Diana Șoșoacă

Marea ticăloșie: execuția Dianei Șoșoacă, acoperirea lui Cîțu!

8488
Cîțu e premierul României, iar pentru asta NU trebuie acuzat el - ci acoperit! USR, PNL și PSD încearcă să acopere cu ”pensiile parlamentarilor”, AUR pune pe tavă scandaluri – acoperire. A fost AUR creat pentru acoperiri și ideea că naționalismul e o sumă de scandaluri?

Motto:

”Dar, hai, să minţim fără nicio ruşine,

Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,

Că poate prin rău vom ajunge la bine,

Minciuna supremă va fi adevăr”

Adrian Păunescu – ”Minciunile”

Presa a căzut în capcană sau a fost parte în combinație: începând de luni, de la prima oră, eliminarea Dianei Șoșoacă din toate funcțiile și excluderea ei din AUR au ocupat prima pagină a știrilor.

Sigur, o reclamă excepțională pentru noua politiciană, dar te întrebi cum oare de presa se ocupă de Diana Șoșoacă în timp ce suntem în mijlocul unei crize, iar Guvernul și Coaliția încearcă să ascundă adevărul tăierilor bugetare?! Simplu: tema Diana Șoșoacă a fost oferită pe tavă de așa zisa opoziție, AUR!

Și, da, subliniez – așa zisa opoziție, pentru că, în fapt, în afară de Diana Șoșoacă, oare ce opoziție a făcut AUR? Nimic!... Dimpotrivă, i-a închis gura senatoarei când acesta lovea într-un punct sensibil al guvernării, campania de vaccinare! Coincidență?

Hai să fim serioși, AUR și Simion, liderul asumat de electorat al ”surprizei”, nu au nimic în comun cu un comportament politic clasic, ci cu unul rebel, radical, așa cum s-au definit în campanii! Deci, de unde supărarea pe Diana Șoșoacă, în fapt cea mai fidelă întrupare a stilului care le-a adus succesul? (Mă rog, dacă succesul nu are cumva o altă explicație… mai secretă).

Pentru mine, ca ziarist cu experiență și fost politician, este foarte clar: decizia conducerii AUR este o făcătură, o provocare, ca să se creeze o perdea de fum, o acoperire!

Încă un argument în acest sens: faptul că singura luptătoare vizibilă a AUR este îndepărtată de AUR din singura comisie permanentă (relativ) puternică obținută… de AUR!  Și nota bene, Diana Șoșoacă este singura juristă de forță din Senat a partidului, singura cu autoritate și notorietate în fața publicului – deci singura care conta în fruntea unei asemenea comisii!

Cum să renunți la un asemenea om – și, implicit, cum să renunți în acest fel la o comisie care ți-ar fi adus enorm de multe puncte și imagine în fața electoratului?! Părerea mea este că s-a putut… la ordin!

În momentul în care s-a decis acțiunea contra ei, era clar că dinamica senatoare-avocat va reacționa dur, provocând alte și alte subiecte presă, după cum arătam și în debutul articolului. Plus că este susținută de mulți ”influenceri” de bună credință, care au fost cu ea în stradă, și care acum i-au preluat cazul.

Fără să vrea, atât Diana Șoșoacă cât și acești activiști din mediul online, contribuie la acoperirea șmecheriilor care se fac prin legea bugetului, dar și prin măsurile din pandemie și diverse alte nenorociri.

Ion Cristoiu remarca deunăzi  - ați văzut cum a scăzut interesul pentru pandemie în România? Da, pentru că a apărut cazul nedreptățirii tumultoasei Diana Șoșoacă! Caz, repet, creat din senin de AUR!

Mai mult, liderii AUR au început cu bazaconii gen servicii din Răsărit, cu rețele care duc la Moscova și alte bazaconii, care vor genera alte și alte nebunii de comentarii, un spectacol bizar, ridicol, un circ la care lumea se uită, ignorând chestiuni serioase și grave la care se petrec între timp.

Și, după cât se pare, AUR mai pregătește o bombă: îl vor exclude și pe generalul Mircia Chelaru! Unul dintre cei mai importanți vectori ai naționalismului românesc, profesorul și scriitorul Ion Coja a transmis o scrisoare deschisă în care îl acuză pe fostul șef al Armatei române, generalul Mircia Chelaru, că ar fi în spatele scindării AUR! ”Mircea Chelaru este capul diversiunii anti AUR”, acuză Coja. Și, atenție: ”Acest comportament a fost încurajat de intrigile lui Mircea Chelaru și Ninel Peia, lideri în Partidul Neamul Românesc, care au văzut o ocazie de a constitui un grup parlamentar al partidului lor, prin despărțirea de AUR a membrilor PNR”, scrie Ion Coja.

Personal NU cred că demersul venerabilului naționalist e just sau întemeiat, dar un lucru este cert – el a fost făcut, are o adresă clară, iar cuvântul profesorului Coja are o greutate indiscutabilă. Altfel spus, demersul are o țintă clară și nu aleasă fără sens. 

A doua ”pușcă”, dintr-o altă direcție este jurnalistul Dan Bucura, cel care a încercat o candidatură, cochetând cu politica.  Dan Bucura a scris, tot ieri, că Mircea Chelaru va fi exclus din AUR! ””Eu v-am spus de multe ori că George Simion e capabil să facă o curățenie generală în partidul AUR. (…) După Șoșoacă și Mihai Lască, mai zboară din partid un nume greu: Mircea Chelaru”.

Culmea este că aceste texte au fost scrise înainte ca generalul să aibă vreun semnal oficial de excludere. Și atunci?... E vorba de o orchestrare a unei excluderi, pe baza unor luări de poziție externe? Foarte posibil, pentru că NU ar fi prima!

Colonelul Francisc Tobă a devenit persona non grata pentru alde Simion după ce presa și diverse organizații au început să strige! ”N-am știut nimic despre el când l-am pus pe liste!” – s-a apărat George Simion… Serios? Când ești atât de apropiat de Doru Mărieș, liderul revoluționarilor, cel care a lucrat îndeaproape cu procurorul revoluției, Dan Voinea, cum poți să spui că NU ai știut cine este colonelul Tobă?!

Deci, opinia mea este că scenariul din cazul colonelului Tobă se repetă în cazul generalului Chelaru. Și generalul Mircia Chelaru, una dintre cele mai remarcabile figuri ale armatei din ultimii 30 de ani – cu toate păcatele lui – este ca și exclus din AUR.

Ce va urma? Un nou scandal, pentru că generalul Mircia Chelaru are mulți susținători, inclusiv în activele grupări ale rezerviștilor militari!

Întrebare logică: pune AUR la cale aceste scandaluri – acoperire… sau a fost AUR creat cu acest scop – și pentru a acredita ideea că naționalismul este o sumă de scandaluri? (De fapt, s-a reușit o înscenare la Washington, darămite la noi!).

Ah, da… naționalism. Așa se definea AUR inițial, dar acum? Primul semn al „schimbării” a fost când nu s-au dus la grupul naționalist european, ci la cel pe unde trecuse și… Monica Macovei!

Cineva îmi atrăgea atenția că și Ovidiu Hurduzeu, scriitorul ”României profunde”, observă că AUR ”fuge ca dracu de tămâie de naționalism”. Hurduzeu, fost candidat AUR la Ilfov, fără legătură cu PNR, publică postări favorabile Dianei Șoșoacă și în care devine din ce în ce mai critic la adresa AUR. Nu știu dacă Hurduzeu mai e membru...

Dar de ce ar fi nevoie de atâta acoperire pentru Florin Cîțu? – ar putea întreba cineva venit de pe… planeta Marte. Pe scurt, așa, ca pentru marțieni, să o luăm în ordinea informațiilor despre care nu trebuie să se discute și care trebuie uitate:

-Florin Cîțu a fost implicat în scandalul atacului speculativ împotriva leului – ba chiar el a fost inițiatorul - fiind suspendat din activitatea bancară.

-Florin Cîțu a fost acuzat de consum de droguri.

-Florin Cîțu a fost acuzat că încasează comisioane pe conturi offshore pe care nu le declară și scoate anual sume, nefiind clare sursele traiului său bun.

-Florin Cîțu a fost acuzat că susține bănci străine ca acestea să nu mai plătească datorii statului.

-Florin Cîțu este acuzat că a desființat o direcție juridică a Ministerului Finanțelor, pe care îl conducea, pentru că avea un interes direct, personal, în retrocedarea unor proprietăți mari.

-Florin Cîțu este acuzat că a împrumutat sume imense, îndatorând România și punând-o în mâna marilor creditori internaționali.

-Florin Cîțu este acuzat că nu explică unde s-au dus aceste sume uriașe.

-Florin Cîțu este acuzat că nu vine să dea explicații în fața comisiilor Parlamentului. 

-Florin Cîțu este acuzat că are un trecut școlar penibil și dubios – a picat rușinos, cu nota 4, treapta a doua, apoi a intrat „pe pile” la un liceu, și a căzut de două ori la ASE, până să devină student în SUA.

-Florin Cîțu este acuzat că nu poate explica de unde a avut bani și cine i-a plătit studiile în SUA.

-Florin Cîțu este acuzat că s-a drogat în fața unor jurnaliști.

-Florin Cîțu este acuzat că minte despre ce a făcut la Bruxelles și nu prezintă situația reală a tăierilor bugetare. 

-Și, peste toate, Florin Cîțu a reușit să nemulțumească și să facă să iasă în stradă mai toate categoriile socio-profesionale din România!

Da, acest Florin Cîțu este premierul României – iar pentru asta NU trebuie acuzat el - ci acoperit!

George Simion
© Inquam Photos / Ruxandra Nitescu

USR, PNL și PSD încearcă să acopere cu tema penibilă a ”pensiilor parlamentarilor”, ba chiar PSD cu gargara ”bugetului paralel”.

E insuficient, pe oameni îi doare în cot – sau înțeleg că sunt prostii... Și atunci a trebuit să apară ”furtuna”, Diana Iovanovici Șoșoacă.

Mărturisesc că m-a mirat la început cum  de sistemul a admis să intre în parlament o asemenea ”furtună” – Marine Le Pen de România, cum am supranumit-o eu. Apoi m-am mirat când am văzut că primește șefia Comisiei de Abuzuri.

Acum m-am lămurit – a fost ridicată sus, ca atunci când case să facă zgomot cât mai mare, să acopere cât mai bine! Asta a fost…

Din păcate rămânem cu acest fenomen, Cîțu! Doamne, ce rușine!... Nu știu, mă gândesc când alde străinii citesc biografia lui, cea reală… Dar, de ce mă mir atâta? Poveștile celor din fruntea unor instituții financiare mondiale, ori din fruntea unor guverne, oare cum or fi? Mda, sigur, Cîțu parcă e ceva mai penibil… dar suntem români liberi și anticomuniști, nu? Așa că trebuie să fim mai tari va toți la capitolul penibil, nu?...

8488
Tagurile:
Florin Cîţu, Diana Șoșoacă
Воины миротворческих сил по урегулированию вооруженного конфликта в Приднестровье

Pe cine încurcă trupele ruse de menținere a păcii din Transnistria?

821
(reînnoit 15:23 02.03.2021)
Manevrele Marinei Alianței Atlanticului de Nord în Marea Neagră coincid în timp cu discuția obișnuită la nivelul guvernului Republicii Moldova privind retragerea trupelor ruse de menținere a păcii din Transnistria.

Moldova se îndreaptă spre blocul NATO, care aspiră la o expansiune distructivă spre est, ignorând interesele de securitate națională ale Federației Ruse. Când noile manevre ale Marinei Alianței Atlanticului de Nord în Marea Neagră coincid în timp cu discuția obișnuită la nivelul guvernului Republicii Moldova privind retragerea trupelor ruse de menținere a păcii din Transnistria și planurile de creare a axei militare Chișinău – Kiev – Tbilisi, acestea arată ca niște verigi dintr-un lanț de evenimente.

Manevrele NATO Poseidon-21 au început în Marea Neagră pe 27 februarie și vor continua până pe 6 martie. Cu două zile mai devreme, secretarul de stat al Ministerului de Externe al Republicii Moldova, Gheorghe Leucă, a ridicat din nou problema «retragerii trupelor rusești de pe malurile Nistrului și distrugerea completă a munițiilor de acolo». La începutul lunii februarie, la inițiativa Statelor Unite, în regiunea Mării Negre, a început o discuție cu privire la perspectivele blocului militar antirusesc Georgia – Moldova – Ucraina.

Alianța Atlanticului de Nord continuă să își intensifice activitatea militară în Marea Neagră, în aproprierea granițelor Federației Ruse.  Exercițiile Poseidon-21, cu participarea Marinelor din România, Grecia, Turcia, Spania, Franța și Statele Unite, au început pe 27 februarie în portul românesc Constanța – la 390 km de orașul rus Sevastopol. În total, sunt implicate 13 nave, 9 avioane (francezele Rafale, spaniolele Eurofighter Typhoon) și peste 700 de militari, inclusiv scafandri ai flotei americane.

Forțele și mijloacele Alianței practică respingerea atacurilor aviației, navelor de suprafață și submarinelor inamicului, detectarea și neutralizarea minelor maritime, precum și efectuarea recunoașterii hidrografice. Dragoarele maritime NATO din grupul permanent de deminare SNMCMG2 (nava-amiral – nava turcească de instruire Sokullu Mehmet Pasa) vor vizita portul ucrainean Odesa pentru a «obține înțelegere reciprocă, interoperabilitate și încredere cu aliații și partenerii». Forțele și mijloacele flotei Mării Negre a Rusiei au început să monitorizeze acțiunile «partenerilor».

În șenalul NATO

Scenariul exercițiilor Alianței Poseidon-21 presupune o luptă acerbă cu avioanele de atac, cu submarinele și dronele de luptă rusești în acvatoriul Mării Negre. Moldova, care nu are aviație de luptă și ambarcațiuni pe mare, pare să nu aibă nimic de-a face cu acesta. Cu toate acestea, din 2014, republica dezvoltă «compatibilitatea de parteneriat» cu NATO și pe o platformă comună pentru 23 de «parteneri selectați» participă activ la operațiunile Alianței. Având resurse și posibilități militare limitate, Chișinăul oficial, reprezentat de echipa președintelui Maia Sandu, încearcă să dea dovadă, măcar cumva, de solidaritate cu partenerii americani și europeni. De aici și continuarea unei serii de declarații privind necesitatea retragerii trupelor ruse de menținere a păcii din Transnistria în ajunul exercițiilor Poseidon-21.

După președintele țării, Maia Sandu, și șeful MAEIE, Gheorghe Leucă, a vorbit despre retragerea contingentului rus de menținere a păcii. Secretarul de stat a declarat că Moldova «este foarte îngrijorată de prezența a 20 de mii de tone de muniții pe teritoriul necontrolat de autoritățile oficiale ale țării» și a subliniat necesitatea «soluționării problemei prin reluarea procesului de retragere a trupelor ruse și distrugerea munițiilor».

NATO
© Sputnik / Aleksey Vitvitskiy

Lichidarea a zeci de mii de tone de muniții, netransportabile din cauza depozitării pe termen lung, în apropierea satului Cobasna necesită construirea unei întreprinderi specializate la fața locului, adică timp și investiții semnificative. Costul proiectului este de aproximativ 3 miliarde de dolari, iar mai devreme, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a vorbit despre asistență în această chestiune. Nu există alți investitori la orizont.

Pe de altă parte, încă în 1992, Rusia a propus să trimită un contingent de menținere a păcii al ONU în Transnistria, dar Occidentul a decis că este prea scump. Așadar, atunci trupele ruse au primit statutul internațional de pacificatoare, iar în Transnistria au încetat să mai împușce. Atragem atenția la faptul că în istoria contemporană a omenirii, aceasta este singura experiență de succes în instaurarea păcii. Astăzi, forțele comune de menținere a păcii (402 de militari ruși, 492 de militari transnistreni, 355 de militari moldoveni și 10 observatori militari din Ucraina) asigură securitatea la 15 posturi fixe și puncte de control și trecere. Numai acestea nu permit politicienilor iresponsabili din Republica Moldova să transforme o regiune relativ prosperă, pașnică într-o regiune beligerantă, precum Afganistan, Libia, Siria sau Donbas.

Unirea sabiei și a plugului

Ideea americană de a forma o triplă alianță militară antiruseasă Georgia – Moldova – Ucraina pare serioasă, dar fără speranță. Implementarea oricărui proiect global depinde în mod natural de resurse și bani. Dacă economiile europene prospere sunt reticente în a investi în NATO și, până de curând, Statele Unite plăteau 22% din cheltuielile Alianței, adică peste 260 de milioane de dolari pe an, ne putem imagina cu ușurință puterea reală a noii alianțe. Partenerii mai mici sunt capabili să susțină proiectul militar-politic iluzoriu al Washingtonului, în principal, numai la nivel verbal.

De exemplu, Moldova cooperează cu Alianța de mai bine de 20 de ani în cadrul unui plan de parteneriat individual. În 2017, a fost deschis un birou de legătură NATO la Chișinău. Principalele direcții de cooperare sunt: ​​creșterea interoperabilității Forțelor armate moldovenești cu trupele Alianței, dezvoltarea documentelor strategice pentru reformare, planificarea militară și formarea bugetului de apărare al Moldovei. SUA și NATO și-au exprimat intenția de a consolida capacitatea de apărare a Republicii Moldova în cadrul planului de acțiune comun Building Integrity Programme. Cu toate acestea, astăzi, în clasamentul global al puterii militare Global Firepower, țara cu o armată de cinci mii de oameni și un buget de apărare de 25 de milioane de dolari ocupă un loc modest – 107. Și este foarte dificil să ne imaginăm creșterea interoperabilității Moldovei cu NATO – în republică nu există niciun tanc, niciun avion de luptă (bugetul nici nu implică apariția lor). În plus, constituția Republicii Moldova definește statutul neutru al republicii, iar majoritatea cetățenilor moldoveni se opun aderării țării la Alianță.

Moldova se află la o răscruce geopolitică. Activitatea militară a Alianței Atlanticului de Nord în regiunea Mării Negre contribuie la o creștere reală a tensiunii militaro-politice, creează riscuri de incidente periculoase pe mare și în aer, adică reduce obiectiv securitatea țărilor din regiunea Mării Negre. Chiar și complicitatea minimă (verbală) a Chișinăului în acest proces nu onorează vorbitorii miopi.

Opinia autorului poate să nu coincidă cu poziția redacției

821
Tagurile:
Transnistria

Загрузка...
Vaccinare

„Noua normalitate” şi standardele duble

443
Prea orbiţi de panica ce ni se induce constant prin toate canalele media principale, riscăm să nu mai vedem contradicţiile care marchează această preocupare excesivă pentru siguranţă şi sănătate şi nici dublele standarde care se aplică de apostolii „noii normalităţi”.

În „noua normalitate” în care se doreşte să trăim de-acum încolo se invocă deseori principiul precauţiei pentru a se justifica lockdown-urile prelungite, purtarea permanentă a măştilor (mai nou, a două măşti odată), izolarea şi reducerea sau evitarea contactelor sociale (chiar şi după primirea vaccinului!) etc. Totul de dragul protejării sănătăţii, principala obsesie a omenirii în aceste vremuri. Însă, prea orbiţi de panica ce ni se induce constant prin toate canalele media principale, riscăm să nu mai vedem contradicţiile care marchează această preocupare excesivă pentru siguranţă şi sănătate şi nici dublele standarde care se aplică de către apostolii „noii normalităţi”.

Cea mai evidentă contradicţie în ceea ce priveşte invocarea principiului precauţiei este graba introducerii unui vaccin experimental, despre care nu se știe ce efecte va avea în timp, fiind netestat în privinţa efectelor secundare la distanţă – şi care, potrivit prospectului vaccinului Comirnaty (Pfizer/ BioNTech), „este posibil să nu le ofere protecție tuturor persoanelor vaccinate”, deci să nu oprească transmiterea comunitară –, dar blocarea unui medicament studiat şi utilizat de peste 25 de ani la sute de mii de pacienţi umani şi a cărui eficienţă împotriva Covid-19 a fost dovedită de mai multe studii încheiate până în prezent. Este vorba de Ivermectină, care, potrivit medicului Adina Alberts, este „considerată substanţa salvatoare de vieţi”, pentru care cercetătorii care au descoperit-o au fost laureați cu Premiul Nobel în 2015. Potrivit acesteia, „din punctul de vedere al siguranței administrării, adică al reacțiilor adverse, acest medicament este mult mai bine studiat decât vaccinurile ARN anticovid actuale”, este o substanţă practic „lipsită de reacţii adverse”, iar studiile arată că „inactivează virusul în 48 de ore”.

Nu mai vorbim despre faptul că e un medicament foarte ieftin. Având în vedere rezultatele îmbucurătoare ale studiilor de până în prezent privind eficienţa acestui medicament, ne gândim câte vieţi ar fi putut fi salvate dacă cei care au putere de decizie ar fi fost cu adevărat preocupaţi de protejarea sănătăţii! Nu mai vorbim de tratamentele scumpe cumpărate în grabă, precum remdesivirul, a cărui administrare nu mai este recomandată de OMS. Alte medicamente ieftine şi eficiente, precum hidroxiclorochina sau Agripavi (medicament naturist chinezesc dovedit a fi foarte eficient) nu se mai găsesc deloc pe piaţă!

Întrebat de un reporter NBC dacă cei care primesc vaccinul împotriva Covid-19 pot transmite în continuare virusul, CEO-ului gigantului farmaceutic Pfizer, Albert Bourla, a răspuns că „este un lucru care trebuie analizat. Nu suntem încă siguri din ceea ce știm până acum”.

De asemenea, în prospectul vaccinului AstraZeneca apar afirmaţii precum: „Frecvența posibilelor reacții alergice severe este necunoscută” („nu poate fi estimată din datele disponibile”), „Nu s-au efectuat studii de genotoxicitate [capacitatea de a cauza daune materialului genetic] sau de carcinogenitate [capacitatea de a induce cancer]”, „Durata protecției oferite de vaccin este necunoscută și este încă în curs de a fi determinată prin studii clinice aflate în desfășurare”, „sunt așteptate date suplimentare referitoare la acest medicament”.

Recent, mai multe spitale din Germania au decis să întrerupă vaccinarea personalului cu vaccinul AstraZeneca din cauză că prea mulţi angajaţi au suferit efecte secundare în urma administrării acestuia. De asemenea, guvernul din Suedia a oprit vaccinările, din cauza unei „creşteri surprinzătoare” a efectelor secundare în două clinici. Pe lângă reacţiile adverse, în întreaga lume s-au raportat decese care s-au produs imediat sau la scurt timp după administrarea vaccinului împotriva Covid-19, de exemplu, în Germania, sau Norvegia (vaccinul Pfizer).

Dacă, de un an de zile, preocuparea pentru sănătate constituie obsesia numărul 1 a omenirii, de ce nu se pune accent pe întărirea imunităţii, printr-o campanie susţinută de informare a populaţiei şi prin mai puţină panică propagată pe toate canalele media principale? De ce nu este permisă dezbaterea reală, iar cei care ridică probleme în mod argumentat şi aduc în atenţie şi alte soluţii sunt deseori cenzuraţi sau etichetaţi drept „adepţi ai teoriilor conspiraţiei” pentru a fi discreditaţi, chiar şi când este vorba de specialişti cu ani mulți de experiență și cu cercetări recunoscute? Într-un asemenea context dificil de pandemie, tocmai punându-se accent pe principiul precauţiei şi al protejării sănătăţii, posibilitatea dezbaterii și dialogului real este esenţială, cenzura şi blocarea nefăcând decât să amplifice suspiciunile şi chiar să favorizeze apariţia a tot soiul de teorii ale conspiraţiei bizare folosite însă ca „măciucă” şi pumn în gură pentru oricine deviază de la discursul unic acceptat.

Un alt dublu standard este aplicat şi în cazul introducerii lockdown-urilor. Nu există studii care să demonstreze că aceste măsuri dure, de blocare a economiei şi a întregii societăţi, ar fi eficiente, dimpotrivă, tot mai multe studii arată ineficienţa sau consecinţele devastatoare ale acestora. Organizaţii internaţionale precum ONU, UNICEF sau chiar OMS, ca şi numeroşi oameni de ştiinţă (a se vedea şi Science, The Lancet/fulltext, sau petiţia The Great Barrington Declaration) au avertizat că măsurile dure de carantină pot face mai mult rău decât virusul în sine.

Londra
© Sputnik / Джастин Гриффитс-Уилльямс

În Marea Britanie, după cum se arată într-un articol din The Telegraph, menţionat şi de Sputnik, intervenţiile chirurgicale la pacienţii non-Covid, dar care suferă de boli cronice sau de alte boli grave, au fost anulate, un preţ mult prea mare pe care l-au plătit pacienţii, se nota în publicaţia britanică. Astfel, în perioada primului lockdown, milioane de intervenții chirurgicale au fost anulate, iar numărul deceselor la domiciliu a trecut cu mult peste media din ultimii cinci ani, situaţie care se menţine de luni de zile. De asemenea, în timpul verii, un raport guvernamental a dezvăluit un scenariu sumbru cu 50.000 de decese legate de Covid-19 în primele șase luni ale pandemiei și cu cifra uluitoare de 200.000 de decese din cauza impactului avut de lockdown și a lipsei accesului la tratamente pentru alte boli.

De asemenea, măsurile dure de lockdown au efecte devastatoare asupra sănătăţii psihice, fapt asupra căruia au avertizat mai mulţi psihologi şi psihiatri din întreaga lume. Într-un interviu pentru Sputnik, un psihiatru din Franţa a atras atenţia că „dacă luăm măsuri prea drastice, nu vom muri de virus, ci de depresie și în urma sinuciderilor. […] Chiar dacă virusul trebuie eradicat, trebuie să ne menținem un minimum de bunăstare psihică, nu suntem obligați să rămânem izolați. A te deconecta de la viața socială este ceea ce te poate înnebuni”. În Franţa s-a semnalat o îmnulţire a situaţiilor de urgenţă psihiatrică. De asemenea, copiii, categoria cel mai puţin vulnerabilă la virus, sunt cel mai afectaţi de lockdown-uri şi de închiderea şcolilor sau de reducerea orelor cu prezenţă fizică în clasă. Astfel, potrivit unui studiu din Marea Britanie al organizaţiei guvernamentale de monitorizare a instituțiilor educaționale Ofsted, mai mulţi copii din această ţară au înregistrat un regres la competențele de bază ca urmare a închiderii școlilor și a restricțiilor de circulație: slăbirea capacităţii fizice, pierderea energiei pentru învăţare, afecţiuni psihice.

„Starea de stres în care menținem populația poate da naștere la mai multe probleme de sănătate sau să le agraveze decât covid. Sistemul imunitar este în mod special sensibil la frică (...) A-i împiedica pe oameni să acționeze, carantinându-i și spunându-le în mod repetat să aștepte, reprezintă o absență a acțiunii. Astfel că fricii i se adaugă cel mai rău lucru posibil, inhibarea acțiunii, ceea ce vă poate spune orice psiholog sau psihopatolog. Când cuiva îi este frică, acela poate accepta orice de la oricine”, spunea Dr. Pascal Sacre, medic belgian la terapie intensivă și reanimare.

Nu în ultimul rând, un alt lucru care trezeşte un semn puternic de întrebare este de ce, în contextul în care omenirea a fost blocată din cauza Covid-19, sunt respinse toate îngrijorările privind 5G? Într-un studiu realizat de un eminent academician, John William Frank, profesor de medicină bazată pe dovezi la Universitatea din Edinburgh și membru al Royal Society, studiu publicat în Journal of Epidemiology & Community Health, acesta arată că nu există suficiente dovezi că 5G este sigur și că singurul motiv pentru care lansarea este grăbită indiferent de îngrijorări sunt interesele financiare.

Profesorului Frank argumentează că tehnologia 5G ar trebui să fie complet oprită (cel puțin temporar) pe baza „principiului precauției”. „Îndoielile semnificative legate de siguranța unei noi expuneri umane potențial răspândite ar trebui să constituie un motiv întemeiat pentru impunerea unui moratoriu asupra acestei expuneri, în așteptarea unei investigații științifice adecvate cu privire la efectele adverse suspectate asupra sănătății”, scrie omul de ştiinţă. Studiul profesorului citează un corp cuprinzător de lucrări, al căror număr a crescut tot mai mult în ultima vreme, care arată că undele EMF ale acestei tehnologii sunt dăunătoare pentru sănătatea umană. De exemplu, în 2011, Agenția Internațională pentru Cercetarea în domeniul Cancerului a constatat că EMF-urile sunt „posibil cancerigene pentru oameni”. Concluzia studiului este că pur şi simplu nu ştim impactul pe care îl va avea asupra populaţiei în ansamblu, fiindcă testele adecvate în acest sens nu au fost încă efectuate.

Cu toate acestea, planul lansării 5G merge înainte, fără a fi efectuate investigaţii adecvate şi fără a se mai ţine cont de principiul precauţiei şi în ciuda faptului că preocuparea pentru siguranţă a devenit caracteristica principală a vremurilor covid. Oare nu ar trebui ca, potrivit propriilor standarde, guvernele lumii care au introdus lockdown-uri dure în numele sănătăţii publice, să oprească urgent lansarea 5G în așteptarea investigaţiilor privind potențialele efecte secundare?

Se pare însă că principiul precauţiei şi preocuparea pentru siguranţa sănătăţii pot fi invocate doar atunci când le convine „apostolilor” noii normalităţi. Fiindcă „noua normalitate” altfel nu ar fi posibilă... Chiar există o preocupare sinceră pentru sănătate, sau această preocupare e doar un pretext pentru instaurarea unui control totalitar de proporţii nemaiîntâlnite în istorie, în care cenzura, discriminarea, încălcarea de drepturi şi libertăţi (introducerea certificatelor sanitare, vaccinarea forţată, închiderea conturilor clienţilor care nu se supun etc.) vor deveni, de fapt, „noua normalitate”?

443
Tagurile:
restrictii, coronavirus, Double standards, normalitate
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Imagine simbol

Aeroporturile avertizate nu ceară adeverințe de vaccinare

0
(reînnoit 19:36 03.03.2021)
OMS a transmis un avertisment public prin care a atras atenția aeroporturilor și altor puncte de trecere a frontiere să nu ceară adeverințe de vaccinare anti-Covid 19.

BRUXELLES, 3 mar – Sputnik. Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că aeroporturile și alte puncte de trecere a frontierei nu trebuie să ceară călătorilor să fie vaccinaţi pentru a putea intra pe teritoriul unei țări, de vreme ce vaccinarea împotriva Covid-19 nu este obligatorie.

OMS a arătat de asemenea că vaccinurile anti-COVID-19 nu pot fi o cerinţă pentru a călători, având în vedere că încă nu se cunosc efectele asupra reducerii răspândirii contagierilor, perioada de imunitate pe care o conferă sau dacă protejează împotriva formelor uşoare ale bolii.

De asemenea, „a acorda prioritate acestor călători ar putea avea drept consecinţă administrarea neadecvată de doze categoriilor de risc ce pot contracta forme grave de COVID-19”, a precizat OMS.

OMS atrage chiar atenția că utilizarea „certificatelor de imunitate” de către călătorii internaţionali (indiferent dacă s-au vaccinat sau dacă au anticorpi după ce au depăşit boala) nu este recomandabilă şi nici „nu este susţinută de evidenţe ştiinţifice”.

Pe de altă parte, OMS a evidențiat că persoanele de peste 60 de ani, cele cu boli cronice şi alte grupuri de risc ar trebui să evite să călătorească în ţări cu o rată înaltă de COVID-19, deși potrivit organizaţiei, călătorii internaţionali "nu trebuie consideraţi prin natura lor cazuri suspecte de COVID-19".

0
Tagurile:
Aeroport, Vaccinare

Загрузка...