Ionuț Țene

Structurile secrete românești dincolo de Karl Popper!

402
(reînnoit 16:51 12.10.2017)
O structură de informații națională se construiește și se implementează pe o filosofie și o proiecție democratică autohtonă. "Patria a priori" nu trebuie să fie o formulă demagogică, ideologică și golită de sens, ci însăși esența unui serviciu secret național.

De aceea am rămas surprins față de discursul șefului SRI de la Universitatea de vest din Timișoara de zilele trecute, care recomandă o filosofie înstrăinată de bazele naționale ale structurilor de securitate. Înțeleg că șeful SRI a dorit să pară inteligent și sofisticat citându-l copios pe filosoful britanic de origine austriacă Karl Popper, ca reper pentru noua generație de ofițeri secreți din România, care trebuie să fie "euro-atlantici" în primul rând? Pentru unii analiști ai discursului a rămas întrebarea firească: "euro-atlantici", nu români? Fundamentele, originile intelectuale și tradiția serviciului secret sunt apărarea unității, vaorilor și identității naționale, nu promovarea unei filosofii globaliste, trans-naționale și străine spiritului românesc.

Nimeni nu neagă valoarea filosofică indubitabilă a lui Karl Popper, care a fost mentorul magnatului George Soroș, dar pomenirea unui filosof ce militează pentru anularea națiunilor, frontierelor firești, identității, valorilor, tradiției, religiei și familiei, ca să fie reper pentru noua generație de lucrători în structurile de securitate națională intră în contradicție însăși cu rolul unui serviciu secret: acela de a apăra țara, democrația și poporul pe care îl reprezintă. În studenție am citit toate cărțile lui Karl Popper care s-au tradus în românește și trebuie să recunosc că mi-au plăcut și fascinat, dar asta nu înseamnă că nu am privit critic unele teorii ale sale.

Titu Maiorescu i-ar aplica foarte bine sintagma "critica de dragul criticii". Excesul de critică duce la relativism și intrinsec la autoritarism. Karl Popper a inventat termenul fabulos de "societate deschisă" în 1945, ca proiecție a pluralismului, pentru a critica totalitarismele de stânga și dreapta, fapt ce merită felicitat, dar în același timp filosoful britanic elogiind fără spirit critic însăși ideea sa de "open society" a căzut în capcana celorlalți filosofi pe care i-a criticat. Pe scurt, Popper nu și-a criticat de fapt propriul model de societate pentru a fi în acord cu filosofia sa. La fel a făcut și în analiza științei, criticând inducția ca o "religie" a științei și propunând deducția, dar fără să-și facă propria critică teoretică pentru a fi în acord cu sine.

De altfel filosofii contemporani îl critică pe Popper că a propus un sistem filosofic care nu își respectă propriile idei. Popper critică, conform teoriei sale, toate celelalte teorii și filosofii dar nu își propune să-și critice proriul sistem filosofic, dovedindu-se inconsecvent în analizele sale. Filosoful britanic a criticat coerent și eficace istorismul și determinismul care a dus la totalitarismul fascist și marxist și cenzură, dar nu și-a creat propriul instrument de autocritică al sistemului propriu creat pluralist: open society. Fără să construiască un sistem autocritic "open society" Popper a căzut indubitabil în manierism și implicit în determinism. Adepții lui Popper de mai târziu au fost prinși în capcana comunitarismului și omnitudinii, neexistând aparatul și instrumentul critic personalizat, adică anticorpul propriului sistem filosofic. Astel că filosofia lui Karl Popper a devenit în timp, datorită acestei lacune critice, un marxism (neo-marxism) fără Marx. Ceea ce se întâmplă azi în Europa este de fapt din punct de vedere intelectual o ideologie, adică o critică fără critică.

Un tânăr care vrea să intre în structurile secrete de apărare ale țării trebuie să-l citească în primul rând pe Mihai Eminescu

În acest context filosofic a susține filosofia lui Karl Popper în construcția și proiecția unui seriviciu de informații românesc este contraproductiv, caduc și chiar periculos pe termen lung pentru siguranța națională. La rădăcinile cunoștinței și cunoașterii unui ofițer de informații român trebuie să stea, fără nicio urmă de îndoială sau de amnezie istorico-filosofică indusă, operele scriitorilor și filosofilor români. O structură de informații națională are rol de apărare, nu de disoluție trans-globală, pentru că un ofițer de informații jură pe Constituție pentru țară, popor și biserică. Orice altceva nu are legătură cu "Patria a priori", nici cu România sau poporul român.

De aceea, un tânăr care vrea să intre în structurile secrete de apărare ale țării trebuie să-l citească în primul rând pe Mihai Eminescu și să aibă obligatoriu în bibliotecă istoria românilor a lui Iorga, Giurescu sau Constantiniu și cărțile de filosofie românească pe care să-și construiască profilul de luptător pentru țară: Lucian Blaga — "Orizont și stil", "Spațiul mioritic", C. Rădulescu Motru — "Psihologia poporului român", Constantin Noica — "Sentimentul românesc al ființei", "Rostirea filosofică românească" și, nu în ultimul rând, câteva cărți de memorialistică ale sfinților închisorilor din perioada comunistă, ca să înțeleagă că țara asta și-a câștigat unitatea și existența cu jertfă, sânge și inteligență, nu cu opere abstracte sau golite în relativism de sens.

Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.

Opinia autorului ar putea să nu corespundă neapărat cu cea a redacției Sputnik. 

Sursa: NapocaNews.ro

402
Tagurile:
SRI, Karl Popper, Ionuț Țene, George Soros
Școală, profesor și elevi

Din toamnă, elevii și profesorii vor fi din nou cobaii sistemului de educație

1097
(reînnoit 07:49 06.08.2020)
Recentele declarații ale ministrului Educației și Cercetării precum și ale vicepremierului Raluca Turcan arată că autoritățile sunt depășite de situație și invocă, la nesfârșit, scenarii.

Elevii, părinții și profesorii din România au aflat, din gura președintelui Klaus Iohannis, că un lucru este cert: și anume că școala va începe în data de 14 septembrie, fapt, de altfel, cunoscut.

Șeful statului a mai vorbit de aplicarea a trei scenarii pentru deschiderea noului an școlar – verde, galben și roșu în funcție de numărul cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus din fiecare localitate.

© Sputnik / Александр Кряжев

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a precizat că un singur lucru e clar la momentul de față: începerea școlii. În rest, se iau în calcul mai multe… scenarii, având în vedere și situația epidemiologică din fiecare localitate.

Iar greul pică pe fiecare unitate de învățământ în parte, care urmează să stabilească scenariul, după care va transmite către inspectoratele școlare care, împreună cu direcția de sănătate publică analizează situația din punct de vedere epidemiologic.

Evident că acest lucru se va întâmpla după 14 septembrie. Și atunci, elevii și profesorii vor fi iar cobaii unui sistem incapabil să gestioneze o situație de criză majoră, așa cum este cea cu care ne confruntăm de câteva luni de zile.

Nici vicepremierul Raluca Turcan nu a venit cu informații mai clare. A subliniat că se va purta masca medicinală – că, de! – asta e important, nu faptul că nu se știe cum se va face efectiv distanțarea fizică sau dacă se vor împărți clasele și cine le va coordona.

”Extinderea crizei și răspândirea epidemiologică se desfășoară diferit. Din fericire, acolo unde există pericol mai mare de îmbolnăvire, din analizele noastre reiese că există deja o infrastructură care să îți permită prezența copiilor la clasă cu regulile de distanțare”, a mai declarat Turcan.

Vicepremierul nu a dat detalii privind locul unde există acea infrastructură, pentru că, măcar în mediul urban, situația școlilor supraaglomerate este una veche și nerezolvată.

Declarațiile oficialilor nu fac decât să arunce și o mai mare confuzie în rândul profesorilor, elevilor și părinților care nu mai știu cum se va derula noul an școlar. Probabil că vom trăi și vom vedea…

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1097
Tagurile:
Școală, Educație, Profesori, elevi

Загрузка...

Decis: China va fi sugrumată de zece puteri. Va fi oare invitată și Rusia?

389
(reînnoit 19:32 05.08.2020)
Chiar dacă Rusia ar putea fi cumva convinsă să participe la lupta anti-chineză, schema lui Trump va părea încă foarte proastă și va fi lipsită de perspectivă pe termen lung din cauza că se va baza, în primul rând, pe o agendă anti-chineză.

Editorial realizat de Ivan Danilov

Pe fundalul conștientizării unui inevitabil război rece cu China, care va include probabil sancțiuni, limitarea legăturilor economice, spionajul reciproc și, eventual, chiar forme coercitive de confruntare, comunitatea de experți occidentali începe să caute o modalitate magică de a învinge Beijingul, scrie Ivan Danilov în articolul său de pe RIA Novosti.

Într-o formă sau alta, aproape toate opțiunile pentru „strangularea dragonului chinez” discutate la Washington, Londra sau Bruxelles implică crearea unui fel de coaliție largă anti-chineză, cu scopul de a izola, neutraliza și rupe China în mod similar cu acel model ca a fost folosit pentru a lupta contra URSS-ului.

Însă dacă la nivelul unor principii călăuzitoare nu se observă vreo diversitate, atunci la nivel concret al punerii acestora în aplicare apare o problemă serioasă, astfel că în jurul unie astfel de decizii ”sar scântei” între președinți, prim-miniștri, diplomați și analiști.

Cert este că atât în ​​unele capitale europene, cât și în „think tank-urile” din SUA, există deja o impresie bine formată precum că multe țări ale UE (și în special fiind vorba de Germania, Franța și Italia), precum și în unele țări din Asia, dintr-un anumit motiv nu sunt deloc entuziasmate să participe la noul Război Rece împotriva Chinei, în calitate de pioni ai SUA. Mai mult decât atât, ei nu vor să plătească bani pentru victoria SUA în acest război (care este exprimat în eternele scandaluri cu privire la reticența Germaniei și a Franței de a plăti două procente din PIB pentru „protecția militară” americană) și nici măcar nu sunt gata să accepte imediat o interdicție completă, de exemplu, a furnizeazărilor către UE a echipamentelor companiei chinezești Huawei pentru rețele 5G, care înfurie incredibil „șoimii anti-chinezi” de la Washington și Londra. Pe fundalul declarațiilor europene cu privire la crearea propriei armate și a declarațiilor lui Macron despre dorința de a conduce o politică externă independentă (adică nici „pro-chineză”, dar nici „pro-americană”), suspiciunile că va fi foarte dificil să „adune” o largă alianță anti-chineză și foarte costisitoare, doar se intensifică și odată cu acestea se intensifică și căutarea unor soluțiilor pentru această problemă.

Reputata revistă Foreign Affairs, care este publicat sub auspiciile influentului Think-Tank "Council on Foreign Relations” (Consiliului pentru Relații Externe - n.tr), analizează două abordări ale acestei probleme, una dintre acestea ar putea fi numit convențional ”abordarea Donald Trump”, iar cealaltă ”Boris Johnson”. Având în vedere influența colosală pe care o are Consiliul pentru Relații Externe asupra gândirii elitei americane și a elitei pro-americane din Europa (think tank-ul în sine este eroul mai multor teorii populare ale conspirației, în care este considerat a fi „guvernul din umbră al SUA”), merită examinate acele metode care sunt propuse pentru rezolvarea crizei ordinii mondiale americanocentrice și a combaterii cu succes a „chestiunii chinezești”, mai ales că acestea sunt direct legate de Rusia.

”În pofida faptului că proaspătul articol al Foreign Affairs a fost publicat cu titlul ”Consiliul democrațiilor poate salva multilateralismul (în relațiile internaționale. - Ed.)”, metodele propuse sunt încă orientate în vederea menținerii de facto a dominanței Washingtonului în lume (cel puțin cea occidentală), iar diferența constă în modurile specifice de menținere a hegemoniei americane.

Ca punct de plecare al raționamentelor, autorii reputatei publicații americane pornesc de la afirmația că ordinea mondială existentă e pe punctul de ași da obștescul sfârșit, iar acum principala amenințare nu este coronavirusul, ci China și Rusia.

Dar chiar înainte de pandemia coronavirusului, sistemul multilateral pe care SUA au ajutat la construirea lui după cel de-Al Doilea Război Mondial, abia de reușește să facă față soluționării celor mai presante probleme din lume. COVID-19 a arătat că regele este gol, dar, de fapt, regele a fost prost îmbrăcat de ceva timp.

Întrucât centrul economic gravitațional global s-a îndreptat către regiunea Indo-Pacific, a devenit imposibil ca structurile cu ambiții globale să revendice un leadership credibil fără o reprezentare semnificativă în această regiune. Dar G7, apărut după șocul petrolier din 1973, mai are un singur membru - Japonia - în afara regiunii euro-atlantice. Iar G-20, care a fost format după criza financiară asiatică din 1997 și care și-a demonstrat importanța în timpul crizei financiare globale din 2008, s-a dovedit a fi prea incompatibil din punct de vedere politic și din punct de vedere al capacității sale de a rezolva în mod fiabil problemele internaționale. Între timp, Consiliul de Securitate al ONU a fost paralizat de o reînviere a autoritarismului agresiv din China și Rusia.

Acesta este un diagnostic foarte îndrăzneț, care poate fi redus la teza: "Totul este pierdut și nimic nu funcționează!".

Respectiv, sunt propuse două soluții, una de la Trump, cealaltă de la Johnson.

Johnson a fost primul care a venit cu o idee privind o noua structură. În luna mai, el a propus crearea unei alianțe între primele zece democrații ale țărilor G7 plus Australia, India și Coreea de Sud, numită D10, pentru a coordona politica de telecomunicații și a dezvolta o alternativă liderului de piață chinez Huawei, a cărei poziție dominantă în tehnologia 5G a creat peste tot probleme de securitate. La scurt timp, Trump a anulat reuniunea G7 din iunie și a propus un format G11 în locul summitului din toamnă. Venind cu o propunere mai tare decât cea a lui Johnson, noul grup al lui Trump va include aceleași țări ca și D10, dar de asemenea și pe Rusia.

Steaguri Chinei și SUA
© REUTERS / Petar Kujundzic

Experții Foreign Affairs nu recomandă să aducă Rusia în acest club și preferă „opțiunea D10”, adică schema lui Johnson, dar acest lucru nu este cel mai important. Motivația din spatele acestei recomandări este de mare interes și constă în faptul că, chiar dacă Rusia poate fi cumva convinsă să participe la lupta anti-chineză, schema lui Trump va părea în continuare foarte proastă și va fi lipsită de perspectivă pe termen lung din cauza că este construită în principal pe o agendă anti-chineză, dar din schema lui Johnson se poate extrage o anumită agendă pozitivă, adică o anumită idee unificatoare care va permite crearea nu doar a unei „alianțe împotriva Chinei”, ci a unei ”alianțe pentru tot binele din lume”.

O agendă pozitivă, desigur, înseamnă un set de sloganuri goale - „Democrație”, „Libertate” și „Drepturile omului”. Este deosebit de amuzant faptul că apariția unei astfel de agende pozitive este pusă în opoziție cu politica externă actuală a Washingtonului: ”Statele Unite se pot opune Băncii asiatice pentru investiții în infrastructură condusă de China, inițiativei ”Belt and Road” și a conductei de gaz Nord Stream-2, susținută de Rusia, dar va fi dificil să convingi și alte țări să facă același lucru dacă nu vin cu alternative convingătoare. Washingtonul nu poate învinge ceva, folosind nimic".

Problema acestei abordări este că va fi puțin probabil ca ”Democrația” și „Libertatea”, cu eticheta ”Made in USA” să înlocuiască gazul rusesc pentru Germania sau investițiile chineze pentru Italia. Banii americani ar putea funcționa aici, dar Washingtonul nu are nevoie de o astfel de relație și indiferent de numele unui viitor președinte anume: atât Biden, cât și Trump au nevoie de colonii, dar este puțin probabil să fie posibil să readucă Uniunea Europeană în această poziție și nu contează, în format D10 sau G11, iar de Rusia nici nu face să vorbim.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

389
Tagurile:
Rusia, China

Загрузка...
Situația din Libia

Vărul lui Gaddafi a numit principalii vinovați de haosul din Libia

0
(reînnoit 20:13 06.08.2020)
Vărul lui Muammar al-Gaddafi, Ahmed Gaddaf al-Dam, consideră că NATO și Consiliul de Securitate al ONU se fac responsabili de situația din Libia și le cere să-și prezinte scuze poporului libian.

CHIȘINĂU, 6 aug – Sputnik. Consiliul de Securitate al ONU și NATO trebuie să-și aducă oficial scuze poporului Libiei pentru agresiunea din 2011, a declarat agenției RIA Novosti liderul “Frontului Luptei Naționale în Libia”, vărul fostului lider libian, Muammar al-Gaddafi, Ahmed Gaddaf al-Dam.

“Frontul Luptei Naționale în Libia” reprezintă una din mișcările politice ale susținătorilor lui Gaddafi. O bună parte a membrilor mișcării sunt în exil, după evenimentele din 2011 și se află în opoziție față de Guvernul Concilierii Naționale din Libia, care își are sediul în Tripoli.

O parte a membrilor, foști militari, luptă acum în rândurile Armatei Naționale Libiene a lui Khalifa Haftar.

Potrivit lui Gaddaf al-Dam, “agresiunea din partea NATO a distrus principala supapă de siguranță a întregii Africii de Nord”, pe care, în opinia lui, o reprezenta Libia.

“În 2011 Consiliul de Securitate al ONU și-a asumat responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă în Libia. Cum de au putut admite apariția în această țară a extremiștilor și teroriștilor care nu au existat anterior în Libia, nici în Africa de Nord?”, se întreabă Gaddaf al-Dam.

Potrivit politicianului, dacă și-ar dori, „Consiliul de Securitate al ONU ar putea pune capăt tuturor cataclismelor din Libia în câteva ore”. Cu toate acestea, menționează el, “Occidentul nu-și dorește soluționarea problemei libiene, Occidentului îi convine continuarea haosului din Libia”.

„NATO și Consiliul de Securitate al ONU sunt responsabile de tot ce se întâmplă astăzi în Libia. Aceștia ar trebui să-și aducă scuze oficial libienilor și să înceapă să-și corecteze erorile comise, pe care continuă să le comită”, spune Gaddaf al-Dam, care în ultimii ani ai vechiului regim ocupa funcția de responsabil pentru relațiile Libia – Egipt.

În martie 2011, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție care prevedea blocarea spațiului aerian al Libiei. Apoi, coaliția internațională, condusă de NATO, profitând de acest document, a declanșat o operațiune militară în Libia, care s-a încheiat cu debarcarea a lui Muammar al-Gaddafi.

După debarcarea și asasinarea liderului, Libia a încetat să mai funcționeze ca un stat unitar. Astăzi în această țară există o dualitate a puterii. În Est prezidează un parlament ales de popor, iar în Vest, în capitala Tripoli, se află un guvern, format cu susținerea ONU și UE, în frunte cu Fayez al-Sarraj. Autoritățile din partea de Est a țării acționează independent de Tripoli și cooperează cu Armata Națională a Libiei, condusă de mareșalul Khalifa Haftar. Guvernul Concilierii Naționale este susținut de Turcia și Qatar, iar Armata Națională a Libiei – de Egipt și Emiratele Arabe Unite.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Muammar Gaddafi, Libia
Tematic
În zonele petroliere din Libia ar putea izbucni lupte teribile
Lavrov: Libia e departe de restabilirea statalității
Berlinul a definit sarcinile părților în conflictul din Libia
Turcia se opune rolului coordonator al UE în Libia
Putin și Merkel au discutat despre Siria, Libia, Ucraina și COVID-19

Загрузка...