Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro

Venezuela: un examen de capacitate al multipolarității în fața dictatului global

955
(reînnoit 15:56 25.01.2019)
Criza politică din Venezuela reprezintă un test pentru noua ordine mondială multipolară și ar putea scoate la iveală incapacitatea Occidentului de a mai juca rolul de moralist, jandarm și judecător al lumii.

CHIȘINĂU, 25 ian – Sputnik, Octavian Racu. Într-o zi de toamnă, pe 20 octombrie 2011, în timp ce oferea un interviu postului de televiziune CBS News, Hillary Clinton a primit un mesaj pe telefon, care îi provocase niște reacții de bucurie. “Am venit, am văzut, el a murit!”, exclama oficialul american, fără să-și ascundă zâmbetul și satisfacția. Era vorba despre capturarea și asasinarea cu sânge rece a liderului Libiei, Muammar al-Gaddafi. În acest fel, se credea că Washingtonul marca un nou gol în poarta “regimurilor autoritare”, iar revoluția mondială democratică părea de neoprit. America încă își mai permitea să-și arate mușchii în fața tuturor.

Conform planurilor SUA, următoarea jertfă pe altarul „libertății” ar urma să fie președintele Siriei, Bashar al-Assad. Așa cum s-a dovedit ulterior, această misiune s-a dovedit a fi destul de complicată. Războiul civil din interiorul Siriei, dar și lupta împotriva Statului Islamic, care s-a extins profitând de haosul din țară, s-a prelungit. În cele din urmă, Occidentul a fost nevoit să se consoleze cu Assad în fruntea țării, în contextul susținerii acordate de Rusia guvernului legitim.

Între timp, următoarea țintă a SUA a vizat vecinul imediat al Rusiei: lovitura de stat de la Kiev, care s-a soldat cu înlăturarea de la putere a președintelui Viktor Ianukovici, a provocat un conflict în regiunile din Estul Ucrainei, unde cetățenii s-au arătat nemulțumiți de schimbarea puterii politice prin forță.

Pe 15 iulie 2016, în Turcia are loc o tentativă de lovitură de stat, orchestrată de anumiți reprezentanți ai forțelor armate turce. Totuși, președintele Recep Tayyip Erdogan reușește să se mențină în funcție, iar puciștii sunt înfrânți. Anume acest moment marchează o schimbare radicală a atitudinii turcilor față de partenerul NATO, și anume SUA, care sunt suspectate de implicarea în tentativa loviturii de stat.

Trump: nu vom interveni în politica internă a altor state!

Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA a dat noi speranțe în schimbarea agendei internaționale a Washingtonului. În perioada campaniei electorale, dar și după inaugurare, Trump a promis că noua administrație “nu va promova o politică externă îndreptată spre înlăturarea regimurilor din alte state”. Mai mult decât atât, în discursurile rostite la Adunările Generale ale ONU din 2017 și 2018, liderul american afirma că privește lumea ca “un amalgam de state suverane, fiecare având dreptul să-și urmărească propriile interese naționale”.

John Bolton
© Sputnik / Алексей Витвицкий

Totuși, ceva a început să scârție la Casa Albă. Pe 23 ianuarie, în Venezuela se declanșează acțiuni de protest împotriva actualului președinte, Nicolas Maduro. În aceeași zi, liderul opoziției și președinte al Adunării Naționale, Juan Guaido, se autoproclamă președinte interimar al țării, bucurându-se de o recunoaștere imediată din partea SUA. Exemplul Statelor Unite este urmat de alte state din Europa și American Latină, partenere ale SUA.

Mai mult decât atât, a doua zi, consilierul pentru securitatea națională de la Casa Albă, John Bolton, face alte declarații năucitoare: Washingtonul speră că armata Venezuelei va trece de partea lui Guaido, iar SUA vor face totul pentru a tăia orice finanțare a guvernului de la Caracas.

Dacă poziționarea unor state precum Rusia și China nu a surprins SUA, decizia Turciei (care a trecut prin experiența unei lovituri de stat) de a-l susține pe actualul președinte, Nicolas Maduro, a provocat americanilor iritații și creat o nouă breșă în relațiile dintre Washington și Ankara. Criza politică din Venezuela riscă să se transforme într-un nou motiv de disensiuni între marii jucători internaționali.

Un nou test pentru ordinea mondială multipolară

Occident a dezvoltat, în decursul mai multor decenii, un mecanism bine pus la punct de delegitimarea și răsturnarea guvernelor incomode. Fiecare dictator căzut adăuga câte o bilă albă la prestigiul și autoritatea SUA și aliaților lor. Orice dezarcord cu agenda Occidentului în condițiile unei lumi unipolare putea lejer să se transforme într-o condamnare la moarte pentru orice lider politic.

Astfel, situația politică din Venezuela nu este doar un simplu conflict intern. Este mai mult decât atât – e un examen pentru capacitatea Occidentului sau lumii euro-atlantice de a emite verdicte pe plan global, fără a întâmpina vreo rezistență din partea altor actori. Menținerea lui Maduro devine o miză majoră pentru toate statele care pledează în favoarea unei ordini multipolare și pentru respectarea principiului suveranității naționale. Exact așa cum a fost în cazul Turciei, eșuarea tentativei de înlăturare a lui Maduro ar putea demoraliza Occidentul și demonstra eficiența acțiunilor coordonate ale altor poluri ale lumii.

La Caracas lupta se duce nu atât între putere și opoziție, cât între modelul unei lumi unipolare și multipolaritate. Dacă Maduro cade, SUA vor fi motivate să-și continue să aplice acest mecanism și asupra altor state, în pofida eșecului în Siria și Turcia. Apusul are nevoie de o izbândă pentru a-și demonstra potența pe plan mondial, cu care apoi să șantajeze și să amenințe alte state, să legitimeze sau să nu legitimeze guvernele care vor îndrăzni să-și apere interesele naționale în dauna intereselor globaliste.

Menținerea în funcție a actualului președinte venezuelean va demonstra faptul că Occidentul nu mai poate juca rolul de judecător, moralist și jandarm al lumii, fiind nevoit să ia în considerație și pozițiile noilor mari puteri ale lumii. În primul rând, în joc se află autoritatea Chinei, Rusiei, UE și Turciei.

955
Tagurile:
Donald Trump, SUA, Nicolas Maduro, Lumea multipolară, Venezuela
Тема:
Tentativa de lovitură de stat în Venezuela (135)
Tematic
Moscova: Rusia va sta la straja suveranității Venezuelei
Kremlinul: În Venezuela are loc o lovitură de stat
Putin susține puterea legitimă din Venezuela
Bolton speră că armata Venezuelei va trece de partea opoziției
Știrea nopții: Dublu eșec major al SUA - în Venezuela, dar și la Washington!
Recep Tayyip Erdogan și Volodimir Zelenski

Cum Turcia își consolidează pozițiile în spațiul ex-sovietic

292
(reînnoit 07:45 13.04.2021)
Turcia își extinde influența în spațiul ex-sovietic, consolidându-și influența în Ucraina și Azerbaidjan. Ce se ascunde în spatele acestei agende.

Analiză de Serghei Markedonov

Serghei Markedonov, cercetător principal al Institutul de State de Relații Internaționale de la Moscova a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, redactorul șef al revistei “Mejdunarodnaia Analitika”

Intensificarea cooperării turci-ucrainene poate influența în mod substanțial situația din regiunea Mării Negre. Totodată, semnificația acestui factor depășește limitele geografice ale bazinului Mării Negre.

Relațiile dintre Ankara și Kiev, care cunosc o dezvoltare dinamică, sunt actualizate de probleme precum pătrunderea energică a Turciei în spațiul fostei URSS, disponibilitatea ei de a-și atribui rolul de protector politico-militar al unor state post-sovietice, precum și o oportunitate pentru unele state de a-și consolida relațiile cu Alianța fără a fi membri formali ai organizației.

Vizite și simboluri politice

În ultimii ani se observă o activizare semnificativă a contactelor bilaterale dintre reprezentanții Kievului și Ankara la cel mai înalt nivel. Prima vizită a liderului ucrainean în Turcia a avut loc în august 2019. Acest lucru s-a întâmplat doar peste patru luni de la victoria lui Zelenski în alegerile prezidențiale. La începutul lui februarie 2020, a venit rândul Kievului să găzduiască înaltul oaspete de la Ankara. Peste opt luni a avut loc o nouă vizită de lucru a lui Zelenski în Turcia. Între cele două evenimente, pe 27 august 2020, președintele Recep Tayyip Erdogan a purtat discuții cu vicepremierul guvernului ucrainean, Oleg Urupski. Pe 10 aprilie 2021, Turcia a fost vizitată de președintele Ucrainei.

Din câte observăm, intensitatea contactelor bilaterale este destul de înaltă. Însă mult mai important este contextul în jurul acestor evenimente diplomatice. Merită să atragem atenție la faptul că vizita lui Erdogan la Kiev pe 3 februarie 2020 a fost dedicată nu doar celor 28 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Turcă și Ucraina post-sovietică. Aceasta a avut loc pe fundalul unei escaladări bruște în Siria. Dacă în timpul primei întrevederi cu Zelenski pe pământul turc Erdogan s-a distanțat de orice critică în adresa Moscovei, atunci la Kiev a dat frâu liber emoțiilor. Rusia a fost acuzată că a închis ochii premeditat la acțiunile “regimului sirian”. Pe acest fundal, Kievul și Ankara au convenit asupra activizării cooperării în domeniul tehnico-militar.

Voiajul lui Zelenski pe țărmurile turcești în octombrie a anului trecut a decurs în contextul celui de-al doilea război în Karabahul de Nord. În acest eveniment rolul Ankarei nu se rezuma doar la fraze simbolice cu privire la susținerea integrității teritoriale a Azerbaidjanului, principalul aliat în spațiul ex-sovietic. Turcia și-a adjudecată noul rol în regiunea Caucazului. A devenit clar că odată ce și-a consolidat pozițiile în regiunea Caspică, Turcia va devenit mult mai activă atât în direcția Asiei Centrală, cât și în regiunea Mării Negre.

Sub acompaniamentul armelor din conflictul din Nagorno Karabah, Kievul și Ankara au semnat un memorandul cu privire la o cooperare pe termen lung pentru consolidarea sistemelor de apărare. Drept urmare a acestui fapt a devenit acordul Ministerului Apărării din Ucraina cu un șir de companii turcești pentru producția dronelor și corvetelor, semnat în decembrie 2020.

Și, în final, aprilie 2021. Vizita lui Zelenski în Turcia a avut loc pe fundalul izbucnirii spontane a unui interes față de situația din Donbas. În Sud-Estul Ucrainei are loc o “dezghețare” a conflictului. Problema aici constă nu atât în incidentele militare, înregistrate de reprezentanții OSCE, jurnaliști și experți. Pe față e o vădită stagnare a procesului de instaurare a păcii, o tentativă de a modifica formatul existent al negocierilor prin cooptarea în “grupul normand” a SUA, de a transfera negocierile de la Minsk într-o altă capitală “neutră”. Chiar dacă autoritățile belaruse, în ciuda unor relații strânse cu Rusia, s-au obținut de la formularea unei poziții în ceea ce privește Donbas.

Zelenski și Erdogan au demonstrate mai multe semne ale susținerii și solidarității reciproce. De altfel, în astfel de istorii întotdeauna există anumite nuanțe la care merită să atragem atenție. Ce premise sistemice există pentru activizarea relațiilor turco-ucrainene? Pot fi considerate pozițiile Ankara și Kiev în totalitate identice?

Bazele pentru parteneriatul bilateral

Să începem cu faptul că pentru Ucraina președintele Erdogan și establishment turcesc reprezintă un public recunoscător. În special, atunci când vine vorba de pierderea suveranității Kievului asupra Crimeii. Comunitatea tătară reprezintă un factor intern important pentru Turcia. Potrivit unor aprecieri, în țără locuiesc peste 4-5 milioane de urmași ai tătarilor din Crimeea. Potrivit turcologului rus Pavel Șlîkov, “în Turcia există niște forțe care sunt dispuse să exploateze sentimentele romantice ale elitei turcești, care visează la intensificarea expansiunii spre Caucaz, Crimeea, Volga, Asia Centrală și care privesc Rusia nu în calitate de partener, ci ca pe un adversar geopolitic”.

De aici vine și poziția clar exprimată a autorităților de la Ankara în problema Crimeii. De fiecare data establishmentul turc subliniază că nu recunoaște jurisdicția rusă asupra acestei peninsula. Mai mult, elita turcă, conștientizând complexitatea relațiilor dintre Moscova și Kiev, utilizează canalele ucrainene pentru a transmite nemulțumirile față de politica Rusiei.

În afară de aceasta, pentru Zelenski sunt foarte importante contactele cu Patriarhul de la Constantinopol Bartolomeu, al cărui influență încearcă s-o instrumentalizeze pentru consolidarea tendinței de “naționalizare” a bisericii ortodoxe în țara lui.

Observăm disponibilitatea Ucrainei de a-și demonstra poziții speciale în raport cu Azerbaidjan, precum și respingerea politicii de recunoaștere a genocidului armean în Imperiul Otoman.

Între timp, pentru Turcia Ucraina nu este doar un canal pentru lansarea nemulțumirilor existente și a emoțiilor în contextul unei “cooperări competitive” controversate cu Moscova. În cele din urmă, canalele de comunicare ale președinților și miniștrilor Afacerilor Externe ai Rusiei și Turciei sunt ajustate și funcționează bine. Apropo, în ajunul călătoriei lui Zelenski, la inițiativa părții turcești, a avut loc o discuție telefonică între Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin. Ankara încearcă să-și promoveze propria direcție, pentru ca, pe de o parte, să nu intre într-un conflict deschis cu SUA și NATO, păstrându-și calitatea de membri al Alianței Nord-Atlantice, pe de altă parte, să-și demonstreze politica externă independentă. Problema Crimeii sau activizarea în spațiul postsovietic, în primul rând, e inițiativa părții turce. În același timp, e un prilej de a demonstra solidaritatea cu Washingtonul și Bruxelles. Drept urmare, declarația lui Erdogan de sprijinire a aspirațiilor euro-atlantice ale Kievului. Speranțele de admitere a Ucrainei în Alianță sunt mici, însă declarațiile de susținere a integrității teritoriale, precum și opțiunii pro-NATO vor fi privite pozitiv de aliații americani și europeni.

Aici ne-am dori să atragem atenția la un scenariu de o importanță primară. În jurul Ucrainei și Georgiei nu încetează disputele: vor deveni în curând membri ai NATO? Însă această chestiune, în ciuda importanței sale, este secundar. Istoria cunoaște o mulțime de cazuri în care o țară a devenit un partener privilegiat al SUA sau altor aliați ai Washingtonului, fără a fi formal membru al Alianței. Oare nu era așa în cazul Israelului, Coreei de Sud, Japoniei, Spaniei în perioada dictaturii lui Franco? Să nu plecam atât de departe. Oare absența calității de membru al NATO a împiedicat Azerbaidjanul să devine un partener strategic al Turciei, țară care are a doua armată ca mărime în Alianță?

Kievul nu e Baku

Prin urmare, între Ucraina și Turcia nu există probleme, iar alianța lor în curând se va transforma în ceva similar modelului turco-azer? Să nu ne grăbim cu concluzii. În primul rând, pentru că Baku, spre deosebire de Kiev, își ajustează politica prin distanțarea de orice procese integraționiste. Ucraina își definește foarte clar astfel de obiective strategice, cum ar fi aderarea la NATO și UE. Ceea ce înseamnă că este mult mai dependentă de modul în care este definit formatul bilateral.

Cât timp relațiile în triunghiul Washington – Bruxelles – Ankara sunt bune, nu există nicio problemă. Însă e suficient ca SUA să simtă o gelozie față de partenerul său eurasiatic, situația se poate schimba, iar Kievul va fi nevoit să aleagă. Baku nu apleacă urechea atât de atent la “sfaturile străine” în ceea ce privește democrația și reformele. Nu și Kievul. Ucraina nu dispune de acea independență față de Occident în procesul de luare a deciziilor, ceea ce are Azerbaidjanul.

Aici ar fi momentul să menționăm istoria din agenda relațiilor turco-ucrainene, cum ar fi extrădarea Turciei a adepților liderului spiritual Fethullah Gülen. În ianuarie 2021, din Ucraina au fost deportați doi învățători turci – Samet Gur și Salih Fidana. Reveniți acasă, aceștia au ajuns sub acuzare. Însă o astfel de cooperare, de regulă, provoacă proteste și reacții critice din partea diverselor organizații internaționale (cum ar fi Freedom House). Chiar dacă Statele Unite balansează de obicei între “politica reală” și abordarea idealist, Ucraina este percepută de opinia publică de acolo nu ca o țară “specifică” a Orientului arab, ci ca un stat european, care aspiră la „standarde înalte ale democrației”. Ceea ce li se iartă statelor din regiunea Golfului, Kievului nu i se admite.

Pe lângă factorul SUA există și alte constrângeri. În ultimii ani Erdogan i-a provocat pe mai mulți. În listă se află și Moscova, Washingtonul, Beijingul, Delhi. Totuși, promovându-și imaginea de cel care tulbură liniștea publică, președintele turc și-a demonstrat în mai multe rânduri capacitatea de a raționaliza confruntarea. Nu în zadar în timpul vizitei omologului său ucrainean, liderul turc i-a indicat asupra necesității realizării acordurilor de la Minsk. În ciuda faptului că autoritățile de la Kiev susțin deschis că acestea sunt învechite și nu mai sunt relevante pentru actuala agendă.

În același timp, livrarea armatei ucrainene a dronelor “Bayraktar”, care și-au demonstrat eficiența în timpul acțiunilor militare din Karabah, ar putea să vină în contradicție cu discursurile diplomatice bine puse la punct. E puțin probabil ca Ankara va putea garanta că Ucraina nu-și va dori să repete în Donbas, cu ajutorul lor, experiența de anul trecut din Karabah.

292
Tagurile:
Azerbaidjan, Ucraina, CSI, Turcia

Загрузка...
Militari din Moldova și SUA la JCET-2021

Exercițiile trupelor speciale ale Moldovei și SUA la ce-i trebuie asta Chișinăului?

1334
Exercițiile unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA în preajma Transnistriei sunt cu adresă exactă și riscă să destabilizeze regiunea.

O singură operațiune diversionistă “de succes” la arsenalul din Cobasna poate avea niște urmări similare cu bombardamentele americane de la Hiroshima și Nagasaki.

La poligonul din Bulboaca al Armatei Naționale a Republicii Moldova, începând cu 23 martie, se desfășoară exerciții comune JCET-2021 (Joint Combined Exchange Training) ale unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA. Din partea Moldovei participă batalionul cu destinație specială “Fulger” (a nu se confunda cu brigada de poliție cu același nume). Militarii din cele trei state vor îndeplini exerciții speciale și de tragere, parașutare, exersarea elementelor de tactică. Obiectivul declarat este “instruirea comună și schimbul de experiență între soldații trupelor speciale moldovenești, române și americane”.

Exerciții similar JCET-2021 au avut loc pe 15 februarie – 5 martie în localitatea Predeal din România. Oaspeții din Moldova (batalion Fulger) au fost găzduiți de batalionul 52 al Forțelor de operațiuni speciale Băneasa-Otopeni ale României.

Militarii din cele două state au îndeplinit o serie de sarcini specific pentru unitățile speciale, inclusiv trageri complexe pe un poligon care imită construcții urbane. În scenariul din martie a JCET-2021 americanii au lipsit, chiar dacă “franciza” Joint Combined Exchange Training (programul de pregătire a trupelor speciale din lumea a treia) aparține anume Pentagonului.

Probabil, cele 19 zile ale primei etape JCET-2021 pe teritoriul românesc au fost considerate insuficiente pentru realizarea întregului plan al exercițiilor. În orice caz, exercițiile trilaterale în Moldova nu arată atât a antrenament, cât a misiune de recunoaștere a unui viitor teatru de acțiuni militare. A se observa că trupele speciale militare sunt create nu pentru lupte defensive pe propriul pământ sau teritoriul aliaților, ci pentru recunoaștere și diversiuni pe teritoriul inamicului. Probabil, prin această specializare și orientare spre acțiuni militare concrete poate fi explicată lipsa “rangerilor” americani în episodul românesc al JCET-2021 (acolo nu există un inamic real) și prezența lor îndelungată pe poligonul moldovenesc Bulboaca din preajma Transnistriei.

Unde va lovi “Fulgerul”

“SUA instruiesc trupele speciale moldovenești împotriva Tiraspolului”, astfel de titluri au apărut în presa din Moldova.

Se știe că Batalion moldovenesc cu destinație specială ”Fulger” a fost înființat în noiembrie 1992 pentru realizarea unor sarcini concrete: operațiuni speciale, misiuni de recunoaștere și distrugere a obiectivelor strategice ale inamicului, operațiuni contrateroriste și psihologice. Aceasta este cea mai bine pregătită unitate a Armatei Naționale a Republicii Moldova. Militarii au participat și la exercițiile NATO. Menționăm că în decurs a trei decenii, batalionul Fulger a rămas fidel sistemului american de instruire. Dar sarcinile trupelor speciale moldovenești ar putea fi definite în cu totul altă parte decât la Chișinău.

Potrivit acordului militar dintre Republica Moldova și România din 27 iunie 2013, pe teritoriul țării se pot afla pe un timp nelimitat trupe românești (anterior și jandarmeria română a obținut un astfel de drept). Acordul a creat o bază pentru schimburi de informații cu caracter militar, organizarea unor exerciții comune, crearea unui comandament comun, controlul asupra spațiului aerian, operațiuni comune de menținere a păcii. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentul în iunie 2017. În acest fel, neutră conform Constituției, Moldova ar putea ajunge „sub umbrela” NATO în cazul unor “dezordini” reale sau orchestrate. Ipotetic, ”instaurarea ordinii în Transnistria” este posibilă tehnologic cu participarea forțelor Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne a României și cu asistența altor țări NATO (să ne amintim de cazul Iugoslaviei).

Serghei Reabkov
© Sputnik / Александр Натрускин

Interesul Bucureștiului este destul de transparent – “înghițirea” Moldovei a devenit o idee obsesivă din momentul în care președintele României, Traian Băsescu, (2004-2014) a declarat că nu va recunoaște niciodată frontiera cu Moldova, stabilită după cel De-Al Doilea Război Mondial (Tratatul de Pace de la Paris din 1947). Doar trupele rusești de menținere a păcii din Transnistria împiedică destabilizarea sistemului de securitate regional. Ce înseamnă acest lucru pentru Chișinău?

Începând cu anul 2018, trupele speciale americane au desfășurat sute de exerciții similare în 70 de state, cu participarea a 5000 de militari SUA.

Ținta prioritară a Joint Combined Exchange Training este un antrenament pentru forțele Alianței pe poligoanele acelor țări, unde sunt posibile acțiuni militare.

Militari ai armatei SUA și avioane militare americane
© Sputnik / Евгений Биятов

Comandantul Forțelor de operațiuni speciale ale SUA (SOCOM), generalul Richard Clarke, declarase încă în 2019 că programul JCET va avea o importanță cheie pentru susținerea forțelor militare americane și ale aliaților într-un potențial conflict cu Rusia. Pe acest fundal global, interesele statelor mici pot fi neglijate.

Anterior, revista americană The Atlantic a relatată că “forțele americane de operațiuni speciale acționează peste tot” și chiar “vor substitui gândirea strategică”. Ele sunt responsabili pentru cea mai mare parte a acțiunilor militare în punctele geografice real sau potențial problematice din întreaga lume “concurând la limita conflictului”. Cu forțele a 75 de mii de specialiști, SOCOM cuprinde astăzi peste 80 de state.

Moartea comandantului militar iranian Qasem Soleimani în Irak este opera SOCOM, însă cea mai mare parte a operațiunilor sunt secrete. Secretomania patologică a partenerilor mai mari și imprevizibilitatea deciziilor Washingtonului sunt extreme de periculoase. Până la un anumit moment, Chișinăul ar putea nici să nu bănuiască faptul că teritoriul și interesele naționale ale Moldovei sunt utilizate în interesele unei sau altei operațiuni a Pentagonului sau NATO. De altfel, o singură diversiune “de succes” a unor trupe speciale (moldovenești, românești sau americane) în preajma  arsenalului de la Cobasna este suficientă pentru ca acolo sî apară o groapă de mărimea unui crater de pe Lună – toată Moldova va avea de suferit.

1334
Tagurile:
Moldova, SUA, Exerciții militare

Загрузка...

Die Welt: Bananele ar putea dispară din consum

0
(reînnoit 18:45 13.04.2021)
Omenirea ar putea rămâne fără banane din cauza ciupercilor din sol extrem de infecțioase, scrie Die Welt.

CHIȘINĂU, 13 apr – Sputnik. Boala Tropical Race 4 (TR4) a început să se răspândească activ în Asia și Australia pe parcursul secolului XX, dar, în 2019, a fost descoperită pentru prima dată în America de Sud – principalul furnizor de banane din lume.

Potrivit expertului în fructe al companiei de marketing AMI Ursula Schockemöhle, în Columbia și Honduras au fost închise deja primele plantații. Ea a menționat că boala nu este susceptibilă la acțiunea substanțelor chimice, motiv pentru care solurile infectate vor fi scoase din funcțiune cel puțin 30-40 de ani.

Se remarcă faptul că TR4 afectează în principal soiul Cavendish, exportul căruia acoperă 95% din comerțul mondial de banane.

Experții avertizează că chiar și o mică particulă de sol infectat pe talpa fermierului poate duce la răspândirea infecției. În plus, ei au explicat că boala se răspândește rapid deoarece plantele transmit între ele unele și aceleași gene.

"Florile de gen masculin ale plantei sunt sterile, iar florile de gen feminin formează fructe fără polenizare. Cavendish se reproduce asexuat, prin butășire", subliniază experții.

Potrivit oamenilor de știință, în natură nu există un soi atât de bogat în recoltă ca Cavendish. În plus, în multe țări din Asia, Africa și America, aceste fructe sunt la fel de importante ca cartofii și orezul în dieta zilnică.

"Dacă considerăm că populația Pământului este mai mare de șapte miliarde de oameni, atunci o creștere a cererii populației în creștere a țărilor în curs de dezvoltare în ceea ce privește produsele alimentare reprezintă principalul motiv pentru creșterea producției de banane", a declarat Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite.

În acest fel, omenirea poate pierde nu doar un produs alimentar gustos, ci și unul necesar.

0
Tagurile:
Banana

Загрузка...