București

O lecție uitată a istoriei: 9 august ziua când a fost asasinat Marele Român

2097
(reînnoit 15:32 15.08.2017)
Destinul său seamănă cu destinul țării: a îndrăznit să viseze, dar a fost folosit și trădat de “lumea civilizată” în ale cărei vorbe frumoase și „gândire evoluată” s-a încrezut.

BUCUREȘTI, 9 aug — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Povestea o cunoaștem din legende — un conducător genial și de o vitejie fără seamăn, născut din păcate într-o țară mică și supusă unui imperiu, se hotărăște să se lupte cu destinul. Reușește, profitând și de interesele divergente ale puterilor Europei și făcând orice sacrificiu personal.

Mihai Viteazul a stârnit un curent eroic în toată lumea creștină, alături de el luptând viteji din Serbia și Albania, ba chiar și un faimos aventurier englez. Alcătuiește o armată eficace, bazată pe soldați profesioniști și pe voluntari sârbi, experimentați în luptele cu turcii în Balcani.

Planurile lui Mihai Viteazul au fost pe cât de mărețe, pe atât de realiste — acest din urmă aspect fiind apreciat și de curtea imperială austriacă. L-au folosit pentru a redesena politic regiunea, apoi au decis că nu trebuie să meargă mai departe, dar mai ales să nu scape de sub control o asemenea personalitate puternică.

A urmat trădarea, mai întâi fiind ucis comandantul său de încredere sârbul Baba Novac — Starina Novak, pe numele său sârbesc — un uriaș, bătrân de peste 70 de ani, despre care se spune că avea o forță herculeană. Baba Novac și sârbii săi au fost singurii care au luptat voluntar alături de Mihai, fără a pretinde vreo plată. Novac a făcut minim de vitejie în toate luptele, a ocupat în numele lui Mihai Moldova până la Hotin, a oprit doar cu voluntarii săi sârbi invazia unei importante armate poloneze în zona Prahovei.  

Starina Novak
Starina Novak

Baba Novac a fost ucis în urma unui complot al nobilimii maghiare, fiind arestat în timp ce se afla într-o solie diplomatică și executat în chinuri groaznice și ars pe rug în piața publică din Cluj. Însuși sultanul Mehmed al III-lea și-a exprimat disprețul față de cei care-l uciseseră pe Novac, spunând că un asemenea viteaz merita să moară în luptă, nu printr-o mișelie. Fiul cel mare, Gruia (lui) Novac avea să-i urmeze bătrânului comandant ca legendă a luptei pentru dreptate și libertate, devenind unul dintre cei mai vestiți haiduci.

Mihai revine în Cluj după marea victorie de la Gorăslău și pune un steag valah pe locul unde fusese torturat prietenul său. Peste numai câteva zile, pe 9 mai stil vechi, 19 stil nou, este atras în capcană de generalul imperiului, Giorgio Basta, la comanda împăratului Rudolf al II-lea — și este asasinat de un grup de mercenari valoni. 

„Şi aşea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutu nemţilor" scrie scurt și concluziv Miron Costin.

Ură, legăminte și povești eroice de după moarte

Letopiseţul Cantacuzinesc povestește batjocura la care a fost supus trupul voivodului: „Şi-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că aşa au lucrat pizma încă din ‘ceputul lumii". Asasinii nu au permis ca trupul să fie înmormântat creștinește și abia după trei zile, voluntarii sârbi au reușit să ia trupul și să-l îngroape pe câmpia Turzii. Desigur, este una dintre istorii, existând mai multe variante ale îngropării trupului voievodului. Dar, dată fiind ura demonstrată de nobilii maghiari sunt greu de crezut variantele mai faforabile lui Basta și mercenarilor săi; în același timp, sunt mai multe versiuni ale faptului că oștenii credincioși l-ar fi îngropat.

Capul retezat al voievodului are o poveste mai complicată, care se împletește cu istoria noastră, căpătând o adevărată sacralitate pentru ființa națională a României.

Capul a fost mai întîi arătat generalului Basta, apoi lăsat pe hoitul unui cal ucis când a fost omorât și Mihai. Unele legende spun că ar fi fost chiar calul cel alb al Viteazului… 

Conform unor versiuni istorice, printre care și Letopisețul Cantacuzinesc „Turturea paharnic, el a furat capul lui şi l-a adus adus in tara, de l-a slujit şi l-a îngropat cu multa cinste ca pe un domn". Letopisețul Cantacuzinesc scrie chiar de un legământ între acest credincios și marele voievod:

"Și de sa va prinde lui Mihai vodă să pieie într-alta ţară, să nu-i lase oasele acolo, ci să le aducă în Ţara Românească. Iar de se va prinde să pieie acest postelnic Turturea într-altă ţară, să nu-i lase Mihai vodă oasele, ci să le aducă în Ţara Românească să le îngroape.

Deși numele boierilor Turturea (sau Turtulea) apare ca proprietari ai unor importante moșii în actuala zonă Ilfovului dar și în Dolj, cronicile care povestesc de pribegia lui Mihai la Viena nu-I amintesc numele. Este posibil deci ca acest nume, plin de semnificații, să fie luat ulterior aducerii capului — și sub el să se ascundă unul dintre bravii căpitani ai Viteazului, care ar fi avut interesul să I se piardă identitatea. Unul dintre motive ar fi chiar moștenirea sacră — capul lui Mihai Viteazul.

Un argument în acest sens ar fi acela că faima voievodului și a marelui său act politic și militar se transformase în legendă — iar ura nobilimii maghiare nu s-a potolit odată cu moartea românului care îi învinsese.

Începând cu „pângărirea" mânăstirii Dealu de către prințul Gabriel Bathory în 1610, continuând cu tentativele de jaf  din 1690 și 1738, tot din parte unor grupuri maghiare și habsburgice, dar și cu marele cutremur din 1802, capul voievodului este sub amenințare.

Capul lui Mihai Viteazul — incredibilul pelerinaj al unui simbol sacru național

Pericolul reapare odată cu primul război mondial, după înfrângerile suferite de armata română și pericolul ocupării țării de către germani și aaliații lor, austro-ungarii și turcii, Nicolae Iorga  îi cere și îl ajută pe preotul Alexandru Dolinescu de la liceul militar de la manastirea Dealu să ia capul voievodului și să-l ducă la mitropolia din Iaşi.

La scurt timp însă apare pericolul ocupării totatale a României și atunci, în 1917, Petrache Gârboviceanu, administratorul Casei Bisericilor și apropiat al lui Spiru Haret primește sarcina, din partea ministrului Cultelor I.G. Duca de a duce capul Voievodului Unirii în Imperiul Rus, către Cherson și Crimeea.

„Din autoritățile civile multe au fost trimise la Cherson, aşa spre pildă am pornit acolo pe Gârboviceanu şi i-am incredinţat capul lui Mihai Viteazul luat de la Manastirea Dealului în momentul invaziei germane, nu care cumva acest adevărat simbol al unității noastre naționale să cadă în mainile duşmanilor, şi in special ale ungurilor", scrie I.G. Duca în „Amintiri politice".

Petrache Gârboviceanu are parte de multe aventuri, Rusia trecând prin perioada Revoluției, iar zona Crimeei fiind una dintre cele mai disputate. Craniul este ascuns într-o cutie de pălării și așa se reușește aducerea cu bine în țară.

În 1920, este readus la Mânăstirea Dealu, într-o adevărată procesiune națională condusă de regele Ferdinand, cel care a avut un adevărat cult pentru Mihai Viteazul. De atunci, comentează poetic istoricii, capul lui Mihai Viteazul și-ar fi găsit liniștea.

Cel care a înțeles că figura lui Mihai trebuie să devină un stindard național a fost un alt idealist al României independente și puternice, Nicolae Bălcescu. Lucrarea vieții, dedicată acestui măreț scop, „Românii sub Mihai Voievod Viteazul" apare postum, prin grija unui personaj cheie al culturii, limbii și istoriografiei române, Alexandru Odobescu. 

O poveste mai puțin cunoscută — moștenirea Viteazului și Rusia

Alexandru Odobescu a fost cel care, prin cercetările sale, a redat românilor paginile istoriei vechi; în același timp, a cercetat și aspecte importante legate de Mihai Viteazu — lui datorându-i-se realizarea primelor schițe ale craniului voievodului. Odobescu tipărește pentru prima dată în volum lucrarea fundamentală a lui Bălcescu în anul de cumpănă 1877, marele voievod aducând astfel un plus necesat spiritului patriotic exact când trebuia — în momentul deciziei ca România să intre în războiul ruso-turc pentru a-și obține independența. 

Menționăm că Alexandru Odobescu era fiul colonelui Ion Odobescu, ofițer al armatei ruse și cel care (re)crează, în 1840, armata Țării Românești. Alexandru Odobescu a fost căsătorit cu Alexandra (Sașa), fiica naturală a contelui Pavel Kiseleff, intensa lui activitate culturală fiind mult susținută de familia din Rusia. Alexandru Odobescu este cel care a avut un cuvânt greu de spus în cariera marelui Nicolae Iorga, cel care avea să contribuie imens la cultura română.  

Pentru că tot am adus vorba de Rusia, să amintim că imperiului de la răsărit își datorează azi existența una dintre cele mai importante ctitorii ale lui Mihai Viteazul. Este vorba de biserica (și mănăstirea) ridicată în 1595 la Brăila, ca prinos de recunoștință după ce Mihai a eliberat cetatea de sub stăpânirea turcilor. 

Academicianul Constantin C. Giurescu consemnează: „O jumătate de secol mai târziu, la 2 noiembrie 1644 locuitorii orașului doreau să reclădească lăcașul ajuns în stare rea, sau chiar dărâmat de turci, după moartea Viteazului." 

Mitropolitul Meletie al Proilaviei se decide să ceară ajutor țarului Mihail Romanov, fondatorul dinastiei Romanovilor, și pleacă la Moscova ducând scrisori din partea domnitorului Matei Basarab, a Patriarhului Partenie, dar și a fraților călugări ce slujeau la ctitoria Viteazului, mânăstirea Sfântul Nicolae. 

Prin scrisoarea din 15 noiembrie 1644, scrisă de frații de la mânăstirea Sf. Nicolae din Brăila, mitropolitul îl înștiința pe țar de greutățile preoților și credincioșii brăileni din cauza turcilor care au ars biserica voievodului Mihail și „mitropolia cea mică pe care am avut-o pentru credința neamului creștinesc…". 

„Brăilenii îl rugau pe țar să-i ajute să reconstruiască bisericile arse", scrie Mădălina-Catrinel Banciu în „Brăila de altădată" . La 28 martie 1645, „țarul acordă mitropolitului Meletie ajutorul cerut". 

Închei cu remarca de la începutul acestui text — tragismul destinului Marelui Voievod seamănă întrucâtva cu destinul României: viteazul care a îndrăznit să viseze că își va putea uni și ridica țara a fost folosit și trădat de „lumea civilizată" în ale cărei vorbe frumoase și „gândire evoluată" s-a încrezut.

2097
Tagurile:
Istorie, Mihail Romanov, Mihai Viteazu, România
Klaus Iohannis

Sluga americanilor, președintele țării clanurilor

428
(reînnoit 23:22 12.08.2020)
Avem posibilitatea de a vedea clar prezentul și viitorul: țara clanurilor, cu președinte slugă a americanilor. Acum e Iohannis. Oare se pregătește Marcel, ca să se mai rotească românii de pe dreapta pe stânga, să nu amorțească în somn?

BUCUREȘTI – 12 aug – Sputnik. Jenantul schimb de replici îl definește încă de la începutul primului mandat: “Iohannis, ai ajuns sluga americanilor!”, i-a spus în față un moldovean, în 2016. Cu rânjetul pe buze, Iohannis a răspuns: “Decât a rușilor, tot e mai bine așa”.

Ce să vezi, moldoveanul a avut dreptate, iar cu fiecare zi care a trecut de atunci, Iohannis a confirmat axa politicii sale: slugărnicia față de o ramură a puterii americane. Iar când poate,  servește Washingtonul integral – că doar nu o face pe banii lui!

Azi a repetat ca un papagal ce a zis Zuckerman acum două săptămâni: ”Lumea liberă are nevoie de tehnologie 5G sigură – nu de tehnologie care este coruptă de companiile necinstite din China comunistă - tehnologia 5G sigură de la companii de renume, altele decât Huawei, este singura cale de urmat”, spusese Zuckerman, adăugând ”Suntem parteneri în combaterea actorilor răi din lumea cibernetică şi în protejarea infrastructurii critice”.

”Poziția României este cea exprimată în memorandumul semnat anul trecut, când am fost în vizită la președintele Trump”, a repetat și Iohannis azi. ”Noi ne dorim rețele sigure, rețele care nu sunt sub controlul unor state cu alte interese care nu sunt declarate (…) se lucrează pe o legislație specială pe această temă pentru a preveni intrarea pe piața 5G a unor firme asupra cărora planează anumite suspiciuni”, a explicat Klaus Iohannis.

Deci, copie la indigo – ce spus ambasadorul SUA, a repetat ca un ecou Iohannis! Mai mult, înțelegem că vrea să spurce și legislația cu modificări nedemocratice, prin care un competitor de top, prieten verificat de zeci de ani al României, e eliminat pentru că au zis americanii că e ”actor rău”! Noroc că e Iohannis o slugă bună!

Dar, repet, asta înseamnă că vrea să implice și legislativul! Oare va fi PSD la fel de slugă și va adopta o asemenea legislație absurdă, contra oricăror norme naționale și internaționale? Cu Marcel și ”echipa” sa, nu m-ar mira!

Pe de altă parte, sluga americanilor a făcut azi și dovada că e un actor suficient de bun să citească fără mască până și cele mai ridicole replici!

Iohannis despre clanuri: ”Această chestiune necesită foarte multă implicare. Personal am discutat cu responsabilii despre aceste chestiuni și știu că se lucrează foarte serios pentru a se combate aceste clanuri. Sunt convins că ministerele și instituțiile implicate vor face ordine. Și da, este o problemă de siguranța cetățenilor”.

Oameni buni, ați mai auzit așa ceva? Luni de zile presa a urlat în cazul Caracal, Cumpănașu a declanșat un fenomen național, iar pe Iohannis l-a durut în cot! Poate pentru că era vorba de Caracal, lângă ograda stăpânilor americani? Iar acum, că unii s-au tăiat la barbut și au defilat la o înmormântare s-a trezit și sluga americanilor?

De aproape un an a ieșit la iveală că peste 2000 de femei au dispărut din România – deci câte 400 în fiecare an de mandat Iohannis. Sau… una pe zi, dar cu precum celebrele caricaturi ale lui Matty, ci conform tragediei interpretate de actorul de la Cotroceni, în rolul slugii americanilor.

Iohannis și ridicolii săi miniștri să pună capăt clanurilor? Hai să fim serioși! România este din ce în ce mai mult a clanurilor, iar pe americani nu-i deranjează – ci pe ei îi supăra Dragnea, care le-a dat peste nas, sau… ”10 august”!

”Consider că acest dosar este extrem de important pentru noi ca națiune”, a spus azi sluga americanilor. ”Și eu și noi, cei de aici, ne-am luptat ani de zile să creăm o justiție independentă, unde politicienii nu se amestecă în dosare, așa că mă rezum să spun că e bine că dosarul a fost redeschis și la final vom vedea”.

Ce să vezi, Iohannis fusese întrebat despre demiterea Giorgianei Hosu, pe motiv că a clasat o parte din ”dosarul unei națiuni”. Dar, sigur, sluga americanilor și președintele clanurilor a numit-o pe Hosu, titulara cazului Caracal – cea mai mare rușine din istoria DIICOT! Ba chiar a PÎCCJ. Da, știu, nu e Hosu de vină probabil – ci presiunile care s-au făcut asupra ei. De către cine? De singurii stăpâni de aici!

Întrebare  - câți interlopi din Diaspora au fost prezenți pe 10 august 2018 în București? Că pe net circulau tot felul de înregistrări cu ”bombardieri” care amenințau că vin spre ”casă” să facă ordine. Și derbedeii care spărgeau ușa ambasadei de la Haga erau simpli ”diasporeni”?

Deci, da, 10 august este procesul ”unei națiuni” - al unei ”națiuni” care a dat cu fecale în militarii care apărau un guvern ce încerca să fie independent față de ”stăpâni”.

Și, apropo de stăpâni – cine a înființat axa supunerii față de Washington? Nu tocmai acela a cărui familie s-a asociat cu clanurile și a luat bani de la ele? Ba chiar le-a ajutat să intre în structuri ”discrete”, ca ”naș din suflet”? Ați auzit ceva despre asta din parte Ambasadei? Nimic, treaba nu afectează relațiile noastre strategice. Și nici nu o va afecta.

Așa că avem posibilitatea de a vedea clar prezentul și viitorul: țara clanurilor, cu președinte sluga americanilor. Acum e Iohannis. Oare se pregătește Marcel, ca să se mai rotească românii de pe dreapta pe stânga, să nu amorțească în somn?

P.S. Știu, acordul din titlu trebuia să fie ”președinte la țara clanurilor”. Stați liniștiți, vine și asta cu timpul.

428
Tagurile:
Klaus Iohannis
Tematic
Cristoiu, provocarea zilei pentru Iohannis: ”Pun pariu că la Cotroceni se cloceşte!”
Tăriceanu i-a prins pe Orban și Iohannis – caz clar de plângere penală
Iohannis refuză vaccinul din Rusia!

Загрузка...
Lansarea rachetei balistice intercontinentale de pe mare

Garanția rusească a răzbunării împotriva agresorului: Racheta intercontinentală ”Skiff”

1228
(reînnoit 19:57 11.08.2020)
Rachetele balistice bazate pe mare sunt capabile să se afle în serviciul militar (în regim de așteptare) ani de zile pe fundul mării și apoi, la comandă, să lovească ținte terestre și maritime, scrie observatorul militar Alexandr Hrolenko.

Editorial realizat de Aleksandr Hrolenko

Rusia își va folosi potențialul nuclear în cazul oricărui atac cu rachetă asupra teritoriului său, deoarece în zbor este imposibil să se determine conținutul unui focos lansat. Acest lucru este menționat într-un articol pregătit de Statul Major General al Forțelor Armate ”Cu privire la fundamentele politicii de stat a Federației Ruse în domeniul deteriorării nucleare”, publicat recent de ziarul ”Krasnaia Zvezda”.

”Într-o astfel de situație, obiectivul inamicului va fi perceput ca distrugerea Rusiei, iar „răspunsul va fi unul zdrobitor”.

Una dintre opțiunile pentru un astfel de răspuns ar putea fi lansarea unei salve a rachetelor balistice intercontinentale (ICBM) bazate pe fundul mării ”Skiff”, numărul, punctele de bazare, puterea de atac și căile de zbor ale cărora sunt cunoscute doar de un cerc restrâns de specialiști.

Teoretic, inamicul ar putea urmări și ataca în zona militară de patrulare submarinele strategice ale proiectului 955 ”Borei”, să efectueze un atac preventiv asupra celor 150 de sisteme de rachete ”Yars” cu unități hipersonice manevrabile ”Avangard”, să lovească o serie de bombardiere strategice rusești transportoare de rachete în apropierea liniilor de lansare. Și chiar și în acest caz (a unui noroc incredibil), va exista o lovitură de reacție din adâncurile oceanelor. Este imposibil din punct de vedere tehnologic să efectuezi un atac de dezarmare (preventiv) asupra ”Skiff”.

Componenta invizibilă a forțelor nucleare strategice ale Rusiei, rachetele balistice bazate pe fundul mării ”Skiff” sunt capabile să se afle în serviciul militar (în regim de așteptare) ani de zile pe fundul mării și apoi, la comandă, să lovească ținte terestre și maritime.

În sfera informațională, sunt foarte puține date despre această rachetă, care indică indirect asupra eficienței ridicate a dezvoltării Biroului Central de Proiect ”Rubin” și a Centrului de rachete ”Makeiev”. Probabil, ”SkifF” este o dezvoltare a celebrului ICBM bazat pe mare "Sineva", cu caracteristici de zbor îmbunătățite și dotat cu inteligență artificială.
Cele mai importante avantaje ale ”Skiff” sunt capacitatea ridicată de supraviețuire militară și costuri relativ mici de întreținere.

O taină în container

Racheta balistică intercontinentală ”Skiff” face parte din familia rachetelor cu rază lungă de acțiune pentru submarine, și se află într-un container de lansare, care este protejată de presiunea enormă și a mediului agresiv, dar și asigură legătura cu centrul de comandă al Forțelor Maritime.

Crearea unui „pachet” ermetic și inoxidabil capabil să protejeze racheta de pătrunderea apei sărate timp de mai mulți ani a fost principala problemă tehnică a proiectului. În schimb, în prezent este mai ușor să găsești un ac într-o căpiță de fân decât un ”Skiff” în mare.

Capacitatea înaltă de deghizare și capacitatea unică de luptă sunt obținute datorită instalării containerelor de lansare a rachetelor balistice intercontinentale la mare adâncime, inaccesibile pentru torpilele potențialului inamic, capabile să diminueze efectul chiar și al unui atac nuclear la suprafața mării. Un submarin special transportă racheta ”Skiff” la destinație. Locul instalării acestora nu poate fi urmărit cu mijloacele de cercetare existente sau de perspectivă.

În cazul utilizării militare, containerul, printr-un semnal, golește balastul (la fel ca la un submarin), se ridică la adâncimea potrivită, iar racheta pornește spre țintă conform programului său. Dacă raza de acțiune a ICBM ”Sineva” este mai mare de 8000 de km, se poate presupune că ”Skiff-ul”, care este mai avansat, poate zbura mai departe.

Vom sublinia faptul că serviciul militar în apele interne ale Rusiei nu încalcă „Tratatul despre fundul mării” (1970), care interzice plasarea armelor nucleare pe fundul mării în afara zonei de 12 mile adiacente țărmului. De exemplu, pe platoul continental arctic și în apele de coastă ale Oceanului Pacific, există numeroase puncte de adâncime convenabile pentru instalarea unor rachete balistice intercontinentale de adâncime - cât mai aproape de obiectivele de pe teritoriul unui potențial inamic. Și acesta nu este o „amenințare rusească”, ci un factor serios în îngrădire a aspirațiilor agresive ale Occidentului, pretențiile asupra căilor maritime din Marea Nordului și bogăția naturală a Arcticii rusești, Orientului îndepărtat și Insulelor Kurile.

Avantajele ICBM ”Skiff” din punct de vedere economic sunt evidente. Submarinele nucleare care transportă rachete sunt extrem de costisitoare de fabricat și de exploatat, iar pregătirea echipajului este de asemenea costisitoare.

O rachetă de acest fel (bazată pe fund de mare) poate să supraviețuiască oricărui submarin în termeni de timp de serviciu, fără costuri suplimentare, și, în același timp, să-și păstreze potențialul de luptă inițial, capacitatea de a lansa și de a atinge cu precizie țintele. Acesta este răspunsul Rusiei la noua cursă a înarmărilor pe mare anunțată de Occident.

Se cunoaște că primul test al ”Skiff” a avut loc în 2008, testele fabricii au început în Marea Albă în vara lui 2013, iar în 2017, șeful Comitetului de Apărare și Securitate al Consiliului Federației, Viktor Bondarev, a spus că ICBM bazată pe fundul mării se afla deja „în doarea” Forțelor armatei Ruse. Prin urmare, noua rachetă a fost deja testată în timp și merită atenția noastră.

Victimele iluziilor

Pe 2 iunie, președintele rus, Vladimir Putin, a aprobat ”Bazele politicii de stat în domeniul politicii de îngrădire nucleară”. Conform documentului, un potențial adversar ar trebui să fie conștient de inevitabilitatea unei reacții de răspuns în az de agresiune. Cu toate acestea, Rusia consideră armele nucleare doar ca un element de descurajare.

Permiteți-mi să vă reamintesc că în anii '70, Statele Unite au abandonat ideea de a plasa rachete pe fund de mare și au pornit pe direcția de desfășurare a rachetelor cu rază medie de acțiune în Europa. În documentele strategiei nucleare americane, a apărut o doctrină agresivă privind obținerea victoriei într-un război nuclear limitat, datorită câștigării timpului necesar de zbor și a unui sistem bazat în linia întâi în Europa de Vest.

Conform planurilor Washingtonului, peste 570 de rachete cu propulsie solidă ”Pershing-2” trebuiau să livreze monoblocuri nucleare cu o capacitate de 80 kilotone către ținte din URSS la o distanță de până la 1800 de km (până la Moscova - în 8 minute).

Adică, astăzi istoria se repeta la un nivel tehnologic diferit, iar sistemul bazat pe lina de înaintare (Forward Based System) se abate din Germania în Polonia în ochii noștri. Acțiunile SUA în domeniul armelor strategice au ca scop realizarea conceptului de „lovitură globală” cu utilizarea armelor nucleare.

SUA și activiștii NATO încearcă să folosească instrumente militare pentru a „descuraja” dezvoltarea economică și creșterea influenței internaționale a Rusiei, care a depășit cu mult Occidentul colectiv în dezvoltarea și producerea de rachete hipersonice, submarine nucleare, avioane de luptă de generația a 5-a, drone submarine din clasa Poseidon și alte tehnologii de înaltă clasă, arme care garantează înfrângerea oricărui agresor. O situație paradoxală apare atunci când consilierii militari se tem să sfătuiască politicieni americani nebuni, deoarece văd diferența dintre doctrină și realitate.

Timp de aproape două decenii, Pentagonul și aliații săi au desfășurat operațiuni militare costisitoare în Afganistan pentru a obține victoria asupra organizației teroriste slab armate talibane (organizație teroristă interzisă în Federația Rusă și în alte câteva țări). Drept urmare, SUA au încheiat un acord de pace cu inamicul, rușinos pentru armata americană și pleacă, lăsând statul slab existent - Republica Islamică Afganistan - în voia sorții.

Din păcate, Washingtonul nu a tras concluziile corecte și cu mult entuziasm a decis să se ocupe de „salvarea Europei” de inexistenta amenințare rusească. Cu toate acestea, „Skiff”-ii și alți garanți ai securității Federației Ruse veghează în permanență.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

1228
Tagurile:
Agresor, rachetă, Rusia, Graniță
Tematic
Un nou lot cu S-400 va pleca în Turcia, ”Patriot” și ”Eurosam” - sub semnul întrebării
Propunere făcută în Senatul SUA pentru achiziționarea sistemelor S-400 din Turcia
Un senator american propune achiziționarea de către SUA a S-400 de la turci
Coreea de Nord dezvăluie ce tip de rachetă a testat pe 2 octombrie
SUA au testat o rachetă interzisă de INF
Expert rus, despre noile teste de rachetă ale SUA: O politică duplicitară
SUA lansează o nouă rachetă balistică pentru a contracara „amenințările secolului XXI”
Cale de întoarcere nu este: Turcia, a doua testare a S-400 împotriva avioanelor americane
Presa: Turcia testează eficiența S-400 împotriva avioanelor americane F-16

Загрузка...

Premierul și șase miniștri, cercetați penal pentru felul în care au gestionat pandemia

92
Procuratura Romei a deschis o anchetă pe numele premierului Italiei şi a câtorva miniştri în urma plângerilor depuse de unele asociaţii, cetăţeni şi avocaţi cu privire la felul în care autoritățile au gestionat criza coronavirusului.

BRUXELLES, 14 aug - Sputnik. Situație inedită în Italia, unde societatea civilă acuză Guvernul că a impus măsurile sanitare cu întârziere, ceea ce ar fi cauzat peste 35.000 de victime.

Comitetul Victimelor de Covid19 din Bergamo împreună cu un fost militar a descoperit că protocoalele epidemiologice ale Italiei nu au mai fost actualizate din 2006.

Ca urmare, Cabinetul de Miniştri în frunte cu premierul Giuseppe Conte a primit, ieri, înştiinţarea că va fi anchetat cu privire la felul cum a gestionat criza sanitară în ultimele luni.

Procuratura Romei, la sesizarea victimelor pandemiei şi avocaţilor acestora, va audia depoziţiile demnitarilor italieni în această cauză în care societatea civilă acuză autorităţile că au întârziat închiderea zonelor roşii pentru a preveni răspândirea virusului. Cu aceleași acuzații a venit şi Comitetul victimelor Covid19 "Noi Denunciamo" la Tribunalul din Bergamo, cel mai afectat oraş al pandemiei.

Mai mult, ajutat de fostul general Pier Paolo Lunelli, expert NATO în războiul bacteorologice, comitetul va prezenta un raport care demonstrează că ultimul protocol epidemiologic al Italiei datează din 2006, ceea ce se poate transforma într-un al cap de acuzare împotriva Executivului.

Asociaţia reprezintă 250 de familii ale victimelor de Covid19 din Bergamo, iar mărturiile lor au ajuns la Tribunalul din Bergamo.

Stefano Fusco, preşedintele Comitetului "Noi Denunciamo" din Bergamo, spune că măsurile înmpotriva răspândirii epidemiei trebuiau aplicate din ianuarie.

Va fi un proces care va atrage atenția mass-media și care va stabili un nou precedent.

Anchetă similară în Franța

O situație similară are loc și în Franța, unde o anchetă judiciară cu privire la gestionarea crizei COVID-19 va fi declanşată împotriva fostului premier Edouard Philippe şi foştilor miniştri ai sănătăţii Olivier Veran şi Agnes Buzyn.

90 de plângeri au fost primite de Curtea de Justiţie a Republicii (CJR), competentă pentru judecarea membrilor guvernului pentru exercitarea funcţiei lor, iar 53 dintre ele au fost examinate şi 9 au fost admise.

Cele 9 plângeri reţinute au fost reunite pentru a sesiza comisia de instrucţie într-un singur cap de acuzare, “abţinere de la combaterea unei calamităţi”, împotriva lui Philippe, Buzyn şi Veran, potrivit unui comunicat transmis în luna iulie de procurorul general.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

92
Tagurile:
Pandemie, Miniștri, Premier
Tematic
Cum ajung moldovenii ilegal în Italia: granița de Est e șvaițer - acuze la adresa României
Italia, în pericol! Migranții fug din centrele de carantină
Românii din Italia: Senatul italian a decis – până când va fi prelungită starea de urgenţă
Atac la Salvini pentru că a oprit imigranții să intre în Italia
Italia, nevoie disperată de 100.000 de muncitori români sezonieri - „Plătim testele”

Загрузка...