Ionuț Țene

Secularismul: schimbarea paradigmei religioase de la creştinism la islam?

341
(reînnoit 14:39 17.11.2017)
Senatul francez a realizat recent un raport devastator: 2.800 de biserici vor fi demolate în Franța, multe din acestea cu o vechime de câteva secole. Decizia guvernului din Hexagon a fost luată în urma costurilor de restaurare ce sunt tot mai ridicate decât cele de demolare.

În 2013 de exemplu, Biserica St. Jaques din Abbeville, construită în 1868, a fost demolată, cheltuielile totale fiind de 350 000 de euro. Această sumă este inferioară celei care era necesară pentru restaurarea templului.

Numărul de credincioși a scăzut constant în ultimele decenii, iar aceste lăcaşuri au fost abandonate. Cauza scăderii numărului de credincioşi fiind politicile de stânga şi secularizante ale guvernelor occidentale.

Descreștinarea Franței — un teren fertil pentru islamiști

Pentru multe orașe din Franța, lipsa de interes și înaltul preț al terenurilor unde sunt construite aceste biserici, pur și simplu nu mai justifică investițiile de restaurare. E o viziune strict materialistă în gândirea politicienilor francezi care au pierdut sensul spiritual al umanităţii. Gândirea mecanicistă neo-marxistă face incapabilă elita franceză să mai aibă activ organul perspectivei culturale şi religioase. Din 2007, când s-a luat această decizie, mai multe biserici au fost substituite de centre comerciale, magazine, blocuri de locuințe, săli de sport sau parcări de mașini, ca în fostul URSS.

Un politician francez conservator acuză guvernul că în loc de a distruge biserici, ar trebui „să demoleze moscheile radicalilor", care pun bombe la metrou, în pieţe sau cluburi. El acuză că o parte din aceste terenuri sunt vândute grupurilor islamiste ce construiesc moschei pe aceste locuri, informează Ştiri Creştine.

În realitate, pe teren, sute de noi moschei se construiesc în fiecare an în Europa. Acestea dispun de o capacitate pentru sute de mii de tineri musulmani, născuți în Europa sau pentru imigranții recent sosiți. În funcție de legile fiecărei țări, deseori aceste edificii primesc bani din partea guvernelor. Conform analizelor guvernamentale din ţările occidentale şi comisia europeană de la la Bruxelles prevede ca după 2050 populaţia majoritară a Europei să devină musulmană. Politica de stânga atee a slăbit în mod organizat și premeditat creştinismul şi a încurajat islamizarea continentului. La aceasta se adaugă sporul demografic pozitiv al familiilor musulmane faţă de cele creştine sau agnostice. Declinul creștinismului practicant în Europa, contracarat în același timp de secularism și de ateismul militant al elitelor, nu mai este o chestiune trecătoare, ci o certitudine social-religioasă.

De la politica de desacralizare la una de islamizare

Cifrele demonstrează că majoritatea în Europa nu mai sunt creștinii, ci sunt cei ce se declară „fără religie", în corelare cu islamizarea. Numărul de credincioși creştini a scăzut constant şi dramatic în ultimii ani, multe biserici au fost practic abandonate, în timp ce numărul moscheilor crește simțitor. Pe lângă aceasta asistăm şi la o scădere a influenţei creștinilor în politică, în timp ce politicile umaniste de stânga domină agenda majorității guvernelor occidentale. Ţările din centrul şi estul Europei care au cunoscut dezastrul materialismului stângii radicale şi a ateismului marxist se opun distrugerii identităţii creştine a continentului.

Utopia comunistă e o paradigmă care duce la disoluţia societăţilor occidentale clasice, devenind enclave ce pendulează între agnosticism şi islam. Politica de desacralizare nu duce la dispariţia religiei, ci dimpotrivă la înlocuirea creştinismului cu un islam mai tânăr şi viguros demografic, care are acceptul politicilor de stânga, ce favorizează în realitate schimbarea de paradigmă religioasă a continentului. În subsidiar stânga politică nu mai este adepta secularizării, ci un vehicol ideologic folosit în musulmanizarea bătrânului continent? Instituţiile europene devin indirect foruri de propagandă pentru schimbarea paradigmei religioase a Europei, prin politicile aşa-zis seculare, care de fapt devaforizează creştinismul şi favorizează islamul.

Pierderea identităţii iudeo-creştine a Europei în favoarea islamizării va crea poate pe viitor probleme politicii culturale ale Israelului, ce poate să-şi piardă aliatul istoric european.Enclavele "no go" s-au înmulțit în Franța ca urmare a politicii seculariste, devenind locuri în care cultura și tradiția iudeo-creștină a dispărut.

Libertatea religioasă — un drept fundamental al omului modern

România care a cunoscut era demolărilor de biserici în vremea comunismului, astăzi este o ţară care recuperează şi arhitectonic credinţa creştină. Demolările de biserici au început după cutremurul din 1977.

Nicolae Ceauşescu a ordonat distrugerea a 20 de lăcaşe de cult, cele mai multe din categoria monumentelor istorice. Biserica Sfânta Vineri, adăpostea icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, icoana pictată la Viena, în 1748, şi la dărâmarea acesteia s-a produs o minune: martorii oculari ai demolării au povestit despre o ploaie cu bucăţi de gheaţă pornită din senin chiar în mijlocul operaţiunii. Comuniştii români au demolat cu mult mai puţine biserici, decât demolează astăzi guvernele de stânga secularizate din Occident.

Şi în Germania situaţia e dezastruoasă privind demolarea bisericilor creştine. Până în prezent peste 350 de biserici au fost închise. Un cunoscut politician de stânga Joachim Reinig are ca obiectiv „integrarea cât mai rapidă" a miilor de refugiați musulmani ce sosesc în Europa în fiecare săptămână şi, conform unei propuneri a acestuia apărute în presă, bisericile creștine trebuiesc demolate pentru ca moschei musulmane să fie construite pe respectivele locuri?

Creştinismul face parte din identitatea spirituală şi democrată a ţărilor europene. Lovindu-se în creştinism se atacă un drept fundamental al omului modern: libertatea religioasă. În anii 1980, Papa şi societatea civilă se indignau față de demolările ceauşiste, astăzi nici guvernele ţărilor vestice sau Vaticanul nu au nicio reacţie că se pun la pământ circa 3000 de biserici creştine, numeroase monumente istorice, în Franţa.

Cine va apăra identitatea iudeo-creştină a Europei? Guvernul de la Paris îl depăşeşte pe Ceauşescu în chestiunea demolării de lăcașuri, ajungând să concureze cu regimul bolşevic din vremea lui Lenin. De ce?

Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.

Opinia autorului ar putea să nu corespundă neapărat cu cea a redacției Sputnik.

Sursa: NapocaNews.ro

341
Tagurile:
Ionuț Țene
Lansarea rachetei balistice intercontinentale de pe mare

Garanția rusească a răzbunării împotriva agresorului: Racheta intercontinentală ”Skiff”

95
(reînnoit 19:57 11.08.2020)
Rachetele balistice bazate pe mare sunt capabile să se afle în serviciul militar (în regim de așteptare) ani de zile pe fundul mării și apoi, la comandă, să lovească ținte terestre și maritime, scrie observatorul militar Alexandr Hrolenko.

Editorial realizat de Aleksandr Hrolenko

Rusia își va folosi potențialul nuclear în cazul oricărui atac cu rachetă asupra teritoriului său, deoarece în zbor este imposibil să se determine conținutul unui focos lansat. Acest lucru este menționat într-un articol pregătit de Statul Major General al Forțelor Armate ”Cu privire la fundamentele politicii de stat a Federației Ruse în domeniul deteriorării nucleare”, publicat recent de ziarul ”Krasnaia Zvezda”.

”Într-o astfel de situație, obiectivul inamicului va fi perceput ca distrugerea Rusiei, iar „răspunsul va fi unul zdrobitor”.

Una dintre opțiunile pentru un astfel de răspuns ar putea fi lansarea unei salve a rachetelor balistice intercontinentale (ICBM) bazate pe fundul mării ”Skiff”, numărul, punctele de bazare, puterea de atac și căile de zbor ale cărora sunt cunoscute doar de un cerc restrâns de specialiști.

Teoretic, inamicul ar putea urmări și ataca în zona militară de patrulare submarinele strategice ale proiectului 955 ”Borei”, să efectueze un atac preventiv asupra celor 150 de sisteme de rachete ”Yars” cu unități hipersonice manevrabile ”Avangard”, să lovească o serie de bombardiere strategice rusești transportoare de rachete în apropierea liniilor de lansare. Și chiar și în acest caz (a unui noroc incredibil), va exista o lovitură de reacție din adâncurile oceanelor. Este imposibil din punct de vedere tehnologic să efectuezi un atac de dezarmare (preventiv) asupra ”Skiff”.

Componenta invizibilă a forțelor nucleare strategice ale Rusiei, rachetele balistice bazate pe fundul mării ”Skiff” sunt capabile să se afle în serviciul militar (în regim de așteptare) ani de zile pe fundul mării și apoi, la comandă, să lovească ținte terestre și maritime.

În sfera informațională, sunt foarte puține date despre această rachetă, care indică indirect asupra eficienței ridicate a dezvoltării Biroului Central de Proiect ”Rubin” și a Centrului de rachete ”Makeiev”. Probabil, ”SkifF” este o dezvoltare a celebrului ICBM bazat pe mare "Sineva", cu caracteristici de zbor îmbunătățite și dotat cu inteligență artificială.
Cele mai importante avantaje ale ”Skiff” sunt capacitatea ridicată de supraviețuire militară și costuri relativ mici de întreținere.

O taină în container

Racheta balistică intercontinentală ”Skiff” face parte din familia rachetelor cu rază lungă de acțiune pentru submarine, și se află într-un container de lansare, care este protejată de presiunea enormă și a mediului agresiv, dar și asigură legătura cu centrul de comandă al Forțelor Maritime.

Crearea unui „pachet” ermetic și inoxidabil capabil să protejeze racheta de pătrunderea apei sărate timp de mai mulți ani a fost principala problemă tehnică a proiectului. În schimb, în prezent este mai ușor să găsești un ac într-o căpiță de fân decât un ”Skiff” în mare.

Capacitatea înaltă de deghizare și capacitatea unică de luptă sunt obținute datorită instalării containerelor de lansare a rachetelor balistice intercontinentale la mare adâncime, inaccesibile pentru torpilele potențialului inamic, capabile să diminueze efectul chiar și al unui atac nuclear la suprafața mării. Un submarin special transportă racheta ”Skiff” la destinație. Locul instalării acestora nu poate fi urmărit cu mijloacele de cercetare existente sau de perspectivă.

În cazul utilizării militare, containerul, printr-un semnal, golește balastul (la fel ca la un submarin), se ridică la adâncimea potrivită, iar racheta pornește spre țintă conform programului său. Dacă raza de acțiune a ICBM ”Sineva” este mai mare de 8000 de km, se poate presupune că ”Skiff-ul”, care este mai avansat, poate zbura mai departe.

Vom sublinia faptul că serviciul militar în apele interne ale Rusiei nu încalcă „Tratatul despre fundul mării” (1970), care interzice plasarea armelor nucleare pe fundul mării în afara zonei de 12 mile adiacente țărmului. De exemplu, pe platoul continental arctic și în apele de coastă ale Oceanului Pacific, există numeroase puncte de adâncime convenabile pentru instalarea unor rachete balistice intercontinentale de adâncime - cât mai aproape de obiectivele de pe teritoriul unui potențial inamic. Și acesta nu este o „amenințare rusească”, ci un factor serios în îngrădire a aspirațiilor agresive ale Occidentului, pretențiile asupra căilor maritime din Marea Nordului și bogăția naturală a Arcticii rusești, Orientului îndepărtat și Insulelor Kurile.

Avantajele ICBM ”Skiff” din punct de vedere economic sunt evidente. Submarinele nucleare care transportă rachete sunt extrem de costisitoare de fabricat și de exploatat, iar pregătirea echipajului este de asemenea costisitoare.

O rachetă de acest fel (bazată pe fund de mare) poate să supraviețuiască oricărui submarin în termeni de timp de serviciu, fără costuri suplimentare, și, în același timp, să-și păstreze potențialul de luptă inițial, capacitatea de a lansa și de a atinge cu precizie țintele. Acesta este răspunsul Rusiei la noua cursă a înarmărilor pe mare anunțată de Occident.

Se cunoaște că primul test al ”Skiff” a avut loc în 2008, testele fabricii au început în Marea Albă în vara lui 2013, iar în 2017, șeful Comitetului de Apărare și Securitate al Consiliului Federației, Viktor Bondarev, a spus că ICBM bazată pe fundul mării se afla deja „în doarea” Forțelor armatei Ruse. Prin urmare, noua rachetă a fost deja testată în timp și merită atenția noastră.

Victimele iluziilor

Pe 2 iunie, președintele rus, Vladimir Putin, a aprobat ”Bazele politicii de stat în domeniul politicii de îngrădire nucleară”. Conform documentului, un potențial adversar ar trebui să fie conștient de inevitabilitatea unei reacții de răspuns în az de agresiune. Cu toate acestea, Rusia consideră armele nucleare doar ca un element de descurajare.

Permiteți-mi să vă reamintesc că în anii '70, Statele Unite au abandonat ideea de a plasa rachete pe fund de mare și au pornit pe direcția de desfășurare a rachetelor cu rază medie de acțiune în Europa. În documentele strategiei nucleare americane, a apărut o doctrină agresivă privind obținerea victoriei într-un război nuclear limitat, datorită câștigării timpului necesar de zbor și a unui sistem bazat în linia întâi în Europa de Vest.

Conform planurilor Washingtonului, peste 570 de rachete cu propulsie solidă ”Pershing-2” trebuiau să livreze monoblocuri nucleare cu o capacitate de 80 kilotone către ținte din URSS la o distanță de până la 1800 de km (până la Moscova - în 8 minute).

Adică, astăzi istoria se repeta la un nivel tehnologic diferit, iar sistemul bazat pe lina de înaintare (Forward Based System) se abate din Germania în Polonia în ochii noștri. Acțiunile SUA în domeniul armelor strategice au ca scop realizarea conceptului de „lovitură globală” cu utilizarea armelor nucleare.

SUA și activiștii NATO încearcă să folosească instrumente militare pentru a „descuraja” dezvoltarea economică și creșterea influenței internaționale a Rusiei, care a depășit cu mult Occidentul colectiv în dezvoltarea și producerea de rachete hipersonice, submarine nucleare, avioane de luptă de generația a 5-a, drone submarine din clasa Poseidon și alte tehnologii de înaltă clasă, arme care garantează înfrângerea oricărui agresor. O situație paradoxală apare atunci când consilierii militari se tem să sfătuiască politicieni americani nebuni, deoarece văd diferența dintre doctrină și realitate.

Timp de aproape două decenii, Pentagonul și aliații săi au desfășurat operațiuni militare costisitoare în Afganistan pentru a obține victoria asupra organizației teroriste slab armate talibane (organizație teroristă interzisă în Federația Rusă și în alte câteva țări). Drept urmare, SUA au încheiat un acord de pace cu inamicul, rușinos pentru armata americană și pleacă, lăsând statul slab existent - Republica Islamică Afganistan - în voia sorții.

Din păcate, Washingtonul nu a tras concluziile corecte și cu mult entuziasm a decis să se ocupe de „salvarea Europei” de inexistenta amenințare rusească. Cu toate acestea, „Skiff”-ii și alți garanți ai securității Federației Ruse veghează în permanență.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

95
Tagurile:
Agresor, rachetă, Rusia, Graniță
Tematic
Un nou lot cu S-400 va pleca în Turcia, ”Patriot” și ”Eurosam” - sub semnul întrebării
Propunere făcută în Senatul SUA pentru achiziționarea sistemelor S-400 din Turcia
Un senator american propune achiziționarea de către SUA a S-400 de la turci
Coreea de Nord dezvăluie ce tip de rachetă a testat pe 2 octombrie
SUA au testat o rachetă interzisă de INF
Expert rus, despre noile teste de rachetă ale SUA: O politică duplicitară
SUA lansează o nouă rachetă balistică pentru a contracara „amenințările secolului XXI”
Cale de întoarcere nu este: Turcia, a doua testare a S-400 împotriva avioanelor americane
Presa: Turcia testează eficiența S-400 împotriva avioanelor americane F-16

Загрузка...
Монахиня держит зажженную свечу во время праздничной Пасхальной службы в Кафедральном соборе Святой Троицы Самеба

Un mort și prea mulți imbecili!

202
Noroc că suntem NATO și avem rachete să ne păzim! Sincer, eu le-aș sugera celorlalți să se păzească de noi! Îi tâmpim și pe ei. De fapt, chiar asta vor cei care ne-au imbecilizat – să răspândească microbii imbecilității în țările din est!

 Azi a murit o personalitate, un om politic de prim rang și un intelectual – Oliviu Gherman. Câțiva oameni politici au reacționat, în primul rând, cei care au lucrat cu el – Iliescu, Năstase, Severin. Apoi atenta Viorica Dăncilă și, în final, posibilul moștenitor al muncii lui Gherman, Marcel Ciolacu.

Da, diferență uriașă între profesorul universitar și omul de carte Gherman și Ciolacu – dar… acesta, din păcate, nu e doar PSD, ci e România. E diferența de Radu Câmpeanu la Orban, de la Iliescu și Rațiu la ”plăcuța suedeză” de pe fruntea lui Iohannis. Și alte diferențe.

Dar mă uitam la reacțiile oamenilor ”simpli”. Citeam comentariile la postările care omagiau o personalitate. Sigur, a fost și Gherman generator de controverse – dar ce personalitate nu este izvor de controverse, cu bază reală sau motive inventate? Care personalitate nu e forfecată azi de presă sau de diverși internauți - sau chiar condamnați de nulități  transformate în repere ale ”societății civile”, ale ”opiniei publice”?

Insulte, înjurături, urări de moarte sau de pușcărie în cel mai ”fericit” caz! Toate fără nicio legătură argumentată cu răposatul și faptele acestuia, ci pur și simplu insulte! Asta e noua „societate”?! Ei sunt cei ce vor schimbarea?

Nu voi reproduce aici asemenea cretinisme, ci doar mă gândeam – de unde au apărut toți acești siniștri? Rectific – de unde a apărut un segment masiv al generației noi? Răspunsul e simplu: din ciocnirea cu așa zisa civilizație a libertății!

Nu a mai fost nici influența estului, nici a trecutului, ci doar a unui Occident în care insulta, injuria, obscenitățile de cea mai joasă speță, trivialitățile fac parte din creația culturală contemporană. Și asta dintr-un motiv simplu: totul în această ”libertate” are o componentă comercială. Sau cel puțin un segment important comercial.

Ori, cel mai bun cumpărător e prostul! Mai ales prostul căruia i se dă senzația că e deștept. Imbecilul care ”știe el mai bine”! Imbecilul setat, căruia îi poți oferi orice argument, orice teorie sau exemplu… dar nimic! El nu știe decât ce îi vine din setare – și să înjure! Azi, prostul, imbecilul, e obligatoriu și radical!

Așa am ajuns și noi, românii! Ne uităm la cele mai idioate emisiuni, ascultăm cele mai stupidă ”muzică”, filmele de succes sunt bazate fie pe povești de copii tâmpiți, fie pe cazuri psihiatrice, fie, în cel mai bun caz, pe viața unor personaje din lumea infractorilor! Cărțile?... Ferească Dumnezeu! În România nu ești scriitor dacă nu apare obscenitatea, vulgaritatea, în textele tale!

Dar ce să mai vorbim – e suficient să vezi imbecilul de azi mândru că poartă niște pantaloni rupți, barbă ca Rasputin și pantofi de lac fără ciorapi, lăsând glezna să se vadă… precum chipul lui CTP la televizor. Și, evident, toate astea pe bani enorm de mulți, pentru că… imbecilitatea costă! Sau vezi femei serioase cu ținute, machiaj și mai ales operații estetice specifice curvelor! ”Lumea bună” din noua generație a fost prostită să poarte ”ținutele” cerșetorilor, ”interlopilor” și prostituatelor – și să se mândrească cu averile plătite pentru asta!  

Imbecililor li se dau clișee – incidente fabricate, vinovați declarați, caracterizări venite de la ”influenceri”, fără nici un argument! A zis vedeta! A zis partidul! Numai vorbe goale! Numai radicalizare, români contra români! Umilitoare degradare a omului, nu doar a românului!

Nu mai zic cât e de bine să ataci biserica, dar să lauzi ”toleranța”, să crezi gogomăniile unor șarlatani, dar să acuzi Academia că e ”naționalistă”.

În fine, sunt multe de spus – dar nu ai unde și nu ai cui! Și nu ai de ce! Ciolacu, Orban, Barna, ”Ceaușescu”, Anisie și alte figuri de Doamne păzește! Biden, Timmermans, Juncke… 

Noroc că suntem NATO și avem rachete să ne păzim! Sincer, eu le-aș sugera celorlalți să se păzească de noi! Îi tâmpim și pe ei. De fapt, chiar asta vor cei care ne-au imbecilizat – să răspândească microbii imbecilității în țările din est!

În 1989 eram o societate educată, politicoasă, cititoare de cărți bune și iubitoare de muzică aleasă. Acum suntem aici – scuipăm pe catafalcul unui om care a pus umărul să cedăm în fața Occidentului. Ironic, nu? Nu, curat progres democratic, coane Oliviule, că și matale și alții ați crezut în povești – și ne-ați făcut și pe noi să credem.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.

202
Tagurile:
Mort

Загрузка...
Proteste în Belarus

Proteste în Belarus: Jurnaliști, atacați de "oameni în negru"

0
(reînnoit 23:20 11.08.2020)
Oameni în negru, fără însemne oficiale atacă jurnaliștii, le extrag cardurile de memorie și distrug aparatele foto și video.

CHIȘINĂU, 11 aug – Sputnik. Persoane în uniformă neagră și căști bruschează jurnaliștii, le confiscă cardurile de memorie, distrug aparatele și le smulg ecusoanele de jurnaliști, a relatat agenției Sputnik Belarus reporterul foto al Associated Press, Serghei Grits.

Potrivit lui, pe la orele nouă seara, spre angajații instituțiilor de presă, care activau în apropierea hotelului Orbita, s-au apropiat câteva persoane cu caschete, fără semne distinctive.

“Cu trei lovituri cu pumnul mi-au distrus ecranul camerei. De la alți șase colegi le-au extras cardurile de memorie”, a menționat Grits.

Reporterul foto a specificat că inițial acești “oameni în negru” au dispersat demonstranții, iar apoi au revenit pentru “a rezolva” jurnaliștii.

Potrivit Sputnik, pe bulevardul Dzerjinski a fost distrus aparatul foto al reporterului portalului TUT.BY, Vadim Zamirovski. Jurnalistul consideră că miliția a primit indicații să distrugă camerele.

0
Tagurile:
Minsk, Belarus
Tematic
Ultima oră: Tihanovskaia îndeamnă belarușii să renunțe la proteste
Proteste în Belarus: Ciocniri violente între demonstranți și OMON în Brest - Video
Belarus: Trupele OMON trag în protestatari cu gloanțe de cauciuc

Загрузка...