Ionuț Țene

Bonne nuit Paris!

127
Ionuț Țene
Odată cu invitația de a-mi lansa "biografia teologică" despre Gafencu în capitala Franței am avut bucuria și privilegiul de a vizita Parisul. Cine nu ar dori să nu vadă Parisul?

Deși am bătut o parte bună a Europei trebuie să recunosc că vizita în "orașul luminilor" m-a fascinat și fermecat. Magia orașului nu este legată doar de frumusețea răpitoare a arhitecturii și parcurilor, ci are și o puternică componentă subiectivă și sentimentală care ne leagă pe noi românii de Paris. Despre Paris am citit în "Cei trei mușchetari" și am trăit aventurile acestora pe pitoreștile străzi medievale. La Paris "ai noștri tineri" criticați de Eminescu au luat lumina științei și artei tot secolul XIX.

Cartierul Latin

Când am trecut pe lângă Sorbonne sau prin Cartierul Latin mi-au dat lacrimile. Aici sute de studenți români au studiat și trăit viața studențească boemă ca apoi să vină în țară și să facă România modernă de la Bălcescu, Kogălniceanu, Cuza sau Brătianu. În Cartierul Latin, Nicolae Bălcescu a ținut celebrul discurs de 1 ianuarie 1847, în fața Asociației Studenților români spunând pentru prima dată că nu există moldoveni, munteni sau ardeleni, ci un singur popor "nația română". Pe umbrele pașilor lui Bălcescu am călcat cu sfială și emoție. Frumusețea Cartierului Latin e unică și pentru prima dată am avut sentimentul că aici este "buricul cultural" al lumii, că nu degeaba nu a dorit Emil Cioran să-și părăsească celebra mansardă de aici. În Cartierul Latin a bătut ceasul culturii europene circa 200 de ani.

Jardin de Luxembourg

Lângă Cartierul Latin este magnifica Jardin de Luxembourg, un parc istoric din secolul XVII, unde poeții Macedonski sau Minulescu își scriau poeziile pe băncile de lemn vechi de peste o sută de ani. Cu emoție m-am așezat pe banca în care se stătea Emil Cioran în meditațiile sale despre schimbarea la față a României. Nu am refuzat nicio cafea de cinci euro în celebra cafenea din grădină, iar muza a venit scriind o poezie despre Paris pe verso-ul hărții cu centrul istoric al orașului. Parisul e fermecător oriunde te duci. În Montparnasse sau Montmartre a scris Panait Istrati în mijlocul boemei literare.

Vă recomand o plimbare pe malul Senei decupată din filmele lui Alain Delon sau Jean Gabin, ascultând la căști chansonete de Edith Piaf, Charles Aznavour sau Yves Montand. Așa vei simți din plin spiritul romantic al orașului. Pe orice stradă pe care mergi vei întâlni clădiri cu plăcuțe: aici a trăit Prosper Merimee, Auguste Comte, Victor Hugo, Emile Zola, Andre Gide sau Alexandre Dumas. Totul are o încărcătură istorică.

Notre Dame

Locul Bastiliei e azi o coloană a libertății, iar casa lui Victor Hugo e într-un scuar care în mijloc are un parc al…vosgilor. Monumentala Notre Dame a rămas doar o clădire turistică pierzându-și conotația spirituală. Insula orașului e corabie plină ochi de turiști, iar înspre B-dul Henri al IV-lea e o stradă închisă circulației în care se cântă live la pian sau chitară chansonete, iar Sena curge melancolic pe sub Pont Neuf. Sunt multe lucruri unice de văzut în Paris, dar în două zile nu le poți vedea pe toate, nici măcar atelierul lui Brâncuși.

Catedrala Ortodoxă rusă și Turnul Eiffel

Prietenii francezi îmi spuneau că îți trebuie circa o săptămână să-l poți cunoaște în mare, de fapt își trebuie o viață să-l cunoști cu adevărat orașul. Printre altele am vizitat și Catedrala Ortodoxă rusă, o ctitorie de câteva luni, la sfințirea căreia a participat președintele rus Vladimir Putin. La Biserica rusă am cunoscut pe preotul Iosif, un basarabean înduhovnicit care s-a arătat preocupat de sfințenia lui Valeriu Gafencu și de posibila sa canonizare de către Patriarhia Moscovei. Lângă biserica rusă e Turnul Eiffel, maiestuos și parcă ruginit. În jurul turnului sute de parizieni și turiști stau întinși pe iarbă și socializează.

Comunitate românească ortodoxă

La Paris am avut bucuria de a cunoaște superba și aș putea spune inițiatica comunitate românească ortodoxă de la St Sulpice păstorită de părintele Răzvan Ionescu, un preot cu mult har, un intelectual rasat și de excepție, și foarte apreciat și venerat de către românii din Franța. Participând la slujbele de la St Sulpice am înțeles că există un "spirit al catacombelor" apostolice aici. La slujbele de la St Sulpice vin români din tot Parisul, fiind prima parohie centrală înființată după 1990 în capitala Franței. Sâmbăta când se face parastasul morților comunității s-a pomenit și numele lui Valeriu Gafencu lucru care m-a emoționat. La Paris crește o comunitate românească în duhul ortodoxiei care recreștinează Franța desacralizată și atee. Și acum extrema stângă face furori la Paris, iar umbra lui 68 de la Sorbonne planează și astăzi pe afișele roșii lipite pe căminele studențești maoiste și che guevariste din Cartierul Latin. Poate ateismul exacerbat și stânga radicală a dus la desacralizarea Franței și la închiderea multor biserici catolice la Paris, numeroase dintre acestea au lacăte ruginite pe porți. În schimb răsar pe la toate colțurile de stradă moschei, biblioteci și centre culturale arabe.

Incertitudinea pe străzile Parisului

Azi la Paris este o certitudine că pe străzi vezi foarte mulți arabi magrebieni, africani musulmani și turiști. Aveam sentimentul că nu văd francezi în Paris pe străzi. În schimb patrulele jandarmeriei și armatei umblă înarmate până în dinți cu mitraliere de asalt și grenade. Poliția călare e ceva firesc la Paris. Sigur că prezența armatei pe străzi nu-ți oferă o stare de siguranță ca turist. Ca român m-am înțeles bine cu magrebienii și africanii pe care i-am abordat în franceza mea, care nu am mai vorbit-o din liceu să mă îndrume spre un obiectiv sau o linie de metrou. Cu francezii e de preferat să nu vorbești în engleză, iar de evitat în limba germană. Dacă te forțezi în franceză devin foarte amabili, chiar dacă sunt francezi marocani, algerieni sau din Nigeria.

Am luat masa la un restaurant libanez pentru că aveau mâncare de post, specifică sărbătorii Ramadanului. Și arabii postesc. M-a surprins simpatia pe care o arătau poporului român, deși cerșetorii de etnie romă din oraș sunt proveniți din România. Amuzant că bicicletele turistice din Paris erau conduse de români, iar turiștii americani ascultau cu încântare o manea de Guță pusă la maxim ca în sudul Bucureștiului. Un lucru de reținut la Paris e dorința de distracție. Absolut la toate colțurile de stradă sunt celebrele cafenele cu terase pe trotuar unde la o măsuță servești o mâncare bună și un vin excelent cum numai la Paris sau în Moldova poți găsi.

Parisul, un oraș plin de simboluri

Parizienii umplu ochi cafenelele până spre dimineață, când se retrag acasă sau la hotelul unde am locuit și cântau toată dimineața rap franțuzesc, fapt ce m-a făcut să regret că la Paris nu funcționează așa de bine poliția locală ca la Cluj privind liniștea publică. Dincolo de acest mic inconvenient vă recomand Parisul. E un oraș plin de simboluri și de anamneze romantice culturale. Poate e singurul oraș european în care m-aș mai întoarce, deși scriitorul Michael Houllebecque prevede în romanul "Supunere" că va deveni o capitală musulmană în 2050. Ateismul francez dus la extremism, pentru că nu poate exista un gol istoric religios, a creat un teren propice afirmării islamului în acest frumos oraș european, dar și o resurecție a comunităților ortodoxe din estul continentului.

La Paris am observat foarte multe franțuzoaice blonde ținându-se de mână cu francezi de origine africană, formând niște frumoase cupluri specifice stilului de viață multicultural al Franței de astăzi. Dacă luați taxiul în Paris majoritatea șoferilor sunt magrebieni care se comportă civilizat și respectuos cu clienții. Șoferii de pe cursele de autobuz majoritatea sunt francezi de origine africană care s-au integrat perfect stilului de viață occidental. Putem spune că Parisul este astăzi o nouă Europă de mâine în miniatură. La Paris fiecare stradă are o librărie cu cărții foarte bune, iar la anticarii de pe malul Senei găsești ce nu ai reușit să descoperi în restul Europei. Librăriile și anticarii fac parte din farmecul parizian.

Cozile de la aeroportul Beuvais

La aeroportul Beuvais de la 80 de kilometri de Paris cursele aeriene spre țările nord-africane și Orientul Mijlociu erau numeroase. La cozile spre îmbarcare tinere franceze musulmane urcau în avion să-și viziteze părinții din țara de origine având în jurul fiecăreia câte patru, cinci copii, unii chiar bebeluși aflați în cărucioare. Vedeam cum urcau veseli în avioane cupluri de francezi musulmani cu coloane de copii — veseli poate știind că ei vor fi viitorul Europei unite (?) — în timp ce pe avionul de Cluj se îmbarcau tinere ce se întorceau fericite dintr-un reușit city break la Paris și de data aceasta, poate a fost o întâmplare, niciun copil. Versailles, Defense sau Montmartre le-am lăsat pe data viitoare. Mi-am luat zborul spre casă nostalgic cu gândul la comunitatea ortodoxă românească din oraș, care ține sus steagul valorilor noastre și creștinismului, și mi-am spus în sine: Bonne nuit Paris!

Ionuț Țene este istoric, poet, publicist și scriitor român.

Aliniatele şi intertitlurile aparţin redacţiei Sputnik.

Sursa: NapocaNews.ro

127
Tagurile:
Ionuț Țene, Paris

Загрузка...