Dragoș Dumitriu

Dacă Orban și Soros au un plan - iar ținta e România?

829
(reînnoit 12:19 17.04.2017)
Ce se va întâmpla când cel mai puternic focar sorosist va fi mutat în România? Ceva benefic pentru planurile lui Viktor Orban - o generație alienată, cu conștiința și valorile în Cloud, iar țara - doar o localizare GPS.

Ce se va întâmpla când cel mai puternic focar sorosist va fi mutat în România? Ceva benefic pentru planurile lui Viktor Orban — o generație alienată, cu conștiința și valorile în Cloud, iar țara — doar o localizare GPS. O etapă a unei "balene albastre" la nivel național, în care, pentru a trece la "nivelul următor", se cere să urcăm pe acoperiș, în plină furtună.

Aș putea începe cu "surse de încredere din rândul ofițerilor în rezervă mi-au expus ideea unui joc strategic pe care îl fac Viktor Orban și George Soros, iar Universitatea Central Europeană este partea din această schemă". Mai precis, schema cu retragerea bruscă a Societății Deschise din România a fost doar o mișcare de acoperire, Soros păstrându-și influența prin partidul parlamentar USR, dar și prin personalități a căror legătură cu sistemul de pregătire-finanțare al miliardarului este dovedită — în prim plan fiind directorul SRI Eduard Hellvig — dar și prin șeful de facto al Comunității Naționale de Informații, consilierul prezidențial Constantin Dudu Ionescu. De asemenea, multe personaje aduse în prim plan pe căi așa-zis civice au legătură cu sistemul controversatului miliardar, unele ajungând chiar la guvernare, altele influențând actul de putere din România.

Spuneam că aș putea evoca acele surse de încredere, dar nu o voi face. Apelez, în schimb, la spiritul de observație al meu și al tău, cititorule. Lăsând la o parte tabloul politic descris mai sus, cel mai periculos aspect mi se pare transformarea lui Soros într-un fel de simbol al tineretului care se consideră pro-occidental, adept al libertății totale — când de fapt, este construit cu abilitate pentru a fi semidoctul util corporatismului globalizator. Tânărul devine convins că e un original, dar întreaga lui exprimare e șablonardă, deschiderea lui este doar către fantă, refuză alte opinii dintr-un reflex dobândit; îmbrățișează fără preget ideea că tradiția înseamnă limitare, că naționalismul e ceva retrograd, iar ultimul pas asociază naționalismul cu corupția, dar și cu… trădarea! Pentru că "naționaliștii resping Occidentul, UE, America", deci sunt cu rușii! Rușii fiind, evident, răul total, demonii istoriei noastre, mă rog, dacă întrebi la ce se referă afli, în cel mai bun caz, cele mai tulburătoare inepții și invenții. Repet, nu e vorba de generația traumatizată de experiența post 1944, ci de personaje care nu doar că nu au trăit, dar se vede că nu au citit… decât Facebook și bloguri.

În momentul de față Ungaria face in joc interesant; beneficiind de o uriașă susținere populară bazată pe realizări, premierul Viktor Orban pare detașat de orice fel de constrângere și ia decizii ce scandalizează. Relații cu Rusia și cu Putin, susținerea fățișă a lui Trump, deschiderea uneia dintre celei mai importante bănci chineze din UE, șantaj la adresa UE în privința imigranților, revigorarea unui grup care vrea să facă propria politică în UE etc. etc. — chestiuni la care politicienilor români le e și teamă să se gândească. Să mai adaugăm și trimiterea de agenți național-provocatori în Transcarpathia ucraineană, plus încurajarea fățișă a stihiilor revizioniste din România, țară UE.

Dar, interesant este că unele dintre deciziile scandaloase ale lui Orban se referă la Soros, a cărui activitate o consideră dăunătoare pentru interesele Ungariei. Orban este, culmea, una dintre primele creații ale lui Soros, miliardarul originar din Ungaria finanțându-i actualului premier studiile în perioada comunistă; apoi, Soros îl susține când formează partidul FIDESZ, în rândul căruia apar, tot ca lideri, alți bursieri Soros. Dar, toate astea aparțin trecutului, prezentul rupe lanțul de iubire și Soros este un fel de non grata. Și, totuși, Soros nu închide firma în Ungaria, dar o face în România! Unde, ce s-a întâmplat? Au bătut câmpii cei de la PSD în campania electorală, iar în rest au fost răbufniri ale unor grupări politice extraparlamentare, minore actualmente, plus câteva gazete. Deci, ce-l putea speria pe Soros ai cărui oameni sunt în zone cheie ale României? Nimic, evident, deci retragerea este doar o manevră.

Între timp, apare scandalul budapestan al posibilei închideri a Universității Central Europene. Lumea în stradă la Budapesta — nu mai poate Orban de cele câteva mii de persoane, a făcut față unor manifestații de zeci de mii de persoane! — dar, stupoare, "tineretul frumos și liber" iese în stradă și în România. Aici, situația e alta, guvernul tremură în fața străzii, nu are susținere reală, nu vin la chemarea PSD și ALDE decât grupuri neglijabile, procentele sunt bune și valabile doar la scrutin, nu în stradă. În plus, românii, spre deosebire de unguri, se atacă permanent și pe toate fronturile, mai ales acolo unde ne costă, unde se dau "infringement-urile" — la "Înalta Poartă" Europeană.

Colac peste pupăză, mai mulți politicieni, dintre care doi foarte importanți în strategia transilvană, primarul — sau stăpânul — Aradului, Gheoghe Falcă, și Ilie Bolojan, puternicul lider liberal al Oradei, manifestă împotriva închiderii Universității Central Europene… și propun ca aceasta să se mute în România. Evident, în Ardeal, într-una dintre "parohiile" susnumiților! Deocamdată Bucureștiul, Universitatea, a trimis doar o scrisoare de protest guvernului Orban. Așteptăm Clujul.

Ce se va întâmpla dacă Universitatea Central Europeană va fi adusă în România? Închipuiți-vă un focar de idei "frumoase și libere", generații întregi care vor considera naționalismul o trădare a intereselor și o cale a sărăciei, religia o frână anacronică, morala sau regulilele tradiționale ceva discriminatoriu. Limba română este deja înlocuită cu feisbucheza, cine mai stă să readucă operele clasice, adică scrisul adevărat, când Godină s-a vândut în zeci de mii de exemplare, probabil mai multe decât toate cărțile despre Eminescu vândute într-un an. Și Godină e un exemplu fericit de scris, realmente, fiindcă mai există și scriitori moderni, cu pretenții și premii ale Uniunii sau propuși pentru trofee mondiale.

Dragos Dumitriu
© Photo : Arhiva personală a lui Dragoș Dumitriu

Poate că informațiile mele or face parte dintr-o poveste, o teorie a conspirației; dar ciudățenia acestor timpuri, mai ales în preajma lui 2018, totul face ca povestea să capete un alt aspect. Există mulți care spun că romanii au fost buni, chiar dacă au cucerit Dacia, fiindcă au construit drumuri și tehnologie; există și mai mulți care cred că englezii au fost foarte buni fiindcă au ocupat India și au civilizat-o; există o imensă majoritate care e convinsă că, fără cucerirea Vestului, America ar fi fost și acum în șa, iar lumea ar fi folosit baloane cu aer cald, nu avioane. Și mai există unii care spun că Ardealul e mult mai civilizat decât Regatul fiindcă… restul se subînțelege deocamdată.

Deci, în context, participarea unei regiuni a României la o federație central europeană, chiar pare ceva de domeniul blamatei teorii a conspirației? Sabin Gherman, cel care nu numai că are pe peretele pagii de FB "autonomia financiară a Transilvaniei", nu doar că are o audiență bunicică, nu doar că are un editorial săptămânal în „România liberă" — dar el reprezintă un curent de opinie care e de acord — sau devine pe zi ce trece — cu toate perdafurile antinaționale aplicate cu tupeu de personaj. Apropo — stau și mă minunez, cum de etichetările cu "agentul rus", cu "propaganda rusă", încrâncenează atâtea condeie, iar în cazul acestui agent antiromân, cu o carieră clară în acest sens, nu se aude nimic. Chiar schimbarea opticii publice în sensul fragmentării naționale, al blamării unor valori care țin de stabilitatea conștiinței naționale, astea nu au nici o importanță pentru nimeni?

Îmi aduc aminte cum Virgil Măgureanu îl băgase în raportul SRI pe Șerban Suru, care se întâlnea în grădina casei bătrânești cu câțiva prieteni și discutau despre istoria Legiunii; în timpul acesta se făcea praf economia țării. Nu m-ar mira să mă văd și eu în raportul SRI, fiindcă scriu la Sputnik, am lansat cartea lui Iurie Roșca și am stat la masă cu Dughin; iar în timpul acesta Sabin Gherman face nestingherit tot ce vrea, alte televiziuni cu datorii imense la stat lasă tot felul de șarlatani și impostori să spurce instituțiile statului, sau să facă adevărate campanii de intoxicare, dar și de diseminare a unei stări de neîncredere și chiar de depresie la nivel național. Care este unul dintre principalele puncte comune ale lui Gherman și al acestor șarlatani? "Soros este o țintă falsă, e o manipulare lansată de corupții de la putere".

Neatenții și superficialii (sau semidocții) vor spune că exagerez în teoria mea privind transformarea noii generații — dar reacțiile sunt prea vizibile; cererile, atitudinea, declarațiile celor tineri din stradă sau de pe stradă sunt îngrijorătoare. Plăcerea de a sfida ideea națională este maladivă, dar din păcate, ca și în alt caz, anormalitatea, boala chiar, a devenit normalitate pentru noua generație. Fapt recent, petrecut la conferința de la București susținută de Aleksandr Dughin: câțiva tineri, membri și susținători USR, au adoptat o atitudine sfidătoare, golănească, bând bere și stând răscrăcărați în sală, dar au huiduit doar atunci când Dughin a pronunțat numele lui Soros; în rest, chiar dacă politologul a criticat dur NATO, SUA sau UE, indivizii nu au reacționat — numai Soros îi interesa. A doua zi s-au întâlnit cu un personaj din categoria șarlatanilor — care i-a "cinstit" pentru ceea ce făcuseră (voi detalia într-un alt articol aceste date).

În concluzie — ce se va întâmpla când cel mai puternic focar sorosist va fi mutat în România? Simplu: cred că va fi ceva extrem de benefic pentru planurile lui Viktor Orban — o generație alienată, ale cărei conștiință și valori vor fi în Cloud, iar țara va fi doar o localizare GPS. Ce reprezintă mutarea Universității Central Europene în România? O etapă a unei "balene albastre" la nivel național, când, pentru a trece la "nivelul următor", ni se va cere să urcăm pe acoperiș, în plină furtună.

 

Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

829
Tagurile:
Dragoș Dumitriu
Тема:
Cine este George Soros (123)
Флаги России, ЕС, Франции и герб Ниццы на набережной Ниццы

Europei nu-i permit se elibereze de obligațiile de stăvilire a Rusiei

389
(reînnoit 16:36 25.02.2021)
Uniunea Europeană a convenit asupra introducerii unor sancțiuni personale împotriva unui număr de oficiali ruși responsabili de "urmărirea penală a lui Navalnîi", iar Statele Unite finalizează pregătirea unui pachet întreg de "sancțiuni și alte măsuri".

Editorial realizat Piotr Akopov

Occidentul lansează o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei: luni, Uniunea Europeană a convenit asupra introducerii unor sancțiuni personale împotriva unui număr de oficiali ruși responsabili de "urmărirea penală a lui Navalnîi" (o listă concretă va apărea peste câteva zile), iar Statele Unite finalizează pregătirea unui pachet întreg de "sancțiuni și alte măsuri", dar deja nu numai din cauza lui Navalnîi, ci și din cauza atacurilor cibernetice (numite SolarWinds) asupra instituțiilor și companiilor americane, de care este acuzată Rusia.

Toate acestea erau previzibile – ca să nu mai vorbim de faptul că presiunea sancțiunilor asupra țării noastre se desfășoară (la scară largă și nu sub formă de acțiuni individuale americane) deja de șapte ani. S-ar putea obișnui cu asta? Desigur, dar argumentele cu care "partenerii" noștri occidentali își susțin acțiunile sunt întotdeauna interesante – concluzii, argumente, nicidecum motive. Motivele, pe de altă parte, sunt extrem de clare – și Vladimir Putin le-a menționat miercuri, în cardul unui discurs la consiliul de administrație al FSB.

"Ne confruntăm cu așa-numita politică de stăvilire a Rusiei. Nu este vorba despre o concurență firească în relațiile internaționale, ci despre o linie consecventă și foarte agresivă menită să ne perturbe dezvoltarea, să o încetinească, să creeze probleme de-a lungul perimetrului extern, să provoace instabilitate internă, să submineze valorile care unesc societatea rusă și, în cele din urmă, să slăbească Rusia și o pună sub control extern, așa cum vedem, cum știm că acest lucru se întâmplă în unele țări din spațiul post-sovietic".

Aceste obiective nu sunt secrete: după cum a remarcat Putin, "este suficient să vă familiarizați cu documentele strategice publice și cu declarațiile destul de sincere ale oficialilor de stat dintr-o serie de țări". "Nici măcar nu încearcă să ascundă atitudinea neprietenoasă față de Rusia, față de o serie de alte centre suverane și independente ale dezvoltării mondiale".

Toate metodele de izolare sunt, de asemenea, binecunoscute, Putin le-a enumerat pur și simplu: "Încearcă să ne împiedice cu sancțiuni economice și de altă natură, să blocheze mari proiecte internaționale de care, apropo, suntem interesați nu numai noi, ci și partenerii noștri, se amestecă direct în viața publică și politică, în procedurile democratice ale țării noastre. Și, desigur, instrumentele din arsenalul serviciilor secrete sunt utilizate în mod activ".

Toate acestea s-au întâmplat nu o dată în istoria noastră: în diferite combinații, toate metodele menționate mai sus au fost utilizate împotriva noastră, astfel încât ne-am învățat să contracarăm și să răspundem. De aceea, Putin și a spus că "o astfel de atitudine față de Rusia nu are nicio perspectivă" – nicio presiune nu ne va putea obliga să facem concesii sau să ne subminăm din interior. În același timp, Rusia își declară rolul de apărător, care își apără suveranitatea și interesele – nu rolul de agresor.

Mai mult, subliniem în permanență disponibilitatea noastră de a dezvolta relații cu toată lumea, de a deschide un dialog bazat pe încredere reciprocă și respect, după cum a amintit Putin și de această dată. Dar ce auzim drept răspuns?

Rusia nu este interesată de cooperarea cu Uniunea Europeană, iar autoritățile ruse conduc țara pe calea spre autoritarism – aceasta este concluzia la care au ajuns miniștrii de Externe ai țărilor UE în cadrul reuniunii, pe parcursul căreia au decis să introducă noi sancțiuni. Iar șeful democrației europene, Josep Borrell, a numit Rusia "un vecin care a decis să se comporte ca un adversar", subliniind faptul că: "Noi trebuie să definim un model pentru a evita confruntarea permanentă cu vecinii care au decis să acționeze în sens invers".

Adică Europa în special și Occidentul în general prezintă problema în așa mod – Rusia caută confruntări și nu vrea să dezvolte relații. Mai mult, Rusia se amestecă în mod constant în treburile europene și exercită presiuni asupra UE. Prin urmare, Uniunea Europeană va construi acum relații cu Moscova reieșind din trei principii.

Iată cum le-a descris Borrell: să adopte represalii în cazul în care Moscova va încălca dreptul internațional și drepturile omului, să adopte o politică de stăvilire dacă Rusia va crește presiunea asupra UE și să coopereze cu Rusia în domeniile în care UE este interesată. Represalii, stăvilire, cooperare acolo unde îi este convenabil Uniunii Europene – kitul de luptă a diplomației europene. Dar despre ce vorbim?

Practic totul este acoperit de "încălcarea dreptului internațional și a drepturilor omului" – de la Crimeea și Navalnîi până la orice alt subiect, atât intern, cât și internațional. Sancțiuni pentru absența căsătoriilor homosexuale în Rusia – adică pentru încălcarea drepturilor omului? Poftim. Sancțiuni pentru refuzul de "a returna" Georgiei Abhazia? Fără îndoială. Sancțiuni pentru un nou emigrant sau refugiat rus ucis în Europa, sau, de fapt, pentru oricine altcineva (ca în povestea veche despre un cecen din Georgia ucis la Berlin) – în orice moment. Ați spart sistemul informatic al Bundestagului german? Desigur, Rusia trebuie pedepsită.

În același mod, orice poți numi drept presiune asupra UE. Separatiștii votează pentru secesiunea Cataluniei? Căutăm o urmă rusească. Reprezentanții fracțiunii parlamentare "Alternativă pentru Germania" vin la Moscova? Rușii sapă sub Merkel. Moscova anunță proteste împotriva dezmembrării monumentelor în cinstea soldaților sovietici din Polonia sau Republica Cehă? Pun presiune asupra europenilor estici nefericiți și iubitori de libertate. Construiesc o conductă de gaz? Vor să împartă Europa. Refuză construcția? Vor să înghețe Europa. Absurd? Nu, este o reacție destul de calculată.

Adică, UE dorește să dețină un drept unilateral de a reglementa relațiile cu Rusia, dreptul de a pedepsi și de a ierta la propria sa discreție – iar Rusia ar trebui să se resemneze cu acest lucru și să nu se indigneze și să fie gata, de îndată ce vor avea nevoie, să coopereze, dar numai în domeniile care sunt avantajoase pentru europenii buni.

Dar, în realitate, totul este exact opus: UE este un vecin care se comportă ca un adversar. Exercită presiune asupra Rusiei, ne pune condiții, ne învață și ne demonizează, se amestecă în afacerile noastre interne (chiar și acum Borrell a spus că "uniunea își va extinde sprijinul pentru societatea civilă din Rusia") și consideră că acest lucru este normal. UE (chiar și la inițiativă atlantică) este cea care încearcă să rupă Ucraina de Rusia, să schimbe granițele istorice din Est și Vest, să-și extindă spațiul de trai în detrimentul civilizației rusești – și vrea ca Rusia să accepte calm acest lucru? O astfel de îndrăzneală ar fi putut fi explicabilă acum un sfert de secol, chiar și 15 ani în urmă, când Rusia se lupta pentru propria supraviețuire și nu putea să se ocupe nici de întreaga lume rusă, nici să ceară europenilor să se comporte decent, dar este ridicol acum să se aștepte că Rusia va fi ascultătoare.

În orice caz, Rusia va reconstrui relațiile cu Europa în condiții acceptabile pentru ea însăși – și cu cât UE va înțelege mai repede acest lucru, cu atât acest proces va fi mai ușor și mai rapid. Europa oricum nu are nicio alternativă: ea nu își poate permite să se îngrădească pur și simplu de Rusia sau să se transforme dintr-un vecin într-un dușman al nostru. Mai precis, își poate permite – dar numai pentru o ultimă dată.

389
Tagurile:
Rusia, SUA, Sancțiuni

Загрузка...

Ce este în neregulă cu declarațiile lui Pașinean privind complexul «Iskander»?

400
(reînnoit 15:54 25.02.2021)
Evaluând rezultatele ostilităților recente din Nagorno-Karabah într-un interviu acordat publicației 1in.am, prim-ministrul Republicii Armenia, Nikol Pașinean, s-a îndoit de fiabilitatea și eficacitatea în luptă a armelor rusești

Utilizarea în luptă a sistemelor de arme de înaltă tehnologie și de înaltă precizie necesită o pregătire adecvată a operatorilor specialiști, necesită organizarea unui contur de spionaj și atac fiabil, precum și o înțelepciune politică și responsabilitate pentru deciziile luate. Într-un sistem de coordonate divers, cele mai avansate rachete se pot «trezi» într-un «sistem greșit», nu pot fi lansate, pot să zboare pe lângă ținte sau să explodeze «la 10 la sută».

Evaluând rezultatele ostilităților recente din Nagorno-Karabah într-un interviu acordat publicației 1in.am, prim-ministrul Republicii Armenia, Nikol Pașinean, s-a îndoit de fiabilitatea și eficacitatea în luptă a armelor rusești. Potrivit acestuia, rachetele complexului operativo-tactic «Iskander» fie nu au explodat deloc, fie au explodat «la 10 la sută» (nu a urmat nicio precizare). În același timp, șeful statului și-a exprimat intenția de a efectua reforme semnificative în armată – structurale și privind armamentul.

Ministerul Apărării al Republicii Armenia a refuzat să comenteze declarația ambiguă a prim-ministrului despre complexul «Iskander». Poate că Pașinean nu a fost bine informat sau a fost indus în eroare de unul dintre consilieri. Caracteristicile tehnico-tactice și reputația sistemelor de rachete rusești sunt într-atât de mari încât nu au nevoie de protecție împotriva profanilor. Nu întâmplător Rusia controlează o treime din piața mondială a armelor. Volumul exporturilor de arme rusești în 2020 a constituit 13 miliarde de dolari. Aceste cifre și fapte mărturisesc calitatea produselor de apărare, pe care majoritatea țărilor le achiziționează pe banii lor câștigați cu greu și la costuri depline.

În mâini capabile, complexul de rachete operativo-tactic «Iskander» distruge cu succes ținte în munții Caucazului și pe mare (în timpul exercițiilor), iar într-o situație de luptă – pe teritoriul Siriei și în nordul Africii. Zeci de țări ar dori să achiziționeze o astfel de armă, dar doar câteva au posibilitatea de a obține varianta de export – «Iskander-E». Armenia a fost norocoasă, întrucât nu există rachete cu traiectorie cvasi-balistică, care ocolesc evaziv mijloacele de apărare antiaeriană a inamicului, similare în ceea ce privește raza de acțiune și precizia.

Obsesie cvasi-balistică

Rusia nu se împarte cu armele de înaltă tehnologie cu toate țările la rând. În acest context, interviul lui Pașinean este ca un trăsnet din cer senin. Complexul «Iskander-M» a fost adoptat de Armata Rusă în 2006, recunoscut ca fiind cel mai bun din clasa sa de pe planetă, iar calificarea «arma anilor '80» pare insultătoare.

Declarația deschis-acuzatoare a prim-ministrului Armeniei cu privire la complexul de rachete operativo-tactic rusesc ne permite să facem mai multe ipoteze și concluzii. Este posibil ca incompetența sau dezinformarea să nu fie scenariile cele mai rele (ele par prea simple). Poate că discreditarea publică a armelor rusești este «o chestiune de alegere strategică», care face parte dintr-un anumit program de reformă structurală și calitativă a Armatei Armene, dar atunci apar întrebări. Ce arme intenționează să achiziționeze Erevanul în viitorul apropiat, în conformitate cu ce standarde ar trebui să își consolideze capacitatea de apărare? Și, cel mai important, care este scopul final al noii etape în dezvoltarea militară?

Este logic să presupunem că, după bătăliile din toamnă din Karabah, au fost trase concluzii și au fost elaborate planuri. Cu toate acestea, vechiul adevăr spune: «Victoria are întotdeauna mulți tați, în timp ce înfrângerea este întotdeauna orfană». Din interviul cu Pașinean, rezultă că se desfășoară o mulțime de lucrări analitice în Ministerul Apărării și în Statul Major General pentru a «demonstra, afla, vedea întregul adevăr despre război», cu peste 1000 de dosare penale inițiate. Este dificil de înțeles ce este mai mult aici – căutarea adevărului și corectarea strategiei sau «numirea vinovaților» – pentru represiunea ulterioară. Și pentru a-i elibera de responsabilitate pe principalii «tați» ai înfrângerii, ai căror număr este limitat, în mod obiectiv, la o cifră fără zerouri.

În textul deplin al interviului privind securitatea națională după reverența «angajamentele Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) sunt formulate în granițele recunoscute la nivel internațional ale Armeniei”, relațiile cu CSTO nu sunt menționate mai departe nicăieri. Dar CSTO este singurul sprijin de încredere pentru Armenia în condițiile turbulențelor post-război și a păcii fragile din Karabah. Adesea folositele cuvinte «Revoluție» și «Constituție» nu vor reglementa nimic de la sine, nici nu vor garanta securitatea țării. Armata este baza stabilității oricărui stat, dar discuțiile despre «reforme semnificative», fără un plan concret de acțiuni, par distructive. La fel și discuțiile superficiale despre potențialul scăzut de luptă al armelor rusești, cu aluzii la corupția ineradicabilă din armata națională și în sectorul alăturat de aprovizionare în ceea ce privește cooperarea tehnico-militară.

Evazive și irezistibile

Complexul de rachete «Iskander-M» este conceput pentru a distruge țintele inamice critice (baze militare, posturi de comandă și centre de comunicații, sisteme de rachete, aeronave și elicoptere la aerodromuri) la o distanță de până la 500 km cu o precizie înaltă (Armenia dispune de varianta de export al complexului de rachete operativo-tactic «Iskander-E», care are o rază de acțiune de până la 300 km). Principalele avantaje ale complexului: mobilitate strategică, posibilitatea de a efectua în mod ascuns sarcini de luptă și de a ataca cu rachete, calcul automat și introducerea unei misiuni de zbor, o mare probabilitate de a finaliza sarcina de luptă în condiții de foc și contramăsuri radio-electronice.

Eficiența în luptă a fost sporită grație utilizării a două tipuri de rachete – balistice și de croazieră. Timpul de lansare a primei rachete din mers este de câteva minute, intervalul dintre lansări este de un minut. Viteza de zbor a rachetei este mai mare de 7200 km/h (adică zborul durează 3-4 minute). În secțiunile inițiale și finale ale traiectoriei, racheta 9M723K1 cu o greutate de lansare de aproximativ 4 tone dezvoltă o viteză de peste 2000 m/s, se deplasează de-a lungul unei curbe cvasi-balistice (incalculabile) și manevrează cu suprasarcini de până la 30g (ceea ce face imposibilă interceptarea rachetei cu toate mijloacele de apărare antiaeriană și antirachetă existente).

Fiecare lansator al complexului «Iskander» este mobil și autonom. Poate funcționa oriunde și oricând, și chiar independent de sateliții sau avioanele de recunoaștere. Pentru a determina ținta este folosit programul, sistemul de navigație inerțială, semnalele de la sateliții GLONASS. Rachetele pot fi redirecționate în zbor, ceea ce permite atacarea țintelor în mișcare, inclusiv navele Marinei inamice. În porțiunea finală, se activează un cap căutător inteligent optic, care oferă o precizie unică. Focoasele 9M728 sau R-500 se abat de la țintă cu cel mult 1 metru. Rachetele de înaltă precizie ale complexului «Iskander» au o mică suprafață reflectorizantă și traiectorii de zbor complexe (controlate de cârme gazodinamice și aerodinamice). Complexul dispune de două tipuri de rachete: aerobalisticele 9M723 – zboară de-a lungul traiectoriilor cvasi-balistice la altitudini de până la 50 km, rachetele de croazieră 9M728 sau R-500 – zboară spre țintă la altitudini mici.

Complexul de rachete operativo-tactic «Iskander-M» depășește cele mai bune complexe operativo-tactice străine (LORA, Lance, ATACMS, Pluton) în ceea ce privește precizia, rapiditatea pregătirii rachetelor pentru lansare și alte caracteristici. Cel mai apropiat analog este complexul operativo-tactic israelian LORA, care este inferior în ceea ce privește raza de acțiune și precizia (mai mult, rachetele complexului LORA se deplasează de-a lungul unei traiectorii balistice previzibile). Americanii rămân în urmă – în 2020, au abandonat modernizarea complexului «antic» ATACMS și au început să dezvolte o rachetă de înaltă precizie pentru sistemele de rachete cu lansare multiplă M270 MLRS și HIMARS, cu o rază de acțiune de până la 300 km. Conform previziunilor specialiștilor de frunte ai Federației Ruse, analogii străini ai complexului «Iskander» vor apărea nu mai devreme de 2025.

400
Tagurile:
Iskander, Nikol Pashinyan
Tematic
General rus: NATO nu are mijloace de combatere a Iskander-M
Răspunsul SUA la rachetele ”Iskander”: Pericolul reprezentat de rachetele americane
NATO, măsuri de răspuns Rusiei la amplasarea sistemelor “Iskander-M” cu rachete 9M729

Загрузка...
Dominic Fritz

NUCLEARA: Fritz de Timișoara, agent al serviciilor germane?

0
O anchetă de ultimă oră scoate la iveală date care pot provoca un scandal internațional - ”Este Dominic Fritz spion al BND? Primarul Timișoarei a lucrat pentru o ”agenție paravan a spionajului german”

BUCUREȘTI, 27 feb – Sputnik. Una dintre cele mai stranii rezultate din campania electorală a fost cea de la Timișoara, unde un cetățean german, cu o situație deloc clară, a fost ales primar, învingând unul dintre cei mai puternici primari liberali!

O anchetă realizată de Matei Alexandru pentru Criticii.ro scoate la iveală detalii mai mult decât interesante despre Dominic Samuel Fritz, aducând în discuție chiar suspiciunea ”rezonabilă” a legăturilor sale cu puternicul serviciu de Intelligence german.

O primă observație interesantă: deși un cvasinecunoscut, Dominic Fritz ”este omniprezent pe rețelele de socializare și în mass-media, fapt ce denotă că i se face lobby pentru desemnarea sa de către USR-PLUS la candidatura pentru funcția de șef al statului”.

Prin comparație, ”Barna și Cioloș sunt praf la capitolul imagine și asta s-a observat de fiecare dată când au candidat”, scris jurnalistul, punctând și că ”Fritz susținut de fostul său șef, președintele Germaniei Horst Kohler”.

Acum însă urmează o serie de întrebări, bazate pe documente și date evidențiate de sursa citată.

1. ”Dl. primar poate dovedi că are o diplomă de master în științe politice și management public de la Fundația Academiei Naționale Germane, la Universitatea din Konstanz (Germania)?”

Paranteză: jurnalistul susține ”a făcut verificări și am descoperit că nu există Fundația Academiei Naționale Germane. Acest curs pentru științe politice și management public există la Universitatea din Konstanz Germania, dar nu și acea fundație”.

2. ”În perioada cât dl. primar Dominic Samuel Fritz a lucrat pentru GIZ Gmbh (German Society for International Cooperation) a avut legături cu Bundeswehr? Dominic Fritz a făcut rapoarte pentru Bundeswehr cât a lucrat în cadrul companiei?”

Este o întrebare cheie, pentru că GIZ GmbH lucrează cu Ministerul Federal al Apărării (BMVg) în domeniul cooperării internaționale germane, vizând ”măsuri de consolidare a păcii și de stabilizare în țările partenere”.

3. ”Ce legături a avut Dominic Fritz cu Bundesnachrichtendienst (BND) în perioada cât a lucrat pentru GIZ Gmbh?”

Jurnalistul lansează nucleara: ”În cv-ul său, Dominic Fritz, figurează ca fost angajat al companiei GIZ GMBH cunoscută ca un paravan pentru spionajul german, conform documentelor oficiale ale Bundestag(Parlamentul German)”.

Și, atenție, nu e o simplă supoziție, ci e bazată pe o intervenție a parlamentarului german Heike Hansel care întreabă Guvernul federal ”dacă avea cunoștință de faptul că BND folosește GIZ GmbH drept paravan pentru a-și desfășura activitățile de spionaj extern și că mai mulți spioni germani, angajați GIZ GMBH, au fost deconspirați în Pakistan, fapt ce a declanșat un scandal diplomatic”.

Urmează o întrebare – conscință:

4. ”Dl. primar Dominic Samuel Fritz este spion activ al Bundesnachrichtendienst(BND)?”

Foarte interesant – cel care l-a lasat, ex-președintele german Horst Köhler, prin România.

5. ”Dl. primar a lucrat pentru dl. Horst Köhler. Dl. Dominic Fritz comunica cu acesta în limba română?”

Atenție la interesantele detalii: ”Fostul președinte german Horst Kohler este vorbitor de limbă română, familia sa provenind din România. Poate așa dl. Dominic Samuel Fritz și-a exersat calitățile lingvistice românești”.

Sau, spune jurnalistul, ”poate chiar familia sa provine din România și noi nu știm din cauza secretomaniei domnului primar pe această temă”, profesorul său de limba română pare ”regățean, din Țara Românească, datorită accentului”.

O întrebare aparent ciudată:

6. ”De ce dl. primar și-a ascuns numele real în timpul campaniei electorale pentru Primăria Timișoara?”, asta în condițiile în care ”dacă nu scria un cunoscut ziar german despre dânsul că îl mai cheamă și Samuel, noi muritorii de rând habar nu aveam”.

În plus celebrul ziar german spune că Dominic Fritz ”are și origini evreiești, un alt lucru pe care acesta nu a dorit să îl comunice”, scrie jurnalistul – fapt care ar putea explica și legătura sa cu România, eventual și accentul său sudic.

7. ”Potrivit datelor publice dl. Dominic Samuel Fritz a investit 111.000 lei. Cine i-a oferit acești bani dl. Fritz, pentru că dumnealui a fost șomer înainte de a ocupa funcția de primar?”

Întrebarea este firească, în condițiile în care Fritz era șomer de câțiva ani ”însă a investit sume impresionante de bani în campania electorală, iar surse locale îl acuzau că ar fi investit aproape 1 milion de euro”.

Banii investiți în campaniile online ”depășesc acest buget derizoriu de 111.000 lei pe care Dominic Fritz la prezentat opiniei publice”, scrie jurnalistul, prezentând și date.

8. ”De ce dl. Dominic Fritz și-a mințit electoratul că nu a avut reclame plătite pe Facebook?„

Jurnalistul aruncă bomba și scoate documentele: ”Din calculele noastre banii plătiți pe reclame depășesc bugetul său de campanie. Avem sume importante de bani plătite prin pagina sa de Facebook, a USR Timiș și prin compania Atelierul de Internet SRL, care s-a ocupat de campania online a Alianței USR-PLUS”.

În fine, ultima întrebare și… nucleară:

9. ”Cine sunt părinții dl. primar al Timișoarei, Dominic Samuel Fritz?”

”Domnul Dominic Fritz ne-a spus că face parte dintr-o familie numeroasă însă nimeni nu știe cine sunt părinții și frații săi. Acest subiect a fost tabu pentru actualul primar al Timișoarei”, scrie Matei Alexandru.

Da, în contextul multor neclarități biografice, ar putea fi o verigă importantă.

Per total, ancheta ridică o chestiune foarte delicată – aveam de-a face cu o lucrare planificată de mult timp, bine pregătită, așa cum se procedează la casele mari, gen Austria, Germania, Ungaria?...

”Ca o metaforă, în România se încearcă prima cucerire din istorie în care, prin forțe proprii invităm inamicul în casă și îl punem rege”, conchide Matei Alexandru.

De precizat că jurnalistul a recurs la formula întrebărilor pentru că, încercând să ia legătura cu primarul Dominic Fritz, ”de fiecare dată ne-am lovit de refuzuri din partea echipei sale de comunicare și a celor de la Primăria Timișoara sub spectrul GDPR”. (Regulamentul general privind protecția datelor, n.n.).

Desigur, chiar dacă ne se poate ajunge la o concluzie, este o anchetă inedită și interesantă, care merită citită integral

De fapt, ancheta întărește o certitudine tristă: că românii nu își aleg conducătorii pe baza datelor și a logicii, ci pe criterii… care îi fac pradă ușoară fie unor șarlatanii, fie unor lucrări mult mai periculoase.

0
Tagurile:
Agent, Timișoara, Dominic Fritz

Загрузка...