Experții promit un mare șoc petrolier

„Se apropie sfârșitul epocii”: Experții promit un mare șoc petrolier

1658
(reînnoit 22:35 01.08.2020)
Având în vedere lipsa acută de investiții în producția de petrol convențional din ultimii ani se poate întâmpla ca după epidemie cererea să se recupereze, dar volumul de petrol nu va fi suficient pentru a satisface această cerere.

Editorial realizat de Ivan Danilov

Pe strada adepților ideii că în Rusia toate merg rău și în curând va fi și mai rău este sărbătoare: surse informate ale Reuters de la OPEC au declarat agenției că alianța țărilor exportatoare de petrol ia în considerare un scenariu în care cererea de petrol nu se va recupera niciodată, iar acest lucru va avea consecințe destul de grave pentru țările producătoare de petrol, scrie Ivan Danilov pentru RIA Novosti.

Potrivit agenției britanice de știri, epidemia de coronavirus și scăderea concomitentă a prețurilor la petrol "i-au determinat pe unii oficiali ai OPEC, care a fost cel mai puternic susținător al (folosirii) petrolului de la fondarea sa acum 60 de ani, să se întrebe dacă nu cumva scăderea accentuată a cererii din acest an va fi o tendință constantă și cum este mai bine să fie gestionată aprovizionarea, în cazul în care epoca petrolului se apropie de sfârșit”.

În ciuda faptului că șapte surse ale agenției, inclusiv foști și actuali reprezentanți de rang înalt ai OPEC, susțin că prognozele pe termen lung ale OPEC în ceea ce privește consumul global de petrol ar trebui revizuit spre o scădere constantă, merită remarcat faptul că poziția oficială a organizației este departe de a fi atât de pesimistă.

De fapt, tocmai din acest motiv materialul Reuters a stârnit un interes atât de ridicat (s-ar putea spune chiar, scandalos): până la urmă, dacă se discută despre sfârșitul „erei petrolului” în culisele alianței țărilor producătoare de petrol, atunci aceasta este o schimbare cu adevărat serioasă a situației, ceea ce ar trebui să determine țări ca Rusia, Canada sau Norvegia să-și reconsidere planurile de viitor.

Cu toate acestea, trebuie menționat că nu este prima dată când cei din presa occidentală (și nu numai cea occidentală), împreună cu surse anonime (alteori nu) de rang înalt, declară solemn că „era petrolului” fie a trecut, fie este pe cale să apună. Șocul economic cauzat de coronavirus, de fapt, nu a adăugat nimic nou la imaginea pe termen lung privind reducerea preconizată a cererii la petrol, ci doar a completat lista care anterior conținea doar două elemente: măsurile pentru combaterea încălzirii globale și dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor energetice ecologice. Drept consecință, acești doi factori sunt acum suplimentați cu teza conform căreia coronavirusul va afecta economia globală, astfel încât nivelurile anterioare ale cererii de petrol nu vor fi niciodată atinse. Cu alte cuvinte, coronavirusul va duce la o astfel de schimbare a comportamentului consumatorului, încât chiar și odată cu recuperarea economiei per ansamblu consumatorii nu vor mai conduce automobile pentru a ajunge la muncă (toată lumea continua să lucreze de la distanță) și cu siguranță nu vor pleca nicăieri în vacanță, deoarece turismul va muri pe fundalul epidemiei.

Ținând cont de entuziasmul asociat cu restabilirea accesului la destinațiile turistice tradiționale, care se observă în diverse țări, este greu de luat în considerare un fel de schimbare permanentă a comportamentului consumatorilor în acest sens. Recuperarea economiei globale per ansamblu, chiar dacă durează doi sau patru ani, va încetini doar creșterea naturală a cererii de petrol. Despre trecerea unei părți semnificative a angajaților din câmpul muncii la munca de la distanță se discută încă din 2004 și începutul erei Internetului, dar majoritatea experimentelor de acest fel nu au avut succes, deoarece s-a dovedit că disciplina și productivitatea adesea este în scădere, iar angajații care lucrează de la distanță își dau seama că colegii lor de la birou comunică personal cu superiorii lor și se orientează mai bine în „politica corporativă”. În consecință, îi depășesc în urcarea pe scăra corporativă, ceea ce face ca munca la distanță să fie destul de neatractivă.

Singura amenințare cu adevărat serioasă pentru cererea de petrol poate fi doar o descoperire tehnologică reală care va face ca vehiculele electrice, precum și camioanele electrice și navele cu containere marine să devină competitive. Dar aici coronavirusul nu a adus nimic nou - riscul noilor tehnologii a fost întotdeauna prezent. În ceea ce privește abandonul forțat al petrolului sau introducerea unor tarife de protecție la hidrocarburi în țările preocupate de „lupta pentru salvarea climei” (adică în Uniunea Europeană), experiența lui Emmanuel Macron și a „vestelor galbene” (ale căror proteste au început după introducerea taxei draconice de mediu) arată foarte clar că încercarea de a construi o economie fără carbon prin aplicarea unor măsuri administrative este o idee foarte proastă și periculoasă, nu doar pentru producătorii de petrol, ci și pentru acei politicieni care își fac „iluzii verzi”.

Trebuie menționat că, în mod paradoxal, în momentele de maximă îngrijorare cu privire la viitorul unei industrii care extrage resurse, investițiile în această industrie se dovedesc a fi cele mai atractive. Poate într-un an sau doi discuțiile actuale despre viitorul deplorabil al producției mondiale de petrol vor părea ridicole, deoarece pot apărea probleme nu atât cu cererea, cât și cu oferta de petrol.

De exemplu, într-un interviu acordat Financial Times, președintele uneia dintre cele mai vechi companii independente de șisturi Parsley Energy, Matt Gallagher, a declarat că Statele Unite au trecut deja de vârful producției de petrol, care nu se va recupera la un nivel record de 13,1 milioane de barili pe zi în viitorul previzibil și că domnul Gallaher însuși nu se așteaptă să vadă acest nivel în timpul vieții sale.

Mai mult, acum, când foarte puțini oameni sunt interesați de acest lucru, se dovedește că rezervele de petrol de șist din Statele Unite au fost în mare parte false. Și aceasta nu este o evaluare a „propagandei Kremlinului”, ci rezultatul unei investigații a agenției americane de știri Bloomberg: „În interviurile cu participarea a cinci ingineri actuali și foști ingineri geologi care au discutat (cu Bloomberg) în condiții de anonimat, ei descriu o cultură (corporativă) care răsplătește supra-optimismul. Doi dintre inginerii intervievați precizează că managerii (companiilor de șisturi petroliere. - n.red) le-au spus direct să „umfle” rezervele.

”Alții susțin că astfel de solicitări au fost doar discutate și au fost promovați doar inginerii care propuneau evaluări mai agresive. Unii spun că ei sau colegii lor au fost concediați pentru că nu au dorit să „deseneze” unii indicatori cheie”.

Având în vedere lipsa cronică a investițiilor în producția de petrol convențională din ultimii ani, se poate întâmpla ca după epidemie cererea să se recupereze, dar volumul de petrol nu va fi suficient pentru a-l satisface.

Și în cazul unui astfel de scenariu, care este mult mai probabil decât pare la prima vedere, alianța OPEC+ se va confrunta și cu sarcina gestionării corecte a producției - numai în condiții de prețuri mult mai mari.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1658
Tagurile:
petrol
Tematic
Salvăm piața împreună: SUA își reduc producția de petrol
Prețurile la petrol cresc pe fundalul unui nou acord anunțat de OPEC
OPEC+ a elaborat un proiect de reducere a producției de petrol
Cerea globală la petrol, la nivelul anului 1995 - ce se întâmplă
OPEC+ a făcut publice detalii ale noului acord privind producția de petrol
Вакцина

"Competiția vaccinurilor": Rusia, acuzată în Occident

182
(reînnoit 06:49 04.08.2020)
La aproximativ o lună după ce pandemia de coronavirus a pus literalmente în genunchi economia globală, a apărut un nou „gen” de concurență internațională în lumea politică și a mass-media, care poate fi denumită ironic o competiție a vaccinurilor.

Editorial realizat de Ivan Danilov

Având în vedere traumă psihologică evidentă asupra Occidentului colectiv pe care a provocat-o de două ori coronavirusul, problema câștigării acestei competiții a devenit nu pur și simplu una politică, ci una politică și principială din punctul de vedere al păstrării respectului de sine al societății occidentale, notează Ivan Danilov în articolul său pentru RIA Novosti. Pentru o persoană educată în cele mai bune tradiții ale umanismului european (ceea ce în lumea modernă înseamnă practic nu atât european sau american, ci o persoană cu o educație sovietică sau rusească), este destul de dificil să înțeleagă obsesia occidentală modernă privind „competiția vaccinurilor”, dar aceasta ar putea fi explicată prin prisma principalei industrii moderne a SUA sau a Marii Britanii, adică din punctul de vedere al PR-ului politic și comercial.

În spațiul PR, Vestul colectiv, precum și în particular SUA și Marea Britanie, au suferit mai multe „traume grave de coronavirus”. În primul rând, s-a dovedit că depărtata (și, de asemenea, „profund totalitara și în anumite lucruri înapoiata”, potrivit stereotipurilor politicienilor din Londra și Washington) Chină a reușit să înfrunte epidemia cu mai mult succes, a înțeles problema mai devreme și a reușit să diminueze cu eficacitate daunele economice. În acest context, chiar și în ochii propriilor patrioți, SUA și Marea Britanie, precum și unele țări din UE, nu arată tocmai foarte inspirat.

Următoarea traumă care a afectat respectul de sine al Occidentului colectiv a fost cauzată din greșeală (așa se mai întâmplă) de Rusia - cu o rată a mortalității ”supărător de scăzută” la coronavirus și instituirea unui sistem de testare în masă. Acest lucru a provocat scrâșnitul dinților în mass-media occidentală și acuzații nefondate privind falsificarea statisticilor, deși statisticile (pe lângă estimările OMS) erau evidente: la New York, cadavrele victimelor epidemiei erau puse în frigidere pe străzi, iar acest lucru este deja suficient pentru a evalua diferența de calitate a administrației medicale și publice.

Și în acest context, indiferent de costurile cerute și de eventualele riscuri, pentru întreg Occidentul (precum și pentru unii politicieni occidentali ambițioși), problema întâietății în producția de vaccin devine vitală din punct de vedere al imaginii, deoarece este necesar să arătăm că, de exemplu, SUA - este „încă numărul unu în lume”.

Noul val de rusofobie: Occidentul acuză Rusia de atacuri cibernetice
© Video : Ruptly / Sputnik / twitter.com/RussianEmbassyC

În același timp, când citești presa americană, apare un sentiment ciudat: în funcție de afilierea partidului și de prezența sau absența de simpatie față de Donald Trump a proprietarilor unor publicației concrete, „își fac griji” fie pentru companiile americane care dezvoltă vaccinuri, fie britanice, germane sau chiar companii și universități indiene, și asta pentru ca laurii câștigătorilor în „cursa vaccinurilor” să se ducă la o structură dintr-o țară „corectă”, astfel încât „regimul blestemat al lui Trump” să nu poată câștiga bonusuri politice. La nivel macro, există și un alt conflict similar: în loc să coordoneze eforturile cu partenerii săi din NATO sau G7, Washingtonul, cel puțin potrivit unor mass-media germane, a încercat să „stoarcă” și să transfere din Germania către SUA o companie promițătoare de biotehnologie, care avea unele dezvoltări importante anti-coronavirus.

În acest context, este logic ca orice informație în care se spune că Rusia sau China sunt pe cale să creeze și să folosească în masă un vaccin împotriva coronavirusului să provoace o reacție în câmpul informațional occidental, care poate fi comparată nu atât cu o alergie banală, cât cu un șoc anafilactic real.

Desigur, se poate presupune că oficialii medicali americani sunt într-adevăr ghidați doar de considerente profesionale, dar ținând cont de toate cele de mai sus, există suspiciuni grave privind anumite implicații politice. Ca exemplu al unei reacții oficiale la informațiile despre planurile rusești de a începe vaccinarea în masă a medicilor în această toamnă, precum și la știrile despre studiile chinezești de succes cu privire la posibilele vaccinuri, poate fi invocată poziția principalului specialist american în boli infecțioase, care a fost publicată de The Wall Street Journal:

"Dr. Anthony Fauci, principalul expert în boli infecțioase din SUA, a declarat în cadrul unor audieri dintr-o subcomisie a congresului privind COVID-19, că SUA nu vor folosi vaccinurile dezvoltate în China sau în Rusia”. ”Eu chiar sper că rușii și chinezii testează de fapt vaccinul înainte de a administra cuiva vaccinul”, a spus el. - ”Să declari că vaccinul este gata pentru a fi distribuit înainte de a fi testat, cred că, în cel mai bun caz, este problematic”. Totodată, Dr. Fauci a declarat că speră ca SUA să obțină vaccinul până la sfârșitul anului”.

Pe baza analizei comparative a posibilelor vaccinuri din diferite țări, invocate de Agenția de informații financiare Bloomberg, Fauci își pune speranțe, probabil, în vaccinul dezvoltat de compania americană Moderna.

Doctor, imagine de arhivă
© Sputnik / Григорий Сысоев

Este sugestiv faptul că în trackerul Bloomberg (cel puțin în momentul scrierii acestui articol) nu se vorbește despre dezvoltările rusești, ceea ce ar putea crea impresia greșită cititorilor occidentali despre posibilitățile rusești, astfel s-ar putea crea iluzia că vaccinul rusesc „a apărut de nicăieri”.

Deja putem presupune cum va continua „cursa vaccinurilor”: cea rusească sau cea chinezească vor fi declarate imediat periculoase, fiind însoțite de dezinformări în stilul fake news. În paralel cu aceasta, pentru a convinge o parte mai sceptică a publicului occidental, va fi promovată teza că, în orice caz, chiar dacă vaccinurile funcționează, aceste vaccinuri sunt făcute folosind date care ar fi furate de hackerii chinezi, iranieni și ruși, iar pregătirea corespunzătoare a opiniei publice a fost deja realizată... Linia finală de apărare va fi acuzația cinică la adresa Rusiei și a Chinei de „naționalism al vaccinurilor” și cea privind dorința de a transforma lupta împotriva epidemiei într-un analog al unui fel de concurență internațională, dar în paralel va fi promovată teza privind necesitatea creării propriului vaccin în Occident, pentru a nu depinde într-o chestiune atât de importantă de Beijing sau Moscova.

Problema acestei abordări este că la fiecare etapă a acestui „retrageri controlate” - și nu există nicio îndoială că acesta este tocmai o retragere sub afrontul crudei realități - mașina media occidentală va pierde încrederea a din ce în ce mai multe segmente ale propriei sale audiențe. Și se va încheia cu conferințe periodice cu privire la necesitatea combaterii dezinformării rusești și chinezești și a cererilor din partea structurilor americane și europene de profil privind alocarea mai multor bani bugetari pentru a-și restabili imagine de altădată. Însă încrederea publicului se pierde cu ușurință și se restabilește cu greu, iar coronavirusul a accelerat doar procesele de degradare a încrederii publicului, care aveau deja loc în lumea occidentală. Iar Rusia, China și alți „vinovați de serviciu”, cărora le place să arate cu degetul în spațiul mass-media occidental, de fapt nu au nicio legătură cu această problemă, iar partenerii noștri occidentali vor trebui să sufere de „naționalismul vaccinului” din vina lor și, probabil, într-o mândră singurătate.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

182
Tagurile:
Occident, Rusia
Tematic
OMS adaugă 9 vaccinuri anti-Covid-19 dezvoltate în Rusia pe lista unui studiu global
Triplă lovitură la COVID: cercetătorii ruși dezvoltă noi teste, medicamente și vaccinuri
Avertisment Europol: vor apărea vaccinuri false anti-coronavirus

Загрузка...
Avionul de luptă F-35

Modernizarea F-35 ca urmare a unei reputații îndoielnice

324
(reînnoit 09:44 02.08.2020)
În SUA știu mai bine să facă publicitate și vânzări, decât să țină întâietatea în domeniul tehnologiilor aviatice. O dovadă în acest sens este lunga istorie a creării și promovării avionului de luptă F-35, consideră expertul militar Sputnik, Alexander Hrolenko.

Editorial realizat de Aleksandr Hrolenko

Reprezentanții companiei Lockheed Martin au anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă că intenționează să transforme avionul de luptă american F-35 într-un luptător de a șasea generație. Și asta în pofida faptului că parametrii celei de-a cincea generații din proiectul F-35 Lightning II nu au fost realizați și nu s-a produs niciun salt tehnologic. Intriga este că europenii fac lobby activ pentru două dintre proiectele lor de avioane de luptă din generația a șasea (independent de Statele Unite), iar Lockheed Martin încearcă să descurajeze inițiativa Aliaților - opunându-i și impunând o „versiune verificată” a F-35, care după modernizare în 2020-2030 va fi în a șasea generație.

Avioane de luptă americane F-35A
© AP Photo / Senior Airman Colby L. Hardin/U.S. Air Force

Dorința americanilor de a vinde avioanele F-35 Lightning II către aliații europeni și altor aliați (o medie de 100 de milioane de dolari per bucată) este explicabilă. Costul programului de creare a avionului de luptă-bombardier multifuncțional a fost de aproximativ 1,3 trilioane de dolari, iar investiția ar trebui să aducă profit. Lockheed Corporation a livrat peste 500 de aeronave F-35 în nouă țări. Peste 100 de „fulgere” sunt produse anual. Diferite modificări ale F-35 au fost produse în masă din 2011 și totuși aeronava în funcțiune îi dezamăgește pe profesioniștii din aviație. Numai în ultimele două luni, șapte avioane de luptă americane s-au prăbușit, inclusiv trei aeronave de generația a cincea, inclusiv două F-35A. Astăzi, „fulgerul” are cinci deficiențe critice care sunt insurmontabile din punct de vedere tehnologic. De exemplu, caracteristicile de proiectare ale sistemului de generare de gaz inert de la bord (OBIGGS) pot duce la explozia rezervoarelor de combustibil ale avionului în timpul zborului - din cauza descărcărilor electrice din atmosferă.

Faptele demonstrează că F-35 Lightning II este un avion de luptă subsonic din a 4-a generație capabil să accelereze cu viteză mare nu mai mult de un minut. Mai mult, ”invizibilitatea” F-35 este perfect vizibil pe radarele moderne, mai ales când corpul se supraîncălzește, odată ce atinge 1 Mach. După 1,6 Mach, coada avionului ar putea pur și simplu să cadă. Pentagonul a fost nevoit să-și schimbe parametrii de exploatare - astfel acum F-35 este considerat un avion subsonic capabil să accelereze doar pentru perioade scurte de timp.

Reputația F-35 Lightning II este una complet îndoielnică și este timpul să fie anunțată o modernizare cu „teleportarea” aeronavei către a șasea generație. Care trebuie să aibă capacități avansate de rețea pentru a controla multe sisteme de arme externe și vehicule aeriene fără pilot (luptă centrată pe rețea). Desigur, aliații nu au propriile rețele globale de informații, iar conexiunea la rețeaua Pentagon va afecta prețul și eficiența F-35. Planul de afaceri american arată impecabil și totuși intră în conflict cu realitatea dură. Transformarea evolutivă a ”fulgerului” de la a patra generație (de facto) la a șasea generație este puțin probabilă.

Promisiunile făcute de Lockheed Martin

Potrivit experților, deja astăzi sistemul descentralizat de comandă și controlul Forțelor Militarea Aeriene folosește puterea de calcul a aeronavelor F-35, datele senzorilor și comunicațiilor pentru a organiza atacuri la scară largă în toate direcțiile. Aici vreau să clarific: unde și când au avut loc aceste atacuri, care este rezultatul? Dar prezentările par să ignore realitatea.

MIG-31 dotat cu rachetă Kinjal
© Sputnik / Илья Питалев

Vicepreședintele Lockheed, Greg Ulmer, a spus că service-ul Tech Refresh 3 va include un procesor nou integrat cu o putere de calcul crescută, un afișaj panoramic pentru cabină și o unitate de memorie extinsă. Aeronava din această serie ar urma să fie scoasă de pe linia de asamblare în 2023. În același timp, va exista o platformă cu o arhitectură deschisă, care va permite extinderea rapidă a parametrilor tehnici ai aeronavei prin intermediul unui software nou. Merită reamintit: biroul comun de software F-35 (JPO) a identificat primele 66 de actualizări hardware și software (prezente în raportul la Congresul SUA din 2019), dintre care opt au promis că vor fi realizate încă anul trecut. În prezent, este gata doar sistemul automat de prevenire a coliziunii cu o suprafață. O asemenea viteză de realizarea a lucrărilor este deprimantă. Cu toate acestea, Lockheed Martin nu promite un salt tehnologic vizibil, pe termen lung - exclusiv „proces evolutiv”.

Rezervoarele externe de combustibil sunt proiectate pentru avionul de luptă al viitorului, capabile să extindă raza de zbor cu mai mult de 40% (realimentarea în aer este mult mai ușoară). Până în 2030, se presupune că avioanele F-35 vor putea transporta șase rachete aer-aer avansate AIM-260 sau Raytheon AIM-120 de rază medie și vor ataca ținte marine cu rachete cu rază lungă de acțiune. Poate că peste zece ani acest lucru nu va surprinde pe nimeni, toate navele potențialilor adversari ai SUA vor avea la bord o apărare antiaeriană puternică și arme hipersonice.

Forțele aeriene americane și-au declarat dorința de a integra F-35 cu drone ieftine echipate cu inteligență artificială (un roi de drone de luptă). Tehnologia de gestionare a rețelei UAV în pachetul de service nu este încă planificată, dar este realizabilă, potrivit aceluiași Ulmer. O altă direcție potențială pentru dezvoltarea „fulgerului” este apărarea împotriva rachetelor. Toate modificările posibile, după Lockheed Martin, vor face din F-35 un avion „care va estompa linia de demarcație dintre avionul de luptă de a cincea generație… și cel de-a șasea generație”.

Evident, aliații și potențialii adversari nu vor bate pasul pe loc, iar în 10 ani Defense News, o publicație apropiată Pentagonului, va continua să „linșeze” cu regularitate avioanele de luptă F-35 care nu au fost modernizați până la capăt. Orice s-ar întâmpla, o modernizare semnificativă este practic o chestiune decisă . Congresul SUA urmează să aprobe lista de actualizări ale ”Fulgerului”, iar lobbyiștii din industria militară nu se vor opri la aceasta.

Perspectivele pentru acest deceniu

După o serie de eșecuri costisitoare ale celei de-a cincea generații F-35 Lightning II, Congresul și-a exprimat intenția de a limita finanțarea pentru programul de luptă din a șasea generație la 85% în anul fiscal 2021. În aceste condiții, „modernizarea pe parcursul a zece ani” este un pas norocos al corporației.

Scenariul optimist pentru modernizarea F-35 presupune o creștere a cheltuielilor globale pentru Apărare și o creștere a vânzărilor la patru mii de aeronave F-35. Un scenariu neutru prevede că cheltuielile de Apărarea vor rămâne la același nivel până în 2040, ceea ce va încetini programul de modernizare, dar nu va afecta vânzările. Scenariul negativ este asociat cu o reducere pe termen lung a cheltuielilor militare și promite o încetinire a procesului de modernizare și o scădere a ofertelor în 2020 - 2030. Aceste scheme sunt destul de convenționale și nu țin cont de mulți factori externi, inclusiv dezvoltarea tehnologică și reînarmarea vecinilor. După cum arată experiența programului F-35, investițiile financiare mari nu sunt întotdeauna corelate cu excelența tehnologică. Specialiștii din domeniul aviației din toate țările vor fi interesați să observe ce vor obține americanii odată cu modernizarea „fulgerului” până la a 6-a generație.

Este important să înțelegem aici că un astfel de concept, de generația a șasea, are în vedere, în termeni generali, o aeronavă „centrată pe rețea” în cadrul unui sistem care nu a fost încă format în Statele Unite (nici aliații europeni nu au încă unul). Chiar și software-ul modificărilor existente ale F-35 (de facto a patra generație) este departe de a fi perfect. Arhitectura deschisă și armele hipersonice sunt abia la faza de proiect. Motorul este slab. Invizibilitatea ține mai mult de mitologie. Eficacitatea de luptă a avioanelor F-22 și F-35 într-o coliziune cu un inamic de înaltă tehnologie nu a fost testată. Calea de mai departe a „modernizării” pe dibuite, într-un ​​sistem de coordonate flotante, nu garantează succesul.

Poate că succesul tehnologic nu este obiectivul „fulgerului” american, deoarece 500 de aeronave au fost vândute în nouă țări, în ciuda imperfecțiunilor evidente și a costurilor ridicate. Dacă capacitatea de a vinde avioane de luptă „imperfecte” este profitabilă, tehnologia înaltă nu este un lucru de principiu, iar caracteristicile exagerate, upgrade-urile nesfârșite, pregătirea pentru „lupta centrată pe rețea” - servesc doar marketingul și publicitatea pentru o mai bună comercializarea a unui produse incredibile în stilul „Star Wars” sau „Rise of the Machines”. Lockheed Martin s-a angajat să producă anual 180 de avioane de luptă F-35 Lightning II, până în 2024.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

324
Tagurile:
SUA, F-35
Tematic
SUA au aprobat vânzarea către Polonia a 32 de avioane militare F-35
Avioanele militare americane F-35, atacate de păsările sălbatice
Noile probleme ale F-35: Ce nu este în regulă cu avionul de luptă american

Загрузка...
Explozie la Beirut

Beirut: președintele SUA a atins ce NU trebuia! Oamenii Sistemului au sărit ca arși!

0
Cea mai bună dovadă este că după declarația fulminantă a președintelui, ”oficiali americani de la Pentagon” au sărit ca arși să-l contrazică dar… sub ”protecția anonimatului”

BUCUREȘTI, 5 aug – Sputnik. Cea mai șocantă declarație în cazul tragediei de la Beirut a fost făcută de președintele SUA. Liderul de la Casa Albă a spus că ar fi vorba de un „atac” și că face această afirmație după ce s-a consultat cu ”mari generali”.

Așa cum comentam în articolul anterior – unu: președintele nu putea face această declarație dacă nu s-ar fi consultat cu specialiști în domeniul informativ-operativ pe zona Orient-Liban; doi: din punct de vedere operativ, SUA s-au implicat dezastruos în Orient și Africa de nord în perioada Obama, a guvernării democrate de la Washington.

Dar, cea mai bună dovadă este că după declarația fulminantă a președintelui, ”oficiali americani de la Pentagon” au sărit ca arși să-l contrazică!

Și nu au făcut-o oriunde, ci chiar la CNN, postul prin care s-au derulat operațiuni de manipulare mediatică în ceea ce privește imixtiunea americană din Orient.

Astfel, CNN transmite că ”trei oficiali din Departamentul Apărării ar fi declarat că nu există niciun indiciu că exploziile masive care au zguduit capitala Libanului ar fi fost un atac” – dar, atenție, cei trei ”au refuzat să fie identificați, astfel încât să poată vorbi liber”.

Cei trei ”nu ştiu despre ce vorbeşte preşedintele”, transmite CNN. ”Un oficial a spus că, în cazul în care ar exista indicii că în regiune cineva a pus la cale ceva de acest nivel, asta va declanșa automat o necesitate a creșterii protecției trupelor și bunurile americane din regiune”.

De asemenea, CNN afirmă că, după ce liderul de la Casa Albă a folosit cuvântul ”atac”,  oficiali libanezi at fi ridicat ”îngrijorări” în discuții cu ”diplomați americani” cu privire la ”utilizarea cuvântului „atac” în acest moment”.

Desigur, CNN nu dă nume, ci menționează doar ”doi oficiali ai Departamentului de Stat”.

Deci, sub semnul ”protejării identității”, Sistemul a sărit ca ars după ce președintele SUA a atins, probabil, ceea ce nu trebuia…

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
SUA, Beirut

Загрузка...