Octavian Racu

Isteria antimaghiară: Subversiunea “statului paralel” și a „nucleului UE”

397
(reînnoit 19:41 19.01.2018)
Isteria antimaghiară provocată artificial de reprezentanții „statului paralel” poate fi plasată în contextul tensiunilor între grupul de la Vișegrad și a „nucleului dur” al UE

BUCUREȘTI, 17 ian — Sputnik, Octavian Racu. Atmosfera centenarului a devenit un teren fertil pentru revitalizarea și exploatarea unor reminiscențe antimaghiare în contextul unei izolări tot mai mari a României. Coincidență sau nu, discursul împotriva revizionismului maghiar vine din zona mediei euro-atlantiste, grupate în jurul DNA și a lui Klaus Iohannis, iar, în același timp, Academia Română a dat publicității un manifest care înfierează "iliberalismul" și căruia i se oferă puternice note direct antiungare, antipoloneze și antirusești. Aici merită o atenție postul de televiziune Realitatea TV, care încearcă periodic să combine într-un coctail bizar mesajele naționaliste (în special, antimaghiare, antirusești și chiar antipoloneze) cu un discurs neoliberal și pro-atlantist, ostil (prin definiție) oricărei idei de suveranitate și identitate națională.

Alianță româno-maghiară, o piedică pentru proiectul "Statelor Unite ale Europei"

Isteria provocată în jurul unei amenințări din partea Ungariei (în pofida faptului că e un stat membru al UE și NATO), coincide cu încercările timide ale Bucureștiului de a se apropia de grupul de la Vișegrad, dar și cu demersurile pentru crearea unui grup similar în zona Balcanilor (Victor Ponta îl numise „grupul de la Craiova").

O astfel de direcție strategică, se pare, nu este pe plac președintelui Klaus Iohannis și celor care stau în spatele lui, care împărtășesc ideea orbitării în jurul „nucleului dur al UE", însoțit de promovarea unui discurs ostil "rebelilor" din Europa Centrală și de Est. La reuniunea neformală a Consiliului European de la Bratislava de acum doi ani, spre exemplu, Iohannis a subliniat odată în plus că autoritățile române își doresc o integrare mai profundă și o apartenență la „nucleul Uniunii Europene", "prin aderarea la zona euro și Schengen". Această poziție a fost exprimată de șeful statului român cu orice ocazie, subliniind că "nu există nicio alternativă acestui vector".

Așadar, dincolo de discuții despre justiție, cele două tabere politice împărtășesc și proiecte geopolitice diferite. Grupul din jurul lui Iohannis caută susținerea cuplului franco-german, în timp ce în zona PSD se încearcă o apropiere timidă de grupul de la Vișegrad, statele din zona balcanilor (Bulgaria, Serbia și Grecia) și o deschidere față de China și Rusia.

Anul trecut, pe 23 septembrie, Liviu Dragnea anunța pe pagina sa de Facebook că a avut o discuție telefonică cu Viktor Orban în care a convenit asupra soluționării disensiunilor în jurul închiderii școlii private catolico-maghiare, instituție care devenise obiectul unui dosar penal intentat de DNA. În ciuda unei noi isterii antimaghiare, Bucureștiul a reușit să rezolve amiabil această problemă.

În august 2017, în timpul unei reuniuni a diplomaților români, Călin Popescu Tăriceanu s-a pronunțat și el în favoarea unei apropieri de Ungaria și Polonia, subliniind că "Romania ar trebui să aibă „consultări la nivel politic cu Grupul de la Visegrád, prin participarea în formatul V4+".

În octombrie 2017, Viktor Orban declara într-un interviu, oferit publicației de limbă maghiară "Biharo Naplo" din Oradea, că poate fi găsită "o formă de cooperare în cadrul aranjamentelor din V4 (Grupul de la Vișegrad — Ungaria, Polonia, Republica Ceha si Slovacia) plus România, care să ducă în final la creșterea nivelului de trai, a nivelului de securitate și la îmbunătățirea perspectivelor și pentru românii din România".

„Depinde de români să decidă dacă se alătură poveștii de succes central-europene în cooperare cu ungurii, lansând proiecte economice comune și stabilind obiective", declara Orban atunci, arătând foarte clar că Ungaria este interesată de un dialog și o cooperare cu România, în nici un caz de un „război diplomatic". De o "atentare la integritatea teritorială a statului român", asupra căreia insistă mașinăria de propagandă și manipulare din România, nici nu se poate vorbi la modul serios.

Un alt oficial ungar de rang înalt, președintele Parlamentului de la Budapesta, Kover Laszlo (numit uneori de unele instituții de presă românești "inamicul numărul 1 al României"), a subliniat de mai multe ori necesitatea unei alianței între Ungaria și România împotriva politicilor Bruxellesului, în special în ceea ce privește apărarea valorilor identitare, problema migrației și dezbaterilor asupra reformei UE.

Într-un interviu oferit. în cadrul emisiunii "Bayer Show" din 31 decembrie 2017, postului ungar de televiziune Echo TV, Kover Laszlo și-a exprimat speranța că România se va alătura poziției în susținerea Poloniei în disputa cu Uniunea Europeană, disensiunea pe care o consideră importantă în contextul discuțiilor în jurul principiilor construcției europene.

"Sper ca românii, politicieni români din București, să înțeleagă esența acestei povești, pe care și ei o înțeleg pe propria piele. Deci, de fapt ceea ce se întâmplă de fapt în România este că un stat legitim, independent este destrămat până la cei mai mici atomi sub pretextul luptei împotriva corupției, sub pretextul sistemului judiciar, lucru care poate fi încadrat în procesul despre care vorbim".

În opinia președintelui parlamentului ungar, "se încearcă subordonarea nu doar a unei regiuni periferice „post-coloniale" unui centru european", dar și a întregii Europe.

În timp ce presa românească încearcă să cultive imaginea unui război româno-maghiar, potrivit președintelui Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (ATRU), Tiberiu Iuhasz, în Ungaria nu există o atmosferă ostilă față de români, iar arborarea pe unele instituții în comunitățile românești nu trezesc reacții adverse din partea autorităților populației majoritare.

„La Gyula, unde avem cea mai mare comunitate de români din Ungaria, drapelul României se află atât pe școala românească, cât și pe sediul nostru, al Autoguvernării românilor, și chiar în Biserica Ortodoxă. Autoritățile permit acest lucru în toată țara, iar maghiarii nu au avut niciodată nimic împotrivă", a spus Iuhasz, fiind citat de ziare.com.

Așadar, în ciuda încercărilor presei românești de a crea o senzație a unei ostilități între români și maghiar, în realitate nu există nicio premisă și niciun motiv pentru astfel de disensiuni. Mai mult decât atât, în ambele capitale există predispoziție pentru o apropiere în numele intereselor ambilor națiuni, într-o perioada unor frământări geopolitice și ideologice profunde.

"România, entuziasmată de ideea alipirii unor teritorii ale Bulgariei"

Tensionarea relațiilor între România și Ungaria, dar și o tentativă de diseminare a unor fake-news, care ar eroda climatul de încredere între Sofia și București, prin așa-numita campanie de colectare a unor semnături în trei județe din Bulgaria, pentru o unire cu România. Aici merită menționată motivația unei pretins demers de unire cu vecinul de nord: fascinația față de evoluția justiției și luptei anticorupție în statul român. Adică, prin acest material, care devenise viral în spațiul mediatic românesc, se sugerează că DNA este unica instituție care poate fi asociată cu mândria națională, iar presa bulgară descrie reacția instituțiilor media românești ca "un entuziasm legat de ideea alipirii unor teritorii bulgare".

În octombrie 2017, guvernul României reluase ideea dezvoltării unui proiect în zona balcanilor, inițiat cu doi ani mai devreme de executivul condus de Victor Ponta. Imitând modelul grupului de la Vișegrad, Ponta s-a grăbit să-l numească "grupul de la Craiova", după locul unde a avut loc reuniunea reprezentanților României, Bulgariei și Serbiei pe 25 aprilie 2015.

Mai devreme, pe 8 iunie, în cadrul unei întrevederi cu ministrul bulgar de Externe, Ekaterina Spasova Gheceva-Zaharieva, Teodor Meleșcanu anunțase că România intenționează să relanseze relațiile strategice cu statele balcanice în formatul așa-numitului „grupul de la Craiova".

La reuniunea din octombrie 2017, prim-ministrul bulgar Boiko Borisov declara că "s-a născut un nou grup de la Vișegrad, balcanic", precizând că, prin această inițiativă, cele patru țări fac „un lucru bun pentru Europa", iar „vocea" lor se va auzi.

În acest context, atacurile din presa Occidentală împotriva Bulgariei, care este prezentată ca „un cal troian al Rusiei" și o „oază de corupție" și lansarea unor fake-news care ar semăna o stare de neîncredere între Sofia și București, se prezintă ca o strategie direcționată în mod premeditat împotriva coagulării a două grupuri regionale în cadrul UE, între care România joacă rolul de o punte de legătură, care ar avea o influență asupra luării unor decizii în cadrul comunității europene.

Divide et impera

Anul 2018 va fi un an al dezbaterilor aprinse în jurul viitorul buget al Uniunii Europene, care nu este atât o problemă fiscală, cât una politică, existențială pentru european. Spre exemplu, cuplul franco-german a dat de înțeles foarte clar că își dorește distribuirea fondurilor în funcție de „progresele făcute în implementarea principiilor și valorilor europene". Iată de ce coagularea unui grup de state în Europa Centrală și de Est devine o adevărată bătaie de cap. Eforturile lui Emmanuel Macron și a social-democraților germani de a contribui la formarea unui nucleu dur în cadrul UE, care vrea să sporească controlul politic și economic asupra restul statelor, se lovește de rezistența unor țări care au înțeles că fără o politică pro-activă ar putea să fie condamnate la o dependență cronică față de piața europeană, fără perspective de dezvoltare. Iată de ce crearea unor divergențe între statele din zona Centrală și de Est, exercitarea unor presiuni politice și economice asupra fiecărui stat în parte, evocând "devierea de la normele democratice" și "nivelul înalt al corupției", devine o strategie de bază a celor care își propun centralizarea continentului European în favoarea unui grup restrâns de state și corporații. Anume din aceste considerente, grupul de la Vișegrad și grupul de la Craiova (aflat într-o fază embrionară, ce-i drept), adevăratele ținte ale războiului informațional și politic al Vestului împotriva „Noii Europe".

Subversiunea internă și externă a "statului paralel"?

Aici am putea utiliza termenul de „stat paralel", acea opoziție invizibilă, care nu este reprezentată de vreun partid politic, ci de structuri guvernamentale și neguvernamentale, care încearcă să submineze orice tentativă a guvernului și majorității parlamentare de promova un proiect național, diferit de cel impus din afară după 1989: protecționism, suveranism, identitarianism, politică externă multivectorială etc. În acest sens, Polonia și Ungaria, liderii cărora au devenit expresia unui model al "iliberalismului" în Europa (conservatorism, naționalism, valori creștine, suveranitate și protecționism economic), reprezintă un pericol de contagiune pentru România, țară care are toate șansele să se apropie și să susțină demersurile "rebelilor europeni". Cultivarea unei maghiarofobii și rusofobii, paralel cu pledarea pentru o fidelitate în raport cu nucleul franco-german și menținerea cu orice preț (chiar și cu prețul sacrificării intereselor naționale ale României) a unui parteneriat strategic cu SUA, devine un instrument al luptei politice interne.

PSD — prea slab și prea vulnerabil pentru niște pași hotărâți

Provocarea unor conflicte diplomatice artificiale cu Budapesta vine nu doar să împiedice constituirea unui grup de state capabile să-și apere interesele în raport cu Bruxelles, dar și să șubrezească poziția politică a PSD în interior. Din păcate, timiditatea și stângăcia, pe alocuri incapacitatea de a face o analiză la rece a situației, dar și o criză profundă de cadre, cu care se confruntă actuala majoritate parlamentară, ar putea favoriza tot mai mult pozițiile "statului paralel", implicit centrele de comandă din Occident. Declarațiile antimaghiare făcute de premierul PSD, Mihai Tudose, la postul de televiziune Realitatea TV, în ciuda poziției contrare a liderilor acestui partid, arată cât de slabă și vulnerabilă este această guvernare, în ciuda unui larg sprijin popular. Din păcate, deocamdată, nu există nicio alternativă de luat în seamă.

397
Tagurile:
Iliberalismul, Grupul de la Craiova, Grupul de la Vișegrad, Maghiari, Kover Laszlo, Viktor Orban, Klaus Iohannis, Balcani, Uniunea Europeană, Ungaria, România
Tematic
Polonia și Ungaria vor crearea unei bănci regionale în Europa Centrală - detalii
România, pusă la zid alături de Polonia, Ungaria și Bulgaria
Rusia și Ungaria, îngrijorate de ucrainizarea minorităților etnice din Ucraina
Ungaria aplică o "lovitură uriașă" Ucrainei și NATO
Ungaria - anunț care ar trebui să pună pe jar SRI și SIE
Ungaria vrea revizuirea Acordului de Asociere a Ucrainei cu UE
Ungaria vrea o alianță cu România și Rusia în problema școlilor din Ucraina
Ungaria și România se unesc împotriva Ucrainei pe subiectul legii învățământului
Ungaria: Ucraina să uite de viitorul european
În final, Ucraina și-a bătut joc de România și Ungaria
România se aliază cu Ungaria, Grecia și Bulgaria împotriva Ucrainei
Ungaria dă o lecție României - iată cum se bate pe plan internațional
Ungaria protestează față de lichidarea școlilor maghiare din Ucraina
Ungaria va avea de ales în 2018. Viktor Orban sau "invazia migranților"
Ungaria îsi schimbă discursul. Declarația despre România

Acum 80 de ani, țara noastră a intrat în război, știind va învinge

132
(reînnoit 07:31 23.06.2021)
…A răsunat numele de cod “Dortmund” și lovitura grea de înfricoșare, ca un oțel fulgerător, a agresorului german a căzut pe satele, orașele, câmpiile și pădurile care dormeau liniștit.

Editorial de Elena Karaeva

A căzut pe casele în care dormeau oamenii noștri dragi, bunicele noastre, mamele noastre, tații noștri, buneii noștri.

Ei au fost cei loviți.

Adică, noi. Noi toți.

Noi toți, acum 80 de ani, am fost copleșiți de lovitura “Europei unite” de atunci.

URSS a fost atacat de armata wermachtului, susținută și de industria constructoare de mașini ai Franței și de industria de oțel a Norvegiei, fiind aduși sub arme batalioanele belgiene SS, în aer a fost ridicată aviația românească, iar ordinile erau dat de ofițerii hitleriști inclusiv unităților militare croate.

Trupelor a fost atașată și presa. Mașinăria propagandistică hitleristă era asamblată cu aceeași meticulozitate cum erau asamblate tancurile și avioanele.

Joseph Goebbels, citându-și adresarea la radio, sublinia că “pe 22 iunie 1941 Europa a decis să dea o ripostă Rusiei Sovietice bolșevice”.

Berlinul nu avea nicio îndoială că wermachtul și nazismul vor învinge.

Însă “răspunsul rusesc” nu s-a lăsat așteptat.

Acesta a sunat într-o articol expediat de Constantin Simonov, nu acel scriitor-militar cărunt, pe care îl ținem minte, ci tânărul de 25 de ani, reporterul publicației “Steaua Roșie”.

Simonov a sosit pe Frontul de Vest peste cinci zile de la începutul Marelui Război pentru Aprăarea Patriei, iar mai târziu în memoriile sale va menționa un citat dintr-o discuție cu un ofițer din trupele de grăniceri. Acela va spune: “Am informații că toți din avanposturile mele au decedat. Au luptat până la ultimul om și au murit cu toții, toți din câți au fost. Familia mea este acolo, lângă Graev. Soția, doi copii, mama și surioara. Tot ce am pe lume este acolo”.

Practic, în aceeași zi, pe 29 iunie, unul din autorii planului „Barbarossa”, generalul Franz Halder va nota în agenda lui: “Veștile de pe front confirmă că rușii luptă peste tot până la ultimul om”.

Cu toate acestea, desigur, Halder expedia șefilor săi niște relatări victorioase.

Ulterior Simonov observase: “Orice ar scrie unii din ei după război, nimeni din ei nu admitea, firește, nici în gând, că această armată sovietică, “înfrântă în totalitate” pe Frontul de Est, va intra într-o bună zi pe teritoriul Germaniei”.

Aprecierile marilor generali ai Reichului erau întemeiate pe comportamentul autorităților și popoarelor europene în mai 1940, când în decurs de cinci săptămâni la picioarele naziștilor au căzut Regatul Olandei (capitularea a fost semnată pe 14 mai), Regatul Belgiei (capitularea a fost semnată pe 28 mai) și, în cele din urmă, Franța (capitulate pe 17 iunie).

Corpul expediționar britanic se salva din Dunkerque, iar soldații wermachtului intrau în capitalele europene. Europenii nu le-au opus nicio rezistență.

O plimbare relaxată prin împrejurările frumoase, mâncare delicioasă, vinurile de calitate și o primire bună din partea celor învinși – așa în ochii wermachtului arăta războiul în Europa de Vest.

Astăzi susținătorii “pacifismului” și “niciodată să nu mai fie” spun că “această experiență sângeroasă” (sic!) a ajutat Europa să se unească, depășind “ostilitatea din trecut” între state, transformând continentul în unul „pașnic”.

Dacă experiența sângeroasă, fără ghilimele, a existat, atunci deținătorul și păstrătorul ei este URSS.

Cetățenii lui au plătit cel mai mare preț pentru eliberarea fiecărui metru pătrat atât a propriei țări, cât și a statelor europene.

Ostașii sovietici duceau flori la mormântul lui Strauss în Viena, iar militarii wermachtului plantau mine în mormântul lui Pușkin.

Am așteptat trei ani deschiderea celui de-al doilea front, iar când ofensiva aliaților în Ardeni a început să eșueze și Churchill îl implora pe Stalin să vină în ajutor, termenii desfășurării operațiunii Visla-Oder au fost mutate de Comandamentul Suprem cu opt zile mai devreme (o adevărată eternitate, după criteriile planificării militare), iar decizia grăbirii ofensivei Armatei Roșii în Polonia a fost luată în câteva ore.

Naziștii țineau asediul Leningradului, locuitorii orașului-erou își duceau cu săniile copiii morți la cimitir, iar comandantul Berlinului, generalul Berzarin a vaccinat după Victorie copii mici din Berlin și semna dispoziții prin care copiii germani trebuiau să primească la timp lapte.

1418 zile de război, declanșat acum 80 de ani – e o distanță pe care a parcurs-o poporul nostru, aducând libertate, nu doar oprind cuptoarele crematoriilor din Majdanek și Auschwitz, nu doar salvând Cracovia de distrugere, iar comorile galeriilor din Dresda - de inundare, dar și consolidând valorile omeniei și umanismului.

Pe care Europa pragmatic le-a expropriate imediat, numindu-le “valorile lor comune”.

Lăsându-se eliberată, Europa a promis cu tărie urbi et orbi “Să nu se mai întâmple niciodată!”, imediat s-a implicat în alte războaie.

A luptat cu susținătorii independenței în Africa de Nord și de Vest. A purtat acțiuni militare în Indochina.

Apoi a venit rândul Iugoslaviei (în cadrul luptei cu “dictatura lui Milosevic și tiraniei sârbilor”, ținem minte cu toții aceste formulări).

Peste alte zece ani a venit rândul Ucrainei.

Acolo, în conturile absolut clar trasate, inclusiv de UE, inițial a existat prima tentativă de a provoca un război, iar peste alți zece ani, a doua. În prima și a doua tentativă, atât în 2004, cât și în 2013-2014, a existat, desigur, și o atmosferă de ură față de “alții”.

Precum și în perioada conflictului iugoslav, și-au ițit imediat capetele simpatizanții naziștilor, iar colaboratorii hitleriștilor și criminalii de război au devenit “luptători pentru libertate și independență” și “salvatori de influența rusească”.

© Sputnik / Kazimir Lishko

Revenind la război, să ne amintim că apărarea casei Pavlov din Stalingrad, doar a unei singure case, și doar prin rezistența unui singur pluton, a durat 58 de zile. E mai mult decât a durat plimbarea trupelor wermachtului prin Europa continental, astăzi unită și “pacifistă”.

Să ne mărturisim nouă înșine, mai întâi de toate, că tentativele de a devaloriza izbânzile predecesorilor noștri, apropiaților noștri, concetățenilor noștri, compromiterea lor cu istorii despre “milioane de femei germane violate”, despre “eșaloane de trofee” și despre “colecții de obiecte de artă furate” sunt doar un mijloc de anihilare a codului nostru genetic comun, mutațiile căreia ar putea să provoace cancer în tot organismul.

Haideți să înțelegem că toate aceste țipete despre “militarismul Rusiei” reprezintă doar o invidie față de țara care a săvârșit ceea ce părea imposibil – a înfrânt coloana vertebrală a nazismului, distrugând aproximativ trei sferturi din forța lui militară, în țara cărei s-a aplecat toată Europa continentală.

Și amintindu-ne de cei căzuți în luptă, cei răniți, uciși, duși în sclavie, trimiși în lagărele de concentrare, maltratați, chinuiți, împușcați și spânzurați, să repetăm că sacrificiile aduse în numele Victoriei nu au fost în zadar.

Trăim datorită sacrificiilor lor, sacrificii care astăzi sunt inimaginabile.

Iar memoria și durerea noastră au devenit obeliscurile noastre comune.

132
Tagurile:
Cel de-al doilea război mondial

Загрузка...
Ясско-Кишинёвская операция

Miturile și legendele celui de-Al Doilea Război Mondial