Ionuț Țene

Oliver Jens Schmitt un istoric de tip sovietic

202
Articolul este o aberație gnoseologică și o contradicție în termeni. E un articol de scandal scris într-un ziar de tip oficină doar pentru a șoca. Deci din punct de vedere al acribiei și profesionalismului istoriografic nu are absolut nicio valoare.

Sub titlul „Fie că este vorba de fasciști sau de comuniști, Biserica Ortodoxă Română a fost întotdeauna un slujitor al puterii", istoricul Oliver Jens Schmitt (n. 1973), specializat pe Europa de Est, a publicat la 21 iulie, în Neue Züricher Zeitung, ediția online, o analiză a relațiilor Bisericii Ortodoxe Române cu statul, înainte de 1989 și până în prezent.

„Apropierea ei de putere și înclinația ei spre corupție i-au adus o avere fără precedent", consideră istoricul elvețian.

Articolul este o aberație gnoseologică și o contradicție în termeni. E un articol de scandal scris într-un ziar de tip oficină doar pentru a șoca. Deci din punct de vedere al acribiei și profesionalismului istoriografic nu are absolut nicio valoare. De aceea nici nu merită foarte mult să te agiți foarte tare față de un articol de tabloid scris de un istoric parcă specializat doar pe vânătoarea de burse și granturi internaționale pe subiecte la modă. Oliver Jens Schmitt nu scrie ca un istoric, deși se prezintă ca istoric, ci ca un publicist ce își alege teme la modă, care sunt accesate de resurse financiare inepuizabile? De vreo 30 de ani e o modă printre pseudo-istorici să fie "demitizanți", să aleagă subiecte comode și bine stipendiate, jucând apoi rolul de vedete media rebele, de fapt fiind cei mai conformiste persoane, care după ce părăsesc scena dau buzna la casierie sau la bancomat. Oliver Jens Schmitt folosește aceeași tehnică de tabloid în istoriografie ca și Lucian Boia, transformând istoria în oficină de propagandă și într-o mlaștină a tezismului.

Oliver Jens Schmitt, deși elvețian cu origini obscure balcanice, predă la Viena și asta îi oferă se pare dreptul de a aborda subiecte de istorie din punctul de vedere superior cu iz ușor rasist al homo occidentalis față de europeanul care a avut ghinionul de a se fi născut în estul continentului. E o continuare a unui colonialism de secol XIX transplantat în istoriografia secolului XXI. Autosuficiența lui Jens Oliver Schmitt o mai găsești doar la istoriografia germană din anii 1930 sau la cea sovietică din 1950 cu extensia stalinistă. Tipologia lui Jens Oliver Schmitt este pur marxistă, cu irizări leniniste: demantelează tema istorică în nevralgii acute ce atomizează izvorul și resursa originară acoperind adevărul istoriografic cu un val de ceață și fum pentru a induce subiectul spre teme canonice și propagandistice pe măsura finanțatorului, care are interese de expansiune culturală contigentă. Printre titlurile sale, traduse în mai multe limbi, se numără subiecte la modă, care aduc popularitate media, dar nu seriozitate istoriografică: Levantiner: Lebenswelten und Identitäten einer ethnokonfessionellen Gruppe im osmanischen Reich im „langen 19. Jahrhundert" (2005 — Levantinii: Universuri de viaţă şi identităţi ale unui grup etno-confesional în Imperiul Otoman în „lungul secol al XIX-lea"); Kosovo: Kurze Geschichte einer zentralbalkanischen Landschaft (2008 — Kosovo: Scurtă istorie a unui ţinut central-balcanic); Skanderbeg: Der neue Alexander auf dem Balkan (2009 — trad. rom. Skanderbeg: Noul Alexandru din Balcani, 2014); Korčula sous la domination de Venise au XVe siècle (2011 — Korčula sub dominaţia veneţiană în secolul al XV-lea); Die Albaner: Eine Geschichte zwischen Orient und Okzident (2012 — Albanezii: O istorie între Orient şi Occident). Recenta sa biografie a lui Corneliu Zelea Codreanu (Căpitan Codreanu: Aufstieg und Fall des rumänischen Faschistenführers, 2016) apare în volumul de faţă într-o versiune mult lărgită şi îmbogăţită cu noi ilustraţii, pe care autorul o consideră ediţia definitivă a lucrării.

Dacă Jens Oliver Schmitt ar fi trăit în România anilor 1950 putea fi un bun coleg cu distrugătorul de istoriografii, Mihail Roller. Folosește elevețianul aceeași rețetă de "succes" de tip sovietic în manieră marxistă, de acoperire a adevărului istoric, prin apelul la mărunțișuri ideologice, care nu se raportează la paradigmă și izvoare. Teologul clujean Radu Preda i-a dat o replică pe măsură neliniștitului "austriac": „Profesorul Oliver Jens Schmitt de la Universitatea din Viena poate să se considere fericit. Așa cum o arată un recent articol tradus prompt și în românește, el are acces la o cunoaștere care se învecinează cu convingerea fermă. Este posedat de certitudini….Cât de periculos poate fi refugiul în etichete, mai ales dacă circulă pe canale considerate onorabile, ne arată din plin titlul articolului în cauză. O demonstrație în plus: legat de țara cantoanelor, cum ar suna un titlu de felul „Fie fasciști sau comuniști, Elveția a fost mereu o slujitoare a banilor murdari"? Și mai ciudat ar suna aplicarea stilisticii cazului austriac, dar de data aceasta exclusiv în termeni pozitivi: „Cu toate că s-au unit entuziast cu Germania nazistă, austriecii au fost modele de luptă antitotalitară". În istoria oricărei țări găsim capitole dezonorante, mai mult sau mai puțin cercetate. A le transforma exact pe acestea în pivoți hermeneutici în funcție de care „încadrăm" o comunitate civilă, dar și religioasă, reprezintă ceea ce nemții numesc foarte precis: un Rufmord, adică un asasinat moral".

Pe istoricul Jens Oliver Schmitt l-am cunoscut acum câțiva ani la o conferință la Cluj-Napoca. Nu m-a impresionat deloc. Expunea o gândire prinsă în capcana tezismului marxist, cu scheme fixe pentru a se ajunge prin trucuri adiacente la un sens determinist de defluire intenționată în jurul adevărului. Subiectul era "inferioritatea" culturală a albanezilor față de subiectul "superior" al unui cercetător occidental față de marele luptător antiotoman Skanderberg, care l-a "demitizat" pe erou pentru că a spus că avea prin mamă origini sârbe, veșnicul inamic al kosovarilor. În realitate "austriacul" nu a spus un mare adevăr. În general în evul mediu toate casele regale și domnitoare erau înrudite în Europa, deci nu aveau o puritate etnică. La fel și în țările române. Sigur s-a făcut mare caz de traducătorul în albaneză al cărții care s-a sinucis la apariția biografiei în urma presiunii naționaliștilor. Jens Oliver Schmitt a revenit pe câmpul tactic al istoriografiei cu aceeași rețetă sovietică de mancurtizare a subiectelor și temelor doar pentru plăcerea de a fi la modă, iar excesele sale publicistice să îi aducă doar popularitate, dar nu seriozitate profesională.

Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.

Sursa: NapocaNews.ro

202

Загрузка...