Ionuț Țene

Perpessicius un critic dedublat

167
(reînnoit 09:11 03.06.2018)
Ionuț Țene
Noua generație nu a auzit prea multe despre marele critic postbelic Perpessicius. Din păcate în ziua de azi critica literară de întâmpinare s-a evaporat în neant. Ierarhiile și valoriile literare au devenit subiective și aleatorii. Se simte lipsa unor criterii estetice impuse.

În anii interbelici și postbelici critica literară era regina vieții culturale. Comentariu literar care despărțea apele învolburate ale esteticii era o paradigmă asumată de societatea academică. Scriitorul și cadrul didactic universitar clujean T. Tihan, fost redactor la Tribuna, a publicat o excelentă și exhaustivă biografie literară: "Viața lui Perpessicius" (Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2016). Cartea e o formă de restaurare a criticii literare într-un prezent sterp și ideologizat. Studiul e construit pe o amplă lucrare de doctorat compusă la anii maturității târzii, suficent să surprindă cu o experiență bogată meandrele vieții criticului Paerpessicius, un "pater familias" al comentatorilor literari, care valorifica în marmură și inextricabil ierarhia vieții noastre publicistice și creative. Perpessicius se trăgea dintr-o familie de greci din Brăila, după tată, și de răzeși bucovineni după mamă. Născut la 21 octombrie 1891 în Brăila, atunci porto franco, un areal multicultural al comerțului global, tânărul Dimitrie Panait, fost Panaiot, se va bucura de farmecul îmbinării orentului și occidentului de la gurile Dunării. A cunoscut de mic sărăcia cruntă, tatăl său fiind contrabandist este ucis în plină stradă de gangsterii concurenți. E crescut doar de mamă, împreună cu cei doi frați, cunoscând din copilărie renunțări cumplite.

Tânărul Dimitrie Panait și-a dat seama că numai prin școală și educație poate răzbi în viață. Devine un elev eminent și premiant la liceul "Nicolae Bălcescu" din localitate. Cochetează cu poezia publicând versuri în revista școlii. E secretar literar la asociația culturală "Avântul". În urma unei excursii la mănăstirea Agapia se întâlnește cu Dinu Titu, care era elevul lui Ovid Densușianu. Se hotărăște în 1910 să plece la București unde intră la Facultatea de Litere. Cu o memorie fabuloasă și o râvnă pe măsură, tânărul brăilean uimește elita universitară dâmbovițeană. Se întreține prin meditații oferite singur în București. Lucrează ca pedagog la pensionul Schewitz-Thieren, având sarcina de a împărți elevilor mâncarea. A luat parte la cursurile ținute de Ovid Densusianu, Nicolae Iorga, Ion Bianu, Ion Bogdan, Mihail Dragomirescu. În anul al treilea de facultate a primit o bursă lunară în urma unui concurs, iar cu sprijinul și recomandarea lui Ion Bianu, devine meditatorul nepoților lui Ion Ghica. În 1914 s-a căsătorit cu Alice Paleologu, o colegă de facultate. În 1914 obține licența în filologie romanică a Universității din București. Debutează cu schița „Omida — Din lumea celor care se târăsc", o replică la volumul "Din lumea celor cari nu cuvântă" a lui Emil Gârleanu. Schița a fost semnată cu pseudonimul Victor Pribeagu și a apărut în revista brăileană Flori de câmp, nr. 5 din 20 iulie 1911. Debutează ca poet cu poezia „Reminiscență" în revista „Versuri și proză" a lui I.M. Rașcu în nr.7-8 din aprilie 1913, semnată cu pseudonimul D. Pandara. Semnează cu pseudonimul Perpessicius în Cronica (1915), revistă condusă de Gala Galaction și Tudor Arghezi. Mobilizat pe front, este rănit în 1916 și rămâne invalid de mâna dreaptă. El a fost împușcat în cot cu un glonț dum-dum. Trece prin numeroase spitale și e operat. Se îndrăgostește de asistentele medicale și le dedică poezii. Vezi "Portret semit", o frumoasă poezie de dragoste. Rămâne infirm de mâna dreaptă și învață să scrie cu stânga.

După 1918 devine profesor în Ardeal la Arad și în alte localități din țară. Este autor al unor apreciate manuale de literatură pentru liceu, elaborate împreună cu Al. Rosetti și Jacques Byck. Colaborează la "Cuvântul", unde devine discipolul lui Nae Ionescu, până în 1933, când se retrage deoarece profesorul devine ideologul Mișcării Legionare. Totuși acest fapt nu-l împiedică să colaboreze cu acesta pe scurt timp și în 1938. Mai publică la Lumea, Universul literar, România, Revista Fundațiilor Regale, Letopiseți, Neamul românesc, Cartea vremii, Flacăra, Gândirea, Cugetul românesc, Ideea europeană, Gazeta literară, Contemporanul, Viața românească, România literară, Steaua, Luceafărul și a ținut cronica literară la Radio între 1934-1938. Prin publicarea mai multor volume din "Mențiuni critice" Perpessicius devine o voce distinctă și neiertătoare a vieții literare românești. După el se "trăgea ceasul" ierarhiei literare. Structural Perpessicius a fost un om de stânga și ateu, iar după 1944 are speranța că comunismul va aduce fericirea, lucru de care s-a îndoit mai apoi, dar doar în intimitate și în jurnal. Până la urmă începe să creadă în Dumnezeu, dar doar ca o formă transcendentă. Perpessicius devine o vedetă a regimului RPR ca și Sadoveanu și Arghezi.

Ionuț Țene
© Photo : Ionuț Țene
E numit academician și fondează Muzeul Literaturii române și revista Manuscriptum, care face istorie și teorie litarară în epocă. Perpessicius devine un "for literar tutelar", o instituție în sine, ierarhizând literatura română a anilor `50 și `60. Paradoxal intră în conflict cu avangardiștii, și mai ales cu teatrul absurdului a lui Eugen Ionescu, afirmând după ce a văzut "Rinocerii" la București, că nu înțelege această literatură prea deconstructivă. Perpessicius reușește să transforme din 1957 Muzeul Literaturii române într-un institut de cercetare cu contribuții indubitabile în istoria noastră recentă. Moare în martie 1971 în plină glorie după un puseu de comoție cerebrală. Și totuși, Perpessicus a fost un critic dualist, o personalitate care în viața publică și-a păstrat o formă comportamentală olimpică, ireproșabilă și academic recunoscută, în schimb în viața privată marele critic a fost un "fustangiu" incurabil. Deși miop și infirm Parpessicius a avut succes la femei și le făcea curte asiduu, deși era căsătorit și soția cunoaștea măcar o parte din aceste aventuri. Pe cât era de glacial în interpretarea critică și estetică pe atât era de înfocat în corespondența intimă și în jurnal. A avut mai multe aventuri extraconjugale cu asistente medicale, iar iubirea cu o filologă din Pitești a devenit celebră în epocă. Pe Viorica Secoșanu, cu o figură de nimfă grecească a cunoscută la bibliotecă. A urmat un amor nebun consumat în zilele libere și de sfârșit de săptămână. Până la urmă Perpessicius nu renunță la soție și într-o scrisoare îi spune frumoasei amante că se desparte de ea. Viorica Secoșeanu nu suportă despărțirea și seara se închide într-un cavou în cimitirul Bellu, unde dimineața își toarnă alcool pe corp și își dă foc. Paznicii o găsesc aproape moartă, zbătându-se în chinuri groznice. Moare la spital. Perpessicius de rușinea "gurii târgului" nu merge la înmormântarea amantei, deși a privit-o de pe o stradă alăturată, dintr-un birt. Din această dramă Perpessicius se pare că nu a învățat nimic. Continuă seria infidelităților fără să divorțeze. Și la bătrânețe, ca director al Bibliotecii Academiei comuniste se îndrăgostește de funcționarele instituției sau de câte o cercetătoare tânără de la sala de lectură. Unele îi cad în mreje, altele însă nu.

Abia spre finalul vieții se liniștește, unde se retrage la băi la Călimănești, de unde este văzut de tinerii confrați ca un zeu al literaturii aflat la crepuscul. Reușește să editeze opera lui Mihai Eminescu, cercetând manuscrisele poetului national, devenind unul dintre cei mai apreciați eminescologi. Încearcă câteva tentative de roman să scrie dar nu reușește să le încheie. Are mai mult succes cu volumul "Scut și targă" apărut în 1926, dezvoltă teme inspirate din experiența războiului și de vremurile care au urmat. De menționat sunt câteva opere substanțiale: Itinerar sentimental (1932), Dictando divers (1940), Jurnalul de lector (1944), completat cu Eminesciana, Mențiuni de istoriografie literară și folclor (1948 — 1956), Alte mențiuni de istoriografie literară și folclor (1957 — 1967), Opere, vol. I-XII (1966 — 1983), Lecturi intermitente (1971), Eminesciana (1971).

T. Tihan a reușit pe baza documentelor inedite și a prieteniei cu fiul lui Perpessicius, un excelent italienist care i-a oferit documente inedite, să surprindă viața fecundă de critică și estetică literară a marelui dispărut, dar și plină de amoruri neîmplinite. Perpessicius rămâne în primul rând ca un fondator de institutții culturale și un rival pe măsura lui G. Călinescu, Iorgu Iordan sau Tudor Vieanu, cu care a avut contradicții colegiale firești. Viața și opera se întâlnesc într-o dualitate interesantă și ciudată la Perpessicius: de la zenit la nadir. Era un enciclopedist temut de contemporani. Verbul său lovea ca o sentință definitivă opera tinerilor literați. Critica de azi duce lipsa unui Perpessicius.

Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.

Sursa: NapocaNews.ro

167

Загрузка...