Soarta UE

Coronavirusul va forța Europa plătească pentru suveranitatea politică

231
(reînnoit 17:11 21.04.2020)
Va exista sau nu Europa Unită în lumea post-coronavirus? Editorialistul Piotr Akopov încearcă să arate care sunt factorii interni și externi de care va depinde supraviețuirea Uniunii Europene ca subiect al relațiilor Internaționale.

editorial de Piotr Akopov

Joi va avea loc un summit video al Uniunii Europene - despre viitorul trist despre care vorbește tot mai des o persoană care a pretins în ultimii trei ani să devină liderul acesteia. În ajunul summitului, Emmanuel Macron o spune pe șleau - UE trebuie să decidă dacă este un proiect economic sau unul politic. Dacă e să alegem prima opțiune, atunci Europa unită se va destrăma, spune președintele francez.

”Am ajuns la momentul adevărului, când trebuie să decidem dacă Uniunea Europeană este un proiect politic sau doar un proiect de piață. Cred că Uniunea Europeană este un proiect politic... Dacă este un proiect politic, factorul uman este o prioritate și conceptele de solidaritate intră în joc... Economia urmează acest lucru și să nu uităm că economia este o știință morală. Trebuie să oferim asistență financiară și să dăm dovadă de solidaritate pentru ca Europa să-și mențină unitatea”, a declarat Macron pentru Financial Times. Adică, țările bogate ar trebui să îi ajute pe săraci, în timp ce cele din nord ar trebui să manifeste solidaritate față de cele din sud, care sunt cele mai afectate de pandemia coronavirusului:

”Nu poți avea o piață unică în care unii sunt sacrificați, ar fi o greșeală istorică să spui din nou că „păcătoșii trebuie să plătească”.

Adică, Germania ar trebui să înceteze să se opună creării unui fond special care să ofere asistență financiară țărilor UE în conformitate cu nevoile lor - și nu cu dimensiunea economiei lor. Țările din sudul Europei, începând cu Italia, cele mai afectate de coronavirus, insistă pe acest aspect, nu numai din punct de vedere al numărului de victime, ci și din punct de vedere economic.

Dacă Germania refuză să ofere acest ajutor, nu numai zona euro va fi în pericol. Uniunea Europeană, ca proiect politic, poate să nu supraviețuiască crizei actuale, „trebuie să spunem clar că acest lucru duce la prăbușirea ideii europene”.

Apărându-și poziția, Macron a amintit chiar de „greșeala colosală și fatală” a Franței în solicitarea reparațiilor Germaniei după Primul Război Mondial - plățile imense au slăbit germanii, au provocat o „reacție populistă” în Germania și catastrofa care a urmat. "Aceasta este o greșeală pe care nu am admis-o la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial", a spus Macron, amintind de planul Marshall, adică de asistență la scară largă pentru economia europeană. De faptul că ajutorul era extern și deloc gratuit - răsplata a fost subjugarea Europei față de atlantiști - Macron nu a pomenit. El este mai degrabă preocupat de viitorul în care s-ar putea să nu existe o Europă unită:

”Dacă nu o vom putea face astăzi, vă spun că vor câștiga populiștii - astăzi, mâine, poimâine, în Italia, în Spania, poate și în Franța și în altă parte... Acest lucru este evident, deoarece oamenii vor spune: ”Ce fel de viata ne oferiți de fapt? Acești oameni nu vă vor proteja nici în momentul crizei, nici de consecințele acesteia. "Ei nu simt nicio solidaritate cu voi... Nu sunt pentru o Europă unită când vine vorba de greutățile comune”.

Așa este - Uniunea Europeană se confruntă cu cea mai mare criză din istoria sa. Dar va putea oare supraviețui?

Da, va putea. Pentru că, în pofida cuvintelor lui Macron, UE a fost întotdeauna doar un proiect politic - chiar și atunci când nu era, când ideea pan-europeană a apărut la începutul secolului trecut. Problemele economice nu pot distruge Uniunea Europeană - doar provocările politice: interne sau externe o pot distruge.

Totul este mai simplu cu factorii externi - eforturile actorilor externi care vizează slăbirea și prăbușirea UE au o bază complet pragmatică. Nimeni nu are nevoie de un rival puternic pe scena mondială - iar Europa, integrată până la stadiul unui singur stat (federație), este în orice caz o forță globală puternică. Desigur, nu la fel ca în epoca europeană a istoriei mondiale din secolele XVI-XIX - dar totuși. Nici SUA, nici China, nici Rusia nu au nevoie de o Europă puternică unită din diferite motive, dar acest lucru nu este principial pentru Europa însăși. Este mai ușor pentru toți să negocieze și să aibă de a face (și, dacă este necesar, să se confrunte) cu puteri europene aparte sau cu blocuri de țări europene. Cu toate acestea, principalul dușman al Europei unite nu se află în afară - ci în interiorul ei.

Europa a tins mereu spre unitate - ne putem aminti de Roma, de imperiul Carolingian, de Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, de Napoleon sau Hitler. Principiile unificării ar putea fi diferite - dar esența este întotdeauna aceeași: europenii trebuie să fie împreună și sub aceeași conducere vor deveni mai puternici și mai de succes. Penultimele două proiecte s-au năruit din cauza Rusiei, țară absolut de neînțeles pentru Europa, pe care doreau să o împingă spre Asia.

Dar ultimul proiect, Uniunea Europeană, ca idee a apărut imediat după cea mai grandioasă victorie a Rusiei asupra unei Europe unite, deși naziste - când Moscova a obținut controlul asupra Europei de Est, iar SUA și Marea Britanie asupra părții occidentale. Europa și-a pierdut calitatea de subiect al relațiilor internaționale - dar a început să se integreze sub controlul strict al fratelui mai mare anglo-saxon. În primul rând, partea sa de vest - și de la începutul anilor 90, după prăbușirea URSS, și cea estică.

Drept consecință, avem acum un imens imperiu nefinalizat, neintegrat - cu cea mai mare economie din lume, cu exporturi gigantice, cu monedă proprie și sistem financiar. Însă, cu o voință foarte slabă - cu o politică externă neclară, inconsecventă și dependentă, cu lipsa unei politici de apărare independente. Gigantul economic nu are suveranitate geopolitică - rămâne totuși parte a Occidentului, sau, mai degrabă, a proiectului de globalizare atlantist, care combină o parte din elitele europene și americane ce vizează dominarea mondială. Dar cursul istoriei spune, chiar strigă că este timpul să vă gândiți la suflet - nu pentru a vă agăța de liderism global (deja pierdut), ci de a vă construi propria casă. Ce împiedică acest lucru? Coronavirusul?

Nu, există două obstacole principale în calea transformării Uniunii Europene într-un singur stat suveran. Obstacolul extern - reticența anglo-saxonilor și a elitelor europene, adepte ale atlantismului, care nu lăsa nava europeană să plutească autonom. ”Europa trebuie să-și asume responsabilitatea pentru viitorul său”, spun Merkel și Macron, dar dorințele noastre trebuie să coincidă cu capacitățile noastre. În acest caz - cel puțin prezența voinței politice și a gândirii strategice este necesară, adică persoanele care declară acest lucru ar trebui să creadă într-adevăr într-o Europă independentă și vor să o construiască. Există mari îndoieli cu privire la faptul că actualii lideri ai Germaniei și Franței (și, mai pe larg, grupurile de conducere) își fixează scopuri atât de serioase.

Al doilea obstacol pentru o Europă unită este unul intern. Într-adevăr, popoarele nu doresc o Europă atât de unită - Uniunea Europeană este nepopulară, iar actuala criză îi va produce o lovitură teribilă. Dar cine a spus că o Europă unită ar trebui să fie exact așa cum este acum? Mulți dintre eurosceptici, cei pe care Macron și integratorii europeni îi numesc cu dispreț populiști, nu sunt cu adevărat împotriva unei Europe unite ca atare - sunt împotriva unei UE așa cum este aceasta acum.

Cu o ideologie care erodează identitatea națională, cu valori anti-tradiționale, cu dictatele elitelor supranaționale, atât slabe în spirit, cât și puternice din punct de vedere birocratic. La fel, pe mulți europeni îi sperie liderismul inevitabil german aflat în continuă creștere - dar, orice ar fi, germanii sunt baza și fundamentul oricărei integrări europene, singura întrebare este dacă actuala elită germană este independentă în acțiunile sale?

Multe lucruri le sperie pe diferite națiuni europene, dar există ceva care le unește mai mult decât toate diferențele. Aceasta este înțelegerea faptului că împreună sunt mai puternice decât separat, iar în lumea globalizată actuală acesta este un motiv foarte important. Europenii înțeleg acest lucru chiar mai bine decât alții - pentru că ei au fost cei care au fost principalii constructori ai acestei ordini mondiale. Ei doreau (în special rudele lor anglo-saxone) să-i conducă complet - nu a mers, acum este timpul să-și ia revanșa, să se pregătească pentru luptele dintre centrele de putere regionale și dintre civilizații.

Să consolidezi, adică să termini construcția, cetatea ta europeană - pentru a concura, a se certa, a negocia cu alții în numele unei Europe puternice unite. Pentru a obține acest lucru, nu este necesar să fie unificat totul și toate, de la Lisabona la Helsinki - trebuie doar să fie asumată responsabilitatea pentru un viitor independent și să existe frică de alternativă, adică de prăbușire.

”Acum frica este în prim plan - nu de coronavirus, ci de faptul că consecințele coronacrisisului vor distruge UE. Și acesta este un bun stimulent pentru acțiuni de sporire a încrederii în aceasta în rândul popoarele europene. În esență, nu există nicio alternativă la propunerile lui Macron - desigur, se poate spune despre Italia „ei bine, unde vor fugi ei aflându-se în submarin”, oricum nu vor părăsi zona euro și UE. Într-adevăr, nu cred că vor fugi în Rusia.

Nu, nu direct la Moscova - ci în Asia. Beijingul va veni cu plăcere în ajutorul Romei - și, dacă Italia va părăsi UE, atunci o cruce îndrăzneață poate fi pusă pe visul unei Europe unite. Acest lucru este bine înțeles la Berlin (ca să nu mai vorbim de capitalele anglo-saxone) - așa că germanii vor plăti, nu există nicio îndoială. UE a fost întotdeauna un proiect politic - și pentru Germania, cu atât mai departe, cu atât mai mult.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

231
Tagurile:
Suveranitate, Europa, coronavirus
Tematic
Sub 6% dintre francezi, cu Covid-19 – sunt şanse pentru evitarea unui nou val epidemic?
Știrea serii: ”Ar fi PRIMUL medicament AUTORIZAT pentru COVID-19” dar… România nu îl are!
Rusia nu-i va refuza nimănui ajutorul în combaterea COVID-19
COVID-19 România: 306 noi cazuri de îmbolnăvire
Relaxarea măsurilor restrictive în Germania în contextul COVID-19
COVID-19 România: 328 de noi cazuri de îmbolnăvire
Recep Tayyip Erdogan și Volodimir Zelenski

Cum Turcia își consolidează pozițiile în spațiul ex-sovietic

292
(reînnoit 07:45 13.04.2021)
Turcia își extinde influența în spațiul ex-sovietic, consolidându-și influența în Ucraina și Azerbaidjan. Ce se ascunde în spatele acestei agende.

Analiză de Serghei Markedonov

Serghei Markedonov, cercetător principal al Institutul de State de Relații Internaționale de la Moscova a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, redactorul șef al revistei “Mejdunarodnaia Analitika”

Intensificarea cooperării turci-ucrainene poate influența în mod substanțial situația din regiunea Mării Negre. Totodată, semnificația acestui factor depășește limitele geografice ale bazinului Mării Negre.

Relațiile dintre Ankara și Kiev, care cunosc o dezvoltare dinamică, sunt actualizate de probleme precum pătrunderea energică a Turciei în spațiul fostei URSS, disponibilitatea ei de a-și atribui rolul de protector politico-militar al unor state post-sovietice, precum și o oportunitate pentru unele state de a-și consolida relațiile cu Alianța fără a fi membri formali ai organizației.

Vizite și simboluri politice

În ultimii ani se observă o activizare semnificativă a contactelor bilaterale dintre reprezentanții Kievului și Ankara la cel mai înalt nivel. Prima vizită a liderului ucrainean în Turcia a avut loc în august 2019. Acest lucru s-a întâmplat doar peste patru luni de la victoria lui Zelenski în alegerile prezidențiale. La începutul lui februarie 2020, a venit rândul Kievului să găzduiască înaltul oaspete de la Ankara. Peste opt luni a avut loc o nouă vizită de lucru a lui Zelenski în Turcia. Între cele două evenimente, pe 27 august 2020, președintele Recep Tayyip Erdogan a purtat discuții cu vicepremierul guvernului ucrainean, Oleg Urupski. Pe 10 aprilie 2021, Turcia a fost vizitată de președintele Ucrainei.

Din câte observăm, intensitatea contactelor bilaterale este destul de înaltă. Însă mult mai important este contextul în jurul acestor evenimente diplomatice. Merită să atragem atenție la faptul că vizita lui Erdogan la Kiev pe 3 februarie 2020 a fost dedicată nu doar celor 28 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Turcă și Ucraina post-sovietică. Aceasta a avut loc pe fundalul unei escaladări bruște în Siria. Dacă în timpul primei întrevederi cu Zelenski pe pământul turc Erdogan s-a distanțat de orice critică în adresa Moscovei, atunci la Kiev a dat frâu liber emoțiilor. Rusia a fost acuzată că a închis ochii premeditat la acțiunile “regimului sirian”. Pe acest fundal, Kievul și Ankara au convenit asupra activizării cooperării în domeniul tehnico-militar.

Voiajul lui Zelenski pe țărmurile turcești în octombrie a anului trecut a decurs în contextul celui de-al doilea război în Karabahul de Nord. În acest eveniment rolul Ankarei nu se rezuma doar la fraze simbolice cu privire la susținerea integrității teritoriale a Azerbaidjanului, principalul aliat în spațiul ex-sovietic. Turcia și-a adjudecată noul rol în regiunea Caucazului. A devenit clar că odată ce și-a consolidat pozițiile în regiunea Caspică, Turcia va devenit mult mai activă atât în direcția Asiei Centrală, cât și în regiunea Mării Negre.

Sub acompaniamentul armelor din conflictul din Nagorno Karabah, Kievul și Ankara au semnat un memorandul cu privire la o cooperare pe termen lung pentru consolidarea sistemelor de apărare. Drept urmare a acestui fapt a devenit acordul Ministerului Apărării din Ucraina cu un șir de companii turcești pentru producția dronelor și corvetelor, semnat în decembrie 2020.

Și, în final, aprilie 2021. Vizita lui Zelenski în Turcia a avut loc pe fundalul izbucnirii spontane a unui interes față de situația din Donbas. În Sud-Estul Ucrainei are loc o “dezghețare” a conflictului. Problema aici constă nu atât în incidentele militare, înregistrate de reprezentanții OSCE, jurnaliști și experți. Pe față e o vădită stagnare a procesului de instaurare a păcii, o tentativă de a modifica formatul existent al negocierilor prin cooptarea în “grupul normand” a SUA, de a transfera negocierile de la Minsk într-o altă capitală “neutră”. Chiar dacă autoritățile belaruse, în ciuda unor relații strânse cu Rusia, s-au obținut de la formularea unei poziții în ceea ce privește Donbas.

Zelenski și Erdogan au demonstrate mai multe semne ale susținerii și solidarității reciproce. De altfel, în astfel de istorii întotdeauna există anumite nuanțe la care merită să atragem atenție. Ce premise sistemice există pentru activizarea relațiilor turco-ucrainene? Pot fi considerate pozițiile Ankara și Kiev în totalitate identice?

Bazele pentru parteneriatul bilateral

Să începem cu faptul că pentru Ucraina președintele Erdogan și establishment turcesc reprezintă un public recunoscător. În special, atunci când vine vorba de pierderea suveranității Kievului asupra Crimeii. Comunitatea tătară reprezintă un factor intern important pentru Turcia. Potrivit unor aprecieri, în țără locuiesc peste 4-5 milioane de urmași ai tătarilor din Crimeea. Potrivit turcologului rus Pavel Șlîkov, “în Turcia există niște forțe care sunt dispuse să exploateze sentimentele romantice ale elitei turcești, care visează la intensificarea expansiunii spre Caucaz, Crimeea, Volga, Asia Centrală și care privesc Rusia nu în calitate de partener, ci ca pe un adversar geopolitic”.

De aici vine și poziția clar exprimată a autorităților de la Ankara în problema Crimeii. De fiecare data establishmentul turc subliniază că nu recunoaște jurisdicția rusă asupra acestei peninsula. Mai mult, elita turcă, conștientizând complexitatea relațiilor dintre Moscova și Kiev, utilizează canalele ucrainene pentru a transmite nemulțumirile față de politica Rusiei.

În afară de aceasta, pentru Zelenski sunt foarte importante contactele cu Patriarhul de la Constantinopol Bartolomeu, al cărui influență încearcă s-o instrumentalizeze pentru consolidarea tendinței de “naționalizare” a bisericii ortodoxe în țara lui.

Observăm disponibilitatea Ucrainei de a-și demonstra poziții speciale în raport cu Azerbaidjan, precum și respingerea politicii de recunoaștere a genocidului armean în Imperiul Otoman.

Între timp, pentru Turcia Ucraina nu este doar un canal pentru lansarea nemulțumirilor existente și a emoțiilor în contextul unei “cooperări competitive” controversate cu Moscova. În cele din urmă, canalele de comunicare ale președinților și miniștrilor Afacerilor Externe ai Rusiei și Turciei sunt ajustate și funcționează bine. Apropo, în ajunul călătoriei lui Zelenski, la inițiativa părții turcești, a avut loc o discuție telefonică între Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin. Ankara încearcă să-și promoveze propria direcție, pentru ca, pe de o parte, să nu intre într-un conflict deschis cu SUA și NATO, păstrându-și calitatea de membri al Alianței Nord-Atlantice, pe de altă parte, să-și demonstreze politica externă independentă. Problema Crimeii sau activizarea în spațiul postsovietic, în primul rând, e inițiativa părții turce. În același timp, e un prilej de a demonstra solidaritatea cu Washingtonul și Bruxelles. Drept urmare, declarația lui Erdogan de sprijinire a aspirațiilor euro-atlantice ale Kievului. Speranțele de admitere a Ucrainei în Alianță sunt mici, însă declarațiile de susținere a integrității teritoriale, precum și opțiunii pro-NATO vor fi privite pozitiv de aliații americani și europeni.

Aici ne-am dori să atragem atenția la un scenariu de o importanță primară. În jurul Ucrainei și Georgiei nu încetează disputele: vor deveni în curând membri ai NATO? Însă această chestiune, în ciuda importanței sale, este secundar. Istoria cunoaște o mulțime de cazuri în care o țară a devenit un partener privilegiat al SUA sau altor aliați ai Washingtonului, fără a fi formal membru al Alianței. Oare nu era așa în cazul Israelului, Coreei de Sud, Japoniei, Spaniei în perioada dictaturii lui Franco? Să nu plecam atât de departe. Oare absența calității de membru al NATO a împiedicat Azerbaidjanul să devine un partener strategic al Turciei, țară care are a doua armată ca mărime în Alianță?

Kievul nu e Baku

Prin urmare, între Ucraina și Turcia nu există probleme, iar alianța lor în curând se va transforma în ceva similar modelului turco-azer? Să nu ne grăbim cu concluzii. În primul rând, pentru că Baku, spre deosebire de Kiev, își ajustează politica prin distanțarea de orice procese integraționiste. Ucraina își definește foarte clar astfel de obiective strategice, cum ar fi aderarea la NATO și UE. Ceea ce înseamnă că este mult mai dependentă de modul în care este definit formatul bilateral.

Cât timp relațiile în triunghiul Washington – Bruxelles – Ankara sunt bune, nu există nicio problemă. Însă e suficient ca SUA să simtă o gelozie față de partenerul său eurasiatic, situația se poate schimba, iar Kievul va fi nevoit să aleagă. Baku nu apleacă urechea atât de atent la “sfaturile străine” în ceea ce privește democrația și reformele. Nu și Kievul. Ucraina nu dispune de acea independență față de Occident în procesul de luare a deciziilor, ceea ce are Azerbaidjanul.

Aici ar fi momentul să menționăm istoria din agenda relațiilor turco-ucrainene, cum ar fi extrădarea Turciei a adepților liderului spiritual Fethullah Gülen. În ianuarie 2021, din Ucraina au fost deportați doi învățători turci – Samet Gur și Salih Fidana. Reveniți acasă, aceștia au ajuns sub acuzare. Însă o astfel de cooperare, de regulă, provoacă proteste și reacții critice din partea diverselor organizații internaționale (cum ar fi Freedom House). Chiar dacă Statele Unite balansează de obicei între “politica reală” și abordarea idealist, Ucraina este percepută de opinia publică de acolo nu ca o țară “specifică” a Orientului arab, ci ca un stat european, care aspiră la „standarde înalte ale democrației”. Ceea ce li se iartă statelor din regiunea Golfului, Kievului nu i se admite.

Pe lângă factorul SUA există și alte constrângeri. În ultimii ani Erdogan i-a provocat pe mai mulți. În listă se află și Moscova, Washingtonul, Beijingul, Delhi. Totuși, promovându-și imaginea de cel care tulbură liniștea publică, președintele turc și-a demonstrat în mai multe rânduri capacitatea de a raționaliza confruntarea. Nu în zadar în timpul vizitei omologului său ucrainean, liderul turc i-a indicat asupra necesității realizării acordurilor de la Minsk. În ciuda faptului că autoritățile de la Kiev susțin deschis că acestea sunt învechite și nu mai sunt relevante pentru actuala agendă.

În același timp, livrarea armatei ucrainene a dronelor “Bayraktar”, care și-au demonstrat eficiența în timpul acțiunilor militare din Karabah, ar putea să vină în contradicție cu discursurile diplomatice bine puse la punct. E puțin probabil ca Ankara va putea garanta că Ucraina nu-și va dori să repete în Donbas, cu ajutorul lor, experiența de anul trecut din Karabah.

292
Tagurile:
Azerbaidjan, Ucraina, CSI, Turcia

Загрузка...
Militari din Moldova și SUA la JCET-2021

Exercițiile trupelor speciale ale Moldovei și SUA la ce-i trebuie asta Chișinăului?

1334
Exercițiile unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA în preajma Transnistriei sunt cu adresă exactă și riscă să destabilizeze regiunea.

O singură operațiune diversionistă “de succes” la arsenalul din Cobasna poate avea niște urmări similare cu bombardamentele americane de la Hiroshima și Nagasaki.

La poligonul din Bulboaca al Armatei Naționale a Republicii Moldova, începând cu 23 martie, se desfășoară exerciții comune JCET-2021 (Joint Combined Exchange Training) ale unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA. Din partea Moldovei participă batalionul cu destinație specială “Fulger” (a nu se confunda cu brigada de poliție cu același nume). Militarii din cele trei state vor îndeplini exerciții speciale și de tragere, parașutare, exersarea elementelor de tactică. Obiectivul declarat este “instruirea comună și schimbul de experiență între soldații trupelor speciale moldovenești, române și americane”.

Exerciții similar JCET-2021 au avut loc pe 15 februarie – 5 martie în localitatea Predeal din România. Oaspeții din Moldova (batalion Fulger) au fost găzduiți de batalionul 52 al Forțelor de operațiuni speciale Băneasa-Otopeni ale României.

Militarii din cele două state au îndeplinit o serie de sarcini specific pentru unitățile speciale, inclusiv trageri complexe pe un poligon care imită construcții urbane. În scenariul din martie a JCET-2021 americanii au lipsit, chiar dacă “franciza” Joint Combined Exchange Training (programul de pregătire a trupelor speciale din lumea a treia) aparține anume Pentagonului.

Probabil, cele 19 zile ale primei etape JCET-2021 pe teritoriul românesc au fost considerate insuficiente pentru realizarea întregului plan al exercițiilor. În orice caz, exercițiile trilaterale în Moldova nu arată atât a antrenament, cât a misiune de recunoaștere a unui viitor teatru de acțiuni militare. A se observa că trupele speciale militare sunt create nu pentru lupte defensive pe propriul pământ sau teritoriul aliaților, ci pentru recunoaștere și diversiuni pe teritoriul inamicului. Probabil, prin această specializare și orientare spre acțiuni militare concrete poate fi explicată lipsa “rangerilor” americani în episodul românesc al JCET-2021 (acolo nu există un inamic real) și prezența lor îndelungată pe poligonul moldovenesc Bulboaca din preajma Transnistriei.

Unde va lovi “Fulgerul”

“SUA instruiesc trupele speciale moldovenești împotriva Tiraspolului”, astfel de titluri au apărut în presa din Moldova.

Se știe că Batalion moldovenesc cu destinație specială ”Fulger” a fost înființat în noiembrie 1992 pentru realizarea unor sarcini concrete: operațiuni speciale, misiuni de recunoaștere și distrugere a obiectivelor strategice ale inamicului, operațiuni contrateroriste și psihologice. Aceasta este cea mai bine pregătită unitate a Armatei Naționale a Republicii Moldova. Militarii au participat și la exercițiile NATO. Menționăm că în decurs a trei decenii, batalionul Fulger a rămas fidel sistemului american de instruire. Dar sarcinile trupelor speciale moldovenești ar putea fi definite în cu totul altă parte decât la Chișinău.

Potrivit acordului militar dintre Republica Moldova și România din 27 iunie 2013, pe teritoriul țării se pot afla pe un timp nelimitat trupe românești (anterior și jandarmeria română a obținut un astfel de drept). Acordul a creat o bază pentru schimburi de informații cu caracter militar, organizarea unor exerciții comune, crearea unui comandament comun, controlul asupra spațiului aerian, operațiuni comune de menținere a păcii. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentul în iunie 2017. În acest fel, neutră conform Constituției, Moldova ar putea ajunge „sub umbrela” NATO în cazul unor “dezordini” reale sau orchestrate. Ipotetic, ”instaurarea ordinii în Transnistria” este posibilă tehnologic cu participarea forțelor Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne a României și cu asistența altor țări NATO (să ne amintim de cazul Iugoslaviei).

Serghei Reabkov
© Sputnik / Александр Натрускин

Interesul Bucureștiului este destul de transparent – “înghițirea” Moldovei a devenit o idee obsesivă din momentul în care președintele României, Traian Băsescu, (2004-2014) a declarat că nu va recunoaște niciodată frontiera cu Moldova, stabilită după cel De-Al Doilea Război Mondial (Tratatul de Pace de la Paris din 1947). Doar trupele rusești de menținere a păcii din Transnistria împiedică destabilizarea sistemului de securitate regional. Ce înseamnă acest lucru pentru Chișinău?

Începând cu anul 2018, trupele speciale americane au desfășurat sute de exerciții similare în 70 de state, cu participarea a 5000 de militari SUA.

Ținta prioritară a Joint Combined Exchange Training este un antrenament pentru forțele Alianței pe poligoanele acelor țări, unde sunt posibile acțiuni militare.

Militari ai armatei SUA și avioane militare americane
© Sputnik / Евгений Биятов

Comandantul Forțelor de operațiuni speciale ale SUA (SOCOM), generalul Richard Clarke, declarase încă în 2019 că programul JCET va avea o importanță cheie pentru susținerea forțelor militare americane și ale aliaților într-un potențial conflict cu Rusia. Pe acest fundal global, interesele statelor mici pot fi neglijate.

Anterior, revista americană The Atlantic a relatată că “forțele americane de operațiuni speciale acționează peste tot” și chiar “vor substitui gândirea strategică”. Ele sunt responsabili pentru cea mai mare parte a acțiunilor militare în punctele geografice real sau potențial problematice din întreaga lume “concurând la limita conflictului”. Cu forțele a 75 de mii de specialiști, SOCOM cuprinde astăzi peste 80 de state.

Moartea comandantului militar iranian Qasem Soleimani în Irak este opera SOCOM, însă cea mai mare parte a operațiunilor sunt secrete. Secretomania patologică a partenerilor mai mari și imprevizibilitatea deciziilor Washingtonului sunt extreme de periculoase. Până la un anumit moment, Chișinăul ar putea nici să nu bănuiască faptul că teritoriul și interesele naționale ale Moldovei sunt utilizate în interesele unei sau altei operațiuni a Pentagonului sau NATO. De altfel, o singură diversiune “de succes” a unor trupe speciale (moldovenești, românești sau americane) în preajma  arsenalului de la Cobasna este suficientă pentru ca acolo sî apară o groapă de mărimea unui crater de pe Lună – toată Moldova va avea de suferit.

1334
Tagurile:
Moldova, SUA, Exerciții militare

Загрузка...

Die Welt: Bananele ar putea dispară din consum

0
(reînnoit 18:45 13.04.2021)
Omenirea ar putea rămâne fără banane din cauza ciupercilor din sol extrem de infecțioase, scrie Die Welt.

CHIȘINĂU, 13 apr – Sputnik. Boala Tropical Race 4 (TR4) a început să se răspândească activ în Asia și Australia pe parcursul secolului XX, dar, în 2019, a fost descoperită pentru prima dată în America de Sud – principalul furnizor de banane din lume.

Potrivit expertului în fructe al companiei de marketing AMI Ursula Schockemöhle, în Columbia și Honduras au fost închise deja primele plantații. Ea a menționat că boala nu este susceptibilă la acțiunea substanțelor chimice, motiv pentru care solurile infectate vor fi scoase din funcțiune cel puțin 30-40 de ani.

Se remarcă faptul că TR4 afectează în principal soiul Cavendish, exportul căruia acoperă 95% din comerțul mondial de banane.

Experții avertizează că chiar și o mică particulă de sol infectat pe talpa fermierului poate duce la răspândirea infecției. În plus, ei au explicat că boala se răspândește rapid deoarece plantele transmit între ele unele și aceleași gene.

"Florile de gen masculin ale plantei sunt sterile, iar florile de gen feminin formează fructe fără polenizare. Cavendish se reproduce asexuat, prin butășire", subliniază experții.

Potrivit oamenilor de știință, în natură nu există un soi atât de bogat în recoltă ca Cavendish. În plus, în multe țări din Asia, Africa și America, aceste fructe sunt la fel de importante ca cartofii și orezul în dieta zilnică.

"Dacă considerăm că populația Pământului este mai mare de șapte miliarde de oameni, atunci o creștere a cererii populației în creștere a țărilor în curs de dezvoltare în ceea ce privește produsele alimentare reprezintă principalul motiv pentru creșterea producției de banane", a declarat Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite.

În acest fel, omenirea poate pierde nu doar un produs alimentar gustos, ci și unul necesar.

0
Tagurile:
Banana

Загрузка...