Medic în spital

Sistemul medical din Rusia impresiile unei românce

1715
(reînnoit 13:58 27.03.2019)
A trece printr-o operație medicală în Rusia este o experiență inedită, prin care probabil puțini români au trecut. Despre sistemul medical rusesc se cunosc foarte puține lucruri în afara Rusiei, de aceea m-am hotărât să împărtășesc impresiile mele despre operația de deviație de sept pe care am făcut-o la Sankt-Petersburg.

De Diana CRACIUN

Dar, mai întâi, câteva cuvinte pentru a lămuri cum am ajuns în această situație. Eu locuiesc de mai bine de 2 ani la Sankt-Petersburg, unde lucrez la o firmă privată. De Rusia m-a legat în primul rând dragostea pentru literatura rusă, apoi și dragostea pentru soțul meu. O dată cu găsirea unui loc de muncă, am făcut pasul de a mă muta aici definitiv și după 2 ani pot spune că sunt familiară cu toate aspectele vieții din Rusia, inclusiv cu sistemul medical. Acesta era unul din punctele în legătură cu care îmi făceam griji atunci când am plecat din România: nu știam cum funcționează sistemul medical rusesc, dacă mă voi descurca să comunic cu doctorii, luând în considerare că eu vorbeam foarte puțin limba rusa când m-am mutat aici, ce condiții sunt în clinicile din Rusia, mai bune, mai proaste decât în România, ce prețuri, etc.

Înainte de a lua aceasta hotărâre, de a mă opera în Rusia, am fost la diverse controale medicale de rutină și am fost plăcut impresionată de calitatea serviciilor medicale. La Sankt-Petersburg există o mulțime de clinici private unde poți beneficia de asistență medicală în ziua în care suni să faci o programare sau în zilele următoare, fără a aștepta o perioadă îndelungată, timp în care problema pe care o ai se poate agrava.

Eu am asigurare privată plătită de firmă și cu această asigurare poți avea acces gratuit la consultații medicale și investigații de rutină, atât timp cât clinica colaborează cu respectiva firmă de asigurări. Această variantă mi s-a părut foarte avantajoasă, de aceea nu am apelat niciodată până acum la sistemul public. Dacă te pregătești puțin înainte de consult, nu sunt probleme în ceea ce privește limba, corpul uman este până la urmă la fel peste tot, iar medicii înțeleg mai bine ce probleme ai fără explicații laborioase din partea ta. Niciodată nu am simțit că am fost tratată mai prost (poate mai bine?) din cauza faptului ca nu sunt cetățean rus.

Aceste experiențe mi-au dat încredere suficientă în sistemul medical rusesc pentru a face operația de deviație de sept la Sankt-Petersburg. Știam că mai devreme sau mai târziu trebuia să fac această operație, trebuie spus că este o problemă medicală moștenită din familie și pot compara operația mea de aici cu cea pe care a avut-o tatăl meu în România. Inițial mă gândeam să merg la aceeași clinică privată unde a fost el, dar având aici locul de munca, mi s-a părut mai complicat să mă întorc în România pentru o lună - două doar pentru această operație.

Spitalul Șantierele navale Admiralteiski, Sankt Petersburg
© Photo : Diana Craciun / Arhiva personală
Spitalul Șantierele navale Admiralteiski, Sankt Petersburg

Pentru a face o comparație literară, viața la Sankt-Petersburg face ca nasurile să o ia razna și să capete voință proprie! Sau mai prozaic spus, iarna aceasta a fost o iarna grea, care mi-a agravat problemele ORL pe care le aveam de dinainte și am înțeles că operația nu mai trebuie amânată. Am decis să merg la domnul doctor Ohanesian Samvel Sergheici, pe care l-am ales datorită experienței de peste 30 ani în calitate de chirurg ORL.

Astfel am ajuns și la centrul medical “Șantierele navale Admiralteiski”, care deservește în primul rând șantierele navale cu același nume, a căror istorie a început în 1704, în timpul lui Petru cel Mare. Contra cost sau pe asigurare privată oricine poate beneficia de asistență medicală în acest centru medical. Tipul meu de asigurare nu include operații, așadar în cazul meu a fost contra cost.

Oricărui bolnav îi place să discute de problemele sale medicale, deci pentru a scurta o poveste lungă, voi încerca să îmi adun impresiile în câteva puncte. Ceea ce știu despre cum se efectuează această operație în România știu din experiența tatălui meu, precum și din povestirile altor persoane care au ales sa își împărtășească experiența pe blogul personal.

Condițiile din clinică

Prima vizită pe care am făcut-o legat de aceasta problemă a fost prima dată când intram în centrul medical “Șantierele navale Admiralteiski”. Am fost plăcut impresionată de varietatea serviciilor oferite (puteam face aici toate investigațiile necesare operației), de curățenia care domnea în fiecare cabinet, precum și de prestigiul șantierelor navale pe care centrul medical le deservește. M-am gândit că nu are cum să iasă rău.

Spitalul Șantierele navale Admiralteiski, Sankt Petersburg
© Photo : Diana Craciun / Arhiva personală
Spitalul Șantierele navale Admiralteiski, Sankt Petersburg

Un mare avantaj a fost că am avut posibilitatea să rezerv un salon pentru doar o persoană și, pentru a continua comparația cu literatura rusă, mi s-a dat Salonul numărul 6!

Spitalul Șantierele navale Admiralteiski, Sankt Petersburg
© Photo : Diana Craciun / Arhiva persoanală
Spitalul Șantierele navale Admiralteiski, Sankt Petersburg

De altfel, la chirurgie ORL în acest centru medical sunt numai saloane pentru o persoană sau două persoane. Consider că a fost un mare avantaj pentru că am avut posibilitatea să dorm cât și când am dorit, nu am fost deranjată de nimeni.

În salon am avut un pat de spital cu buton pentru a chema asistentele, televizor în fața patului, o masa-noptieră cu sertare, un dulap și baia doar a mea, cu toaletă și chiuveta. Mi s-a spus ca nu e recomandabil să faci duș după acest tip de intervenție. Centrul medical are și saloane lux pentru cine dorește, dar eu consider că ce am avut a fost tot ce era necesar pentru aceste 2 zile.

Spitalul Șantierele navale Admiralteiski, Sankt Petersburg
© Photo : Diana Craciun / Arhiva personală
Spitalul Șantierele navale Admiralteiski, Sankt Petersburg

Personalul medical

Nu am ce reproșa personalului medical, atât doctorii, cât și asistentele au fost foarte amabile cu mine, s-au purtat cu mine cu căldură și compasiune. Am observat că asistentele din Rusia au o mână foarte bună, niciodată nu am fost chinuită când a trebuit să îmi găsească venele (și încă niște vene dificile în cazul meu) sau când mi-au făcut injecții. Când îmi făceau vreo procedură sau când îmi aduceau mâncarea, din comportarea lor se degaja o anumită căldură umană care e greu de explicat în cuvinte și care e specifică poporului rus, și mai ales rusoaicelor.

În ceea ce privește doctorii, am venit la mine vreo 4, seara medicii de gardă, anestezistul și doctorul meu chirurg. Pe cei doi din urmă probabil o să îi țin minte toată viața, mai ales că a fost prima mea operație. Anestezistul m-a întrebat cu de-amănuntul dacă am alergii, cam ce a fost în trecutul meu medical, nu prea am avut ce să îi zic, fiind în general un om sănătos cu un nas strâmb. Mi-a spus să nu îmi fac griji, că el o sa fie îngerul meu păzitor în timpul cât o să fiu sub anestezie, și să mă gândesc neapărat la flori înainte să adorm ca să am un somn frumos. Eu am vrut să fac glume și am întrebat dacă pot să mă gândesc la pisici, că eu sunt mare pisicoasă. În practică nu am mai avut când să mă gândesc nici la una, nici la alta, că la câteva secunde după ce mi s-a pus masca de oxigen s-a rupt filmul total.

Diana Craciun, a doua zi după operație
© Photo : Diana Craciun / Arhiva personala
Diana Craciun, a doua zi după operație

Domnului chirurg Ohanesian o să îi fiu recunoscătoare pe viață pentru noul nas. E un medic deosebit, care dorește într-adevăr să ajute oamenii. Pune foarte mult preț pe un stil de viață sănătos, consideră că remediile naturale sunt mult mai benefice pentru organism decât tratamentul medicamentos. Cu mine a avut o operație grea, nasul a fost strâmb mult și într-un fel neobișnuit, o operație care de regulă durează o oră, o oră și jumătate, a durat cam trei ore la mine. După primul consult mi-a dat numărul lui de telefon și a insistat să îl țin la curent cu investigațiile pe care le-am făcut și starea mea de sănătate, iar după externare a dorit sa îl sun în fiecare seara ca să știe de evoluția mea, ceea ce nu știu câți medici fac asta în general.

Tratament și investigații

În ceea ce privește investigațiile pre-operatorii, mi s-au făcut analize de urină și de sânge, pentru a se determina dacă sufăr de vreo boală serioasă (precum hepatită ș.a.), nivelul imunitar, precum și timpii de coagulare. A mai trebuit să fac și o rază la plămâni, o tomografie computerizată a nasului, precum și 2 vizite, una la stomatolog și una la medicul terapeut pentru a primi acordul de a merge la operație. Pot spune ca tomografia computerizată este de un real folos pentru medicul chirurg, știu că în România nu se face peste tot, de exemplu tatălui meu nu i s-a făcut, i s-a făcut doar o sondare cu endoscopul, iar medicul său a constatat adevărata amploare a problemei doar în timpul operației.

În ceea ce privește tratamentul din timpul operației și după, nu cunosc cu de-amănuntul chiar tot ceea ce s-a întâmplat, fiindcă operația a fost sub anestezie totală. Fiindcă a fost vorba doar de septoplastică fără rinoplastică, nu am avut vânătăi după, operația a fost efectuată cu laserul. M-am trezit relativ repede după anestezie, deși am fost somnolentă cam toată ziua.

Centrul Medical Șantierele navale Admiralteiski, Sankt Petersburg
© Photo : Diana Craciun / Arhiva personală
Centrul Medical Șantierele navale Admiralteiski, Sankt Petersburg

Cât timp am stat în clinică (2 nopți) mi s-au administrat injecții pentru a nu avea dureri și pentru a dormi bine și am înțeles ca am primit și antibiotice. Și chiar nu am simțit nicio durere cât timp am stat în clinică, doar disconfort din cauza tampoanelor din nas, m-am simțit în mare parte ca un copil cu nasul înfundat de răceală, care a fost scutit de școală și de teme și în jurul căruia se învârte toată lumea.

La externare mi s-au prescris multe uleiuri pe care să le torn în nas cu pipeta, anti-alergice și un antibiotic, pe care medicul a zis sa îl iau doar dacă fac febra. Consider că aici există o diferență destul de mare între medicina rusă și cea românească, în Rusia nu se grăbesc să recomande antibiotice și multe pastile, mi s-a întâmplat de câteva ori ca medicii să îmi dea niște remedii naturale și să îmi spună că o sa îmi recomande tratament medicamentos doar dacă problema nu se rezolvă.

Costuri

Costurile sunt comparabile cu o intervenție de acest gen într-un oraș de provincie din România, iar calitatea serviciilor consider eu superioară. Tatăl meu s-a operat acum câțiva ani într-o clinică privată în România în provincie și a fost mulțumit de personalul medical și de medicul său chirurg, în schimb au fost 3 persoane în același salon, ceea ce nu i-a permis sa se odihnească foarte bine. El a primit haine de spital și papuci, tot felul de mărunțișuri de la clinică, ce-i drept eu le-am luat de acasă, dar sincer nu știu câtă importanță au astea, eu am fost mulțumită că am avut salonul doar pentru mine.

Citind pe internet alte experiențe pentru a mă pregăti pentru operație, am dat peste blogul lui Andrei Chira, care scria în mai 2018 că în București l-a costat aceasta intervenție 2.500 de euro + 2.700 lei investigațiile pre-operatorii. Nu am adunat chiar fiecare mărunțiș, dar pentru mine totul a fost undeva mult sub 1.000 de euro. Ce e drept, eu am făcut numai septoplastică, el si rinoplastică.

Acum sunt la aproximativ o lună de la operație, nu regret această decizie nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere al sănătății. Nasul se vindecă cum trebuie, după operație am fost la o singură curățare, pe care nu am mai plătit-o, și în rest mi l-am curățat singură acasă. Când se va vindeca complet, cred că voi respira mult mai bine ca înainte, deja o diferență se simte. Sper că împărtășind această experiență personală voi face mai cunoscut felul cum funcționează în realitate sistemul medical din Rusia, fără nicio imixtiune politică și fără nicio exagerare.

1715
Tagurile:
spitale, Medici, Rusia
Тема:
Relațiile româno-ruse (246)
Tematic
Războiul român de independență văzut prin ochii unui pictor rus
Românii și rușii au foarte multe trăsături comune - interviu
Sistemul american de apărare antirachetă Patriot

România: rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți

194
Cu ceva vreme în urmă, nu multă, am intrat în posesia unor interviuri din SUA cu diplomaţi americani, consilieri politici, ofițeri ai serviciilor de informații cu statut diplomatic etc. privind anii de serviciu în România.

BUCUREȘTI, 26 sep - Sputnik, Radu Toma. De tipul debriefings (raport de informare audio, oficial, depozitat la instituția de comandă), interviurile acoperă o perioadă de peste o jumătate de secol (1946-1997)  și sunt  una dintre cele mai consistente  surse de informaţii inedite, politice, diplomatice, militare, economice, instituționale etc. privind  România  de  după Al Doilea Război Mondial. O sursă primară deci - clasificată timp de decenii și apoi declasificată, dar neadusă în spațiul public până în paginile de față ale Sputnikului - din toată perioada fostului regim de la București, 1945 - 1989, văzută de americanii trimiși oficial în misiuni dincolo de mult temuta fostă "Cortină de Fier".  

Mărturii în premieră absolută despre lideri şi politicieni locali şi internaţionali, despre superputerile vremii, îndeosebi fosta Uniune Sovietică; despre Cominformul de la Moscova, despre „o femeie foarte manierată şi elegantă” numită Ana Pauker, apropiată a Kremlinului venită la București și asemănată  de americani galanți care au cunoscut-o aici cu Golda Meir a Israelului; despre sovromuri, despre România în doliu o săptămână la moartea lui Stalin; cu insistență despre ecouri ale disputelor fierbinți sovieto-americane, de genul Crizei Caraibelor  etc.

Concluzia cea mai importantă a documentelor, însumând 525 de pagini (!),  este că oficialitățile americane trimise la București în acei ani  au avut  misiunea  nr.1 să culeagă informații nu atât despre România și români, cât despre  mișcările  Moscovei în Estul Europei, de asemenea să sesizeze  posibile "semnale"  din  România  ale  unei eventuale dizidențe politice anti-Moscova de tipul Ungaria  '56, Cehoslovacia '68, Polonia anii '80  etc.  

Astăzi, după 30 ani de la dispariția Uniunii  Sovietice și a fostelor regimuri socialiste din Europa de Est documentele confirmă solid o concluzie esențială, anume că percepția și interesul primar al Washingtonului fața de România au rămas aceleași timp de 75 de ani: (1) în timpul fostului regim România ca un avanpost al Washingtonului dincolo de "Cortina de Fier", de supraveghere a mișcărilor Moscovei și  (2) în prezent România  ca  un "portavion nescufundabil"  (Churchill, despre insula Malta, apărată și păstrată de englezi în tot timpul ultimului război mondial)  al SUA în imediata vecinătatea sud-vestică  europeană a Rusiei. Bucureștiul oficial 2020  drept "capul de pod" principal al strategiilor și reconfigurărilor militare ale Washingtonului în Europa de Est și la Marea Neagră, strategii și reconfigurări militare reflectând toate eterna obsesie  a Americii oficiale, obsesie numită Rusia. De asemenea dovedind și o rivalitate agresivă, inflamată periodic, față de Moscova, ca în anii cei mai întunecați ai fostului Război Rece.           

Suntem, prin urmare, din nou martori la un alt episod dintr-un  Război Rece declarat oficial mort, în realitate  intrat în clandestinitate, un ultim episod declanșat acum câteva zile, când Washingtonul, Bucureștiul și media internațională au anunțat sosirea oficială în România a primelor părți din sistemul balistic sol-aer Patriot cumpărat din SUA. Cum s-a ajuns la rachete interceptoare americane,  operaționale din 2021, pe țărmul românesc al Mării Negre, la câteva sute de kilometri de Rusia? Cum a ajuns România parte din această escaladare militară letală Statele Unite - Rusia post-Războiul Rece? Cum a ajuns România, după căderea Zidului Berlinului, singura, unica  țară est - europeană  cu sisteme balistice americane pe teritoriul ei, Aegisurile de la Deveselu și acum vectorii Patriot de la Marea Neagră? Cum a ajuns Bucureștiul, din 2015 încoace, să fie marcat cu un steguleț roșu, adică țintă pe planiglobul Apocalipsei nucleare ruso-americane?  Rachetele Aegis și Patriot, sunt într-adevăr arme defensive, dar capabile să modifice  mai vechiul echilibru  dintre celelalte tipuri de arme nucleare rusești și americane  -  "echilibrul terorii", atât de prețuit de americanii Kissinger, Brzezinski și părintele Războiului Rece, George Kennan - arme nucleare  de sub incidența defunctului INF, arme ofensive lăsate acum în voia soartei! România a ajuns aici, astfel.           

Президент РФ Владимир Путин
© Sputnik / Алексей Дружинин

Anii '90 trecuți, de după căderea zidului Berlinului și dispariția Uniunii Sovietice, au fost anii promisiunii solemne a euroatlanticilor: "NATO, niciun inch către Est" făcută lui Gorbaciov și rușilor de președintele Bush Sr. și secretarul de Stat american James Baker, de Mitterand al Franței, cancelarul Kohl al Germaniei, PM Thatcher și Major ai Marii Britanii, de Manfred Wörner, secretarul general al NATO. Promisiune făcută  în  vara lui 1990 și uitată grabnic de președintele următor  Bill Clinton în 1994. Au fost, totodată şi anii ieşirii României de sub dominaţia fostei Uniuni Sovietice şi ai alunecării ei treptate în sfera de influenţă politico-militară a SUA, ceva mai târziu  Bush Jr. avea să spună  asta „puţin” diferit, anume că România era prietenul bun al Americii... 

Adevărul a fost altul, acela că după  1989 orientările de politică externă ale României nu  au apucat să prindă o pârtie cât de cât practicabilă nici către Europa de Vest și nici o consistență regională, estică sau balcanică. În atare situaţie, din tot Estul european  numai aici, în România, a fost posibil ca administraţiile Clinton, mai prudent şi apoi Bush Jr. fără ezitări, să instaleze politicile și interesele hegemonice americane în acest loc prielnic, ca să nu spunem un loc uitat de toți, inclusiv de clasa politică locală preocupată de trădări, loialități reciclate și navete de la un partid la altul, de chivernisirea personală și de găsirea de susțineri externe. Estonia, Letonia şi Lituania, ţări germanice şi cu grupuri rusofone importante, s-au întors la legăturile tradiţionale cu Germania şi au menţinut o cooperare economică profitabilă cu Rusia și alți exsovietici.

Deşi a avut legături stabile cu America prin grupul  etnic, mare, emigrat peste ocean – circa 15 milioane de americani de origine poloneză – Polonia catolică a întreţinut legături cu Vaticanul, cu Europa, Germania, Franţa, arealul baltic, dar şi schimburi economice cu Rusia, dincolo de disputele istorice. Cehii au fost "adoptaţi" imediat de către Germania și au continuat fostele afaceri profitabile cu rușii; slovacii, imuni istoricește la rusofobii, au mers cu Vestul,  dar neabătut şi cu Moscova. Ungaria şi-a aşezat politica externă alături de Germania şi Austria, puțin mai târziu s-a întors, pragmatic și către spațiul eurasiatic. Germanii şi-au amintit că bulgarii sunt „prusacii Balcanilor” şi s-au ocupat de ei, bulgarii au fost cuminți și au ascultat de Deutsche Bank  şi, de asemenea, au ținut minte că Nicolae I al Rusiei este „ţarul eliberator” şi că a înălţat în mijlocul Sofiei Catedrala Naţională „Aleksandr Nevski". Cu o populaţie neinformată, cu instituţii democratice firave, o guvernare şi un Parlament sub presiunea continuă a intereselor politice şi economice; cu lideri în căutare eternă de sponsori peste hotare şi, mai ales, fără parteneri europeni puternici, tradiţionali, preocupaţi de soarta  ei, România a reprezentat "veriga slabă" a Estului.

A fost o  oportunitate excelentă, atunci când a început ofensiva globalistă, politică , ideologică și militară a SUA, de după dispariția Uniunii Sovietice. Și astfel a fost posibilă apariția lui Traian Băsescu, un lider-vasal necondiționat al hegemonului mondial. Calea sa către puterea de la București, pregătită cu întâlniri de taină încă de la sfârșitul  anilor  '90 și planificată simultan cu expansiunea administrației neoconservatoare Bush Jr. și a NATO către Est (anii 2003 și 2004), n-a făcut necesară  intervenția străzii, ca în Georgia sau Ucraina,  ambasadorul american  Jack Dyer Crouch II, expert în nucleara sovieto-americană și revoluții colorate a fost, totuși, prin preajmă, la drum de seară  contracandidatul Adrian Năstase a plecat acasă  cu coada între picioare. Iar la 13 decembrie 2004, la o zi după victorie, Băsescu a bătut în cuie politica externă a României: “Axa Washington – Londra – Bucureşti va fi o prioritate în politica externă în următorii 5 ani”.

Comentăm scurt:  prioritate nu pentru următorii 5 ani, ci pentru următorii 16, până  astăzi, la episodul cu rachetele Patriot americane aduse în Romania. Întorcându-ne și lăsând de o parte Londra, aliatul de serviciu al Americii din Europa, ce anume a fost acea axă? A fost o struțo-cămilă fantasmagorică, ca multe din isprăvile neoconservatorilor americani, o alianţă asimetrică, bizară, dintre prima superputere din lume și România, o ţară  îndepărtată, mică, lipsită de forţă politică şi militară şi cu interese strict regionale.           

Vasalitatea lui Băsescu față de administrația neoconservatoare Bush Jr. a fost nu numai necondiționată, dar și hiperactivă, din prima clipă. După ce a preluat de la fosta guvernare Năstase o înţelegere bilaterală cu partea americană privind extrădarea militarilor americani pasibili de inculpare pentru fapte penale în România, document juridic neacceptat de nici o altă ţară membră a Uniunii Europene, Băsescu a semnat în 2005 (primul șef de stat din tot Estul) un  acord pentru instalarea de  baze militare americane în România.

Apoi, când toţi est-europenii şi-au retras soldaţii din Irak, în 2005 -2007,  Băsescu a mărit numărul lor de la 287, la 950 de militari, aproape la fel cât ceilalți estici la un loc (1 028) şi a rămas singurul care nu a vorbit niciodată de aducerea lor acasă. Cu ieşiri intempestive, necontrolate, cu un sac fără fund de violenţă verbală, insulte, golănisme  şi înjurături marinăreşti, din primele clipe ale mandatului său și până la sfârșit Băsescu a deteriorat iremediabil relaţiile cu Rusia, retorica sa antirusă, patetică, a fost constant sancționată de Moscova oficială, media rusească l-a considerat pur și simplu  o ameninţare la adresa Europei postbelice, sub cele două mandate ale sale relațiile politice româno-ruse au "înghețat" complet. În schimb, în martie 2005, la Washington, asumându-și pur și simplu poziția de purtător de cuvânt al neoconservatorilor americani, troțkiști și de profesie adversari ai Rusiei oricare ar fi ea, sovietică sau postsovietică, a cerut la Washington o intervenție energică a Congresului SUA pentru așa-zisa "internaționalizare" a Mării Negre, adică deschiderea ei discreționară pentru flotele militare ale SUA și NATO.

Alegerile prezidențiale în Belarus
© Sputnik / Виктор Толочко

Apoi, la summitul NATO de la 2-4 aprilie 2008, la București, toate planurile expansioniste ale președintelui american  la Marea Neagră, admiterea Ucrainei și a Georgiei în NATO etc. au fost date peste cap de veto-ul europenilor occidentali. Bucureștiul a fost Stalingradul lui Bush Jr. și a neoconservatorilor din administrația sa. Dar, dacă Bush Jr. și-a consumat ultimul an de mandat într-un anonimat desăvârșit, nu la fel s-a întâmplat cu Băsescu. A fost preluat de următoarea administrație, Obama și în 2011 a dat ultima sa lovitură, a semnat la Washington un acord pentru instalarea în România a unei baze de rachete americane, la Deveselu, unică și aceasta în toată Europa de Est.

L-a susținut în 2014 în România și la americani pe următorul președinte, Iohannis, i-a transferat starea de vasalitate oarbă față de Washingtonul suzeran, precum și întreaga sa "moștenire" de relații româno-americane, rezumată în trei cuvinte: militărie, militărie şi iarăşi militărie. Aceasta a fost calea către tranzacția cu rachete Patriot americane pentru România anunțată zilele trecute la Washington și București. O tranzacție a guvernului României fără negocieri și fără obiecțiuni ale părții române. O tranzacție a "guvernului său"  aplaudată de Iohannis, și el un președinte-vasal supus  necondiționat, la fel ca predecesorul lui, rigorilor megabeneficiarului extern.           

Și, unde a ajuns astăzi România lui Iohannis în raporturile cu SUA?A ajuns acolo, că nimeni și nicăieri, de la un prim-ministru amețit la propriu și figurat, și până la  media locală nu a discutat nimic despre o achiziție apreciabilă pentru orice buzunar din lume, de 3,5 miliarde dolari. Nu s-a spus nimic, deși în State Unite  și în alte părți politicieni, membri, comisii, comitete și subcomitete ale Congresului de pe Hill au dezbătut de ani de zile și au făcut publice opinii, multe controversate, despre  rachetele Patriot.

Deși numeroase documente militare provenite de la experți, inspectori, utilizatori etc. din țări care au folosit în războaie aceste rachete, au exprimat obiecții serioase în ce privește eficiența lor în condiții de luptă. Deși reputata publicație "Foreign Policy"  tipărită  acum 50 ani la Washington de către celebrul politolog Samuel Huntington (Ciocnirea civilizațiilor), pur și simplu își intitula în martie 2018 un comentariu acid:  "Rachetele Patriot sunt făcute în America și o dau în bară în lumea întreagă"; sau "New York Times"  în 1991: "După război: și-au făcut treaba rachetele Patriot? Nu prea bine, zic oamenii de știință" etc. Deși undeva, în Orientul Mijlociu, au fost lansate rachete Patriot împotriva unei  drone și astfel o amărâtă de jucărie quadropteră de 200 dolari a consumat un "Patriot" de 3,4 milioane de dolari. Deși prețurile date publicității arată limpede, că România plătește 10 milioane de dolari pentru o rachetă (cifre oficiale românești: 450 rachete sol-aer, în valoare totală de 3,9 miliarde euro, 1 euro = 1,17 dolari, adică valoarea tranzacției în dolari egală cu 4,56 miliarde dolari, adică o rachetă costă în realitate 10,13 milioane dolari), de unde a scos PM Orban  8 milioane? Deși, în continuare se poate ridica întrebarea: cum a ajuns guvernarea Iohannis-Orban la prețul de 10 milioane pentru o rachetă Patriot, când Departamentul de Stat al SUA ne-a anunțat recent, că Emiratele Arabe Unite  au negociat și obținut de la Raytheon și Lockheed Martin  452  rachete Patriot, ca și cele pentru România, la prețul total de 2,7 miliarde dolari, adică  5,77 milioane  o rachetă, adică cu 41 %  mai ieftină decât cea negociată de guvernarea de la București (?! vezi Defense News, Washington, D.C., May 3, 2019) Deci, despre ce vorbim: patrioți, sau patrihoți?           

În sfârșit, un lucru bun s-a petrecut în România zilele trecute, cu ocazia sosirii aici a rachetelor Patriot americane. Și, pentru acest lucru bun, mulțumim pe această cale lui Raytheon, că le-a denumit, cum le-a denumit. De foarte mulți ani, peste 30, românii nu au mai văzut, auzit, rostit sau citit în această țară un cuvânt pe cale de dispariție din limba română: cuvântul Patriot.

194
Tagurile:
Patriot, NATO

Загрузка...
Председатель Еврокомиссии Урсула фон дер Ляйен.

Europa luptă pentru uniformizare liberală și totalitarism democratic

145
(reînnoit 20:53 25.09.2020)
Noul Război Rece, deja declarat de facto de către Occident, intră într-o fază complet nouă, când retorica anti-rusească este inevitabil urmată de apeluri la persecuția propriilor disidenți, ale căror opinii nu se încadrează în ideologia oficială.

Editorial realizat de Vladimir Kornilov

Și pe măsura evoluției situației, se dovedește că Rusia nu mai reprezintă ținta principală a tuturor acestor atacuri și sancțiuni anti-rusești, reflectează editorialistul RIA Novosti.

S-ar părea că ultimele rezoluții ale Parlamentului European cu privire la Rusia și politica rusească, care conțin chiar și o cerere de modificare a Constituției noastre, nu puteau fi mai dure decât atât. Însă iată că șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vorbește de la tribuna aceleiași instituții - și în discursul ei oficial a menționat Rusia doar o singură dată. Dar ce mențiune! Ea îi amenință direct „pe cei care favorizează relațiile mai strânse cu Rusia”. Adică, este mai degrabă un apel nu atât față de Moscova, cât către acele state și mai ales grupuri politice din cadrul Uniunii Europene însăși, care încă îndrăznesc să spere la o abordare mai sănătoasă a Bruxelles-ului față de politica externă. Fostul ministru german al Apărării avertizează astfel opoziția europeană: „Mergem după voi”.

Mai mult decât atât, presa occidentală în acest discurs extins scoate în evidență această scurtă mențiune a Rusiei ca mesaj principal, plasând-o pe primele pagini: ”Liderul Uniunii Europene avertizează împotriva menținerii unor legăturilor cu Rusia”. Adică, această teză ar trebui adusă la cunoștința publicului și auzită de toți cei care sunt etichetați cu regularitate de aceeași presă drept „idioți utili ai Kremlinului”.

Nu există nicio îndoială că înăsprirea puternică a atitudinilor față de opoziția internă nu este o reacție la scandalul din jurul „pacientului de la Berlin”, așa cum susțin unii politicieni europeni. Este mai degrabă un răspuns la scandarea masivă "Putin! Putin!" la zidurile ambasadei ruse la Berlin. Este, de asemenea, teama de a auzi cuvântul adevărului, care, după cum se dovedește, câștigă din ce în ce mai mult respect în Germania însăși.

Ziarul german ”Süddeutsche Zeitung” a indicat direct zilele trecute asupra acestei „probleme”. Iată citatul: ”Influența mass-mediei de stat ruse este mare în Germania, unde otrăvirea lui Navalnîi a provocat o mulțime de controverse. Articolele din ”RT Deutsch”, departamentul germanofon al televiziunii de stat, sunt incredibil de populare: conform SEAE (Serviciul European pentru Acțiune Externă. - Nota autorului) este al doilea cel mai citat site pe rețelele de socializare din Germania".

Autorii ”Süddeutsche Zeitung” nu sunt în stare să mediteze asupra faptului de ce se întâmplă acest lucru, precum și de ce popularitatea ziarelor germane a scăzut brusc în ultimii ani. În opinia lor, principalul obiectiv al mediilor de informare rusești în Europa este de a „pune totul la îndoială” în cadrul armonioasei societăți europene. Mă întreb, de când consideră jurnaliștii occidentali că a avea îndoieli este ceva rău și teribil? O Europă aparent democratică a condamnat întotdeauna (cel puțin în cuvinte) totalitarismul și consensul oficial. Și acum jurnaliștii și politicienii occidentali sunt sincer surprinși de ce compatrioții lor, încercând să găsească ceva sens în știrile despre „otrăviri” și „ingerințe”, caută o alternativă sănătoasă ziarelor locale și canalelor de știri care, fără nicio analiză critică, transmit doar „singura versiune corectă" lansată de sus.

Acest lucru este valabil nu doar pentru Germania. Practic în orice țară din Europa veți constata discuții despre motivul pentru care punctul de vedere „pro-rus” este atât de popular în mass-media non-sistemică și în rețelele sociale. Expertul ceh Jan Shir, de exemplu, explică acest lucru prin „nepregătirea” jurnaliștilor. Ei trebuie doar să fie „corect orientați”: iată dacă i-ați face ca să nu-i numească ”separatiști” pe rebelii din Donbass, ci „armata rusă” - și vom obține imediat rezultatul dorit. Și cui îi pasă că nimeni nu a găsit armata rusă în Donbass în toți acești ani! Principalul lucru, la urma urmei, este să le impui cititorilor o imagine „neestompată” care să nu permită punerea la îndoială și interpretări diferite. Și pentru aceasta, potrivit lui Shire, ar trebui invitați la televiziunea cehă numai experți „corecți”, care nu își permit (ce groază!) să se îndoiască de „interesul regimului rus în otrăvirea lui Navalnîi și că asta s-a făcut cu ajutorul substanței ”Novichok”.

Oare Shire și alți experți ca și el nu știu că orice persoană cu o gândire sănătoasă, aflând informații despre „ocupanții” ruși sau „Putin otrăvitorul” în toate ziarele fără excepție, va încerca, mai devreme sau mai târziu, să găsească o confirmare acestor „fapte” senzaționale.

Și, fără a găsi nimic în ziare, sigur că va apela la surse alternative. De fapt, aceasta (și nu unele intrigi ale inamicului intern) explică faptul că mass-media rusească este din ce în ce mai populară în Europa. Aceasta oferă posibilitatea să privești măcar la o problemă sau alta din diverse unghiuri și să tragi propriile concluzii. Iată de ce se tem experții occidentali, obsedați de lupta împotriva Rusiei și de curățarea disidenței în Europa.

Un alt exemplu recent, care scoate la iveală această obsesie, sunt alegerile locale desfășurate în această săptămână în mai multe regiuni ale Italiei. Speriați de perspectiva victoriei partidului de opoziție „Liga” care gravitează spre flancul drept, în Toscana tradițional „roșie”, mass-media a scos din nou la lumină cartea anti-rusească, care a reamintit de povestea demult uitată despre „finanțatorii din Rusia”. Principala „dovadă”: un anumit proprietar al unei companii electrice, asociat odată cu „Liga”, are o soție rusoaică și ... și-a transferat banii în Rusia. Deși un astfel de „scandal” dezminte de fapt acuzațiile aduse „Ligii”, se dovedește că banii merg în Rusia și nu invers. Dar cititorul trebuie să fie convins în orice caz de legăturile opoziției cu Kremlinul, indiferent dacă acest lucru este logic sau nu.

Declarațiile liderului „Ligii”, Matteo Salvini, despre faptul că nimeni nu a găsit „nici o rublă, nici o matrioșka” la el în toți acești ani nu prezintă deloc interes pentru mass-media liberală italiană și pentru politicienii de la Bruxelles. Susținând aceste speculații, unul dintre ideologii și principalul purtător de cuvânt al liberalilor europeni, Guy Verhofstadt, în sala Parlamentului European îl acuză public pe Salvini că a primit „bani de la Putin”. „Personal, consider că este un scandal faptul că acești oameni care încearcă să ne dea lecții primesc bani pentru a distruge Uniunea Europeană”, a spus fostul prim-ministru al Belgiei.

De fapt, aceasta este esența „acuzațiilor” aduse împotriva opoziției interne - nu contează dacă este într-adevăr pro-rus, dacă are sau nu legături cu Moscova. Principalul lucru este să-i închidem gura. Și ce ar putea să răspundă adversarul tău dacă îi spui în față că unul dintre susținătorii săi are o soție rusoaică sau o matrioșka? O metodă care a fost testată mult timp în mai multe țări europene.

Acesta este sensul amenințărilor flagrante care au răsunat la adresa adversarilor din gura noii „doamne de fier” a Europei, Ursula von der Leyen. Războiul rece este imposibil fără o vânătoare de vrăjitoare. Europa nu va lua prizonieri în cursul acestui război, amenințând că îi va distruge pe toți cei pe care îi declară „a cincea coloană”. Și acesta este doar începutul.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu poziția redacției.

145
Tagurile:
Libelulă, Europa
Tematic
Riscă eliminarea din Europa League: FCSB - FK Backa Topola
Ce urmează pentru FCSB și CFR în Europa League?
Covid-19: OMS așteaptă creşterea numărului de morţi în octombrie și noiembrie în Europa
Caz unic în Europa: demență ucigașă în Timișoara lui Robu
Șeful Comitetului de Investigații: Europa nu reacționează la neonazism

Загрузка...
Proteste în Minsk

Proteste în Belarus: au fost reținuți zeci de demonstranți

0
Câteva zeci de persoane au fost reținute în timpul demonstrațiilor împotriva lui Lukașenko în Minsk.

BUCUREȘTI, 26 sep – Sputnik. Câteva zeci de persoane au fost reținute în timpul manifestațiilor neautorizate în Minsk din această sâmbătă, informează RIA Novosti, citând forțele de ordine din capitala Belarusului.

“Au fost reținute câteva zeci de persoane pentru contravenții administrative”, a declarat serviciul de presă al direcției generale a afacerilor interne a comitetului executiv orășenesc din Minsk.

Sâmbătă la Minsk a avut loc o nouă acțiune de protest a femeilor.

Acțiunile de protest în mai multe localități din Belarus s-au declanșat după alegerile prezidențiale din 9 august 2020, în care victoria a obținut-o actualul șef al statului, Aleksandr Lukașenko.

0
Tagurile:
Proteste, Minsk, Belarus
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Borrell: Rusia poate contribui la un dialog intern în Belarus
Tu -160 rusești au zburat de-a lungul frontierelor Belarusului cu NATO
Bombardierele rusești au zburat de-a lungul frontiere vestice a Belarusului
UE și SUA: Polonia să se descurce singură cu Belarusul

Загрузка...