Dragoș Dumitriu

23 August - sau cum ne anulăm - singuri și stupizi - istoria

318
(reînnoit 16:13 06.09.2017)
Dragoș Dumitriu
România lui 23 August era "țara unui popor eroic", România lui 1 Decembrie e țara unui "popor care a ucis, a ucis, a ucis"

Mă gândeam cât de inteligenți au fost comuniștii — au transformat 23 August într-un motiv de permanentă aducere aminte a României pe plan internațional — și nu oricum, ci ca o țară, o națiune, căreia Europa îi era datoare. Da, pentru că, în primul rând, 23 August îndatora și Estul și Vestul cu scurtarea războiului și cu evitarea a altor sute de mii de victime, a unor daune suplimentare enorme.

Din aceste punct de vedere, vrem nu vrem, 1 Decembrie, magnifica zi a Marii Uniri, este un motiv pentru care România trebuie să fie recunoscătoare Marilor Puteri, cu toate că națiunea română merita cu prisosință să îi fie recunoscută ființa; prin contrast, 23 August a fost tranformat de abilii diplomați comuniști într-o insurecție armată și un act de voință al poporului!

Dragoș Dumitriu
© Sputnik / Nicu Goncear

În acest fel, noua Românie, stat al poporului muncitor, se dezicea și se apăra de vina intrării în război contra Aliaților, culpă ce rămânea, prin transformarea socialistă, în seama "imperialismului burghezo-moșieresc" împotriva căruia se ridicase poporul român, de felul său "anti-imperialist și antifascist".

Iar Gheorghiu Dej și mai ales Ceaușescu nu au dat un pas înapoi în a apăra poporul în acest fel! A trebuit să vină "democrația" ca românii să fie acuzați — și mai ales să-și accepte vinovăția, prin reprezentanții "democratic aleși" — că "a ucis, a ucis, a ucis" (apud Elie Wiesel), că au deportat minorități, că făcut discriminări, au fost agresori etc. etc. România lui 1 Decembrie nu a învățat nimic de la România lui 23 August!

În al doilea rând, 23 August a fost muzica liniștitoare pentru cu puternicul stăpân de la Răsărit, căruia "democrațiile" lumii ne lăsaseră în grijă. De ani de zile, istoricii postrevoluționari încearcă un singur lucru — să spună că istoriografia comunistă era mincinoasă, că la 23 August comuniștii nu reprezentau mai nimic. Lăsând la o parte că bruma lor de probatoriu nu-i îndreptățește decât la articole pentru tabloide, ar face bine să vadă că "mincinoșii" lui 23 August au fost primii care au reușit să convingă Kremlinul să scoată armatele din România, că patriotul Gheorghiu Dej a fost cel mai respectat conducător de țară (din blocul comunist) în biroul temutului Stalin și că România lui 23 August a făcut cea mai independentă politică externă și relaționare economică din grupul comunist.

În al treilea rând, jertfa militarilor români, eroismul de care au dat dovadă atunci, cavalerismul cu care au încercat să nu lovească pe la spate foștii camarazi germani — ca și represalii și umilințele la care au fost supuși de multe ori de către nemți — toate astea se înscriu într-un dintre cele mai frumoase și glorioase, dar și dramatice pagini de istorie militară.

Poate cu asta ar fi trebuit să încep — pe 23 August armata română a început o campanie eroică încheiată dincolo de granițele țării, care a însemnat 60.000 de victime în rândul militarilor — și ei sunt fundamentul pe care s-a construit România nouă. Cum să ștergi din istorie această pagină? Cum să-i dai uitării pe acești eroi? Mă uitam pe popularul site Wikipedia, iar la subiectul "România în al Doilea Război Mondial" se alocă de două ori mai mult spațiu capitolului "România și Holocaustul" (unde cuvântul definitoriu este „atrocități") decât celui dedicat "Războiului împotriva Germaniei Naziste". România lui 23 August era altfel prezentată — iar mărturie stau sutele sau poate miile de lucrări destinate eroimului românilor.

În fine, în ultimul rând, politică națională a lui Ceaușescu a transformat și figura Mareșalului Antonescu, lucrările despre 23 August și filmele (documentare sau artistice) — un patriot, un destin tragic al unei epoci plină de umbre, o victimă a aceluiași dușman împotriva căruia se ridicase poporul român la 23 August — "imperialismul burghezo moșieresc". De ce a recuperat România lui 23 August figura Mareșalului? Pentru că a fost un patriot, iar România lui 23 August a fost o Patrie. Azi, Mareșalul este o figură damnată, la fel ca 23 August. La fel și Patria…

De fapt, această damnare prin uitare a lui 23 August este ridicolă și din punct de vedere al recunoașterii istoriei; pe de o parte se spune astăzi că meritul îi aparține exclusiv regelui Mihai, deorece "comuniștii practic nu existau", pe de altă parte, deși regele este onorat, nu i se recunoaște singurul și uriașul său act politic.

Da, se poate spune că Mareșalul a fost trădat; că existau variante diplomatice și nu trebuia cedat așa ușor, mă rog, chestiuni din astea — în realitate, hai să fim serioși — sunt creații epice… la o bere. Cine, cu mintea lucidă și după ce știe ce a însemnat trecerea Armatei Roșii ca aliat ar risca măcar o zi de rezistență în fața potopului sovietic? Și pentru ce? Pentru "garanțiile" și promisiunile Occidentului? O zi să mai fi trecut și poate că România ar fi fost trecută prin foc, iar problema restituirii Ardealului de nord nu ar mai fi beneficiat, probabil, de susținerea decisivă a lui Stalin.

Bun sau rău, după gust, 23 August a fost un act politic MARE, de o importanță uriașă, decisiv pentru destinul României. Cum putem fi atât de stupizi, de ridicoli să încercăm să ne ștergem istoria? Cel puțin această întrebare să o putem, retoric, de 23 August.

Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.

318

Загрузка...