Kremlinul și sediul Ministerului rus de Externe

Coronacriza va accelera crearea „Marii Troici” Moscova - Washington - Beijing

450
(reînnoit 18:50 16.04.2020)
Editorialistul Piotr Akopov încearcă să arate cum ar putea evolua lucrurile în lume după criza provocată de Coronavirus și este de părere că sunt premize pentru o nouă ediție a apariției ”Marii Troici” și instaurarea unei noi ordini globale - una multipolară.

Un editorial de Piotr Akopov

Ideea că ordinea mondială de după coronavirus va depinde în mare parte de China, Statele Unite și Rusia, poate fi observată la tot mai mulți observatori (de exemplu, în South China Morning Post) și nu a apărut din senin că totul merge inevitabil spre formarea unei asemena ”Mare Troici”, despre care se vehicula cu mult înainte de pandemie.

La Statele Unite, desigur, se poate și trebuie să adăugăm și Uniunea Europeană - dar nu în calitatea deja obișnuită a unui frate mai mic al Occidentului unit, ci ca o putere pe deplin independentă. Problema acestei puteri este că se confruntă cu o criză de autoidentificare - înțelegând deja că viitorul său nu este subordonat alipirii cu America, dar nu are încă voința și capacitatea de a juca de sine stătător. Europa nu are o viziune globală asupra locului și rolului său în viitor - acest lucru este rostit constant de Emmanuel Macron, însă criza provocată de coronavirus nu va accelera revenirea ei în calitate de subiect al relațiilor internaționale, ci, dimpotrivă, pentru o perioadă va slăbi sentimentul de unitate.

Prin urmare, pe termen scurt, în următorii doi-trei ani, tocmai trei jucători activi cu greutate mare vor avea o influență decisivă asupra reconstrucției ordinii mondiale.

Slăbiciunea economică a Rusiei - în comparație cu China și Statele Unite - nu o privează de statutul de membru al celor trei mari, deoarece este compensată de un joc geopolitic activ pe toate fronturile, experiența istorică și reputația. În primăvara anului 2014, anume Rusia a fost cea care a deschis un nou capitol în istoria lumii - care a răspuns la provocarea Ucrainei cu Crimeea și a provocat astfel Statele Unite să încerce să blocheze și să izoleze țara noastră de întreaga lume, să aranjeze un boicot universal împotriva Rusiei. Încercarea a fost un eșec - care a arătat tuturor că întreaga lume americană s-a redus până la Atlantic, adică la NATO. Rusia nu s-a reorientat doar spre est și sud - ci a devenit pentru restul lumii, purtătorul standardului împotriva ordinii mondiale atlantice. O asemenea autoritate nu poate fi cumpărată pe bani și aceasta împreună cu abilul geopolitic abil al Kremlinului - compensează greutatea economică insuficientă a Rusiei în comparație cu China și SUA.

Dar cum vor influența Marea Troică noua ordine mondială? SUA sunt o superputere intrată în declin, China câștigă forță, dar care este locul Rusiei? Rusia nu este doar o greutate pe cântar, înclinând balanța într-o parte sau în cealaltă, Rusia este mai degrabă un străjer, care stabilește reguli, având suficientă autoritate pentru a elabora noi reguli. Împreună cu China, Rusia pledează pentru o tranziție treptată de la lumea post-americană la una multipolară - cu mai multe centre de putere, echilibrul și rivalitatea dintre acestea vor crea contururile unei noi ordine mondiale. Nu veșnice, dar mult mai stabile decât prezenta care se prăbușește. În acest sens, Rusia și China sunt adevărați aliați.

Pentru Statele Unite, relațiile din ultima jumătate de secol în cadrul triunghiului Rusia - SUA - RPC erau privite în conformitate cu preceptele lui Kissinger: dorința de a se asigura că relațiile Washingtonului cu Moscova și Beijing sunt mai bune decât între Rusia și China. Această formulă nu a funcționat mult timp, iar odată cu venirea la putere a lui Xi Jinping, adică din 2012, a devenit complet imposibilă. În același timp, SUA au continuat să creadă în marele său viitor - chiar și după ce în 2014 nu au respectat sfaturile lui Kissinger despre pericolul încercărilor de izolare a Rusiei, ceea ce ar împinge-o spre China. De fapt, Rusia și China s-au apropiat de Crimeea și ar fi continuat acest curs strategic fără ea, conflictul dintre Occident și Rusia nu a făcut decât să evidențieze și să accelereze aceste procese. Dar Washingtonul a continuat să se distreze cu iluzii: nu-i nimic strașnic, există contradicții atât de profunde și ireparabile între Rusia și China încât alianța lor nu poate fi stabilă, oricum va sfârși în conflict sau se va răci, deci nimic nu amenință conducerea globală a SUA din această parte.

În această stare de lucruri a ajuns SUA în preajma anului 2016, când Donald Trump a ajuns la putere pe neașteptate pentru atlantiști. Care a început un război comercial cu China și a vrut să se apropie de Rusia - adică se pare că a acționat exact conform schemei lui Kissinger. Cu toate acestea, în realitate, Trump nu reprezenta deloc acele Statele Unite care au făcut jocul anterior în cadrul Marii Troici - a fost o nouă Americă anti-globalistă, al cărei interes era să devină mai puternic ca stat națiune, și nu ca orice cu prețul (inclusiv degradarea propriei țări) pentru susținerea hegemoniei globale a elitelor supranaționale atlantiste. Adică, în cadrul triunghiului, s-au adunat trei dușmani ai ordinii mondiale existente - o situație unică.

Desigur, a ajunge la un acord între Trump, Putin și Xi este încă foarte dificil - nimeni nu anulează contradicțiile geopolitice, comerciale, financiare și altele asemena între aceste puteri. Dar acestea sunt contradicții tocmai între statele naționale (imperii, state de civilizație), adică cele care există în același sistem de coordonate, și nu între proiectul globalist de unificare și hegemonie mondială (bazându-se pe Statele Unite) și țările care își apără dreptul de a exista a modelului civilizațional propriu și recunoașterea aceluiași drept pentru ceilalți.

Troica Trump - Putin - Xi nu a început să capete contur înainte de coronavirus din motive evidente și deloc din cauza unui război comercial cu China. Era doar în spiritul izolaționismului Trump și faza sa activă aproape că s-a încheiat cu realizarea unui acord parțial literal în ajunul pandemiei globale. Desigur, politica de presiune polifuncțională asupra Chinei, la care Trump a recurs periodic și pe care au cerut-o în special partea globalistă a anturajului său, a împiedicat chiar și posibilitatea unei conversații strategice mari între China și Statele Unite - dar, în plus, lui Trump i-a fost blocat până și posibilitatea unor contacte cu Putin. Cu toate acestea, după realegerea din această toamnă, Trump a căpătat mai multă libertate, inclusiv pentru acțiuni în cadrul ”Marii Troici”.

Primul pas către crearea sa poate fi considerat inițiativa lui Vladimir Putin de a organiza un summit al puterilor nucleare, membri permanenți ai Consiliului de Securitate ONU, cu care a vorbit în ianuarie a acestui an la Ierusalim. Cele cinci mari puteri, de fapt, ar fi Marea Troică, la care se adaugă Europa - reprezentată de președintele Macron, deoarece unitatea anglo-saxonă (în special geopolitică) dintre SUA și Marea Britanie, pe fundalul Brexitului, a devenit și mai clară. Toată lumea a fost de acord cu ideile lui Putin - iar summitul a fost programat provizoriu pentru septembrie la New York, unde se va desfășura sesiunea Adunării Generale a ONU.

Coronavirusul a pus în carantină întreaga lume. Dar, după căderea pandemiei, Putin și Xi Jinping, la fel ca Macron și Johnson, vor putea veni la New York. Cu excepția cazului în care, desigur, SUA nu se cădea într-un nou val de isterie anti-chineză, care se încearcă să fie promovată atât de politicieni simpli, cât și de pro-atlantiștii declarați. De exemplu, senatorul Lindsay Graham, care a declarat că China este responsabilă pentru moartea americanilor din cauza infecției cu coronavirus și a șomajului, astfel încât Statele Unite trebuie să pedepsească China și să-l „forțeze să-și schimbe comportamentul”:

"Și vreau să încep să anulez o parte din datoria noastră față de China, pentru că ei sunt aceia care trebuie să ne plătească, nu noi!".

Desigur, dacă ceva de genul acesta ar fi ieșit din gura lui Trump, atunci nu ar mai putut fi vorba despre vreun summit în septembrie - Xi Jinping ar fi refuzat pur și simplu să se întâlnească cu el. Dar Trump nu va vorbi într-un asemenea ton, pentru că America are nevoie de summit chiar mai mult decât China, iar criza globală cauzată de coronavirus consolidează poziția lui Trump în confruntarea sa cu globaliștii care încearcă să-și mențină politica de „hegemonie americană” (pe contul SUA). Și Rusia are nevoie de acesta - cu cât mai devreme Rusia va începe să negocieze asupra ordinii mondiale post-coronavirus, cu atât va fi mai bine pentru toată lumea.

Deocamdată, ”Marea Troică” ne amintește doar de Stalin, Roosevelt și Churchill. Dar foarte curând poate ajunge la o nouă ediție - totuși, după ce Trump va fi reales președinte al Statelor Unite în noiembrie. Apoi în 2021 vom vedea primul act al nașterii unei lumi noi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

450
Tagurile:
Beijing, Washington, Moscova
Tematic
Iisus Vorobiov: Cine și de ce l-a reținut la Moscova
Coronavirus în Rusia: 1786 de noi cazuri - la Moscova sunt afectați tinerii
Lavrov se va întâlni la Moscova cu ministrul de Externe al Ungariei
Coronavirusul: Moscova declară alertă ridicată, introduce măsuri excepţionale
Erdogan a ajuns la Moscova
Moscova: Rusia și SUA își vor continua cooperarea împotriva COVID-19
Primul pacient rus cu coronavirus externat la Moscova
Recep Tayyip Erdogan și Volodimir Zelenski

Cum Turcia își consolidează pozițiile în spațiul ex-sovietic

347
(reînnoit 07:45 13.04.2021)
Turcia își extinde influența în spațiul ex-sovietic, consolidându-și influența în Ucraina și Azerbaidjan. Ce se ascunde în spatele acestei agende.

Analiză de Serghei Markedonov

Serghei Markedonov, cercetător principal al Institutul de State de Relații Internaționale de la Moscova a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, redactorul șef al revistei “Mejdunarodnaia Analitika”

Intensificarea cooperării turci-ucrainene poate influența în mod substanțial situația din regiunea Mării Negre. Totodată, semnificația acestui factor depășește limitele geografice ale bazinului Mării Negre.

Relațiile dintre Ankara și Kiev, care cunosc o dezvoltare dinamică, sunt actualizate de probleme precum pătrunderea energică a Turciei în spațiul fostei URSS, disponibilitatea ei de a-și atribui rolul de protector politico-militar al unor state post-sovietice, precum și o oportunitate pentru unele state de a-și consolida relațiile cu Alianța fără a fi membri formali ai organizației.

Vizite și simboluri politice

În ultimii ani se observă o activizare semnificativă a contactelor bilaterale dintre reprezentanții Kievului și Ankara la cel mai înalt nivel. Prima vizită a liderului ucrainean în Turcia a avut loc în august 2019. Acest lucru s-a întâmplat doar peste patru luni de la victoria lui Zelenski în alegerile prezidențiale. La începutul lui februarie 2020, a venit rândul Kievului să găzduiască înaltul oaspete de la Ankara. Peste opt luni a avut loc o nouă vizită de lucru a lui Zelenski în Turcia. Între cele două evenimente, pe 27 august 2020, președintele Recep Tayyip Erdogan a purtat discuții cu vicepremierul guvernului ucrainean, Oleg Urupski. Pe 10 aprilie 2021, Turcia a fost vizitată de președintele Ucrainei.

Din câte observăm, intensitatea contactelor bilaterale este destul de înaltă. Însă mult mai important este contextul în jurul acestor evenimente diplomatice. Merită să atragem atenție la faptul că vizita lui Erdogan la Kiev pe 3 februarie 2020 a fost dedicată nu doar celor 28 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Turcă și Ucraina post-sovietică. Aceasta a avut loc pe fundalul unei escaladări bruște în Siria. Dacă în timpul primei întrevederi cu Zelenski pe pământul turc Erdogan s-a distanțat de orice critică în adresa Moscovei, atunci la Kiev a dat frâu liber emoțiilor. Rusia a fost acuzată că a închis ochii premeditat la acțiunile “regimului sirian”. Pe acest fundal, Kievul și Ankara au convenit asupra activizării cooperării în domeniul tehnico-militar.

Voiajul lui Zelenski pe țărmurile turcești în octombrie a anului trecut a decurs în contextul celui de-al doilea război în Karabahul de Nord. În acest eveniment rolul Ankarei nu se rezuma doar la fraze simbolice cu privire la susținerea integrității teritoriale a Azerbaidjanului, principalul aliat în spațiul ex-sovietic. Turcia și-a adjudecată noul rol în regiunea Caucazului. A devenit clar că odată ce și-a consolidat pozițiile în regiunea Caspică, Turcia va devenit mult mai activă atât în direcția Asiei Centrală, cât și în regiunea Mării Negre.

Sub acompaniamentul armelor din conflictul din Nagorno Karabah, Kievul și Ankara au semnat un memorandul cu privire la o cooperare pe termen lung pentru consolidarea sistemelor de apărare. Drept urmare a acestui fapt a devenit acordul Ministerului Apărării din Ucraina cu un șir de companii turcești pentru producția dronelor și corvetelor, semnat în decembrie 2020.

Și, în final, aprilie 2021. Vizita lui Zelenski în Turcia a avut loc pe fundalul izbucnirii spontane a unui interes față de situația din Donbas. În Sud-Estul Ucrainei are loc o “dezghețare” a conflictului. Problema aici constă nu atât în incidentele militare, înregistrate de reprezentanții OSCE, jurnaliști și experți. Pe față e o vădită stagnare a procesului de instaurare a păcii, o tentativă de a modifica formatul existent al negocierilor prin cooptarea în “grupul normand” a SUA, de a transfera negocierile de la Minsk într-o altă capitală “neutră”. Chiar dacă autoritățile belaruse, în ciuda unor relații strânse cu Rusia, s-au obținut de la formularea unei poziții în ceea ce privește Donbas.

Zelenski și Erdogan au demonstrate mai multe semne ale susținerii și solidarității reciproce. De altfel, în astfel de istorii întotdeauna există anumite nuanțe la care merită să atragem atenție. Ce premise sistemice există pentru activizarea relațiilor turco-ucrainene? Pot fi considerate pozițiile Ankara și Kiev în totalitate identice?

Bazele pentru parteneriatul bilateral

Să începem cu faptul că pentru Ucraina președintele Erdogan și establishment turcesc reprezintă un public recunoscător. În special, atunci când vine vorba de pierderea suveranității Kievului asupra Crimeii. Comunitatea tătară reprezintă un factor intern important pentru Turcia. Potrivit unor aprecieri, în țără locuiesc peste 4-5 milioane de urmași ai tătarilor din Crimeea. Potrivit turcologului rus Pavel Șlîkov, “în Turcia există niște forțe care sunt dispuse să exploateze sentimentele romantice ale elitei turcești, care visează la intensificarea expansiunii spre Caucaz, Crimeea, Volga, Asia Centrală și care privesc Rusia nu în calitate de partener, ci ca pe un adversar geopolitic”.

De aici vine și poziția clar exprimată a autorităților de la Ankara în problema Crimeii. De fiecare data establishmentul turc subliniază că nu recunoaște jurisdicția rusă asupra acestei peninsula. Mai mult, elita turcă, conștientizând complexitatea relațiilor dintre Moscova și Kiev, utilizează canalele ucrainene pentru a transmite nemulțumirile față de politica Rusiei.

În afară de aceasta, pentru Zelenski sunt foarte importante contactele cu Patriarhul de la Constantinopol Bartolomeu, al cărui influență încearcă s-o instrumentalizeze pentru consolidarea tendinței de “naționalizare” a bisericii ortodoxe în țara lui.

Observăm disponibilitatea Ucrainei de a-și demonstra poziții speciale în raport cu Azerbaidjan, precum și respingerea politicii de recunoaștere a genocidului armean în Imperiul Otoman.

Între timp, pentru Turcia Ucraina nu este doar un canal pentru lansarea nemulțumirilor existente și a emoțiilor în contextul unei “cooperări competitive” controversate cu Moscova. În cele din urmă, canalele de comunicare ale președinților și miniștrilor Afacerilor Externe ai Rusiei și Turciei sunt ajustate și funcționează bine. Apropo, în ajunul călătoriei lui Zelenski, la inițiativa părții turcești, a avut loc o discuție telefonică între Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin. Ankara încearcă să-și promoveze propria direcție, pentru ca, pe de o parte, să nu intre într-un conflict deschis cu SUA și NATO, păstrându-și calitatea de membri al Alianței Nord-Atlantice, pe de altă parte, să-și demonstreze politica externă independentă. Problema Crimeii sau activizarea în spațiul postsovietic, în primul rând, e inițiativa părții turce. În același timp, e un prilej de a demonstra solidaritatea cu Washingtonul și Bruxelles. Drept urmare, declarația lui Erdogan de sprijinire a aspirațiilor euro-atlantice ale Kievului. Speranțele de admitere a Ucrainei în Alianță sunt mici, însă declarațiile de susținere a integrității teritoriale, precum și opțiunii pro-NATO vor fi privite pozitiv de aliații americani și europeni.

Aici ne-am dori să atragem atenția la un scenariu de o importanță primară. În jurul Ucrainei și Georgiei nu încetează disputele: vor deveni în curând membri ai NATO? Însă această chestiune, în ciuda importanței sale, este secundar. Istoria cunoaște o mulțime de cazuri în care o țară a devenit un partener privilegiat al SUA sau altor aliați ai Washingtonului, fără a fi formal membru al Alianței. Oare nu era așa în cazul Israelului, Coreei de Sud, Japoniei, Spaniei în perioada dictaturii lui Franco? Să nu plecam atât de departe. Oare absența calității de membru al NATO a împiedicat Azerbaidjanul să devine un partener strategic al Turciei, țară care are a doua armată ca mărime în Alianță?

Kievul nu e Baku

Prin urmare, între Ucraina și Turcia nu există probleme, iar alianța lor în curând se va transforma în ceva similar modelului turco-azer? Să nu ne grăbim cu concluzii. În primul rând, pentru că Baku, spre deosebire de Kiev, își ajustează politica prin distanțarea de orice procese integraționiste. Ucraina își definește foarte clar astfel de obiective strategice, cum ar fi aderarea la NATO și UE. Ceea ce înseamnă că este mult mai dependentă de modul în care este definit formatul bilateral.

Cât timp relațiile în triunghiul Washington – Bruxelles – Ankara sunt bune, nu există nicio problemă. Însă e suficient ca SUA să simtă o gelozie față de partenerul său eurasiatic, situația se poate schimba, iar Kievul va fi nevoit să aleagă. Baku nu apleacă urechea atât de atent la “sfaturile străine” în ceea ce privește democrația și reformele. Nu și Kievul. Ucraina nu dispune de acea independență față de Occident în procesul de luare a deciziilor, ceea ce are Azerbaidjanul.

Aici ar fi momentul să menționăm istoria din agenda relațiilor turco-ucrainene, cum ar fi extrădarea Turciei a adepților liderului spiritual Fethullah Gülen. În ianuarie 2021, din Ucraina au fost deportați doi învățători turci – Samet Gur și Salih Fidana. Reveniți acasă, aceștia au ajuns sub acuzare. Însă o astfel de cooperare, de regulă, provoacă proteste și reacții critice din partea diverselor organizații internaționale (cum ar fi Freedom House). Chiar dacă Statele Unite balansează de obicei între “politica reală” și abordarea idealist, Ucraina este percepută de opinia publică de acolo nu ca o țară “specifică” a Orientului arab, ci ca un stat european, care aspiră la „standarde înalte ale democrației”. Ceea ce li se iartă statelor din regiunea Golfului, Kievului nu i se admite.

Pe lângă factorul SUA există și alte constrângeri. În ultimii ani Erdogan i-a provocat pe mai mulți. În listă se află și Moscova, Washingtonul, Beijingul, Delhi. Totuși, promovându-și imaginea de cel care tulbură liniștea publică, președintele turc și-a demonstrat în mai multe rânduri capacitatea de a raționaliza confruntarea. Nu în zadar în timpul vizitei omologului său ucrainean, liderul turc i-a indicat asupra necesității realizării acordurilor de la Minsk. În ciuda faptului că autoritățile de la Kiev susțin deschis că acestea sunt învechite și nu mai sunt relevante pentru actuala agendă.

În același timp, livrarea armatei ucrainene a dronelor “Bayraktar”, care și-au demonstrat eficiența în timpul acțiunilor militare din Karabah, ar putea să vină în contradicție cu discursurile diplomatice bine puse la punct. E puțin probabil ca Ankara va putea garanta că Ucraina nu-și va dori să repete în Donbas, cu ajutorul lor, experiența de anul trecut din Karabah.

347
Tagurile:
Azerbaidjan, Ucraina, CSI, Turcia

Загрузка...
Militari din Moldova și SUA la JCET-2021

Exercițiile trupelor speciale ale Moldovei și SUA la ce-i trebuie asta Chișinăului?

1374
Exercițiile unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA în preajma Transnistriei sunt cu adresă exactă și riscă să destabilizeze regiunea.

O singură operațiune diversionistă “de succes” la arsenalul din Cobasna poate avea niște urmări similare cu bombardamentele americane de la Hiroshima și Nagasaki.

La poligonul din Bulboaca al Armatei Naționale a Republicii Moldova, începând cu 23 martie, se desfășoară exerciții comune JCET-2021 (Joint Combined Exchange Training) ale unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA. Din partea Moldovei participă batalionul cu destinație specială “Fulger” (a nu se confunda cu brigada de poliție cu același nume). Militarii din cele trei state vor îndeplini exerciții speciale și de tragere, parașutare, exersarea elementelor de tactică. Obiectivul declarat este “instruirea comună și schimbul de experiență între soldații trupelor speciale moldovenești, române și americane”.

Exerciții similar JCET-2021 au avut loc pe 15 februarie – 5 martie în localitatea Predeal din România. Oaspeții din Moldova (batalion Fulger) au fost găzduiți de batalionul 52 al Forțelor de operațiuni speciale Băneasa-Otopeni ale României.

Militarii din cele două state au îndeplinit o serie de sarcini specific pentru unitățile speciale, inclusiv trageri complexe pe un poligon care imită construcții urbane. În scenariul din martie a JCET-2021 americanii au lipsit, chiar dacă “franciza” Joint Combined Exchange Training (programul de pregătire a trupelor speciale din lumea a treia) aparține anume Pentagonului.

Probabil, cele 19 zile ale primei etape JCET-2021 pe teritoriul românesc au fost considerate insuficiente pentru realizarea întregului plan al exercițiilor. În orice caz, exercițiile trilaterale în Moldova nu arată atât a antrenament, cât a misiune de recunoaștere a unui viitor teatru de acțiuni militare. A se observa că trupele speciale militare sunt create nu pentru lupte defensive pe propriul pământ sau teritoriul aliaților, ci pentru recunoaștere și diversiuni pe teritoriul inamicului. Probabil, prin această specializare și orientare spre acțiuni militare concrete poate fi explicată lipsa “rangerilor” americani în episodul românesc al JCET-2021 (acolo nu există un inamic real) și prezența lor îndelungată pe poligonul moldovenesc Bulboaca din preajma Transnistriei.

Unde va lovi “Fulgerul”

“SUA instruiesc trupele speciale moldovenești împotriva Tiraspolului”, astfel de titluri au apărut în presa din Moldova.

Se știe că Batalion moldovenesc cu destinație specială ”Fulger” a fost înființat în noiembrie 1992 pentru realizarea unor sarcini concrete: operațiuni speciale, misiuni de recunoaștere și distrugere a obiectivelor strategice ale inamicului, operațiuni contrateroriste și psihologice. Aceasta este cea mai bine pregătită unitate a Armatei Naționale a Republicii Moldova. Militarii au participat și la exercițiile NATO. Menționăm că în decurs a trei decenii, batalionul Fulger a rămas fidel sistemului american de instruire. Dar sarcinile trupelor speciale moldovenești ar putea fi definite în cu totul altă parte decât la Chișinău.

Potrivit acordului militar dintre Republica Moldova și România din 27 iunie 2013, pe teritoriul țării se pot afla pe un timp nelimitat trupe românești (anterior și jandarmeria română a obținut un astfel de drept). Acordul a creat o bază pentru schimburi de informații cu caracter militar, organizarea unor exerciții comune, crearea unui comandament comun, controlul asupra spațiului aerian, operațiuni comune de menținere a păcii. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentul în iunie 2017. În acest fel, neutră conform Constituției, Moldova ar putea ajunge „sub umbrela” NATO în cazul unor “dezordini” reale sau orchestrate. Ipotetic, ”instaurarea ordinii în Transnistria” este posibilă tehnologic cu participarea forțelor Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne a României și cu asistența altor țări NATO (să ne amintim de cazul Iugoslaviei).

Serghei Reabkov
© Sputnik / Александр Натрускин

Interesul Bucureștiului este destul de transparent – “înghițirea” Moldovei a devenit o idee obsesivă din momentul în care președintele României, Traian Băsescu, (2004-2014) a declarat că nu va recunoaște niciodată frontiera cu Moldova, stabilită după cel De-Al Doilea Război Mondial (Tratatul de Pace de la Paris din 1947). Doar trupele rusești de menținere a păcii din Transnistria împiedică destabilizarea sistemului de securitate regional. Ce înseamnă acest lucru pentru Chișinău?

Începând cu anul 2018, trupele speciale americane au desfășurat sute de exerciții similare în 70 de state, cu participarea a 5000 de militari SUA.

Ținta prioritară a Joint Combined Exchange Training este un antrenament pentru forțele Alianței pe poligoanele acelor țări, unde sunt posibile acțiuni militare.

Militari ai armatei SUA și avioane militare americane
© Sputnik / Евгений Биятов

Comandantul Forțelor de operațiuni speciale ale SUA (SOCOM), generalul Richard Clarke, declarase încă în 2019 că programul JCET va avea o importanță cheie pentru susținerea forțelor militare americane și ale aliaților într-un potențial conflict cu Rusia. Pe acest fundal global, interesele statelor mici pot fi neglijate.

Anterior, revista americană The Atlantic a relatată că “forțele americane de operațiuni speciale acționează peste tot” și chiar “vor substitui gândirea strategică”. Ele sunt responsabili pentru cea mai mare parte a acțiunilor militare în punctele geografice real sau potențial problematice din întreaga lume “concurând la limita conflictului”. Cu forțele a 75 de mii de specialiști, SOCOM cuprinde astăzi peste 80 de state.

Moartea comandantului militar iranian Qasem Soleimani în Irak este opera SOCOM, însă cea mai mare parte a operațiunilor sunt secrete. Secretomania patologică a partenerilor mai mari și imprevizibilitatea deciziilor Washingtonului sunt extreme de periculoase. Până la un anumit moment, Chișinăul ar putea nici să nu bănuiască faptul că teritoriul și interesele naționale ale Moldovei sunt utilizate în interesele unei sau altei operațiuni a Pentagonului sau NATO. De altfel, o singură diversiune “de succes” a unor trupe speciale (moldovenești, românești sau americane) în preajma  arsenalului de la Cobasna este suficientă pentru ca acolo sî apară o groapă de mărimea unui crater de pe Lună – toată Moldova va avea de suferit.

1374
Tagurile:
Moldova, SUA, Exerciții militare

Загрузка...
Sorin Cîmpeanu

Cîmpeanu, către profesori: ”Vreți ascundem sub preș?”

0
Ministrul Educației vine cu noi declarații referitoare la vaccinarea profesorilor, mai nuanțate decât cele de zilele trecute, când învinovățea părinții de presiuni. Despre ce este vorba.

BUCUREȘTI, 15 apr – Sputnik. Recentele declarații ale ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit cărora părinții ar face presiuni ca profesorii nevaccinați să nu vină la ore fizic ci să predea online au tensionat și mai mult situația din sistemul de învățământ.

Demnitarul a ieșit și a făcut noi precizări cu privire la acest subiect, cu prilejul unei conferințe din cadrul campaniei ”Vaccinare și testare pentru învățare”, susținută de Inspectoratul Școlar al Municipiului București la Colegiul Național ”Mihai Viteazul”.

Ministrul a precizat că, la întrebările și presiunile părinților, le-a explicat că sunt situații diferite, existând cadre didactice care au interdicție medicală pentru vaccinare.

”Au zis ”bun, atunci pot să predea online acei profesori care nu sunt vaccinați”. Am spus că din această perspectivă, pot avea dreptate. Am adăugat faptul că există dreptul de confidențialitate asupra unui act medical, există foarte multe lucruri de luat în discuție, dar este o ipoteză. Vreți să ascundem sub preș? Eu nu vreau să ascund sub preș faptul că am fost contactat de părinți”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Secretarul general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Cornelia Popa-Stavri, l-a întrebat pe Cîmpeanu dacă, nu cumva, este vorba despre discriminare.

Demnitarul a subliniat că susține total vaccinarea, că ar trebui să se vaccineze atât părinții, cât și profesorii. De asemenea, acesta a susținut că vaccinarea este un act voluntar, dar că este singurul act care poate stopa pandemia.

0
Tagurile:
vaccinare, profesori, Sorin Cîmpeanu
Tematic
Cîmpeanu, afirmații fără susținere? Induce voit profesorii în eroare?
Iohannis și Cîmpeanu, reacție despre reluarea cursurilor: uluitor, pur și simplu!
Cîmpeanu, despre examenele naționale: e bătut în cuie!

Загрузка...