Ionuț Țene

Problema libertății! Despărțirea de Nicolae Berdiaev

103
În ultima vreme am recitit principalele opere ale filosofului creștin rus Nicolae Berdiaev. M-a fascinat întotdeauna cărțile "Sensul Creației", "Sensul Istoriei", "Un nou ev mediu", "Spiritul lui Dostoievski" sau "Originea și sensul comunismului rus".

Am recitit și "autobiografia ca exercițiu spiritual" cu o plăcere culturală recuperatorie și totuși undeva între paginile lecturate se insinua o contradicție care mă deranja intelectual. Undeva, Nicolae Berdiaev nu conlucra cu perfecțiunea țelului operei sale geniale. Cheia contradicției sale am descoperit-o citind o carte despre spiritualitatea creșină rusă a lui Ivan Ivlampie.

Concepția marxistă în abordarea creștină a lumii

Deși fost marxist și revoluționar idealist socialist la începutul secolului XX, Nicolae Berdiaev nu și-a depășit nostalgia și anamneza unui materialism dialectic asumat. Sămânța marxistă a conlucrat în operele sale, deși devenise ca recunoaștere internațională cel mai mare filosof creștin al secolului XX. Ispita materialismului dialetic, al lumii căzute s-a păstrat în opera lui Berdiaev, în abordarea problematicii libertății. Poate astfel se explică și succesul său mondial și promovarea deliberată a operei sale filosofice, mai degrabă o teozofie decât o teologie. Cheia succesului e tocmai, paradoxal, în faptul că nu a renunțat la concepția marxistă în abordarea creștină a lumii, nu a depășit ispita neantului și a pus creatul înainte sau egal cu Ființa.

Reminiscențele marxiste l-a promovat în lumea academică de stânga. Berdiaev a explicat genial dualismul lumii și a demantelat monismul cartezian, fiind primul filosof existențialist creștin, care se deosebea de Sartre pentru că punea în centrul umanității transcendența, căutarea sensului istoriei sfârșitului lumii întru Hristos. Berdiaev a refuzat obiectivarea lumii și a considerat salvarea omului în restaurarea după Chipul Omului la a doua venire. Libertatea omului de a îl căuta pe Dumnezeu se opune existențialismului comunist sartrian, care punea dreptul de alegere a omului doar în autonomia lumii obiectivate, fapt ce duce în cele din urmă la anarhie și apoi la tiranie, deci la anulare umanismului ca expresie a liberății. Numai întru Dumnezeu libertatea are sens liberator și răscumpărător.

Creatorul și îngerul căzut — sub semnul egalității

Și totuși, unde e sămânța marxistă la Beridaev? Tocmai în concepția sa privind libertatea meonică, adică existența liberății apriori înainte de Ființă, născută din neant, devenind o unealtă a omului prin liberul arbitru de a alege dintre bine și rău. Adică libertatea este născută din nimic și e o posibilitate a omului de a alege prin liberul arbitru calea mântuirii sau căderea. În viziunea lui Berdiaev libertatea nu este creație a lui Dumnezeu, ci o expresie meonică a neantului, ceea ce este o contradicție cu ideea lumii ca și creație a lui Dumnezeu. În problema libertății Berdiaev face concesie marxismului acceptând absența și punând egalitate dintre neant și creație, de fapt între îngerul căzut și Creator. A accepta libertatea ca purcedere din "ungrund" intră în contradiție cu subterana dostoiesvskiană.

Berdiaev confundă cu intenție ungrund-ul cu subterana dostoievskiană, deși la romancierul rus aceasta era o expresie a catacombelor plămădită din suferințele primelor secole ale creștinismului prigonit cu săbăticie de lumea obiectivată. Deși Berdiaev oferă cea mai corectă radiografie a Legendei Marelui Inchizitor din "Frații Karamazov" privind totalitarismul lumii obiectivate care sufocă libertatea individuală a omului, nu înțelege totuși pe deplin sensul libertății la Dostoievski, care este o creație eliberată în inima omului pentru a-l căuta și a se odihni în Hristos. Libertatea este creația lui Dumnezeu, nu poate fi o expresie a neantului, pentru că nimicul este doar o absență, iar căutarea sensului nu poate fi un motor care funcționează fără substanța vie a vieții umane. Omul și lumea este creația lui Dumnezeu, iar libertatea un instrument creat care este la mâna liberului arbitru de a alege prin "nostalgia paradisului" restaurarea umanității după Chipul Omului sau a îl reuza. Libertatea este un dar oferit de Dumnezeu omului pentru a se regăsi pe sine prin iubire în Hristos și a da sens teleologic umanității. Dar libertatea poate fi folosită de om ca alegere a răului pentru că din marea sa iubire Dumnezeu i-a dăruit omului dreptul liberului arbitru. Dumnezeu vrea ca omul să-l iubească liber nu condiționat, iar libertatea în acest sens este apanajul creației nu a neantului și nimicului evidențiat "autonomist" de Nicolae Berdiaev.

Libertatea nu este un obiect al neantului

Acum înțeleg de ce Berdiaev nu s-a autonumit pe sine teolog sau filosof creștin, ci pur și simplu teozof sau filosof, pentru că în problema libertății nu a depășit nostalgia marxistă a tinereții. Asta nu-l face mai puțin interesant ca și gânditor important care a scris genial eseuri despre sensul umanității prin paradigma creștină. Teza libertății propuse de Berdiaev este de sorginte marxistă și intră în contradicție cu ideea creației lumii de către Dumnezeu. Intrinsec Berdiaev anulează dualismul lumii, paradoxal căzând în monism. El face astfel imposibila alegere, prin libertatea ca absență, posibilitatea uniunii omului cu Creatorul. Din punct de vedere al libertății lui Berdiaev nu am putea explica alegerea lui Hristos chiar cu prețul vieții lumești a martirilor creștini din primele secole sau din închisorile comuniste.

Sfinții Închisorilor au ales libertatea creată de Dumnezeu pentru a se uni cu Hristos, în ciuda tuturor torturilor inimaginabile și a terorismului de stat aparținând unei lumi obiectivate ce a încerat să rupă firul legăturii dintre om și Hristos. Dacă am accepta libertatea lui Berdiaev născută din absență și ca trăsătură autonomă a neantului nu am putea înțelege libertatea celor care s-au sacrificat întru Hristos și despărțirea sfinților de lumea obiectivată pentru a se îndumnezeii. Până la urmă libertatea omului este expresia creației pentru ca omul să devină o teandrie, o restaurare în Chipul Omului, o îndumnezeire la înfricoșata Judecată de Apoi după a doua venire. Libertatea nu este un obiect al neantului, un incipit al nimicului ca la Berdiaev, ci este un instrument creat de Dumnezeu din dragoste în inima omului pentru a putea alege: Lumina sau întunericul, binele sau răul, frumosul sau urâtul conform liberului arbitru.

Aneantizarea libertății ar anula jertfa sfinților și mucenicilor, omul devenind o absență din creație și ar face ca și calea spre Dumnezeu să fie doar o expresie a anarhiei unei lumi materialist-dialectice, a unui univers obiectivat. Libertatea nu este un dat increat, ci o exprimare a voinței libere a omului creat care alege binele de rău. Libertatea celor din închisorile comuniste din secolul XX — temnițe ce sunt o obiectivare a lumii în sens Marxist — a fost darul lui Dumnezeu pentru a se restaura în catacombele subteranei Chipul Omului și a se elibera spiritul spre unirea prin jertfă și iubire cu ziditorul. O libertate ce pucede din neant cum ne propune Berdiaev, nu ar fi decât o altă fațetă a materialismului ateu, a unei umanități rupte de creator, iar sensul lumii s-ar pierde: acela de a înfăptui o teandrie divino-umană cum ne-a adus ofrandă Fiul Omului acum peste 2000 de ani. Fără libertate ar fi imposibilă mântuirea, pentru că libertatea este creație spre un sens atribuit, eliberator și restaurator. Libertatea nu poate fi o excrescență ex nihilo, ci un dar al lui Dumnezeu pentru ca omul să aleagă drumul spre mântuire. Fără libertatea ca și creație divină nu am înțelege alegerea lui Iisus Hristos: Jertfa, Răstignirea și Învierea.

Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român

Opinia autorului poate să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.

Sursa: NapocaNews.ro

 

103
Tagurile:
rus, comunism, istorie, sens, despărțire, problemă, libertate, Nicolae Berdiaev
Tematic
Până la urmă "Monarhia salvează România"?
Se vorbește de BINE! Noul curent politic european pătrunde în România
Bonne nuit Paris!

Загрузка...