Una escuela (imagen referencial)

Învățătorul din Iași, terfelit când unii părinți fac regulile în școală

12731
(reînnoit 08:34 06.03.2019)
Georgiana Arsene
Pățania bietului cadru didactic, ajuns să fie efectiv batjocorit în presă și pe rețelele de socializare ar trebui să rezoneze la ministerul Educației. Dar nu se întâmplă.

În urmă cu mai puțin de două zile, în spațiul public apărea mesajul unui părinte, nemulțumit de modul în care a fost notat copilul său de învățător. 

Mesajul părintelui elevului de clasa a doua, devenit viral pe Facebook, a fost văzut de mulți români. Și mulți s-au solidarizat cu acesta, împroșcând cu noroi profesorii și pe bietul învățător.

În fapt, aveam o imagine în care niște cuvinte erau corectate cu roșu. Copilul scrisese corect, învățătorul scrisese forma greșită. Toți au sărit că elevului i s-a făcut o mare nedreptate și că dascălul ar trebui… ar trebui și ar trebui… orice, că, după comentarii se părea că omul chiar ar fi meritat să fie dus la ghilotină.

Presa a preluat povestea și tot scandalul a ajuns la ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, care s-a arătat extrem de șocată.

Aceasta a spus că învățătorul ar trebui trimis într-un program de evaluare, pentru a se vedea dacă omul mai poate rămâne la catedră.

Ei… dar din poveste lipseau niște elemente… Cum ar fi, spre exemplu, cerința exercițiului buclucaș. Pe care tăticul, în dorința lui de a face curat în sistemul de învățământ nu a postat-o.

Dar minciuna sau, hai să nu fiu așa tranșantă, dezinformarea, are picioare scurte. Pentru că mai mulți părinți i-au luat apărarea învățătorului. La modul corect, arătând că dascălul ceruse ca elevii să scrie inițial, varianta CU GREȘELI a exercițiului și abia apoi varianta corectă. Iată de ce omul a scris, deasupra, cu roșu, cuvintele greșit.

Siguranța dascălilor nu interesează pe nimeni

Mai mult, aceștia au explicat că tăticul respectiv ar fi cunoscut în școală, pentru felul în care ”relaționeză”. Ce nu a înțeles el este că băiatul său nu a fost capabil să se adapteze cerinței exercițiului. Simplu.

Nimeni nu și-a pus întrebarea cum de a apărut acest scandal în cazul unui om cu o carieră de 40 de ani în domeniu.

Așa se întâmplă când unii părinți ajung să facă regulile în școală, când au impresia că au ac de cojocul oricărui profesor care ar trebui să fie la cheremul lor, să stea drepți când vor părinții și să dea numai calificative de Foarte Bine. Că, altfel, ies cu jumătăți de adevăr și linșează mediatic profesorul.

Că presa din România duce o adevărată campanie – și nu de azi, de ieri, împotriva cadrelor didactice, în direcția cărora sunt aruncate săgeți otrăvite.

În spațiul online se poate spune orice. Dar lipsa de discernământ naște monștri. Cine va răspunde pentru momentele de coșmar prin care a trecut acest învățător? Și al altora ca el, care nu au nici un mod prin care se pot apăra se asemenea atacuri?

Cazul său ar trebui să îi dea de gândit ministrului Educației Naționale și să vadă, în agresivitatea cu care a fost atacat bietul om, un semnal de alarmă extrem de puternic referitor la siguranța cadrelor didactice.

12731
Tagurile:
Şcoală, Profesori, elevi, Părinţi, Copii

Загрузка...