Ionuț Țene

Victoria lui Macron: primul pas spre Frexit!

254
(reînnoit 14:45 09.05.2017)
Demagogia presei mainstream de susținere a lui Emmanuel Macron, candidatul "În Marș", care a câștigat alegerile prezidențiale din Franța, a depășit cu mult limitele bunului simț.

Macron — un truc iluzionist al Sistemului

Dintr-o dată omul Sistemului politic francez, un socialist sadea, un "liber cugetător", reprezentantul lui Rothschild, al funcționarilor Bruxellului și al bancherilor a fost prezentat ca "centrist", om din afara Sistemului, ba chiar, culmea ipocriziei lider "anti-sistem". În realitate, Emmanuel Macron a fost "iepurele scos din pălărie" de Sistem. El e produs al universității franceze de factură stângistă, absolvent de Științe Politice la Paris, școala superioară în care socialiștii își aleg viitorii lideri conformiști idealurilor neo-marxiste. Emmanuel Macron este cel mai servil reprezentant al Sistemului politic francez. Macron a fost consilier al președintelui socialist francez Hollande, a fost ministru al economiei în guvernul socialist și ucenicul maestrului stângismului radical european, fostul premier Jaques Attali. Când Sistemul socialist francez a văzut că Hollande s-a prăbușit în sondaje în urma atentatelor teroriste de la sala Bataclan sau Charlie Hebdo s-a coalizat la înțelegere cu bancherii și complexul industrial francez subordonat intereselor eurocraților și l-au scos ca și nou din cutie pe fostul socialist și ucenic al maeștrilor socialiștilor francez, pe Emmanule Macron, rebotezat cu cinsim ca "centrist" și "anti-sistem".

Centrismul — dușmanul generalului De Gaulle

Și în România fenomenul rebotezării beneficiarilor Sistemului și al corporațiilor în lideri "anti-sistem" este o paradigmă actuală. Păpușile finanțelor și eurocrațiilor sunt trimiși pe câmpul de luptă electoral ca "centriști" anti-sistem în lupta împotriva populismului, de fapt împotriva unei Europe a națiunilor și a tradiției. UE a fost concepută ca o Europă a națiunilior de către fondatori și generalul De Gaulle. Azi UE s-a transformat în federația corporațiilor și multinaționalelor, condusă de eurocrați. Emmanuel Macron nu a avut niciun program economic sau politic, discursul său sună a gol și cu cuvinte mari și gongorice. De fapt, Macron a repetat promisiunile lui Hollande de acum cinci ani, despre care francezii s-au lămurit foarte repede dovadă că s-a prăbușit în sondaje. Francezii au uitat repede minciunile lui Hollande și au accesat din nou discursul din eprubeta socialistă a lui Macron. "Centristul" este doar o păpușă gonflată de presă, eurocrați și Sistemul care încearcă să-și prelungească supraviețuirea.

Le Pen — exponent al forțelor conservatoare lantente

Problema francezilor este că Macron nu este o soluție, ci doar un ambalaj strălucitor gol pe dinlăuntru. Sigur că Le Pen așa cum am mai scris nu avea nicio șansă să învingă în luptă cu Sistemul socialist francez. Franța nu e SUA, nu are o clasă conservatoare activă, iar de la 1789 în Franța socialismul radical a lichidat structura societății franceze conservatoare și tradiționale. Revoluția iacobină de la 1793 a fost un bolșevism de tipul 1917 avant la lettre. Astfel se explică bucuria ciudată pentru noi a lui Marine Le Pen care a dansat și a băut cu colegii de partid la aflarea veștilor în loc să plângă sau să-și pună cenușă în cap. Nici în visele sale cele mai optimiste Marine Le Pen nu a crezut că poate obține 11 milioane de voturi și 34 la sută din sufragii într-o Franță socializantă și atee. Credeți-mă Le Pen a avut motive să danseze, tatăl ei nu a obținut mai mult de 23 la sută din voturi în cele mai bune vremuri ale sale. De "râsu plânsu", vorba poetului, sunt analiștii noștri care salută victoria lui Macron, care militează împotriva integrării României în Schengen și susține Europa cu două viteze: un club elitist Franța, Germania, Benelux și restul țărilor sărace din Europa, inclusiv România, la marginea Europei. Să te bucuri că a ieșit președinte un astfel de lider politic care ține România la poarta Europei e o formă de masochism sau ignoranță. Macron pare că este doar o inginerie camleonică a lui Hollande pentru a se salva socialismul francez. Boala economică, socială și morală a societății franceze nu se poate vindeca cu vorbe goale și paliative.

Macron a câștigat cu ajutorul presei, eurobirocrațiilor și bancherilor care au diabolizat Frontul Național acuzându-l exagerat de fascism, extremism de dreapta sau antisemitism. În realitate, Frontul Național a fost victima de serviciu, acest partid s-a reformat treptat în era lui Marine Le Pen, care l-a transformat într-o formațiune strict conservatoare. Le Pen a anunțat în seara alegerilor prezidențiale că va reforma și moderniza partidul în continuare pentru a se elimina ultimele acuze de extremism. Pentru stânga schimbarea forțată a structurii etnice și religioase a Franței nu este extremism, dar dacă francezul mediu e îngrijorat de islamizarea forțată și persecutarea credinței sale creștine, e etichetat imediat ca radical de dreapta.

Parisul a devenit o suburbie politică a Berlinului

Britanicul Nigel Farage a ridiculizat alegerea lui Emmanuel Macron de către francezi. Grupul britanic a transmis pe Twitter mai multe mesaje, în care asociază alegerea lui Macron cu o capitulare în fața Uniunii Europene aflată, în opinia adepților lui Farage, sub controlul Germaniei. Britanicii asociază prima pagină a unui ziar din 1940, care anunță capitularea Franței și încetarea luptei contra Germaniei de către regimul mareșalului Petain, cu actuala alegere a lui Macron:„Francezii s-a rostogolit din nou, ca în 1940. De data asta au economisit Germaniei combustibilul și gloanțele". De altfel, Marine Le Pen a spus la ultima confruntare cu Macron, că în orice caz, o femeie va conduce Franța — „ori eu, ori Angela Merkel", invocând pretinsa supunere a lui Macron față de UE „aflată sub hegemonie germană". Sigur că englezii poate au exagerat, dar anunțul lui Macron că va efectua prima vizită la Berlin pentru a se întâlni cu Angela Merkel poate lăsa impresia că Parisul a devenit o suburbie politică a capitalei germane.

Charles Gave, unul ditre cei mai importanți analiști economici ai lumii, președinte al Think tank-ului liberal „Institut des Libertes", consultant a 800 de instituții de pe glob vine cu acuzații grave la adresa noului președinte francez:

„Macron e un uriaş costum gol. Asta e el. […] A fost la şcolile adecvate. Şi îţi dă sentimentul că individul n-a avut o idee originală în viaţa lui. În plus, există o suspiciune serioasă că ar fi un soi de golem creat de Hollande şi ai lui. Aşa că, din moment ce ştiau că or să piardă alegerile, au creat un personaj într-o hologramă care avea să candideze pentru ei, ajutându-i să nu piardă puterea. Astfel, până la un punct, sistemul politic din Franţa a fost capturat de ceea ce am putea numi clasa „tehnocrată". Iar dacă tehnocraţii erau de stânga sau de dreapta n-avea nici o importanţă. Şi clasa asta tehnocrată îl prezintă pe Macron ca pe un ins cu desăvârşire nou. Doar că el nu e nou deloc. Indivizii ăştia au fost la putere în ultimii 50 de ani, pentru numele lui Dumnezeu! Aşa că acum nu se întâmplă nimic special."

Un Frexit este inevitabil

Victoria lui Emmanule Macron este doar, și încă, o prelungire politică, o supraviețuire a Sistemului socialist francez subordonat intereselor Bruxellului ca anexă a Berlinului. Paradoxul este că victoria lui Emmanuel Macron, nu reprezintă salvarea Franței europene, ci doar primul pas spre falimentul republicii franceze și deci, ne putem aștepta la un viitor Frexit. În luna martie când am vizitat Parisul am discutat cu numeroși francezi și sentimentul meu era că pur și simplu nu înțeleg ce li se întâmplă, toți vorbeau schematic, ideologizant, în parametrii lozincilor revoluției de la 1789: libertate, egalitate și fraternitate și erau fascinați de comunismul de tip occidental. Ateismul și cultural-marxismul e un mod de viață în societatea franceză, de aceea am susținut încă înainte de alegeri că Le Pen nu are bazin electoral de unde să-și extragă voturi conservatoare pentru a câștiga, deoarece acestea sunt prea puține. Ateismul fiind avangarda islamismului, societatea franceză se islamizează cu repeziciune, iar orașele "no go", controlate de patrulele șaria se înmulțesc, fapt ce a dus la un sentiment de insecuritate în rândurile comunității creștinilor și evreilor francezi.

Emmanuel Macron nu va rezolva gravele probleme ale Franței, șomajul endemic, economia în colaps și nici nu va putea stopa exacerbarea enclavelor islamiste și a terorismului ISIS în Franța, fapt ce va grăbi, din păcate, și mai mult dezintegrarea societății franceze. Cu vorbe goale nu se poate conduce o țară, iar imigrația masivă, necontrolată, deja schimbă structura etnică și religioasă a Franței conform celebrului scriitor Houellebecq cu romanul "Supunere". Victoria pseudo-"centristului", socialistul sadea Emmanuel Macron de fapt printr-un paradox geopolitic va grăbi Frexit-ul prin lipsa soluțiilor reale la chestiunile grave cu care se confruntă Franța. Sistemul socialist francez a reușit să ignore complicațiile și să le pună sub preș, inventând o nouă "veche" marotă politică Emmanuel Macron, dar istoria ne învață că nesocotirea unei probleme nu anulează decontul crunt. Frexit-ul va veni destul de repede, prin trezirea francezilor din visul ambalat frumos de bancheri și socialiștii falimentari sau ceva mai târziu, prin transformarea Franței într-un Califat conform previziunilor scriitorilor francezi.

Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.

Opinia autorului poate să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.

Sursa: NapocaNews.ro.

254
Tagurile:
alegerile prezidențiale, presa, Victorie, Emmanuel Macron, Franța
Тема:
Alegeri Franța 2017 (62)
Tematic
Poate fi 7 mai 2017 un nou 14 iulie 1789 în Franța. Greu de crezut!
Diaspora - cel mai mare investitor în România. Diasporenii versus multinaționale
O carte care ne face să înțelegem ”misterul” Rusiei contemporane
Perspectivele deminării în Nagorno-Karabah

Perspectivele deminării în Nagorno-Karabah

3
(reînnoit 12:48 25.11.2020)
După conflictul armat din Nagorno-Karabah, regiunea este împânzită de mii de mine și muniții nedetonate. Cât de dificilă va fi sarcina geniștilor ruși.

Editorial realizat de Aleksandr Hrolenko

Operațiunile de deminare în zonele unde s-au desfășurat acțiuni militare și în alte districte din Nagorno-Karabah, care presupun o degajare treptată de obiecte explozibile a unui teritoriu cu o suprafață de sute de kilometri pătrați, necesită surse enorme (milioane de dolari) și zeci de ani de muncă asiduă pentru a readuce terenurile în circuitul economic.

Muncă de durată: Geniștii ruși în Nagorno-Karabah
© Ruptly / Минобороны России

Câmpurile minate, munițiile nedetonate și dispozitive explozibile artizanale reprezintă principala problemă a oricărui teritoriu post-conflict. Cel mai proaspăt exemplu al pericolului continuu pentru viață este explozia din 23 noiembrie, în apropierea satului Madaghiz, în urma căreia au avut de suferit militari azeri, ai Rusiei și angajați ai Ministerului Situații Excepționale al autoproclamatei republici Nagorno-Karabah. Astfel de pericole îi pasc zilnic pe membrii misiunii de menținere a păcii, pe geniștii și salvatori.

Ieri, pe aerodromul orașului Erevan au fost aduși peste 100 de militari ai Centrului Internațional Antimină al Ministerului Apărării al Rusiei, precum și 13 unități de tehnică militară și specială. Astăzi, unitățile de ingineri au parcurs ruta Erevan – Goris – Stepanakert. Detașamentele de geniști au demarat acțiunile de deminare a localităților, drumurilor și obiectivelor din Nagorno-Karabah pe 23 noiembrie.

Sarcina prioritară constă în desfășurarea operativă a deminării în punctele de dislocare, pe rutele de deplasare a trupelor de menținere a păcii între posturi și anumite obiecte de infrastructură.

Pe un singur teren, geniștii ruși au dezamorsat peste 30 de mine antitanc. De regulă, munițiile descoperite sunt distruse prin metoda detonării pe un poligon special sau pe loc. Specialiștii Centrului Internațional Antimină al Ministerului Apărării al Rusiei sunt pregătiți pentru activitatea tensionată și complicată în conformitate cu standardele activității de deminare ale Organizației Națiunilor Unite, dispun de cea mai nou tehnică – detectoare de mine IMP – S2, sisteme robototehnice Uran-6. Mijloacele moderne de căutare și echipamentul de protecție diminuează, însă nu exclud, riscurile pentru sănătatea și viața militarilor ruși din Nagorno-Karabah.

Dificultatea misiunii

Conflictele locale și regionale actuale se deosebesc prin caracterul permanent al acțiunilor militare și o utilizare largă a câmpurilor minate, minelor-capcană, bombelor plasate pe drum și alte “surprize” - nemijlocit în zona operativă și în teritoriile adiacente.

Neavând un număr mare de trupe și resurse pentru crearea unei apărări bine puse la punct din punct de vedere tactic, dense, eșalonate (de exemplu, pe o linie de front de o sută de kilometri), părțile în conflict își concentrează unitățile și tehnica militară pe segmente separate, iar “găurile” le acoperă prin minarea câmpurilor.

În Karabah au fost utilizate în special mine de producție sovietică – antitanc TM-62, antipersonal PMN-2. În același timp, hărțile schematice ale amplasării lor erau elaborate din mers, fiind adesea pierdute. Sub influența fenomenelor meteorologice, minele devin defecte, iar câmpurile minate se “reînnoiesc”.

Probabil, câmpurile minate proaspete vor fi degajate fără probleme de către părțile în conflict. Însă, după mai mulți ani de conflict în regiune, nimeni nu mai știe locul exact al tuturor câmpurilor minate. O problemă aparte o reprezintă numărul mare de muniții de artilerie neexplodate sau abandonate în condiții de luptă. Pe pământul karabah se află mii de obiecte explozibile. Iată de ce în zecile de ani de muncă a geniștilor ruși, atragerea activă a resurselor ONU și ale altor organizații umanitare reprezintă condiții minime pentru scoaterea în totalitate a teritoriului din starea de război.

Anterior, șeful Agenției Naționale pentru deminare a teritoriului Azerbaidjanului (ANAMA), Gazanfar Ahmedov, a declarat că deminarea totală a teritoriului din Karabah, trecut sub controlul Baku, va necesita mai bine de zece ani. În Siria, misiunea umanitară a Armeniei, din 83 de persoane, a reușit în șase luni ale anului 2019 să curețe de mine, muniții, bombe aeriene și dispozitive explozibile artizanale peste 20 hectare de teren.

Experiența deminării îndelungate post-conflict pe teritoriul Abhaziei și Osetiei de Sud (unde geniștii mai au mult de muncă), de asemenea, confirmă volumul global al sarcinilor din Karabah.

Conjugarea eforturilor

Serviciul ONU pentru deminare (UNMAS) a cheltuit anul trecut 495 de milioane de dolari în 19 state (inclusiv Irak, Afganistan și Siria). Probabil, o parte a acestor mijloace va fi îndreptate și spre deminarea teritoriului din Nagorno-Karabah. Potrivit datelor UNMAS, misiunea își va desfășura aici activitatea de la începutul lui decembrie. Mai întâi de toate, specialiștii vor aprecia volumul de lucru în condițiile dificile ale zonei montane și forestiere. Probabil, conjugarea eforturilor internaționale ale geniștilor vor permite grăbirea revenirii refugiaților în regiune.

Este încunjurătoare și poziția secretarului general al ONU António Guterres, care a declarat că încetarea focului va permite organizațiilor umanitare să obțină acces la populația civilă afectate în urma conflictului și a anunțat disponibilitatea pentru cooperare cu Rusia în Nagorno-Karabah.

3
Tagurile:
Karabah
Tematic
Ratingul operațiunii de pace din Karabah
Pacificatori turci în Karabah: a fi sau a nu fi
Pacificator rus, rănit în Karabah în urma explozii

Загрузка...
De ce Occidentul este nemulțumit de reglementarea din Nagorno-Karabah

De ce Occidentul este nemulțumit de reglementarea din Nagorno-Karabah

331
(reînnoit 16:19 24.11.2020)
Ministrul francez de Externe a împărtășit detalii despre misiunea umanitară pe care țara sa a organizat-o pentru a ajuta locuitorii din Nagorno-Karabah.

Editorial realizat de Irina Alksnis

Este vorba despre trimiterea unei misiuni de chirurgi și echipamente medicale și chirurgicale în această regiune, scrie editorialistul RIA Novosti.

SUA, la rândul lor, s-au limitat la alocarea a doar cinci milioane de dolari pentru Comitetul Internațional al Crucii Roșii și altor organizații neguvernamentale care oferă asistență persoanelor afectate de recenta acutizare a conflictului.

Pacificatori ruși
© Sputnik / Максим Блинов

Aparenta lipsă de entuziasm a Parisului și a Washingtonului în privința reglementării din Karabah - atât la nivel de retorică, cât și în acțiuni - confirmă că Serghei Lavrov a avut dreptate atunci când a amintit de demonstrarea „mândriei lezate” de către aceștia.

Președintele Azerbaidjanului Ilham Aliev a spus același lucru, menționând ironic că Statele Unite și Franța, ”deși cu întârziere, și-au exprimat totuși atitudinea pozitivă” față de acordul încheiat.

Și conform tradiției deja, Ankara nu a stat mult să aleagă cuvintele. Purtătorul de cuvânt al președintelui turc a declarat că Occidentul, reprezentat de NATO și UE, timp de treizeci de ani nu a putut să prezinte „propuneri concrete și realiste” cu privire la confruntarea din Karabah, în timp ce Rusia și Turcia au reușit să „ajungă la o înțelegere reciprocă”.

S-a scris din start că înțelegerile cu privire la Nagorno-Karabah s-au dovedit a fi o înfrângere dureroasă pentru Occident - în special pentru Statele Unite și Franța, care împreună cu Rusia sunt copreședinți ai Grupului Minsk al OSCE pentru identificarea modalităților de soluționare pașnică a acestui conflict.

Dacă e să dăm crezare jurnaliștilor de la The National Interest, de această dată Occidentul a scăpat în totalitate momentul.

A fost luat prin surprindere și de reluarea ostilităților și de semnarea acordului potrivit căruia trupele rusești de menținere a păcii au fost introduse în regiune.

Publicația a dat vina pentru cele întâmplate pe serviciului de informații american care, conform datelor sale, nici măcar nu a putut obține informații despre negocierile dintre Putin și Erdogan, iar rezultatul a fost o slăbire sensibilă a poziției SUA în regiune.

În realitate însă situația este și mai gravă, deoarece poziția cum că „spionajul nu a funcționat bine” permite acoperirea unui eșec mult mai grav al Statelor Unite în toată această poveste.

Pacificator rus în apropiere de mănăstirea Dadivank, Karabahul de Munte
© Sputnik / David Galstyan

Reglementarea din Karabah, în ciuda caracterului relativ local al conflictului, marchează o etapă absolut nouă în transformările prin care trece sistemul politic global. Este pentru prima dată când Statele Unite și Europa s-au dovedit a fi parteneri inutili și nedoriți în același timp pentru toate părțile implicate.

Cel mai important aspect al hegemoniei occidentale din ultimele trei decenii a fost omniprezența și solicitarea peste tot a implicării lor. În orice situație, în orice conflict - chiar și într-o parte semnificativă a politicii interne din unele țări - au existat întotdeauna forțe care au apelat la Occident, au solicitat sprijin, s-au bazat pe ajutor și l-au primit adesea într-o formă sau alta.

Drept exemplu elocvent al acestei abordări putem aminti episodul din Crimeea, din primăvara anului 2014, când armata ucraineană a încercat să „ia cu asalt” o instalație militară rusească strigând „America este cu noi”.

Acest lucru, desigur, pare ridicol, dar în același timp reflectă foarte exact modul de gândire al unui număr semnificativ de oameni, inclusiv cei de rang înalt, de pe tot globul - de la Belarus la Venezuela, de la Siria la Hong Kong.

Mai mult decât atât, această stare de fapt este susținută în mod intenționat de Occident care, în mod firesc, este interesat să rămână drept adevăr în ultimă instanță și să dețină, dacă nu chiar o ”pachetul de control”, atunci cel puțin dreptul de veto asupra oricăror probleme și conflicte din lume.

Reglementarea actuală din Karabah s-a dovedit a fi unică prin faptul că Occidentul a fost exclus concomitent de către toate părțile participante. Și acest lucru este cu atât mai impresionant, cu cât procesul de negocieri nu a fost unul deloc ușor, ceea ce s-a reflectat în declarațiile oficiale ale capitalelor implicate, care au fost destul de dure pe alocuri în raport unele cu altele.

Însă în loc să atragă Statele Unite sau Europa la proces pentru a-și consolida poziția, conform tradiției mondiale consacrate, toată lumea a adoptat în unanimitate convingerea că „ne vom lămuri singuri între noi”.

Și chiar s-au descurcat - punând deja post factum Occidentul împreună cu restul lumii în fața faptului împlinit privind acordurile încheiate și chiar aflate în proces de implementare.

Aceasta a dat o lovitură foarte puternică aplicată asupra unei alte pietre de temelie - influența SUA și pretenția de a avea un statut special în sistemul global. Și așa cum arată practica, după o primă încercare - cu atât mai mult de succes - vor urma cu siguranță și altele.

Nu este surprinzător că americanii preferă să dea vina pentru cele întâmplate pe un eșec accidental al serviciului său de spionaj.

Acest lucru este mai simplu și mai confortabil decât conștientizarea și, cu atât mai mult, recunoașterea publică a adevărului că, de fapt, reglementarea din Nagorno-Karabah înseamnă o altă mișcare tectonică în sistemul politic mondial, care lipsește treptat Statele Unite și Occidentul per ansamblu de statutul lor exclusiv în cadrul acestuia.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a Redacției.

331
Tagurile:
Karabah, Occident
Tematic
Misiunea de pace în Karabah: Rusia și-a asumat o grea povară
Greșelile militare ale Armeniei în Nagorno-Karabah
Putin cere acordul Legislativului pentru dislocarea trupelor în Karabah

Загрузка...