Sfinxul din Bucegi

Ilie Neacșu: ”Pe când o DECLARAȚIE de independență față de UE și SUA?”

722
(reînnoit 16:39 23.03.2020)
Am inaugurat un forum al autorilor din zona gândirii alternative, personalități ale publicisticii, culturii sau politicii care propun și argumentează idei originale - dincolo de curentul impus românilor de principalele mass media. (Dragoș Dumitriu)

Editorial de Ilie Neacșu

Toate sunt trecătoare, și ce e bun și ce ne supără. Mâine vom spune despre azi, ieri. Poimâine vom zice alaltăieri. Bucuriile ne binedispun pe toți. Necazurile ne întristează. Dar numai la noi trebuie să ne gândim ? Dacă ne e cămara plină, dacă evităm ciudatele gripe și boli ale vieții moderne, dacă o marcă de mașină este mai potrivită decât alta, dacă viața este mai ușoară în străinătate decât în țară, dacă e bine să păstrăm economiile în lei, dolari sau euro?

Nu egoism, individualism se numesc astfel de atitudini comportamentale?

Câți dintre noi ne lăsăm pe planul al doilea, fără a ne neglija câtuși de puțin, și punem în vârful preocupărilor noastre Țara, Patria, Neamul? Nu știu câți mai realizează azi că de felul cum respiră România, de nivelul demnității Neamului, de unitatea cetățenilor, ne porționăm bucuriile sau durerile. În aceste zile trecem printr-o perioadă dificilă, dar am exagera, cum avem prostul obicei, dacă am spune că nu ne-am fi descurcat în ultima vreme.

Dar Țării i-a fost bine în ultimii treizeci de ani ? Nu cumva, din dorința de a obține mai mulți bani, am abandonat Țara, lăsând-o pe mâna neisprăviților, agenților străini, întâi din Est, apoi din Vest? Nu cumva înregimentarea noastră în UE și NATO a fost o mare și păguboasă măsură? Nu cumva au hotărât alții, mai mult decât noi, în înrolarea în cele două gulaguri?

URSS, cât era de falnică și orgolioasă această uniune, nu și-a permis niciodată, după retragerea trupelor și consilierilor Kremlinului, să se amestece în aluatul nostru politic și economic. Și dacă mai încercau unii ideologi sovietici să vină cu planuri ciudate, străjerii vremii - Gheorghiu Dej și, mai ales, Nicolae Ceaușescu - le dădeau peste nas de le mergeau fulgii. Nici politic, nici economic, nici militar, Nicolae Ceaușescu nu a cedat un pas în favoarea sovieticilor și în defavoarea României! În aprilie 1964, conducerea politică a Țării a hotărât, printr-o istorică „Declarație”, că România nu mai are nici un fel de subordonare față de URSS, că PCR nu mai are șefi la Kremlin și că Armata României se află doar în slujba Poporului. Și așa a fost până în decembrie 89, când cele două mari imperii, SUA și URSS, plus rechinii din Vestul Europei, și-au dat mâna pentru lichidarea lui Ceaușescu și destabilizarea României din temelia sa milenară.

Patrula Poliției militare ruse în Idlib
© Sputnik / Михаил Алаеддин

Azi ne aflăm în postura unei colonii cu mai mulți stăpâni. Toți ambasadorii occidentali, în frunte cu diplomații-năpârci ai SUA, ne trasează direcțiile de acțiune, comportându-se ca stăpânii de sclavi din Texas cu negrii aduși din Africa. Manechinul de la Cotroceni, nu doar cel în funcție, oengiștii lui Soros din fruntea Guvernului și a SRI, nu au nici o reacție, de parcă ar fi plătiți de acești logofeți ai diplomației Vestice. E cineva în România care i-a auzit pe ambasadorii Rusiei și Chinei că își dau cu părerea despre direcțiile stabilite de autoritățile române ? Nu. Atunci, bestiile astea vestice cum își permit să se comporte astfel ?

Se impune, ca aerul curat din Bucegi, fără viruși rebeli, ca românii, și cei din țară și cei din afara granițelor, care ne contaminează, efemer, cu Covid-19, să se trezească rapid și să lăsăm dezbinarea politică pentru alte timpuri, și, împreună, să ne recuperăm Patria din tentaculele Caracatiței hrănite de globalismul-satanist, și să elaborăm o Declarație de totală Independență față de UE și SUA, două gulaguri care urmăresc dizolvarea Națiunilor, dispariția tradițiilor și graiurilor, și exploatarea nemiloasă a bogățiilor de tot felul.

România este capabilă să aibă o Armată puternică, servicii secrete care să servească țara, nu stăpânii, o justiție necontrolată de înaltele porți, o economie care să aducă prosperitate tuturor românilor.

Pentru Istorie, e mai importantă Țara. Un om poate pieri oricând, o familie poate dispărea într-un accident sau într-un cataclism natural, dar Țara și Neamul nu trebuie să dispară nici la sfârșitul veacurilor.

Ilie Neacșu
Ilie Neacșu

Ilie Neacșu

Ilie Neacșu este jurnalist, scriitor, om politic, editor și om de afaceri - a fost senator naționalist și a fondat publicațiile ”Europa” și ”Santinela”.

722
Tagurile:
SUA, UE, Declarație

Acum 80 de ani, țara noastră a intrat în război, știind va învinge

110
(reînnoit 07:31 23.06.2021)
…A răsunat numele de cod “Dortmund” și lovitura grea de înfricoșare, ca un oțel fulgerător, a agresorului german a căzut pe satele, orașele, câmpiile și pădurile care dormeau liniștit.

Editorial de Elena Karaeva

A căzut pe casele în care dormeau oamenii noștri dragi, bunicele noastre, mamele noastre, tații noștri, buneii noștri.

Ei au fost cei loviți.

Adică, noi. Noi toți.

Noi toți, acum 80 de ani, am fost copleșiți de lovitura “Europei unite” de atunci.

URSS a fost atacat de armata wermachtului, susținută și de industria constructoare de mașini ai Franței și de industria de oțel a Norvegiei, fiind aduși sub arme batalioanele belgiene SS, în aer a fost ridicată aviația românească, iar ordinile erau dat de ofițerii hitleriști inclusiv unităților militare croate.

Trupelor a fost atașată și presa. Mașinăria propagandistică hitleristă era asamblată cu aceeași meticulozitate cum erau asamblate tancurile și avioanele.

Joseph Goebbels, citându-și adresarea la radio, sublinia că “pe 22 iunie 1941 Europa a decis să dea o ripostă Rusiei Sovietice bolșevice”.

Berlinul nu avea nicio îndoială că wermachtul și nazismul vor învinge.

Însă “răspunsul rusesc” nu s-a lăsat așteptat.

Acesta a sunat într-o articol expediat de Constantin Simonov, nu acel scriitor-militar cărunt, pe care îl ținem minte, ci tânărul de 25 de ani, reporterul publicației “Steaua Roșie”.

Simonov a sosit pe Frontul de Vest peste cinci zile de la începutul Marelui Război pentru Aprăarea Patriei, iar mai târziu în memoriile sale va menționa un citat dintr-o discuție cu un ofițer din trupele de grăniceri. Acela va spune: “Am informații că toți din avanposturile mele au decedat. Au luptat până la ultimul om și au murit cu toții, toți din câți au fost. Familia mea este acolo, lângă Graev. Soția, doi copii, mama și surioara. Tot ce am pe lume este acolo”.

Practic, în aceeași zi, pe 29 iunie, unul din autorii planului „Barbarossa”, generalul Franz Halder va nota în agenda lui: “Veștile de pe front confirmă că rușii luptă peste tot până la ultimul om”.

Cu toate acestea, desigur, Halder expedia șefilor săi niște relatări victorioase.

Ulterior Simonov observase: “Orice ar scrie unii din ei după război, nimeni din ei nu admitea, firește, nici în gând, că această armată sovietică, “înfrântă în totalitate” pe Frontul de Est, va intra într-o bună zi pe teritoriul Germaniei”.

Aprecierile marilor generali ai Reichului erau întemeiate pe comportamentul autorităților și popoarelor europene în mai 1940, când în decurs de cinci săptămâni la picioarele naziștilor au căzut Regatul Olandei (capitularea a fost semnată pe 14 mai), Regatul Belgiei (capitularea a fost semnată pe 28 mai) și, în cele din urmă, Franța (capitulate pe 17 iunie).

Corpul expediționar britanic se salva din Dunkerque, iar soldații wermachtului intrau în capitalele europene. Europenii nu le-au opus nicio rezistență.

O plimbare relaxată prin împrejurările frumoase, mâncare delicioasă, vinurile de calitate și o primire bună din partea celor învinși – așa în ochii wermachtului arăta războiul în Europa de Vest.

Astăzi susținătorii “pacifismului” și “niciodată să nu mai fie” spun că “această experiență sângeroasă” (sic!) a ajutat Europa să se unească, depășind “ostilitatea din trecut” între state, transformând continentul în unul „pașnic”.

Dacă experiența sângeroasă, fără ghilimele, a existat, atunci deținătorul și păstrătorul ei este URSS.

Cetățenii lui au plătit cel mai mare preț pentru eliberarea fiecărui metru pătrat atât a propriei țări, cât și a statelor europene.

Ostașii sovietici duceau flori la mormântul lui Strauss în Viena, iar militarii wermachtului plantau mine în mormântul lui Pușkin.

Am așteptat trei ani deschiderea celui de-al doilea front, iar când ofensiva aliaților în Ardeni a început să eșueze și Churchill îl implora pe Stalin să vină în ajutor, termenii desfășurării operațiunii Visla-Oder au fost mutate de Comandamentul Suprem cu opt zile mai devreme (o adevărată eternitate, după criteriile planificării militare), iar decizia grăbirii ofensivei Armatei Roșii în Polonia a fost luată în câteva ore.

Naziștii țineau asediul Leningradului, locuitorii orașului-erou își duceau cu săniile copiii morți la cimitir, iar comandantul Berlinului, generalul Berzarin a vaccinat după Victorie copii mici din Berlin și semna dispoziții prin care copiii germani trebuiau să primească la timp lapte.

1418 zile de război, declanșat acum 80 de ani – e o distanță pe care a parcurs-o poporul nostru, aducând libertate, nu doar oprind cuptoarele crematoriilor din Majdanek și Auschwitz, nu doar salvând Cracovia de distrugere, iar comorile galeriilor din Dresda - de inundare, dar și consolidând valorile omeniei și umanismului.

Pe care Europa pragmatic le-a expropriate imediat, numindu-le “valorile lor comune”.

Lăsându-se eliberată, Europa a promis cu tărie urbi et orbi “Să nu se mai întâmple niciodată!”, imediat s-a implicat în alte războaie.

A luptat cu susținătorii independenței în Africa de Nord și de Vest. A purtat acțiuni militare în Indochina.

Apoi a venit rândul Iugoslaviei (în cadrul luptei cu “dictatura lui Milosevic și tiraniei sârbilor”, ținem minte cu toții aceste formulări).

Peste alte zece ani a venit rândul Ucrainei.

Acolo, în conturile absolut clar trasate, inclusiv de UE, inițial a existat prima tentativă de a provoca un război, iar peste alți zece ani, a doua. În prima și a doua tentativă, atât în 2004, cât și în 2013-2014, a existat, desigur, și o atmosferă de ură față de “alții”.

Precum și în perioada conflictului iugoslav, și-au ițit imediat capetele simpatizanții naziștilor, iar colaboratorii hitleriștilor și criminalii de război au devenit “luptători pentru libertate și independență” și “salvatori de influența rusească”.

© Sputnik / Kazimir Lishko

Revenind la război, să ne amintim că apărarea casei Pavlov din Stalingrad, doar a unei singure case, și doar prin rezistența unui singur pluton, a durat 58 de zile. E mai mult decât a durat plimbarea trupelor wermachtului prin Europa continental, astăzi unită și “pacifistă”.

Să ne mărturisim nouă înșine, mai întâi de toate, că tentativele de a devaloriza izbânzile predecesorilor noștri, apropiaților noștri, concetățenilor noștri, compromiterea lor cu istorii despre “milioane de femei germane violate”, despre “eșaloane de trofee” și despre “colecții de obiecte de artă furate” sunt doar un mijloc de anihilare a codului nostru genetic comun, mutațiile căreia ar putea să provoace cancer în tot organismul.

Haideți să înțelegem că toate aceste țipete despre “militarismul Rusiei” reprezintă doar o invidie față de țara care a săvârșit ceea ce părea imposibil – a înfrânt coloana vertebrală a nazismului, distrugând aproximativ trei sferturi din forța lui militară, în țara cărei s-a aplecat toată Europa continentală.

Și amintindu-ne de cei căzuți în luptă, cei răniți, uciși, duși în sclavie, trimiși în lagărele de concentrare, maltratați, chinuiți, împușcați și spânzurați, să repetăm că sacrificiile aduse în numele Victoriei nu au fost în zadar.

Trăim datorită sacrificiilor lor, sacrificii care astăzi sunt inimaginabile.

Iar memoria și durerea noastră au devenit obeliscurile noastre comune.

110
Tagurile:
Cel de-al doilea război mondial

Загрузка...
Ясско-Кишинёвская операция

Miturile și legendele celui de-Al Doilea Război Mondial

267
(reînnoit 17:07 22.06.2021)
Al Doilea Război Mondial a avut mai multe teatre de război, mari bătălii și comandanți de trupe marcanți în diferite regiuni ale planetei.

Cu toate acestea, Armata Roșie a “măcinat” armata Germaniei de trei ori mai mult decât aliații laolaltă și a avut un aport esențial în victoria asupra militarismului german și japonez.

Victoria din anul 1945 reprezintă o mare izbândă a poporului sovietic multinaționațional și unit, care nu poate fi pervertit în Occident sau separat pe la “apartamente naționale” în spațiul postsovietic.

Cel de-Al Doilea Război a durat din 1 septembrie 1939, până pe 2 septembrie 1945. În conflagrație au fost implicate 57 de țări, cu o populație totală de peste 1,7 miliarde de oameni. Cu toate acestea, rezultatele războiului au fost predeterminate pe 22 iunie 1941, ziua în care Germania fascistă a atacat URSS.

În cel de-Al Doilea Război și-au pierdut viața 55 de milioane de oameni din diverse țări. Uniunea Sovietică a pierdut aproximativ 27 de milioane de oameni (istoricii nu au reușit să stabilească numărul exact), majoritatea dintre care sunt civili.

Pierderile irecuperabile în rândurile Armatei Roșii (potrivit datelor Statului Major al Armatei Rusiei) au constituit aproximativ 12 milioane de persoane, inclusiv 6 milioane 885 de morți, 4 milioane 559 de mii dispăruți sau prizonieri. Aceste pierderi imense, incomparabile cu pierderile aliaților demonstrează un singur lucru: poporul sovietic a fost un adversar ireconciliabil al expansiunii hitleriste. “Frontul de Est” a devenit principal arenă în cel de-Al Doilea Război Mondial. Hotărâtoare au fost nu debarcarea trupelor americano-britanice în Normandia sau Ofensiva din Ardeni, ci bătălia pentru Moscova, Stalingrad și din Kursk.

Potrivit estimărilor istoricilor germani, în cel de-Al Doilea Război Mondial au murit 5,2 milioane de soldați germani și 1,2 milioane de civili. Proporția inversă a pierderilor printre militari și civili se explică prin faptul că Armata Roșie a eliberat Europa de fascism, nu s-a preocupat de înrobire sistemică și uciderea prizonierilor și a populației din Germania și Japonia (cum au procedat nemții în Europa de Est și japonezii în China).

Pierderile Statelor Unite ale Americii și Japoniei în teatrul de operațiuni militare din regiunea pacifică sunt incomparabile. În cel de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite au pierdut doar 248 de mii de militari, de două ori mai puțin decât numărul americanilor morți în pandemia de coronavirus în 2020-2021. Japonezii în câțiva ani au pierdut 467 de mii de persoane, o cifră comparabilă cu pierderile URSS la eliberarea Poloniei – 477 de mii de militari.

În mod paradoxal, la o distanță de 75 de ani la japonezi a apărut “propria” istorie a războiului, în care nu se văd agresori, ci „victime” ale unor circumstanțe și ale unor vecini ostili. Din manualele școlare a dispărut bătălia de la Halhin Gol, Operațiunea ofensivă strategică manciuriană a trei fronturi sovietice împotriva Armatei Kwantung. E adevărat că și din manualele din Mongolia a dispărut această informație.

Eroziunea spațiului CSI

Unele din fostele republici sovietice – Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia au urmat calea naționalismului de carton și de rescriere a „propriilor” istorii. Adevărații eroi au fost înlocuiți cu colaboraționiștii, banderoviștii, “frații pădurilor” – cei care au servit ocupanții, au vărsat sângele propriului popor, care au ars satele belaruse, ucrainene, poloneze.

În Lituania anual are loc un eveniment festiv de sorgine neonazistă: în marșul “Pe potecile Diavolului Verde”, dedicate participantului la Holocaust, Jonas Misiūnas, eveniment la care participă până la 2000 de persoane. În Estonia anual este cinstită memoria membrilor SS – legionarii diviziuni 20 Waffen SS Grenadier, distruși de Armata Roșie în iulie 1944.

În Letonia, la fel de cinic, sunt eroizați legionarii diviziunii 15 și 19 ai Waffen SS, considerați o “mândrie a poporului și statului leton” – marșurile de glorificare a militanților Waffen SS în centrul orașului Riga a devenit o parte a vieții politice și publice a țării (în ciuda deciziei Tribunalului Militar Internaționale de la Nürnberg, care a declarat SS organizație criminală).

Sentimentele neonaziste sunt alimentate și în Ucraina. Rada Supremă a decretat zi de sărbătoare ziua de naștere a lui Stepan Bandera – liderul mișcării naționaliste ucrainene (OUN). Iar ziua apărătorilor Ucrainei (14 octombrie) este marcată în ziua înființării Armatei Insurgente Ucrainene (UPA).

Sub sloganul “decomunizării” a fost declanșat un război cu trecutul eroic al URSS și a istoriei comune a poporului sovietic. În acest fel, la Kiev este pus semnul egalității între eliberatori de fascism și complicii ocupanților, călăii propriului poporul, în continuare – un adevărat terciu în mințile lor.

Recent, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a făcut o declarație “istorică”: lagărul de concentrare în Auschwitz a fost eliberat de diviziunea 100 Lvov, adică de “ucraineni”. Și în general Europa a fost eliberată de fascism de “fronturile ucrainene”. Vom mai reveni la Auschwitz. Anterior, premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a declarat (într-un interviu acordat postului de televiziune german ARD) că Rusia “încearcă să rescrie” istoria celui de-Al Doilea Război Mondial: “Agresiunea rusă din Ucraina reprezintă un atac asupra ordinii mondiale și ordinii din Europa. Nu am uitat invazia URSS în Germania și Ucraina. Nu trebuie să mai admitem acest lucru”.

Din păcate, și în Republica Belarus există uneori declarații la nivel înalt potrivit cărora Marele Război pentru Apărarea Patriei nu este „războiul nostru”, chiar dacă anume această republică din componența URSS a dat dovadă de cel mai mult eroism în rândul partizanilor.

Apărând memoria popoarelor, ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, a îndemnat mai devreme colegii din țările CSI să se opună celor care încearcă să rescrie istoria comună a popoarelor fostei URSS, distorsionând evenimentele din Marele Război, să-i prezinte pe învingători drept perdanți.

Vectorul Occidental

Președintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a ținut un discurs săptămâna trecut la Berlin despre invadarea Uniunii Sovietice de către Germania acum 80 de ani. Steinmeier a îndemnat Germania să nu uite crimele comise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa de Est. El a spus: “Război criminal și agresiv purta uniforma Wehrmacht-ului. Soldații Wehrmacht-ului au fost implicați în acțiuni barbare”. Și a enumerat locurile care întruchipează “barbaria germană”: “Cine din Germania cunoaște Malîi Trosteneț de lângă Minsk, unde între 1942 și 1944 au fost ucise cel puțin 60 de mii de persoane” și “orașul Rjev din suburbia Moscovei, unde Armata Roșie a înregistrat peste un milion de morți și răniți într-o luptă interminabilă”. E o poziție demnă de respect. Cu atât mai mult că în Occident sunt distribuite informații istorice de cu totul alt gen. Spre exemplu, în ianuarie, revista germană Der Spiegel a publicat o dezinformare despre eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz de către americani. După un val de critici, publicația declarat că a fost comisă o „eroare”, articolul a fost redactat, pentru că lagărul de concentrare a fost eliberat pe 27 ianuarie 1945 de Armata Roșie.

A se observa că astfel de erori poartă un caracter sistemic. Mai devreme, ministrul Afacerilor Externe al Poloniei, Grzegorz Schetyna, a declarat la postul de televiziune polonez că cel mai mare lagăr nazist Auschwitz a fost eliberat de ucraineni.

La una din conferințele internaționale a istoricilor, o doamnă profesor din SUA a prezentat versiunea americană a încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial: generalul Dwight David Eisenhower putea cuceri Berlinul, dar nu a făcut-o „pentru a nu se certa cu Stalin”. Și a reacționat la hohotele de râs din sală: “Cunosc istoria acelor evenimente. Însă manualele noastre de istorie relatează anume în acest fel”.

În Occidentul sunt inventate regulat mituri, noi interpretări ale evenimentelor și povești despre război pentru a diminua rolul de frunte al URSS și al Armatei Roșii în victoria asupra nazismului german și militarismul japonez. Se încearcă chiar echivalarea Uniunii Sovietice și Germaniei, însă cifrele și faptele arată adevărul.

Planul atacului Germaniei asupra URSS a fost aprobat de directiva nr. 21 al lui Hitler în decembrie 1940, făcut public imediat după încheierea războiului și veridicitatea acestuia nu a fost contestată. Invazia perfidă a lui Hitler ca “o lovitură preventivă asupra URSS ca se pregătea de o invazie” nu este confirmată de niciun document istoric.

Президент РФ В. Путин встретился с участниками акции Мы вместе
© Sputnik / Алексей Дружинин

În 1941 Hitler era extrem de sincer în planurile și intențiile lui: “Înfrângerea totală a statului”, “război de nimicire”. Acesta vedea în Uniunea Sovietică “un dușman natural”, visa la distrugerea lui, la acapararea resruselor economice, la înrobirea populației. Peste 3,5 milioane de soldați din Germania și trupele aliate au atacat în iunie 1941 pe un front cu o lungime de 2900 de kilometric. În Est au fost concentrate peste 80 la sută din trupele armatei germane, inclusiv 3400 de tancuri și 2700 de avioane. Cu toate acestea, “campania din Est” a determinat un rezultat neașteptat pentru Germania în război. Mulți soldați și ofițeri deja în 1941 conștientizau apropierea unui eșec inevitabil în războiul cu Uniunea Sovietică. Iar “ajutorul hotărâtor” al aliaților URSS nu are nicio tangență cu acest fapt.

În decursul întregului război, principalele forțe ale Germaniei și aliaților ei au fost concentrate pe “Frontul de Est”: împotriva trupelor sovietice acționau de la 190 până la 286 din cele mai pregătite devizii fasciste din Finlanda, Ungaria, România, Italia, Slovacia și Spania.

A se compara: trupele ango-americane s-au confruntat în Africa de Nord cu 9 -20 divizii, în Italia – de la 7 la 26, în Europa de Vest (de la debarcarea în Normandia) – de la 56 la 75 de divizii. Totodată, Armata Roșia a eliberat în totalitate sau parțial teritoriul României, Poloniei, Bulgariei, Iugoslaviei, Cehoslovaciei, Ungariei, Austriei, Germaniei – cu o populație de peste 113 milioane de oameni.

Vladimir Putin a depus un buchet de flori la mormântul Ostașului Necunoscut, 22 iunie 2021
© Sputnik / Алексей Никольский

Un alt mit este despre „salvatorul” Lend-Lease – potrivit căruia victoria URSS asupra Germaniei ar fi fost imposibilă fără ajutorul USA și Marii Britanii cu tehnică și arme. Cu toate acestea, către sfârșitul războiului, în Armata Roșia doar fiecare al zecelea tanc era străin (în total au venit din SUA aproximativ 7000, din Marea Britanie 5100 de tancuri).

Totodată în cele mai dificile luni ale anului 1941 aliații s-au angajat să ofere Uniunii Sovietice 4500 de tancuri, însă au trimis doar 466 de vehicule. În anul 1941 URSS a primit doar 11 unități ale avioanelor de vânătoare „Aerocobra”. A se compara – industria sovietic din 22 iunie și până pe 31 decembrie 1941 a oferit Armatei Roșii 5400 de tancuri și 8200 de avioane de luptă. Astfel de exemple pot fi oferite și în la celelalte capitole.

Președintele rus Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Никольский
Să nu uităm că legea cu privire la Lend-Lease din SUA a fost adoptată în 1941 drept o măsură de asigurare a propiei securități naționale. Toți participnații la program, cu excepția Uniunii Sovietice, au fost scutiți de datorii de către americani și englezi. URSS și Rusia a plătit pentru livrările în cadrul Lend-Lease de o valoare de 1,3 miliarde de dolari, cu o rată anuală de 2,3 la sută. Peste câteva decenii de la război, creditul a fost achitat în totalitate abia în 2006.

Desigur, rostul memoriei istorice nu constă în împovărarea actualei și viitoare generații cu un “război străin” și credite străine, ci în înțelegerea cum trecutul continuă să lucreze în prezent și în viitor. Să revenim la Steinmeier: “Doar cei care vor învăța să citească urmele trecutului în prezent vor putea să-și aducă aportul la ziua de mâine, care să evite războaiele, să respingă tirania și să asigure o conviețuire pașnică”.

267
Tagurile:
Cel de-al doilea război mondial, Mituri

Загрузка...
Diana Șoșoacă

Diana Șoșoacă: ”Un NU categoric Tratatului militar România-Ucraina! Vom fi carne de tun!”

0
Senatoarea Diana Șoșoacă s-a opus în plenul Senatului Tratatului militar România-Ucraina, scoțând în evidență aspecte care NU se spun românilor

BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. Senatoarea independentă Diana Șoșoacă a avut o nouă intervenție fulminantă în plenul Senatului, de data aceasta cu privire la Tratatul militar România-Ucraina!

”Vom fi carne de tun!”, spune senatoarea, declarând că un asemenea demers oficial al României este ”Inacceptabil” și, ca atare, ea spune ”Un NU categoric!”.

Argumentele senatoarei vin dintr-o analiză atentă – atât a Tratatului, cât mai ales a contextului geopolitic. De reținut că datele prezentate de Diana Șoșoacă NU sunt arătate românilor, cărora li se spune doar că înțelegerea cu Ucraina nu are conotații periculoase, că nu ne poate împinge în vreun conflict.

Senatoarea atrage atenția că ”Aparent avem de-a face cu o înțelegere inofensivă între două state vecine - în realitate, acest acord, care se încearcă a se încheia de vreo 20 de ani, nu știu cine apucat acum, are o bătaie mult mai lungă”.

”E clar că România care este stat NATO nu are vreun motiv să încheie cu un acord de non combat cu Ucraina pentru că, nu știu dacă vă aduceți aminte, dar una dintre condițiile pe care a trebuit să le îndeplinim la intrarea noastră în NATO a fost să avem tratate de bună vecinătate cu toate statele vecine, deci cu Ucraina avem tratat de buna vecinătate”, a declarat senatoarea.

În aceste condiții, Diana Șoșoacă subliniază că noul acord pe care îl discutăm acum ”are un alt sens”.

”Ucraina nu ne poate garanta nicio susținere în cazul în care România ar fi atacată de un atacată de un stat inamic – un caz ipotetic, evident”, spune senatoarea, arătând că, în schimb, ”noi garantăm Ucrainei susținerea militară a României în situația în care acest stat ar fi atacat”.

Și acum vine întrebarea cheie: ”Oare cine ar putea ataca Ucraina? În nici un caz un stat NATO. Prin eliminare, cine ar rămâne? Federația Rusă care, întâmplător, are și tratat de susținere cu China - deci, cele pe cele două mari puteri din cele trei din lume!”.

Diana Șoșoacă atrage atenția că România intră prin acest într-o situație deja tensionată, pe care ea o descrie ca fiind un dublu litigiu – după alipirea Crimeii (momentul în care Moscova a decis anexarea Crimeii”, cum spune senatoarea) – ”și mai aducem aminte că în urmă cu o lună a declanșat un a declanșat un conflict cu Federația Rusă”.

Deci, în cazul unui conflict în care România ar interveni ”noi în acest moment suntem carne de tun!”.

”Nici nu vreau să îmi închipui ce se întâmplă în cazul în care Ucraina ar fi atacată de Rusia iar noi am fi obligați să ne luptăm cu Rusia! Până ajunge NATO aici cred că ne spulbera de pe fața pământului”, spune senatoarea, conchizând ferm - ”consider că ar trebui să ne mai gândim la semnarea acestui Tratat, având în vedere situația geopolitică din acest moment”.
0
Tagurile:
militar, tratat, România, Ucraina, Diana Șoșoacă
Tematic
Diana Șoșoacă sparge toate tiparele – o apariție de ”gradul 9”!
Situație scandaloasă în România - Diana Șoșoacă intervine! MECI de MECI!
Diana Șoșoacă, acțiune la nivel internațional – MODEL pentru Europa!
Șoșoacă: ”Servicii secrete EXTERNE îl impun pe Arafat – mâinile lui sunt pline de sânge!”

Загрузка...