Dragoș Dumitriu

"Exclusivitate - ce marcă de lenjerie intimă poartă Codruța Kovesi"

1103
(reînnoit 11:39 20.03.2018)
Dragoș Dumitriu
Din legătura cu "sistemul" rezultă că, până să demonstreze că e victimă, arată clar că a fost intim, beneficiar, parte și alte chestii din genul "amestecat", cum eufemistic spunea Dan Voiculescu.

Sincer, nu mi-a plăcut niciodată Sebastian Ghiță — chestie de observație a câtorva aspecte, dincolo de șmecheria figurii nevinovate. Am aflat cât de rapace și nemilos era în afacerile din Prahova, am văzut și extinderea forțată la nivel național, pe baza unor contracte cu serviciile speciale. Apoi combinația ticăloasă cu Sorin Vântu m-a convins — Ghiță nu poate fi numit mafiot… fiindcă nu are onoare. Asta spre deosebire de Sorin, care păstrează cel puțin această tradiție — a "oamenilor de onoare".

În politică a făcut ce știe — mai întâi l-a supus pe omul căruia îi datora ascensiunea locală, Mircea Cosma. Apoi s-a apropiat de Victor Ponta, acaparându-l cu totul pe prea-repede-ajunsul lider PSD și apoi premier. Ponta a cedat ușor mărgelelor colorate pe care i le-a oferit Sebastian Ghiță, plătind ulterior (și mai ales acum) prețul conflictelor în care acesta l-a antrenat.

Din legătura cu "sistemul" rezultă că, până să demonstreze că e victimă, arată clar că a fost intim, beneficiar, parte și alte chestii din genul "amestecat", cum eufemistic spunea Dan Voiculescu.

Cazul de față, al dezvăluirilor prin interviul acordat lui Ion Cristoiu, este neclar. Ce face de fapt Ghiță? Distruge imaginea unor persoane, care poate or merita asta, dar trimite în derizoriu ideea principală — probarea, demonstrarea unor grave nereguli comise de un angrenaj al instituțiilor de forță, în combinație — sau cu oblăduirea — serviciilor speciale străine, în special CIA.

A aruncat două vorbe despre rezidentul CIA — și punct. A mai aruncat două istorioare despre implicarea serviciilor — și gata. A trecut din nou la vie, la cramă, la chefuri… adică la ceva ce lumea intuia fără să i se spună. Adică banalul bârfei.

Codruța asculta Louis Armstrong… extraordinar! La chefuri erau aduși lăutari… fabulos! La băute, se cânta… am căzut deja pe spate! Patru televiziuni naționale înnebunesc poporul cu promo-uri ca să afle ce muzică ascultă Laura Kovesi!

Nu m-ar mira să văd în curând un titlu "Exclusivitate — ce lenjerie intimă poartă Codruța Kovesi"!

Ei bine, dacă asta nu e trecere în derizoriu a unei chestiuni serioase, atunci înseamnă că mi-am pierdut uzul rațiunii jurnalistice — și asta după aproape 30 de ani de presă!

Culmea a fost aseară, când Ghiță a început să amestece în spălătura pe care o numește "dezvăluire" oameni din Sistem, cu ținte ale Sistemului. Voiculescu și Becali, cu Coldea și uneltele Gușă și Bogdan?! Și asta aruncată tot așa, brusc, "naiv", la fel ca fața cu care a păcălit, a făcut miliarde și, mai ales, a fost "amestecat" cu Sistemul în timp ce făcea pe patriotul, os din Vlad Țepeș.

Să nu se înțeleagă că subapreciez demersul lui Ion Cristoiu — e un experimentator, un căutător, nu se lasă păcălit — dar își scrie propria piesă, iar cândva o va face și publică, pe înțelesul tuturor.

Revenind, mi se pare ciudat cum de apare Ghiță cu stratul lui de derizoriu exact când un specialist de talia lui Tudorel Toader a prezentat o argumentație solidă, bazată pe argumente profesionale — și care ar trebui să pună capăt unor ilegalități și, mai grav, unor încălcări ale Constituției. Peste asta se suprapune Ghiță cu crama și lăutarii!

Mai mult, se joacă și cu nu știu ce poză, că vezi Doamne, fu Codruța la "penal" în casă. În schimb, despre relația Coldea — Kovesi închide subiectul foarte grăbit — a fost "strict profesională"…

Altfel spus, după ce Toader a reușit să convingă — cu argumente profesionale! — chiar și o parte din masa orbită de furia unei așa zise lupte anticorupție, vine Ghiță și dă prilejul "propagandei" să spună "Uite cu ce se ocupă!", revoltând din nou aceeași țintă socială.

Da, Toader a convins multă lume că acolo, în Sistem, este ceva în neregulă, că este încălcată Constituția și că trebuie să răspundă conducerea pentru abuzurile incalificabile de la Ploiești și neregulile incredibile din alte zone.

Și nu, Ghiță nu convinge cu crame, lăutari și fotografii amânate, ci enervează. Unii spun că negociază. Cu Sistemul. De fapt, cum a fugit Ghiță din țară? Tot cu lăutarii? Poate are și de-acolo o poză, tot cu cineva din Sistem.

Nu cred că Ghiță negociază cu Sistemul ca entități adverse — ci ca părți. Sau poate că Ghiță nu negociază, ci interpretează. Ah, am uitat, Ghiță e o victimă și Portocală voia să-l omoare în arest. Portocală, ăla pe care l-a făcut să urle la lună o pereche de picioare puse după gât… Acel Portocală "îl înspăimânta" pe Ghiță, omul care a trimis "băieți" peste însuși Sorin Vântu…

În fine, nu luați în seamă ce scrie un ziarist cu aproape 30 de ani de experiență. E deformație profesională, să nu cred în figura inocentă a unui om. "Totul e iubire". Dar…

… Îl prefer pe Toader lui Ghiță. Poate Ion Cristoiu îi va lua și lui un interviu. Vreau Comisia propusă de Pleșoianu, care să investigheze grupările metastatale, nu exclusivități despre lenjeria intimă a Laurei Kovesi. Punct și de la capăt. 

Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik. 

1103
Tagurile:
Lenjerie intimă, Laura Kovesi, Toader Tudorel, Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță, România
Tematic
Ghiță, care firme străine te-au scos din joc cu mâna lui Kovesi?
Sorina Matei: "Fugea cu șoriciul și peștele după Kovesi și era milog"
Dosarul momentului - Mircea Badea: "Iohannis și Kovesi fug laș de Savaliuc"
Ambasada SUA, surpriză - când poate decide Iohannis DA sau NU pentru Kovesi
Toader a decis - poate merge până la capăt cu revocarea lui Kovesi
Savaliuc, lovitură dură și concretă împotriva lui Iohannis și Kovesi
Mâine, emoţii pentru Iohannis şi Kovesi. Ce se întâmplă la CNCD
Laura Kovesi și DNA - aruncă România într-un scandal internațional

Загрузка...