Klaus Iohannis

De ce Bucureștiul fentează Chișinăul: viciul politicii tribale moldo-române

631
(reînnoit 18:59 20.01.2020)
Ce se ascunde în spatele tentativelor Bucureștiului de a provoca conflicte artificiale între România și Republica Moldova.

Una din declarațiile premierului Ludovic Orban, în care afirma că UE nu ar trebui să aibă încredere în guvernul Republicii Moldova, făcută în timpul vizitei efectuate la Bruxelles, a provocat rumori la Chișinău chiar și printre cei cu viziuni pro-europene. Unii au presupus și au sperat că ar putea fi vorba de o traducere sau interpretare eronată pentru că ar fi de neconceput ca o persoană de rang înalt să facă astfel de afirmații.

Dacă cuvintele lui Orban putea fi puse pe seama unui “telefon stricat”, discursul recent al președintelui României, Klaus Iohannius, a pus „punctele pe i” și a confirmat poziția oficială a guvernului de la București: statul român refuză orice cooperare la nivel interguvernamental, preferând “proiecte destinate direct cetățenilor moldoveni”.

Toate aceste săgeți veninoase trimise de la București spre Chișinău vin după o serie de gesturi de bunăvoință făcute de noul guvernul moldovean, dar și de președintele Igor Dodon, care au dat clar de înțeles că autoritățile moldovenești sunt dispuse să intensifice relațiile bilaterale între cele două state. Unul din momentele simbolice a fost prezența lui Dodon la festivitățile de Ziua Națională a României, organizate de ambasada României de la Chișinău, unde șeful statului s-a adresat cu “frații noștri de peste Prut”. Însă această “oră astrală” a durat foarte puțin. Declarațiile de dragoste ale moldovenilor au fost urmate de replici acide din partea „fraților” care au reamintit că totuși „brânza e cu bani”.

Într-un interviu mai recent, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, și-a schimbat brusc atitudinea, acuzând moldovenii de “lipsă de reciprocitate” în condițiile în care statul român a sprijinit financiar mai multe proiecte în Republica Moldova. Citând un fost ambasador al SUA, Ioniță se arată iritat că “românii fac grădinițe, iar moldovenii votează cu rușii”. Cu alte cuvinte, diplomatul este nemulțumit că alegătorii nu-și aliniază preferințele politice în funcție de contribuțiile financiare ale României. Probabil, aici e o aluzie, în special, la alegerile locale din municipiul Chișinău, unde candidatul “dreptei pro-europene” a suferit o înfrângere în fața oponentului său socialist. E un raționament foarte straniu pentru că alegerea primarilor nu este o chestiune ideologică sau geopolitică, ci una legat strict de abilitățile candidatului (așa cum a fost și în cazul Chișinăului).

După criticile venite din partea lui premierului Ludovic Orban, a președintelui Klaus Iohannis și ambasadorului român în Republica Moldova, primarul de București, Gabriela Firea, s-a grăbit să renege orice cooperare cu primăria Chișinăului, după ce o delegație de consilieri din capitala României a semnat un acord de cooperare cu colegii lor de la Chișinău.

De unde vine această răceală a reprezentanților statului român și de ce o atitudine inițial pozitivă s-a preschimbat într-o tentativă de a crea o ruptără între cele două state?

Primul element la care fac trimitere politicienii de la București este nemulțumirea față de demisia guvernului Maia Sandu (PAS este partener al PNL în cadrul PPE). În al doilea rând, autoritățile române au temeri că o deschidere a statului român față de autoritățile din Republica Moldova i-ar putea oferi niște benificii electorale în plus lui Igor Dodon în alegerile prezidențiale din această toamnă, în dauna candidatului dreptei – Maia Sandu.

De aici trebuie să ajungem la o concluzie tristă: României îi lipsește o politică externă față de vecinul său din Est la nivel de stat. În ultimele decenii relațiile dintre București și Chișinău au fost privite strict din perspectiva relațiilor interpersonale și a intereselor înguste de partid, fiind dependente de ciclurile electorale din cele două țări. E un motiv pentru care o bună parte a proiectelor, care ar putea duce la o apropiere și integrare reciprocă, nu au fost inițiate, nu au fost durabile sau nu au mai fost finalizate. Micile realizări ale cooperărilor au fost tratate nu ca rodul unor relații interstatale, ci ca niște beneficii oferite pe linie de partid.

De la declarația de independență încoace, relațiile dintre cele două state s-au construit strict în funcție de simpatiile între liderii politici, în funcție de contextul politic, fără a reuși să evolueze la nivelul de cooperare interinstituțională deplină, care nu ar fi legată de ciclurile electorale în cele două țări.

Acum reprezentanții PNL afirmă că de azi înainte Bucureștiul își va schimba politica de asistență pentru Republica Moldova. În realitate, are loc o continuare a stilului care a existat și în perioada PSD: favorizarea unui regim în funcție de simpatiile personale, în interesul partenerului politic. Așa cum PSD în trecut nu-și ascundea simpatiile față de PDM, astăzi PNL instrumentalizează în aceeași manieră pârghiile puterii pentru a influența jocurile de la Chișinău în favoarea “membrilor propriei familiei politice” (desigur, e vorba de Maia Sandu), nu pornind de la niște interese strategice ale statului român (care lipsesc cu desăvârșire). De facto, e vorba mai curând de o optică tribală decât de o viziune din perspectiva funcționării unor instituții moderne.

Argumentele venit din partea oficialilor români sună cel puțin straniu, trădând subiectivism și atitudini părtinitoare: guvernul Maia Sandu nu a reușit să realizeze nicio reformă, iar tentativa de organizare a unui concurs de selectare a unui nou procuror general a eșuat lamentabil, provocând critici chiar în sânul blocului ACUM. Noul guvern, condus de Ion Chicu, s-a arătat dispus să continue politica executivului anterior, fără a aduce mari schimbări în agenda publică. Chiar dacă nu au trecut nici 100 de zile de activitatea noului guvern, oficialii români deja au venit cu un “verdict final, fără niciun fel de argumente și motive plauzibile, făcând trimitere doar la niște “bănuieli și suspiciuni”. Mai mult decât atât: cu cât Chișinăul își exprimă mai mult dorința de a coopera cu Bucureștiul, cu atât autoritățile române încearcă să reacționeze mai violent și tranșant.

Cu alte cuvinte primarul de Chișinău, guvernul Republicii Moldova au fost trecuți în “lista neagră”, iar Iohannis îl ignoră insistent pe omologul său moldovean, Igor Dodon, doar pentru că “moldovenii nu votează corect”, pentru că “guvernul nu e condus de oamenii noștri”.

Un al eveniment care confirmă afirmațiile de mai sus este numirea recentă a vicepreședintelui Partidului Unității Naționale (PNU), Ana Guțu, în funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova (o structură proaspăt înființată în cadrul guvernului român). Și în acest caz este vorba de favorizarea unei formațiuni politice din Republica Moldova prin utilizarea resurselor administrative și financiare ale statului român, nicidecum de o dorință de a dezvolta relațiile bilaterale sănătoase.

Cei care au simpatii față de “opoziția pro-europeană” și față de Klaus Iohannis sunt tentați să susțină o astfel de politică, în speranța că atitudinea Bucureștiului va influența rezultatele alegerilor prezidențiale și parlamentare din Republica Moldova. Țin să-i dezamăgesc. În primul rând, atitudinea statului român e puțin probabil să schimbe preferințele electoratului. În al doilea rând, construirea unor relații între cele două state în baza coruperii și abuzării instituțiilor de stat de fiecare partid care se perindează al guvernare în cele două capitale nu are cum să construiască ceva durabil. Relațiile dintre state pot evolua doar prin cooperare între instituții, nu între persoane și găști politice. Ultimii 30 de ani au demonstrat foarte clar acest lucru, însă, din păcate, autoritățile române continuă să calce pe același greble.

Cu alte cuvinte, reprezentanții statului român inversează clasica zicală: "nu contează dacă pisica prinde șoareci, importantă e culoarea".

631
Tagurile:
republica Moldova, România
Tematic
Acum: Iohannis a răspuns dacă va accepta o majoritate PSD – deci un guvern PSD
Dodon îi dă replică lui Iohannis: Cum a răspuns la criticile omologului său român
Șeful diplomației moldovenești, despre declarațiile lui Iohannis referitor la Moldova
Scandalul ascuns de Iohannis: au demisionat sau au fost ”rași” de la Palat oameni de bază?
Iohannis a retrimis în Parlament legea USR privind drogurile ușoare
Iohannis forțează Parlamentul, a trimis DEJA scrisorile pentru sesiunea extraordinară!

Rezultatul se știe din timp. Ce nu se va întâmpla după summitul de la Geneva

110
(reînnoit 19:37 15.06.2021)
Deja mâine, la Geneva, Vladimir Putin se va întâlni cu președintele Statelor Unite și Joe Biden va deveni al cincilea interlocutor pentru președintele Rusiei din numărul stăpânilor de la Casa Albă.

Editorial realizat de Piotr Akopov

Timp de mai bine de două decenii, Putin a avut zeci de întâlniri cu președinții americani (cel mai adesea cu George W. Bush), dar cu fiecare schimbare a liderului SUA, relațiile dintre cele două țări doar se înrăutățesc.

Da, Bush spunea că a văzut sufletul lui Vladimir Putin, pe când Biden îl dezumanizează pe președintele rus: nu văd niciun suflet, văd un ucigaș – dar atitudinea față de țara noastră s-a deteriorat indiferent de schimbarea numelui președinților americani (cazul lui Trump, care urma să "se înțeleagă cu Putin", a subliniat doar acest lucru). Pentru că, după ce a intrat în șanțul de pe marginera drumului, Rusia a revenit – și puternicul și independendentul stat, care a influențat puternic afacerile mondiale în ultimele trei secole, nu este trebuincioasă celora care se consideră arhitecții și constructorii ordinii mondiale globale.

Mai ales în condițiile în care competența și autoritatea arhitectului autodesemnat sunt puse sub semnul întrebării tot mai des, nu numai în lume, ci și acasă la el. Iar arhitectul însuși a ales, drept una dintre modalitățile de a-și menține autoritatea, să demonizeze inamicul – adică pe Rusia și pe Putin personal. După 2013 (fuga lui Snowden și refuzul americanilor de a ataca Siria), Occidentul l-a transformat pe Putin în principalul răufăcător mondial – Ucraina și familia Skripal, atacurile cibernetice și Navalnîi au servit drept noi elemente la imaginea "principalei amenințări la adresa democrației". Povestea fantasmagorică despre "conexiunile rusești" ale lui Trump și despre "interferența în alegerile americane" ilustrează cel mai bine lipsa de adecvare a ideilor establishmentului american despre el însuși și despre lume, despre Rusia și Putin. Ce poate da o reuniune la nivel înalt în aceste condiții?

Dialog de dragul dialogului? Da, acest lucru este deja ceva – în condițiile în care relațiile dintre cele două țări au fost demontate aproape până la nivelul începutului anilor 1980, adică ultimelor, după timp, înghețuri al Războiului Rece. Există, într-adevăr, un deficit banal de comunicare – adică de conversații și negocieri – iar reluarea dialogului nu poate fi decât binevenită. Da, va fi un dialog foarte dificil și neproductiv. Dar, cum se spune, este mai bine decât nimic.

Atât Kremlinul, cât și Casa Albă au subliniat în repetate rânduri că nu nutresc iluzii sau speranțe în legătură cu summitul de la Geneva – și acest lucru este adevărat. Cu toate acestea, astfel de așteptări scăzute contribuie involuntar la declararea ulterioară a rezultatelor, chiar și foarte modeste, drept un succes. Dar aici este deja vorba, în primul rând, despre specificul situației politice interne americane. În ultimii ani, prea multe lucruri s-au inventat în SUA în jurul Rusiei și a lui Putin de dragul luptei politice interne, iar acum administrația lui Biden va prezenta în mod avantajos rezultatele summitului de la Geneva drept propriul său succes. Iar conținutul real și rezultatul negocierilor nu vor avea nicio importanță – vor rămâne în continuare un secret, astfel încât administrația americană va putea să le interpreteze în favoarea sa. Este clar că exclusiv pentru publicul intern – pentru ca să contracareze ridiculizarea lui Trump, care nu ratează nicio ocazia să ridiculizeze slăbiciunea și lipsa de adecvație a lui "Joe somnoros" (de asemenea, fără nici o legătură cu realitatea).

Prin urmare, este important nu ceea ce poate da cu adevărat summitul de la Geneva, ci ceea ce cu siguranță nu se va întâmpla la acesta. Ce nu va fi la Geneva?

Nu va exista nicio speranță de schimbări fundamentale în relațiile dintre cele două țări, deoarece atât contradicțiile obiective și cele geopolitice în continuă creștere, cât și criza politică internă din Statele Unite (în timpul căreia, prea multe au fost legate de Rusia) exclud orice încălzire vizibilă. Nu există nicio speranță acum și nici nu va apărea după Geneva. Revenirea ambasadorilor și anularea unor restricții privind activitatea misiunilor diplomatice este singura schimbare pozitivă în relațiile bilaterale care poate fi așteptată la finalul summitului.

Nu există iluzii cu privire la schimbarea liniei strategice a inamicului – Rusia cu siguranță nu le are, iar Statele Unite mai degrabă se prefac decât cred cu adevărat în capacitatea lor nici măcar de a schimba, ci de a corecta semnificativ cursul Moscovei. În special în ceea ce privește echilibrul puterilor în triunghiul Moscova – Washington – Beijing. Mai ales că aici Statele Unite continuă ʺsă-și împuște propriul piciorʺ cu o persistență maniacă, încercând să construiască un "front unit al democrațiilor" împotriva Rusiei și Chinei.

Nu există iluzii nici cu privire la bătălia pentru Ucraina – aici, pur și simplu, nu există nicio oportunitate pentru compromis. Elita americană globalistă va folosi până la urmă factorul ucrainean pentru a exercita presiune asupra Rusiei, pentru a ne descuraja țara, adică vor încerca să ne șantajeze și să ne șicaneze cu intrarea Ucrainei în NATO și cu schimbarea afilierii geopolitice a teritoriilor istorice rusești.

Înțelegerea imposibilității unei atlantizări reale a Ucrainei nu privează Washingtonul de entuziasm, ci doar face jocul american mai riscant. Faptul că la un moment dat acest lucru poate duce la lichidarea statalității ucrainene ca atare, nu îi îngrijorează prea mult pe americani. În primul rând, ei nu prea cred în așa ceva, iar, în al doilea rând, beneficiile tactice ale utilizării Ucrainei împotriva Rusiei le eclipsează posibilele pierderi strategice.

Și cel mai important - ce nu va fi la Geneva. Nu va exista încredere, iar fără ea, niciun acord nu este posibil. Mai mult, nu va exista încredere din partea niciuneia dintre părți – adică este un sentiment reciproc foarte puternic. Nici principiul "să nu ai încredere, să verifici" nu funcționează aici – contradicțiile asupra mai multor aspecte (nu numai în ceea ce privește aspectul ucrainean sau relațiile ruso-europene) sunt de natură fundamentală și sunt cauzate de idei complet diferite despre ordinea mondială și locul Rusiei și a Statelor Unite în ordinea mondială emergentă.

Este imposibil să construiești relații fără încredere, iluzii și speranțe? De ce – tocmai în astfel de condiții se naște lumea nouă. Avantajul lui Putin față de Biden este că el lucrează asupra acestei chestiuni, făcând un pariu strategic pe contururile deja emergente ale viitorului, în timp ce somnorosul Joe încearcă să prelungească viața ordinii mondiale actuale.

110
Tagurile:
Joe Biden, Vladimir Putin, Geneva

Загрузка...
Sorin Cîmpeanu

Cât credeți mai suportă profesorii batjocura, domnule Cîmpeanu?

1693
Am urmărit și eu, ca mulți români, declarația ministrului Educației care ne spunea că profesorii își vor primi banii pentru orele remediale lucrate. Este inadmisibil ca acei oameni să lucreze degeaba, iar de la vârful învățământului să primească numai promisiuni.

Profesorii au început încă din martie 2021 să facă ore remediale, însă Ministerul Educației întârzie să le dea banii.

Asta cu toate că, pentru a nu-i face să renunțe, ministrul Cîmpeanu, dar nu numai, au ieșit cu promisiuni frumoase.

Iar cadrele didactice au continuat munca. O activitate neplătită, dar, la cât scot profesorii bani din buzunar pentru a-și susține activitatea didactică, mai contează?!

Ei bine, aceasta pare a fi și ideea pe care se bazează Cîmpeanu&Co acum, când, iată, s-a ajuns la finalul anului școlar, iar profesorii tot nu și-au primit banii pe orele remediale.

Ministrul Educației a ieșit, recent, la televizor, unde a promis iar că profesorii își vor primi sumele restante. Mai mult, demnitarul a subliniat că întârzierile sunt nepermis de mari.

”În opinia mea, întârzierile au fost nepermis de mari, chiar dacă au existat justificări. Întârzierile sunt inadmisibile, dar, din punct de vedere legal, vă asigur că am făcut toate demersurile pentru ca aceste plăţi să se realizeze în cel mai scurt timp”, a declarat Cîmpeanu.

Ei bine, același Cîmpeanu dădea asigurări ferme că profesorii își vor primi banii înainte de Paște.

“Facem tot posibilul să se plătească orele pe luna martie încă înainte de sărbătorile pascale, astăzi a fost validat proiectul deci de astăzi se pot transmite solicitarea de plată pentru 146.000 de elevi din învățământul primar și gimnazial și 90.000 de elevi din învățământul liceal, care erau oricum cuprinși într-o altă formă de decontarea orelor remediale”, spunea, în aprilie, ministrul Educației.

Evident că nu s-a întâmplat nimic. Și cred că nici acum nu se va întâmpla.

Ca o supremă bătaie de joc, cei din Ministerul Educației pot transmite școlilor să dea profesorilor care au făcut ore remediale câte o adeverință care să le folosească la dosarul pentru gradația de merit și care să ateste, încă o dată, că dascălii au făcut ceea ce se cheamă muncă patriotică, adică voluntariat.

Este inadmisibilă o asemenea umilință. Sindicatele, evident, tac, că nu le privește soarta profesorilor, atâta vreme cât își primesc cotizațiile.

Profesorii tac și ei, pentru că știu că nu-i susține nimeni și pentru că speră că, poate, își vor primi banii.

Iar Ministerul Educației profită din plin de această situație nefericită și promite la nesfârșit că vor fi alocați niște bani pentru care profesorii au muncit.

Și atunci, apare întrebarea legitimă: ”Cât credeți că mai suportă profesorii batjocura, domnule Cîmpeanu?”.

1693
Tagurile:
Sorin Cîmpeanu, Salarii, profesori

Загрузка...
Înghețată

Alertă alimentară în Franţa: mărci de înghețată şi fursecuri posibil periculoase, retrase