Adrian Năstase

Adrian Năstase și montajul din spatele prăbușirii României

2407
O provocare pentru cei care au asistat și au observat atent, la fel ca mine, cum a decurs pregătirea preluării guvernării de către Adrian Năstase – și ce s-a petrecut după el. Dar și DE CE a trebui să fie așa .

Am comentat recent o postare a lui Adrian Năstase, în care era prezentat Protocolul între PSD și FDGR, semnat de fostul premier și fostul primar, actual președinte. Sigur, documentul este una dintre dovezile importante majore ale ipocriziei „anti-pesedistului” Iohannis, alături de alte câteva. Plus multe mai puțin importante, dar semnificative în tabloul fățarnicului din fruntea statului.

Sigur, cine citește postarea lui Adrian Năstase observă ceva și mai grav: suita de realizări concrete ale guvernării 2000 – 2004 – și, implicit, comparația dezastruoasă pentru ”peroada” Iohannis, mai ales atunci când a putut impune guvernele sale – sau când a putut bloca activitatea guvernelor PSD – Ponta, Dăncilă și chiar Grindeanu.

Iar peste toate rezultă și un aspect de-a dreptul depresiv: cum a ajuns România să decadă de la un premier de prim rang ca nivel de pregătire, experiență guvernamentală, notorietate și relații personale internaționale… până la nivel de Sică Mandolină!

Făceam apel în comentariul meu la ceea ce am văzut ca jurnalist în 1999 și 2000 – un întreg mecanism format din profesioniști de top din toate domeniile care se pregătea să preia puterea, având obiective dificile, în primul rând adaptările instituționale și legislative pentru integrarea europeană, dar și pentru nefericita aderare la NATO.

Da, am văzut o parte a acelor pregătiri – și erau impresionante! Sunt destui care pot da mărturie că am dreptate – și asta în toate domeniile. Cred că a fost perioada în care s-a lucrat cel mai mult pe grupuri de specialitate - cu profesioniști excelenți.

 În plus, era vorba chiar de persoana premierului! 

Adrian Năstase NU a preluat Guvernul din postura de șomer, fost atârnător la stat, fără o pregătire intelectuală și profesională clară - și fără o echipă de specialiști reputați! Năstase a venit după o experiență diplomatică vastă, de asemenea una parlamentară de top, precum și o carieră universitară remarcabilă.

Și, așa cum scriam, Năstase se pregătea să preia guvernarea cu o echipă de excepție, care lucrase non stop la pregătirea din timp a celei mai bine plănuite guvernări de după revoluție. Rezultatul s-a văzut… în 2004.

2004 a găsit România într-o poziție de start lansat, cu o politică judicioasă a cheltuielilor și investițiilor, nu una care să o ia pe calea consumului, așa cum dorea Occidentul, SUA, NATO.

Tradus - România lui 2004 era pusă pe calea unei dependențe externe cât mai reduse, bazată și pe colaborări estice benefice, plus relația de parteneriat egal, real, cu Vestul. 

Ce diferență față de ce este acum - ce prăbușire totală vedem în momentul de față! O colonie, dependentă total, în care singurele personalități cu pregătire și carieră în spate – Ciucă și Aurescu – se comportă mai mult decât oricine ca servanți ai intereselor americane - nu al celor naționale și suverane! Despre restul miniștrilor, nici nu are rost să discutăm – reprezintă doar… niște glume proaste!

Da, România din 2004 era pe cale unei dezvoltări europene suverane, probabil în genul Ungariei, Cehiei sau Slovaciei – sau chiar al Poloniei, dar nu cu aberațiile militariste ale Varșoviei. Sigur, România nu ar fi fost orientată către rusofobie, ci către o politică inteligentă, pragmatică – în funcție de interese satisfăcute concret, nu ”strategic”, adică mincinos și iluzoriu.

Și, da, în România condusă după 2004 în continuarea direcției începute în 2000, grupurile de ale străinătății NU ar fi dictat TOTUL în România, nu ar fi ajuns să angajeze România în conflicte internaționale, în combinații bancare, energetice, bursiere etc. etc.

Am mai spus-o, cred că nici criza din 2008 nu ar fi lovit România atât de puternic – pentru că nu ar fi fost condusă de personaje precum Boc sau Elena Udrea, nici de ”statul paralel” creat de Traian Băsescu, pentru a deveni pârghia străinătății și arma contra elitelor românești. 

Hai să mai amintim un aspect: România a pierdut, după 2007, cea mai mare oportunitate de a face parteneriate economice excepționale: Vladimir Putin a stabilizat Rusia și a declanșat principalele proiecte (parteneriale) de transport gaze și investiții în zona nucleară, iar în China începea epoca de aur a creșterii economice, sub conducerea excepționalului Xi Jinping.

Estul devenea cel mai mare și dinamic investitor – dar România… Băsescu a început brusc să-l insulte pe Putin, iar China va deveni, în scurt timp, subiect de atac politic. UE a profitat din plin, pe când România a rupt cele mai profitabile relații – pentru că devenise o colonie pe care alții o controlau!

Concluzionând – repet, da, România lui 2004 se era pe cale unei dezvoltări europene suverane, ca membru demn și egal din UE. De aceea și drumul lui Adrian Năstase trebuia oprit, iar România adusă pe calea consumerismului, a pieței de desfacere pentru Occident, a MCV, a cumpărătorului de arme și a unui teren de jocuri strategice păguboase și riscante.

Adrian Năstase a fost ținta principală, restul - care, culmea, s-au bucurat sau chiar au concurat la căderea lui - au simțit și ei dulceața glonțului patriei-colonie. Și o vor mai simți, pentru că în lipsa realizărilor, trebuie să dai poporului circ. Ori asta dau Iohannis, Orban, ambasadorii SUA, reprezentanții NATO…

***

O completare necesară: se va comenta că NU am vorbit și de decăderea Partidului Social Democrat - de la Adrian Năstase, președinte și fondator, la Marcel Ciolacu. Atrag atenția că am precizat că NU analizez glume proaste. Marcel Ciolacu nu reprezintă nici măcar atât, în paradigma Adrian Năstase.

2407
Tagurile:
Adrian Năstase
Ion Creangă

Nu știu alții cum sunt… dar eu întorc la Ion Creangă

99
Autorul ”Amintirilor din copilărie” vedea lumina zilei, potrivit propriilor afirmații, în prima zi a lunii martie, în anul 1837. La aproape două secole de atunci, scrierile sale sunt la fel de vii.

Prima zi a lunii martie marchează nu doar începutul primăverii, ci și ziua când – potrivit propriilor mărturisiri – s-a născut scriitorul Ion Creangă, în anul 1837.

Despre sine, autorul spunea, cu modestie, dar și cu umor – că a fost și el în lumea asta ”o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos până la 20 de ani, nici cuminte până la 30 și nici bogat până la 40” nu s-a făcut.

Nică a lui Ștefan a Petrei, așa cum se descrie el în celebrele ”Amintiri din copilărie”, povestește, învățam noi la orele de Limbă și Literatură Română, ”copilăria copilului universal”.

Dincolo de acest clișeu, trebuie să stăm și să reflectăm: ce înseamnă copilăria pentru Creangă, ce înseamnă ea pentru noi și ce reprezintă pentru copiii noștri? Aparent, sunt lumi diferite, însă toate au un numitor comun: pofta de viață, jocurile și jucăriile – adaptate timpului, năzdrăvăniile specifice vârstei lipsite de griji.

Paradoxal, la aproape două secole de la nașterea sa, Ion Creangă este mai actual ca oricând. Și trebuie să fie așa, pentru a nu ne pierde specificul, fibra națională, specificul sufletului nostru.

Piața de carte din România, manualele școlare sunt efectiv asaltate de scriitori străini. Profesorii par să se jeneze să mai recomande ca lectură un Creangă, un Sadoveanu sau un Ispirescu, în schimb, îi îndeamnă pe cei mici să citească Mircea Cărtărescu sau Roald Dahl.

Profesorul de Limba Română Cristina Tunegaru chiar se războia cu Eminescu sau Creangă.

”Subsemnata, profesoară de română, declar că nu respect, în mod premeditat, programa școlară de limba română, asemenea unui element dușmănos: nu citesc cu elevii mei poeziile de Eminescu, ”Amintirile" lui Creangă”, spunea aceasta.

Dacă refuzăm clasicii literaturii române, vom ajunge în situația dramatică de a ne întreba: Cine suntem noi? De unde venim?

Iar răspunsurile vor fi simple ridicări din umeri.

Nu știu alții cum sunt… dar eu mă întorc la Creangă, ca la o oază de normalitate, de firesc, de simplu și de autentic. Mă întorc la Creangă pentru a mă regăsi pe mine, ca român, în tot acest proces de ștergere a identității noastre.

 

99
Tagurile:
Ion Creangă

Загрузка...
Флаги России, ЕС, Франции и герб Ниццы на набережной Ниццы

Europei nu-i permit se elibereze de obligațiile de stăvilire a Rusiei

425
(reînnoit 16:36 25.02.2021)
Uniunea Europeană a convenit asupra introducerii unor sancțiuni personale împotriva unui număr de oficiali ruși responsabili de "urmărirea penală a lui Navalnîi", iar Statele Unite finalizează pregătirea unui pachet întreg de "sancțiuni și alte măsuri".

Editorial realizat Piotr Akopov

Occidentul lansează o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei: luni, Uniunea Europeană a convenit asupra introducerii unor sancțiuni personale împotriva unui număr de oficiali ruși responsabili de "urmărirea penală a lui Navalnîi" (o listă concretă va apărea peste câteva zile), iar Statele Unite finalizează pregătirea unui pachet întreg de "sancțiuni și alte măsuri", dar deja nu numai din cauza lui Navalnîi, ci și din cauza atacurilor cibernetice (numite SolarWinds) asupra instituțiilor și companiilor americane, de care este acuzată Rusia.

Toate acestea erau previzibile – ca să nu mai vorbim de faptul că presiunea sancțiunilor asupra țării noastre se desfășoară (la scară largă și nu sub formă de acțiuni individuale americane) deja de șapte ani. S-ar putea obișnui cu asta? Desigur, dar argumentele cu care "partenerii" noștri occidentali își susțin acțiunile sunt întotdeauna interesante – concluzii, argumente, nicidecum motive. Motivele, pe de altă parte, sunt extrem de clare – și Vladimir Putin le-a menționat miercuri, în cardul unui discurs la consiliul de administrație al FSB.

"Ne confruntăm cu așa-numita politică de stăvilire a Rusiei. Nu este vorba despre o concurență firească în relațiile internaționale, ci despre o linie consecventă și foarte agresivă menită să ne perturbe dezvoltarea, să o încetinească, să creeze probleme de-a lungul perimetrului extern, să provoace instabilitate internă, să submineze valorile care unesc societatea rusă și, în cele din urmă, să slăbească Rusia și o pună sub control extern, așa cum vedem, cum știm că acest lucru se întâmplă în unele țări din spațiul post-sovietic".

Aceste obiective nu sunt secrete: după cum a remarcat Putin, "este suficient să vă familiarizați cu documentele strategice publice și cu declarațiile destul de sincere ale oficialilor de stat dintr-o serie de țări". "Nici măcar nu încearcă să ascundă atitudinea neprietenoasă față de Rusia, față de o serie de alte centre suverane și independente ale dezvoltării mondiale".

Toate metodele de izolare sunt, de asemenea, binecunoscute, Putin le-a enumerat pur și simplu: "Încearcă să ne împiedice cu sancțiuni economice și de altă natură, să blocheze mari proiecte internaționale de care, apropo, suntem interesați nu numai noi, ci și partenerii noștri, se amestecă direct în viața publică și politică, în procedurile democratice ale țării noastre. Și, desigur, instrumentele din arsenalul serviciilor secrete sunt utilizate în mod activ".

Toate acestea s-au întâmplat nu o dată în istoria noastră: în diferite combinații, toate metodele menționate mai sus au fost utilizate împotriva noastră, astfel încât ne-am învățat să contracarăm și să răspundem. De aceea, Putin și a spus că "o astfel de atitudine față de Rusia nu are nicio perspectivă" – nicio presiune nu ne va putea obliga să facem concesii sau să ne subminăm din interior. În același timp, Rusia își declară rolul de apărător, care își apără suveranitatea și interesele – nu rolul de agresor.

Mai mult, subliniem în permanență disponibilitatea noastră de a dezvolta relații cu toată lumea, de a deschide un dialog bazat pe încredere reciprocă și respect, după cum a amintit Putin și de această dată. Dar ce auzim drept răspuns?

Rusia nu este interesată de cooperarea cu Uniunea Europeană, iar autoritățile ruse conduc țara pe calea spre autoritarism – aceasta este concluzia la care au ajuns miniștrii de Externe ai țărilor UE în cadrul reuniunii, pe parcursul căreia au decis să introducă noi sancțiuni. Iar șeful democrației europene, Josep Borrell, a numit Rusia "un vecin care a decis să se comporte ca un adversar", subliniind faptul că: "Noi trebuie să definim un model pentru a evita confruntarea permanentă cu vecinii care au decis să acționeze în sens invers".

Adică Europa în special și Occidentul în general prezintă problema în așa mod – Rusia caută confruntări și nu vrea să dezvolte relații. Mai mult, Rusia se amestecă în mod constant în treburile europene și exercită presiuni asupra UE. Prin urmare, Uniunea Europeană va construi acum relații cu Moscova reieșind din trei principii.

Iată cum le-a descris Borrell: să adopte represalii în cazul în care Moscova va încălca dreptul internațional și drepturile omului, să adopte o politică de stăvilire dacă Rusia va crește presiunea asupra UE și să coopereze cu Rusia în domeniile în care UE este interesată. Represalii, stăvilire, cooperare acolo unde îi este convenabil Uniunii Europene – kitul de luptă a diplomației europene. Dar despre ce vorbim?

Practic totul este acoperit de "încălcarea dreptului internațional și a drepturilor omului" – de la Crimeea și Navalnîi până la orice alt subiect, atât intern, cât și internațional. Sancțiuni pentru absența căsătoriilor homosexuale în Rusia – adică pentru încălcarea drepturilor omului? Poftim. Sancțiuni pentru refuzul de "a returna" Georgiei Abhazia? Fără îndoială. Sancțiuni pentru un nou emigrant sau refugiat rus ucis în Europa, sau, de fapt, pentru oricine altcineva (ca în povestea veche despre un cecen din Georgia ucis la Berlin) – în orice moment. Ați spart sistemul informatic al Bundestagului german? Desigur, Rusia trebuie pedepsită.

În același mod, orice poți numi drept presiune asupra UE. Separatiștii votează pentru secesiunea Cataluniei? Căutăm o urmă rusească. Reprezentanții fracțiunii parlamentare "Alternativă pentru Germania" vin la Moscova? Rușii sapă sub Merkel. Moscova anunță proteste împotriva dezmembrării monumentelor în cinstea soldaților sovietici din Polonia sau Republica Cehă? Pun presiune asupra europenilor estici nefericiți și iubitori de libertate. Construiesc o conductă de gaz? Vor să împartă Europa. Refuză construcția? Vor să înghețe Europa. Absurd? Nu, este o reacție destul de calculată.

Adică, UE dorește să dețină un drept unilateral de a reglementa relațiile cu Rusia, dreptul de a pedepsi și de a ierta la propria sa discreție – iar Rusia ar trebui să se resemneze cu acest lucru și să nu se indigneze și să fie gata, de îndată ce vor avea nevoie, să coopereze, dar numai în domeniile care sunt avantajoase pentru europenii buni.

Dar, în realitate, totul este exact opus: UE este un vecin care se comportă ca un adversar. Exercită presiune asupra Rusiei, ne pune condiții, ne învață și ne demonizează, se amestecă în afacerile noastre interne (chiar și acum Borrell a spus că "uniunea își va extinde sprijinul pentru societatea civilă din Rusia") și consideră că acest lucru este normal. UE (chiar și la inițiativă atlantică) este cea care încearcă să rupă Ucraina de Rusia, să schimbe granițele istorice din Est și Vest, să-și extindă spațiul de trai în detrimentul civilizației rusești – și vrea ca Rusia să accepte calm acest lucru? O astfel de îndrăzneală ar fi putut fi explicabilă acum un sfert de secol, chiar și 15 ani în urmă, când Rusia se lupta pentru propria supraviețuire și nu putea să se ocupe nici de întreaga lume rusă, nici să ceară europenilor să se comporte decent, dar este ridicol acum să se aștepte că Rusia va fi ascultătoare.

În orice caz, Rusia va reconstrui relațiile cu Europa în condiții acceptabile pentru ea însăși – și cu cât UE va înțelege mai repede acest lucru, cu atât acest proces va fi mai ușor și mai rapid. Europa oricum nu are nicio alternativă: ea nu își poate permite să se îngrădească pur și simplu de Rusia sau să se transforme dintr-un vecin într-un dușman al nostru. Mai precis, își poate permite – dar numai pentru o ultimă dată.

425
Tagurile:
Rusia, SUA, Sancțiuni

Загрузка...
Serghei Lavrov

Lavrov: Rusia nu impune nimănui punctul său de vedere

13
Rusia nu își impune nimănui punctul său de vedere și așteaptă ca reflectarea evenimentelor din țară să urmeze același raționament, a declarat Lavrov.

BUCUREȘTI, 1 mar – Sputnik. Rusia nu își impune nimănui punctul său de vedere și speră ca în aceeași cheie vor fi reflectate evenimentele din Rusia, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.

Serghei Lavrov
© Sputnik / Russian Foreign Ministry

“Suntem departe de dorința de impune cuiva ceva, fie și colegilor noștri diplomați, un anumit punct de vedere. La rândul nostru, așteptăm ca evenimentele să fie reflectate în același mod, prezentând totul din mai multe perspective, obiectiv”, a declarat Lavrov la întâlnire cu reprezentanții presei străine, acreditate în Rusia.

Lavrov a subliniat că autoritățile ruse nu se izolează de nimeni, “întotdeauna sunt gata de discuții”, însă nu trebuie acceptate ca un dat actualul val de informații false, etichetări și clișee vechi.

„Acest lucru transformă câmpul informațional într-o arenă de confruntări asemenea celei din perioada războiului rece”, a declarat șeful diplomației ruse.

13
Tematic
Lavrov: Cazul lui Navalnîi, o înscenare a Occidentului
Peskov: Declarațiile lui Lavrov despre UE - denaturate, Rusia dorește relații bune cu UE
Lavrov a numit condițiile de cooperare cu Uniunea Europeană
Lavrov: Rusia nu pleacă din Europa
Video - Lavrov: Folosind pandemia, Occidentul încearcă să pedepsească guvernele „incomode”
Lavrov a comentat situația din Armenia

Загрузка...