Sistemul american de apărare antirachetă Patriot

România: rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți

773
Cu ceva vreme în urmă, nu multă, am intrat în posesia unor interviuri din SUA cu diplomaţi americani, consilieri politici, ofițeri ai serviciilor de informații cu statut diplomatic etc. privind anii de serviciu în România.

BUCUREȘTI, 26 sep - Sputnik, Radu Toma. De tipul debriefings (raport de informare audio, oficial, depozitat la instituția de comandă), interviurile acoperă o perioadă de peste o jumătate de secol (1946-1997)  și sunt  una dintre cele mai consistente  surse de informaţii inedite, politice, diplomatice, militare, economice, instituționale etc. privind  România  de  după Al Doilea Război Mondial. O sursă primară deci - clasificată timp de decenii și apoi declasificată, dar neadusă în spațiul public până în paginile de față ale Sputnikului - din toată perioada fostului regim de la București, 1945 - 1989, văzută de americanii trimiși oficial în misiuni dincolo de mult temuta fostă "Cortină de Fier".  

Mărturii în premieră absolută despre lideri şi politicieni locali şi internaţionali, despre superputerile vremii, îndeosebi fosta Uniune Sovietică; despre Cominformul de la Moscova, despre „o femeie foarte manierată şi elegantă” numită Ana Pauker, apropiată a Kremlinului venită la București și asemănată  de americani galanți care au cunoscut-o aici cu Golda Meir a Israelului; despre sovromuri, despre România în doliu o săptămână la moartea lui Stalin; cu insistență despre ecouri ale disputelor fierbinți sovieto-americane, de genul Crizei Caraibelor  etc.

Concluzia cea mai importantă a documentelor, însumând 525 de pagini (!),  este că oficialitățile americane trimise la București în acei ani  au avut  misiunea  nr.1 să culeagă informații nu atât despre România și români, cât despre  mișcările  Moscovei în Estul Europei, de asemenea să sesizeze  posibile "semnale"  din  România  ale  unei eventuale dizidențe politice anti-Moscova de tipul Ungaria  '56, Cehoslovacia '68, Polonia anii '80  etc.  

Astăzi, după 30 ani de la dispariția Uniunii  Sovietice și a fostelor regimuri socialiste din Europa de Est documentele confirmă solid o concluzie esențială, anume că percepția și interesul primar al Washingtonului fața de România au rămas aceleași timp de 75 de ani: (1) în timpul fostului regim România ca un avanpost al Washingtonului dincolo de "Cortina de Fier", de supraveghere a mișcărilor Moscovei și  (2) în prezent România  ca  un "portavion nescufundabil"  (Churchill, despre insula Malta, apărată și păstrată de englezi în tot timpul ultimului război mondial)  al SUA în imediata vecinătatea sud-vestică  europeană a Rusiei. Bucureștiul oficial 2020  drept "capul de pod" principal al strategiilor și reconfigurărilor militare ale Washingtonului în Europa de Est și la Marea Neagră, strategii și reconfigurări militare reflectând toate eterna obsesie  a Americii oficiale, obsesie numită Rusia. De asemenea dovedind și o rivalitate agresivă, inflamată periodic, față de Moscova, ca în anii cei mai întunecați ai fostului Război Rece.           

Suntem, prin urmare, din nou martori la un alt episod dintr-un  Război Rece declarat oficial mort, în realitate  intrat în clandestinitate, un ultim episod declanșat acum câteva zile, când Washingtonul, Bucureștiul și media internațională au anunțat sosirea oficială în România a primelor părți din sistemul balistic sol-aer Patriot cumpărat din SUA. Cum s-a ajuns la rachete interceptoare americane,  operaționale din 2021, pe țărmul românesc al Mării Negre, la câteva sute de kilometri de Rusia? Cum a ajuns România parte din această escaladare militară letală Statele Unite - Rusia post-Războiul Rece? Cum a ajuns România, după căderea Zidului Berlinului, singura, unica  țară est - europeană  cu sisteme balistice americane pe teritoriul ei, Aegisurile de la Deveselu și acum vectorii Patriot de la Marea Neagră? Cum a ajuns Bucureștiul, din 2015 încoace, să fie marcat cu un steguleț roșu, adică țintă pe planiglobul Apocalipsei nucleare ruso-americane?  Rachetele Aegis și Patriot, sunt într-adevăr arme defensive, dar capabile să modifice  mai vechiul echilibru  dintre celelalte tipuri de arme nucleare rusești și americane  -  "echilibrul terorii", atât de prețuit de americanii Kissinger, Brzezinski și părintele Războiului Rece, George Kennan - arme nucleare  de sub incidența defunctului INF, arme ofensive lăsate acum în voia soartei! România a ajuns aici, astfel.           

Президент РФ Владимир Путин
© Sputnik / Алексей Дружинин

Anii '90 trecuți, de după căderea zidului Berlinului și dispariția Uniunii Sovietice, au fost anii promisiunii solemne a euroatlanticilor: "NATO, niciun inch către Est" făcută lui Gorbaciov și rușilor de președintele Bush Sr. și secretarul de Stat american James Baker, de Mitterand al Franței, cancelarul Kohl al Germaniei, PM Thatcher și Major ai Marii Britanii, de Manfred Wörner, secretarul general al NATO. Promisiune făcută  în  vara lui 1990 și uitată grabnic de președintele următor  Bill Clinton în 1994. Au fost, totodată şi anii ieşirii României de sub dominaţia fostei Uniuni Sovietice şi ai alunecării ei treptate în sfera de influenţă politico-militară a SUA, ceva mai târziu  Bush Jr. avea să spună  asta „puţin” diferit, anume că România era prietenul bun al Americii... 

Adevărul a fost altul, acela că după  1989 orientările de politică externă ale României nu  au apucat să prindă o pârtie cât de cât practicabilă nici către Europa de Vest și nici o consistență regională, estică sau balcanică. În atare situaţie, din tot Estul european  numai aici, în România, a fost posibil ca administraţiile Clinton, mai prudent şi apoi Bush Jr. fără ezitări, să instaleze politicile și interesele hegemonice americane în acest loc prielnic, ca să nu spunem un loc uitat de toți, inclusiv de clasa politică locală preocupată de trădări, loialități reciclate și navete de la un partid la altul, de chivernisirea personală și de găsirea de susțineri externe. Estonia, Letonia şi Lituania, ţări germanice şi cu grupuri rusofone importante, s-au întors la legăturile tradiţionale cu Germania şi au menţinut o cooperare economică profitabilă cu Rusia și alți exsovietici.

Deşi a avut legături stabile cu America prin grupul  etnic, mare, emigrat peste ocean – circa 15 milioane de americani de origine poloneză – Polonia catolică a întreţinut legături cu Vaticanul, cu Europa, Germania, Franţa, arealul baltic, dar şi schimburi economice cu Rusia, dincolo de disputele istorice. Cehii au fost "adoptaţi" imediat de către Germania și au continuat fostele afaceri profitabile cu rușii; slovacii, imuni istoricește la rusofobii, au mers cu Vestul,  dar neabătut şi cu Moscova. Ungaria şi-a aşezat politica externă alături de Germania şi Austria, puțin mai târziu s-a întors, pragmatic și către spațiul eurasiatic. Germanii şi-au amintit că bulgarii sunt „prusacii Balcanilor” şi s-au ocupat de ei, bulgarii au fost cuminți și au ascultat de Deutsche Bank  şi, de asemenea, au ținut minte că Nicolae I al Rusiei este „ţarul eliberator” şi că a înălţat în mijlocul Sofiei Catedrala Naţională „Aleksandr Nevski". Cu o populaţie neinformată, cu instituţii democratice firave, o guvernare şi un Parlament sub presiunea continuă a intereselor politice şi economice; cu lideri în căutare eternă de sponsori peste hotare şi, mai ales, fără parteneri europeni puternici, tradiţionali, preocupaţi de soarta  ei, România a reprezentat "veriga slabă" a Estului.

A fost o  oportunitate excelentă, atunci când a început ofensiva globalistă, politică , ideologică și militară a SUA, de după dispariția Uniunii Sovietice. Și astfel a fost posibilă apariția lui Traian Băsescu, un lider-vasal necondiționat al hegemonului mondial. Calea sa către puterea de la București, pregătită cu întâlniri de taină încă de la sfârșitul  anilor  '90 și planificată simultan cu expansiunea administrației neoconservatoare Bush Jr. și a NATO către Est (anii 2003 și 2004), n-a făcut necesară  intervenția străzii, ca în Georgia sau Ucraina,  ambasadorul american  Jack Dyer Crouch II, expert în nucleara sovieto-americană și revoluții colorate a fost, totuși, prin preajmă, la drum de seară  contracandidatul Adrian Năstase a plecat acasă  cu coada între picioare. Iar la 13 decembrie 2004, la o zi după victorie, Băsescu a bătut în cuie politica externă a României: “Axa Washington – Londra – Bucureşti va fi o prioritate în politica externă în următorii 5 ani”.

Comentăm scurt:  prioritate nu pentru următorii 5 ani, ci pentru următorii 16, până  astăzi, la episodul cu rachetele Patriot americane aduse în Romania. Întorcându-ne și lăsând de o parte Londra, aliatul de serviciu al Americii din Europa, ce anume a fost acea axă? A fost o struțo-cămilă fantasmagorică, ca multe din isprăvile neoconservatorilor americani, o alianţă asimetrică, bizară, dintre prima superputere din lume și România, o ţară  îndepărtată, mică, lipsită de forţă politică şi militară şi cu interese strict regionale.           

Vasalitatea lui Băsescu față de administrația neoconservatoare Bush Jr. a fost nu numai necondiționată, dar și hiperactivă, din prima clipă. După ce a preluat de la fosta guvernare Năstase o înţelegere bilaterală cu partea americană privind extrădarea militarilor americani pasibili de inculpare pentru fapte penale în România, document juridic neacceptat de nici o altă ţară membră a Uniunii Europene, Băsescu a semnat în 2005 (primul șef de stat din tot Estul) un  acord pentru instalarea de  baze militare americane în România.

Apoi, când toţi est-europenii şi-au retras soldaţii din Irak, în 2005 -2007,  Băsescu a mărit numărul lor de la 287, la 950 de militari, aproape la fel cât ceilalți estici la un loc (1 028) şi a rămas singurul care nu a vorbit niciodată de aducerea lor acasă. Cu ieşiri intempestive, necontrolate, cu un sac fără fund de violenţă verbală, insulte, golănisme  şi înjurături marinăreşti, din primele clipe ale mandatului său și până la sfârșit Băsescu a deteriorat iremediabil relaţiile cu Rusia, retorica sa antirusă, patetică, a fost constant sancționată de Moscova oficială, media rusească l-a considerat pur și simplu  o ameninţare la adresa Europei postbelice, sub cele două mandate ale sale relațiile politice româno-ruse au "înghețat" complet. În schimb, în martie 2005, la Washington, asumându-și pur și simplu poziția de purtător de cuvânt al neoconservatorilor americani, troțkiști și de profesie adversari ai Rusiei oricare ar fi ea, sovietică sau postsovietică, a cerut la Washington o intervenție energică a Congresului SUA pentru așa-zisa "internaționalizare" a Mării Negre, adică deschiderea ei discreționară pentru flotele militare ale SUA și NATO.

Alegerile prezidențiale în Belarus
© Sputnik / Виктор Толочко

Apoi, la summitul NATO de la 2-4 aprilie 2008, la București, toate planurile expansioniste ale președintelui american  la Marea Neagră, admiterea Ucrainei și a Georgiei în NATO etc. au fost date peste cap de veto-ul europenilor occidentali. Bucureștiul a fost Stalingradul lui Bush Jr. și a neoconservatorilor din administrația sa. Dar, dacă Bush Jr. și-a consumat ultimul an de mandat într-un anonimat desăvârșit, nu la fel s-a întâmplat cu Băsescu. A fost preluat de următoarea administrație, Obama și în 2011 a dat ultima sa lovitură, a semnat la Washington un acord pentru instalarea în România a unei baze de rachete americane, la Deveselu, unică și aceasta în toată Europa de Est.

L-a susținut în 2014 în România și la americani pe următorul președinte, Iohannis, i-a transferat starea de vasalitate oarbă față de Washingtonul suzeran, precum și întreaga sa "moștenire" de relații româno-americane, rezumată în trei cuvinte: militărie, militărie şi iarăşi militărie. Aceasta a fost calea către tranzacția cu rachete Patriot americane pentru România anunțată zilele trecute la Washington și București. O tranzacție a guvernului României fără negocieri și fără obiecțiuni ale părții române. O tranzacție a "guvernului său"  aplaudată de Iohannis, și el un președinte-vasal supus  necondiționat, la fel ca predecesorul lui, rigorilor megabeneficiarului extern.           

Și, unde a ajuns astăzi România lui Iohannis în raporturile cu SUA?A ajuns acolo, că nimeni și nicăieri, de la un prim-ministru amețit la propriu și figurat, și până la  media locală nu a discutat nimic despre o achiziție apreciabilă pentru orice buzunar din lume, de 3,5 miliarde dolari. Nu s-a spus nimic, deși în State Unite  și în alte părți politicieni, membri, comisii, comitete și subcomitete ale Congresului de pe Hill au dezbătut de ani de zile și au făcut publice opinii, multe controversate, despre  rachetele Patriot.

Deși numeroase documente militare provenite de la experți, inspectori, utilizatori etc. din țări care au folosit în războaie aceste rachete, au exprimat obiecții serioase în ce privește eficiența lor în condiții de luptă. Deși reputata publicație "Foreign Policy"  tipărită  acum 50 ani la Washington de către celebrul politolog Samuel Huntington (Ciocnirea civilizațiilor), pur și simplu își intitula în martie 2018 un comentariu acid:  "Rachetele Patriot sunt făcute în America și o dau în bară în lumea întreagă"; sau "New York Times"  în 1991: "După război: și-au făcut treaba rachetele Patriot? Nu prea bine, zic oamenii de știință" etc. Deși undeva, în Orientul Mijlociu, au fost lansate rachete Patriot împotriva unei  drone și astfel o amărâtă de jucărie quadropteră de 200 dolari a consumat un "Patriot" de 3,4 milioane de dolari. Deși prețurile date publicității arată limpede, că România plătește 10 milioane de dolari pentru o rachetă (cifre oficiale românești: 450 rachete sol-aer, în valoare totală de 3,9 miliarde euro, 1 euro = 1,17 dolari, adică valoarea tranzacției în dolari egală cu 4,56 miliarde dolari, adică o rachetă costă în realitate 10,13 milioane dolari), de unde a scos PM Orban  8 milioane? Deși, în continuare se poate ridica întrebarea: cum a ajuns guvernarea Iohannis-Orban la prețul de 10 milioane pentru o rachetă Patriot, când Departamentul de Stat al SUA ne-a anunțat recent, că Emiratele Arabe Unite  au negociat și obținut de la Raytheon și Lockheed Martin  452  rachete Patriot, ca și cele pentru România, la prețul total de 2,7 miliarde dolari, adică  5,77 milioane  o rachetă, adică cu 41 %  mai ieftină decât cea negociată de guvernarea de la București (?! vezi Defense News, Washington, D.C., May 3, 2019) Deci, despre ce vorbim: patrioți, sau patrihoți?           

În sfârșit, un lucru bun s-a petrecut în România zilele trecute, cu ocazia sosirii aici a rachetelor Patriot americane. Și, pentru acest lucru bun, mulțumim pe această cale lui Raytheon, că le-a denumit, cum le-a denumit. De foarte mulți ani, peste 30, românii nu au mai văzut, auzit, rostit sau citit în această țară un cuvânt pe cale de dispariție din limba română: cuvântul Patriot.

773
Tagurile:
Patriot, NATO
Флаги России, ЕС, Франции и герб Ниццы на набережной Ниццы

Europei nu-i permit se elibereze de obligațiile de stăvilire a Rusiei

189
(reînnoit 16:36 25.02.2021)
Uniunea Europeană a convenit asupra introducerii unor sancțiuni personale împotriva unui număr de oficiali ruși responsabili de "urmărirea penală a lui Navalnîi", iar Statele Unite finalizează pregătirea unui pachet întreg de "sancțiuni și alte măsuri".

Editorial realizat Piotr Akopov

Occidentul lansează o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei: luni, Uniunea Europeană a convenit asupra introducerii unor sancțiuni personale împotriva unui număr de oficiali ruși responsabili de "urmărirea penală a lui Navalnîi" (o listă concretă va apărea peste câteva zile), iar Statele Unite finalizează pregătirea unui pachet întreg de "sancțiuni și alte măsuri", dar deja nu numai din cauza lui Navalnîi, ci și din cauza atacurilor cibernetice (numite SolarWinds) asupra instituțiilor și companiilor americane, de care este acuzată Rusia.

Toate acestea erau previzibile – ca să nu mai vorbim de faptul că presiunea sancțiunilor asupra țării noastre se desfășoară (la scară largă și nu sub formă de acțiuni individuale americane) deja de șapte ani. S-ar putea obișnui cu asta? Desigur, dar argumentele cu care "partenerii" noștri occidentali își susțin acțiunile sunt întotdeauna interesante – concluzii, argumente, nicidecum motive. Motivele, pe de altă parte, sunt extrem de clare – și Vladimir Putin le-a menționat miercuri, în cardul unui discurs la consiliul de administrație al FSB.

"Ne confruntăm cu așa-numita politică de stăvilire a Rusiei. Nu este vorba despre o concurență firească în relațiile internaționale, ci despre o linie consecventă și foarte agresivă menită să ne perturbe dezvoltarea, să o încetinească, să creeze probleme de-a lungul perimetrului extern, să provoace instabilitate internă, să submineze valorile care unesc societatea rusă și, în cele din urmă, să slăbească Rusia și o pună sub control extern, așa cum vedem, cum știm că acest lucru se întâmplă în unele țări din spațiul post-sovietic".

Aceste obiective nu sunt secrete: după cum a remarcat Putin, "este suficient să vă familiarizați cu documentele strategice publice și cu declarațiile destul de sincere ale oficialilor de stat dintr-o serie de țări". "Nici măcar nu încearcă să ascundă atitudinea neprietenoasă față de Rusia, față de o serie de alte centre suverane și independente ale dezvoltării mondiale".

Toate metodele de izolare sunt, de asemenea, binecunoscute, Putin le-a enumerat pur și simplu: "Încearcă să ne împiedice cu sancțiuni economice și de altă natură, să blocheze mari proiecte internaționale de care, apropo, suntem interesați nu numai noi, ci și partenerii noștri, se amestecă direct în viața publică și politică, în procedurile democratice ale țării noastre. Și, desigur, instrumentele din arsenalul serviciilor secrete sunt utilizate în mod activ".

Toate acestea s-au întâmplat nu o dată în istoria noastră: în diferite combinații, toate metodele menționate mai sus au fost utilizate împotriva noastră, astfel încât ne-am învățat să contracarăm și să răspundem. De aceea, Putin și a spus că "o astfel de atitudine față de Rusia nu are nicio perspectivă" – nicio presiune nu ne va putea obliga să facem concesii sau să ne subminăm din interior. În același timp, Rusia își declară rolul de apărător, care își apără suveranitatea și interesele – nu rolul de agresor.

Mai mult, subliniem în permanență disponibilitatea noastră de a dezvolta relații cu toată lumea, de a deschide un dialog bazat pe încredere reciprocă și respect, după cum a amintit Putin și de această dată. Dar ce auzim drept răspuns?

Rusia nu este interesată de cooperarea cu Uniunea Europeană, iar autoritățile ruse conduc țara pe calea spre autoritarism – aceasta este concluzia la care au ajuns miniștrii de Externe ai țărilor UE în cadrul reuniunii, pe parcursul căreia au decis să introducă noi sancțiuni. Iar șeful democrației europene, Josep Borrell, a numit Rusia "un vecin care a decis să se comporte ca un adversar", subliniind faptul că: "Noi trebuie să definim un model pentru a evita confruntarea permanentă cu vecinii care au decis să acționeze în sens invers".

Adică Europa în special și Occidentul în general prezintă problema în așa mod – Rusia caută confruntări și nu vrea să dezvolte relații. Mai mult, Rusia se amestecă în mod constant în treburile europene și exercită presiuni asupra UE. Prin urmare, Uniunea Europeană va construi acum relații cu Moscova reieșind din trei principii.

Iată cum le-a descris Borrell: să adopte represalii în cazul în care Moscova va încălca dreptul internațional și drepturile omului, să adopte o politică de stăvilire dacă Rusia va crește presiunea asupra UE și să coopereze cu Rusia în domeniile în care UE este interesată. Represalii, stăvilire, cooperare acolo unde îi este convenabil Uniunii Europene – kitul de luptă a diplomației europene. Dar despre ce vorbim?

Practic totul este acoperit de "încălcarea dreptului internațional și a drepturilor omului" – de la Crimeea și Navalnîi până la orice alt subiect, atât intern, cât și internațional. Sancțiuni pentru absența căsătoriilor homosexuale în Rusia – adică pentru încălcarea drepturilor omului? Poftim. Sancțiuni pentru refuzul de "a returna" Georgiei Abhazia? Fără îndoială. Sancțiuni pentru un nou emigrant sau refugiat rus ucis în Europa, sau, de fapt, pentru oricine altcineva (ca în povestea veche despre un cecen din Georgia ucis la Berlin) – în orice moment. Ați spart sistemul informatic al Bundestagului german? Desigur, Rusia trebuie pedepsită.

În același mod, orice poți numi drept presiune asupra UE. Separatiștii votează pentru secesiunea Cataluniei? Căutăm o urmă rusească. Reprezentanții fracțiunii parlamentare "Alternativă pentru Germania" vin la Moscova? Rușii sapă sub Merkel. Moscova anunță proteste împotriva dezmembrării monumentelor în cinstea soldaților sovietici din Polonia sau Republica Cehă? Pun presiune asupra europenilor estici nefericiți și iubitori de libertate. Construiesc o conductă de gaz? Vor să împartă Europa. Refuză construcția? Vor să înghețe Europa. Absurd? Nu, este o reacție destul de calculată.

Adică, UE dorește să dețină un drept unilateral de a reglementa relațiile cu Rusia, dreptul de a pedepsi și de a ierta la propria sa discreție – iar Rusia ar trebui să se resemneze cu acest lucru și să nu se indigneze și să fie gata, de îndată ce vor avea nevoie, să coopereze, dar numai în domeniile care sunt avantajoase pentru europenii buni.

Dar, în realitate, totul este exact opus: UE este un vecin care se comportă ca un adversar. Exercită presiune asupra Rusiei, ne pune condiții, ne învață și ne demonizează, se amestecă în afacerile noastre interne (chiar și acum Borrell a spus că "uniunea își va extinde sprijinul pentru societatea civilă din Rusia") și consideră că acest lucru este normal. UE (chiar și la inițiativă atlantică) este cea care încearcă să rupă Ucraina de Rusia, să schimbe granițele istorice din Est și Vest, să-și extindă spațiul de trai în detrimentul civilizației rusești – și vrea ca Rusia să accepte calm acest lucru? O astfel de îndrăzneală ar fi putut fi explicabilă acum un sfert de secol, chiar și 15 ani în urmă, când Rusia se lupta pentru propria supraviețuire și nu putea să se ocupe nici de întreaga lume rusă, nici să ceară europenilor să se comporte decent, dar este ridicol acum să se aștepte că Rusia va fi ascultătoare.

În orice caz, Rusia va reconstrui relațiile cu Europa în condiții acceptabile pentru ea însăși – și cu cât UE va înțelege mai repede acest lucru, cu atât acest proces va fi mai ușor și mai rapid. Europa oricum nu are nicio alternativă: ea nu își poate permite să se îngrădească pur și simplu de Rusia sau să se transforme dintr-un vecin într-un dușman al nostru. Mai precis, își poate permite – dar numai pentru o ultimă dată.

189
Tagurile:
Rusia, SUA, Sancțiuni

Загрузка...

Ce este în neregulă cu declarațiile lui Pașinean privind complexul «Iskander»?

313
(reînnoit 15:54 25.02.2021)
Evaluând rezultatele ostilităților recente din Nagorno-Karabah într-un interviu acordat publicației 1in.am, prim-ministrul Republicii Armenia, Nikol Pașinean, s-a îndoit de fiabilitatea și eficacitatea în luptă a armelor rusești

Utilizarea în luptă a sistemelor de arme de înaltă tehnologie și de înaltă precizie necesită o pregătire adecvată a operatorilor specialiști, necesită organizarea unui contur de spionaj și atac fiabil, precum și o înțelepciune politică și responsabilitate pentru deciziile luate. Într-un sistem de coordonate divers, cele mai avansate rachete se pot «trezi» într-un «sistem greșit», nu pot fi lansate, pot să zboare pe lângă ținte sau să explodeze «la 10 la sută».

Evaluând rezultatele ostilităților recente din Nagorno-Karabah într-un interviu acordat publicației 1in.am, prim-ministrul Republicii Armenia, Nikol Pașinean, s-a îndoit de fiabilitatea și eficacitatea în luptă a armelor rusești. Potrivit acestuia, rachetele complexului operativo-tactic «Iskander» fie nu au explodat deloc, fie au explodat «la 10 la sută» (nu a urmat nicio precizare). În același timp, șeful statului și-a exprimat intenția de a efectua reforme semnificative în armată – structurale și privind armamentul.

Ministerul Apărării al Republicii Armenia a refuzat să comenteze declarația ambiguă a prim-ministrului despre complexul «Iskander». Poate că Pașinean nu a fost bine informat sau a fost indus în eroare de unul dintre consilieri. Caracteristicile tehnico-tactice și reputația sistemelor de rachete rusești sunt într-atât de mari încât nu au nevoie de protecție împotriva profanilor. Nu întâmplător Rusia controlează o treime din piața mondială a armelor. Volumul exporturilor de arme rusești în 2020 a constituit 13 miliarde de dolari. Aceste cifre și fapte mărturisesc calitatea produselor de apărare, pe care majoritatea țărilor le achiziționează pe banii lor câștigați cu greu și la costuri depline.

În mâini capabile, complexul de rachete operativo-tactic «Iskander» distruge cu succes ținte în munții Caucazului și pe mare (în timpul exercițiilor), iar într-o situație de luptă – pe teritoriul Siriei și în nordul Africii. Zeci de țări ar dori să achiziționeze o astfel de armă, dar doar câteva au posibilitatea de a obține varianta de export – «Iskander-E». Armenia a fost norocoasă, întrucât nu există rachete cu traiectorie cvasi-balistică, care ocolesc evaziv mijloacele de apărare antiaeriană a inamicului, similare în ceea ce privește raza de acțiune și precizia.

Obsesie cvasi-balistică

Rusia nu se împarte cu armele de înaltă tehnologie cu toate țările la rând. În acest context, interviul lui Pașinean este ca un trăsnet din cer senin. Complexul «Iskander-M» a fost adoptat de Armata Rusă în 2006, recunoscut ca fiind cel mai bun din clasa sa de pe planetă, iar calificarea «arma anilor '80» pare insultătoare.

Declarația deschis-acuzatoare a prim-ministrului Armeniei cu privire la complexul de rachete operativo-tactic rusesc ne permite să facem mai multe ipoteze și concluzii. Este posibil ca incompetența sau dezinformarea să nu fie scenariile cele mai rele (ele par prea simple). Poate că discreditarea publică a armelor rusești este «o chestiune de alegere strategică», care face parte dintr-un anumit program de reformă structurală și calitativă a Armatei Armene, dar atunci apar întrebări. Ce arme intenționează să achiziționeze Erevanul în viitorul apropiat, în conformitate cu ce standarde ar trebui să își consolideze capacitatea de apărare? Și, cel mai important, care este scopul final al noii etape în dezvoltarea militară?

Este logic să presupunem că, după bătăliile din toamnă din Karabah, au fost trase concluzii și au fost elaborate planuri. Cu toate acestea, vechiul adevăr spune: «Victoria are întotdeauna mulți tați, în timp ce înfrângerea este întotdeauna orfană». Din interviul cu Pașinean, rezultă că se desfășoară o mulțime de lucrări analitice în Ministerul Apărării și în Statul Major General pentru a «demonstra, afla, vedea întregul adevăr despre război», cu peste 1000 de dosare penale inițiate. Este dificil de înțeles ce este mai mult aici – căutarea adevărului și corectarea strategiei sau «numirea vinovaților» – pentru represiunea ulterioară. Și pentru a-i elibera de responsabilitate pe principalii «tați» ai înfrângerii, ai căror număr este limitat, în mod obiectiv, la o cifră fără zerouri.

În textul deplin al interviului privind securitatea națională după reverența «angajamentele Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) sunt formulate în granițele recunoscute la nivel internațional ale Armeniei”, relațiile cu CSTO nu sunt menționate mai departe nicăieri. Dar CSTO este singurul sprijin de încredere pentru Armenia în condițiile turbulențelor post-război și a păcii fragile din Karabah. Adesea folositele cuvinte «Revoluție» și «Constituție» nu vor reglementa nimic de la sine, nici nu vor garanta securitatea țării. Armata este baza stabilității oricărui stat, dar discuțiile despre «reforme semnificative», fără un plan concret de acțiuni, par distructive. La fel și discuțiile superficiale despre potențialul scăzut de luptă al armelor rusești, cu aluzii la corupția ineradicabilă din armata națională și în sectorul alăturat de aprovizionare în ceea ce privește cooperarea tehnico-militară.

Evazive și irezistibile

Complexul de rachete «Iskander-M» este conceput pentru a distruge țintele inamice critice (baze militare, posturi de comandă și centre de comunicații, sisteme de rachete, aeronave și elicoptere la aerodromuri) la o distanță de până la 500 km cu o precizie înaltă (Armenia dispune de varianta de export al complexului de rachete operativo-tactic «Iskander-E», care are o rază de acțiune de până la 300 km). Principalele avantaje ale complexului: mobilitate strategică, posibilitatea de a efectua în mod ascuns sarcini de luptă și de a ataca cu rachete, calcul automat și introducerea unei misiuni de zbor, o mare probabilitate de a finaliza sarcina de luptă în condiții de foc și contramăsuri radio-electronice.

Eficiența în luptă a fost sporită grație utilizării a două tipuri de rachete – balistice și de croazieră. Timpul de lansare a primei rachete din mers este de câteva minute, intervalul dintre lansări este de un minut. Viteza de zbor a rachetei este mai mare de 7200 km/h (adică zborul durează 3-4 minute). În secțiunile inițiale și finale ale traiectoriei, racheta 9M723K1 cu o greutate de lansare de aproximativ 4 tone dezvoltă o viteză de peste 2000 m/s, se deplasează de-a lungul unei curbe cvasi-balistice (incalculabile) și manevrează cu suprasarcini de până la 30g (ceea ce face imposibilă interceptarea rachetei cu toate mijloacele de apărare antiaeriană și antirachetă existente).

Fiecare lansator al complexului «Iskander» este mobil și autonom. Poate funcționa oriunde și oricând, și chiar independent de sateliții sau avioanele de recunoaștere. Pentru a determina ținta este folosit programul, sistemul de navigație inerțială, semnalele de la sateliții GLONASS. Rachetele pot fi redirecționate în zbor, ceea ce permite atacarea țintelor în mișcare, inclusiv navele Marinei inamice. În porțiunea finală, se activează un cap căutător inteligent optic, care oferă o precizie unică. Focoasele 9M728 sau R-500 se abat de la țintă cu cel mult 1 metru. Rachetele de înaltă precizie ale complexului «Iskander» au o mică suprafață reflectorizantă și traiectorii de zbor complexe (controlate de cârme gazodinamice și aerodinamice). Complexul dispune de două tipuri de rachete: aerobalisticele 9M723 – zboară de-a lungul traiectoriilor cvasi-balistice la altitudini de până la 50 km, rachetele de croazieră 9M728 sau R-500 – zboară spre țintă la altitudini mici.

Complexul de rachete operativo-tactic «Iskander-M» depășește cele mai bune complexe operativo-tactice străine (LORA, Lance, ATACMS, Pluton) în ceea ce privește precizia, rapiditatea pregătirii rachetelor pentru lansare și alte caracteristici. Cel mai apropiat analog este complexul operativo-tactic israelian LORA, care este inferior în ceea ce privește raza de acțiune și precizia (mai mult, rachetele complexului LORA se deplasează de-a lungul unei traiectorii balistice previzibile). Americanii rămân în urmă – în 2020, au abandonat modernizarea complexului «antic» ATACMS și au început să dezvolte o rachetă de înaltă precizie pentru sistemele de rachete cu lansare multiplă M270 MLRS și HIMARS, cu o rază de acțiune de până la 300 km. Conform previziunilor specialiștilor de frunte ai Federației Ruse, analogii străini ai complexului «Iskander» vor apărea nu mai devreme de 2025.

313
Tagurile:
Iskander, Nikol Pashinyan
Tematic
General rus: NATO nu are mijloace de combatere a Iskander-M
Răspunsul SUA la rachetele ”Iskander”: Pericolul reprezentat de rachetele americane
NATO, măsuri de răspuns Rusiei la amplasarea sistemelor “Iskander-M” cu rachete 9M729

Загрузка...
В России сегодня презентовали международный проект Бессмертная память

“Memoria nemuritoare”: În Rusia a fost prezentat un nou proiect

93
(reînnoit 19:50 25.02.2021)
În centrul de presă al grupului media „Rossiya Segodnya” de la Moscova s-a desfășurat o masă rotundă în format de videoconferință, dedicată prezentării unui nou proiect.

CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik. Conferința video “Genocidul nazist: noi documente și materiale” a reunit participanți din Rusia, Letonia, Kazahstan și Tadjikistan, raportori ai Adunării popoarelor din Eurasia și experți ai proiectului multimedia al agenției RIA Novosti “Nürnberg. Începutul păcii”.

Subiectul central al discuțiilor a constituit prezentarea proiectului internațional al adunării – “Memoria nemuritoare”, sarcina căreia este identificarea și digitalizarea unei cantități mari de date din arhivele străine, care arată proporțiile crimelor naziștilor împotriva cetățenilor sovietici. De asemenea, proiectul va include și materialele făcute publice după încheierea Tribunalului de la Nürnberg, primul din istorie care a recunoscut agresiunea drept cea mai gravă crimă și a prezentat opiniei publice crimele naziștilor împotriva păcii și umanității, transmite RIA Novosti.

Andrei Beliyaninov, secretarul general al Adunării popoarelor Eurasiei: “Societatea civilă din Rusia și restul lumii se alătură tot mai activ păstrării memoriei istorice. Activitatea Comitetului organizatoric internațional a proiectului “Memoria nemuritoare” de păstrare a patrimoniului istoric al Marelui Război pentru Apărarea Patriei și al Celui De-Al Doilea Război Mondial răspunde în același timp intereselor Rusiei și tuturor statelor – învingătoare și aliate. Existența unei cereri pentru o astfel de structură civică devine tot mai evidentă, dacă luăm în considerație campania propagandistică antirusă fără precedent, declanșată în ultimii ani. În toată lumea devine tot mai dificilă să organizăm și să desfășurăm evenimente legate de comemorarea chiar și a unor evenimente care sunt lipsite de orice ambiguitate în conținutul lor ideologic, cum ar fi înfrângerea fascismului de către Uniunea Sovietică și țările din coaliția antihitleristă. O sarcină importantă a comitetului internațional organizator al proiectului “Memoria nemuritoare” este crearea unei bănci digitale comune a documentelor cu privire la crimele naziste, precum și crearea unor dosare ale naziștilor și complicilor lor, care au comis crime împotriva păcii și umanității. Această sarcină științifică și organizatorică onorabilă cade pe umerii generației actuale. Îndeplinirea ei va contribui la restabilirea dreptății istorice și va deveni o barieră sigură în fața celor care încearcă să rescrie istoria, să reabiliteze nazismul și să ponegrească marea victorie a poporului sovietic și a tuturor țărilor și popoarelor, a învingătorilor nazismului”.

De asemenea, în cadrul mesei rotunde au fost prezentat și proiectul transmedia istoric al RIA Novosti – “Nürnberg. Începutul păcii”, lansat în anul aniversării a 75-a de la principalul proces de judecată al secolului XX. În cadrul acestui proiect, pe portalul nuremberg.media și în rețele de socializare sunt publicate materiale dedicate Tribunalului de la Nürnberg, în limba rusă, germană, franceză și engleză.

Proiectul oferă cititorilor mărturii de arhivă și muzeistice unice, fotografii, desene, cronici video, care oferă un prilej de a simți acest proiect zi de zi. La baza proiectului se află mărturiile de la persoana întâi, obținute de autori din arhivele rusești și străine. Acestea vor fi suplimentate e expoziții, podcasturi, discuții publice, spectacole. O parte indispensabilă a proiectului va deveni și o reconstrucție VR unică a istoriilor principalilor inculpați ai tribunalului.

“Problema documentelor care dezvăluie crimele nazismului este una centrală în cadrul proiectului. Petrecem mult timp în arhive, lucrăm cu materialele publicate – foto, video, sunet, manuscrise dactilografiate. În centrul materialelor noastre se află întotdeauna un document. Sunt niște mărturii atât de puternice, încât uneori chiar și cei mai căliți colegi simt niște dificultăți emoționale în timp ce lucrează cu tema dată. Iată de ce acordăm o mare atenție acestei activități importante de căutare și digitalizare a documentelor, legate de crimele împotriva populației civile a URSS, - abia urmează să studiem acest strat al memoriei istorice”, a menționat coordonatorul proiectului, jurnalistul și scriitorul Natalia Osipova.

Participanții la masa rotunda au convenit asupra publicării unei selecții de material a proiectului “Memoria nemuritoare” despre crimele naziștilor împotriva cetățenilor sovietici pe portalul nuremberg.media.

Adunarea popoarelor Eurasiai este o organizație neguvernamentală internațională, ai cărui scop este formarea unui model civic integrationist în numele consolidării păcii și armoniei prin dezvoltarea cooperării multilaterale și a diplomației civice (populare) în spațiul eurasiatic. În prezent, aceasta cuprinde reprezentanți ai peste 43 de state. Adunarea a încheiat 107 de acorduri de parteneriat în domeniul culturii, antreprenoriatului, dezvoltării relațiilor integraționiste între popoarelor Eurasiei și a diplomației populare.

Proiectul “Nürnberg. Începutul păcii” se desfășoară cu sprijinul partenerilor generali media: posturile de televiziune Rossiya 24 și Moskva 24, portalul de știri Vesti.ru, postul de radio Vesti FM, site-ul Komsomolskaia Pravda. Parteneri media a proiectului sunt postul de radio Mayak, postul de radio Radio Rossiya, cinematograful online tvzavr, Muzeul de Stat de Istorie, Muzeul Evreiesc și centrul de toleranță.

93
Tagurile:
Rossiya Segodnya

Загрузка...