Donald Trump

Trump a dat start unei “perestroika” în UE: sfârșitul liberalismului european

3105
(reînnoit 01:41 16.06.2018)
Administrația republicană a lui Donald Trump declanșează o perestroikă în Europa, prin care actualele elite liberal-democrate vor fi eliminate asemenea comuniștilor în anul 1989.

CHIȘINĂU, 15 iun — Sputnik, Octavian Racu. Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, a anunțat crearea unei "axe împotriva imigrației ilegale" a miniștrilor de Interne din Austria, Italia și Germania. E de menționat că acești trei oficiali fac parte nu doar dintr-o tabără politică care se opune unei politici a porților deschise, ci și împărtășesc acea viziune pe care Viktor Orban și Jarosław Kaczyński au numit-o „iliberalism". De fapt, miza nu este atât diminuarea fluxului de imigranți (acesta fiind doar un pretex), ci schimbarea totală a actualului peisaj politic al Europei.

Nu e deloc întâmplătoare afirmația pe care a făcut-o anterior ambasadorul SUA la Berlin, Richard Grenell, într-un interviu oferit publicației Breitbart, în care anunță că își propune "să consolideze toate forțele conservatoare antisistem din Europa". O astfel de poziție a scandalizat o serie de politicieni din Germania, în special pe cei de stânga, cum ar fi fostul președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, care a acuzat reprezentantul diplomatic american de "imixtiune în politica europeană". Nu este deloc întâmplător faptul că Grenell și-a manifestat deschis o simpatie pentru cancelarul Kurz, care conduce un guvern conservator de coaliție împreună cu „extremiștii" de la FPO. Odată cu alegerile din Italia și cu numirea noului guvern, iată că Roma devine a doua piesă în această axă.

Se pare că agenda politică anunțată de ambasadorul SUA în Germania începe să prindă contur: următoarea verigă riscă să devină Germania, unde divergențele între Angela Merkel și ministrul de Interne, Horst Seehofer, membru al Uniunii Social-Creștine (CSU), cunoscută prin pozițiile critice față politica de azil a actualului cancelar, ar provoca o criză politică care riscă să alunece spre alegeri parlamentare anticipate. Noile alegeri au toate șansele să diminueze la maxim rezultatele CDU, în cazul retragerii aliatului său tradițional — CSU și să sporească prezența conservatorilor și euroscepticilor de la "Alternativa pentru Germania" (AfD). Ar fi un scenariu care ar putea conveni de minune lui Trump.

Trump, un nou Gorbaciov care va forța o perestroika anti-liberală în Europa?

Scenariul ne amintește de sfârșitul anilor 80, când liderul sovietic, Mihail Gorbaciov, anunța cursul spre reformarea radicală a sistemului nu doar în URSS, dar și în țările satelit. Astfel, noua conducere sovietică reformistă a sprijinit mai mult sau mai puțin direct închegarea unor mișcări antisistem în interiorul Uniunii, cât și în restul Europei de Est, care au spulberat acea elită politică comunistă formată în anii 60-70. În unele țări schimbarea  a avut loc relativ pașnic, în altele, cum ar fi România, unde Nicolae Ceaușescu avea o atitudine ostilă față de propunerile lui Gorbaciov de reformare totală a sistemului politic și economic, schimbarea a avut loc cu prețul unor vieți umane.

Iată că astăzi Trump poate fi asemănat cu acel Gorbaciov care încearcă să se opună în interior mainstreamului liberal prin sprijinirea unor mari schimbări în Europa, de natură să-i aducă niște aliați politici, care îi împărtășesc viziunile politice. Trump vrea să discute cu niște lideri politici care vorbesc în același limbaj cu el, care nu îl tratează ca pe un "nebun singuratic și marginal", are nevoie de un sprijin internațional într-o nouă ordine politică care ar fi proiectată după chipul și asemănarea lui și a anturajului său. Pentru a-și asigura un mandat de succes, Trump are nevoie de politicieni de talia lui Viktor Orban și Jarosław Kaczyński la volanul marilor puteri ale Europei, în special, în Germania și Franța.

PSD și ALDE nu au uitat ce a pățit Ceaușescu

Adoptarea timidă de către reprezentanții coaliției PSD-ALDE a unui discurs critic în adresa UE și chiar NATO, acuzațiile aduse miliardarului-globalist George Soros (sponsorul candidatului Hillary Clinton și a mișcărilor adepte ale ideii "societății deschise") nu este deloc întâmplătoare. În memoria politicienilor români mai este vie soarta lui Nicolae Ceaușescu, care a încercat din răsputeri să se opună valului schimbărilor din Europa. Iată de ce actuala coaliție de guvernare încearcă să-și asume discursul politic iliberal, în speranța că va reuși să urce în carul lui Trump și celorlalți politicieni europeni. Un rol decisiv ar putea avea numirea noului ambasador al SUA la București, care va fi un puternic promotor al agendei politico-ideologice a lui Trump în spațiul public românesc.

În noile condiții, nu doar discursul PSD și ALDE ar putea deveni mult mai hotărât, dar și al celorlalte partide politice, care vor fi nevoite să-și adapteze agenda și programele politice la noile realități, pentru a nu rămâne în afara schimbărilor.

Schimbarea la față a Europei

Zilele trecute, eurodeputatul belgian Guy Verhofstadt (fost prim-ministrul al Belgiei între 1999-2008), a rostit un discurs violent împotriva "coloanei a cincea din interiorul Europei", îndemnând la stoparea oricărei cooperări cu liderii iliberali. În pofida faptului că discursul a început cu îndemnuri la consolidarea Uniunii Europene, printr-o mai mare centralizare, ultimele afirmații combative pot fi interpretate drept o incitare la un "război civil european", între liberali și conservatori, între progresiști și tradiționaliști.

"E timpul să stopăm orice cooperare cu oameni precum Orban, Kaczynski, Salvini, care lucrează cu acești naționaliști și populiști (…) De fapt, noi, în calitate de liberali, nu vom accepta niciodată intriga iliberală a acestor oameni. Eu și voi vom fi pe linia întâi în lupta împotriva lor", a spus Verhofstadt în discursul său, în care nu a evitat să-i menționeze pe Trump, Putin și Erdogan, drept niște întruchipări ai răului.

Miercuri, prim-ministrul Olandei, Mark Rutte, a cerut europenilor să se unească împotriva atât împotriva lui Putin și Rusiei, cât și împotriva lui Trump și SUA.

Radicalizarea limbajului adepților așa-numitei „democrații liberale" și a „porților deschise", care ajung să conteste esența democratică a referendumurilor și alegerilor, fiind oripilați tot mai mult de aderența electoratului la mișcările "populiste", demonstrează faptul că actuala elită politică europeană simte că pământul le fuge de sub picioare și situația începe să iasă de sub control. Tot aici am putea da exemplul afirmației comisarului european Günther Oettinger, care într-un interviu oferit DW a spus că "piețele financiare îi vor învăța pe italieni să voteze corect". În Italia o astfel de "lecție" a stârnit valuri de furie, fiind tratată ca o imixtiune în politica internă a țării.

Radicalizarea discursurilor se datorează unei polarizări progresive a spațiului politic european: pe de o parte se invocă pericolul la adresa democrației și acțiunile subversive ale "agenților lui Putin" — un pretext pentru adoptarea unor măsuri represive, pe de altă parte, limbajul dreptei antisistem devine tot mai incisiv, iar imigrația se transformă în catalizator al unor mișcări tot mai critice față de cei care conduc astăzi Europa. Legea împotriva „fake news", propusă de Macron, spre exemplu, nu este decât o tentativă de a diminua libertatea presei, în special a celei critice la adresa actualei ordini, fiind o tentativă disperată de a opri "vântul schimbării". Invocarea "războiului informational" purtat de Putin, acuzațiile de implicare a Rusiei în alegerile din toate țările globului, teoriile despre agentura rusească infiltrată în toate instituțiile europene, care își propune să spargă „unitatea de beton a civilizației occidentale", nu reprezintă decât o încercare de a justifica adoptarea unor măsuri represive care ar stopa sau amâna, cel puțin, schimbările politice profunde în țările europene și la nivel global.

Perestroika lui Trump pe continentul european pare de neoprit deja, iar după succesiunea răsturnării actualelor sisteme politice din țările europene, care se va întoarce cu "efectul bumerangului" și împotriva structurilor liberale din SUA (fortificând pozițiile lui Trump în fața așa-numitului "deep state"), va genera o reconfigurare a ordinii mondiale. Însă, probabil, principalele discuții despre noua guvernanță globală vor deveni subiectul agendei lui Trump în ce de-al doilea mandat, în care acesta nu va mai fi poziționat ca un politician "marginal" pe arena internațională, ci ca un lider al unui nou "mainstream", când G7 sau G8 va fi compus din prieteni (inclusiv "iliberala" Rusie), nu inamici. Cel puțin, așa speră actuala administrație americană.

3105
Tagurile:
perestroika, Iliberalismul, liberalism, G8, G7, AfD, CSU, Richard Grenell, Sebastian Kurz, Horst Seehofer, Mihail Gorbaciov, Jarosław Kaczyński, Viktor Orban, Uniunea Europeană, SUA
Tematic
Academia Română condamnă “iliberalismului” și criticile față de UE și NATO
Polonia declanșează un război împotriva totalitarismului ideologic în UE
Dragoș Dumitriu

Rușine pentru Parlamentul României! A acceptat bătaia de joc impusă de Iohannis și SUA

78
”Spălătorul său rufe murdare al lui Iohannis”, un spălător al creierelor noilor generații a fost acceptat de Parlament pentru a reprezenta România în cea mai dificilă misiune diplomatică, deși nu are nicio legătură cu această profesie

BUCUREȘTI, 15 aprilie – Sputnik. Nimic nu mai e de mirare când vine vorba de decăderea României. Ieri, Andrei Muraru, un personaj fără nicio legătură cu diplomația, propus ca ambasador în SUA, a fost audiat în Parlament și avizat de Comisiile de specialitate.

Luat la ochi de ”patriarhul presei române”, Ion Cristoiu, care îl numește ”Spălătorul său rufe murdare al lui Iohannis”, Andrei Muraru a fost avizat fără nicio împotrivire, fără nici un comentariu negativ de parlamentarii din Comisiile de Politică Externă!

Culmea, dintre cei 6 viitori reprezentanți ai României audiați, Muraru a fost singurul care NU avea nicio legătură cu diplomația! Dar… va ocupa postul cel mai important și mai dificil! Iar parlamentarii au fost de acord cu asta!

Sigur, e un ins impus de Iohannis și SUA, care va face tot ceea e necesar pentru a se pune în aplicare politici străine de idealurile, istoria, tradițiile, credința românilor. Și, sigur, în mare SUA și în mic Iohannis impun tot și fac ce vor în fosta țară, actuala colonie România.

Dar, în nostalgia altor vremuri, nu pot să nu mă întreb cum e posibil ca parlamentarii PSD să fie de acord cu un ins care are la activ susținerea unor acuzații contra României și care este parte a unui sistem care a adus mari prejudicii țării, inclusiv în perioada ultimului mandat de premier PSD?

Uită PSD cum Iohannis atacă România, spunea că este nepregătită, chiar înaintea marelui examen – președinția Consiliului UE? Andrei Muraru era lângă Iohannis!

Uită Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru Politică Externă a Senatului, că a fost refuzat și tratat în mod jignitor de Iohannis când trebuia să fie numit ministru… și nu numai atunci? Andrei Muraru era lângă Iohannis!

Da, se pare că și PSD, dar și Titus Corlățean ”uită”! Sau, mai bine zis, ascultă de ordinul primit de peste ocean.

Presa a transmis că potrivit lui Corlăţean, ”au fost prestaţii bune, prestaţii solide ale ambasadorilor propuși, cu avize favorabile, cu misiuni importante, cu destinaţii importante”.

Vai de noi, dacă până și un om politic și un diplomat de calibrul fostului ministru de Externe, cel care a creat Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, poate spune așa ceva! Îmi aduce aminte de predecesorul său, marele diplomat Grigore Gafencu, care, ca să fie reales în Parlament, trebuia să-și lase smokingul și să meargă prin sate, să asiste la ciomăgelile organizate de bătăușii profesioniști ai partidului.

Așa și Titus Corlățean și ceilalți oameni politici respectabili din Comisii – trebuie să asiste la ”ciomăgeala” verbală a ”spălătorului de rufe murdare al lui Iohannis” pentru a avea un viitor în politică.

Nu, părerea mea e că prin acest gest, prin această acceptare, parlamentarii și-au asigurat un trecut, nu un viitor! Da, pentru mine rămâne Titus Corlățean ministrul, diplomatul și omul politic de excepție pe care l-am cunoscut și îl admir sincer. Dar după isprava din Parlament mi se pare că acela și-a luat locul… în trecut! Acum îl văd pe omul PSD Ciolacu, care face ”ce trebuie” pentru a-și ”securiza” locul de parlamentar de Dâmbovița! De Potlogi, de Ciocănești, de Bezdead, de Răscăeți!...

Oare ce s-ar fi întâmplat dacă l-ar fi respins pe diletant, pe ”spălătorul de rufe murdare al lui Iohannis”? L-ar fi făcut praf Ciolacu? Simonis? Liderul ciomăgarilor de la Pucioasa? Păi dacă așa stă problema, atunci ce mai caută un om de valoarea lui Corlățean într-o asemenea alcătuire politică?

Bun, hai să zicem că au votat un reprezentant al României – că, vezi Doamne, românii trebuie să fie uniți! Chiar așa?! Păi tocmai au avizat pe unul care vrea să taie bucăți din istoria României, care susține aruncarea în flăcările damnării – sau chiar ale uitării! – personalități politice sau chiar culturale românești! Oameni care au comis greșeli ale timpului lor, ca alții milioane, valori ale culturii care s-au lăsat duse de un val european într-o direcție greșită! Dar și unii, și ceilalți, au ars pentru România și au lăsat în urmă atâtea pagini și momente naționale fundamentale!

Muraru este în prim planul celor care vor să anuleze o epocă de realizări uriașe, nu doar de greșeli – România Socialistă! E un spălător al creierelor noilor generații, unul dintre aceia care vor ca tinerii să nu își cunoască istoria, ci numai ”modelul” - de fapt, stăpânul!  - America! E venit din viitorul grotesc al lui Huxley și Orwell!

Parlamentul a avizat nu un român… ci mai degrabă un anti-român!

Și, un ins periculos, care declară sus și tare că are ca prioritate a mandatului său de ambasador ocuparea militară a României! Muraru vrea ”creșterea prezenței militare americane în România”, pe care o consideră „primordială” și că ”avem nevoie de mai multă prezență SUA în România: pe uscat, în aer și pe mare”! Și, musai, pe creierele din ce în ce mai netede ale românilor, aș adaugă eu.

Ecce homo pe care l-a votat Parlamentul, impus de Iohannis și SUA… și de alții, dar NU de români! Pe care NU îi va reprezenta niciodată un ins precum Muraru – aspect la care parlamentarii nu s-au gândit niciodată.

De aceea spun că nu de Muraru trebuie să ne fie rușine – ci celor care l-au avizat favorabil fără să crâcnească ar trebui să le fie rușine de fapta lor! Istoria ar trebui să îi judece, laolaltă cu cei care au permis transformarea țării într-o colonie.

78
Tagurile:
SUA, Klaus Iohannis
Tematic
Teodorovici: ”Cîțu, fii bărbat! Soluția e PNL să întoarcă armele împotriva lui Iohannis”
Ciolacu nu-i iartă pe Iohannis și pe Cîțu pentru că l-au protejat pe Voiculescu
SRS și Călin Georgescu trag semnalul de alarmă: România, trimisă la RĂZBOI de Iohannis?
Iohannis, acuzat în PREMIERĂ că fuge de răspundere, ia o decizie de ultimă oră
Știrea serii: Iohannis l-a desemnat pe Cîțu la Sănătate – strică planurile USR

Загрузка...
Recep Tayyip Erdogan și Volodimir Zelenski

Cum Turcia își consolidează pozițiile în spațiul ex-sovietic

351
(reînnoit 07:45 13.04.2021)
Turcia își extinde influența în spațiul ex-sovietic, consolidându-și influența în Ucraina și Azerbaidjan. Ce se ascunde în spatele acestei agende.

Analiză de Serghei Markedonov

Serghei Markedonov, cercetător principal al Institutul de State de Relații Internaționale de la Moscova a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, redactorul șef al revistei “Mejdunarodnaia Analitika”

Intensificarea cooperării turci-ucrainene poate influența în mod substanțial situația din regiunea Mării Negre. Totodată, semnificația acestui factor depășește limitele geografice ale bazinului Mării Negre.

Relațiile dintre Ankara și Kiev, care cunosc o dezvoltare dinamică, sunt actualizate de probleme precum pătrunderea energică a Turciei în spațiul fostei URSS, disponibilitatea ei de a-și atribui rolul de protector politico-militar al unor state post-sovietice, precum și o oportunitate pentru unele state de a-și consolida relațiile cu Alianța fără a fi membri formali ai organizației.

Vizite și simboluri politice

În ultimii ani se observă o activizare semnificativă a contactelor bilaterale dintre reprezentanții Kievului și Ankara la cel mai înalt nivel. Prima vizită a liderului ucrainean în Turcia a avut loc în august 2019. Acest lucru s-a întâmplat doar peste patru luni de la victoria lui Zelenski în alegerile prezidențiale. La începutul lui februarie 2020, a venit rândul Kievului să găzduiască înaltul oaspete de la Ankara. Peste opt luni a avut loc o nouă vizită de lucru a lui Zelenski în Turcia. Între cele două evenimente, pe 27 august 2020, președintele Recep Tayyip Erdogan a purtat discuții cu vicepremierul guvernului ucrainean, Oleg Urupski. Pe 10 aprilie 2021, Turcia a fost vizitată de președintele Ucrainei.

Din câte observăm, intensitatea contactelor bilaterale este destul de înaltă. Însă mult mai important este contextul în jurul acestor evenimente diplomatice. Merită să atragem atenție la faptul că vizita lui Erdogan la Kiev pe 3 februarie 2020 a fost dedicată nu doar celor 28 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Turcă și Ucraina post-sovietică. Aceasta a avut loc pe fundalul unei escaladări bruște în Siria. Dacă în timpul primei întrevederi cu Zelenski pe pământul turc Erdogan s-a distanțat de orice critică în adresa Moscovei, atunci la Kiev a dat frâu liber emoțiilor. Rusia a fost acuzată că a închis ochii premeditat la acțiunile “regimului sirian”. Pe acest fundal, Kievul și Ankara au convenit asupra activizării cooperării în domeniul tehnico-militar.

Voiajul lui Zelenski pe țărmurile turcești în octombrie a anului trecut a decurs în contextul celui de-al doilea război în Karabahul de Nord. În acest eveniment rolul Ankarei nu se rezuma doar la fraze simbolice cu privire la susținerea integrității teritoriale a Azerbaidjanului, principalul aliat în spațiul ex-sovietic. Turcia și-a adjudecată noul rol în regiunea Caucazului. A devenit clar că odată ce și-a consolidat pozițiile în regiunea Caspică, Turcia va devenit mult mai activă atât în direcția Asiei Centrală, cât și în regiunea Mării Negre.

Sub acompaniamentul armelor din conflictul din Nagorno Karabah, Kievul și Ankara au semnat un memorandul cu privire la o cooperare pe termen lung pentru consolidarea sistemelor de apărare. Drept urmare a acestui fapt a devenit acordul Ministerului Apărării din Ucraina cu un șir de companii turcești pentru producția dronelor și corvetelor, semnat în decembrie 2020.

Și, în final, aprilie 2021. Vizita lui Zelenski în Turcia a avut loc pe fundalul izbucnirii spontane a unui interes față de situația din Donbas. În Sud-Estul Ucrainei are loc o “dezghețare” a conflictului. Problema aici constă nu atât în incidentele militare, înregistrate de reprezentanții OSCE, jurnaliști și experți. Pe față e o vădită stagnare a procesului de instaurare a păcii, o tentativă de a modifica formatul existent al negocierilor prin cooptarea în “grupul normand” a SUA, de a transfera negocierile de la Minsk într-o altă capitală “neutră”. Chiar dacă autoritățile belaruse, în ciuda unor relații strânse cu Rusia, s-au obținut de la formularea unei poziții în ceea ce privește Donbas.

Zelenski și Erdogan au demonstrate mai multe semne ale susținerii și solidarității reciproce. De altfel, în astfel de istorii întotdeauna există anumite nuanțe la care merită să atragem atenție. Ce premise sistemice există pentru activizarea relațiilor turco-ucrainene? Pot fi considerate pozițiile Ankara și Kiev în totalitate identice?

Bazele pentru parteneriatul bilateral

Să începem cu faptul că pentru Ucraina președintele Erdogan și establishment turcesc reprezintă un public recunoscător. În special, atunci când vine vorba de pierderea suveranității Kievului asupra Crimeii. Comunitatea tătară reprezintă un factor intern important pentru Turcia. Potrivit unor aprecieri, în țără locuiesc peste 4-5 milioane de urmași ai tătarilor din Crimeea. Potrivit turcologului rus Pavel Șlîkov, “în Turcia există niște forțe care sunt dispuse să exploateze sentimentele romantice ale elitei turcești, care visează la intensificarea expansiunii spre Caucaz, Crimeea, Volga, Asia Centrală și care privesc Rusia nu în calitate de partener, ci ca pe un adversar geopolitic”.

De aici vine și poziția clar exprimată a autorităților de la Ankara în problema Crimeii. De fiecare data establishmentul turc subliniază că nu recunoaște jurisdicția rusă asupra acestei peninsula. Mai mult, elita turcă, conștientizând complexitatea relațiilor dintre Moscova și Kiev, utilizează canalele ucrainene pentru a transmite nemulțumirile față de politica Rusiei.

În afară de aceasta, pentru Zelenski sunt foarte importante contactele cu Patriarhul de la Constantinopol Bartolomeu, al cărui influență încearcă s-o instrumentalizeze pentru consolidarea tendinței de “naționalizare” a bisericii ortodoxe în țara lui.

Observăm disponibilitatea Ucrainei de a-și demonstra poziții speciale în raport cu Azerbaidjan, precum și respingerea politicii de recunoaștere a genocidului armean în Imperiul Otoman.

Între timp, pentru Turcia Ucraina nu este doar un canal pentru lansarea nemulțumirilor existente și a emoțiilor în contextul unei “cooperări competitive” controversate cu Moscova. În cele din urmă, canalele de comunicare ale președinților și miniștrilor Afacerilor Externe ai Rusiei și Turciei sunt ajustate și funcționează bine. Apropo, în ajunul călătoriei lui Zelenski, la inițiativa părții turcești, a avut loc o discuție telefonică între Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin. Ankara încearcă să-și promoveze propria direcție, pentru ca, pe de o parte, să nu intre într-un conflict deschis cu SUA și NATO, păstrându-și calitatea de membri al Alianței Nord-Atlantice, pe de altă parte, să-și demonstreze politica externă independentă. Problema Crimeii sau activizarea în spațiul postsovietic, în primul rând, e inițiativa părții turce. În același timp, e un prilej de a demonstra solidaritatea cu Washingtonul și Bruxelles. Drept urmare, declarația lui Erdogan de sprijinire a aspirațiilor euro-atlantice ale Kievului. Speranțele de admitere a Ucrainei în Alianță sunt mici, însă declarațiile de susținere a integrității teritoriale, precum și opțiunii pro-NATO vor fi privite pozitiv de aliații americani și europeni.

Aici ne-am dori să atragem atenția la un scenariu de o importanță primară. În jurul Ucrainei și Georgiei nu încetează disputele: vor deveni în curând membri ai NATO? Însă această chestiune, în ciuda importanței sale, este secundar. Istoria cunoaște o mulțime de cazuri în care o țară a devenit un partener privilegiat al SUA sau altor aliați ai Washingtonului, fără a fi formal membru al Alianței. Oare nu era așa în cazul Israelului, Coreei de Sud, Japoniei, Spaniei în perioada dictaturii lui Franco? Să nu plecam atât de departe. Oare absența calității de membru al NATO a împiedicat Azerbaidjanul să devine un partener strategic al Turciei, țară care are a doua armată ca mărime în Alianță?

Kievul nu e Baku

Prin urmare, între Ucraina și Turcia nu există probleme, iar alianța lor în curând se va transforma în ceva similar modelului turco-azer? Să nu ne grăbim cu concluzii. În primul rând, pentru că Baku, spre deosebire de Kiev, își ajustează politica prin distanțarea de orice procese integraționiste. Ucraina își definește foarte clar astfel de obiective strategice, cum ar fi aderarea la NATO și UE. Ceea ce înseamnă că este mult mai dependentă de modul în care este definit formatul bilateral.

Cât timp relațiile în triunghiul Washington – Bruxelles – Ankara sunt bune, nu există nicio problemă. Însă e suficient ca SUA să simtă o gelozie față de partenerul său eurasiatic, situația se poate schimba, iar Kievul va fi nevoit să aleagă. Baku nu apleacă urechea atât de atent la “sfaturile străine” în ceea ce privește democrația și reformele. Nu și Kievul. Ucraina nu dispune de acea independență față de Occident în procesul de luare a deciziilor, ceea ce are Azerbaidjanul.

Aici ar fi momentul să menționăm istoria din agenda relațiilor turco-ucrainene, cum ar fi extrădarea Turciei a adepților liderului spiritual Fethullah Gülen. În ianuarie 2021, din Ucraina au fost deportați doi învățători turci – Samet Gur și Salih Fidana. Reveniți acasă, aceștia au ajuns sub acuzare. Însă o astfel de cooperare, de regulă, provoacă proteste și reacții critice din partea diverselor organizații internaționale (cum ar fi Freedom House). Chiar dacă Statele Unite balansează de obicei între “politica reală” și abordarea idealist, Ucraina este percepută de opinia publică de acolo nu ca o țară “specifică” a Orientului arab, ci ca un stat european, care aspiră la „standarde înalte ale democrației”. Ceea ce li se iartă statelor din regiunea Golfului, Kievului nu i se admite.

Pe lângă factorul SUA există și alte constrângeri. În ultimii ani Erdogan i-a provocat pe mai mulți. În listă se află și Moscova, Washingtonul, Beijingul, Delhi. Totuși, promovându-și imaginea de cel care tulbură liniștea publică, președintele turc și-a demonstrat în mai multe rânduri capacitatea de a raționaliza confruntarea. Nu în zadar în timpul vizitei omologului său ucrainean, liderul turc i-a indicat asupra necesității realizării acordurilor de la Minsk. În ciuda faptului că autoritățile de la Kiev susțin deschis că acestea sunt învechite și nu mai sunt relevante pentru actuala agendă.

În același timp, livrarea armatei ucrainene a dronelor “Bayraktar”, care și-au demonstrat eficiența în timpul acțiunilor militare din Karabah, ar putea să vină în contradicție cu discursurile diplomatice bine puse la punct. E puțin probabil ca Ankara va putea garanta că Ucraina nu-și va dori să repete în Donbas, cu ajutorul lor, experiența de anul trecut din Karabah.

351
Tagurile:
Azerbaidjan, Ucraina, CSI, Turcia

Загрузка...

Adevărul despre spitalele din România: mărturii din linia întâi VIDEO

0
(reînnoit 20:03 15.04.2021)
Eroii din linia întâi vorbesc, la un an de la debutul pandemiei de coronavirus în România, despre felul în care aceasta le-a schimbat viața, dar și despre ingrata situație în care au ajuns acum, aceea de a fi numiți ”criminali”.

BUCUREȘTI, 15 apr – Sputnik. La un an de la debutul pandemiei de coronavirus, sistemul medical românesc, care a trecut prin multiple schimbări, unele de la o oră la alta, a ajuns în situația cumplită în care eroii din linia întâi să fie jigniți, umiliți și transformați, efectiv, în dușmani ai societății. Acest lucru s-a făcut, desigur, cu participarea generoasă a unei game întregi de cetățeni care, folosindu-se fie de influența lor dată de funcție, fie de rețelele sociale, au transformat, în ochii unei părți a opiniei publice din România, medicii, asistentele, infirmierele în ”asasini”, ”criminali”, iar spitalele, în locuri ale groazei.

Care este adevărul și cum a schimbat pandemia de coronavirus viața angajaților din sistemul sanitar? Iată o întrebare la care corespondentul Sputnik Georgiana Arsene a încercat să afle răspunsuri de la câțiva angajați ai mai multor spitale importante din București.

Gina Vochin este asistent medical la Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino din București, lider de sindicat și secretar general la Uninea Sindicală SANITAS București. Inițial, unitatea spitalicească a fost una non COVID, cu zone tampon, unde pacienții erau testați și apoi trimiși în secțiile unde era cazul.

Numărul de paturi s-a redus, astfel încât unele saloane au rămas doar cu un pat. Vorbim de zona tampon.

La un an de zile, nemulțumirea este că lucrurile din sistem nu sunt puse la punct.

”În această perioadă, s-a acumulat nemulțumire la nivelul pacienților și la nivelul nostru, pentru că s-a muncit fără concedii, s-a muncit fără libere. Fiind spital non-COVID, sporul acela de COVID nu s-a dat, deși colegele mele, și eu am intrat pe zona roșie și am tratat COVID”, spune Gina Vochin.

Aceasta a adăugat că sporul s-a dat, în spitalele non COVID, strict pe numărul de ore cât s-a lucrat la pacient.

În spațiul public s-a vehiculat ideea că pacienții nu mai primesc îngrijiri pentru afecțiunile de care suferă – cancer, spre exemplu – și că toată atenția este ocupată de coronavirus.

Gina Vochin a vorbit despre acest aspect controversat. Explicațiile le puteți urmări în materialul video de mai jos.

0

Загрузка...