Ionuț Țene

Începe o altfel de fiestă în Catalonia. Pericol pentru Europa unită!

188
(reînnoit 15:55 16.11.2017)
Greșeala Occidentului care a încurajat și recunoscut independența Kosovo în urma războiului din anii 1998 - 2008 se întoarce împotriva lui.

Opinia publică în general nu cunoaște istoria Cataloniei și lupta acesteia sângeroasă pentru independență. În timpul războiului civil spaniol Catalonia a fost proclamată ca un stat anarho-comunist, care a intrat în conflict cu republica comunistă de la Madrid. Barcelona ducea un război dur pe două fronturi: atât împotriva comuniștilor spanioli, cât și împotriva monarhiștilor radicali conduși de generalul Franco.

O retrospectivă istorică

Romancierul britanic George Orwell a descris în reportajul genial, intitulat "Omagiu Cataloniei" utopia statului anarhist zdrobit în sânge de comuniștii din Madrid susținuți de Stalin și apoi de dreapta sprijinită de Axă. Catalonia a căzut sub stăpânirea spaniolă, dar spiritul de independență a continuat. Lluis Companys fugit în Franța ocupată de nemți este arestat de Gestapo și oferit lui Franco cadou, care a ordonat execuția lui după un proces sumar în octombrie 1940.

Liderul catalan Puigdemont este un susținător declarat al lui Companys, la mormântul căruia a pus un buchet de flori după ce a declarat independența Cataloniei la începutul lunii octombrie. A arătat lumii că-l urmează. Ceea ce se întâmplă acum în Spania nu este sfârșitul Cataloniei autonome trecute sub autoritatea guvernului de la Madrid care a activat prin Senat articolul 155 de anulare a secesiunii catalanilor, ci doar începutul unor confruntări, posibil violente, care din nefericire pot aduce aminte de începutul fostului război de separare din Iugoslavia.

Precedentul kosovar

Greșeala Occidentului care a încurajat și recunoscut independența Kosovo în urma războiului din anii 1998 — 2008 se întoarce împotriva lui. A fost precedentul care a demantelat ordinea constituțională și acordul istoric de la Helsinki privind inviolabilitatea granițelor. Încurajarea kosovarilor de către nemți, austrieci, olandezi și americani în 1998, ca să proclame independența unei regiuni autonome din statul suveran Serbia a deschis cutia Pandorei care astăzi s-a translat în Occident. Și acesta e numai începutul. Urmează alte regiuni autonome din țări europene să-și proclame independența după modelul catalan?

Propagarea secesionismului pe continentul european ar duce automat la destructurarea Uniunii Europene. Ministrul de Externe sârb a criticat dubla măsură a țărilor europene privind Kosovo și Catalonia. Bruxellul, NATO, SUA, Franța sau UK au declarat hotărât că se opun independenței Cataloniei. Dar precedentul Kosovo e un exemplu pentru catalani, lucru la care nu s-au gândit liderii europeni la 1998 că va deveni un model pentru alții, când au susținut mișcările secesioniste din Serbia de sud.

Spirala istoriei

Roata istoriei s-a întors, iar Puigdemont e hotărât să meargă până la capăt cerând nesupunere civică democrată, dar e greu ca transferul de putere de la secesioniști la reprezentanții guvernului de la Madrid să nu transforme Barcelona din păcate într-o altfel de fiestă.

Noi considerăm, a afirmat Puigdemont, că „Articolul 155 este un atac împotriva voinţei catalonilor", chemând, preventiv, la o evitare a violenţelor. „Nu dorim forţa şi nu vrem s-o folosim…vom continua să activăm în favoarea unei ţări libere".

Deci liderul catalan amenință cu folosirea forței în caz de nerespectare a voinței de independență a catalanilor. Mai mult, Puidegmont a transmis Madridului că deja se discută "între două state independente" și că activarea forțată a articolului constituțional 155 este o agresiune a Spaniei împotriva unui stat independent. Puigdemont atunci când vorbește de două state independente anunță indirect faptul că poate cere poliției locale și pompierilor din subordinea Barcelonei să se opună împotriva unei posibile agresiuni a unui alt stat, Spania și că riposta față de garda națională spaniolă e legitimă.

Lucrurile vor lua o întorsătură gravă în Catalonia. Deja mii de firme și multinaționale și-au mutat sediul social din regiune. Prețul independenței va fi scump pentru catalani, lucru ce poate să ducă la o prăbușire economică și la conflicte violente între susținătorii independenței și cei ai loialiștilor, care nu sunt puțini în Barcelona, dovadă mitingul de un milion de oameni de acum câteva săptămâni, condus de Llosa, care susținea Madridul.

Independența Cataloniei va fi greu de anulat de către Madrid, iar nesupunerea civică se poate transforma în lupte de stradă ca în perioada interbelică. Madrilenii cer în stradă arestarea lui Puigdemont. Uniunea Europeană se confruntă cu o problemă grea care poate duce la o propagare rapidă a secesionismului pe continent și la o stare de instabilitate generală.

O nălucă umblă prin Europa — stafia secionismului

În Europa umblă stafia secesionismului pe criterii economice, de parcă ar putea exista o lume numai a regiunilor mai bogate separată și împotriva celor mai sărace. De fapt bogăția celor înstăriți constă în colaborare, nu separare de provinciile mai sărace. S-a trecut de la un rasism etnic la unul economic în Europa. Plătim cu toții acum, noi europenii, ignoranța și aroganța istorico-politică a liderilor de la Bruxelles, atunci când au recunoscut independența Kosovo și dezmembrarea unui stat suveran Serbia, ce avea consfințite frontierele conform acordului de la Helsinki din 1975. Poate și acum ar trebui un nou acord european de garantare a frontierelor pentru ca aceste crize de tip kosovar sau catalan să nu se mai repete, deoarece pun în pericol existența Uniunii Europene și pacea europeană. Din păcate, se pare că la Barcelona începe o altfel de fiesta?

Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.

Opinia autorului ar putea să nu corespundă neapărat cu cea a redacției Sputnik.

Sursa: NapocaNews.ro

188
Tagurile:
Ionuț Țene
Учения НАТО в Грузии

Noul „manifest” antirusesc al NATO amenință toate țările CSI

134
(reînnoit 12:05 16.06.2021)
Summitul din iunie al Alianței Nord-Atlantice diferă de celelalte prin felul în care au fost stabilite prioritățile și prin amenințările de securitate imaginare.

În sistemul de coordonate distorsionat din comunicatul final NATO, Rusia s-a dovedit a fi, în mod previzibil, principala „amenințare la adresa păcii”, Coreea de Nord și Iranul s-au situat pe locul doi - cu o marjă mare, pașnica Republică Belarus a fost „desemnată” drept a treia cea mai importantă amenințare la adresa securității, iar China a fost menționată doar pe locul patru.

Nimeni din lume nu a autorizat NATO să împartă state care au drepturi egale și care sunt independente pe categorii. Cu atât mai inadecvată este argumentarea „acuzației” a alianței, care reprezintă interesele a doar aproximativ zece la sută din populația lumii.

Comunicatul summit-ului de la Bruxelles din 14 iunie este în esență un „manifest” antirusesc - stufos, extravagant, periculos pentru țările CSI și umanitatea în ansamblu. Peste zece articole din „rechizitoriu” sunt dedicate „amenințării rusești” (9-15, 25, 46, 50, 54). Pentru comparație, RPDC și Iranul au obținut câte un punct fiecare (51 și 52), „amenințarea chineză” este desemnată prin două puncte (55 - 56). Documentul este un paradox.

În ultimul sfert de secol, Alianța a bombardat activ Iranul, Afganistanul, Libia, Iugoslavia, Siria și nu are dreptul la declarații de genul: „Acțiunile agresive ale Rusiei reprezintă o amenințare la adresa securității euroatlantice”. Cu toate acestea, comunicatul a menționat că blocul construiește un parteneriat cu Federația Rusă de mai bine de 25 de ani, îndeplinindu-și obligațiile internaționale, iar Rusia „continuă să încalce valorile, principiile, încrederea și obligațiile”.

„Partenerii” nu vor să revină la realitate. După lovitura de stat sponsorizată de SUA-UE la Kiev, revenirea Crimeii la Federația Rusă și summitul NATO din Țara Galilor din 2014, alianța a suspendat „practic orice cooperare civilă și militară cu Rusia”. În același timp, Moscova se presupune că ar trebui și ar trebui să se pocăiască și să se întoarcă la „situația de altădată”.

Adică să cedăm „teritoriile ocupate”: Crimeea Ucrainei, Abhazia și Osetia de Sud Georgia, Transnistria Moldova. În caz contrar, Bruxellesul promite să „răspundă la deteriorarea mediului de securitate ... inclusiv printr-o prezență în viitor în partea de est a Alianței”. Raționamentul reflectă o percepție distorsionată a lumii și aduce în minte concluzia recentă a președintelui francez Emmanuel Macron cu privire la „moartea cerebrală” a NATO. Ascunzându-se în spatele cuvintelor despre pace și securitate, Statele Unite și aliații săi se pregătesc pentru o bătălie cu Rusia, ignorând soarta țărilor și popoarelor vecine.

Acuzații nefondate

Alianța Nord-Atlantică este îngrijorată de creșterea puterii militare a Rusiei în diferite sfere. Potențial militar nou, „activități provocatoare, inclusiv în apropierea granițelor NATO”, exerciții de surpriză la scară largă desfășurate fără notificare prealabilă, continuarea concentrării puterii militare în Crimeea, desfășurarea de rachete moderne cu dublă utilizare în regiunea Kaliningrad, integrarea militară cu Belarus. Trebuie amintit aici că nu Rusia s-a apropiat de granițele alianței, ci NATO s-a extins la granițele rusești. Și de mult timp practică războaie hibride în formatul „revoluțiilor culorate” în spațiul CSI.

NATO nu este o organizație umanitară și reprezintă o amenințare potențială pentru securitatea Federației Ruse. Reacția Moscovei și Minskului este destul de naturală, ei nu au uitat „corecțiile” geopolitice ale alianței din Europa (Iugoslavia), Orientul Mijlociu (Irak, Afganistan, Siria), Africa (Libia) și multe altele.

În absența unor „dovezi” reale, NATO atribuie Rusiei „încercările de a interveni în alegerile din țările aliate și procesele democratice”, „campaniile de dezinformare pe scară largă”, „acțiunile ilegale și distructive ale serviciilor speciale rusești” pe teritoriul alianță și solicită Rusiei să renunțe la definiția dată Republicii Cehe și Statelor Unite de „țări neprietenoase”.

Că chipurile Rusia își diversifică arsenalul nuclear prin desfășurarea unui număr de complexe de rachete cu rază medie și scurtă de acțiune pentru a „constrânge NATO”. Pentru a constrânge la ce? Ce înseamnă fraze goale precum „o politică agresivă de intimidare strategică” dacă țările NATO, pur și simplu, nu au susținut o propunere concretă rusească privind un moratoriu asupra desfășurării INF în Europa?

"Rusia continuă să folosească o retorică agresivă și iresponsabilă în domeniul nuclear, acordând o tot mai mare atenție pe destabilizarea exercițiilor militare convenționale". Scuzați-mă, toate țările lumii efectuează manevre militare pe teritoriul lor și doar membrii NATO practică majoritatea exercițiilor pe teritoriul străin - iresponsabil și agresiv.

Oare Moscova amenință direct pe cineva cu utilizarea armelor nucleare sau își transferă în mod deschis trupele peste ocean pentru a efectua manevre militare în nordul Mexicului, în sudul Canadei? Similar cu ceea ce face Pentagonul în Europa. Sunt exercițiile rusești „prea de proporții”? Deci, la urma urmei, teritoriul Federației Ruse nu are analogi în lume (de două ori mai mare decât SUA), pentru a asigura capacitatea de apărare, sunt necesare instrumente proporționale.

Evident, acuzațiile nefondate aduse Rusiei, care este acuzată de toate „păcatele de moarte” sunt concepute pentru a masca sau a justifica pregătirea reală a Statelor Unite și NATO pentru operațiuni militare împotriva Federației Ruse și a aliaților săi. Sporirea prezenței infrastructurii militare și a trupelor străine ale alianței în România și statele baltice este un exemplu viu de transformare treptată a regiunilor și mărilor pașnice într-o zonă de conflict armat. Pentru demontarea și jefuirea ulterioară a spațiului post-sovietic situat la est. Nu vom aprofunda specificul acaparării (furtului) de către americani a petrolului iranian, irakian sau sirian, dar hidrocarburile siberiene și zăcămintele minerale din Asia Centrală prezintă un „trofeu” cu nimic mai puțin important.

Demontarea CSI-ului pașnic

Comunicatul NATO afirmă: „Conflictul din Ucraina și din împrejurimi în circumstanțele actuale este primul subiect de pe agenda noastră”. Este atașată o listă a „defecțiunilor” Moscovei.

Dar Rusia nu este parte a conflictului din războiul civil din Ucraina. Și nu a fost oare interferența brută (hibridă) a SUA și a UE în procesul electoral din Ucraina care a provocat conflictul armat din Donbass în 2014 și revenirea Crimeii la Rusia? Faptele pot fi negate sau pot fi inventate noi interpretări, dar este imposibil de schimbat. În urma rezultatelor referendumului, Crimeea - în mod pașnic și legitim - a devenit parte a Federației Ruse, iar ireversibilitatea acestui eveniment istoric este statuată în Constituția Rusiei. Cei care doresc să demonstreze în mod agresiv contrariul Rusiei o vor "lua la moacă", dar aceasta nu este o amenințare, ci o reacție la situația creată.

Alianța își reiterează sprijinul pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova „în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional” și solicită Rusiei „să retragă trupele pe care le-a desfășurat în toate cele trei țări fără acordul lor”. Lumea s-a schimbat. URSS și RDG nu mai sunt pe hartă. Datorită participării active a NATO, Iugoslavia a dispărut. Ca un ecou al „revoluției trandafirilor” pro-occidentale din Georgia, au apărut Abhazia și Osetia de Sud care sunt independente de facto, iar Rusia le-a recunoscut de jure în urmă cu mai bine de 12 ani. Într-o zi Georgia și „partenerii” săi vor recunoaște în mod adecvat noua realitate. În acest domeniu, orice discuție despre „ocupație temporară” sau anexare este neconstructivă și periculoasă, cum ar fi 8 august 2008.

Despre inviolabilitatea frontierelor. Conflictul armat din Moldova a apărut din cauza reticenței locuitorilor de limbă rusă din Transnistria de a se integra cu întreaga Republică Moldova în România. Apoi, în 1992, Rusia a propus să trimită un contingent de menținere a păcii al ONU în Transnistria, dar Occidentul a considerat că este prea scump. După o astfel de „consultare”, trupele rusești au primit statutul internațional de menținere a păcii și în Transnistria s-a încetat focul. În istoria modernă a omenirii, aceasta este singura experiență de succes în stabilirea păcii. Aici, în spațiul CSI, Alianța Atlanticului de Nord ar trebui să învețe cum să rezolve efectiv și eficient conflictele și să nu construiască blocuri militare virtuale precum „Georgia - Moldova - Ucraina” cu o orientare deschis antirusească.

Un alt paragraf din comunicat care atrage atenția: „Statele membre NATO rămân profund îngrijorate de evoluțiile din Belarus începând din august 2020. Politicile și acțiunile din Belarus au implicații asupra stabilității regionale". Acesta este un exemplu de ipocrizie politică incredibilă. Despre ce evenimente care destabilizează regiunea vorbim? Din anumite motive, alianța nu este îngrijorată de mitingurile mult mai numeroase și mai de durată ale „vestelor galbene” din Franța sau de asaltul Capitolului de către protestatarii din Statele Unite - cu arestarea ulterioară a peste 400 de persoane. Este altceva?

Voluminosul text al comunicatului NATO din 14 iunie este disponibil pe site-ul oficial în trei limbi și toată lumea poate găsi mai multe neconcordanțe cu realitatea. În concluzie, aș dori să remarc: după 20 de ani de război și rușinosul acord de pace dintre Statele Unite și NATO cu teroriștii talibani, într-o situație de fugă efectivă a trupelor străine din Afganistan, „partenerii” nu ar trebui să fluture în mod atât de activ „bâta” din Europa sau Arctica. S-ar putea produce un ricoșeu, mai ales că într-un conflict ipotetic cu cea mai mare putere nucleară de cea mai înaltă tehnologie ei sunt condamnați. Într-un proces de negocieri între părți egale, sunt posibile compromisuri rezonabile și o coexistență pașnică.

134
Tagurile:
CSI, NATO

Загрузка...
Drapelele SUA și Rusiei pe Podul Mont-Blanc de la Geneva înaintea summit-ului Putin-Biden

Rezultatul se știe din timp. Ce nu se va întâmpla după summitul de la Geneva

243
(reînnoit 11:39 16.06.2021)
Deja mâine, la Geneva, Vladimir Putin se va întâlni cu președintele Statelor Unite și Joe Biden va deveni al cincilea interlocutor pentru președintele Rusiei din numărul stăpânilor de la Casa Albă.

Editorial realizat de Piotr Akopov

Timp de mai bine de două decenii, Putin a avut zeci de întâlniri cu președinții americani (cel mai adesea cu George W. Bush), dar cu fiecare schimbare a liderului SUA, relațiile dintre cele două țări doar se înrăutățesc.

Da, Bush spunea că a văzut sufletul lui Vladimir Putin, pe când Biden îl dezumanizează pe președintele rus: nu văd niciun suflet, văd un ucigaș – dar atitudinea față de țara noastră s-a deteriorat indiferent de schimbarea numelui președinților americani (cazul lui Trump, care urma să "se înțeleagă cu Putin", a subliniat doar acest lucru). Pentru că, după ce a intrat în șanțul de pe marginera drumului, Rusia a revenit – și puternicul și independendentul stat, care a influențat puternic afacerile mondiale în ultimele trei secole, nu este trebuincioasă celora care se consideră arhitecții și constructorii ordinii mondiale globale.

Mai ales în condițiile în care competența și autoritatea arhitectului autodesemnat sunt puse sub semnul întrebării tot mai des, nu numai în lume, ci și acasă la el. Iar arhitectul însuși a ales, drept una dintre modalitățile de a-și menține autoritatea, să demonizeze inamicul – adică pe Rusia și pe Putin personal. După 2013 (fuga lui Snowden și refuzul americanilor de a ataca Siria), Occidentul l-a transformat pe Putin în principalul răufăcător mondial – Ucraina și familia Skripal, atacurile cibernetice și Navalnîi au servit drept noi elemente la imaginea "principalei amenințări la adresa democrației". Povestea fantasmagorică despre "conexiunile rusești" ale lui Trump și despre "interferența în alegerile americane" ilustrează cel mai bine lipsa de adecvare a ideilor establishmentului american despre el însuși și despre lume, despre Rusia și Putin. Ce poate da o reuniune la nivel înalt în aceste condiții?

Dialog de dragul dialogului? Da, acest lucru este deja ceva – în condițiile în care relațiile dintre cele două țări au fost demontate aproape până la nivelul începutului anilor 1980, adică ultimelor, după timp, înghețuri al Războiului Rece. Există, într-adevăr, un deficit banal de comunicare – adică de conversații și negocieri – iar reluarea dialogului nu poate fi decât binevenită. Da, va fi un dialog foarte dificil și neproductiv. Dar, cum se spune, este mai bine decât nimic.

Atât Kremlinul, cât și Casa Albă au subliniat în repetate rânduri că nu nutresc iluzii sau speranțe în legătură cu summitul de la Geneva – și acest lucru este adevărat. Cu toate acestea, astfel de așteptări scăzute contribuie involuntar la declararea ulterioară a rezultatelor, chiar și foarte modeste, drept un succes. Dar aici este deja vorba, în primul rând, despre specificul situației politice interne americane. În ultimii ani, prea multe lucruri s-au inventat în SUA în jurul Rusiei și a lui Putin de dragul luptei politice interne, iar acum administrația lui Biden va prezenta în mod avantajos rezultatele summitului de la Geneva drept propriul său succes. Iar conținutul real și rezultatul negocierilor nu vor avea nicio importanță – vor rămâne în continuare un secret, astfel încât administrația americană va putea să le interpreteze în favoarea sa. Este clar că exclusiv pentru publicul intern – pentru ca să contracareze ridiculizarea lui Trump, care nu ratează nicio ocazia să ridiculizeze slăbiciunea și lipsa de adecvație a lui "Joe somnoros" (de asemenea, fără nici o legătură cu realitatea).

Prin urmare, este important nu ceea ce poate da cu adevărat summitul de la Geneva, ci ceea ce cu siguranță nu se va întâmpla la acesta. Ce nu va fi la Geneva?

Nu va exista nicio speranță de schimbări fundamentale în relațiile dintre cele două țări, deoarece atât contradicțiile obiective și cele geopolitice în continuă creștere, cât și criza politică internă din Statele Unite (în timpul căreia, prea multe au fost legate de Rusia) exclud orice încălzire vizibilă. Nu există nicio speranță acum și nici nu va apărea după Geneva. Revenirea ambasadorilor și anularea unor restricții privind activitatea misiunilor diplomatice este singura schimbare pozitivă în relațiile bilaterale care poate fi așteptată la finalul summitului.

Nu există iluzii cu privire la schimbarea liniei strategice a inamicului – Rusia cu siguranță nu le are, iar Statele Unite mai degrabă se prefac decât cred cu adevărat în capacitatea lor nici măcar de a schimba, ci de a corecta semnificativ cursul Moscovei. În special în ceea ce privește echilibrul puterilor în triunghiul Moscova – Washington – Beijing. Mai ales că aici Statele Unite continuă ʺsă-și împuște propriul piciorʺ cu o persistență maniacă, încercând să construiască un "front unit al democrațiilor" împotriva Rusiei și Chinei.

Nu există iluzii nici cu privire la bătălia pentru Ucraina – aici, pur și simplu, nu există nicio oportunitate pentru compromis. Elita americană globalistă va folosi până la urmă factorul ucrainean pentru a exercita presiune asupra Rusiei, pentru a ne descuraja țara, adică vor încerca să ne șantajeze și să ne șicaneze cu intrarea Ucrainei în NATO și cu schimbarea afilierii geopolitice a teritoriilor istorice rusești.

Joe Biden la summitul NATO de la Bruxelles
© AFP 2021 / OLIVIER HOSLET

Înțelegerea imposibilității unei atlantizări reale a Ucrainei nu privează Washingtonul de entuziasm, ci doar face jocul american mai riscant. Faptul că la un moment dat acest lucru poate duce la lichidarea statalității ucrainene ca atare, nu îi îngrijorează prea mult pe americani. În primul rând, ei nu prea cred în așa ceva, iar, în al doilea rând, beneficiile tactice ale utilizării Ucrainei împotriva Rusiei le eclipsează posibilele pierderi strategice.

Și cel mai important - ce nu va fi la Geneva. Nu va exista încredere, iar fără ea, niciun acord nu este posibil. Mai mult, nu va exista încredere din partea niciuneia dintre părți – adică este un sentiment reciproc foarte puternic. Nici principiul "să nu ai încredere, să verifici" nu funcționează aici – contradicțiile asupra mai multor aspecte (nu numai în ceea ce privește aspectul ucrainean sau relațiile ruso-europene) sunt de natură fundamentală și sunt cauzate de idei complet diferite despre ordinea mondială și locul Rusiei și a Statelor Unite în ordinea mondială emergentă.

Este imposibil să construiești relații fără încredere, iluzii și speranțe? De ce – tocmai în astfel de condiții se naște lumea nouă. Avantajul lui Putin față de Biden este că el lucrează asupra acestei chestiuni, făcând un pariu strategic pe contururile deja emergente ale viitorului, în timp ce somnorosul Joe încearcă să prelungească viața ordinii mondiale actuale.

243
Tagurile:
Joe Biden, Vladimir Putin, Geneva

Загрузка...
Vladimir Putin și Joe Biden

Putin și Biden au făcut un schimb de glume