaccinate ce vor avea voie facă

0
Guvernul federal din Germania relaxează de azi restricţiile pentru persoanele care au primit ambele doze de vaccin anti-COVID-19 sau care s-au vindecat. Ce restricţii se vor relaxa pentru aceste persoane.

BUCUREŞTI, 9 mai – Sputnik. În Germania, persoanele care s-au vaccinat cu ambele doze de vaccin anti-COVID-19 sau care s-au recuperat din această boală au voie să se întâlnească în privat, fără restricţii, cu alte persoane din aceeaşi categorie, iar dacă se întâlnesc cu persoane nevaccinate, nu vor fi nevoite să respecte limita de contact, potrivit România TV.

De asemenea, persoanele vaccinate nu vor fi obligate să intre în carantină după revenirea din călătorii, decât dacă revin dintr-o zonă în care o variantă a virusului circulă intens, şi nu vor trebui nici să prezinte un rezultat negativ la test pentru a avea acces în magazine sau pentru a beneficia de servicii.

Potrivit Institutului Robert Koch, 31% din populaţia Germaniei a primit primul vaccin şi un procent de 8.8% a primit ambele doze.

În ceea ce priveşte purtarea măştii şi menţinerea distanţei sociale, aceste măsuri se vor menţine în anumite situaţii şi clădiri.

De asemenea, Germania a anunţat, săptămâna trecută, că va permite ca vaccinul AstraZeneca să fie administrat adulţilor de toate vârstele şi intenţionează să ofere şi adolescenţilor între 12 şi 18 ani un vaccin împotriva noului coronavirus până la sfârşitul lunii august.

0
Tagurile:
Vaccinare, COVID-19, Relaxare, Germania

Загрузка...