Georgiana Arsene

Ce joc face Sorin Cîmpeanu și când se va dezumfla gogoașa?

689
Ministrul Educației aplică rețeta deja patentată de predecesoarea sa, Monica Anisie, de a duce cu vorba populația României că școlile se vor relua în format fizic. Deocamdată, însă, demonstrează doar că nu există comunicare între el și Voiculescu.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, este un neobosit invitat al televiziunilor din România. Și ne spune el mereu că, din mai, copiii vor reveni în format fizic la școală, dacă se respectă, evident, niște condiții.

Ieri, demnitarul a reluat această idee chiar într-o postare de pe pagina sa de Facebook, afirmând că va propune, la finalul lunii mai – începutul lunii iunie, reluarea cursurilor cu prezență fizică în școli, fără scenarii diferențiate, cu condiția să fie întrunite simultan patru condiții.

Este vorba despre respectarea regulilor de protecție sanitară în școli, susținerea continuării campaniei de vaccinare a personalului din învățământ, despre existența testelor non invazive în școli și despre confirmarea ipotezei specialiștilor epidemiologi cu privire la trendul descendent al ratei de infectare în luna mai, notează Sputnik.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a punctat că instituția pe care o conduce nu are cadrul normativ pentru a achiziționa teste pentru școli sau pentru alte unități din subordine, iar aceste teste constituie un filtru.
Aseară, Cîmpeanu a avut iar o intervenție la televiziune, unde a bulversat din nou profesorii, părinții și elevii.

A contestat cifrele date publicității de Ministerul Sănătății – acum oamenii în ce instituție să mai creadă și de ce?

De asemenea, Cîmpeanu a aruncat vina în cârca Ministerului Sănătății cu privire la testarea în școli, după ce Vlad Voiculescu afirmase că Ministerul Sănătății nu are bază legală pentru achiziționarea de teste în școli.

După ce, cu numai câteva ore în urmă, Cîmpeanu enunțase 4 condiții pentru deschiderea școlilor, în intervenția sa de la digi24.ro, demnitarul le-a redus la 3, călcându-i pe urme victorios predecesoarei sale Monica Anisie, și ea o prezență activă la televiziuni, de unde ne vorbea aproape seară de seară despre scenariile redeschiderii școlilor.

”Mai exact: respectarea regulilor – e vorba de distanțarea adecvată, de purtarea obligatorie a măștii, măsuri de igienă și, de asemenea, de aerisirea spațiilor. A doua condiție este vaccinarea personalului didactic, iar a treia condiție care rămâne este aceea a confirmării ipotezelor epidemiologilor conform cărora, după un vârf pe care-l vom atinge cu privire la rata de infectare în luna aprilie, va urma un trend descendent”, a explicat Cîmpeanu.

Apar, evident, mai multe întrebări, nu doar legate de reluarea cursurilor în format fizic. Și anume: care sunt principalele probleme ale școlii românești la momentul de față? Este preocupat ministrul Educației de procesul de învățământ în ansamblul său? Singurele sale preocupări par a fi, acum, doar cele lagate de vaccinare și de revenirea în bănci, tinzând să devină chiar plictisitor.

Nu am văzut să pună în discuție problema titularizării sau a felului în care elevii de clasă pregătitoare au dobândit, în acest an, cunoștințe. Cum au învățat să scrie elevii de clasa întâi? Iată numai câteva întrebări la care demnitarul ar putea ieși cu niște lămuriri, folositoare mai ales pentru dascălii aflați la început de drum.

Cui folosește repetarea subiectului revenirii în bănci și a respectării regulilor? Desigur, având în vedere întrebările de mai sus, răspunsul ar fi unul singur: lui Sorin Cîmpeanu, ce nu este deranjat de nici un alt subiect și care vine și ne spune el ce trebuie să știm.

Doar că o asemenea atitudine exclusivistă nu folosește sistemului de învățământ, iar deciziile luate de demnitar, schimbătoare, după cum s-a putut vedea numai ieri când din 4 reguli a făcut 3 au rolul de a bulversa o societate întreagă.

689
Tagurile:
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu
Recep Tayyip Erdogan și Volodimir Zelenski

Cum Turcia își consolidează pozițiile în spațiul ex-sovietic

340
(reînnoit 07:45 13.04.2021)
Turcia își extinde influența în spațiul ex-sovietic, consolidându-și influența în Ucraina și Azerbaidjan. Ce se ascunde în spatele acestei agende.

Analiză de Serghei Markedonov

Serghei Markedonov, cercetător principal al Institutul de State de Relații Internaționale de la Moscova a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, redactorul șef al revistei “Mejdunarodnaia Analitika”

Intensificarea cooperării turci-ucrainene poate influența în mod substanțial situația din regiunea Mării Negre. Totodată, semnificația acestui factor depășește limitele geografice ale bazinului Mării Negre.

Relațiile dintre Ankara și Kiev, care cunosc o dezvoltare dinamică, sunt actualizate de probleme precum pătrunderea energică a Turciei în spațiul fostei URSS, disponibilitatea ei de a-și atribui rolul de protector politico-militar al unor state post-sovietice, precum și o oportunitate pentru unele state de a-și consolida relațiile cu Alianța fără a fi membri formali ai organizației.

Vizite și simboluri politice

În ultimii ani se observă o activizare semnificativă a contactelor bilaterale dintre reprezentanții Kievului și Ankara la cel mai înalt nivel. Prima vizită a liderului ucrainean în Turcia a avut loc în august 2019. Acest lucru s-a întâmplat doar peste patru luni de la victoria lui Zelenski în alegerile prezidențiale. La începutul lui februarie 2020, a venit rândul Kievului să găzduiască înaltul oaspete de la Ankara. Peste opt luni a avut loc o nouă vizită de lucru a lui Zelenski în Turcia. Între cele două evenimente, pe 27 august 2020, președintele Recep Tayyip Erdogan a purtat discuții cu vicepremierul guvernului ucrainean, Oleg Urupski. Pe 10 aprilie 2021, Turcia a fost vizitată de președintele Ucrainei.

Din câte observăm, intensitatea contactelor bilaterale este destul de înaltă. Însă mult mai important este contextul în jurul acestor evenimente diplomatice. Merită să atragem atenție la faptul că vizita lui Erdogan la Kiev pe 3 februarie 2020 a fost dedicată nu doar celor 28 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Turcă și Ucraina post-sovietică. Aceasta a avut loc pe fundalul unei escaladări bruște în Siria. Dacă în timpul primei întrevederi cu Zelenski pe pământul turc Erdogan s-a distanțat de orice critică în adresa Moscovei, atunci la Kiev a dat frâu liber emoțiilor. Rusia a fost acuzată că a închis ochii premeditat la acțiunile “regimului sirian”. Pe acest fundal, Kievul și Ankara au convenit asupra activizării cooperării în domeniul tehnico-militar.

Voiajul lui Zelenski pe țărmurile turcești în octombrie a anului trecut a decurs în contextul celui de-al doilea război în Karabahul de Nord. În acest eveniment rolul Ankarei nu se rezuma doar la fraze simbolice cu privire la susținerea integrității teritoriale a Azerbaidjanului, principalul aliat în spațiul ex-sovietic. Turcia și-a adjudecată noul rol în regiunea Caucazului. A devenit clar că odată ce și-a consolidat pozițiile în regiunea Caspică, Turcia va devenit mult mai activă atât în direcția Asiei Centrală, cât și în regiunea Mării Negre.

Sub acompaniamentul armelor din conflictul din Nagorno Karabah, Kievul și Ankara au semnat un memorandul cu privire la o cooperare pe termen lung pentru consolidarea sistemelor de apărare. Drept urmare a acestui fapt a devenit acordul Ministerului Apărării din Ucraina cu un șir de companii turcești pentru producția dronelor și corvetelor, semnat în decembrie 2020.

Și, în final, aprilie 2021. Vizita lui Zelenski în Turcia a avut loc pe fundalul izbucnirii spontane a unui interes față de situația din Donbas. În Sud-Estul Ucrainei are loc o “dezghețare” a conflictului. Problema aici constă nu atât în incidentele militare, înregistrate de reprezentanții OSCE, jurnaliști și experți. Pe față e o vădită stagnare a procesului de instaurare a păcii, o tentativă de a modifica formatul existent al negocierilor prin cooptarea în “grupul normand” a SUA, de a transfera negocierile de la Minsk într-o altă capitală “neutră”. Chiar dacă autoritățile belaruse, în ciuda unor relații strânse cu Rusia, s-au obținut de la formularea unei poziții în ceea ce privește Donbas.

Zelenski și Erdogan au demonstrate mai multe semne ale susținerii și solidarității reciproce. De altfel, în astfel de istorii întotdeauna există anumite nuanțe la care merită să atragem atenție. Ce premise sistemice există pentru activizarea relațiilor turco-ucrainene? Pot fi considerate pozițiile Ankara și Kiev în totalitate identice?

Bazele pentru parteneriatul bilateral

Să începem cu faptul că pentru Ucraina președintele Erdogan și establishment turcesc reprezintă un public recunoscător. În special, atunci când vine vorba de pierderea suveranității Kievului asupra Crimeii. Comunitatea tătară reprezintă un factor intern important pentru Turcia. Potrivit unor aprecieri, în țără locuiesc peste 4-5 milioane de urmași ai tătarilor din Crimeea. Potrivit turcologului rus Pavel Șlîkov, “în Turcia există niște forțe care sunt dispuse să exploateze sentimentele romantice ale elitei turcești, care visează la intensificarea expansiunii spre Caucaz, Crimeea, Volga, Asia Centrală și care privesc Rusia nu în calitate de partener, ci ca pe un adversar geopolitic”.

De aici vine și poziția clar exprimată a autorităților de la Ankara în problema Crimeii. De fiecare data establishmentul turc subliniază că nu recunoaște jurisdicția rusă asupra acestei peninsula. Mai mult, elita turcă, conștientizând complexitatea relațiilor dintre Moscova și Kiev, utilizează canalele ucrainene pentru a transmite nemulțumirile față de politica Rusiei.

În afară de aceasta, pentru Zelenski sunt foarte importante contactele cu Patriarhul de la Constantinopol Bartolomeu, al cărui influență încearcă s-o instrumentalizeze pentru consolidarea tendinței de “naționalizare” a bisericii ortodoxe în țara lui.

Observăm disponibilitatea Ucrainei de a-și demonstra poziții speciale în raport cu Azerbaidjan, precum și respingerea politicii de recunoaștere a genocidului armean în Imperiul Otoman.

Între timp, pentru Turcia Ucraina nu este doar un canal pentru lansarea nemulțumirilor existente și a emoțiilor în contextul unei “cooperări competitive” controversate cu Moscova. În cele din urmă, canalele de comunicare ale președinților și miniștrilor Afacerilor Externe ai Rusiei și Turciei sunt ajustate și funcționează bine. Apropo, în ajunul călătoriei lui Zelenski, la inițiativa părții turcești, a avut loc o discuție telefonică între Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin. Ankara încearcă să-și promoveze propria direcție, pentru ca, pe de o parte, să nu intre într-un conflict deschis cu SUA și NATO, păstrându-și calitatea de membri al Alianței Nord-Atlantice, pe de altă parte, să-și demonstreze politica externă independentă. Problema Crimeii sau activizarea în spațiul postsovietic, în primul rând, e inițiativa părții turce. În același timp, e un prilej de a demonstra solidaritatea cu Washingtonul și Bruxelles. Drept urmare, declarația lui Erdogan de sprijinire a aspirațiilor euro-atlantice ale Kievului. Speranțele de admitere a Ucrainei în Alianță sunt mici, însă declarațiile de susținere a integrității teritoriale, precum și opțiunii pro-NATO vor fi privite pozitiv de aliații americani și europeni.

Aici ne-am dori să atragem atenția la un scenariu de o importanță primară. În jurul Ucrainei și Georgiei nu încetează disputele: vor deveni în curând membri ai NATO? Însă această chestiune, în ciuda importanței sale, este secundar. Istoria cunoaște o mulțime de cazuri în care o țară a devenit un partener privilegiat al SUA sau altor aliați ai Washingtonului, fără a fi formal membru al Alianței. Oare nu era așa în cazul Israelului, Coreei de Sud, Japoniei, Spaniei în perioada dictaturii lui Franco? Să nu plecam atât de departe. Oare absența calității de membru al NATO a împiedicat Azerbaidjanul să devine un partener strategic al Turciei, țară care are a doua armată ca mărime în Alianță?

Kievul nu e Baku

Prin urmare, între Ucraina și Turcia nu există probleme, iar alianța lor în curând se va transforma în ceva similar modelului turco-azer? Să nu ne grăbim cu concluzii. În primul rând, pentru că Baku, spre deosebire de Kiev, își ajustează politica prin distanțarea de orice procese integraționiste. Ucraina își definește foarte clar astfel de obiective strategice, cum ar fi aderarea la NATO și UE. Ceea ce înseamnă că este mult mai dependentă de modul în care este definit formatul bilateral.

Cât timp relațiile în triunghiul Washington – Bruxelles – Ankara sunt bune, nu există nicio problemă. Însă e suficient ca SUA să simtă o gelozie față de partenerul său eurasiatic, situația se poate schimba, iar Kievul va fi nevoit să aleagă. Baku nu apleacă urechea atât de atent la “sfaturile străine” în ceea ce privește democrația și reformele. Nu și Kievul. Ucraina nu dispune de acea independență față de Occident în procesul de luare a deciziilor, ceea ce are Azerbaidjanul.

Aici ar fi momentul să menționăm istoria din agenda relațiilor turco-ucrainene, cum ar fi extrădarea Turciei a adepților liderului spiritual Fethullah Gülen. În ianuarie 2021, din Ucraina au fost deportați doi învățători turci – Samet Gur și Salih Fidana. Reveniți acasă, aceștia au ajuns sub acuzare. Însă o astfel de cooperare, de regulă, provoacă proteste și reacții critice din partea diverselor organizații internaționale (cum ar fi Freedom House). Chiar dacă Statele Unite balansează de obicei între “politica reală” și abordarea idealist, Ucraina este percepută de opinia publică de acolo nu ca o țară “specifică” a Orientului arab, ci ca un stat european, care aspiră la „standarde înalte ale democrației”. Ceea ce li se iartă statelor din regiunea Golfului, Kievului nu i se admite.

Pe lângă factorul SUA există și alte constrângeri. În ultimii ani Erdogan i-a provocat pe mai mulți. În listă se află și Moscova, Washingtonul, Beijingul, Delhi. Totuși, promovându-și imaginea de cel care tulbură liniștea publică, președintele turc și-a demonstrat în mai multe rânduri capacitatea de a raționaliza confruntarea. Nu în zadar în timpul vizitei omologului său ucrainean, liderul turc i-a indicat asupra necesității realizării acordurilor de la Minsk. În ciuda faptului că autoritățile de la Kiev susțin deschis că acestea sunt învechite și nu mai sunt relevante pentru actuala agendă.

În același timp, livrarea armatei ucrainene a dronelor “Bayraktar”, care și-au demonstrat eficiența în timpul acțiunilor militare din Karabah, ar putea să vină în contradicție cu discursurile diplomatice bine puse la punct. E puțin probabil ca Ankara va putea garanta că Ucraina nu-și va dori să repete în Donbas, cu ajutorul lor, experiența de anul trecut din Karabah.

340
Tagurile:
Azerbaidjan, Ucraina, CSI, Turcia

Загрузка...
Militari din Moldova și SUA la JCET-2021

Exercițiile trupelor speciale ale Moldovei și SUA la ce-i trebuie asta Chișinăului?

1367
Exercițiile unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA în preajma Transnistriei sunt cu adresă exactă și riscă să destabilizeze regiunea.

O singură operațiune diversionistă “de succes” la arsenalul din Cobasna poate avea niște urmări similare cu bombardamentele americane de la Hiroshima și Nagasaki.

La poligonul din Bulboaca al Armatei Naționale a Republicii Moldova, începând cu 23 martie, se desfășoară exerciții comune JCET-2021 (Joint Combined Exchange Training) ale unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA. Din partea Moldovei participă batalionul cu destinație specială “Fulger” (a nu se confunda cu brigada de poliție cu același nume). Militarii din cele trei state vor îndeplini exerciții speciale și de tragere, parașutare, exersarea elementelor de tactică. Obiectivul declarat este “instruirea comună și schimbul de experiență între soldații trupelor speciale moldovenești, române și americane”.

Exerciții similar JCET-2021 au avut loc pe 15 februarie – 5 martie în localitatea Predeal din România. Oaspeții din Moldova (batalion Fulger) au fost găzduiți de batalionul 52 al Forțelor de operațiuni speciale Băneasa-Otopeni ale României.

Militarii din cele două state au îndeplinit o serie de sarcini specific pentru unitățile speciale, inclusiv trageri complexe pe un poligon care imită construcții urbane. În scenariul din martie a JCET-2021 americanii au lipsit, chiar dacă “franciza” Joint Combined Exchange Training (programul de pregătire a trupelor speciale din lumea a treia) aparține anume Pentagonului.

Probabil, cele 19 zile ale primei etape JCET-2021 pe teritoriul românesc au fost considerate insuficiente pentru realizarea întregului plan al exercițiilor. În orice caz, exercițiile trilaterale în Moldova nu arată atât a antrenament, cât a misiune de recunoaștere a unui viitor teatru de acțiuni militare. A se observa că trupele speciale militare sunt create nu pentru lupte defensive pe propriul pământ sau teritoriul aliaților, ci pentru recunoaștere și diversiuni pe teritoriul inamicului. Probabil, prin această specializare și orientare spre acțiuni militare concrete poate fi explicată lipsa “rangerilor” americani în episodul românesc al JCET-2021 (acolo nu există un inamic real) și prezența lor îndelungată pe poligonul moldovenesc Bulboaca din preajma Transnistriei.

Unde va lovi “Fulgerul”

“SUA instruiesc trupele speciale moldovenești împotriva Tiraspolului”, astfel de titluri au apărut în presa din Moldova.

Se știe că Batalion moldovenesc cu destinație specială ”Fulger” a fost înființat în noiembrie 1992 pentru realizarea unor sarcini concrete: operațiuni speciale, misiuni de recunoaștere și distrugere a obiectivelor strategice ale inamicului, operațiuni contrateroriste și psihologice. Aceasta este cea mai bine pregătită unitate a Armatei Naționale a Republicii Moldova. Militarii au participat și la exercițiile NATO. Menționăm că în decurs a trei decenii, batalionul Fulger a rămas fidel sistemului american de instruire. Dar sarcinile trupelor speciale moldovenești ar putea fi definite în cu totul altă parte decât la Chișinău.

Potrivit acordului militar dintre Republica Moldova și România din 27 iunie 2013, pe teritoriul țării se pot afla pe un timp nelimitat trupe românești (anterior și jandarmeria română a obținut un astfel de drept). Acordul a creat o bază pentru schimburi de informații cu caracter militar, organizarea unor exerciții comune, crearea unui comandament comun, controlul asupra spațiului aerian, operațiuni comune de menținere a păcii. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentul în iunie 2017. În acest fel, neutră conform Constituției, Moldova ar putea ajunge „sub umbrela” NATO în cazul unor “dezordini” reale sau orchestrate. Ipotetic, ”instaurarea ordinii în Transnistria” este posibilă tehnologic cu participarea forțelor Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne a României și cu asistența altor țări NATO (să ne amintim de cazul Iugoslaviei).

Serghei Reabkov
© Sputnik / Александр Натрускин

Interesul Bucureștiului este destul de transparent – “înghițirea” Moldovei a devenit o idee obsesivă din momentul în care președintele României, Traian Băsescu, (2004-2014) a declarat că nu va recunoaște niciodată frontiera cu Moldova, stabilită după cel De-Al Doilea Război Mondial (Tratatul de Pace de la Paris din 1947). Doar trupele rusești de menținere a păcii din Transnistria împiedică destabilizarea sistemului de securitate regional. Ce înseamnă acest lucru pentru Chișinău?

Începând cu anul 2018, trupele speciale americane au desfășurat sute de exerciții similare în 70 de state, cu participarea a 5000 de militari SUA.

Ținta prioritară a Joint Combined Exchange Training este un antrenament pentru forțele Alianței pe poligoanele acelor țări, unde sunt posibile acțiuni militare.

Militari ai armatei SUA și avioane militare americane
© Sputnik / Евгений Биятов

Comandantul Forțelor de operațiuni speciale ale SUA (SOCOM), generalul Richard Clarke, declarase încă în 2019 că programul JCET va avea o importanță cheie pentru susținerea forțelor militare americane și ale aliaților într-un potențial conflict cu Rusia. Pe acest fundal global, interesele statelor mici pot fi neglijate.

Anterior, revista americană The Atlantic a relatată că “forțele americane de operațiuni speciale acționează peste tot” și chiar “vor substitui gândirea strategică”. Ele sunt responsabili pentru cea mai mare parte a acțiunilor militare în punctele geografice real sau potențial problematice din întreaga lume “concurând la limita conflictului”. Cu forțele a 75 de mii de specialiști, SOCOM cuprinde astăzi peste 80 de state.

Moartea comandantului militar iranian Qasem Soleimani în Irak este opera SOCOM, însă cea mai mare parte a operațiunilor sunt secrete. Secretomania patologică a partenerilor mai mari și imprevizibilitatea deciziilor Washingtonului sunt extreme de periculoase. Până la un anumit moment, Chișinăul ar putea nici să nu bănuiască faptul că teritoriul și interesele naționale ale Moldovei sunt utilizate în interesele unei sau altei operațiuni a Pentagonului sau NATO. De altfel, o singură diversiune “de succes” a unor trupe speciale (moldovenești, românești sau americane) în preajma  arsenalului de la Cobasna este suficientă pentru ca acolo sî apară o groapă de mărimea unui crater de pe Lună – toată Moldova va avea de suferit.

1367
Tagurile:
Moldova, SUA, Exerciții militare

Загрузка...
Арктические комплексы ПВО Тор-М2ДТ на базе вездехода ДТ-30 после торжественной церемонии передачи в общевойсковое соединение Северного флота на территории 726 учебного центра войсковой ПВО в городе Ейске.

"Așteptăm tehnica până în august": Americanii se pregătesc debarce în Arctica

0
(reînnoit 18:21 14.04.2021)
Statele Unite ale Americii încearcă să reducă distanța rămânerii în urmă față de Federația Rusă în Arctica.

MOSCOVA, 14 apr – Sputnik, Andrei Koț. Statele Unite încearcă să reducă distanța rămânerii în urmă față de Rusia în Arctica. Recent, Forțele terestre au încheiat un contract cu concernul Oshkosh Defense în cooperare cu compania singaporeză ST Engineering și BAE Systems pentru dezvoltarea echipamentului militar pentru Arctica. S-a descoperit că americanii pur și simplu nu au mașini moderne de acest tip, iar cele pe care le au sunt deja de mult depășite. Comandamentul se așteaptă că va experimenta noutățile deja în luna august. Despre ceea ce se cunoaște despre acestea din urmă – în materialul Sputnik.

Finalizate până în iunie

Arctica reprezintă o provocare serioasă pentru orice armată. Temperaturi ultra-scăzute, creste de presiune, banchize plutitoare, lipsa infrastructurii, logistică dificilă, noapte polară îndelungată – toate acestea complică foarte mult desfășurarea unui mare grup militar.

În timpul Războiului Rece, Statele Unite, spre deosebire de URSS, nu au acordat suficientă atenție acestei regiuni, de aceea, astăzi, Pentagonul dispune de un singur spărgător de gheață funcționabil – Polar Star. Rusia are mai mult de 40 de nave de acest tip. În plus, americanii nu au, de fapt, baze militare acolo.

De asemenea, Forțele terestre nu au suficientă tehnică, care ar fi în grad să transporte mărfuri și militari în condițiile polare extrem de grele. Singurele cap tractoare-ATV-uri adecvate pentru acest lucru – suedezele Bandvagn 206 cu două șenile, care au fost adoptate sub denumirea Small Unit Support Vehicle (SUSV). Cu toate acestea, primele mașini de acest tip au fost scoase de pe linie acum 40 de ani și de mult timp nu mai corespund cerințelor moderne.

Armata a decis să actualizeze parcul tehnicii arctice și a anunțat un concurs în cadrul programului Coldweather, All-Terrain Vehicle (CATV). Pentagonul este gata să cheltuiască pentru dezvoltarea, construirea și testarea capului tractor promițător 6,6 milioane în anul fiscal 2021 și 9,25 milioane – pentru achiziționarea a 110 unități CATV.

Parcul va fi apoi extins până la 163 de ATV-uri. Prototipurile ar trebui să fie gata până pe 14 iunie. Din august până la sfârșitul lunii decembrie – testări la poligonul din Alaska. Câștigătorul va fi determinat în anul fiscal 2022.

Patru versiuni

Se așteaptă că vor fi prezentate patru versiuni de CATV-uri. ATV-ul de uz general trebuie să fie în stare să transporte la bord cel puțin nouă soldați, fără șofer, precum și să dispună de echipamente și provizii pentru trei zile de funcționare autonomă.

Versiunea sanitară cu echipament medical este proiectată pentru doi medici, doi pacienți în poziție orizontală și patru pacienți ușor răniți. ATV-ul de comandă va fi echipat cu cele mai moderne mijloace de comunicare și gestionare a trupelor. În cele din urmă, ATV-ul cargo este destinat transportării echipamentelor militare de dimensiuni mari pe distanțe lungi.

"Aceste mașini vor putea rezolva o gamă largă de sarcini la temperaturi extrem de scăzute pe terenuri, unde alte tehnici nu pot trece", a spus jurnaliștilor ofițerul armatei Statelor Unite, Tim Goddette, responsabil pentru programul CATV. "Ele trebuie să se deplaseze cu ușurință pe gheață, să depășească obstacolele de apă, să se urce cu ușurință pe dealuri, să fie ușor de întreținut și să cheltuiască combustibil în mod economic ".

Participanții la concurs se bazează pe dezvoltările anterioare. Oshkosh și ST Engineering au luat drept bază cap tractorul Bronco 3. Această mașină se află în serviciul armatei britanice mai bine de 20 de ani și a participat la ostilitățile din Afghanistan.

Bronco 3 dispune de un blindaj anti-glonț, o turelă cu mitralieră, un fund în formă de V, care reduce daunele în cazul unei explozii miniere. ATV-ul depășește obstacolele de apă la o viteză de cinci kilometri pe oră.

BAE Systems vor propune o noutate pe baza cap tractorului Beowulf, care este în multe privințe similar cu Bronco 3 și SUSV, dar are o capacitate de încărcare mai mare.

Să o ajungă din urmă pe Rusia

În "Strategia Arctică" publicată acum o lună, americanii și-au declarat în mod deschis dorința de a stingheri în regiune pe Moscova și Beijing. Pentagonului îi provoacă o preocupare deosebită Rusia, care dispune de cea mai mare flotă de spărgători de gheață din lume, de o rețea de baze militare la latitudinile nordice și de un arsenal bogat de tehnică, capabilă să funcționeze în condiții de frig extrem fără perfecționări ulterioare.

În cadrul paradelor organizate de Ziua Victoriei participă în mod constant modificațiile arctice ale sistemelor autohtone de apărare antiaeriană: complexul cu rază mică de acțiune "Tor-M2DT", complexul "Panțir-SA", precum și versiunile speciale ale mașinilor auxiliare.

Aproape toată tehnica terestră pentru regiunea arctică este montată pe baza ATV-urilor cu două șenile DT-30 "Vityaz", care nu se tem nici de cele mai severe înghețuri (până la minus 55). Unele modificații pot traversa obstacolele de apă, fapt care, în condițiile aproape constante de formare a crestelor de presiune, crește semnificativ mobilitatea. Noile complexe "Panțir" și "Tor" protejează regiunile unde sunt bazate sistemele cu rază lungă de acțiune S-400, desfășurate în Arctica începând cu anul 2015.

Dispune de un arsenal unic și prima trupă arctică completă a Forțelor terestre – cea de-a 80-a brigadă separată de pușcă motorizată, dislocată în satul Alakurtti din regiunea Murmansk. Infanteria rezistentă la îngheț învață cum să stăpânească, în special, vehiculele cu accesibilitate ridicată în zonele mlăștinoase și înzăpezite TREKOL, care se deplasează pe roți cu anvelope enorme cu presiune ultra-scăzută. Astfel de mașini traversează inclusiv terenurile accidentate, fără a reduce din viteză.

În plus, luptătorii brigăzii 80 dispun de camioane cu tracțiune integrală "Ural" și KAMAZ, adaptate la temperaturi extrem de scăzute, snowmobilurile TTM-1901 "Berkut" cu cabină încălzită, pernoptere. De asemenea, de sănii trase de câini și reni.

În anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, săniile au jucat un rol important în apărarea regiunii polare. Pe câini și reni erau livrate munițiile și personalul militar la locul de muncă. Animalele pot să treacă acolo unde tehnica s-ar bloca. În plus, pentru brigada arctică, se dezvoltă modificații speciale ale tancurilor, ale mașinilor de luptă ale infanteriei și ale elicopterelor – în special Mi-8AMTSh-VA cu un sistem de încălzire a agregatelor instalației de propulsie.

0
Tagurile:
Americani, Arctica
Tematic
Bastion, apărarea de coastă a Rusiei, a lansat primele rachete supersonice în Arctica
Catastrofă climatică: consecințele globale ale emisiilor de metan din Arctica
Putin: Rusia va fi activă în Arctica... „O rachetă ajunge la Moscova în 15 min”

Загрузка...