Georgiana Arsene

De ce merită unii profesori li se taie din salariu

7899
(reînnoit 11:30 05.10.2020)
Recenta declarație a premierului Ludovic Orban referitoare la sancțiunile posibile pentru dascălii care refuză să predea online a stârnit valuri.

Nu știu de ce, dar unii profesori refuză, pur și simplu, să predea online. Am citit pe net toate bazaconiile posibile, am râs cu lacrimi – cea mai tare fiind cea referitoare la datele personale, de parcă ei lucrau pentru vreun serviciu secret sau ceva ori erau martori cu identitatea protejată, dar tot nu am reușit să pătrund în mintea dascălilor cu pricina.

Elevi la școală în timpul orelor
© Sputnik / Павел Лисицын

Desigur, un răspuns la îndemână – și destul de aproape de adevăr ar fi acela că profesorii în cauză refuză și să stea cu ușa deschisă la ore – nu că i-ar trage curentul și i-ar lua durerile de șale, ci pentru că fac ore în virtutea inerției, nu au mai fost de ani buni la cursurile de perfecționare și se tem că impostura iese la iveală.

Din păcate, acești oameni aruncă un vot de blam asupra întregului corp didactic, unde sunt oameni de toată isprava, dedicați, care, de multe ori, rup de la gura lor și a copiilor pentru a putea să meargă la cursuri de perfecționare și pentru a avea bani să își pavoazeze clasele.

Cunosc asemenea oameni. Din păcate, cunosc și din ”tabăra adversă” și spun cu mâna pe inimă că, pentru a doua categorie, nu am nici un pic de simpatie.

Revenind la ce scriam în deschiderea acestui editorial, declarația premierului Orban potrivit căreia un profesor care nu face lecții online, acolo unde este necesară organizarea acestor lecții, dacă din zece ore face doar șase, patru ore nu trebuie plătite.

Pentru că nu este normal să încaseze aceeași sumă de bani ca un dascăl care muncește și care se implică, refuzând să se facă de râs invocând tot felul de gogomănii.

Cu riscul să îmi pun în cap mulți dascăli, eu cred că a ține partea profesorilor muncitori, dedicați, implicați, harnici este un lucru nu onorabil, ci o datorie în sine. Este singurul pas spre normalitate și schimbare.

Opinia autorului ar putea să nu corespundă neapărat cu poziția Sputnik.

7899
Tagurile:
Ludovic Orban, Salarii, Profesori
Monica Anisie

De ce a prins fake-news-ul cu declarația Monicăi Anisie?

704
O declarație care ar fi putut scoate din minți și cel mai liniștit om a scos la iveală, de fapt, prăpastia dintre actuala conducere a Ministerului Educației și Cercetării și omul de rând.

Am urmărit și eu ieri, ca mulți – incredibil de mulți – români declarația ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, legată de situația copiilor care provin din familii fără curent electric.

De la bun început am simțit – sau, mai degrabă, am vrut să simt, să cred asta – că avem de-a face cu o scoatere din context, cu un fake-news… Nu îmi puteam imagina că un om, care, pe deasupra ete ministrul Educației și Cercetării, se arată a fi atât de lipsit de empatie față de oamenii cu adevărat nevoiași.

Era ca și cum le-ar fi spus: ”Dacă n-aveți pâine, mâncați cozonac!”

Și totuși… chiar dacă vorbim de o ”gafă” exagerată, accentuată până dincolo de limita bunului simț și a decenței, problema care apare este alta, reală și dureroasă. Iar Anisie pare să nu facă nimic pentru a o remedia.

Mă refer la prăpastia dintre Ministerul Educației și Cercetării și omul de rând. Distribuirea masivă a imaginii ministrului Educației și Cercetării, însoțită de textul ”Pentru școala online, elevii care nu au tablete pot urmări lecțiile la televizor” arată că s-a ajuns la saturație. Profesorii, elevii, părinții, toți au distribuit imaginea. Pentru că nu se mai poate. Pentru că, de luni de zile, de la MEC nu vin decât incertitudini și bâjbâieli.

Acest fake news nu a reprezentat decât picătura care a umplut paharul. Iar Anisie, în loc să arunce cu venin pe Facebook, să acuze fake-news-ul – uitând, evident, că funcția sa presupune alte îndeletniciri – ar trebui să își adune echipa și să se întrebe: ce e de făcut?

Pentru că, în mod absolut clar, nu mai merge așa. Iar Monica Anisie – vrem, nu vrem – și-a pierdut credibilitatea în fața românilor. Acesta este și motivul pentru care nimeni nu mai stă să citească întreaga declarație a demnitarului.

Românii au înțeles – și aici nu e vina lor – că ministrul Educației și Cercetării nu are credibilitate și că, mai grav de-atât, are ”potențial”. Adică omul poate citi un titlu și deja îl crede, pentru că se pliază pe imaginea pe care o are despre un personaj politic sau altul.

Mingea se află acum în terenul Monicăi Anisie.

704
Tagurile:
Monica Anisie

Загрузка...
Steagul UE

Europa va plăti scump pentru noile sancțiuni antirusești

339
(reînnoit 18:00 16.10.2020)
Acest episod a devenit cea de-a treia acutizare majoră a relațiilor dintre Occident și Rusia din ultimii ani.

Editorial realizat de Irina Alksnis

La summitul UE de la Bruxelles au fost anunțate sancțiuni împotriva Rusiei cu privire la cazul lui Alexei Navalnîi, scrie editorialistul Irina Alksnis pentru RIA Novosti.

În noua listă neagră au fost incluși șase reprezentanți de rang înalt ai serviciilor speciale rusești, ai Ministerului Apărării și ai Administrației Prezidențiale, precum și ai Institutului de Cercetare de Stat pentru Chimie Organică și Tehnologie. Sursele susțin că aceste persoane „ar fi putut ști despre otrăvire sau au fost implicate în planificarea acesteia”.

Astfel, potrivit Uniunii Europene, statul rus se angajează în asasinate politice (și atentate asupra lor), folosind arme chimice pentru aceasta în locuri aglomerate. Iar pedeapsa adecvată pentru aceasta, potrivit europenilor, este înghețarea activelor și interzicerea intrării mai multor oficiali ruși, posibil implicați.

În alte privințe, astfel de acțiuni, care se presupune că ar fi întreprinse de Rusia, nu reprezintă un motiv pentru ca Europa să transforme cumva cooperarea cu Rusia. Mai mult, Berlinul, ca inițiator și forță motrice a evenimentelor care au loc, este interesat de „relații bune sau cel puțin rezonabile” cu Moscova, întrucât, potrivit ministrului de Externe al Republicii Federale Germania, Heiko Maas, ceea ce s-a întâmplat „nu schimbă geografia”, iar țara sa trăiește „prin comerț și schimb științific".

Anume în totalitatea acestor fapte ar trebui să căutăm o explicație pentru retorica rusească, fără precedent de aspră din ultima vreme.

Poate părea ciudat la prima vedere, dar prin decizia sa de astăzi, UE a dat într-adevăr un caracter calitativ nou confruntării sale cu Rusia. Pentru a înțelege despre ce este vorba, este necesar să ne reamintim de trecutul recent.

Acest episod a fost cea de-a treia acutizare majoră a relațiilor dintre Occident și Rusia din ultimii ani. Primul a fost în 2014-2015 și este asociat cu evenimentele violente de atunci. Al doilea s-a întâmplat în 2018 în cazul Skripal. Și acum - incidentul cu Navalnîi.

Organizatori și conducători ai acestor procese au fost întotdeauna diferite puteri. La mijlocul anului 2010, Statele Unite au fost acea forță care a desfășurat o campanie grandioasă de exercitare a presiunii asupra Rusiei în acea perioadă. La rândul său, scandalul Skripal a fost în totalitate inspirat de Marea Britanie.

În ambele cazuri, Europa continentală a acționat ca o forță condusă din afară, de la care se aștepta, de asemenea, să facă principalele sacrificii în lupta împotriva Moscovei. Mai mult, americanii s-au descurcat destul de bine pentru prima dată: Uniunea Europeană a avut de suferit cele mai grele pierderi ca urmare a schimbului de sancțiuni sectoriale și contra-sancțiuni rusești. Cu toate acestea, acest lucru era destul de previzibil, deoarece Rusia este un partener economic mult mai semnificativ pentru UE decât pentru Statele Unite sau Regatul Unit.

Europa a învățat o lecție din experiența dureroasă și a emasculat destul de repede războiul sancțiunilor, care durează și astăzi, până la măsuri nedureroase din punct de vedere economic pentru toate părțile sub formă de completare a listelor nesfârșite și expulzare periodică a diplomaților.

Se poate presupune că retorica pacificatoare a politicii externe a Moscovei, care se manifesta anterior chiar și în perioadele celei mai acute ale campaniei anti-rusești din Occident, era și se adresa în primul rând ei - Europei continentale. Sarcina a fost de a răzbate la pragmatismul și buna chibzuială a capitalelor europene, astfel încât acestea să nu-și permită să fie transformate într-un instrument blând în mâinile Washingtonului și Londrei.

Și acest lucru s-a reușit.

Acum, Europa - și în special Germania - a decis să joace independent aceeași carte pe care au jucat-o camarazii săi din Occidentul colectiv: să umfle un grandios scandal rusofob pentru întreaga lume pentru a-și atinge unele dintre obiectivele sale.

Diferența constă în faptul că, dacă Statele Unite și Marea Britanie s-au bazat într-adevăr pe un efect sensibil anti-rusesc, atunci în acest caz scopul este evident unul diferit - pur și simplu pentru că „pedeapsa” anunțată a Rusiei are din nou un caracter absolut simbolic. Pe de altă parte, cel mai valoros și fragil obiect al relațiilor bilaterale din acest moment - ”Nord Stream - 2” - este atent păzit de germani și scos de sub atac.

Cel mai probabil, Berlinul și, în același timp, Parisul și Bruxelles-ul își rezolvă problemele interne cu această combinație, folosind tema „rusească” ca instrument convenabil familiar, iar Navalnîi ca pe un „neghiob” din Preferans.

Doar după mai bine de câteva decenii în care a avut un rol geopolitic secundar, precum și concentrându-se pe economie, „comerț și schimb științific”, Europa și-a pierdut abilitățile în implementarea operațiunilor politice speciale și complexe. De aici și delirul din ce în ce mai uimitor al poveștii cu Navalnîi, unde s-a ajuns deja la acuzațiile de dublă otrăvire a bloggerului. În acest context, britanicii din cazul Skripal arată ca niște guru ai profesionalismului.

Iar degețelul amenințător, arătat de europeni în calitate de pedeapsă la adresa statului care este acuzat că a folosit arme chimice și a încercat o asasinarea politică, impresionează în mod deosebit.

Deci, dacă Europa decide să intre în joc cu mize atât de mari, trebuie să fie gata că va trebui să plătească scump.

Într-adevăr, în marea politică și imaginația adecvată a Moscovei (și puteți fi sigur de ea), gama de măsuri care sunt cu adevărat sensibile pentru partenerii europeni depășește cu mult restricțiile pur economice pe care aceasta le evită atât de sârguincios.

339
Tagurile:
UE, Rusia, Sancțiuni
Tematic
Premieră: primul transgender viceprim-ministru în Europa
Cât de periculos este vaccinul: SUA solicită un răspuns, Europa numără profiturile
Europa luptă pentru uniformizare liberală și totalitarism democratic
Macron: cooperarea cu Rusia, necesară pentru pacea în Europa
Puși în fața faptului împlinit: Cum va plăti Europa pentru bazele SUA

Загрузка...
Protestele pensionarilor în Minsk

Belarusul îngroapă ideea “revoluției colorate”

0
(reînnoit 17:03 24.10.2020)
Diminuarea avântului protestatar în Belarus indică asupra existența unui scepticism legat de fenomenul „revoluțiilor colorate”.

MOSCOVA, 24 oct – Sputnik, Irina Alksnis. Opoziția belarusă este atât de ghinionistă, încât are toate șansele să piardă chiar și la nominalizarea la titlul de “Ghinionistul anului”. Împotriva ei sunt atât circumstanțele care nu depinde de ea, cât și propriii lideri, care înaintează niște inițiative atât de exotice, încât nu e clar cum de reușesc să-și mai păstreze reputația și imaginea personală.

Duminică expiră termenul “notei ultimative”, înaintată lui Aleksandr Lukașenko acum două săptămâni de către Svetlana Tihanovskaia. Din momentul în care nu există niciun fel de semne că autoritățile belaruse intenționează să realizeze aceste revendicări, de luni, potrivit promisiunilor “președintelui Sveta”, Belarusul ar trebui să intre în regimul haosului grevelor naționale, blocărilor de șosele și a prăbușirii vânzărilor în magazinele de stat.

Însă, odată cu trecerea timpului, o astfel de evoluție a lucrurilor pare tot mai fantezistă.

Se pare că acest lucru au început să înțeleagă chiar și cei din consiliul coordonator al opoziției, care acum este preocupat cum să iasă din această situație incomodă cu pierderi minime. Unul din membrii lui, Pavel Latușko, a declarat că pe măsura expirării notei ultimative, care prin minune s-a transformat în una “popular”, își vor intensifica acțiunile. E o formulare destul de comodă, care oferă un mare spațiul de interpretări și nu obligă la nimic.

Însă ar fi incorect să afirmă că eșecul protestelor din Belarus se datorează exclusiv factorilor interni, chiar dacă acestea joacă un prim rol.

Opoziția belarusă (și protectorii ei externi) au avut nenorocul să demareze o răsturnare a puterii în perioada unei discreditări totale a fenomenului “revoluției colorate”.

Peste 15 ani acest fenomen reprezenta o adevărată amenințare pentru autorități și totodată o inspirație pentru opoziția dintr-un număr mare de stat. “Revoluțiile colorate” erau considerate o armă perfectă și atotputernică pentru răsturnarea unor conducători și regimuri indezirabile. Acest concept demoraliza pe unii și insufla încredere altor în apropiata victorie.

Însă, cel mai important lucru era credința multor oameni, care nu aveau nicio tangență cu politica, în posibilitatea de a schimba în acest fel viața spre bine.

O “revoluție colorată” nu este doar o lovitură de stat. Aceasta este imposibilă fără mase mari de oameni pe stradă, apolitici în viața de zi cu zi, dar care devin convinși că o schimbare bruscă a puterii, prin ignorarea tuturor regulilor scrise, de dragul unui viitor luminous. Anume acest lucru a determinat zeci și sute de mii de oameni să iasă în piața din Cairo în 2011 și pe Maidanul din Kiev în 2013.

Apropo, protestele belaruse inițial se puteau lăuda cu un număr mare de demonstranți, însă în fiecare săptămână numărul protestatarilor se micșorează.

Problema nu este în oboseala oamenilor de manifestații fără un rezultat și faptul că lozinca “Lukașenko, pleacă!” nu are puterea magică de a izgoni un lider național “incorect”. În paralel cu evenimentele din Belarus, și în alte colțuri ale lumii au loc niște procese importante, care determină cetățenii republicii să judece la rece ceea ce se întâmplă acasă.

Există Kârgâzstanul, care trecere prin a treia mare criză politică din ultimii 15 de ani, în privința căreia se utilizează eticheta de “revoluție colorată”. Anume această țară din Asia Mijlocie a avut cel mai mare aport la discreditarea fenomenului, pentru că principalul rezultat pentru toate loviturile de stat, însoțite de dezordini de stradă și anarhie, a devenit lipsa unor schimbări spre bine pentru societatea kârgâză.

Există Armenia. Pe fundalul unei atitudini sceptice față de orice maidane și eșecurile lor tot mai frecvente, anume evenimentele din Erevan din 2018 au servit drept un exemplu cras al unei revoluții de catifea care și-a atins scopul. Poporul răsculat în numele democrației, viitorului european și combaterea corupției a reușit să răstoarne puterea, a pus în fruntea statului pe cel în care avea încredere, iar noul lider are cu ce să se laude în ultimii ani de activitate. În orice caz, lipsa unor rezultate catastrofale, precum cele din Ucraina sau chiar în Kârgâzstan, ar putea fi considerate adevărate realizări pentru vremurile de azi.

Însă ce sens are opțiunea europeană a poporului, înfrângerea corupților din guvernarea precedentă și alegerea unui lider democrat progresist dacă Armenia a ajuns din nou în epicentrul unui conflict sângeros? Plus, chiar și un om care este departe de  politică înțelegere că Azerbaidjan a profitat de căutările democratice ale vecinului, iar rezultatele acestui lucru îl observăm în Nagorno-Karabah.

Noțiunea de “revoluție colorată” sugerează ideea că lumea reprezintă un loc minunat, însorit și prietenos, unde oamenii sunt frați și e suficient să fie eliminate forțele găunoase din fruntea statului, pentru ca țara să se transforme într-o grădină înfloritoare, în care toți coexistă în armonie. Kârgâzstanul și Armenia pentru societatea belarusă reprezintă o amintiră că o astfel de reprezentare nu este decât o iluzie, care nu are nicio legătură cu realitatea internă, nici în politica externă.

Nu e de mirare că protestele din Belarus se mișcă spre un eșec inevitabil.

În acest fel, republica își va bate propriul cui în sicriul mitului universal al “revoluției colorate”.

0
Tagurile:
Belarus
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Un nou protest în Belarus: Au răsunat împușcături
Merkel se va întâlni marți cu Tihanovskaia
Aurescu, decizie de VĂCAR supărat - pe un stat
1,5 mil. doze vaccin rusesc Sputnik V, produse în decembrie
Borrell a promis că UE îl va izola pe Lukașenko
Tihanovskaia i-a înaitat lui Lukașenko o notă ultimativă

Загрузка...