Участок магистрального газопровода Северный поток, архивное фото

"Nord Stream 2" va determina soarta relațiilor germano-americane

164
(reînnoit 17:21 20.01.2021)
Joe Biden a primit un cadou nu atât de plăcut din partea Germaniei – partenerul cheie al SUA. Cadoul reprezintă o chintesență, atent ambalată și legată cu panglică.

Editorial realizat de Irina Alksnis

La inaugurarea sa, Joe Biden a primit un cadou nu atât de plăcut din partea Germaniei – partenerul cheie al SUA. Cadoul reprezintă o chintesență, atent ambalată și legată cu panglică, a problemelor cu care noua administrație va trebui să se ocupe.

Statele Unite au impus sancțiuni navei rusești de instalare a țevilor "Fortuna", care este implicată în construcția gazoductului "Nord Stream – 2". De asemenea, potrivit presei germane, ambasada americană de la Berlin a notificat guvernul Republicii Federale Germania de planurile de a introduce noi măsuri restrictive.

Autoritățile germane au reacționat destul de nerespectuos grație comentariul lor relaxat că ei "au luat act de acest lucru cu regret", adică nu a existat nici măcar o expresie formală de îngrijorare.

Ceea ce s-a întâmplat a fost o continuare organică a unui alt incident important, care a avut loc cu câteva zile mai devreme.

Fostul secretar de stat adjunct american și consilier pentru politica externă al lui Joe Biden în timpul alegerilor, Nicholas Burns, a venit cu ideea de a îngheța simultan sancțiunile SUA împotriva conductei de gaz și de a suspenda construcția acesteia, astfel încât noua administrație să poată "avea o conversație confidențială și judicioasă cu guvernul Germaniei și cu alte țări participante".

Este evident că Burns nu a acționat din proprie inițiativă, ci a exprimat propunerea Washingtonului.

Cu toate acestea, nemții l-au ignorat pur și simplu. Șeful Comitetului pentru Energie al Bundestagului, Klaus Ernst, a considerat discuția politicii energetice germane cu Statele Unite "complet nepotrivită". El a subliniat că "construcția "Nord Stream – 2" este o afacere pur europeană, care are toate permisele necesare și, prin urmare, trebuie să fie finalizată rapid".

Politica americană externă din ultimele decenii, în care președinția lui Donald Trump a devenit un eșec și pe care democrații intenționează să o reînvie, este cel mai adesea descrisă ca fiind globalistă. Ea conține două elemente cheie la fel de importante – procesual-instituțională și ideologică.

Responsabil pentru partea ideologică este un complex voluminos din cele mai liberale și progresiste idei – de la progresul LGBT până la necesitatea umanității de a refuza consumul de carne din motive ecologice. Mai mult, radicalismul adepților, cerințele de aderare la o "singura doctrină corectă" și persecuția disidenților devin din ce în ce mai dure.

Partea instituțională este, de asemenea, bine cunoscută publicului și reprezintă un sistem de organizații, documente și proceduri supranaționale. Există o opinie populară (și nu este nerezonabilă) că, în acest mod, Statele Unite și-au consolidat timp de mai mulți ani propria dominanță pentru a impune lumii reguli de joc favorabile lor și pentru a-și stabili, în mod permanent, conducerea globală.

Faptul că ceva a mers prost a devenit clar deja de ceva timp. Un număr din ce în ce mai mare de țări au învățat să joace și să câștige într-un sistem, despre care se știe că este nedrept față de ele. Rusia și aplicarea cu succes, în avantajul său, a regulilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) sunt mai degrabă un exemplu clar decât o excepție. Acest lucru a fost repetat de Donald Trump în mod constant pe parcursul celor patru ani, retrăgând, fără ezitare, Statele din numeroase tratate și organizații internaționale: de fapt, ele nu sunt atât de profitabile pentru America pe cât se credea.

Nu este greu de ghicit că cei câțiva parteneri privilegiați ai Statelor Unite, unul dintre care este și Germania, au bonusuri speciale – și, așa cum a devenit deja evident, știu să le folosească foarte bine de ele.

Anume din acest motiv, Berlinului i-a fost atât de incomod Trump, care spunea adevărul, fără a analiza și distrugea schema consolidată a Germaniei de restabilire treptată și liniștită a suveranității sale și de a utiliza America în propriile sale interese.

Și anume din acest motiv, autoritățile Republicii Federale Germania l-au acceptat euforic pe Biden ca noul președinte al Statelor Unite: acest lucru promite întoarcerea unui format de relații mult mai confortabil pentru germani – cu o coincidență deplină a retoricii propagandistice și un proces politic de lobby pe îndelete în culise, sub masca căruia este posibilă promovarea cu succes a unei agende favorabile pentru Germania.

Asta se întâmplă cu "Nord Stream – 2". În ultimele luni, au fost luate măsuri pentru a maximiza siguranța construcției gazoductului față de presiunea sancțiunilor de peste ocean. Proprietarii aceleiași nave "Fortuna" au fost schimbați. Parlamentul landului Mecklenburg – Pomerania Occidentală a creat un fond pentru a sprijini activitățile operaționale ale proiectului.

Cel mai interesant lucru este că, cu ajutorul acestei structuri, autoritățile germane încearcă să omoare doi iepuri odată: pe lângă faptul că susțin construcția în sine, autoritățile oferă informații și sprijin ideologic, întrucât noua organizație se numește "Fondul pentru protecția climei și a mediului înconjurător al landului Mecklenburg-Pomerania Occidentală", iar obiectivul oficial este sprijinirea "realizării obiectivelor climatice ale Germaniei". Astfel, agenda de mediu este interceptată, deoarece anume "verzii" sunt cei mai utilizați pentru a torpila "Nord Stream – 2" în interiorul țării.

Echipa lui Joe Biden se afla într-o situație foarte dificilă. Ea nu poate – așa cum ar fi făcut Trump – să organizeze imediat un scandal, la nivel mondial, partenerului strategic, cu adoptarea unor măsuri extrem de dure împotriva lui. Acest lucru pur și simplu contrazice directivele restabilirii unității occidentale, cu care democrații revin la putere. Mai mult, în general, Berlinul arată Washingtonului un entuziasm loial și cea mai profundă alianță ideologică, fapt ce a fost demonstrat încă o dată prin intermediul reacției lor sincrono-indignate la detenția lui Alexei Navalnîi în Rusia.

Metodele obișnuite de lucru – petrecerile din culise și creșterea treptată a presiunii – amenință să se tergiverseze luni de zile: germanii sunt mari maeștri ai aranjării presiunilor și problemelor birocratice internaționale. Până în acel moment, "Nord Stream – 2" va fi pur și simplu finalizat, iar pentru americanii va fi prea târziu.

Drept urmare, din primele zile ale președinției lui Joe Biden, noua administrație va fi forțată să aleagă în munca sa între trumpismul categoric inacceptabil și globalismul liberal ideologic corect, dar ineficient.

Cu toate acestea, Germania se confruntă cu propriile sale dificultăți. Ieri, "Gazprom" a avertizat asupra riscurilor conductei de gaz  "Nord Stream – 2" datorate presiunilor politice, care, în cele din urmă, ar putea duce la suspendarea sau chiar la anularea proiectului. Acesta este un avertisment, în primul rând, Berlinului, care, în căutarea independenței și consolidării geopolitice, a considerat o idee bună să joace o carte anti-rusă sfidătoare sub forma cazului de otrăvire al lui Navalnîi – și a uitat din nou cât de dureros Rusia poate să răspundă la așa ceva.

164
Tagurile:
Nord Stream 2
Tematic
„Acționând cu fermitate”: ”Nord Stream-2” a ajuns la final
Nord Stream-2: De ce SUA împiedică construcția lui și ce crede Europa
Nava de instalare a țevilor ”Nord Stream-2”, mai aproape de locul lucrărilor
Recep Tayyip Erdogan și Volodimir Zelenski

Cum Turcia își consolidează pozițiile în spațiul ex-sovietic

259
(reînnoit 07:45 13.04.2021)
Turcia își extinde influența în spațiul ex-sovietic, consolidându-și influența în Ucraina și Azerbaidjan. Ce se ascunde în spatele acestei agende.

Analiză de Serghei Markedonov

Serghei Markedonov, cercetător principal al Institutul de State de Relații Internaționale de la Moscova a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, redactorul șef al revistei “Mejdunarodnaia Analitika”

Intensificarea cooperării turci-ucrainene poate influența în mod substanțial situația din regiunea Mării Negre. Totodată, semnificația acestui factor depășește limitele geografice ale bazinului Mării Negre.

Relațiile dintre Ankara și Kiev, care cunosc o dezvoltare dinamică, sunt actualizate de probleme precum pătrunderea energică a Turciei în spațiul fostei URSS, disponibilitatea ei de a-și atribui rolul de protector politico-militar al unor state post-sovietice, precum și o oportunitate pentru unele state de a-și consolida relațiile cu Alianța fără a fi membri formali ai organizației.

Vizite și simboluri politice

În ultimii ani se observă o activizare semnificativă a contactelor bilaterale dintre reprezentanții Kievului și Ankara la cel mai înalt nivel. Prima vizită a liderului ucrainean în Turcia a avut loc în august 2019. Acest lucru s-a întâmplat doar peste patru luni de la victoria lui Zelenski în alegerile prezidențiale. La începutul lui februarie 2020, a venit rândul Kievului să găzduiască înaltul oaspete de la Ankara. Peste opt luni a avut loc o nouă vizită de lucru a lui Zelenski în Turcia. Între cele două evenimente, pe 27 august 2020, președintele Recep Tayyip Erdogan a purtat discuții cu vicepremierul guvernului ucrainean, Oleg Urupski. Pe 10 aprilie 2021, Turcia a fost vizitată de președintele Ucrainei.

Din câte observăm, intensitatea contactelor bilaterale este destul de înaltă. Însă mult mai important este contextul în jurul acestor evenimente diplomatice. Merită să atragem atenție la faptul că vizita lui Erdogan la Kiev pe 3 februarie 2020 a fost dedicată nu doar celor 28 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Turcă și Ucraina post-sovietică. Aceasta a avut loc pe fundalul unei escaladări bruște în Siria. Dacă în timpul primei întrevederi cu Zelenski pe pământul turc Erdogan s-a distanțat de orice critică în adresa Moscovei, atunci la Kiev a dat frâu liber emoțiilor. Rusia a fost acuzată că a închis ochii premeditat la acțiunile “regimului sirian”. Pe acest fundal, Kievul și Ankara au convenit asupra activizării cooperării în domeniul tehnico-militar.

Voiajul lui Zelenski pe țărmurile turcești în octombrie a anului trecut a decurs în contextul celui de-al doilea război în Karabahul de Nord. În acest eveniment rolul Ankarei nu se rezuma doar la fraze simbolice cu privire la susținerea integrității teritoriale a Azerbaidjanului, principalul aliat în spațiul ex-sovietic. Turcia și-a adjudecată noul rol în regiunea Caucazului. A devenit clar că odată ce și-a consolidat pozițiile în regiunea Caspică, Turcia va devenit mult mai activă atât în direcția Asiei Centrală, cât și în regiunea Mării Negre.

Sub acompaniamentul armelor din conflictul din Nagorno Karabah, Kievul și Ankara au semnat un memorandul cu privire la o cooperare pe termen lung pentru consolidarea sistemelor de apărare. Drept urmare a acestui fapt a devenit acordul Ministerului Apărării din Ucraina cu un șir de companii turcești pentru producția dronelor și corvetelor, semnat în decembrie 2020.

Și, în final, aprilie 2021. Vizita lui Zelenski în Turcia a avut loc pe fundalul izbucnirii spontane a unui interes față de situația din Donbas. În Sud-Estul Ucrainei are loc o “dezghețare” a conflictului. Problema aici constă nu atât în incidentele militare, înregistrate de reprezentanții OSCE, jurnaliști și experți. Pe față e o vădită stagnare a procesului de instaurare a păcii, o tentativă de a modifica formatul existent al negocierilor prin cooptarea în “grupul normand” a SUA, de a transfera negocierile de la Minsk într-o altă capitală “neutră”. Chiar dacă autoritățile belaruse, în ciuda unor relații strânse cu Rusia, s-au obținut de la formularea unei poziții în ceea ce privește Donbas.

Zelenski și Erdogan au demonstrate mai multe semne ale susținerii și solidarității reciproce. De altfel, în astfel de istorii întotdeauna există anumite nuanțe la care merită să atragem atenție. Ce premise sistemice există pentru activizarea relațiilor turco-ucrainene? Pot fi considerate pozițiile Ankara și Kiev în totalitate identice?

Bazele pentru parteneriatul bilateral

Să începem cu faptul că pentru Ucraina președintele Erdogan și establishment turcesc reprezintă un public recunoscător. În special, atunci când vine vorba de pierderea suveranității Kievului asupra Crimeii. Comunitatea tătară reprezintă un factor intern important pentru Turcia. Potrivit unor aprecieri, în țără locuiesc peste 4-5 milioane de urmași ai tătarilor din Crimeea. Potrivit turcologului rus Pavel Șlîkov, “în Turcia există niște forțe care sunt dispuse să exploateze sentimentele romantice ale elitei turcești, care visează la intensificarea expansiunii spre Caucaz, Crimeea, Volga, Asia Centrală și care privesc Rusia nu în calitate de partener, ci ca pe un adversar geopolitic”.

De aici vine și poziția clar exprimată a autorităților de la Ankara în problema Crimeii. De fiecare data establishmentul turc subliniază că nu recunoaște jurisdicția rusă asupra acestei peninsula. Mai mult, elita turcă, conștientizând complexitatea relațiilor dintre Moscova și Kiev, utilizează canalele ucrainene pentru a transmite nemulțumirile față de politica Rusiei.

În afară de aceasta, pentru Zelenski sunt foarte importante contactele cu Patriarhul de la Constantinopol Bartolomeu, al cărui influență încearcă s-o instrumentalizeze pentru consolidarea tendinței de “naționalizare” a bisericii ortodoxe în țara lui.

Observăm disponibilitatea Ucrainei de a-și demonstra poziții speciale în raport cu Azerbaidjan, precum și respingerea politicii de recunoaștere a genocidului armean în Imperiul Otoman.

Între timp, pentru Turcia Ucraina nu este doar un canal pentru lansarea nemulțumirilor existente și a emoțiilor în contextul unei “cooperări competitive” controversate cu Moscova. În cele din urmă, canalele de comunicare ale președinților și miniștrilor Afacerilor Externe ai Rusiei și Turciei sunt ajustate și funcționează bine. Apropo, în ajunul călătoriei lui Zelenski, la inițiativa părții turcești, a avut loc o discuție telefonică între Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin. Ankara încearcă să-și promoveze propria direcție, pentru ca, pe de o parte, să nu intre într-un conflict deschis cu SUA și NATO, păstrându-și calitatea de membri al Alianței Nord-Atlantice, pe de altă parte, să-și demonstreze politica externă independentă. Problema Crimeii sau activizarea în spațiul postsovietic, în primul rând, e inițiativa părții turce. În același timp, e un prilej de a demonstra solidaritatea cu Washingtonul și Bruxelles. Drept urmare, declarația lui Erdogan de sprijinire a aspirațiilor euro-atlantice ale Kievului. Speranțele de admitere a Ucrainei în Alianță sunt mici, însă declarațiile de susținere a integrității teritoriale, precum și opțiunii pro-NATO vor fi privite pozitiv de aliații americani și europeni.

Aici ne-am dori să atragem atenția la un scenariu de o importanță primară. În jurul Ucrainei și Georgiei nu încetează disputele: vor deveni în curând membri ai NATO? Însă această chestiune, în ciuda importanței sale, este secundar. Istoria cunoaște o mulțime de cazuri în care o țară a devenit un partener privilegiat al SUA sau altor aliați ai Washingtonului, fără a fi formal membru al Alianței. Oare nu era așa în cazul Israelului, Coreei de Sud, Japoniei, Spaniei în perioada dictaturii lui Franco? Să nu plecam atât de departe. Oare absența calității de membru al NATO a împiedicat Azerbaidjanul să devine un partener strategic al Turciei, țară care are a doua armată ca mărime în Alianță?

Kievul nu e Baku

Prin urmare, între Ucraina și Turcia nu există probleme, iar alianța lor în curând se va transforma în ceva similar modelului turco-azer? Să nu ne grăbim cu concluzii. În primul rând, pentru că Baku, spre deosebire de Kiev, își ajustează politica prin distanțarea de orice procese integraționiste. Ucraina își definește foarte clar astfel de obiective strategice, cum ar fi aderarea la NATO și UE. Ceea ce înseamnă că este mult mai dependentă de modul în care este definit formatul bilateral.

Cât timp relațiile în triunghiul Washington – Bruxelles – Ankara sunt bune, nu există nicio problemă. Însă e suficient ca SUA să simtă o gelozie față de partenerul său eurasiatic, situația se poate schimba, iar Kievul va fi nevoit să aleagă. Baku nu apleacă urechea atât de atent la “sfaturile străine” în ceea ce privește democrația și reformele. Nu și Kievul. Ucraina nu dispune de acea independență față de Occident în procesul de luare a deciziilor, ceea ce are Azerbaidjanul.

Aici ar fi momentul să menționăm istoria din agenda relațiilor turco-ucrainene, cum ar fi extrădarea Turciei a adepților liderului spiritual Fethullah Gülen. În ianuarie 2021, din Ucraina au fost deportați doi învățători turci – Samet Gur și Salih Fidana. Reveniți acasă, aceștia au ajuns sub acuzare. Însă o astfel de cooperare, de regulă, provoacă proteste și reacții critice din partea diverselor organizații internaționale (cum ar fi Freedom House). Chiar dacă Statele Unite balansează de obicei între “politica reală” și abordarea idealist, Ucraina este percepută de opinia publică de acolo nu ca o țară “specifică” a Orientului arab, ci ca un stat european, care aspiră la „standarde înalte ale democrației”. Ceea ce li se iartă statelor din regiunea Golfului, Kievului nu i se admite.

Pe lângă factorul SUA există și alte constrângeri. În ultimii ani Erdogan i-a provocat pe mai mulți. În listă se află și Moscova, Washingtonul, Beijingul, Delhi. Totuși, promovându-și imaginea de cel care tulbură liniștea publică, președintele turc și-a demonstrat în mai multe rânduri capacitatea de a raționaliza confruntarea. Nu în zadar în timpul vizitei omologului său ucrainean, liderul turc i-a indicat asupra necesității realizării acordurilor de la Minsk. În ciuda faptului că autoritățile de la Kiev susțin deschis că acestea sunt învechite și nu mai sunt relevante pentru actuala agendă.

În același timp, livrarea armatei ucrainene a dronelor “Bayraktar”, care și-au demonstrat eficiența în timpul acțiunilor militare din Karabah, ar putea să vină în contradicție cu discursurile diplomatice bine puse la punct. E puțin probabil ca Ankara va putea garanta că Ucraina nu-și va dori să repete în Donbas, cu ajutorul lor, experiența de anul trecut din Karabah.

259
Tagurile:
Azerbaidjan, Ucraina, CSI, Turcia

Загрузка...
Militari din Moldova și SUA la JCET-2021

Exercițiile trupelor speciale ale Moldovei și SUA la ce-i trebuie asta Chișinăului?

1323
Exercițiile unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA în preajma Transnistriei sunt cu adresă exactă și riscă să destabilizeze regiunea.

O singură operațiune diversionistă “de succes” la arsenalul din Cobasna poate avea niște urmări similare cu bombardamentele americane de la Hiroshima și Nagasaki.

La poligonul din Bulboaca al Armatei Naționale a Republicii Moldova, începând cu 23 martie, se desfășoară exerciții comune JCET-2021 (Joint Combined Exchange Training) ale unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA. Din partea Moldovei participă batalionul cu destinație specială “Fulger” (a nu se confunda cu brigada de poliție cu același nume). Militarii din cele trei state vor îndeplini exerciții speciale și de tragere, parașutare, exersarea elementelor de tactică. Obiectivul declarat este “instruirea comună și schimbul de experiență între soldații trupelor speciale moldovenești, române și americane”.

Exerciții similar JCET-2021 au avut loc pe 15 februarie – 5 martie în localitatea Predeal din România. Oaspeții din Moldova (batalion Fulger) au fost găzduiți de batalionul 52 al Forțelor de operațiuni speciale Băneasa-Otopeni ale României.

Militarii din cele două state au îndeplinit o serie de sarcini specific pentru unitățile speciale, inclusiv trageri complexe pe un poligon care imită construcții urbane. În scenariul din martie a JCET-2021 americanii au lipsit, chiar dacă “franciza” Joint Combined Exchange Training (programul de pregătire a trupelor speciale din lumea a treia) aparține anume Pentagonului.

Probabil, cele 19 zile ale primei etape JCET-2021 pe teritoriul românesc au fost considerate insuficiente pentru realizarea întregului plan al exercițiilor. În orice caz, exercițiile trilaterale în Moldova nu arată atât a antrenament, cât a misiune de recunoaștere a unui viitor teatru de acțiuni militare. A se observa că trupele speciale militare sunt create nu pentru lupte defensive pe propriul pământ sau teritoriul aliaților, ci pentru recunoaștere și diversiuni pe teritoriul inamicului. Probabil, prin această specializare și orientare spre acțiuni militare concrete poate fi explicată lipsa “rangerilor” americani în episodul românesc al JCET-2021 (acolo nu există un inamic real) și prezența lor îndelungată pe poligonul moldovenesc Bulboaca din preajma Transnistriei.

Unde va lovi “Fulgerul”

“SUA instruiesc trupele speciale moldovenești împotriva Tiraspolului”, astfel de titluri au apărut în presa din Moldova.

Se știe că Batalion moldovenesc cu destinație specială ”Fulger” a fost înființat în noiembrie 1992 pentru realizarea unor sarcini concrete: operațiuni speciale, misiuni de recunoaștere și distrugere a obiectivelor strategice ale inamicului, operațiuni contrateroriste și psihologice. Aceasta este cea mai bine pregătită unitate a Armatei Naționale a Republicii Moldova. Militarii au participat și la exercițiile NATO. Menționăm că în decurs a trei decenii, batalionul Fulger a rămas fidel sistemului american de instruire. Dar sarcinile trupelor speciale moldovenești ar putea fi definite în cu totul altă parte decât la Chișinău.

Potrivit acordului militar dintre Republica Moldova și România din 27 iunie 2013, pe teritoriul țării se pot afla pe un timp nelimitat trupe românești (anterior și jandarmeria română a obținut un astfel de drept). Acordul a creat o bază pentru schimburi de informații cu caracter militar, organizarea unor exerciții comune, crearea unui comandament comun, controlul asupra spațiului aerian, operațiuni comune de menținere a păcii. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentul în iunie 2017. În acest fel, neutră conform Constituției, Moldova ar putea ajunge „sub umbrela” NATO în cazul unor “dezordini” reale sau orchestrate. Ipotetic, ”instaurarea ordinii în Transnistria” este posibilă tehnologic cu participarea forțelor Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne a României și cu asistența altor țări NATO (să ne amintim de cazul Iugoslaviei).

Serghei Reabkov
© Sputnik / Александр Натрускин

Interesul Bucureștiului este destul de transparent – “înghițirea” Moldovei a devenit o idee obsesivă din momentul în care președintele României, Traian Băsescu, (2004-2014) a declarat că nu va recunoaște niciodată frontiera cu Moldova, stabilită după cel De-Al Doilea Război Mondial (Tratatul de Pace de la Paris din 1947). Doar trupele rusești de menținere a păcii din Transnistria împiedică destabilizarea sistemului de securitate regional. Ce înseamnă acest lucru pentru Chișinău?

Începând cu anul 2018, trupele speciale americane au desfășurat sute de exerciții similare în 70 de state, cu participarea a 5000 de militari SUA.

Ținta prioritară a Joint Combined Exchange Training este un antrenament pentru forțele Alianței pe poligoanele acelor țări, unde sunt posibile acțiuni militare.

Militari ai armatei SUA și avioane militare americane
© Sputnik / Евгений Биятов

Comandantul Forțelor de operațiuni speciale ale SUA (SOCOM), generalul Richard Clarke, declarase încă în 2019 că programul JCET va avea o importanță cheie pentru susținerea forțelor militare americane și ale aliaților într-un potențial conflict cu Rusia. Pe acest fundal global, interesele statelor mici pot fi neglijate.

Anterior, revista americană The Atlantic a relatată că “forțele americane de operațiuni speciale acționează peste tot” și chiar “vor substitui gândirea strategică”. Ele sunt responsabili pentru cea mai mare parte a acțiunilor militare în punctele geografice real sau potențial problematice din întreaga lume “concurând la limita conflictului”. Cu forțele a 75 de mii de specialiști, SOCOM cuprinde astăzi peste 80 de state.

Moartea comandantului militar iranian Qasem Soleimani în Irak este opera SOCOM, însă cea mai mare parte a operațiunilor sunt secrete. Secretomania patologică a partenerilor mai mari și imprevizibilitatea deciziilor Washingtonului sunt extreme de periculoase. Până la un anumit moment, Chișinăul ar putea nici să nu bănuiască faptul că teritoriul și interesele naționale ale Moldovei sunt utilizate în interesele unei sau altei operațiuni a Pentagonului sau NATO. De altfel, o singură diversiune “de succes” a unor trupe speciale (moldovenești, românești sau americane) în preajma  arsenalului de la Cobasna este suficientă pentru ca acolo sî apară o groapă de mărimea unui crater de pe Lună – toată Moldova va avea de suferit.

1323
Tagurile:
Moldova, SUA, Exerciții militare

Загрузка...

"Pedepsirea Moscovei": Ce se va întâmpla după deconectarea Rusiei de la SWIFT

0
(reînnoit 18:45 13.04.2021)
Federația Rusă este amenințată din 2014 cu deconectarea de la SWIFT, iar pretextele invocate au fost mai multe de-a lungul anilor.

CHIȘINĂU, 13 apr – Sputnik, Natalia Dembinskaya. Nu numai SUA, ci și Europa amenință cu deconectarea Rusiei de la SWIFT – sistemul global de operațiuni interbancare. De data aceasta, Parlamentul European a îndemnat la măsuri dure coordonate. Ce riscuri prezintă acest lucru și este pregătit oare sistemul financiar al țării pentru un astfel de scenariu – detalii în materialul Nataliei Dembinskaya.

S-au apucat iarăși de vechile obiceiuri

Peste 11 mii de organizații din două sute de țări sunt conectate la sistemul interbancar internațional de transfer de informații și de achitare a plăților SWIFT. Rusia se află în top 3 cei mai mari utilizatori SWIFT, iar cu deconectarea de la acesta este amenințată din 2014. Motivele sunt diverse – și Crimeea, și Donbasul, și cazul familiei Skripal, și situația cu blogger-ul Alexei Navalnîi. Abia fiind învestit în funcția de președinte al SUA, Joe Biden a promis deconectarea Rusiei de la SWIFT.

În decembrie, Reuters, citând surse familiare cu planurile echipei președintelui, a informat despre intenția lui Biden de "a pedepsi" Moscova pentru presupusa sa implicare în atacul cibernetic asupra instituțiilor de stat ale SUA. Acest lucru ar trebui să-i aducă Rusiei "pierderi economice, financiare sau tehnologice grave". Una dintre opțiuni este deconectarea de la SWIFT, a declarat James Andrew Lewis, expert în domeniul securității cibernetice în cadrul Centrului pentru cercetări strategice și internaționale de la Washington.

În aprilie, situația din estul Ucrainei s-a acutizat – iată un nou pretext. Subiectul a fost preluat de Europa. După cum s-a exprimat Manfred Weber, șeful principalei fracțiuni din cadrul Parlamentului European – Partidului Popular European, Moscova "continuă cursul provocărilor periculoase".

În opinia lui, "prin consolidarea prezenței militare" la granița cu Ucraina, Moscova testează răbdarea Occidentului. Prin urmare, SUA și UE trebuie să dea un răspuns coordonat. După cum a subliniat parlamentarul, dacă situația va escalada, "timpul sancțiunilor dozate" va rămâne în trecut. În calitate de acțiuni, care "trebuie să devină opțiuni reale", Weber a propus "înghețarea pe scară largă a conturilor oligarhilor" și, iarăși, deconectarea de la SWIFT.

Vor fi probleme

Pe de o parte, Rusia dispune de propriul său Sistem de transfer al mesajelor financiare (SPFS), lansat în 2014. Toate băncile rusești și aproximativ zece bănci din țările Uniunii Economice Eurasiatice (UEEA) sunt conectate la acesta. După deconectarea de la SWIFT, băncile vor trece la analogul rusesc. Însă pentru plățile internaționale, SPFS nu reprezintă deocamdată un substitut "cu drepturi depline"deplin, de aceea, lovitura va fi una puternică.

Experții atrag atenția asupra faptului că volumul operațiunilor de export și import ale Rusiei în dolari și euro sunt semnificative, iar pentru multe grupuri de produse este imposibil să se găsească o alternativă.

"Deconectarea de la SWIFT va paraliza tranzacțiile băncilor rusești", avertizează Ararat Mkrtcean, principalul strateg al companiei "Beta Financial Technologies". "Cel mai mult vor avea de suferit exportatorii majori. Ei vor fi nevoiți să lucreze exclusiv cu băncile străine pentru deservirea activității lor operaționale. Vor apărea mulți intermediari care vor ocoli restricțiile. În special, vor câștiga în urma acestui lucru instituțiile financiare ale țărilor UEEA".

Totul poate fi soluționat

O catastrofă nu se na întâmpla însă în orice caz.

“Pedepsirea Rusiei”. Ce a spus Lavrov despre relațiile cu UE>>>

"Deconectarea băncilor rusești de la SWIFT în sine înseamnă doar scumpirea și încetinirea tranzacțiilor financiare între contrapărți. Evident, lanțurile tradiționale vor fi perturbate, va fi nevoie de ceva timp pentru a le restabili. Dar acest lucru poate fi făcut într-o săptămână sau două", spune Oleg Bogdanov, analist principal la QBF.

Este altceva, adaugă expertul, dacă va urma o înghețare a mijloacelor în dolari ai rezidenților ruși. Atunci este posibilă o reacție de panică pe piețe. Pentru ca totul să se calmeze, va fi necesar un trimestru sau două, dar, în cele din urmă, conexiunile financiare vor fi restabilite oricum.

Fluctuațiile valutare bruște sunt inevitabile. Însă după o perioadă scurtă de turbulență, cursul rublei va reveni la normal.

Mai multe probleme decât merită

Și totuși, partea opusă a deconectării Rusiei de la SWIFT sugerează că lucrurile nu vor merge mai departe de amenințări. În primul rând, SWIFT este o companie privată, care câștigă de pe urma băncilor rusești. În afară de asta, sistemul nu este utilizat doar pentru tranzacțiile internaționale, ci și pentru transferurile interne interbancare. Pentru ca SWIFT să dezactiveze pe cineva, este necesară decizia UE sau sancțiuni ale SUA împotriva companiei SWIFT însăși. Dar în acest caz vor rămâne fără lucru partenerii comerciali ai Rusiei – business-ul european și american.

"Această circumstanță poate fi considerată drept o forță majoră care nu va permite companiilor rusești și statului să-și plătească obligațiile. Datoria externă a țării este de aproximativ 450 de miliarde de dolari. În consecință, creditorii se vor confrunta cu probleme financiare. În afară de aceasta, se vor complica operațiunile cu partenerii comerciali principali, cel mai mare dintre aceștia fiind Uniunea Europeană. Apelurile Parlamentului European nu sunt nimic altceva decât populism de bazar", crede Andrei Kocetkov, analistul companiei "Open Broker".

Nici Statelor Unite nu le va fi mai ușor. În primul rând, Washingtonul are doar o influență ipotetică asupra companiei SWIFT, al cărei sediu se află în Belgia. În al doilea rând, Rusia poate răspunde cu sancțiuni dure împotriva băncilor și politicienilor americani.

0
Tagurile:
SWIFT, Moscova
Tematic
Ex-consilier al șefului Pentagonului: SUA nu vor ajuta Kievul într-un conflict cu Rusia
Rusia și Statele Unite împart piața europeană: cine va suplini depozitele de gaze
Peskov: Rusia nu a reprezentat niciodată o amenințare

Загрузка...