Klaus Iohannis

De ce Bucureștiul fentează Chișinăul: viciul politicii tribale moldo-române

627
(reînnoit 18:59 20.01.2020)
Ce se ascunde în spatele tentativelor Bucureștiului de a provoca conflicte artificiale între România și Republica Moldova.

Una din declarațiile premierului Ludovic Orban, în care afirma că UE nu ar trebui să aibă încredere în guvernul Republicii Moldova, făcută în timpul vizitei efectuate la Bruxelles, a provocat rumori la Chișinău chiar și printre cei cu viziuni pro-europene. Unii au presupus și au sperat că ar putea fi vorba de o traducere sau interpretare eronată pentru că ar fi de neconceput ca o persoană de rang înalt să facă astfel de afirmații.

Dacă cuvintele lui Orban putea fi puse pe seama unui “telefon stricat”, discursul recent al președintelui României, Klaus Iohannius, a pus „punctele pe i” și a confirmat poziția oficială a guvernului de la București: statul român refuză orice cooperare la nivel interguvernamental, preferând “proiecte destinate direct cetățenilor moldoveni”.

Toate aceste săgeți veninoase trimise de la București spre Chișinău vin după o serie de gesturi de bunăvoință făcute de noul guvernul moldovean, dar și de președintele Igor Dodon, care au dat clar de înțeles că autoritățile moldovenești sunt dispuse să intensifice relațiile bilaterale între cele două state. Unul din momentele simbolice a fost prezența lui Dodon la festivitățile de Ziua Națională a României, organizate de ambasada României de la Chișinău, unde șeful statului s-a adresat cu “frații noștri de peste Prut”. Însă această “oră astrală” a durat foarte puțin. Declarațiile de dragoste ale moldovenilor au fost urmate de replici acide din partea „fraților” care au reamintit că totuși „brânza e cu bani”.

Într-un interviu mai recent, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, și-a schimbat brusc atitudinea, acuzând moldovenii de “lipsă de reciprocitate” în condițiile în care statul român a sprijinit financiar mai multe proiecte în Republica Moldova. Citând un fost ambasador al SUA, Ioniță se arată iritat că “românii fac grădinițe, iar moldovenii votează cu rușii”. Cu alte cuvinte, diplomatul este nemulțumit că alegătorii nu-și aliniază preferințele politice în funcție de contribuțiile financiare ale României. Probabil, aici e o aluzie, în special, la alegerile locale din municipiul Chișinău, unde candidatul “dreptei pro-europene” a suferit o înfrângere în fața oponentului său socialist. E un raționament foarte straniu pentru că alegerea primarilor nu este o chestiune ideologică sau geopolitică, ci una legat strict de abilitățile candidatului (așa cum a fost și în cazul Chișinăului).

După criticile venite din partea lui premierului Ludovic Orban, a președintelui Klaus Iohannis și ambasadorului român în Republica Moldova, primarul de București, Gabriela Firea, s-a grăbit să renege orice cooperare cu primăria Chișinăului, după ce o delegație de consilieri din capitala României a semnat un acord de cooperare cu colegii lor de la Chișinău.

De unde vine această răceală a reprezentanților statului român și de ce o atitudine inițial pozitivă s-a preschimbat într-o tentativă de a crea o ruptără între cele două state?

Primul element la care fac trimitere politicienii de la București este nemulțumirea față de demisia guvernului Maia Sandu (PAS este partener al PNL în cadrul PPE). În al doilea rând, autoritățile române au temeri că o deschidere a statului român față de autoritățile din Republica Moldova i-ar putea oferi niște benificii electorale în plus lui Igor Dodon în alegerile prezidențiale din această toamnă, în dauna candidatului dreptei – Maia Sandu.

De aici trebuie să ajungem la o concluzie tristă: României îi lipsește o politică externă față de vecinul său din Est la nivel de stat. În ultimele decenii relațiile dintre București și Chișinău au fost privite strict din perspectiva relațiilor interpersonale și a intereselor înguste de partid, fiind dependente de ciclurile electorale din cele două țări. E un motiv pentru care o bună parte a proiectelor, care ar putea duce la o apropiere și integrare reciprocă, nu au fost inițiate, nu au fost durabile sau nu au mai fost finalizate. Micile realizări ale cooperărilor au fost tratate nu ca rodul unor relații interstatale, ci ca niște beneficii oferite pe linie de partid.

De la declarația de independență încoace, relațiile dintre cele două state s-au construit strict în funcție de simpatiile între liderii politici, în funcție de contextul politic, fără a reuși să evolueze la nivelul de cooperare interinstituțională deplină, care nu ar fi legată de ciclurile electorale în cele două țări.

Acum reprezentanții PNL afirmă că de azi înainte Bucureștiul își va schimba politica de asistență pentru Republica Moldova. În realitate, are loc o continuare a stilului care a existat și în perioada PSD: favorizarea unui regim în funcție de simpatiile personale, în interesul partenerului politic. Așa cum PSD în trecut nu-și ascundea simpatiile față de PDM, astăzi PNL instrumentalizează în aceeași manieră pârghiile puterii pentru a influența jocurile de la Chișinău în favoarea “membrilor propriei familiei politice” (desigur, e vorba de Maia Sandu), nu pornind de la niște interese strategice ale statului român (care lipsesc cu desăvârșire). De facto, e vorba mai curând de o optică tribală decât de o viziune din perspectiva funcționării unor instituții moderne.

Argumentele venit din partea oficialilor români sună cel puțin straniu, trădând subiectivism și atitudini părtinitoare: guvernul Maia Sandu nu a reușit să realizeze nicio reformă, iar tentativa de organizare a unui concurs de selectare a unui nou procuror general a eșuat lamentabil, provocând critici chiar în sânul blocului ACUM. Noul guvern, condus de Ion Chicu, s-a arătat dispus să continue politica executivului anterior, fără a aduce mari schimbări în agenda publică. Chiar dacă nu au trecut nici 100 de zile de activitatea noului guvern, oficialii români deja au venit cu un “verdict final, fără niciun fel de argumente și motive plauzibile, făcând trimitere doar la niște “bănuieli și suspiciuni”. Mai mult decât atât: cu cât Chișinăul își exprimă mai mult dorința de a coopera cu Bucureștiul, cu atât autoritățile române încearcă să reacționeze mai violent și tranșant.

Cu alte cuvinte primarul de Chișinău, guvernul Republicii Moldova au fost trecuți în “lista neagră”, iar Iohannis îl ignoră insistent pe omologul său moldovean, Igor Dodon, doar pentru că “moldovenii nu votează corect”, pentru că “guvernul nu e condus de oamenii noștri”.

Un al eveniment care confirmă afirmațiile de mai sus este numirea recentă a vicepreședintelui Partidului Unității Naționale (PNU), Ana Guțu, în funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova (o structură proaspăt înființată în cadrul guvernului român). Și în acest caz este vorba de favorizarea unei formațiuni politice din Republica Moldova prin utilizarea resurselor administrative și financiare ale statului român, nicidecum de o dorință de a dezvolta relațiile bilaterale sănătoase.

Cei care au simpatii față de “opoziția pro-europeană” și față de Klaus Iohannis sunt tentați să susțină o astfel de politică, în speranța că atitudinea Bucureștiului va influența rezultatele alegerilor prezidențiale și parlamentare din Republica Moldova. Țin să-i dezamăgesc. În primul rând, atitudinea statului român e puțin probabil să schimbe preferințele electoratului. În al doilea rând, construirea unor relații între cele două state în baza coruperii și abuzării instituțiilor de stat de fiecare partid care se perindează al guvernare în cele două capitale nu are cum să construiască ceva durabil. Relațiile dintre state pot evolua doar prin cooperare între instituții, nu între persoane și găști politice. Ultimii 30 de ani au demonstrat foarte clar acest lucru, însă, din păcate, autoritățile române continuă să calce pe același greble.

Cu alte cuvinte, reprezentanții statului român inversează clasica zicală: "nu contează dacă pisica prinde șoareci, importantă e culoarea".

627
Tagurile:
republica Moldova, România
Tematic
Acum: Iohannis a răspuns dacă va accepta o majoritate PSD – deci un guvern PSD
Dodon îi dă replică lui Iohannis: Cum a răspuns la criticile omologului său român
Șeful diplomației moldovenești, despre declarațiile lui Iohannis referitor la Moldova
Scandalul ascuns de Iohannis: au demisionat sau au fost ”rași” de la Palat oameni de bază?
Iohannis a retrimis în Parlament legea USR privind drogurile ușoare
Iohannis forțează Parlamentul, a trimis DEJA scrisorile pentru sesiunea extraordinară!
Georgiana Arsene

Profesor cu studii superioare: Caut de lucru ca șofer, la MEC

2696
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a descoperit, după ce a semnalat presa în prealabil, că un șofer din instituția pe care o conduce are un salariu brut la nivelul unui profesor cu studii superioare.

Trăim într-o țară a absurdului? Nu, trăim într-o țară în care pare că totul este posibil, dacă știi să fii omul potrivit la locul potrivit. Sau trăim într-o țară de glume proaste.

Recenta situație pe care a aflat-o și Monica Anisie, ministrul care a vorbit de scenarii mai mult decât au făcut-o regizorii în acest an – că, dacă sălile de spectacol au fost închise, e clar că bieții oameni au fost nevoiți să găsească alte subiecte de discuție – mi-a amintit de un banc. Prost.

Vă spun întâi în linii mari care este situația de la Ministerul Educației și Cercetării și apoi bancul, ca să înțelegeți enormitatea.

Presa a semnalat că un șofer de la Ministerul Educației și Cercetării are un salariu brut la nivelul unui profesor cu studii superioare, 20 de ani vechime și grad didactic I.

Monica Anisie a aflat și ea și a reacționat pe Facebook, spunând că a descoperit că atât la MEC, cât și în celelalte ministere există discrepanțe la încadrarea salarială în cazul mai multor posturi.

”Cred că Ministerul Muncii și Protecției Sociale trebuie să lămurească această situație și să lucrăm împreună cu toate celelalte ministere la ajustarea eventualelor discrepanțe pentru o salarizare echitabilă în sistemul public”, a scris Anisie.

Buun… și acum bancul promis. Un profesor de matematică vede că are probleme cu chiuveta din bucătărie, așa că omul cheamă un instalator. Acesta vine, strânge câteva șuruburi, înfiletează niște chestii, totul devine funcțional. Îi dă nota de plată profesorului, care este șocat.

Profesorul exclamă că valoarea notei de plată reprezintă o treime din venitul său lunar. Totuși, plătește. Instalatorul îl întreabă de ce nu vine la firma la care este el  angajat să fie instalator și îi spune că ar câștiga triplu față de cât câștigă ca profesor.

”Dar nu uitați, când depuneți dosarul, să le spuneți c-ați terminat numai 7 clase. Nu le plac oamenii educați”, spune instalatorul.

Prin urmare, profesorul și-a luat o slujbă de instalator, iar viața lui a devenit mai ușoară din punct de vedere financiar.
Tot ce trebuia sa faca era sa strângă un șurub-două.

Șeful companiei decide să-și trimită angajații la seral, ca să termine clasa a opta, iar primul curs a fost de matematică. El își dă seama că a uitat aria cercului, încearcă să o deducă, umple tablele cu calcule, nebunie.

Din bănci, colegii îi șoptesc: ”Schimbă limitele de integrare!”

Care e morala? Că nu prea dă nimeni doi bani pe profesori. Iar reacția ministrului Anisie este de râs dacă nu ar fi de plâns. Demnitarul, profesor la bază, demonstrează că nu e preocupată de salariile cadrelor didactice. Și, deși îmi voi atrage iar un val de antipatii, nici sindicatele nu sunt preocupate. Durerea în cot e resimțită acut numai de profesori. La vârf, până și șoferii sunt plătiți decent.

Așa că… un dascăl ar putea da următorul anunț: ”profesor cu studii superioare caut de lucru ca șofer. La MEC”.

2696
Tagurile:
Profesor, Monica Anisie

Загрузка...
Adrian Năstase

Adrian Năstase și montajul din spatele prăbușirii României

1152
O provocare pentru cei care au asistat și au observat atent, la fel ca mine, cum a decurs pregătirea preluării guvernării de către Adrian Năstase – și ce s-a petrecut după el. Dar și DE CE a trebui să fie așa .

Am comentat recent o postare a lui Adrian Năstase, în care era prezentat Protocolul între PSD și FDGR, semnat de fostul premier și fostul primar, actual președinte. Sigur, documentul este una dintre dovezile importante majore ale ipocriziei „anti-pesedistului” Iohannis, alături de alte câteva. Plus multe mai puțin importante, dar semnificative în tabloul fățarnicului din fruntea statului.

Sigur, cine citește postarea lui Adrian Năstase observă ceva și mai grav: suita de realizări concrete ale guvernării 2000 – 2004 – și, implicit, comparația dezastruoasă pentru ”peroada” Iohannis, mai ales atunci când a putut impune guvernele sale – sau când a putut bloca activitatea guvernelor PSD – Ponta, Dăncilă și chiar Grindeanu.

Iar peste toate rezultă și un aspect de-a dreptul depresiv: cum a ajuns România să decadă de la un premier de prim rang ca nivel de pregătire, experiență guvernamentală, notorietate și relații personale internaționale… până la nivel de Sică Mandolină!

Făceam apel în comentariul meu la ceea ce am văzut ca jurnalist în 1999 și 2000 – un întreg mecanism format din profesioniști de top din toate domeniile care se pregătea să preia puterea, având obiective dificile, în primul rând adaptările instituționale și legislative pentru integrarea europeană, dar și pentru nefericita aderare la NATO.

Da, am văzut o parte a acelor pregătiri – și erau impresionante! Sunt destui care pot da mărturie că am dreptate – și asta în toate domeniile. Cred că a fost perioada în care s-a lucrat cel mai mult pe grupuri de specialitate - cu profesioniști excelenți.

 În plus, era vorba chiar de persoana premierului! 

Adrian Năstase NU a preluat Guvernul din postura de șomer, fost atârnător la stat, fără o pregătire intelectuală și profesională clară - și fără o echipă de specialiști reputați! Năstase a venit după o experiență diplomatică vastă, de asemenea una parlamentară de top, precum și o carieră universitară remarcabilă.

Și, așa cum scriam, Năstase se pregătea să preia guvernarea cu o echipă de excepție, care lucrase non stop la pregătirea din timp a celei mai bine plănuite guvernări de după revoluție. Rezultatul s-a văzut… în 2004.

2004 a găsit România într-o poziție de start lansat, cu o politică judicioasă a cheltuielilor și investițiilor, nu una care să o ia pe calea consumului, așa cum dorea Occidentul, SUA, NATO.

Tradus - România lui 2004 era pusă pe calea unei dependențe externe cât mai reduse, bazată și pe colaborări estice benefice, plus relația de parteneriat egal, real, cu Vestul. 

Ce diferență față de ce este acum - ce prăbușire totală vedem în momentul de față! O colonie, dependentă total, în care singurele personalități cu pregătire și carieră în spate – Ciucă și Aurescu – se comportă mai mult decât oricine ca servanți ai intereselor americane - nu al celor naționale și suverane! Despre restul miniștrilor, nici nu are rost să discutăm – reprezintă doar… niște glume proaste!

Da, România din 2004 era pe cale unei dezvoltări europene suverane, probabil în genul Ungariei, Cehiei sau Slovaciei – sau chiar al Poloniei, dar nu cu aberațiile militariste ale Varșoviei. Sigur, România nu ar fi fost orientată către rusofobie, ci către o politică inteligentă, pragmatică – în funcție de interese satisfăcute concret, nu ”strategic”, adică mincinos și iluzoriu.

Și, da, în România condusă după 2004 în continuarea direcției începute în 2000, grupurile de ale străinătății NU ar fi dictat TOTUL în România, nu ar fi ajuns să angajeze România în conflicte internaționale, în combinații bancare, energetice, bursiere etc. etc.

Am mai spus-o, cred că nici criza din 2008 nu ar fi lovit România atât de puternic – pentru că nu ar fi fost condusă de personaje precum Boc sau Elena Udrea, nici de ”statul paralel” creat de Traian Băsescu, pentru a deveni pârghia străinătății și arma contra elitelor românești. 

Hai să mai amintim un aspect: România a pierdut, după 2007, cea mai mare oportunitate de a face parteneriate economice excepționale: Vladimir Putin a stabilizat Rusia și a declanșat principalele proiecte (parteneriale) de transport gaze și investiții în zona nucleară, iar în China începea epoca de aur a creșterii economice, sub conducerea excepționalului Xi Jinping.

Estul devenea cel mai mare și dinamic investitor – dar România… Băsescu a început brusc să-l insulte pe Putin, iar China va deveni, în scurt timp, subiect de atac politic. UE a profitat din plin, pe când România a rupt cele mai profitabile relații – pentru că devenise o colonie pe care alții o controlau!

Concluzionând – repet, da, România lui 2004 se era pe cale unei dezvoltări europene suverane, ca membru demn și egal din UE. De aceea și drumul lui Adrian Năstase trebuia oprit, iar România adusă pe calea consumerismului, a pieței de desfacere pentru Occident, a MCV, a cumpărătorului de arme și a unui teren de jocuri strategice păguboase și riscante.

Adrian Năstase a fost ținta principală, restul - care, culmea, s-au bucurat sau chiar au concurat la căderea lui - au simțit și ei dulceața glonțului patriei-colonie. Și o vor mai simți, pentru că în lipsa realizărilor, trebuie să dai poporului circ. Ori asta dau Iohannis, Orban, ambasadorii SUA, reprezentanții NATO…

***

O completare necesară: se va comenta că NU am vorbit și de decăderea Partidului Social Democrat - de la Adrian Năstase, președinte și fondator, la Marcel Ciolacu. Atrag atenția că am precizat că NU analizez glume proaste. Marcel Ciolacu nu reprezintă nici măcar atât, în paradigma Adrian Năstase.

1152
Tagurile:
Adrian Năstase

Загрузка...
Security forces guard the area after a reported knife attack at Notre Dame church in Nice, France

Arhiepiscopul de Toulouse: „religia nu poate fi ridiculizată”

0
(reînnoit 19:57 30.10.2020)
Spunând că este împotriva publicării unor caricaturi precum cea a profetului Mahomed, arhiepiscopul de Toulouse şi-a exprimat opinia că faptul de a lua în râs o religie nu este fără urmări.

BUCUREŞTI, 30 oct – Sputnik. La o zi după atacul terorist de la Nisa și la două săptămâni după decapitarea lui Samuel Paty, arhiepiscopul de Toulouse Monsignor Le Gall și-a exprimat opinia, pentru France Inter, despre libertatea de a lua în râs o religie.

„Legat de aceste caricaturi, le consider periculoase, pentru că prin ele punem gaz pe foc. Trebuie calmate apele. Pentru că aceste caricaturi sunt împotriva musulmanilor, dar și împotriva credinței creștine”, a spus episcopul Le Gall, răspunzând la întrebarea de ce au fost vizate bisericile de atacatorii terorişti.

Acesta consideră că francezii trebuie să înceteze să publice acest gen de caricaturi.

„Libertatea de exprimare are limite, aşa cum au toate libertățile umane. Nu râdem de religie fără a suporta urmări, nu ne putem permite să râdem de religii, vedeți care este rezultatul”, a spus arhiepiscopul.

Pentru episcopul Le Gall, noțiunea de fraternitate este esențială.

„Libertatea de a fi împreună, de a vorbi împreună, libertatea de a fi frați, dar de a nu fi furioşi”, a adăugat acesta, citat de Sputnik France
0
Tagurile:
Arhiepiscopul de Toulouse, Religie

Загрузка...